Territorial incompetence in contraventional complaints: jurisdiction acquired through failure to raise the exception at the first hearing under Article 131 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 14.11.2022, petentul A. a solicitat instanţei să dispună anularea procesului-verbal nr. x/27.10.2022, emis de intimata Poliţia Locală Turda.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Judecătoriei Tulcea, secţia Civilă

Prin sentinţa civilă nr. 423 din data de 12 martie 2024 pronunţată de Judecătoria Tulcea, secţia Civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 în vigoare la data înregistrării acţiunii (14.11.2022), împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta, respectiv la Judecătoria Turda.

2.2. Hotărârea Judecătoriei Turda, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1395 din data de 5 iulie 2024, Judecătoria Turda a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Tulcea.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că, faţă de momentul invocării excepţiei de necompetenţă teritorială, Judecătoria Turda nu este competentă, cauza impunându-se a fi soluţionată de către Judecătoria Tulcea ce putea ridica, analiza şi admite această excepţie exclusiv la primul termen de judecată, teză susţinută prin prevederile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora actul făcut peste termen atrage decăderea din exercitarea dreptului, actul fiind lovit de nulitate.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.

Potrivit art. 131 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată):

"(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

În speţă, se reţine că în faţa Judecătoriei Tulcea cauza a avut trei termene de judecată. Astfel, la primul termen din data de 12 mai 2023, instanţa a admis excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată. La cel de-al doilea termen, în data de 31.10.2023, instanţa a reţinut procedura legal îndeplinită, fără a exista vreo menţiune privitoare la verificarea competenţei, cauza fiind amânată pentru respectarea principiului continuităţii. La cel de-al treilea termen de judecată din data de 12.03.2024, instanţa a invocat excepţia de necompetenţă teritorială.

Se observă că verificarea competenţei s-a produs cu depăşirea termenului legal stabilit de către legiuitor în acest sens, întrucât la termenul din data de 31.10.2023, la care părţile au fost legal citate în faţa Judecătoriei Tulcea şi puteau pune concluzii, instanţa nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, astfel că a operat o prorogare de competenţă menită să îndeplinească scopul normei juridice de accelerare a judecăţii şi de respectare a unui termen optim de soluţionare a cauzei.

Efectele neinvocării în termen a excepţiei necompetenţei materiale au fost expres statuate în Decizia nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în sensul că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că, în prezentul regulator de competenţă, sunt relevante următoarele considerente din antereferita decizie interpretativă:

64. Aşadar, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.

65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.

(...)

71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.

72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."

Prin urmare, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost soluţionată de Judecătoria Tulcea cu respectarea termenului imperativ stabilit de art. 131 din C. proc. civ., rămânând astfel competentă a judeca pricina.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei privind pe petentul A. şi pe intimata Poliţia Locală Turda în favoarea Judecătoriei Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe petentul A. şi pe intimata Poliţia Locală Turda în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.