Conflict between procedural adjournment request and mandatory suspension of appeal proceedings due to unjustified absence of parties

Şedinţa publică din data de 27 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub numărul de dosar x/2022, reclamantul A. a solicitat, în temeiul prevederilor Legii nr. 544/2001, obligarea pârâtei Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti să soluţioneze sesizarea depusă cu e-mail-ul din data de 13 decembrie 2022, ora 20:47, înregistrat sub nr. x/14.12.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 2295 din 26 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 2295 din 26 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr.

2. Hotărârea recurată în cauză

Prin încheierea din 16 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecata cauzei privind pe recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, având ca obiect recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2295/26.04.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, pentru lipsa părţilor legal citate.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii din 16 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A., învederând, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în condiţiile în care, cu o zi înaintea şedinţei de judecată a transmis prin e-mail o cerere prin care solicita acordarea unui nou termen de judecată pentru că în ziua şedinţei de judecată urma să fie plecat din Bucureşti.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea încheierii recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost suspendată cauza având ca obiect recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2295/26.04.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, pentru lipsa părţilor legal citate.

În cauză, astfel cum rezultă din analiza cererilor depuse la dosar, nu s-a solicitat în mod expres, de niciuna dintre părţi, judecata cauzei în lipsă.

Cu toate acestea, se reţine existenţa cererii de amânare pentru imposibilitate de prezentare înaintate de recurentul-reclamant prin poştă electronică instanţei, din care rezultă că aceasta a fost transmisă în format electronic la data de 15 ianuarie 2024, ora 15:30, la dosarul cauzei fiind primită ulterior suspendării judecăţii.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că hotărârea primei instanţe este nelegală, reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Aşa fiind, constată Înalta Curte că prima instanţă a dispus suspendarea judecăţii în mod greşit, în condiţiile în care nu s-a procedat la soluţionarea cu prioritate a cererii de amânare a procesului pentru considerentul imposibilităţii de înfăţişare a părţii recurente la strigarea cauzei.

În acest sens, se are în vedere că suspendarea procesului reglementată de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. constituie un caz de suspendare voluntară, iar nu un caz de suspendare de drept, calificare ce determină concluzia că suspendarea procesului, în primul caz, se dispune de către instanţă şi îşi produce efectele juridice în temeiul încheierii pronunţate de aceasta; suspendarea voluntară a procesului nu se constată de către instanţă precum suspendarea de drept, neoperând, ca în acest din urmă caz, în temeiul legii (ope legis).

Prin urmare, chiar dacă norma juridică ce reglementează această instituţie este una cu caracter imperativ, normă imperativă onerativă ce impune o acţiune în sarcina subiectului de drept, suspendarea procesului nu operează decât în temeiul hotărârii judecătoreşti.

În ipoteza unui concurs de cereri şi de incidente procedurale ale căror efecte juridice se produc în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, instanţei îi revine atribuţia de a decide ordinea acestora de soluţionare. În consecinţă, instanţa este în drept, în cazul dat, să stabilească ordinea de soluţionare a cererii de amânare a procesului pentru considerentul imposibilităţii de înfăţişare a părţii la strigarea cauzei şi a incidentului procedural al suspendării procesului reglementat de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Totodată, cerinţele prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru a se dispune suspendarea procesului sunt următoarele:

- niciuna dintre părţi, legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea cauzei;

- nici reclamantul şi nici pârâtul nu au cerut, în scris, judecarea cauzei în lipsă.

Din interpretarea logico-teleologică a prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. rezultă ca prima cerinţă menţionată anterior să aibă în vedere o lipsă nejustificată a părţii la strigarea cauzei, chiar dacă textul legal nu prevede în mod expres o astfel de circumstanţiere a absenţei părţii, aceste dispoziţii legale având ca fundament o prezumţie de desistare a părţilor de soluţionarea procesului.

În măsura în care însă partea a fost în imposibilitate dovedită de prezentare la strigarea cauzei nu se mai poate da valenţă prezumţiei de desistare a acesteia de soluţionarea procesului.

Prin urmare, în cazul în care partea a formulat o cerere de amânare a procesului pentru considerentul imposibilităţii sale de prezentare la strigarea cauzei, instanţa va proceda, cu prioritate, la soluţionarea acesteia, ordinea de rezolvare în raport cu incidentul procedural al suspendării procesului fiind impusă de argumentul că, în măsura în care absenţa părţii are caracter justificat, prima cerinţă pretinsă de lege pentru suspendarea procesului nu ar fi îndeplinită.

În consecinţă, în condiţiile în care instanţa de fond a încălcat normele de procedură antereferite, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, producând astfel o vătămare recurentului-reclamant, Înalta Curte apreciază că se impune casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei instanţei de fond în vederea continuării judecăţii, urmând ca, în funcţie de soluţia ce se va pronunţa de instanţă asupra cererii de amânare a procesului formulată de recurentul-reclamant, să se procedeze ulterior la soluţionarea incidentului procedural al suspendării procesului prevăzut de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dacă se mai impune.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă în vederea continuării judecăţii.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că judecata cererii de recurs formulată împotriva încheierii prin care a fost soluţionat incidentul procedural privind suspendarea, nu vizează fondul pretenţiilor deduse judecăţii, astfel că nu devin incidente în cauză dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ. care stabilesc că temeiul acordării cheltuielilor de judecată părţii care a câştigat procesul este culpa procesuală a adversarului său, căzut în pretenţii, astfel că urmează să respingă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă în vederea continuării judecăţii.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 27 iunie 2024.