Retrocession of religious property: judicial review of area determinations and the right to a fair trial under ECHR Art. 6

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11 aprilie 2018, sub număr de dosar x/2018, reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică a chemat în judecată pe pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună următoarele:

- anularea parţială de Deciziilor nr. 7623 şi 7625 din 25 ianuarie 2018, cu privire la compunerea proprietăţii preluate abuziv ca fiind, în privinţa terenului, în suprafaţă totală de numai 11.500 mp, şi să se stabilească suprafaţa de teren reală (14.965 mp) ce a aparţinut ARCB, obligând A. la modificarea ambelor decizii în acest sens;

- recunoaşterea dreptului reclamantei la restituirea în natură şi modificarea/obligarea pârâtei să modifice art. 1 din Decizia nr. 7623 din 25 ianuarie 2018, în sensul:

• indicării suprafeţei construite în mod separat pentru construcţia casa parohială (P+1E) ca fiind 152 mp şi a suprafeţei construite desfăşurate de 304 mp;

• indicării suprafeţei construite în mod separat pentru construcţia Cămin de bătrâni (Sp+P+1E) ca fiind 556 mp şi a suprafeţei construite desfăşurate 1112 mp;

• indicarea suprafeţei construite în mod separat pentru construcţia anexă magazie (P) ca fiind de 129 mp, toate fiind situate în Lotul x din planul anexat;

• restituirii în natură a terenului liber în suprafaţă de 493 mp, unde a funcţionat fosta B.;

• restituirii în natură a terenului liber în suprafaţă de cel puţin 130 mp, adiacent Lotului x restituit în natură, teren situat în partea de nord a acestuia;

• restituirii în natură a terenului liber de cel puţin 271 mp, adiacent Lotului x restituit în natură, situat în partea de est a acestuia;

• restituirii în natură a terenului liber de cel puţin 1093 mp situat în partea de sud a Lotului x;

- anularea parţială a art. 1 şi art. 2 din Decizia nr. 7625 din 25 ianuarie 2018, cu privire la cuantumul suprafeţelor pentru care se asigură măsuri compensatorii şi să se acorde/să fie obligată pârâta la acordarea măsurilor compensatorii pentru întreg terenul care nu poate fi restituit în natură, după cum urmează:

• lotul x din care se va scădea partea ce urmează a fi restituită în natură iar în subsidiar, dacă nu se va dispune restituirea în natură a vreunei suprafeţe de teren aferentă construcţiei unde a funcţionat B., menţinerea dispoziţiei de restituire prin măsuri compensatorii a terenului în suprafaţă de 1169 mp;

• lotul x din care se vor scădea suprafeţele care vor fi restituite în natură iar, în subsidiar, menţinerea dispoziţiei de restituire prin măsuri compensatorii a terenului în suprafaţă de 6373 mp;

- acordarea de măsuri compensatorii pentru diferenţa de teren între suprafaţa reală ce va fi constatată prin prezenta acţiune şi suprafaţa de 11500 mp, cât a stabilit A. în cele două decizii de retrocedare, teren care este ocupat în prezent de trotuare, strada x, strada x, Aleea Râmnicu Sărat, parcare teren viran etc. astfel cum a fost identificat în planul anexă nr. 8;

- restituirea prin compensare a clădirii reprezentând fosta Şcoală de fete, actualmente Parterului centrului de zi pentru copii "C.".

Prin sentinţa civilă nr. 6896/30.10.2018, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, cauza fiind înregistrată pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 1 februarie 2019, sub nr. x/2018.

2. Hotărârile atacate în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 955 din 13 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România.

- a anulat în parte deciziile nr. 7623/25.01.2018 şi nr. 7625/25.01.2018 emise de pârâtă, doar cu privire la suprafeţele stabilite de autoritate prin raportare la concluziile raportului de expertiză extrajudiciară completat întocmit de expert D.;

- a obligat pârâta să emită noi decizii în cuprinsul cărora să se indice suprafeţele stabilite prin raportul de expertiză judiciară întocmit în cauza de faţă de expert E. cu respectarea considerentelor prezentei hotărâri şi a respins în rest cererea ca neîntemeiată;

- a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 4.990,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 04 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul dispozitivului sent.civ. nr. 955/13.05.2022 în sensul că înlătură fraza "Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 4.990,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată.", păstrată din eroare.

3. Căile de atac exercitate în cauză

3.1. Reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti a formulat recurs solicitând casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.

3.1.1. Cu privire la restituirea terenului in suprafaţa de 11.895 m.p.

Deşi, aparent, soluţia dată acestei cereri este favorabilă, în realitate instanţa nu a explicat care sunt considerentele pentru care a reţinut variantele din anexa 1 şi anexa 3 a Raportului E., pentru ce considerente a înlăturat celelalte variante, care sunt considerentele pentru care nu a analizat sau a îndepărtat raportul expertului F., deşi acesta are aceeaşi valoare probatorie ca şi raportul întocmit de expertul numit (în baza principiului neierarhizarii probelor si a dispozitilor art. 330 alin. (5) C. proc. civ.), hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect, fiind încălcat art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Variantele alese nici măcar nu au fost verificate de prima instanţă întrucât suprafaţa însumată a loturilor rezultate din Anexa 1 este de (1156 m.p. + 825 m.p. + 3234 m.p. + 6424 m.p.) = 11.639 m.p. si nu 11.895 m.p. cât este menţionat în partea scrisă.

Ca urmare, situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită, astfel încât se impune casarea cu trimitere spre rejudecare in vederea readministrarii expertizei şi lămurirea situaţiei de fapt.

3.1.2. Cu privire la soluţia data capătului doi de cerere

Prima instanţă a respins cererea recurentei reclamante cu motivarea că nu există un temei invocat în acest sens, ori vreo critică de nelegalitate.

O astfel de motivare este nelegală întrucât pentru toate cele trei construcţii a fost invocat drept temei al cererii contradicţia existentă în cuprinsul actului administrativ, mai exact faptul că partea scrisă contravine părţii desenate (descriptive).

Astfel, a indicat drept temei al cererii faptul că, în conformitate cu Planurile anexate la Deciziile contestate (care fac parte integrantă din actul administrativ), pe Lotul x ce i-a fost restituit:

- este identificată casa parohială, iar la rubrica Legendă este descrisă suprafaţa construită la sol ca fiind de 152 mp, suprafaţa desfăşurată ca fiind de 304 mp, precum şi regimul de înălţime ca fiind P+ 1 E;

- este identificată construcţia Cămin de bătrâni, iar la rubrica Legendă este descrisă suprafaţa construită la sol ca fiind de 556 mp, suprafaţa desfăşurată ca fiind de 1.112 mp, precum şi regimul de înălţime ca fiind Sp + P + 1 E;

- este identificată construcţia anexă magazie, iar la rubrica Legendă este descrisă suprafaţa construită la sol ca fiind de 129 mp, precum şi regimul de înălţime ca fiind P;

În aceste condiţii, primei instanţe nu avea cum să îi fie neclară critica de nelegalitate, iar în cazul în care avea nevoie de precizări, trebuia să le solicite în procedura prealabilă, scrisă, a procesului, ceea ce nu a făcut, încălcând astfel dispoziţiile art. 22 alin. (2) fraza a II-a C. proc. civ.

Pe de altă parte, conform art. 22 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, ceea ce înseamnă că şi în cazul nemotivarii în drept a unui petit, instanţa aplică regulile de drept specifice situaţiei de fapt descrisă de reclamant.

Recurenta reclamantă nu a cerut ca decizia "să cuprindă date cât mai detaliate", aşa cum susţine prima instanţă, ci să fie adusă în acord partea scrisă cu partea desenată (descriptivă), a planurilor anexe, acestea fiind corect întocmite, deoarece art. 1 din Dispoziţia de restituire în natură menţionează o suprafaţă ce nu corespunde niciunuia din corpurile de clădire ci reprezintă o însumare a suprafeţelor construite la sol. O astfel de neclaritate a părţii scrise a actului administrativ va face imposibilă intabularea, iar în lipsa acesteia dreptul său de proprietate va fi golit cel puţin de conţinutul atributului dispoziţiei, dar şi de cel al folosinţei, făcând imposibilă obţinerea unei autorizaţii de construire necesară întreţinerii sau modificării construcţiilor.

Simplul fapt că decizia face trimitere la planul general nu este suficientă pentru a da legalitate acesteia ci, dimpotrivă, a crea nelegalitate, prin contradicţia intre cele două parti componente ale actului administrativ, aşa încât argumentul instanţei este contrar principiului legalităţii şi executorialitatii actelor administrative, contravenind şi art. 7 şi art. 20 Cod proced. civ.

Or, în momentul de faţă Decizia nr. 7623/25.01.2018, astfel cum a fost menţinută de prima instanţă, consemnează în art. 1 ca s-a dispus restituirea unui imobil în suprafaţa de 3.146 m.p.(această parte nelegală a deciziei fiind înlaturată prin sentinţa civilă recurată, fiind dispusă restituirea a 3.234 m.p.) "şi construcţii în suprafaţă de 837 m.p." [...] "identificat prin Lotul x în Planul general lotizat anexat, care face parte integrantă din prezenta decizie", din care rezultă însă un regim de construire etajat, cu o suprafaţă construită desfăşurată de 1.545 m.p., astfel încât va fi imposibil să înregisteze în cartea funciara diferenţa de 708 m.p.

3.1.3. Nelegala soluţie dată cererii de restituire în natură a suprafeţelor de teren indicate la pct. II. 4 -II.7 din acţiune

În motivarea sa, prima instanţă retine că modalitatea de stabilire a suprafeţelor de teren şi a construcţiilor care pot fi restituite în natură şi a celor pentru care se vor acorda doar masuri compensatorii a fost realizată de experţii extrajudiciari solicitaţi de reclamantă. Astfel încât reclamanta ar fi avut posibilitatea, în cadrul procedurii administrative, să solicite mai multe variante de lotizare, ori să solicite altor experţi noi lucrări. În raport cu această situaţie, prima instanţă consideră că reclamanta contestă direct în faţa instanţei faptul că nu i s-ar fi restituit anumite suprafeţe de teren.

O atare motivare instituie un fine de neprimire, deşi legea nu prevede nicio procedură administrativă sau administrativ-jurisdictională care ar fi obligatorie, reală şi efectivă în vederea corectării actului administrativ contestat.

De asemenea, prima instanţă reduce controlul judecătoresc doar la motive de nelegalitate formală, refuzând ideea că actul administrativ ar putea fi nelegal şi prin prisma greşitei aplicări a obligaţiei de restituire prin neidentificarea tuturor posibilităţilor de restituire în natură.

Din această perspectivă, calea de atac în justiţie nu poate fi redusă strict la un control de legalitate care să nu permită verificarea actului administrativ sub toate aspectele.

Mai consideră instanţa că sarcina probei îi incumbă reclamantei în procedura administrativă însă o astfel de afirmaţie nici nu este riguros exactă şi nici nu poate suprima dreptul părţii de a contesta şi de a se apăra în procedura judiciară.

Sub un prim aspect, sarcina probei nu este una exclusiv a părţii interesate, întrucât art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 dispune că, pentru stabilirea dreptului de proprietate, solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive. Rezultă că solicitantul nu are o obligaţie de a depune expertize extrajudiciare ci doar o posibilitate, o aptitudine, în lipsa căreia dreptul sau tot trebuie stabilit de comisia care reprezintă statul care a preluat abuziv imobilul.

Pe de alta parte, este evident ca suntem in prezenta unei situaţii complexe, astfel încat au aplicare dispoziţiile legale din pct. 15 al Normelor aprobate prin H.G. nr. 1164/2002:

"15. Pentru anumite situaţii complexe Comisia specială de retrocedare, în virtutea plenitudinii de competenţă, poate dispune elaborarea, de către istorici şi/sau jurişti cu experienţă, de rapoarte şi informări cu privire la evoluţia istorică şi juridică a preluării respective. De asemenea, Comisia specială de retrocedare poate efectua audieri ale unor persoane avizate care pot furniza informaţii utile şi poafe dispune deplasări la locul situării imobilului ale unor specialişti si întocmirea unor note de constatare. Actele întocmite cu ocazia efectuării acestor proceduri sunt considerate acte doveditoare pentru soluţionarea fazei administrative a retrocedării".

Or Comisia, reprezentantă a statului care a preluat abuziv imobilul, s-a complăcut într-o atitudine pasivă şi neangajantă, nedispunând unor specialişti întocmirea unei note de constatare privind reconstituirea limitelor proprietăţii preluate abuziv. Neîndeplinirea acestei obligaţii şi solicitarea exclusivă a unei expertize extrajudiciare, coroborată în prezent cu considerentele formaliste ale primei instanţe constituie o sarcină excesivă.

Prima instanţă mai reţine şi că legalitatea deciziei contestate nu poate fi analizată prin raportare la probe noi, depuse direct in fata instanţei, în condiţiile în care nu se face dovada imposibilităţii obiective de administrare a acestora în faţa autorităţii. O astfel de viziune restrictivă, contrară legii, goleşte de conţinut dreptul de acces la instanţă, înlăturand posibilitatea administrării de probe în faţa instanţei.

În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4), prima instanţă a făcut o greşită interpretare şi aplicare, ignorând sensul noţiunilor de teren liber, teren necesar în vederea bunei utilizări şi teren pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile, o astfel de nelegală motivare fiind şi urmarea faptului că prima instanţă s-a substituit în competenţa experţilor, depăşindu-şi competenţele legale.

Noţiunea de teren liber presupune inexistenţa unei construcţii, situaţie în care întreg terenul se restituie în timp ce, în situaţia existentei unei construcţii, partea neconstruită, care nu este necesară in vederea bunei utilizări, este cea care se restituie. Spre deosebire de aceste două situaţii, un teren care este construit însă este ocupat de o construcţie uşoară sau demontabilă se restituie în intregime, fără a fi

Instanţa apreciază că autoritatea administrativă a emis o decizie legală, în raport de constatările din teren ale experţilor topograf şi construcţii (reclamanta nu a administrat nicio expertiza construcţii în faza administrativă).

O astfel de susţinere este nelegală întrucât în faza administrativă nu s-au făcut propuneri de lotizare, aşa cum pretinde prima instanţă, ci numai identificarea terenului iniţial şi suprapunerea peste situaţia actuală. Ca urmare, în procedura administrativă, autoritatea nu a avut cum să emită o decizie în concordanţă cu o lotizare inexistentă.

De asemenea, în expertiza extrajudiciară nu s-a determinat suprafaţa necesară bunei utilizări a vreunei construcţii, aşa încât nici autoritatea publică nu avea cum să emită deciziile conform unei lucrări neexecutate.

Rezultă că afirmaţia instanţei în sensul că actul administrativ corespunde probatoriului administrat în procedura administrativă este nelegală, o astfel de situaţie neregăsindu-se în cauză, deciziile încălcând art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

În mod nelegal, instanţa susţine că reclamanta nu a contestat aplicarea art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, ci doar faptul că ar fi fost posibilă şi o altfel de lotizare şi stabilirea unor suprafeţe de teren liber de construcţii, respectiv trei suprafate incluse de expertul D. in Lotul x, dar şi o suprafaţă neidentificată în cadrul procedurii administrative. Or, aceste considerente arată că expertul D. nu a făcut nicio lotizare.

Instanţa afirmă că reclamanta îşi invocă propria culpă în modalitatea de administrare a probatoriului. Urmarea acestei atitudini o constituie respingerea ca inadmisibilă a cererii prin considerente (pag. 16 alin. (4) al sentinţei), ceea ce înseamnă că partea nu a putut avea parte de o judecată pe fond a cererii sale ci accesul la instanţă a fost unul pur formal.

Întrucât cererea a fost respinsă ca inadmisibilă prin considerente, dar ca neîntemeiată prin dispozitiv, hotărârea cuprinde şi contradicţii între considerente şi dispozitiv, motiv de recurs conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, având în vedere argumentul de inadmisibilitate şi neluarea în seamă a probelor administrate înseamnă ca au fost încălcate dispozitile art. 264 C. proc. civ.

Ca să dea o aparenţă de analiză, prima instanţă ajunge să se substituie experţilor în determinarea suprafeţelor care pot fi restituite şi limitează sfera de aplicare a art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. 7 din Norme, dând acestora o interpretare şi aplicare nelegală.

În acest sens, prima instanţă interpretează normele respective în sensul că se pot restitui în natură exclusiv suprafeţele de teren libere de construcţii sau cele care au pe ele construcţiile preluate. O atare interpretare vine în conflict cu norma legală care nu face o astfel de limitare ci, dimpotrivă, stabileşte că se restituie şi suprafeţele care exced bunei utilizări a construcţiilor ulterioare precum şi terenurile aferente construcţiilor uşoare sau demontabile.

De altfel, determinarea acestor suprafeţe este o chestiune de fapt, cu caracter tehnic, ce face obiectul specializării experţilor judiciari, astfel încât aprecierile tehnice ale instanţei sunt contrare competenei specifice a celor două profesii.

Ca urmare, atât timp cât experţii au stabilit că pot fi restituite anumite suprafeţe ca nefiind absolut necesare construcţiilor noi sau cele aferente construcţiei uşoare, demontabile (scena), instanţa nu poate stabili ea însăşi în sens contrar.

Aprecierea instanţei că suprafaţa necesară bunei utilizări a clădirii a fost deja stabilită în timp nu are nicio bază legală, nefiind indicat niciun temei al unei astfel de afirmaţii.

Contrar argumentului instanţei, suprefetele solicitate nu s-au stabilit în raport de aprecierea subiectivă a părţilor ci prin rapoarte de expertiză ce nu au fost nici măcar analizate, ceea ce înseamna incalcarea art. 264 C. proc. civ.

Prima instanţă a stabilit că simpla existenţă a unor garduri este suficientă ca cererea reclamantei să fie inadmisibilă.

Hotărârea este nemotivată şi prin faptul că instanţa stabileşte, printr-un considerent general, că suprafeţele sunt fie afectate de amenajări de utilitate publică ori parte din suprafaţa împrejmuită, ori alei şi spaţii verzi sau fâşii înguste de teren, ori spatii verzi exterioare proprietăţilor.

Nu există nicio analiză specifică pentru a se cunoaşte care din loturi a fost analizat, care au fost impedimentele specifice pentru restituirea fiecăruia în parte, care este temeiul de drept concret aplicat fiecărui bun, care dintre expertize a fost valorificată, care variantă astfel încât nu există reperele necesare pentru controlul judiciar de legalitate, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare.

Pentru prima instanţă, existenta gardurilor s-a transformat într-un fine de neprimire a cererii de restituire în natură, deşi legea permite o astfel de restituire fără a limita dreptul de un element fără semnificaţie legală.

3.1.4. Nelegalitatea respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată

Prima instanţă a apreciat în considerente că partea pârâtă nu se află în culpă procesuală, deşi a dispus anularea ca nelegale a actelor emise de către aceasta.

Pe de altă parte, prin dispozitiv s-au acordat cheltuieli de judecată în valoare de 4990,5 RON. Această dispoziţie a fost înlăturată pe calea unei asa-zise îndreptări de eroare materială deşi, în mod evident, nu se circumscrie acestei proceduri.

Existenta unor contradicţii între considerente, între considerente şi dispozitiv şi între dispoziţiile date în cuprinsul dispozitivului nu pot face decât obiect al recursului de către partea interesată şi nu al îndreptarii de eroare materială.

Argumentul respingerii în rest a cererii, inclusiv a cererii accesorii, este nelegal întrucât respingerea unei cereri în parte reprezintă simultan şi admiterea cererii în parte.

Pe de altă parte, admiterea cererii în parte dă naştere la obţinerea cheltuielilor de la partea căzută în pretenţii proproţional cu partea de cerere admisă.

Pe fondul cererii accesorii, considera că soluţia este urmarea modului nelegal de judecată, astfel încât prin admiterea cererii sale trebuie se se admită integral şi cheltuielile de judecată.

3.2. Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care cu aparţinut Cultelor Religioase a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii introductive.

Consideră sentinţa civilă nr. 955/2022, pronunţată de Curtea de Apel, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, în şedinţa publică din data de 13 mai 2022, ca fiind în parte nelegală şi netemeinică.

Instanţa a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (1) şi (4), din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Deciziile nr. 7623/25.01.2018 si nr. 7625/25.01.2018, care formează obiectul prezentului litigiu, s-a dispus retrocedarea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 3146 m.p. şi construcţii în suprafaţă de 1137 m.p., s-a propus acordarea de măsuri compensatorii pentru teren în suprafaţă totală de 7542 m.p. şi s-a dispus respingerea cererii de retrocedare în ceea ce priveşte imobilul, teren în suprafaţă de 812 m.p., pe care se află clădirea Bisericii Romano-Catolice Cioplea.

La momentul adoptării Deciziilor nr. 7623/25.01.2018 şi nr. 7625/25.01.2018, în aplicarea prevederilor pct. 13 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare a avut în vedere totalitatea înscrisurilor depuse de către Arhiepiscopia Romano-Catolică.

Arhiepiscopia a depus la dosarul aferent cererii de retrocedare un Raport de expertiză tehnică topografică extrajudiciară întocmit de către dl. D., expert tehnic în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie.

Prin acest Raport, expertul a identificat, în funcţie de destinaţie, 3 Loturi, însumând 11.500 m.p. teren.

Ulterior, la dosarul aferent cererii de retrocedare a fost depus Raportul de expertiză tehnică topografică extrajudiciară/completare, expertul menţinând suprafaţa totală identificată a imobilului de 11.500 m.p. şi a procedat la o împărţire în două Loturi distincte (denumite Lotul x şi 2) a Lotului identificat în Raportul iniţial cu 2.

Această împărţire a fost justificată de necesitatea identificării distincte a suprafeţei de teren aferente Bisericii Romano-Catolice Cioplea, pentru care Comisia specială de retrocedare nu avea posibilitatea să dispună restituirea în natură, întrucât se afla în proprietatea solicitantei.

Astfel, Deciziile nr. 7623/25.01.2018 şi nr. 7625/25.01.2018 au fost emise pe baza documentaţiei depuse de către intimâta-reclamantă în etapa administrativă, documentaţie ce nu a fost contestată de niciuna dintre părţi.

Deşi la dosarul cauzei exista un Raport de expertiză, întocmit de către expert D., instanţa de fond a încuviinţat depunerea unei probe noi în faza de judecată şi anume Raportul de expertiză întocmit de către expert E. având acelaşi obiect ca şi cel depus iniţial, iar, totodată, aşa cum constată şi instanţa de fond " Cu toate acestea, în raport cu faptul că reclamanta a insistat prin contestaţia sa că a avut în proprietate o suprafaţă de teren mult mai mare, intimata-reclamantă, de fapt, nu contestă legalitatea actului emis de Comisie ci, prin acţiunea formulată, a extins obiectul cererii de retrocedare, având în vedere faptul că, în etapa administrativă, aceasta a achiesat la constatările făcute de către expert D..

Prin urmare, Comisia specială de retrocedare a apreciat că raportul de expertiză topografică a identificat, în mod real, întinderea imobilului la momentul preluării în fapt de către statul român şi s-a pronunţat asupra obiectului cererii de retrocedare nr. x/20.01.2003 ca fiind construcţii şi teren în suprafaţă totală de 11.500 m.p.

În concluzie, a emis Deciziile nr. 7623/25.01.2018 şi nr. 7625/25.01.2018 în conformitate cu cadrul legislativ în vigoare precum şi cu analizarea tuturor înscrisurilor depuse la dosar de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti în faza administrativă.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de partea adversă.

Recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Comisia Specială de Retrocedare.

5. Aspecte de fapt şi de drept relevante în cauză

Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin H.G. nr. 1164/17.10.2002 cu modificările şi completările ulterioare au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, fiind înfiinţată Comisia specială de retrocedare ca structură abilitată să aducă la îndeplinire dispoziţiile actelor normative sus-menţionate.

Acest cadru normativ creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum sunt acestea circumstanţiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 respectiv imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile, cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public.

În temeiul actelor normative menţionate, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti a depus cererea de retrocedare nr. x/20.01.2003, în care a solicitat restituirea imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. x, având următoarele vecinătăţi:

- la Nord: proprietatea G.;

- la Sud: str. x;

- la Est: proprietatea H., proprietatea I., proprietatea J.;

- la Vest: str. x, pe care se află Biserica " Tomis "(actuală Biserica Romano-Catolică Cioplea); imobilul se compunea dintr-un teren în suprafaţă totală de 13.307,18 m.p. şi clădiri în suprafaţă de 1330,80 m.p. (Biserica "Tomis", Casa parohială, Azilul de Bătrâni şi casa "Providenţei Divine ", Dependinţe şi Şcoala primară Catolică "Dudeşti - Cioplea). Prin Deciziile nr. 7623/25.01.2018 şi nr. 7625/25.01.2018, care formează obiectul prezentului litigiu, s-a dispus retrocedarea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 3146 m.p. şi construcţii în suprafaţă de 837 m.p., s-a propus acordarea de măsuri compensatorii pentru teren în suprafaţă totală de 7542 m.p. şi s-a dispus respingerea cererii de retrocedare în ceea ce priveşte imobilul, teren în suprafaţă de 812 m.p., pe care se află clădirea Bisericii Romano-Catolice Cioplea.

La momentul adoptării Deciziilor nr. 7623/25.01.2018 şi nr. 7625/25.01.2018, care formează obiectul prezentului litigiu, Comisia specială de retrocedare a avut în vedere următoarele înscrisuri:

- adresa nr. x/11.09.2014 emisă de Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti;

- copia certificată a procesului-verbal nr. x din 4 august 1941 încheiat de Comisiunea de inventariere a imobilelor publice Sectorul II Negru, Primăria municipiului Bucureşti;

- planul de situaţie al terenului Parohiei Romano-Catolice Cioplea, Bucureşti, str. x, scara 1:1000;

- copia certificată a procesului-verbal de revizuire nr. x din 3 septembrie 1941 încheiat de Comisiunea de inventarierea imobilelor publice Sectorului II Negru, Primăria municipiului Bucureşti;

- copia certificată a chestionarului privitor la bunurile imobiliare (imobile şi terenuri) din Cioplea, jud. Ilfov, aparţinând Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti;

- copia certificată a Actului nr. 72 din 29 iunie 1881 întocmit de inginer hotarnic K.;

- copia certificată a adresei nr. x din septembrie 1941 prin care Parohia Romano-Catolică a comunicat Administraţiei Financiare de Constatare Indirecte, Sector II Negru, faptul că imobilele din str. x, Vitan, Cimitirul şi terenurile virane sunt în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti;

- adresa nr. x/05.11.2012 emisă de Primăria municipiului Bucureşti, Direcţia Administraţie Publică, Serviciul Arhivă Acte Administrative;

- copia certificată a Deciziunii nr. 1333 din 15 martie 1950 emisă de Comitetul Provizoriu al Sfatului Popular Bucureşti;

- copia certificată a Deciziunii nr. 1208 din 26 noiembrie 1953 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului "Tudor Vladimirescu";

- copia certificată a Procesului-verbal încheiat în data de 30 martie 1950 de Comitetul Provizoriu Bucureşti, Secţiunea Administrativă, Serviciul Inventare;

- copia certificată a Procesului-verbal încheiat în data de 21 iunie 1950 de Comitetul Provizoriu Bucureşti, Secţiunea Muncă şi Prevederi Sociale;

- copia certificată a Procesului-verbal încheiat în data de 4 martie 1954 încheiat de secţia Inventare a Sfatului Popular al Raionului "Tudor Vladimirescu";

- declaraţia doamnei L. autentificată cu nr. x de către BNP M.;

- declaraţia doamnei N. autentificată cu nr. x de către BNP M.;

- adresa nr. x/03.09.2014 emisă de Primăria Sectorului 3 Bucureşti;

- Raportul de expertiză tehnică topografică extrajudiciară - completare, întocmit de dl. D., expert tehnic în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie;

- adresa nr. x/05.05.2014 emisă de Municipiul Bucureşti, Primăria Sector 3, Serviciul cadastru şi fond funciar;

- Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de dl. O., expert tehnic judiciar în specialitatea construcţii civile industriale şi agricole;

- adresa nr. x/14.07.2008 emisă de către P. S.A.;

- adresa nr. x/01.04.2013 emisă de Primăria municipiului Bucureşti, Direcţia Patrimoniu, Serviciul Cadastru;

- adresa nr. x/05.12.2017 emisă de Administraţia Fondului Imobiliar, Serviciul Public de Interes Local, Oficiul de Administrare nr. 3.

Analizând înscrisurile depuse în susţinerea cererilor de retrocedare menţionate, Comisia a constatat următoarele:

- imobilul solicitat a fost proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti; imobilul respectiv a fost preluat în mod abuziv de statul român;

- imobilul compus din teren în suprafaţă de 3146 mp. şi construcţii în suprafaţă de 837 mp., situat în municipiul Bucureşti, Aleea x, fostă str. x, identificat prin Lotul x în Planul general lotizat, întocmit de către dl. D., se află în administrarea A.F.I.; iniţial s-a aflat în administrarea S.C. P. S.A.;

- imobilul, teren, identificat prin Lotul x, în suprafaţă de 1169 m.p., şi Lotul x, în suprafaţă de 6373 m.p., din Planul general lotizat, este ocupat de construcţii noi edificate ulterior preluării de către statul român, respectiv Grădiniţa nr. 64 şi Centrul de zi pentru copii "C."; imobilul teren se află în proprietatea publică a municipiului Bucureşti, în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3, fiind înscris la poziţia nr. 2941 şi nr. 3856 din anexa la H.C.G.M.B. nr. 186/2008;

- imobilul, teren în suprafaţă de 812 m.p., pe care se află clădirea Bisericii Romano-Catolice Cioplea, situat în municipiul Bucureşti, Aleea x, identificat prin Lotul x în Planul general lotizat, întocmit de dl D., se află în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti.

În consecinţă, având în vedere, pe de o parte, înscrisurile existente la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/28.01.2003 iar, pe de altă parte, dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare a dispus, în baza deciziilor 7623 şi 7625/2018, retrocedarea imobilului, compus din teren în suprafaţă de 3146 m.p. şi construcţii în suprafaţă de 837 m.p., situat în municipiul Bucureşti, Aleea x, fostă str. x, a propus acordarea de măsuri compensatorii imobilul, teren în suprafaţă totală de 7542 m.p., situat în municipiul Bucureşti, Aleea x, fosta str. x, ocupat de construcţii edificate de statul român ulterior preluării.

În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 812 m.p. pe care se află Biserica Romano-Catolică Cioplea, pentru acesta C.S.R. a dispus respingerea cererii de retrocedare nr. x/20.01.2003, întrucât se află în proprietatea solicitantei.

Cele două acte administrative se raportează la imobilele, teren şi construcţii, astfel cum au fost acestea identificate de experţii extrajudiciari, cu suprafeţele şi delimitările stabilite de aceştia în urma măsurătorilor.

Reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti a chemat în judecată Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, instanţa să dispună:

- anularea parţială de Deciziilor nr. 7623 şi 7625 din 25 ianuarie 2018, cu privire la compunerea proprietăţii preluate abuziv ca fiind, în privinţa terenului, în suprafaţă totală de numai 11.500 mp, şi să se stabilească suprafaţa de teren reală (14.965 mp), obligând A. la modificarea ambelor decizii în acest sens;

- recunoaşterea dreptului reclamantei la restituirea în natură şi modificarea/obligarea pârâtei să modifice art. 1 din Decizia nr. 7623 din 25 ianuarie 2018, în sensul:

· indicării suprafeţei construite în mod separat pentru construcţia casa parohială (P+1E) ca fiind 152 mp şi a suprafeţei construite desfăşurate de 304 mp;

· indicării suprafeţei construite în mod separat pentru construcţia Cămin de bătrâni (Sp+P+1E) ca fiind 556 mp şi a suprafeţei construite desfăşurate 1112 mp;

· indicarea suprafeţei construite în mod separat pentru construcţia anexă magazie (P) ca fiind de 129 mp, toate fiind situate în Lotul x din planul anexat;

· restituirii în natură a terenului liber în suprafaţă de 493 mp, unde a funcţionat fosta B.;

· restituirii în natură a terenului liber în suprafaţă de cel puţin 130 mp, adiacent Lotului x restituit în natură, teren situat în partea de nord a acestuia;

· restituirii în natură a terenului liber de cel puţin 271 mp, adiacent Lotului x restituit în natură, situat în partea de est a acestuia;

· restituirii în natură a terenului liber de cel puţin 1093 mp situat în partea de sud a Lotului x;

- anularea parţială a art. 1 şi art. 2 din Decizia nr. 7625 din 25 ianuarie 2018, cu privire la cuantumul suprafeţelor pentru care se asigură măsuri compensatorii şi să se acorde/să fie obligată pârâta la acordarea măsurilor compensatorii pentru întreg terenul care nu poate fi restituit în natură, după cum urmează:

· lotul x din care se va scădea partea ce urmează a fi restituită în natură iar în subsidiar, dacă nu se va dispune restituirea în natură a vreunei suprafeţe de teren aferentă construcţiei unde a funcţionat B., menţinerea dispoziţiei de restituire prin măsuri compensatorii a terenului în suprafaţă de 1169 mp;

· lotul x din care se vor scădea suprafeţele care vor fi restituite în natură iar, în subsidiar, menţinerea dispoziţiei de restituire prin măsuri compensatorii a terenului în suprafaţă de 6373 mp;

- acordarea de măsuri compensatorii pentru diferenţa de teren între suprafaţa reală ce va fi constatată prin prezenta acţiune şi suprafaţa de 11500 mp, cât a stabilit A. în cele două decizii de retrocedare, teren care este ocupat în prezent de trotuare, strada x, strada x, Aleea Râmnicu Sărat, parcare teren viran etc. astfel cum a fost identificat în planul anexă nr. 8;

- restituirea prin compensare a clădirii reprezentând fosta Şcoală de fete, actualmente Parterului centrului de zi pentru copii "C.".

Prin sentinţa nr. 955/2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în şedinţa publică din data de 13 mai 2022, instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, anulând în parte deciziile nr. 7623/25.01.2018 şi nr. 7625/25.01.2018, emise de către pârâtă, doar cu privire la suprafeţele stabilite de autoritate prin raportare la concluziile Raportului de expertiză extrajudiciară completat întocmit de expert D., a obligat pârâta să emită noi decizii în cuprinsul cărora să indice suprafeţele stabilite prin raportul de expertiză judiciară întocmit de către expert E. a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

6.1. Cu privire la recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România

Reclamanta contestă legalitatea deciziilor emise de către partea adversă, controlul de legalitate efectuat de către instanţă permiţând verificarea actului administrativ sub toate aspectele.

În acest sens, cercetarea legalităţii actelor administrative contestate nu se poate face doar prin prisma dovezilor depuse în procedura administrativă, ci în conformitate cu principiul nemijlocirii instanţei care guvernează administrarea probatoriului consacrat de art. 16 din Cod, fundamentarea soluţiei instanţei trebuind să se facă cu luarea în considerare a tuturor probelor, inclusiv a celor administrate în fata acesteia.

În acest sens, încuviinţând administrarea probelor pe aspecte care vizau întinderea dreptului de proprietate, instanţa de fond a respectat normele procedurale care guvernează procesul civil precum şi dreptul reclamantei la un proces echitabil, garantat de articolul 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prin admiterea posibilităţii acesteia de a face dovada susţinerilor sale în procedura judiciară.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere faptul că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului impune existenţa unei căi judiciare efective care să permită revendicarea drepturilor civile.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în jurisprudenţa sa constantă, că dreptul de acces la instanţă trebuie să fie "concret şi efectiv" [Bellet împotriva Franţei, pct. 38; Zubac împotriva Croaţiei (MC), pct. 76-79]. Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ "să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale" (Nunes Dias împotriva Portugaliei).

În acelaşi sens s-a apreciat de către Curtea de la Strasbourg că dreptul de acces la o instanţă este afectat în însăşi esenţa sa atunci când reglementarea acestuia încetează să mai servească scopurilor de securitate juridică şi bună administrare a justiţiei şi constituie un obstacol care împiedică justiţiabilul să solicite soluţionarea pe fond a litigiului de către instanţa competentă [Zubac împotriva Croaţiei (MC), pct. 98].

O interpretare deosebit de riguroasă dată de instanţele interne unei norme de procedură (formalism excesiv) îi poate priva pe reclamanţi de dreptul de acces la o instanţă [Perez de Rada Cavanilles împotriva Spaniei, pct. 49; Miragall Escolano şi alţii împotriva Spaniei, pct. 38; Sotiris şi Nikos Koutras ATTEE împotriva Greciei, pct. 20; Bĵles şi alţii împotriva Republicii Cehe, pct. 50; RTBF împotriva Belgiei, pct. 71-72 şi 74; Miessen împotriva Belgiei, pct. 72-74; Zubac împotriva Croaţiei (MC), pct. 97].

Se impune aşadar ca aceste garanţii, inclusiv plenitudinea de competenţă, să fie asigurate de instanţa de contencios administrativ învestită să cenzureze aspectele de nelegalitate ale actelor administrative contestate.

Nu se poate vorbi nici despre o achiesare a reclamantei la constatările făcute de expert D., partea solicitând şi fiindu-i încuviinţate, de către judecătorul fondului, cererile în probaţiune, pentru valorizarea principiului consacrat în art. 22 C. proc. civ., rap. la art. 255 din acelaşi act normativ precum şi a garanţiilor sus amintite.

6.2. Recurenta reclamantă invocă incidenţa art. 488 pct. 6 C. proc. civ., viciile motivării unei hotărâri putând fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care aceasta cuprinde considerente contradictorii precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar în căile de atac.

Prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva obligativităţii instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, precum şi la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock şi Palade), instanţa de recurs constată că abordarea instanţei de fond a fost una sistematică, de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei, grupând susţinerile părţilor funcţie de finalitatea urmărită, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă necesitatea unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de acestea, reuşind însă să examineze în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Înalta Curte arată că motivarea este suficient de concisă pentru a oferi părţilor certitudinea unei analize reale a cererii iar eventuala insuficienţă a motivării, astfel cum este ea clamată de către recurentă, precum şi omisiunea analizării unei realităţi faptice esenţiale, în opinia acesteia, nu pot fi asimilate unei nemotivări astfel cum aceasta susţine.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. nu fac referire la obligaţia motivării fiecărui argument îmbrăţişat sau respins de către instanţă ci la obligaţia acesteia de a se pronunţa asupra tot ceea ce s-a cerut, prin raportare la principiul disponibilităţii adică la capetele de cerere cu care a fost învestită prin acţiunea în anulare formulate de parte.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Nu în ultimul rând, faptul că reclamanta nu fost în acord cu raţionamentul judecătorului fondului ori neînsuşirea de către instanţă a argumentelor prezentate de către parte sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte nemotivarea valorizării, de către instanţa de fond, a expertizei judiciare în detrimental opiniei exprimate de către expertul parte, critica recurentei apare ca lipsită de interes dat fiind faptul că, aşa cum de altfel recunoaşte şi recurenta, soluţia dată cererii de restituire a terenului în S. de 11.895 m.p. îi este favorabilă.

Astfel, în raport de reglementarea de drept comun cuprinsă în art. 255 din C. proc. civ. (admisibilitatea probelor) raportat la art. 22 (principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului), valorificând prezumţia de bună-credinţă şi principiul necesităţii aflării adevărului, judecătorul cauzei a încuviinţat cererea în probaţiune formulată de reclamantă, a dispus efectuarea unei noi expertize, judiciare, a dispus inclusiv în sensul desemnării unui expert parte, a valorificat expertiza în detrimentul celei extrajudiciare şi a coraportului întocmit de expertul parte inclusiv pentru argumente ce ţin de caracterul ei mai favorabil părţii reclamante, explicând inclusiv motivul pentru care a fost posibil să apară diferenţe între suprafeţeţe de teren identificate de către experţi ca fiind în proprietatea reclamantei.

Arată instanţa de fond că "obiecţiunii formulate de reclamantă din perspectiva existenţei unei diferenţe de 41 mp între măsurătorile expertului judiciar numit de instanţă şi cele ale expertului parte al reclamantei, expertul judiciar i-a răspuns motivat, arătând motivele pentru care pot apărea erori la măsurători, dar şi faptul că diferenţa reprezintă 0,34% din suprafaţa totală, încadrându-se în mod evident în toleranţele acceptate la măsurători şi în raport de faptul că este vorba despre reconstituiri grafice.,,

Circumscris aceluiaşi motiv de recurs, situaţia nu este diferită nici în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia motivarea instanţei de fond conţine considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii reclamantei, fiind nefondată şi această critică de nelegalitate.

Nu se poate susţine faptul că există contradicţie între considerente şi dispozitiv întrucât prima instanţă a apreciat în considerente că partea pârâtă nu se află în culpă procesuală dar pe de altă parte, prin dispozitiv s-au acordat cheltuieli de judecată în valoare de 4.990,5 RON, această dispoziţie fiind înlăturată pe calea îndreptării de eroare materială.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte învederează faptul că, în calea de atac a recursului nu se poate tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ci se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

În speţă, se va reţine că unele din argumentele la care recurenta face trimitere reprezintă critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, motiv pentru care nu vor fi avute în vedere la analiza motivelor de casare.

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti critică faptul că decizia atacată nu cuprinde toate detaliile şi descrierea completă a imobilelor solicitate arătând, cu prilejul dezbaterilor, că a solicitat să se constate întinderea drepturilor sale, titlul de proprietate nefiind, în opinia sa, suficient de explicit.

Contrar acestor susţineri, prima instanţă a reţinut temeinic faptul că decizia reprezintă actul administrativ de retrocedare iar la art. 1 se face trimitere expresă la planul general lotizat ce face parte integrantă din decizie.

Dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi detaliat în modalitatea înţeleasă de către recurenta reclamantă, trimiterile la Plan fiind suficiente, din perspectiva identificării corecte şi complete a construcţiilor aflate pe teren, pentru ca partea să-şi poată valorifica dreptul de proprietate, astfel recunoscut.

Având în vedere inclusiv faptul că planul general lotizat face parte integrantă din decizie, este, de asemenea, redundantă precizarea acestor detalii în art. 1 al actului adminsitrativ.

Reclamanta - recurentă susţine că, raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 referitoare la depunerea probelor, nu avea nicio obligaţie de a depune expertiză în procedura administrativă, invocând pasivitatea Comisiei de retrocedare prin faptul ca aceasta nu s-a implicat în angajarea/dispunerea unor specialişti pentru reconstituirea limitelor proprietăţii preluate abuziv.

Sunt nerelevante, în economia cauzei, aceste apărări dat fiind faptul că, în faţa primei instanţe, în considerarea dreptului la un proces echitabil, judecătorul fondului a dispus asupra tutoror cererilor în probaţiune propuse de către părţi, necenzurând mijloacele probatorii identificate de către reclamantă ca fiind-i utile în susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii, cu luarea în considerare a dispoziţiilor pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, a art. 3 alin. (5), art. 4 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000 şi a art. 249 din Codul proced. civilă.

Atât în etapa administrativă cât şi în cea judiciară, reclamanta a avut posibilitatea de a depune toate probele de care a înţeles să se folosească în dovedirea dreptului său de proprietate şi a întinderii acestuia, instanţa de fond respectând, aşa cum s-a menţionat anterior, dreptul reclamantei la un proces echitabil, garantat de articolul 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prin admiterea posibilităţii acesteia de a face dovada susţinerilor sale în procedura judiciară.

Ceea ce judecătorul fondului i-a imputat reclamantei este faptul că ea contestă direct în faţa instanţei faptul că nu i s-ar fi restituit anumite suprafeţe de teren or, din această perspectivă, corect s-a apreciat că acţiunea reclamantei reprezintă o contestaţie împotriva actului administrativ considerat vătămător, în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu care se completează O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, potrivit art. 3 alin. (7) din acest act normativ special - forma în vigoare la data emiterii deciziei.

În acest sens, reclamantei nu i-au fost respinse cererile ca inamdmisibile ci anumite susţineri ale acesteia au fost apreciate ca atare de către instanţă, prin raportare la obiectul şi natura cauzei.

Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanta solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, cererea a fost respinsă judicios de către prima instanţă, pârâtei neputându-i-se reţine nicio culpă la momentul emiterii deciziilor contestate deoarece, din analiza actelor aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare, rezultă valorizarea, de către Comisia specială de retrocedare, chiar a probelor depuse de către parte în sprijinul cererii sale.

În ceea ce priveşte încheierea prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale, raţionamentul judiciar expus de către instanţa de fond susţine cele menţionate în considerentele sentinţei pronunţate, fiind evidentă eroarea materială ce rezultă din faptul că, exceptând capetele de cerere admise, instanţa a respins în rest cererea, ca neîntemeiată, inclusiv cererea accesorie vizând cheltuielile de judecată.

De asemenea, suma menţionată în dispozitiv (4.990,5 RON) nu are vreun corespondent în dosar, judecătorul fondului menţionând, sub acest aspect, faptul că reclamanta a achitat în litigiul de faţă onorarii pentru experţi şi avocat ce însumează aproximativ 17.000 RON.

În susţinerea aceluiaşi argument, Înalta Curte sesizează inclusiv faptul că nu există, în considerente sau dispozitiv, vreo menţiune cu privire la o eventuală aplicare a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., care să motiveze o eventuală reducere a cheltuielilor de judecată până la suma consemnată din eroare în minută.

7. Temeiurile de drept ale soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care cu aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 955 din 13 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi de recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 04 mai 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care cu aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 955 din 13 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi de recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 04 mai 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 26 iunie 2024.