Auxiliary court staff salary recalculation upheld from 16.01.2017; claimants' cassation appeal voided for formal defects, defendant's appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 05.08.2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ. şi RR. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Oradea,

- anularea deciziilor nr. 62/BRU din 20.04.2021 si nr. 65/BRU din 28.04.2021 emise de Preşedintele Curţii de Apel Oradea şi a Hotărârii nr. 21/17.06.2021 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Oradea, cu privire la perioada recunoscută pentru plata diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite personalului auxiliar de specialitate din cadrul circumscripţiei Curţii de Apel Oradea;

- modificarea perioadei pentru plata diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite petenţilor, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,22 RON, începând cu data de 01.08.2016 până în prezent si pe viitor;

- includerea în salariul de bază a VRS 605, conform deciziei civile nr. 396/22.02.2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2020.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 350 din 24 februarie 2023, Curtea a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a anulat în parte Deciziile nr. 62/BRU/20.04.2021 şi nr. 65/BRU/28.04.2021 emise de Preşedintele Curţii de Apel Oradea şi Hotărârea nr. 21/17.06.2021 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Oradea în sensul că drepturile salariale ale reclamanţilor, corespunzător perioadei de activitate a fiecăruia, vor fi stabilite prin raportare la VRS 605,22 RON începând cu data de 16.01.2017 şi nu cu 20.04.2018.

A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva acestei hotărâri au formulat recursuri reclamanţii şi pârâta Curtea de Apel Oradea.

3.1. Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului şi admiterea în totalitate a acţinii, astfel cum a fost formulată. În susţinerea recursului, au reiterat conţinutul concluziilor scrise depuse în faţa primei instanţe, făcând trimitere la diverse soluţii pronunţate în cauze similare şi la faptul că art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 limitează/plafonează salariile nu şi în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti sun recunoscute şi stabilite anumite majorări salariale.

3.2. Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Oradea a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate cu consecinţa respingerii în totalitate a acţiunii formulate de reclamanţi.

A susţinut recurenta că, Prin Decizia nr. 62/BRU/20.04.2021 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Oradea s-a avut în vedere că există personal auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Oradea care a obţinut până la data emiterii acestei decizii sau urmează să obţină în viitor hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună recalcularea drepturilor salariale potrivit unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 RON, sens în care s-a dispus ca aceste persoane să beneficieze de drepturile astfel recunoscute, începând cu data indicată în dispozitivul hotărârii.

Prin Decizia nr. 65/BRU/28.04.2021 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Oradea în aplicarea Deciziei nr. 62/BRU/20.04.2021, au fost aprobate drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Oradea calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,22 RON, începând cu data de 20.04.2018.

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanţii au urmărit să obţină dreptul de a beneifica de drepturi salariale prin raportare la o VRS de 605,225 începând cu o dată anterioară datei de 20.04.2018, respectiv începând cu 01.08.2016 şi pentru viitor.

Chestiunea datei de la care reclamanţii beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS de 605,225 RON a fost tranşată prin sentinţa civilă nr. 1361 din 15 septembrie 2020 a Tribunalului Alba din dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 1755 din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, respectiv începând cu 16.01.2017.

Instanţa de fond a reţinut, în raport cu cele dispuse prin aceste hotărâri şi cu art. 430 alin. (1) C. proc. civ., că nu mai poate proceda la o nouă analiză a îndreptăţirii reclamanţilor de a beneficia de drepturi salariale prin aplicare VRS de 605,225 RON începând cu 16.01.2017, aspecte lămurite cu putere de lucru judecat, însă a mai apreciat că rămâne în discuţie legalitatea actelor administrative ce priveşte neacordarea unui VRS de 605,225 RON pentru perioada 01.08.2016-16.01.2017.

În raport cu sentinţa civilă nr. 1361 din 15 septembrie 2020 a Tribunalului Alba, reclamanţii se încadrează în categoria personalului auxiliar de specialitate prevăzut la art. 2 din Decizia nr. 62/BRU/20.04.2021, urmând să beneficieze de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS de 605,225 RON începând cu 16.01.2017.

Recalcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor în raport cu VRS de 605,225 RON începând cu 16.01.2017 şi cu respectarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 s-a realizat de Tribunalul Bihor, ordonator secundar de credite, iar plata diferenţelor salariale astfel rezultate a fost eşalonată conform art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018.

Astfel, soluţia instanţei de fond prin care au fost anulate în parte Decizia nr. 62/BRU/20.04.2021, Decizia nr. 65/BRU/28.04.2021 şi Hotărârea nr. 21/17.06.2021 în ceea ce priveşte recalcularea drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 RON în perioada 16.01.2017-20.04.2018 este nelegală, actele atacate având în vedere şi situaţia în care personalul auxiliar de specialitate beneficiază de drepturi salariale prin raportare la VRS 605,225 RON în baza unor hotărâri judecătoreşti de la o dată anterioară datei de 20.04.2018.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanţilor, ca nefondat.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor exercitate în cauză

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanţi, iar, în ceea ce priveşte recursul pârâtei, urmează a-l respinge, ca nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Recursul reclamanţilor A., B. şi alţii nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, rezultă că aceştia nu au evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentei în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea reclamanţilor de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

Recurenţii, după cum s-a expus la pct. I.3.1. al prezentei decizii, nu au invocat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au prezentat vreun argument care să poată fi încadrat în textul legal. S-au limitat la a relua susţinerile formulate prin concluziile scrise depuse în faţa instanţei de fond, fără a se referi, în niciun fel, la argumentele prezentate de prima instanţă şi fără a-şi circumstanţia în niciun mod criticile de nelegalitate, în sensul de a preciza de ce sentinţa ce face obiectul prezentului recurs ar fi nelegală sau de a evidenţia modalitatea în care instanţa de fond ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

De asemenea, alegaţiile recurenţilor cu privire la aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu pot fi avute în vedere, aceste aspecte nefiind invocate prin acţiune şi nefiind analizate de prima instanţă.

Simpla nemulţumire a recurenţilor cu privire la soluţia instanţei de fond, fără a invoca niciun argument referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii sau a reaprecia probele administrate, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

1.2. Examinând sentinţa recurată şi prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Oradea, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Judecătorul fondului a avut în vedere sentinţa civilă nr. 1361 din 15 septembrie 2020 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia nr. 1755 din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, şi dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora autoritatea de lucru judecat constituie un efect esenţial al hotărârilor judecătoreşti, şi cele ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Astfel, prima instanţă, după cum a constatat, de altfel, şi recurenta-pârâtă Curtea de Apel Oradea prin cererea de recurs, a apreciat că rămâne în discuţie legalitatea actelor administrative în ceea ce priveşte neacordarea unei VRS de 605,225 RON pentru perioada 01.08.2016-16.01.2017.

Însă, sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut că susţinerile reclamanţilor, care au invocat incidenţa Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale şi Deciziile nr. 23/2016 şi 8/2021 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi care au făcut trimitere la diverse soluţii pronunţate în alte dosare vizând alţi reclamanţi care au solicitat acordarea VRS de 605,225, nu pot determina invalidarea actelor administrative atacate în cauză.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că soluţiile invocate de reclamanţi pot activa mecanismul egalizării invocat de aceştia, însă numai în ceea ce priveşte nivelul drepturilor acordate, nu şi în privinţa perioadei de acordare. Astfel, reclamanţii neformulând o astfel de acţiune în termenul de prescripţie sau în care să se fi respins excepţia prescripţiei dacă ar fi fost invocată cu privire la drepturile aferente perioadei 01.08.2016-16.01.2017, instanţa a apreciat că actele administrative contestate sunt legal emise în ceea ce priveşte acest interval.

Într-adevăr, art. 2 din Decizia nr. 62/BRU/20.04.2021 a Preşedintelui Curţii de Apel Oradea prevede că personalul auxiliar care a obţinut sau va obţine hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună recalcularea drepturilor salariale potrivit VRS 605,225 RON va beneficia de drepturile astfel recunoscute începând cu data indicată în dispozitivul hotărârii, însă, contrar criticilor recurentei-pârâte Curtea de Apel Oradea, hotărârea recurată nu a constatat nelegalitatea actelor atacate decât în ceea ce priveşte pe reclamanţi care, în raport cu sentinţa nr. 1361 din 15 septembrie 2020 a Tribunalului Alba, au dreptul de a beneficia de VRS 605,225 RON începând cu 16.01.2017.

Dispozitivul hotărârii recurate este clar, drepturile reclamanţilor fiind recunoscute prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu 16.01.2017, la fel cum, de altfel, susţine şi recurenta-pârâtă Curtea de Apel Oradea.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat de reclamanţi şi, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., DD., FF., GG., II., KK., MM., HH., JJ., LL., OO., NN.,PP., QQ. şi RR. împotriva sentinţei nr. 350 din 24 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Apel Oradea împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.