Litigation costs allocation after mootness of retrocession claim: procedural fault despite subsequent compensation and non-casational nature of fee proportionality review

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal înregistrată la data de 04 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să anuleze Decizia nr. 8748/29.08.2018, emisă de pârâtă, constatând calitatea A. de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren în suprafaţă de 359 mp, înscris în CF x, nr. topo. x, situat în judeţul Satu Mare, Municipiu Carei, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată în mod abuziv de Statul Român, imobil rezultat ca urmare a dezmembrării imobilului iniţial în suprafaţă de 720 mp înscris în CF x (transcris din CF x), nr. topo. x în trei loturi distincte (x) şi să dispună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent reprezentând diferenţa de valoare între imobilul preluat şi cel acordat la schimb.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 95/CA/2023 din 13 aprilie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie invocată de către pârâtă, şi în consecinţă, a respins ca rămasă fără obiect pretenţia reclamantei privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reprezentând diferenţa de valoare între imobilul preluat şi cel acordat la schimb.

- a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi a anulat Decizia nr. 8784/29.08.2019, emisă de către pârâtă;

- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 9.662,66 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 95/CA/2023 din 13 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, în principal, să fie exonerată de la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, diminuarea acestora la un cuantum minim.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a respins ca rămasă fără obiect pretenţia reclamantei şi că nu i se poate reţine nicio culpă la momentul emiterii deciziei contestate, deoarece din analiza actelor aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/04.02.2003, C.S.R. a constatat faptul că solicitanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului de către statul român, preluarea fiind un act voluntar privind schimbul unor imobile.

Totodată, este mai mult decât evident faptul că se impune, cel puţin diminuarea cheltuielilor pe care ar fi obligată să le plătească, proporţional cu randamentul acţiunii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, instanţa de control judiciar trebuie să aibă în vedere faptul că, în raport cu limitele în care a fost admisă acţiunea, urmează a fi diminuate şi cheltuielile de judecată, potrivit art. 453 alin. (2) C. proc. civ., invocând în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 492/08.06.2006.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză şi necontestată de recurentă.

Astfel, prin Decizia nr. 8784/29.08.2019, emisă de pârâtă, s-a respins cererea de retrocedare formulată de reclamantă cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 359 mp, înscris în CF x Carei, nr. topo. x, cu motivaţia că acest imobil nu a fost preluat abuziv de Statul Român.

Prin petitul acţiunii, reclamanta a formulat două pretenţii. O primă pretenţie consta în solicitarea de anulare a Deciziei nr. 8784/29.08.2019 emisă de pârâtă, cu privire la imobilul în litigiu, respectiv cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 359 mp, înscris în CF x Carei, nr. topo. x. A doua pretenţie consta în solicitarea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent reprezentând diferenţa de valoare între imobilul preluat şi cel acordat la schimb.

Prin încheierea din data de 13 februarie 2020 s-a dispus în cauză, în temeiul prevederilor art. 413 C. proc. civ., suspendarea judecării până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019

Pe parcursul procesului, ca urmare a soluţionării definitive a dosarului nr. x/2019, reclamanta a obţinut măsuri reparatorii pentru preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului în litigiu. Astfel, Comisia de Retrocedare a pus în executare decizia nr. 5371/15.11.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, sens în care cu privire la imobilul în litigiu a emis două decizii, respectiv:

- Decizia nr. 1490/15.12.2022, prin care a fost dispusă restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 259 m.p., situat în municipiul Carei, judeţul Satu Mare, înscris în CF nr. x a localităţii Carei, nr. topo x;

- Decizia nr. 1491/15.12.2022, prin care a fost dispusă acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafaţă de 100 m.p., situat în municipiul Carei, judeţul Satu Mare, înscris în CF nr. x a localităţii Carei, nr. topo x .

Criticile de nelegalitate ce privesc chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării de către instanţa de fond a prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, sunt nefondate.

Conform prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar potrivit dispoziţiilor art. 454 din acelaşi act normativ, "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau de afla de drept în întârziere (…)".

Aşadar, conţinutul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. consacră drept fundament al plăţii cheltuielilor de judecată culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului.

Este adevărat că în cauză, pe parcursul procesului, a rămas fără obiect pretenţia formulată de reclamantă privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reprezentând diferenţa de valoare între imobilul preluat şi cel acordat la schimb, dar, relevant în speţă, raportat la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, este faptul că, la momentul sesizării instanţei de judecată, această pretenţie nu era satisfăcută.

Totoată, actul administrativ atacat, respectiv Decizia nr. 8784/29.08.2019, emisă de pârâtă, era în fiinţă, neexistând vreun act de revocare a acestei decizii, care a rămas în circuitul civil.

Prin urmare, soluţionarea cererii de chemare în judecată, inclusiv a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 8748/29.08.2018, emisă de pârâtă şi admiterea acesteia ulterior introducerii acţiunii, a determinat, din partea reclamantei, un efort procesual constând în efectuarea cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu avocaţial, aceasta fiind îndreptăţită să îl recupereze.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că este indiscutabilă culpa procesuală a autorităţii pârâte care a determinat, prin conduita sa, introducerea cererii de chemare în judecată.

Referitor la criticile recurentei-pârâte privind greşita aplicare de către instanţa de fond a prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Prin urmare, în condiţiile în care potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ. dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie, instanţa de recurs nu va proceda la analiza acestor critici formulate prin cererea de recurs.

În concluzie, hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 95/CA/2023 din 13 aprilie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 95/CA/2023 din 13 aprilie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.