Validity of rejecting a prosecutor's transfer request based on hypothetical future delegation availability rather than objective workload criteria

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii. Hotărârea contestată

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 15.03.2023, domnul A., procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, a solicitat transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Prin Hotărârea nr. 575 din 11 aprilie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori a respins cererea de transfer.

În motivarea hotărârii, secţia pentru procurori a avut în vedere, în esenţă, prevederile art. 188-192 din Legea nr. 303/2022 şi situaţia posturilor vacante şi volumul de activitate la parchetele implicate.

2. Contestaţia formulată

Hotărârea menţionată mai sus a fost contestată de domnul procuror A., care a solicitat anularea hotărârii şi obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul său de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

În motivarea contestaţiei, procurorul contestator a arătat că hotărârea atacată a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale în materia transferului magistraţilor şi cu exces de putere, unicul motiv al respingerii cererii de transfer constând în avizul negativ emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pe care nu a avut ocazia să îl combată cu argumente contrare şi în care se reţine că şi-a dat acordul pentru două delegări la două unităţi de parchet. În schimb, au fost admise cererile de transfer formulate de alte două persoane, întrucât una dintre acestea a dobândit experienţă în funcţia de prim procuror, iar cealaltă funcţiona de circa 3 luni prin delegare în cadrul Parchetului de pe Tribunalul Bihor.

În raport cu dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 303/2022, contestatorul a susţinut că soluţionarea cererii de transfer nu este un proces arbitrar, ci trebuie să ţină seama criteriile prevăzute de lege şi să se bazeze pe o analiză comparativă a situaţiei autorilor cererilor concurente. Or, în cazul său erau îndeplinite mai multe dintre criteriile legale- pentru care legea nu prevede o ordine de prioritate-, context în care contestatorul a menţionat date privind situaţia sa profesională, activitatea desfăşurată şi motivele care au justificat cererile de delegare anterioare.

În drept, contestatorul a invocat prevederile art. 191 şi 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

3. Apărările intimatului şi procedura derulată în cauză

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei, susţinând că hotărârea contestată a fost publicată pe pagina de internet a autorităţii emitente la 16.08.2023, iar contestaţia a fost formulată la 06.09.2023, cu depăşirea termenului de 15 zile de de la comunicare sau de la publicare prevăzut în art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022.

Pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată, combătând motivele invocate de contestator.

În esenţă, intimatul a arătat că soluţia dată cererii de transfer respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea căror a fost adoptată şi a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să fie decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Secţia pentru procurori a analizat coroborat şi unitar toate criteriile prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin personal şi profesional invocate, luând însă în considerare interesul public al gestionării optime a resurselor umane, conform atribuţiilor legale ce revin Consiliului Superior al Magistraturii.

Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii contestaţiei şi a solicitat înlăturarea apărărilor de fond ale intimatului.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia intimatul a depus la dosar documentaţia avută în vedere la adoptarea hotărârilor contestate, iar contestatorul a a depus dovezi în susţinerea aspectelor invocate în contestaţie.

Excepţia tardivităţii a fost respinsă în şedinţa publică din 25 ianuarie 2024, având în vedere că intimatul a invocat-o prin raportare la data de 6 septembrie 2023, când coontestaţia a fost înregistrată la instanţă, deşi conform ştampilei aplicate pe plicul aflat la dosarului aceasta a fost expediată prin poştă la 1 septembrie 2023, fapt ce atrage aplicarea prevederilor art. 183 C. proc. civ.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Prin hotărârea supusă controlului judecătoresc pe calea prevăzută în art. 191 din Legea nr. 303/2022, raportat la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, formulată de contestator (procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal).

Examinând hotărârea contestată în raport cu motivele invocate, cu actele şi lucrările dosarului şi cu apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa constată caracterul fondat al contestaţiei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, analiza cererilor de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 192 din Legea nr. 303/2022 (şi, anterior, 612 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată) trebuie să asigure luarea unei decizii administrative în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, care să aibă aptitudinea de a menţine un echilibru rezonabil între interesul public pe care intimatul CSM are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanelor care au formulat o cereri de transfer.

În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în gestionarea resurselor umane din justiţie şi a carierei judecătorilor şi procurorilor, dar acest drept de apreciere se exercită pe baza criteriilor obiective prevăzute de lege şi a considerentelor de oportunitate corespunzătoare, cu respectarea principiului proporţionalităţii într-un mod care să asigure egalitatea de şanse în raport cu circumstanţele de ordin personal şi profesional invocate.

În acest context, fără a nega marja de apreciere pe care o are Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată, pe de o parte, că hotărârea contestată este insuficient motivată sub aspectul opţiunii pentru limitarea numărului de cereri de transfer care ar urma să fie admise (două, din totalul de opt cereri formulate de procurori din cadrul aceluiaşi parchet), în condiţiile din datele statistice analizate a reieşit că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea era vacant un post de execuţie, trei posturi erau temporar vacante, încărcătura pe schemă era de 800 dosare faţă de media naţională de 1202 dosare, iar încărcătura raportată la numărul de procurori în funcţie era de 1014 dosare, sub 60% din media naţională de 1695 dosare.

În schimb, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor erau vacante trei posturi de execuţie, iar încărcătura pe procuror era de 215 dosare, peste media naţională de 193 dosare.

Pe de altă parte, hotărârea contestată nu cuprinde o analiză efectivă a motivelor invocate de contestator în cererea de transfer, criteriul ce pare a-l fi dezavantajat în raport cu cei doi procurori pentru care s-a dispus transferul fiind- conform considerentelor hotărârii- motivarea avizului negativ emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în care s-a menţionat "disponibilitatea magistratului în cauză pentru delegări la diferite unităţi de parchet din ţară", ceea ce ar ce ar face ca, în eventualitatea admiterii transferului solicitantului, unitatea de parchet să se confrunte cu dificultăţi în orgnizarea bunei desfăşurări a activităţii.

Dincolo de faptul că o decizie administrativă nu poate fi fundamentată pe o construcţie ipotetică (eventualitatea că procurorul care a solicitat transferul şi-ar mai manifesta în viitor disponibilitatea de a fi delegat la alte unităţi de parchet), Înalta Curte constată că, de principiu, un astfel de argument nu poate sta la baza unei soluţii nefavorabile în privinţa procurorului în cauză, pentru că instituţia delegării a fost concepută de legiuitor exclusiv în scopul asigurării interesului public al bunei funcţionări a parchetului unde se solicită delegarea, pentru cazuri obiective, temeinic justificate [art. 177 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 şi, corespunzător, art. 57 din Legea nr. 303/2004].

Faţă de argumentele expuse, în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022, raportat la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, ţinând seama şi de prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte va admite contestaţia, va anula hotărârea contestată şi va obliga intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să adopte o nouă hotărâre prin care să admită cererea de transfer a contestatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 575 din 11 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.

Anulează hotărârea atacată şi obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să admită cererea de transfer a contestatorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.