Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3464/2024 AI generated

Immigration authority’s refusal of foreign national’s work permit; failure to address essential evidence and arguments in administrative litigation

Case Number Decizia nr. 3464/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice allowed the appeal, quashed the lower court's decision, and remanded the case for re-judgment, effectively favoring the applicant company by invalidating the initial ruling. The dispute involved a challenge to an administrative refusal by the Immigration Office to issue a work permit visa for a foreign national, based on the authorities' claims that the applicant did not effectively conduct compatible business activities and that the required administrative fee was paid by a third-party service provider rather than the applicant itself. The Court found the lower court’s decision unlawful for failing to address the essential arguments and documentary evidence regarding the applicant's business scope and the validity of the third-party payment, constituting a lack of proper motivation. The decisive legal basis for the quash and remand was Article 488(1)(6) of the Code of Civil Procedure, which mandates that judicial decisions must contain sufficient reasoning on the merits and the parties' core arguments.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 1474 alin. (3) din C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Immigration authority’s refusal of foreign national’s work permit; failure to address essential evidence and arguments in administrative litigation: Intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, respinsă în şedinţa publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A invocat intimatul - pârât modificarea legislativă a textului prevăzut de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, intervenitvă prin Legea nr. 28/29.02.2024, legiuitorul introducând condiţia ca angajatorul să desfăşoare efectiv activitatea pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

Keywords

AI generated
work permit administrative fee visa third-party payment challenge of administrative decisions foreign nationals

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
civ., împrejurare în raport de care nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate de către prima instanţă, cu ocazia rejudecării cauzei.
art. 1474 alin. (3) din C. civ
25/2014 expres pe numele cetăţeanului străin B., în mod eronat intimata - pârâtă şi prima instanţa au reţinut ca reclamanta nu a făcut dovada achitării tarifului pentru obţinerea avizului de angajare în munca pentru cetăţeanul străin B., neţinând cont de dispoziţiile art. 1474 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate şi în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este întemeiat, urmând a-l admite, motivat de următoarele considerente:
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin.
art. 488 pct. 6 din C. proc. civ
Totodată, dispoziţiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., prevăd că se poate cere casarea hotărârii "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art.
art. 497 C. proc. civ
civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/5.09.2023, reclamanta A. S.R.L. contestă refuzul pârâtului Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin nr. x/BICS/BED din data de 23.08.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru dl. B. cetăţean al statului Bangladesh, solicitând instanţei să dispună anularea actului emis de către pârât şi obligarea acestuia de a emite un nou act privind soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin, raportat la înscrisurile în probaţiune depuse la dosarul cauzei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 724 din 29 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L., având ca obiect anularea refuzului pârâtului Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin nr. x/BICS/BED din 23.08.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru dl. B., şi obligarea pârâtului Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin la soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin B..

S-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată în apărarea reclamantei A. S.R.L de către intervenienta C., cu sediul în Timişoara.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casării sentinţei, iar în rejudecare admiterea contestaţiei, anularea actului de refuz al paratei intimate şi obligarea pârâtei la emiterea unui nou act prin care sa soluţioneze favorabil cererea, raportat la înscrisurile în probatiune depuse la dosar.

A susţinut recurenta - reclamantă că hotărârea recurata este netemeinica si nelegala având în vedere faptul ca instanţa a pronunţat soluţia de respingere a contestaţiei raportandu-se la faptul societatea recurenta nu desfăşoară efectiv activităţi compatibile cu funcţia pentru care se solicita avizul de angajare şi că taxa de 100 euro nu a fost plătită de către societatea angajatoare a străinului.

S-a arătat că prima instanţa nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar, respectiv certificatul constatator de la Registrul Comerţului de unde reiese faptul ca societatea recurent S.C. A. S.R.L. este autorizata de către Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, conform declaraţiei tip model unic nr. x/17.05.2023 să desfăşoare activităţi la terţi, fiind firma de construcţii, certificat din care rezultă că este neîntemeiat refuzul paratei intimate cu privire la emiterea avizului de angajare pentru cetăţeanul străin.

Totodată, referitor la aspectul necontestării conţinutului verificărilor făcute pe teren de către angajaţii paratei, s-a învederat că recurenta - reclamantă nu a avut cunoştinţă de acele verificări decât la momentul depunerii la dosar, acestea nefiind comunicate impreună cu refuzul soluţionării cererii.

A invocat recurenta - reclamantă existenţa unui contract de prestări servicii care atestă faptul că societatea reclamantă are activitate şi contracte de colaborare şi de prestări servicii încheiate cu terţi (D. SRL), în baza cărora cetăţenii străini prestează activităţi în domeniul construcţiilor la beneficiari terţi (construire baza sportivă).

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de refuz susţinut de pârâtă, s-a arătat că prima instanţă a reţinut în mod eronat faptul ca taxa de 100 euro trebuie sa fie plătită în scopul eliberării unui aviz de munca pentru un anumit beneficiar si pentru un străin identificat. Având în vedere faptul ca societatea E. S.R.L. a prestat pentru reclamanta pe baza de contract servicii de recrutare personal, consultanta si intocmire dosare personal pentru depunere dosare la sediul paratei, si atâta timp cat pe chitanţa apare ca S.C. E. S.R.L. (societate care se afla în relaţii de prestări servicii cu societatea recurenta reclamanta S.C. A. SRL) a plătit tariful conform dispoziţiilor art. 30 din O.G. nr. 25/2014 expres pe numele cetăţeanului străin B., în mod eronat intimata - pârâtă şi prima instanţa au reţinut ca reclamanta nu a făcut dovada achitării tarifului pentru obţinerea avizului de angajare în munca pentru cetăţeanul străin B., neţinând cont de dispoziţiile art. 1474 alin. (3) din C. civ., care prevede că plata făcută de un terţ stinge obligaţia dacă este făcută pe seama debitorului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, respinsă în şedinţa publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A invocat intimatul - pârât modificarea legislativă a textului prevăzut de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, intervenitvă prin Legea nr. 28/29.02.2024, legiuitorul introducând condiţia ca angajatorul să desfăşoare efectiv activitatea pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Adresa nr. x din data de 23.08.2023 emisă de Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcţia Migraţie-Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin a refuzat eliberarea avizului de angajare solicitat de către reclamanta A. S.R.L. pentru cetăţeanul străin B., cetăţean al statului Bangladesh.

Pârâtul a motivat refuzul de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul bengalez prin aceea că:

- societatea nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru acordarea avizului de angajare, arătând că aceasta a încălcat prevederile art. 4, alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, respectiv că societatea reclamantă nu desfăşoară efectiv activităţi compatibile cu funcţia pentru care se solicită avizul de angajare în muncă,

- taxa depusă la cererea de obţinere a avizului este plătită de societatea E. S.R.L., încălcând art. 30, alin. (1) din O.G. nr. 25/2014.

Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate şi în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este întemeiat, urmând a-l admite, motivat de următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Art. 175 din acelaşi cod statuează că:

"(1) Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

(2) În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară."

Totodată, dispoziţiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., prevăd că se poate cere casarea hotărârii "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Se constată că, prin sentinţa ce formează obiectul recursului, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei reţinând încălcarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, având în vedere că taxa prevăzută de acest text legal a fost plătită de o altă societate - E. S.R.L., (conform copiei chitanţei ataşate la dosar).

Or, constată Înalta Curte că prin cererea de chemare în judecată, reiterate şi în cadrul cererii de recurs, reclamanta a formulat critici referitoare la refuzul nejustificat al pârâtului de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul bengalez, cu privire la întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 raportat la conţinutul certificatului constatator de la Registrul Comerţului din care reiese clar faptul că A. S.R.L. are ca activitate principală "lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale", conform COD CAEN 4120. De asemenea, cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, s-a arătat că între A. S.R.L. şi societatea E. S.R.L. exista un raport de colaborare care reiese din contractul de prestări servicii nr. x/04.04.2023, contract prin care prestatorul S.C. E. S.R.L. se obligă să asigure clientului S.C. A. S.R.L. suport pentru întocmirea documentaţiei pentru Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea obţinerii avizului de muncă pentru angajarea personalului din procesul-verbal de selecţie.

Conform art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014:

"(2) Condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele:

a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfăşoară pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului;"

Reţine Înalta Curte cele statuate în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că argumentele esenţiale pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată nu au fost dezbătute, prima instanţă pronunţând o hotărâre nemotivată în condiţiile în care din considerentele expuse nu rezultă nicio referire cu privire la motivul de refuz întemeiat pe dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, respectiv îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei "desfăşurării" de activităţi compatibile cu funcţia pentru care s-a solicitat încadrarea străinului.

În plus, constată Înalta Curte că nici în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv pe care se întemeiază actul administrativ atacat, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, respectiv plata taxei, prima instanţă, deşi a reţinut că taxa trebuie să fie plătită în scopul eliberării unui aviz de muncă pentru un anumit beneficiar şi pentru un străin identificat, nu a analizat apărarea recurentei - reclamante cu privire la existenţa unui contract de prestări servicii încheiat cu prestatorul S.C. E. S.R.L. referitor la depunerea documentaţiei în vederea obţinerii avizului de muncă, exprimarea din considerente fiind eliptică cu privire la acest aspect.

O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentinţe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, de natură a conduce la pronunţarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunţată în litigiul de faţă.

În plus, în faţa instanţei de recurs recurenta - reclamantă a depus, în dovedirea condiţiei prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, un contract de prestări servicii încheiat cu D., concludenţa probei urmând a fi analizată de curtea de apel cu ocazia rejudecării, pentru respectarea aceluiaşi principiu mai sus invocat.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., împrejurare în raport de care nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate de către prima instanţă, cu ocazia rejudecării cauzei.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 4 din 9 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.