Artificial conditions for EU agricultural funding eligibility via concerted action of associated entities under EU SME Recommendation and CJEU C-110/13

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, dosar nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - CRFIR 7 Centrul Alba, a solicitat:

- anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 26404/28.09.2016 privind procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 21.07.2016 (înregistrat cu nr. x/26.07.2016);

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 21.07.2016 (înregistrat cu nr. x/26.07.2016) şi. pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata sumei de 521.517,18 RON;

Prin sentinţa nr. 261/2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi în consecinţă:

- A anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 26404/28.09.2016 privind Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/26.07.2016.

- A anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/26.07.2016 şi a exonerat reclamanta de plata debitului în cuantum de 521.517,18 RON.

- A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.165 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 27/2019 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de reclamantă şi în consecinţă a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinţei nr. 261/2018 după cum urmează:

- alin. (4) al minutei şi dispozitivului sentinţei nr. 261/2018 va avea următorul cuprins:

"Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 21.055 RON cu titlu de cheltuieli de judecată."

Prin Decizia nr. 1581/15.03.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 261 din 05 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2017.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 207 din data de 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional de Finanţarea Investiţiilor Rurale 7 Centru Alba şi a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 207 din data de 17 noiembrie 2021 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în faţa instanţei de fond; în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata generate de prezenta cauză.

Printr-un prim set de argumente, subsumate de recurenta-reclamantă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta a susţinut, în esenţă, nerespectarea de către instanţa de fond a limitelor obligatorii ale deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare.

Astfel, a susţinut recurenta că, în respectarea limitelor obligatorii ale deciziei ICCJ, instanţa de rejudecare trebuia sa administreze probe noi/suplimentare. De asemenea, nu s-a pus in discuţie nici suplimentarea probaţiunii si nici clarificarea situaţiei de fapt, aşa cum era trasat prin decizia de casare. Instanţa de fond nu a făcut nici o minimă analiză a raportului de expertiza in specialitatea gestionare fonduri europene - cu toate că instanţa de recurs a impus o astfel o obligaţie in mod expres.

Procedând în această manieră, instanţa de fond a raţionat in mod greşit, cu ignorarea elementelor de fapt constatate si evaluate prin expertiza de specialitate care a vizat evaluarea tuturor indicatorilor tehnico-economici, dar si relaţiile dintre partenerii contractuali în aval şi amonte ai recurentei, a relaţiilor contractuale, a clauzelor impuse etc. Instanţa de fond nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt - pronunţând o hotărâre nelegala, motiv pentru care a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare.

Printr-un alt set de critici, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta s-a raportat la soluţia instanţei pe fondul cauzei.

Referitor la relaţiile de rudenie dintre B. (asociat si administrator al S.C. A. SRL) şi C. (asociat D. SRL), recurenta a învederat că, intr-o cauză identică - sub nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a avut spre soluţionare recursul AFIR împotriva sentinţei nr. 285/29.0.2016 pronunţata de către Curtea de Apel Alba Iulia, si viza S.C. E. S.R.L. societate al cărei asociat unic si administrator era C. - fratele asociatului unic si administrator al recurentei. Astfel, soluţia Curţii de Apel Alba Iulia de admitere a acţiunii si anulare a procesului-verbal de constatare nereguli si stabilire creanţe bugetare a fost menţinută de ÎCCJ in dosar nr. x/2015 prin decizia 1767/22.03.2021. Având în vedere considerentele acestei decizii, recurenta a susţinut că, în lipsa unei activităţi dovedite ca fiind concertate, raţionarea, pe baza unei prezumţii, este de neprimit, iar în lipsa unui "grup de persoane" care acţionează concertat - condiţie cumulativa cu cea de firme care funcţionează pe aceeaşi piaţă sau pieţe adiacente, procesul-verbal este nelegal.

O altă critică vizează considerentele instanţei de fond, potrivit cărora, prin simplul fapt al perfectării contractului de comodat intre S.C. D. si recurentă s-a urmărit crearea de condiţii ca aceasta să devină eligibilă, fără a motiva în vreun fel o astfel de concluzie. De altfel, existenta unui contract de comodat nu era condiţie de eligibilitate, iar permisiunea folosirii unui spaţiu cu atât mai puţin. In acest sens a invocat sentinţa nr. 208/2017 pronunţata de către Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul x/2015, menţinută prin decizia ÎCCJ nr. 5084/27.10.2021, prin care s-a reţinut într-o cauza similara că:

"Un asemenea element subiectiv nu poate fi considerat nici împrejurarea ca cele doua firme au sediul in aceeaşi clădire, în baza contractului de comodat si actul adiţional . . . . . . . . . .încheiate intre S.C. D., în calitate de comodant si reclamanta în calitate de comodatar."

Cu privire la prezenţa numitului F. în cadrul activităţilor recurentei, deşi era angajat al S.C. D., recurenta a învederat că acesta a fost delegat în virtutea unei relaţii personale si nicidecum ca urmare a unei acţiuni concertate.

În ce priveşte transferul unui angajat de la S.C. D. la recurentă şi angajarea şi a altor persoane care anterior au fost angajate la aceeaşi societate, recurenta a reiterat susţinerile din Dosarele nr. x/2015 şi y/2015, în sensul că aceste angajări nu au putut crea nici un avantaj şi nici nu a afectat atingerea obiectului şi scopul măsurii.

O altă critică a vizat relaţiile economice dintre părţi, recurenta susţinând că instanţa de fond a analizat scos din context si a omis care a fost teza probatorie a raportului de expertiza. În opinia acesteia, raportul de expertiză permitea identificarea adevăratei naturi a relaţiei dintre părţi - dacă exista sau nu influenţa dominantă şi dacă acţiunile erau sau nu concertate. Instanţa de fond a observat un detaliu legat de ponderea valorilor relaţiilor comerciale si l-a apreciat ca susceptibil de acţiune concertata fără nicio ancorare în realitatea faptica si fără argumentaţie aferentă. În ceea ce priveşte concluziile rapoartelor de expertiza (iniţială si suplimente) întocmite în cauză a considerat că acestea sunt elocvente.

Relativ la artificialitate, recurenta a susţinut că, în speţă, Curtea de Apel nu a analizat în detaliu si prin raportare la Hotărârea nr. 12 din septembrie 2013 în cauza C -434/12, Slancheva sila EOOD, ansamblul probatoriu administrat.

Referitor la realizarea scopului contractului de finanţare, Curtea de Apel, deşi avea la dosar dovezi in acest sens, ignoră si nu analizează că s-a făcut dovada parcurgerii tuturor etapelor necesare angajării personalului, s-a făcut publică necesitatea angajării de personal, s-au creat locuri de munca şi s-au ocupat cu personalul angajat, atingându-se astfel target-ul de către beneficiarul fondurilor, nefiind relevant faptul ca au fost angajate si persoane cărora le-a încetat contractul de munca cu S.C. D..

În aplicarea punctului 47 din hotărârea Slancheva, Curtea de Apel nu a verificat daca scopul esenţial al modalităţilor privind proiectele de investiţii este strict si exclusiv plata ajutoarelor, cu eliminarea oricărei alte justificări in legătura cu obiectivele schemei. În mod greşit, nu a observat instanţa de fond că recurenta şi-a desfăşurat activitatea în condiţii optime şi că rezultatele financiare până la retragerea sprijinului au fost pozitive, fiind create si menţinute locurile de munca asumate prin cererea de finanţare, scopul ajutorului financiar fiind atins. Nu au fost create nici un fel de condiţii artificiale, deoarece structura acţionariatului S.C. D. a fost aceeaşi înainte de depunere proiect, respectiv implementare, si a rămas aceeaşi după implementare.

Recurenta a menţionat că, prin procesul-verbal de constatare nereguli ce a format obiectul cauzei 566/57/2015 s-a reţinut de către pârâtă un fapt care contrazice cele reţinute în prezentul proces-verbal de constatare nereguli si stabilire creanţe bugetare. Astfel, in timp ce in procesul-verbal din dosar x/2015 s-a reţinut ca D. este întreprindere legată cu S.C. E. S.R.L., deoarece "factorul de decizie in cele doua societăţi comerciale este C. ...asociat cu 50% la D.", totuşi in procesul-verbal din prezenta cauza se retine ca D. este întreprindere legată cu S.C. A., pârâta considerând ca fiind factor de decizie de aceasta data B. - asociat 50% la S.C. D.. In contextul în care coexista doua acte administrative ireconciliabile sub aspectul "factorului de decizie" se conturează, în opinia acesteia, motivul de nelegalitate.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca legală, a sentinţei recurate, apreciind, în esenţă, că aspectele evocate de recurentă, din perspectiva incidenţei motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., nu pot fi valorificate în sensul solicitat de recurentă.

La data de 21.11.2022, recurenta a depus note scrise prin care a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare, apreciind că nu ar fi inadmisibilă o astfel de solicitare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

6.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acţiune îndreptată împotriva deciziei nr. 26404/28.09.2016 prin care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a respins contestaţia administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.07.2016, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o creanţă bugetară în cuantum de 521.517,18 RON.

Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în încheierea şi derularea contractului de finanţare nr. x privind proiectul "Achiziţie de utilaje moderne pentru turnarea şi finisarea pardoselilor din beton", constând în nerespectarea criteriilor de selecţie şi eligibilitate, beneficiarul creând condiţiile artificiale pentru a beneficia de fonduri nerambursabile.

Concluziile activităţii de verificare au fost în sensul completării eronate a Declaraţiei privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor, fiind omisă informaţia potrivit căreia asociatul unic al beneficiarului era asociat 50% părţi sociale şi administrator la o altă societate, cele două firme având activităţi complementare, ceea ce a condus la crearea unui avantaj necuvenit.

În cuprinsul actelor contestate, neregula avantajului necuvenit a fost analizată dintr-o dublă perspectivă, atât prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 346/2004, cât şi prin raportare la modalitatea în care recurenta-reclamantă a înţeles să obţină finanţare prin eludarea sistemului de punctaj.

În primul ciclu procesual, prima instanţă a găsit întemeiate criticile de nelegalitate vizând crearea în mod artificial de condiţii pentru accesarea finanţării, reţinând, în esenţă, că în lipsa dovedirii unei acţiuni intenţionate (deliberate) în scopul obţinerii unui avantaj care să contravină obiectivelor stabilite prin contractul de finanţare, nu se poate declara ca neeligibil pentru finanţare un proiect doar pe baza unei aprecieri subiective a noţiunii de condiţii artificiale întemeiate pe legături juridice, economice sau personale ce pot apărea între entităţi juridice.

Prin Decizia nr. 1581/15.03.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de ambele părţi împotriva acestei sentinţe, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa nr. 207/17.11.2021, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins ca nefondată acţiunea, reţinând că au fost identificate în mod corect în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor circumstanţe relevante în ceea ce priveşte dovada existenţei unei relaţii de subordonare sau dependenţă din punct de vedere economic între cele două entităţi juridice. În concluzie, a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea CE nr. 361/2003 (condiţie interpretată în lumina Hotărârii nr. C 110/13 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene) a existenţei unei entităţi economice unice, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat.

6.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă şi a apărărilor intimatei-reclamante

În ceea ce priveşte situaţia de reformare sancţionată de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., trebuie reamintit faptul că, sub imperiul acestui motiv de recurs, se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

În argumentarea invocării acestui motiv, recurenta a susţinut pretinsa încălcare, în rejudecare, de către judecătorul care a pronunţat sentinţa recurată, a dispoziţiilor deciziei de casare, prin care instanţa supremă, în primul ciclu procesual al judecăţii, a casat cu trimiterea cauzei, la aceeaşi curte de apel. Astfel, recurenta a susţinut că judecătorul de fond a înţeles greşit considerentele instanţei de recurs si a limitelor rejudecării, deoarece, prin exprimarea ÎCCJ "să valorifice", a înţeles obligaţia de a le reţine ca incidente şi în speţă. De asemenea, nu s-a pus in discuţie nici suplimentarea probaţiunii si nici clarificarea situaţiei de fapt, iar instanţa de fond nu a făcut nici o minimă analiză a raportului de expertiza in specialitatea gestionare fonduri europene.

Este adevărat că deciziile de casare ale instanţei de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, exclusiv sub aspectul dezlegărilor date problemelor de drept în acel litigiu; ignorarea îndrumărilor instanţei de recurs şi a statuărilor în drept, prin decizia de casare, determină soluţia casării hotărârii pronunţate de către instanţa de trimitere, pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 501 C. proc. civ.

Cu toate acestea, dispoziţiile acestei norme procesuale şi, pe cale de consecinţă şi cele ale situaţiei de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu îşi găsesc incidenţa în cauza de faţă, iar susţinerile recurentei sunt lipsite de suport real şi nesusţinute de actele dosarului, pentru argumentele ce urmează.

Aşa cum rezultă, fără putinţă de tăgadă, din conţinutul Deciziei nr. 1581/15.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizie de casare), soluţia casării cu trimitere spre rejudecare a fost dispusă, în ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, întrucât instanţa de fond nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, constând în crearea de condiţii artificiale, şi nici nu a analizat argumentele autorităţii pârâte prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 346/2004 şi la jurisprudenţa CJUE în cauza C-110/13 Ha Te Fo. Înalta Curte a considerat că se impunea ca instanţa de fond să verifice existenţa unei relaţii de subordonare sau dependenţă între cele două entităţi juridice prin valorificarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, precum şi a jurisprudenţei CJUE în cauza C110/13. A mai reţinut că elementele identificate în procesul-verbal de constatare cu privire la legăturile economice şi activitatea concertată între cele două entităţi juridice, respectiv reclamanta şi societatea D. nu au fost analizate de către judecătorul fondului, deşi au fost administrate probe în acest sens. În privinţa recursurilor formulate de reclamantă, Înalta Curte a constatat că pentru soluţionarea unitară a cauzei se impune admiterea acestora, în limitele şi pentru considerentele arătate, fiind respinse toate criticile formulate de aceasta, cu excepţia celor vizând lipsa unei legături între recurenta-reclamantă şi societatea D., precum şi cele vizând încălcarea principiului proporţionalităţii, dată fiind soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare sub aspectul verificării existenţei legăturilor economice şi a unei coordonări deliberate între cele două entităţi juridice.

Aşadar, pe linia deciziei de casare, obligaţia instanţei de trimitere era exclusiv aceea de analizare a existenţei indiciilor privind crearea unor condiţii artificiale pentru accesarea fondurilor nerambursabile şi a statutului reclamantei de întreprindere de tip legată, prin prisma tuturor argumentelor părţilor, a probelor administrate în cauză şi a jurisprudenţei CJUE în cauza C110/13.

Se constată că instanţa de fond s-a conformat dispoziţiilor din decizia de casare, cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din analiza Dosarului Curţii de Apel Alba-Iulia, în rejudecare, reclamanta nu a formulat nicio cerere de suplimentare a probatoriului administrat în cauză în primul ciclu procesual.

Mai mult, chiar şi prin cererea de recurs, criticile cu privire la suplimentarea probatoriului sunt formulate cu caracter general, fără o menţionare, în concret, a eventualelor probe necesar a fi administrate.

În continuare, Înalta Curte nu achiesează la susţinerile recurentei potrivit cărora: instanţa de fond a înţeles greşit considerentele instanţei de recurs si a limitelor rejudecării deoarece prin exprimarea ICCJ " sa valorifice " a înţeles obligaţia de a le retine ca incidente si in speţa de fata si regăsite/confirmate, ceea ce este întrutotul in dezacord cu cele trasate de ICCJ. Astfel, din considerentele deciziei de casare învederate de recurentă - In acest context, se impunea ca instanţa de fond sa verifice existenta unei relaţii de subordonare sau dependenta intre cele doua entităţi juridice prin valorificarea concluziilor raportului de expertiza efectuat in cauza, precum si a jurisprudenţei CJUE in cauza C 110/13 - nu rezultă că ar fi fost trasată în sarcina instanţei de fond o obligaţie în sensul arătat de recurentă.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, nu se poate vorbi despre încălcarea, în rejudecare, a dispoziţiilor deciziei de casare.

Examinând sentinţa atacată şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond nici din perspectiva unei pretinse aplicări sau interpretări greşite a normelor de drept material, incidente în cauza prezentă.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speţă, ansamblul criticilor subsumate de recurentă motivului de casare menţionat reprezintă o reluare a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare directă la actele administrative contestate, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Astfel, prin cererea de recurs formulată, recurenta susţine că fiecare element identificat de instanţa de fond, analizat separat, nu constituie o încălcare a legii. Or, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte apreciază că modalitatea în care instanţa de fond a cercetat cauza, prin coroborarea tuturor elementelor, a evidenţiat imaginea de ansamblu în ceea ce priveşte legăturile dintre entităţile implicate.

Astfel, o primă critică dezvoltată de către recurentă în cadrul acestui motiv de casare este aceea că, raportat la relaţiile de rudenie dintre B. şi C., instanţa de fond ar fi interpretat greşit dispoziţiile art. 4 indice 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, prin raportare şi la considerentele dintr-o cauză, în opinia recurentei, identică cu cea din prezenta speţă, respectiv cea care a format obiectul Dosarului nr. x/2015

Preliminar, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, în Dosarul nr. x/2015, prin sentinţa nr. 285/2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi, în consecinţă: a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 7586/2015, Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/30.12.2014, Procesul-verbal nr. x/05.01.2015 de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/30.12.2014 şi a exonerat reclamanta de plata debitului în cuantum de 590.759,25 RON; a anulat Decizia nr. 16405/07.05.2015 de aprobare a încetării contractului de finanţare nr. x/28.03.2011. Prin Decizia nr. 1767/22.03.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. E. S.R.L. şi recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 285/2016, ca nefondate.

În esenţă, în acea cauză, s-a constatat că dispoziţiile coroborate ale art. 44 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 346/2004 au fost greşit aplicate de către pârâtă, întrucât simpla împrejurare că cele două persoane asociate în cadrul D. sunt fraţi, fără ca statutul sau actul constitutiv al societăţii să confere unuia dintre ei drepturi mai extinse în dauna celuilalt, nu poate da naştere unei prezumţii legate de cooperarea acestora în aşa manieră încât acţiunile acestora să fie concertate în scopul controlului automat al celor două societăţi. În continuare a apreciat că nu se poate considera că E. S.R.L., prin intermediul persoanei fizice C., deţine drepturile de vot la D., întrucât E. S.R.L. nu este deţinută de C., acesta deţine numai 50% din acţiuni şi este administrator al societăţii, cu drepturi egale cu ale celuilalt asociat, care deţine restul de 50 % din părţile sociale. Nici invers, nu se poate considera că D., prin intermediul lui B., deţine majoritatea drepturilor de vot la E. S.R.L., întrucât B. nu deţine părţi sociale în cadrul acesteia din urmă. Înalta Curte a constatat însă că, atâta timp cât nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiei de a exista un "grup de persoane", îndeplinirea condiţiei referitoare la piaţa pe care funcţionează societăţile în cauză nu este suficientă, deoarece ambele condiţii trebuie îndeplinite cumulativ.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că, într-adevăr, situaţia din prezenta cauză este similară cu aceea din Dosarul nr. x/2015, în sensul că B. este asociat cu 50% părţi sociale şi administrator la S.C. D. S.R.L., iar diferenţa de 50% este deţinută de fratele său, C.. Totodată, B. deţine calitatea de asociat la reclamanta S.C. A. S.R.L., cu 100% părţi sociale, fiind şi administrator.

Înalta Curte reţine însă că, prin decizia de casare, obligatorie sub aspectul dezlegărilor date problemelor de drept conform art. 501 C. proc. civ., s-a dispus, aşa cum s-a mai arătat, ca instanţa de fond să verifice existenţa unei relaţii de subordonare sau dependenţă între cele două entităţi juridice prin valorificarea jurisprudenţei CJUE cu privire la interpretarea prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin Cauza C-110/13: Hotărârea Curţii (Camera a şaptea) din 27 februarie 2014 (cerere de decizie preliminară formulată de G. - Germania) - H./I. (Trimitere preliminară - Dreptul societăţilor comerciale - Recomandarea 2003/361/CE - Definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii - Tipuri de întreprinderi luate în considerare la calcularea numărului de angajaţi şi a valorilor financiare - Întreprinderi afiliate - Noţiunea "grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat") în sensul că:

"Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.".

Cererea de decizie preliminară privea interpretarea articolului 3, alin. (3), al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, prin prisma următoarelor întrebări preliminare:

1. (a) Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a se putea stabili existenţa unei acţiuni concertate în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (1) (denumită în continuare "Recomandarea privind IMM-urile"): este suficientă în acest sens orice cooperare funcţională între persoanele fizice care deţin acţiuni la ambele întreprinderi şi care se desfăşoară fără litigii sau divergenţe, sau se impune dimpotrivă o conduită concertată evidentă a acestor persoane?

(b) În cazul în care se impune o conduită concertată: aceasta rezultă şi dintr-o simplă cooperare de fapt?

2. În cazul în care nu există obligativitatea elaborării unor conturi consolidate, pentru a oferi un răspuns la întrebarea dacă o întreprindere are legături cu o altă întreprindere prin intermediul unei persoane sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, în afară de "relaţiile" menţionate la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din anexa la Recomandarea privind IMM-urile se impune şi o evaluare economică de ansamblu în cadrul căreia sunt analizate aspecte ca relaţiile de proprietate - în speţă în special apartenenţa acţionarilor la aceeaşi familie -, structura acţionariatului şi integrarea economică - în special şi identitatea administratorilor - din întreprinderile în cauză?

3. În cazul în care şi sub imperiul Recomandării privind IMM-urile se poate realiza o evaluare economică de ansamblu care depăşeşte analiza de fond: acest fapt implică intenţia sau cel puţin riscul de eludare a definiţiei IMM-urilor?

Articolul 3 alin. (3) din Recomandarea 2003/361/CE, preluat în legislaţia internă de art. 4^4 din Legea nr. 346/2004 din 14 iulie 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu conţinut aproape identic, are următorul cuprins:

"3. "Întreprinderi legate" sunt întreprinderi care au între ele oricare dintre următoarele relaţii:

(a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale membrilor într-o altă întreprindere;

(b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al altei întreprinderi;

(c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu acea întreprindere sau a unei prevederi din actul sau statutul său;

(d) o întreprindere, care este acţionar sau membru al unei alte întreprinderi, controlează singură, în temeiul unui acord cu alţi acţionari sau membri ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale membrilor din întreprinderea respectivă.

Există prezumţia că nu există influenţă dominantă dacă investitorii enumeraţi la alin. (2) al doilea paragraf nu se implică direct sau indirect în gestionarea întreprinderii în cauză, fără a aduce atingere drepturilor lor în calitate de părţi interesate.

Întreprinderile care au oricare dintre relaţiile descrise la primul paragraf prin una sau mai multe alte întreprinderi sau cu oricare dintre investitorii menţionaţi la alin. (2) sunt, de asemenea, considerate a fi legate.

Întreprinderile care au una sau alta dintre astfel de relaţii printr-o persoană fizică sau un grup de persoane fizice care acţionează în comun sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitatea lor pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe pieţele adiacente.

O "piaţă adiacentă" este considerată piaţa pentru un produs sau serviciu situat direct în amonte sau în aval de piaţa relevantă."

Se constată că, prin această decizie, CJUE a arătat că o analiză a legăturilor economice şi juridice între firmele presupus legate are loc doar în cazul în care acestea nu se pot deduce formal din relaţiile enumerate la art. 3 alin. (3) din anexa la Recomandarea 2003/361/CE, situaţie întâlnită şi în prezenta cauză.

Or, în Dosarul nr. x/2015, s-a efectuat analiza din punctul de vedere al aplicabilităţii dispoziţiilor alin. (4) al art. 44 din Legea nr. 346/2004. În continuare s-a reţinut că nu este demonstrată o acţiune concertată în sensul art. 3 alin. (3) al anexei la Recomandarea 2003/361/CE, împrejurarea că o parte importantă a relaţiilor comerciale ale reclamantei s-au desfăşurat cu societatea D. nedovedind existenţa unei cooperări funcţionale între aceste persoane juridice (respectiv între asociaţii lor).

Având în vedere analiza în Dosarul nr. x/2015 a acţiunii concertate doar sub aceste aspecte, nu pot fi reţinute criticile recurentei cu privire la incidenţa celor statuate în acea speţă, întrucât, în prezentul litigiu, aşa cum judicios a reţinut Curtea de apel, au fost identificate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor, circumstanţele relevante care să contureze imaginea de ansamblu în ceea ce priveşte legăturile dintre S.C. D. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L..

Astfel, chiar dacă se achiesează la cele statuate în Dosarul nr. x/2015, în sensul că nu se reţine existenţa unui grup de persoane care să acţioneze concertat în sensul art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, sunt îndeplinite cerinţele enunţate de către CJUE în hotărârea pronunţată în cauza C-110/13 pentru ca cele două întreprinderi să fie considerate afiliate.

În acest sens, s-a reţinut corect rolul jucat de o persoană fizică - B. - sau de un grup de persoane fizice - fraţii B. şi C. - care acţionează în mod concertat, având interese comune; activităţile lor sau o parte a activităţilor se desfăşoară pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe pieţele adiacente; pentru amplasamentul proiectului, recurenta a prezentat Contractul de comodat încheiat cu S.C. D.; în comisiile de achiziţii bunuri şi servicii din cadrul reclamantei a fost numită o persoană care avea calitatea de angajat al S.C. D., fiind director departament cercetare-dezvoltare; transferul unui angajat de la S.C. D. la reclamantă, precum şi angajarea în cadrul societăţii reclamante şi a altor persoane care anterior fuseseră angajate la S.C. D..

Prin cererea de recurs, recurenta nu contestă cele mai-sus expuse, susţinând însă, şi prin prisma considerentelor din dosarele x/2015 si y/2015 că aceste aspecte nu au putut crea nici un avantaj si nici nu au afectat atingerea obiectului si scopul măsurii. Faptul că în cele 2 dosare au fost analizate punctual aspecte care au fost reţinute şi în prezenta cauză, nu înlătură constatarea existenţei condiţiilor artificiale, care rezultă din toate aceste elemente, interpretate coroborat cu respectarea jurisprudenţei CJUE din Cauza C-110/13.

Mai mult, instanţa de fond a valorificat şi concluziile raportului de expertiză în ceea ce priveşte relaţiile economice dintre cele două întreprinderi, în sensul că este reală susţinerea reclamantei conform căreia din lecturarea contractelor încheiate între societăţi se poate observa că poziţiile părţilor sunt echilibrate şi că reclamanta a colaborat şi cu alte societăţi în calitate de clienţi.

În continuare, din cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză judiciară, fila x, a rezultat că nu există alt furnizor de bunuri sau servicii pentru reclamantă care să aibă o pondere similară sau mai mare decât cea a S.C. D.. Din situaţia vânzărilor efectuate de recurentă către S.C. D. a rezultat în anul 2013, pondere de 89,89%, în anul 2014 de 84,50%, în anul 2015 de 14,88%, iar în anul 2016 de 58,36%. Prin urmare, instanţa de fond a apreciat judicios că acestea reprezintă indicii privind o coordonare din partea asociaţilor celor două entităţi pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca aceste întreprinderi să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, reprezentând un element de natură susceptibil să contureze o practică tipică societăţilor afiliate.

Recurenta a adus critici sentinţei pentru neanalizarea de către instanţa de fond a probatoriului administrat şi prin prisma Hotărârii din 12 septembrie 2013, pronunţată în cauza nr. C 434/12 - Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat interpretarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011. Înalta Curte va respinge această critică, întrucât, din analiza dosarului de fond, nu rezultă să fi fost formulată vreo solicitare de către recurentă în acest sens, Cu atât mai mult, prin decizia de casare, s-a dispus exclusiv valorificarea jurisprudenţei CJUE în cauza C110/13, instanţa de fond conformându-se acesteia.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 207 din 17 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2023.