Failure to adequately state facts and apply discrimination criteria in administrative annulment of administrative authority decision

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 august 2021 sub dosar nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD, Consiliul), B. şi C., a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 375/21.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al CNCD, solicitând anularea hotărârii contestate, cu consecinţa respingerii ca nefondată a petiţiei înregistrate în evidenţele CNCD sub nr. x/10.04.2020 şi a exonerării sale de orice răspundere contravenţională.

1.2. Prin procesul-verbal din data de 01 ianuarie 2022, dosarul a fost transferat de la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa, conform Hotărârii CSM nr. 1083/16.09.2021, sub nr. x/2021*.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 65 din 11 aprilie 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. şi C. ca nefondată şi a obligat reclamantul la plata către pârâte a sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judecată (onorariu avocat).

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 65 din 11 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond nu a analizat motivele din acţiune referitoare la neîntrunirea elementelor discriminării/hărţuirii, astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, prin raportare la conţinutul hotărârii CNCD contestate şi nici nu a procedat la o analiză proprie a îndeplinirii cerinţelor acestui text de lege. Instanţa de fond nu a indicat, concret, care dintre faptele imputate de intimatele-pârâte ar reprezenta fapte de discriminare şi care fapte de hărţuire. De altfel, nici celelalte susţineri din cuprinsul contestaţiei nu au fost analizate de instanţa de fond, judecătorul cauzei rezumându-se la a prezenta parte din aspectele reţinute de CNCD şi parte din susţinerile reclamantului, fără a indica motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi nici cele pentru care a înlăturat/validat unul sau altul dintre punctele de vedere exprimate de părţi.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă greşita interpretare şi aplicare a art. 2 din O.G. nr. 137/2000. Consideră că de esenţa discriminării este existenţa unei diferenţe de tratament, pe baza unuia dintre criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în sensul că tratamentul aplicat unei persoane trebuie să fie diferit de cel care a fost sau ar fi aplicabil unei persoane dintr-un grup relevant în circumstanţe similare sau comparabile. Este necesar, astfel, să fie identificate două situaţii comparabile, cărora le-a fost aplicat un tratament diferit în considerarea unuia dintre criteriile prevăzute de lege. În acelaşi sens s-a reţinut şi în jurisprudenţa CEDO, în aplicarea art. 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fudamentale, recurentul-reclamant dând cu titlu de exemplu hotărârea pronunţată în cauza Thlimmenos contra Greciei la data de 06.04.2000 şi hotărârea pronunţată în cauza Fredin contra Suediei la 18.02.1991. Astfel, recurentul-reclamant concluzionează că, pentru existenţa discriminării, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unui tratament diferenţiat al unor situaţii analoage; acest tratament să aibă la bază un criteriu de discriminare din cele reglementate de art. 2 din O.G. nr. 137/2000; tratamentul să aibă ca scop/finalitate/efect înlăturarea/limitarea sau îngrădirea folosinţei ori exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.

În raport de aceste aspecte, susţine recurentul-reclamant că în speţă nu au fost verificate condiţiile anterior menţionate pentru constatarea săvârşirii faptei de discriminare/hărţuire. Nu a fost invocată şi nici demonstrată existenţa unor situaţii comparabile, respectiv nu s-a indicat, nici de către intimatele-pârâte, nici de către CNCD şi nici de către instanţa de fond care este diferenţa de tratament aplicată intimatelor în raport de situaţia analoagă a altui funcţionar public faţă de care s-ar putea reţine o eventuală discriminare.

Arată că intimatele-pârâte nu au fost excluse din echipele de implementare, ci au fost doar înlocuite, la fel ca în cazul altor funcţionari publici, iar adoptarea măsurii s-a făcut pe criterii obiective şi în vederea asigurării unei rotaţii a funcţionarilor publici implicaţi în derularea proiectelor europene, pentru a evita o eventuală discriminare a funcţionarilor publici care nu au fost niciodată nominalizaţi în aceste echipe. Dispoziţiile de înlocuire din funcţie nu au fost contestate de intimatele-pârâte, astfel că măsura este una legală, întrucât actul administrativ este prezumat a fi legal până la momentul anulării sale.

Consideră că nici măsura eliberării din funcţie nu are caracter discriminatoriu, nefiind indicată situaţia analoagă în raport de care se invocă un astfel de caracter, iar pe de altă parte această măsură este la latitudinea angajatorului, legalitatea sa fiind analizată doar de instanţa de judecată, neputând fi, prin sine, o faptă discriminatorie. Chiar şi în ipoteza anulării actului de eliberare din funcţie, tot nu s-ar putea reţine existenţa unui act de discriminare, lipsind cerinţa obligatorie a situaţiei analoage. Nici împrejurarea înlocuirii şi, ulterior, eliberării din funcţie a celor două intimate după eliberarea din funcţie a administratorului public al municipiului Medgidia, cu care acestea se află în relaţii de afinitate şi cu care recurentul a avut relaţii tensionate şi numeroase litigii, nu este de natură a justifica reţinerea faptei discriminatorii, câtă vreme lipseşte situaţia analoagă. De asemenea, nici pretinsul refuz al recurentului-reclamant de transfer a intimatei-pârâte C. nu reprezintă act de discriminare, neexistând o diferenţă de tratament faţă de o altă persoană din cadrul unităţii administrativ-teritoriale, iar refuzul a fost justificat de demararea procedurii de eliberare din funcţie.

În opinia recurentului-reclamant, nu se poate reţine nici discriminarea bazată pe apartenenţa la o categorie socială ori pe convingerile intimatelor în privinţa refuzului semnării actului adiţional la contractul de asfaltare, câtă vreme intimatele nu au indicat categoria socială care ar fi generat producerea faptei de discriminare, iar emiterea dispoziţiilor de reconstituire a echipelor pentru implementarea proiectelor europene a fost dispusă în raport de criterii obiective, pentru a se asigura egalitatea între funcţionarii angajaţi în cadrul instituţiei, iar nu în raport de convingerile intimatelor-pârâte.

Întrucât a omis analizarea acestor aspecte, apreciază recurentul-reclamant că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare în speţă a art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Sub un al doilea aspecte, apreciază recurentul-reclamant că în speţă nu sunt întrunite nici condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, cu privire la fapta de hărţuire. În cuprinsul sentinţei nu a fost analizat conţinutul legal al noţiunii de hărţuire şi nu au fost prezentate motivele de fapt şi de drept care susţin existenţa acestei fapte. Pentru a reţine o astfel de faptă, instanţa trebuia să analizeze dacă faptele imputate pot fi apreciate drept comportament nedorit legat de unul dintre criteriile prevăzute de textul de lege amintit şi dacă acest comportament a avut ca obiect lezarea persoanei şi crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor. Or, simpla adoptare a unor măsuri precum înlocuirea din echipele de implementare sau eliberarea din funcţie nu reprezintă, în sine, o hărţuire, legalitatea măsurilor putând fi analizată de instanţele judecătoreşti competente.

Consideră recurentul-reclamant că, şi în situaţia în care actele emise în exercitarea atribuţiilor sale ar fi fost anulate de instanţa de judecată, nu s-ar putea reţine o faptă de hărţuire la adresa celor două intimate, câtă vreme atribuţiile au fost exercitate în limita puterii de apreciere acordată prin lege, măsurile dispuse nefiind legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau de orice alt criteriu, iar aceste măsuri nu au creat un cadrul de intimidare ostil, degradant, umilitor sau jignitor pentru intimate. Înlocuirea din cadrul echipelor de implementare a proiectelor europene nu a fost dispusă exclusiv cu privire la intimatele-pârâte, delegarea în cadrul altor departamente a reprezentat o măsură necesară pentru eficientizarea activităţii, iar eliberarea din funcţie a fost justificată de rezultatul rapoartelor de evaluare profesională. Astfel, nu se poate susţine că aceste măsuri au fost determinate de pretinsele tensiuni între recurentul-reclamant şi fostul administrator public al Municipiului Medgidia, cu care intimatele se află în grad de afinitate.

Mai arată recurentul-reclamant că a avut un comportament civilizat la adresa intimatelor-pârâte, fără a exercita un act de intimidare, ameninţare la adresa acestora, comunicându-le că măsurile adoptate sunt justificate de situaţii obiective existenţe la nivelul unităţii administrative-teritoriale, iar nu de criterii subiective legate de persoana intimatelor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte B. şi C. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Susţin intimatele că, la pct. 50-54 din Hotărârea CNCD contestată, sunt enumerate faptele imputate reclamantului, care constituie deopotrivă hărţuire şi discriminare, criteriul avut în vedere fiind relaţia/gradul de rudenie cu fostul administrator public D.. Prin contestaţia formulată nu au fost aduse critici distincte cu privire la faptele reţinute la pct. 51-54 din hotărârea CNCD, astfel că acestea au rămas definitive, fiind criticat doar pct. 50 din hotărâre şi anume eliminarea din proiectele europene a intimatelor-pârâte. Astfel, apreciază că motivele de recurs cu privire la faptele reţinute de CNCD la pct. 51-54 sunt inadmisibile şi nu pot face obiectul recursului, nefiind contestate în fond.

Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatele-pârâte susţin că acesta este neîntemeiat, întrucât faptele reţinute de CNCD sunt deopotrivă discriminare şi hărţuire, ambele având ca punct de plecare un criteriu, în speţă afinitatea pârâtelor cu numitul D.. Faptele de discriminare cu caracter sistematic constituie hărţuire, iar acestea continuă şi în prezent, câtă vreme, după ce intimatele au câştigat procesele vizând anularea deciziilor de eliberare din funcţie şi reintegrare în muncă, reclamantul refuză să le integreze, desfiinţându-le posturile, ceea ce a determinat noi litigii.

Referitor la motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatele-pârâte susţin că situaţia comparabilă se apreciază în raport de toţi ceilalţi funcţionari din cadrul instituţiei pârâte, care nu au fost supuşi unor astfel de tratamente.

Cât priveşte criticile din contestaţie referitoare la pct. 50 din hotărârea CNCD, intimatele-pârâte arată că în speţă nu a operat o înlocuire din echipele de implementare a proiectelor europene, ci o eliminare totală din aceste proiecte, sens în care reiterează contextul factual în care s-a produs această eliminare şi concluzionează în sensul că nu a existat o rotaţie a personalului, ci, în timp ce alţi colegi au rămas implicaţi în aceste proiecte, ei fiind doar mutaţi de la un proiect la altul, intimatele au fost eliminate complet din toate proiectele.

În ceea ce priveşte discriminarea prin evaluarea intimatelor-pârâte cu calificative minime fără o justificare obiectivă, intimatele fac trimitere la soluţiile din litigiile în cadrul cărora au fost anulate rapoartele de evaluare.

Consideră nefondată şi critica conform căreia CNCD nu avea dreptul să analizeze aspectele sesizate, depăşindu-şi competenţa.

Totodată, arată că la fond reclamantul nu a criticat menţiunea de la pct. 54 din hotărârea CNCD, privitoare la refuzul acordării transferului pârâtei C., pe care CNCD a apreciat-o a fi faptă de discriminare şi hărţuire, dovedită cu înscrisuri, înregistrări audio şi martori. Această faptă, împreună cu toate celelalte fapte reclamate, pe care intimatele-pârâte le enumeră reprezintă în opinia lor acte de hărţuire morală care au condus la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată că toate criticile expuse de reclamant sunt admisibile şi pot face obiectul analizei instanţei de control judiciar, fiind neîntemeiate susţinerile intimatelor-pârâte potrivit cărora reclamantul nu ar fi contestat în fond decât un singur punct al hotărârii CNCD (pct. 50), astfel că toate criticile din recurs vizând pct. 51-54 ale hotărârii ar fi inadmisibile. Mai exact, pârâtele consideră că reclamantul a contestat doar parte din faptele reţinute în sarcina sa, susţinere care nu este confirmată de cuprinsul cererii de chemare în judecată. Atât petitul cererii, cât şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază aceasta confirmă fără dubiu manifestarea de voinţă a reclamantului în sensul contestării întregii Hotărâri emise de CNCD sub nr. x/21.04.2021, sub toate faptele reţinute în sarcina sa, nu doar a celor prezentate la pct. 50 din hotărâre, care se referă la eliminarea pârâtelor din proiectele de finanţare nerambursabilă. În mod specific, reclamantul face trimiteri atât la delegarea pârâtelor pe alte posturi, cât şi la eliminarea lor din echipele de proiecte, dar şi la eliberarea pârâtelor din funcţiile publice, contestată în mod distinct la pct. 1.3) din acţiune. Aşadar, prin acţiune reclamantul a contestat încadrarea în categoria actelor de discriminare a tuturor faptelor care îi sunt imputate, iar, ca urmare a respingerii acţiunii, acesta are posibilitatea criticării în recurs a modalităţii în care prima instanţă a înţeles să dezlege aspectele de nelegalitate invocate.

În concluzie, Înalta Curte nu decelează niciun aspect de inadmisibilitate a criticilor formulate în recurs.

Prin recursul declarat în cauză reclamantul a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, nerespectarea de către instanţa de fond a obligaţiei de a analiza toate aspectele deduse judecăţii şi de a prezenta motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorului şi motivele pentru care a validat sau înlăturat argumentele părţilor. Examinând cu prioritate acest motiv de nelegalitate, Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, în raport de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia [europeană] pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că "Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor." Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze pentru recurs un motiv de nelegalitate/casare distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., anume "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.".

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut:

"30 . . . . . . . . . .dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59]. 34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60).".

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30).".

Raportând aceste considerente de ordin normativ şi jurisprudenţial la prezentul proces, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu respectă cerinţele unei motivări adecvate, în primul rând prin prisma expunerii insuficiente a situaţiei de fapt deduse judecăţii. Se observă că sentinţa cuprinde considerente relativ reduse ca întindere, în cadrul cărora nu se regăseşte înfăţişat, decât superficial şi incomplet, contextul factual (ce apare a fi unul complex în raport de criticile şi apărările părţilor, respectiv conţinutul actului litigios) care a determinat formularea sesizării adresate CNCD.

Hotărârea emisă de autoritatea publică, contestată în cauză, reţine că faptele reclamantului, astfel cum au fost descrise de pârâte în sesizare şi cum au rezultat din probatoriile administrate, îmbracă forma discriminării prevăzute de art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 137/2000 (în cap. IV din hotărârea - Cadrul legal aplicabil, fiind indicate şi prevederile alin. (1) al aceluiaşi articol), concluzie pe care reclamantul a contestat-o prin acţiunea dedusă judecăţii.

Pentru a stabili dacă acţiunile reclamantului îndeplinesc criteriile din textele de lege amintite, prima instanţă trebuia să înfăţişeze de o manieră suficientă împrejurările de fapt, aptă să susţină raţionamentul logico-juridic prin care instanţa face aplicarea textelor de lege incidente la raportul supus analizei.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că în cuprinsul hotărârii instanţa are obligaţia de a arăta, în concret, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză în raport de probele administrate în dosar şi de a demonstra aplicarea regulii de drept incidente.

Concret, în cauza de faţă prima instanţă a reţinut formularea de către pârâte a sesizării adresate CNCD, a redat soluţia din cuprinsul Hotărârii CNCD nr. 375/21.04.2021 şi a sintetizat argumentele pe care s-a întemeiat aceasta, precum şi textele de lege apreciate a fi incidente cauzei. În continuare, prima instanţă a arătat că din probele administrate (fără a se indica la ce probe se face referire) ar rezulta "fără dubiu" că eliminarea celor două pârâte din echipele de proiect s-a produs ulterior revocării din funcţie a fostului administrator public D., revocarea producând tensiuni şi litigii între acesta din urmă şi reclamant. A mai reţinut că, pe baza situaţiei de fapt care rezultă din ansamblul probator (situaţie de fapt care nu a fost însă expusă), nemulţumirile reclamantului cu privire la activitatea pârâtelor a debutat după încetarea contractului de management încheiat cu D.. În ceea ce o priveşte pe pârâta B., s-a reţinut că aceasta nu a mai avut acces la adresa de e-mail de serviciu şi la informaţiile necesare desfăşurării activităţii, fiind ulterior delegată în alt post; a mai apreciat instanţa că predarea de către pârâtă a laptop-ului de serviciu fără a indica şi parola de acces nu este un aspect relevant cauzei şi nu justifică natura actelor discriminatorii efectuate de primar, fără a se indica însă la ce acte se face referire. Cu privire la pârâta C., s-a menţionat de prima instanţă că CNCD a reţinut corect caracterul de act de discriminare al refuzului reclamantului de a-i permite transferul la Primăria Constanţa.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că argumentaţia instanţei de fond este redusă ca întindere şi lipsită de consistenţă. Pe lângă omisiunea înfăţişării împrejurărilor de fapt, respectiv a acţiunilor reclamantului, a contextului în care s-au produs şi a răspunsului pârâtelor la aceste acţiuni, prima instanţă a omis şi să facă o examinare efectivă a probatoriilor administrate în cauză, expunând doar concluziile pe care le-a dedus, fără a explica raţionamentul pe care se sprijină aceste concluzii.

Orice soluţie pronunţată de o instanţă de judecată trebuie să se fundamenteze pe probatoriile administrate, având în vedere că, potrivit art. 249 C. proc. civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, astfel că instanţa de judecată are obligaţia ca, în considerentele hotărârii, să indice probele pe care le-a examinat, ce aspecte au rezultat din administrarea lor, modalitatea în care se corelează diferitele mijloace de probă, atât între ele, cât şi cu susţinerile părţilor pentru a conduce la soluţia adoptată de instanţă.

De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a examinat cerinţele prevăzute de textele de lege pe care s-a întemeiat Hotărârea CNCD nr. 375/21.04.2024, respectiv art. 2 alin. (1) şi (5) din O.G. nr. 137/2000 (conform dispozitivului hotărârii şi capitolului referitor la cadrul legal aplicabil), pentru a se constata existenţa unei fapte de discriminare. Instanţa trebuia să examineze acţiunile reclamantului, să constate dacă este incident unul dintre criteriile care au stat la baza comportamentului pretins discriminatoriu şi dacă subzistă scopul indicat de textele de lege. Este adevărat că instanţa de fond a făcut trimitere la existenţa unei relaţii tensionate între reclamant şi fostul administrator public al municipiului Mangalia (cu care pârâtele se află în relaţii de afinitate), care ar fi determinat acţiunile discriminatorii exercitate de reclamant asupra pârâtelor, însă câtă vreme aceste reţineri nu sunt corelate cu situaţia de fapt, cu probatoriile administrate în cauză şi cu conţinutul textelor de lege incidente, ele nu confirmă existenţa pretinsului tratament diferenţiat, a criteriului ce a stat la baza acestuia şi a scopului urmărit de reclamant.

Având în vedere omisiunea prezentării situaţiei de fapt, lipsa examinării efective a probatoriilor şi a elementelor constitutive ale faptei discriminatorii imputate reclamantului, Înalta Curte reţine că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a cauzei, nefiind întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil. Pentru aceste motive, constatând că au fost nesocotite prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte arată că se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Înalta Curte subliniază că obiectul căii de atac nu îl constituie pretenţia concretă a părţii, ca în cazul cererilor de învestire a primei instanţe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală. Altfel spus, judecătorului căii de atac îi revine să verifice raţionamentul judecătorului fondului, căruia îi incumbă să soluţioneze procesul în primă instanţă, iar spre acest rezultat premisele acestui raţionament trebuie să fie accesibile din lectura hotărârii, prin prisma expunerii situaţiei de fapt şi a probelor concrete care o susţin, cu identificarea lor, respectiv prin prisma analizei în drept corespunzătoare acelei situaţii factuale stabilite.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte nu va mai analiza criticile din recurs circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea reprezentând aspecte de fond, subsidiare analizei efectuate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În consecinţă, constatând incidenţa motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Referitor la cheltuielile de judecată pretinse, analiza acestora se va realiza cu ocazia rejudecării, odată cu determinarea modului de soluţionare a cererii de chemare în judecată şi, în mod corespunzător, a stabilirii culpei procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 65 din 11 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.