Scope of CNCD review: victimization as a statutory form of discrimination requiring cumulative elements of adverse treatment in reaction to a legal complaint

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu - Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 ianuarie 2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., următoarele: anularea Hotărârii nr. 650/2022 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării; cercetarea petiţiei nr. 178/2022 adresată CNCD şi constatarea că cererile reclamantei, aşa cum acelea au fost formulate în petiţia respectivă sunt întemeiate; obligarea CNCD să emită o nouă hotărâre prin care să constate comiterea contravenţiei de victimizare de către persoana reclamată în petiţia nr. 178/2022 şi, în consecinţă, să o sancţioneze; obligarea părţilor reclamate la suportarea cheltuielilor de judecată din prezentul dosar.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 40 din 30 martie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. având ca obiect anularea Hotărârii nr. 650/26.10.2022 emisă de pârâtul CNCD.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 40 din 30 martie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, a susţinut că obiectul petiţiei care a stat la baza dosarului CNCD nr. x/2022 a fost comiterea contravenţiei de victimizare, aşa cum acesta este specificat pe prima pagină şi se referă la faptele comise de persoana reclamată prin publicarea unui articol de presă, distribuit ulterior pe C. de către portalul unde a apărut articolul şi de către persoana reclamată.

Invocând dispoziţiile art. 18 din O.G. nr. 137/2000, recurenta-reclamantă a arătat că în cazul în care cineva reclamă săvârşirea unei fapte de victimizare (cea ce conform art. 2 alin. (7) constituie contravenţie), atunci CNCD are obligaţia de a cerceta acea faptă, a decide dacă constituie sau nu victimizare, iar în cazul în care constată că este vorba într-adevăr de victimizare, are obligaţia de a sancţiona persoana care a comis-o potrivit art. 26 din Ordonanţă.

Totodată, art. 56 alin. (5) din Ordinul nr. 144/2008 al preşedintelui CNCD prevede că, Colegiul Director hotărăşte numai asupra obiectului petiţiei deduse soluţionării, ceea ce nu s-a întâmplat în acest caz, Colegiul Director hotărând asupra altui obiect. Întrucât CNCD a cercetat altceva decât obiectul petiţiei care a stat la baza hotărârii contestate şi s-a pronunţat asupra unei contravenţii nereclamate de asociaţie, rezultă că la adoptarea acelei hotărâri CNCD a încălcat atât O.G. nr. 137/2000 cât şi Ordinul nr. 144/2008, două norme de drept material.

În consecinţă, recurenta-reclamantă arată că s-a adresat instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea acelei hotărâri care a fost adoptată cu vătămarea dreptului său ca petiţia să fie soluţionată în mod legal, solicitând repararea pagubei ce i-a fost cauzată (art. 1 din Legea 554/2004), în concret, anularea Hotărârii CNCD nr. 650/2022 (conform art. 8 alin. (1). din Legea 554/2004).

Însă, deşi în sentinţa recurată descrierea faptelor este corectă, prima instanţă, în mod deliberat, a încălcat normele de drept material (O.G. nr. 137/2000, Ordinul 144/2008, art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004) atunci când s-a declarat de acord cu CNCD, cu toate că Asociaţia a reclamant victimizarea, iar CNCD s-a pronunţat cu privire la discriminare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. nu au formulat întâmpinări.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 13 iunie 2024, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma argumentelor prezentate de recurenţii-reclamanţi, constată că recursul este nefondat.

2.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte situaţia de fapt care a condus la situaţia litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine că reclamanta A. a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării susţinând că pârâtul B. a încălcat prevederile O.G. nr. 137/2000 privind interzicerea tuturor formelor de discriminare, comiţând contravenţia de victimizare, sancţionată de art. 2 alin. (7) din ordonanţă, întrucât a postat pe pagina de socializare un articol la care au fost făcute comentarii degradante şi de ură faţă de fundaţie, dar şi faţă de etnicii maghiari în general.

Prin Hotărârea nr. 650 din 26.10.2022, a cărei anulare formează obiectul prezentului dosar, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că postările reclamante se încadrează în limitele libertăţii de exprimare conform O.G. nr. 137/2000, republicată, iar cu privire la comentarii, a reţinut că părţii reclamante nu i se atrage răspunderea contravenţională întrucât petenta nu a solicitat în prealabil eliminarea acestora conform deciziilor instanţelor de judecată.

Învestită cu o contestaţie împotriva hotărârii CNCD-ului, instanţa de fond a constatat legalitatea şi temeinicia acesteia, respectiv inexistenţa faptelor de discriminare sesizate de A..

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat hotărârea primei instanţe susţinând că a fost dată cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 2 alin. (7), art. 18 şi art. 26 din O.G. nr. 137/2000, art. 56 alin. (5) din Ordinul nr. 144/2008 al preşedintelui CNCD şi art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În concret, recurenta-reclamantă reproşează faptul că atât CNCD, cât şi prima instanţă au cercetat contravenţia de discriminare şi nu contravenţia de victimizare care a făcut obiectul petiţiei sale, fără a fi aduse niciun fel de critici cu privire la raţionamentul instanţei prin care s-a analizat detaliat de ce faptele sesizate nu pot atrage răspunderea contravenţională a pârâtului în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

În cauza de faţă motivul de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, o faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, în ceea ce priveşte persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile;

b) existenţa unui criteriu de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (potrivit art. 2 alin. (1), criteriile de discriminare sunt: rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea cu virusul HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată precum şi orice alt criteriu);

c) tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege;

d) tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 reglementează "victimizarea", definind-o ca fiind "orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării".

Totodată, alin. (11) al art. 2 din acelaşi act normativ prevede:

"Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1) - (7) atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, în condiţiile legii."

Din dispoziţiile legale redate anterior, reiese că victimizarea este reglementată ca o formă de discriminare, fiind condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii legale: existenţa unui tratament advers faţă de o persoană, acest tratament să aibă drept cauză introducerea unei plângeri sau acţiuni în justiţie şi să vizeze încălcarea principiului tratamentului legal şi al nediscriminării.

În speţă, în mod corect s-a analizat de către instanţa de fond dacă faptele menţionate în sesizarea adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de către recurenta-reclamantă conţin sau nu elemente de natură a leza drepturile şi interesele acestei fundaţii, respectiv dacă pot fi încadrate într-o formă de discriminare dintre cele prevăzute de lege pentru a fi sancţionată ca atare.

În acord şi cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente, instanţa de control judiciar nu poate reţine critica recurentei-reclamante potrivit căreia s-a cercetat altceva decât obiectul petiţiei adresate CNCD-ului, câtă vreme victimizarea este reglementată ca o formă de discriminare.

Având în vedere că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinţei de fond, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză, cu consecinţa menţinerii sentinţei de fond sub aspectele criticate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 40 din 30 martie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.