Suspension of proceedings pending annulment of normative urban planning act; failure to analyze non-retroactivity and property rights in review of procedural stay

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2024

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Sectorului 2 a Municipiului Bucureşti şi Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, a solicitat obligarea pârâţilor de a emite certificatul de urbanism, astfel cum a fost solicitat prin intermediul cererii nr. x/17.02.2021, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancţiunea amenzii în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în sarcina intimatului Primarul Sectorului 2; obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de soluţionarea cauzei, cu motivarea esenţială că la data depunerii cererii nr. x, respectiv 17.02.2021, erau în vigoare şi aplicabile prevederile documentaţiei de urbanism PUZ Sector 2 - aprobat prin intermediul HCGMB nr. 339/13.08.2020, documentaţie de urbanism ce reprezintă un act administrativ normativ cu un conţinut de reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes.

Prin sentinţa civilă nr. 555/03.02.2022, Tribunalul Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtele Primăria Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi UAT Sector 2 al Municipiului Bucureşti ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă şi a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi completată, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, a anulat certificatul de urbanism nr. 926/45"V"/30.09.2021, emis de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi a obligat pârâtul să emită certificatul de urbanism, astfel cum a fost solicitat prin cererea înregistrată la Primăria Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, sub nr. x/17.02.2021, adică în conformitate cu HCGMB nr. 339/13.08.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Sector 2 Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.

Prin cererea înregistrată la dosar la data de 19.09.2022, recurentul-pârât Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi intimaţii pârâţi Primăria Sectorului 2 prin Primar şi UAT Sector 2 au solicitat suspendarea judecăţii recursului pendinte până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2020 şi a Dosarului nr. x/2022 aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a CAF, motivând în esenţă că petitele vizate de cele două dosare faţă de care s-a solicitat suspendarea prezentei cauze privesc anularea HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Sector 2 al Municipiului Bucureşti, iar executarea acestui PUZ, aprobat prin HCGMB nr. 339/13.08.2020, este deja suspendată prin Hotărârea nr. 860/2022, rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 2007/2022, ambele pronunţate în Dosarul nr. x/2021.

Prin încheierea din data de 17.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în principiu, cererea de intervenţie accesorie formulată de Primarul General al Municipiului Bucureşti; a suspendat judecata cauzei privind recursul formulat de recurentul-pârât Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 555/03.02.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi intimaţii-pârâţi Primăria Sectorului 2 a Municipiului Bucureşti prin Primar, UAT Sector 2 al Municipiului Bucureşti prin Primarul Sectorului 2 şi intimata-intervenientă B., până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiect al dosarului x/2020

Împotriva încheierii din data de 17.11.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. se susţine pe de o parte, că încheierea Curţii de Apel este nemotivată, iar pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

Astfel, se arată că nu s-a analizat deloc apărările esenţiale ale recurentului invocate prin concluziile orale din 17.11.2022 şi prin notele scrise depune la dosar cu privire la cererea de suspendare:

- nu a analizat şi motivat apărarea dedusă din art. 23 din Legea nr. 554/2004 privind efectul pentru viitor al nulităţii actelor administrative cu caracter normativ (HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea PUZ Sector 2);

- nu a analizat şi motivat apărările privind principiul neretroactivităţi legii şi extinderea de drept a valabilităţi documentaţiei de urbanism şi în cazul anulării acesteia, cererea de emitere a certificatului de urbanism fiind depusă anterior;

- nu a analizat şi motivat apărarea privind obiectul şi părţile diferite din dosarele în conflict;

- nu a analizat şi motivat apărările privind prejudicierea recursului şi a principiului neretroactivităţii.

Simpla susţinere conform căreia aceste argumente ar viza fondul recursului este irelevantă şi străină de natura pricinii întrucât, independent de aceasta, apărările respective au fost invocate şi cu privire la cererea de suspendare, or, ca atare ar fi trebuit analizate. O interpretare contrară restrânge în mod nejustificat şi disproporţionat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil ale recurentului.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susţine că încheierea recurată conţine o contradicţie evidentă între considerente şi dispozitiv, încălcarea dreptului la un proces echitabil (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi art. 414 C. proc. civ. rap. la art. 6 par. 1 CEDO şi art. 6, art. 14 - art. 20 C. proc. civ.).

Se arată că încheierea recurată este lovită de nulitate întrucât, deşi părţile au pus concluzii cu privire la ambele dosare nr. x/2020 şi nr. y/2022, în minută s-a menţionat suspendarea până la soluţionarea dosarului nr. x/2020

Procedând astfel, prin contradicţia dintre considerente şi dispozitiv, prima instanţă a depăşit limitele învestirii, iar pe de altă parte nu se poate cunoaşte care sunt în realitate dosarele până la care s-a dispus suspendarea judecăţii şi nici raţionamentul instanţei care a dispus suspendarea.

Mai exact nu se cunoaşte raportat la motivarea instanţei care a dispus suspendarea dacă aceasta a fost dispusă până la soluţionarea dosarului x/2020 sau şi până la soluţionarea definitivă a dosarului x/2022

Prin cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. se susţine că încheierea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 413 C. proc. civ., deoarece în speţă nu se impunea suspendarea cauzei.

Soluţionarea prezentei cauze nu depinde de existenţa vreunui drept care formează obiectul dosarelor invocate x/2020 şi y/2022, respectiv de existenţa HCGMB nr. 339/2020.

Dosarul nr. x/2020 are ca obiect acţiunea introdusă la data de 15.10.2020 de reclamanta USR în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti prin Primarul General al Municipiului Bucureşti, Primarul Sectorului 2, prin care s-a solicitat anularea HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea PUZ Sector 2 şi suspendarea HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea PUZ Sector 2.

Dosarul nr. x/2022 are ca obiect acţiunea introdusă la data de 14.04.2022, de reclamanta C. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin care s-a solicitat, între altele, anularea şi suspendarea executării HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea PUZ Sector 2.

Prin urmare, obiectul prezentului dosar este diferit de obiectele dosarelor invocate prin cererea de suspendare şi prin Încheierea recurată.

În continuare, susţine că certificatul de urbanism (CU926) ce face obiectul prezentului dosar nu a fost emis în temeiul PUZ aprobat prin HCGMB 339/2020, ci în temeiul PUZ aprobat prin HCGMB 294/2013, după cum se reţine în mod expres în conţinutul acestuia.

Recurentul nu este parte în respectivele dosare şi ca atare hotărârile pronunţate în cadrul acestora nu produc efecte faţă de acesta raportat la obiectul prezentului dosar, conform art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens, prima instanţă a ignorat apărările recurentului, dezvoltate în continuare, privind efectele textului art. 23 din Legea nr. 554/2004 şi extinderea de drept a valabilităţii documentaţiei de urbanism conform art. 56 alin. (5) Legea nr. 350/2001 şi art. 2, alin. (2)1 din Legea nr. 50/1991.

Încălcarea art. 23 din Legea nr. 554/2004 conform căruia hotărârea de anulare a unui PUZ produce efecte doar pentru viitor de la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare.

Conform art. 23 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanţelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti, fiind scutite de plata taxelor de publicare.

Ca atare, şi în cazul în care, prin reducere la absurd, HCGMB nr. 339/2020 ar fi anulată în dosarele invocate prin cererea de suspendare, hotărârea respectivă ar produce efecte numai pentru viitor.

Din această perspectivă Curtea de Apel Bucureşti a interpretat eronat şi dispoziţiile Deciziei ICCJ HP 10/2015.

Conform acestei decizii, dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Or, motivarea sumară şi lacunară a încheierii recurate ignoră total faptul că prezenta cauză nu are ca obiect un act emis în temeiul PUZ Sector 2 (HCGMB 339/2020) şi, ca atare, nu există niciun act administrativ individual emis în temeiul PUZ Sector 2 (HCGMB 339/2020) care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare (inexistentă), să fie contestat într-o cauză aflată în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Certificatul de urbanism (CU926) ce face obiectul prezentului dosar nu a fost emis în temeiul PUZ aprobat prin HCGMB 339/2020, după cum se reţine în mod expres în conţinutul acestuia, ci în temeiul PUZ aprobat prin HCGMB 294/2013.

Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 56 alin. (5) din Legea 350/2001 şi art. 2 alin. (21) din Legea 50/1991 privind extinderea de drept a valabilităţii HCGMB nr. 339/2020.

Extinderea de drept a valabilităţii HCGMB nr. 339/2020 şi art. 2 alin. (21) din Legea 50/1991prin efectul depunerii cererii de emitere a certificatului de urbanism în privinţa procedurii autorizării executării lucrărilor de construcţie solicitate de reclamant a operat deja la data depunerii cererii de emitere a certificatului de urbanism (17.02.2021) şi nu poate fi afectată de o eventuală hotărâre ulterioară de anulare a PUZ.

Potrivit art. 56 alin. (5) din Legea 350/2001:

"(5) Valabilitatea prevederilor documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se extinde de drept pentru acele investiţii care au început în timpul perioadei de valabilitate, până la finalizarea acestora, în următoarele situaţii: a) dacă în timpul perioadei de valabilitate a fost începută, în condiţiile legii, procedura de autorizare a executării lucrărilor de construire/desfiinţare; (...)"

Potrivit art. 2 alin. (21) din Legea 50/1991:

"Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obţinerii, ca act final, a autorizaţiei de construire (...)".

Din coroborarea celor două texte legale rezultă că valabilitatea PUZ aprobat prin HCGMB 339/2020 s-a extins de drept pentru că, la 17.02.2021, în perioada sa de valabilitate, a început procedura de autorizare a executării lucrărilor de construire, prin depunerea de către reclamant a cererii pentru emiterea certificatului de urbanism.

Încheierea recurată încalcă principiul neretroactivităţii legii/tempus regit actum consacrat prin textele anterior menţionate, menit să protejeze securitatea circuitului civil.

Prevederile art. 56 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 şi art. 2 alin. (21) din Legea 50/1991, aplicabile şi valabile în cazul de faţă, reprezintă o aplicare a principiului neretroactivităţii legii/tempus regit actum prin intermediul cărora legiuitorul a securizat domeniul urbanistic ce constă în aplicabilitatea documentaţiilor de urbanism, modalitatea de emitere a certificatelor de urbanism si a autorizaţiilor de construire precum şi reglementările urbanistice aplicabile acestora, indicând un reper fix, respectiv data de începere a procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcţii, care nu mai poate fi influenţat de evenimente ulterioare.

În concret, procedura de autorizare începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obţinerii, ca act final, a autorizaţiei de construire, procedură de autorizare care la rândul său extinde valabilitatea prevederilor documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, respectiv PUZ Sector 2 (HCGMB 339/2020), dacă în timpul perioadei de valabilitate a documentaţiei, a fost începută procedura de autorizare, astfel cum s-a şi produs prin intermediul depunerii cererii depuse de reclamant sub nr. x/17.02.2021.

Prin dispunerea suspendării judecăţii se ajunge la prejudicierea vădită a recurentului, care nu poate valorifica conţinutul economic al dreptului său de proprietate, dar şi posibil a intimatului Primarul Sectorului 2, care, în cazul anulării actului, va fi obligat să achite contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului într-un cuantum mai mare, corelativ cu trecerea unei perioade mai lungi de timp din cauza măsurii suspendării.

Suspendarea reglementată de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este o măsură facultativă, iar nu obligatorie, lăsată la latitudinea judecătorului.

Din această perspectivă, subliniază că suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea dosarelor invocate, ar reprezenta o măsură în defavoarea Recurentului, dar şi a Intimatului PS2 însuşi, în condiţiile în care, raportat la conduita culpabilă a acestuia din urmă, ulterior soluţionării definitive a prezentului dosar şi în funcţie de soluţia ce se va pronunţa, există posibilitatea formulării unei acţiuni în daune pentru contravaloarea lipsei de folosinţă a Terenului proprietatea Recurentului şi a imposibilităţii de construire pe acesta. Iar cuantumul daunelor se măreşte odată cu trecerea timpului.

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs se critică executarea de către intimatul Primarul Sector 2 a obiectului acţiunii de fond. Achiesarea PS2 la sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti conform art. 463 C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 8 şi art. 414 noul C. proc. civ.).

Astfel, recurentul a solicitat emiterea unui certificat de urbanism în temeiul HCGMB 339/2020 pentru aprobarea PUZ Sector 2 Bucureşti.

Iniţial Primarul Sector 2 Bucureşti a refuzat emiterea acestuia, iar după 7 luni de la depunerea cererii a emis certificatul x/30.09.2021 însă în temeiul PUZ Sector 2 anterior, iar nu cel aprobat prin HCGMB 339/2020, sens în care am solicitat anularea certificatului emis pe PUZ anterior.

În timpul dosarului, Primarul Sector 2 alături de ceilalţi intimaţi au solicitat suspendarea dosarului până la soluţionarea dosarelor nr. x/2022 şi nr. y/2020 aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, având ca obiect anularea PUZ Sector 2 aprobat prin HCGMB nr. 339/2020.

Din dosarul nr. x/2022 a fost disjuns dosarul nr. x/2022 având ca obiect anularea PUZ Sector 2 aprobat prin HCGMB 339/2020, care a fost soluţionat în primă instanţă la data de 28.02.2023 prin respingerea acţiunii, ambele intimate fiind parte şi în acel dosar.

Prin urmare, la acel moment, a încetat suspendarea executării HCGMB 339/2020 dispusă pe cale judecătorească, în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, invocată de către cele 2 intimate şi în acest dosar.

Ulterior acestei date, s-a reluat practic emiterea de autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv Primarul Sector 2, emiterea de certificate de urbanism în temeiul HCGMB 339/2020, inclusiv cel anexat.

A fost emis inclusiv certificatul care formează obiectul acţiunii de fond în prezentul dosar, fiind emis de această dată, în temeiul HCGMB nr. 339/2020 pentru aprobarea PUZ Sector 2 Bucureşti, chiar dacă dosarul este suspendat la cererea Primarului Sector 2 şi a intimaţilor din prezentul dosar şi chiar în timpul suspendării care a fost dispusă până la soluţionarea dosarului nr. x/2022 având ca obiect anularea PUZ Sector 2 aprobat prin HCGMB nr. 339/2020.

Astfel, din aceste înscrisuri rezultă că acţiunea de fond nu depinde de dosarele având ca obiect cererea de anulare a PUZ Sector 2 Bucureşti inclusiv din perspectiva intimaţilor şi a autorităţilor subordonate acestora, care emit acte administrative în temeiul PUZ Sector 2 Bucureşti aprobat prin HCGMB 339/2020, chiar cu privire la terenuri ce formează obiectul dosarelor suspendate chiar la cererea acestora până la soluţionarea dosarelor având ca obiect anularea PUZ Sector 2.

În concluzie, măsura suspendării nu se impune nici în prezenta cauză în care deja a fost emis un certificat de urbanism pentru unul din terenurile care formează obiectul dosarului de fond, în temeiul aceluiaşi PUZ Sector 2.

2. Decizia atacată cu prezenta contestaţie în anulare

Prin Decizia nr. 3601 din 28 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 17 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

În considerentele acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

"(…) prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. se susţine pe de o parte, că încheierea Curţii de Apel este nemotivată, iar pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

Cu titlu prealabil, se constată că, deşi a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform cărora, "casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", recurentul-reclamant a susţinut că "hotărârea este nemotivată, iar pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii" critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată, iar hotărârea recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la conţinutul hotărârii atacate având în vedere că nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a dispus măsura suspendării.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susţine că încheierea recurată conţine o contradicţie evidentă între considerente şi dispozitiv, încălcarea dreptului la un proces echitabil, respectiv faptul că raportat la motivarea instanţei nu se cunoaşte dacă suspendarea a fost dispusă până la soluţionarea dosarului x/2020 sau şi până la soluţionarea definitivă a dosarului x/2022

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, prin dispozitivul încheierii din data de 17.11.2022 s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei privind recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 555/03.02.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2021, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiect al dosarului nr. x/2020

Faptul că, în analiza cererii de suspendare a judecării cauzei, Curtea de Apel a reţinut că cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, are ca obiect anularea Hotărârii CGMB nr. 339/13.08.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Sector 2 al Municipiului Bucureşti, iar prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, s-a solicitat anularea aceleiaşi Hotărâri CGMB nr. 339/13.08.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Sector 2 al Municipiului Bucureşti, nu poate duce la concluzia că între considerentele şi dispozitivul încheierii există contradicţie, atât timp cât dispozitivul hotărârii nu conţine elemente contradictorii.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. se susţine că încheierea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 413 C. proc. civ., deoarece în speţă soluţionarea prezentei cauze nu depinde de existenţa vreunui drept care formează obiectul dosarelor invocate nr. x/2020 şi nr. y/2022, respectiv de existenţa HCGMB nr. 339/2020.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., criticile vizând "pronunţarea încheierii cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 413 C. proc. civ.." se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, hotărârea atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.

Astfel, Înalta Curte constată că potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Acest motiv de recurs nu poate fi primit având în vedere, pe de o parte, că recurentul-reclamant susţine că din coroborarea dispoziţiilor art. 56 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 cu cele prevăzute de art. 2 alin. (21) din Legea nr. 50/1991 rezultă că valabilitatea PUZ aprobat prin HCGMB nr. 339/2020 s-a extins de drept pentru că, la 17.02.2021, în perioada sa de valabilitate, a început procedura de autorizare a executării lucrărilor de construire, iar pe de altă parte, se susţine că în mod greşit Curtea de Apel a reţinut că în raport cu motivele de recurs invocate de pârâtul-recurent, soluţionarea cauzei pendinte având ca obiect atât anularea certificatului de urbanism emis de autoritatea publică pârâtă, cât şi cererea intimatului-reclamant de emitere a certificatului de urbanism solicitat prin intermediul cererii nr. x/17.02.2021 va fi determinată în mod logic de modalitatea de soluţionare a dosarului nr. x/2020, care vizează însuşi controlul jurisdicţional de legalitate asupra actului administrativ cu caracter normativ pe care intimatul reclamant şi-a fundamentat demersul administrativ de emitere a certificatului de urbanism.

Sub acest aspect, în mod corect s-a reţinut că problematica principiului neretroactivităţii legii sau a incidenţei şi efectelor juridice ale art. 56 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 şi 2 alin. (2)1 din Legea nr. 50/1991 constituie aspecte ce vizează fondului recursului şi nu pot fi antamate în analiza temeiniciei incidentului procedural privind suspendarea judecăţii.

Prin ultimul motiv de recurs se susţine că din dosarul nr. x/2022 a fost disjuns dosarul nr. x/2022 având ca obiect anularea PUZ Sector 2 aprobat prin HCGMB 339/2020, care a fost soluţionat în primă instanţă la data de 28.02.2023, prin respingerea acţiunii, iar măsura suspendării în prezenta cauză în care deja a fost emis un certificat de urbanism pentru unul din terenurile care formează obiectul dosarului de fond, în temeiul aceluiaşi PUZ Sector 2, nu se impune.

Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit atât timp cât dosarul nr. x/2020 nu a fost soluţionat în mod definitiv, iar soluţionarea cauzei pendinte având ca obiect atât anularea certificatului de urbanism emis de autoritatea publică pârâtă, cât şi cererea intimatului-reclamant de emitere a certificatului de urbanism solicitat prin intermediul cererii nr. x/17.02.2021 va fi determinată în mod logic de modalitatea de soluţionare a acestei cauze.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de casare invocat de către acesta, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei."

3. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei civile nr. 3601 din 28 iunie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei în anulare, anularea în parte a deciziei atacate, cu privire la motivele de casare neanalizate de instanţa de recurs, iar în rejudecare, admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii Curţii de Apel Bucureşti.

Contestaţia în anulare formulată este întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. în sensul C. pen. prin decizia contestată instanţa de recurs, respingând recursul formulat de contestator, a omis să cerceteze o serie de motive de casare.

În motivarea contestaţiei în anulare şi în susţinerea temeiniciei acesteia se arată că instanţa de recurs nu a analizat motivele 1,3 şi 4 de casare respectiv nu a analizat motivat toate aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivelor de recurs astfel cum au fost indicate de contestator în cererea de recurs.

Se arată de contestator aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. care nu au fost analizate de instanţa de recurs, care a respins recursul şi a menţinut ca legală încheierea privind suspendarea judecării recursului declarat de intimatul Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 555 din 3.02.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Se arată următoarele critici arătate în recurs, care nu au fost analizate de instanţa de recurs.

- critica privind incidenţa art. 23 din Legea nr. 554/2004 privind efectul pentru viitor al nulităţii actelor administrative cu caracter normativ - respectiv HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea PUZ sect. 2.

- faptul că în cauză nu există un act administrativ emis în baza PUZ sect. 2 aprobat prin HCGMB nr. 339/2020.

- nu există obiect şi identitate de părţi

- încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi în esenţă încălcarea dreptului reclamantului - contestator la proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, prin neîndeplinirea obligaţiei instanţei de recurs de a analiza efectiv şi motivat toate criticile esenţiale arătate în cererea de recurs.

Se solicită admiterea contestaţiei în anulare cu consecinţa admiterii recursului şi în rejudecare după casarea încheierii de suspendare trimiterea dosarului Curţii de Apel Bucureşti în vederea continuării judecăţii.

La dosar intimaţii-pârâtul şi intervenientul au formulat întâmpinare prin xcare aui solicitat în principal respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare şi în subsidiar ca nefondată.

Analizând contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs în sensul neanalizării unui motiv de recurs cu care a fost legal investită, Curtea o apreciază pentru următoarele considerente ca nefondată şi urmează a o respinge ca atare.

În raport de temei dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 3 C. proc. civ., Curtea o apreciază ca admisibilă având în vedere faptul că se invocă în cadrul contestaţiei faptul că instanţa de recurs a omis a cerceta toate aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivelor de recurs invocate şi prin aceasta a existat o omisiune în sensul existenţei cazului contestaţiei în anulare prevăzut de art. 503 alin. 2 pct. 3 C. proc. civ.

Curtea urmează a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 503 alin. 2 pct. 3 C. proc. civ. raportat şi la dispoziţiile art. 6 din CEDO invocate de contestator.

Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 503 alin. -2 pct. 3 C. proc. civ. pentru a fi apreciată ca întemeiată contestaţia în anulare - cale extraordinară de atac.

Curtea verificând Decizia nr. 3601/28.06.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021 apreciază că nu există o omisiune a instanţei de recurs de a cerceta vreunul din motivele de recurs invocate în termen, în cauză toate cele trei motive de recurs, respectiv motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. au fost efectiv examinate, instanţa de recurs arătând motivat, în fapt şi în drept, în raport de obiectul recursului de ce este legală hotărârea, prin care s-a dispus suspendarea recursului, hotărâre menţinută prin decizia care formează obiectul prezentei contestaţii în anulare.

Curtea constată că instanţa de recurs a analizat motivat toate motivele de recurs neputându-se reţine îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. în sensul că instanţa de recurs nu a răspuns motivat la toate criticile de nelegalitate apreciate de contestator ca esenţiale, invocate în susţinerea tuturor motivelor de recurs.

Atât practica judecătorească cât şi doctrina de specialitate sunt în sensul în care contestaţia în anulare în baza art. 503 alin. 2 pct. 3 C. proc. civ. vizează omisiunea de analiză a unui motiv de casare şi nu a tuturor argumentelor expuse de o parte în cadrul unui motiv de casare. Neexaminarea distinctă a fiecărei critici aferente fiecărui motiv de casare nu reprezintă o omisiune în sensul art. 503 alin. 2 pct. 3 C. proc. civ. în măsura în care instanţa de recurs a răspuns motivat, prin considerente comune la toate criticile de nelegalitate invocate.

Curtea constată că instanţa de recurs a analizat argumentat toate motivele de recurs invocate care vizau pretinsa nemotivare, pretinsa contradictorialitate şi aspectele esenţiale de nelegalitate invocate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare şi interpretare a normelor de drept material.

În cadrul analizei acestui motiv de casare, Curtea constată că instanţa de recurs a analizat problematica principiului neretroctivităţii legii şi incidenţa efectelor juridice ale art. 56 alin. 5 din Legea nr. 350/2001 şi art. 2 (2)1 din Legea nr. 50/1991 aceste aspecte, inclusiv aplicabilitatea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 efectele anulării unui act administrativ cu caracter normativ, vizând obiectul acţiunii de fond care nu poate fi soluţionată anterior soluţionării dosarului nr. x/2020 Aceasta deoarece acel dosar are ca obiect anularea HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea PUZ Sector 2, hotărâre pe care reclamantul îşi bazează pretenţiile, obligare emitere certificat de urbanism în condiţiile de la data depunerii cererii sale, respectiv 17.02.2021.

În cauză Curtea apreciază că nu există o încălcare a art. 6 din CEDO invocate de contestator, instanţa de recurs soluţionând motivat, recursul declarat de recurentul-contestator, apreciat ca nefondat şi respins ca atare.

Au fost analizate toate motivele de recurs invocate în termen, au fost analizate toate aspectele de nelegalitate esenţiale, care aveau legătură cu legalitatea hotărârii de fond prin care se dispusese suspendarea judecării recursului în baza art. 413 C. proc. civ., Curtea apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 503 alin. 2 pct. 3 C. proc. civ.

Faţă de cele expuse mai sus pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 503 alin. 2 pct. 3 C. proc. civ. va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 3601 din 28 iunie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 iunie 2024.