Garage owner loses bid to annul public-domain inventory of adjacent land; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 6 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Guvernul României, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:

- anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara, astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 125/2001, nr. 64/2002, nr. 103/2003, nr. 116/2003, nr. 166/2003 şi nr. 145/2004, în ceea ce priveşte includerea în inventarul domeniului public al municipiului Timişoara a terenului în suprafaţă de 360 mp, situat în municipiul Timişoara, str. x, jud. Timiş, înscris în C.F. nr. x Timişoara, cu nr. top x (provenită prin conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Timişoara);

- anularea în parte a H.G. nr. 1016/2005 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, respectiv poziţia nr. 1748 din Anexa 2, prin care a fost trecut în proprietatea publică a Municipiului Timişoara terenul în suprafaţă de 360 mp, situat în municipiul Timişoara, str. x, jud. Timiş, înscris în C.F. nr. x Timişoara, cu nr. top x.

Prin sentinţa civilă nr. 152/24.06.2020, Curtea de Apel Timişoara a respins excepţia netimbrării. a respins excepţia tardivităţii plângerii prealabile, a respins excepţia tardivităţii acţiunii, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantului, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României faţă de capătul de cerere privind anularea H.C.L. Timişoara nr. 245/1999, cu consecinţa respingerii acestei cererii ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Guvernul României.

Prin decizia civilă nr. 3043/26.05.2022, Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia netimbrării recursului, a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 152 din 24 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a casat sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 118 din 17 martie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Guvernul României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În susţinerea motivului de recurs vizând greşita aplicare a prevederilor legale, raportat la considerentele deciziei de casare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a arătat că în rejudecarea cauzei instanţa de fond a făcut o analiză a titlului Statului Român asupra terenului în discuţie prin raportare la Decretul de expropriere nr. 170/25.04.1972, verificând totodată legalitatea actelor administrative contestate prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, fără însă a avea în vedere drepturile legal dobândite de către reclamant şi înscrise ca atare în cartea funciară în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/6 decembrie 2007 la Biroul Notarilor Publici "Vraşti-Albu", deşi cauza a fost trimisă spre rejudecare tocmai în considerarea faptului că nu au fost avute în vedere toate motivele şi argumentele invocate de părţi în cauză.

Procedând astfel, a apreciat recurentul - reclamant că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2, art. 3 alin. (1) şi (4) şi art. 7 din Legea nr. 213/1998, precum şi ale art. 136 din Constituţia României, în vigoare la data adoptării actelor administrative atacate, totodată fiind nesocotite dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de fond nu a cercetat înscrierile de carte funciară şi nici actele care au stat la baza efectuării acestor înscrieri, acte emanând de la proprietar (Statul Român prin autorităţile administraţiei publice locale) încheiate ulterior anului 1990, deşi acesta a fost principalul motiv care a stat la baza demersului judiciar al reclamantului.

Astfel, în temeiul legilor adoptate de Statul Român după anul 1990, construcţiile realizate pe terenul expropriat au fost dobândite, prin cumpărare, de persoane fizice, împreună cu terenul aferent acestora, astfel cum rezultă din înscrierile de carte funciară şi înscrisurile depuse la dosar.

Recurentul reclamant a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului constând în garajul nr. 11, situat în municipiul Timişoara, str. x, ap. Garaj 11, jud. Timiş, înscris în C.F. nr. x Timişoara, cu nr. cadastral x, cu 1,20% părţi comune şi 18/360 mp teren aferent din C.F. colectivă nr. 41521 Timişoara, prin cumpărare.

Prin soluţia pronunţată, instanţa de fond a nesocotit drepturile legal dobândite de proprietarii succesivi ai bunului, înscrise în cartea funciară, încălcându-se dispoziţiile art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, dreptul recurentului-reclamant, în calitate de dobânditor subsecvent cu titlu oneros a bunului, fiind ocrotit de lege, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

În egală măsură, prima instanţă a făcut o aplicare greşită atât dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din Costituţie, cât şi a prevederilor art. 3 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 213/1998, stabilind, cu încălcarea normelor legale citate şi cu nesocotirea înscrisurilor care dovedesc dreptul de proprietate a recurentului, faptul că actele administrative atacate îndeplinesc cerinţa uzului public, reţinând în mod nelegal, în analizarea cerinţei uzului public, că terenul în discuţie a fost dobândit cu titlu valabil de către stat, prin expropriere şi că, odată cu inventarierea impusă unităţilor administrativ-teritoriale ca urmare a Legii nr. 213/1998, aceste persoane juridice au stabilit şi regimul juridic aplicabil acestora, justificând apartenenţa acestora la domeniul public prin destinaţia imobilului, instanţa făcând totodată trimitere în mod nejustificat şi nelegal la dispoziţiile art. 8 şi 19 din O.G. nr. 43/1997 pentru a justifica uzul şi interesul local al acestui teren.

În speţă, nu se poate reţine existenţa interesului şi uzului public asupra terenului în suprafaţă de 360 mp din municipiul Timişoara, strada x, câtă vreme Statul Român, prin autorităţile locale, au înstrăinat dreptul de proprietate dobândit iniţial prin expropriere unor persoane fizice ce în prezent posedă imobilul în discuţie exercitând folosinţa acestuia în baza unui titlu necontestat.

Având în vedere că antecesorii în drepturi ai reclamantului au fost înscrişi în cartea funciară ca proprietari ai garajului şi ai terenului aferent acestuia, având în vedere dispoziţiile legale antecitate, în mod eronat şi cu aplicarea greşită a prevederilor legale incidente în cauză, raportat la data la care primul proprietar a dobândit dreptul de proprietate asupra garajului şi terenului aferent acestuia (15.06.1992), prima instanţă a constatat legalitatea actelor administrative contestate, reţinând că pârâtul a demonstrat situaţia premisă a operaţiunii de inventariere şi atestare a domeniului public, şi anume, modul legal de dobândire a dreptului de proprietate prin raportare la decretul de expropriere din 1972 care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a Statului Român, concluzionând că actele administrative atacate sunt în acord cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi art. 21 din Legea nr. 213/1998.

Faţă de considerentele expuse, s-a apreciat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, fiind aplicabile în speţă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care s-a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Consiliul Local al Municipiului Timişoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect instanţa, reţinând că actele contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, a respins acţiunea reclamantului.

În ceea ce priveşte includerea în inventarul domeniului public al Municipiului Timişoara a terenului în litigiu, contrar celor arătate de reclamant, curtea de apel a constatat că prin adoptarea H.C.L., respectiv a H.G., procedura legală urmată de pârâţi nu este una de "trecere" a terenului în discuţie în proprietatea municipiului, ci doar de atestare a apartenenţei acestui bun la domeniul public al municipiului Timişoara.

Cu privire la calitatea de "uz public" a terenului, s-a precizat că potrivit planurilor parcelare pe care le deţine, strada x nr. top. actual x, nr. top. vechi x, a avut o lăţime mai mare decât cea din planul actual de situaţie, prin urmare este necesar ca terenul adiacent străzii să aparţină domeniului public al Municipiului Timişoara în vederea lărgirii străzii la dimensiunile iniţiale.

Analizând aceste aspecte şi ţinând cont de prevederile art. 8, 19 si 33 din O.G. nr. 43/1997, curtea de apel a constatat în mod corect, că terenul adiacent străzilor publice şi destinat circulaţiei publice, parcării si staţionarii vehiculelor, este de uz şi de interes local.

S-a arătat că prima instanţă a mai reţinut că terenul din str. x ca fiind teren cu garaje - construcţii provizorii, conform Anexei nr. 2 din Legea nr. 453/2001, iar în ceea ce priveşte susţinerile recurentului - reclamant cu privire la calitatea de proprietar, s-a arătat că garajul edificat pe terenul situat în Timişoara, str. x s-a vândut odată cu locuinţa situată în str. x în baza Decretului Lege nr. 61/04.011.1990, terenul aferent locuinţei atribuindu-se cumpărătorului în folosinţă, pe durata existentei construcţiei.

Terenul aferent garajului proprietatea reclamantului A. nu a făcut obiectul Contractului de vânzare cumpărare nr. x/16.01.1991 încheiat de OJLCVL Timiş, întrucât nicăieri în contractul de vânzare - cumpărare nu se prevede transmiterea dreptului de proprietate asupra vreunei cote -parti din teren.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 245/1999, modificată şi completată prin HCL nr. 125/2001, nr. 64/2002, nr. 103/2003, nr. 116/2003, nr. 166/2003 şi nr. 145/2004 a fost însuşit inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara, potrivit anexei parte integrantă a hotărârii. Această anexă, a inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara, cuprinde, printre altele (la nr. crt. 1869 din Anexa HCL nr. 166/2003), imobilul situat în Timişoara, str. x, înscris în Cartea Funciară nr. x Timişoara (nr. CF vechi x), cu nr. top. x, teren cu garaje (construcţii provizorii) în suprafaţă de 360 m.p.

Ulterior, prin Hotărârea de Guvern nr. 1016/2005, pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 874/29.09.2005, a fost atestat dreptul de proprietate publică a judeţului Timiş şi a localităţilor din acest judeţ, la poziţia nr. 1748 din Anexa nr. 2 regăsindu-se, ca făcând parte din domeniul public al Municipiului Timişoara, şi imobilul înscris în Cartea Funciară nr. x Timişoara (nr. CF vechi x), cu nr. top. x.

Potrivit menţiunilor din cartea funciară nr. (vechi) 41521, pe terenul în suprafaţă de 360 mp, situat în Timişoara, str. x, teren aflat în proprietatea Statului Român ca urmare a exproprierii, au fost edificate 20 de garaje, purtând nr. 9-28. În cursul anului 1992, aceste garaje au fost înstrăinate către persoane fizice, garajul nr. 11 fiind înstrăinat numitului B., potrivit contractului din data de 16.01.1991, ca dependinţă a apartamentului pe care l-a cumpărat prin acelaşi contract, în contract fiind menţionată atribuirea către cumpărător în folosinţă, pe durata existenţei construcţiei, a terenului aferent locuinţei.

În cursul anului 2000, garajul a fost înstrăinat numitului C., garajul nr. 11 "cu 1/20 p.c. şi 18/360 mp teren", având nr. top. xXI, fiind înscris în cartea funciară individuală nr. 131584, iar ulterior, în anul 2007, imobilul a fost înstrăinat către reclamantul A., potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat în data de 06.12.2007, operaţiune înscrisă în aceeaşi carte funciară. Potrivit cărţilor funciare actualizate, întreg terenul în suprafaţă de 360 mp, având nr. top. x, figurează înscris în CF nr. x Timişoara (nr. vechi 41521) în favoarea Municipiului Timişoara, înscrierea anterioară fiind doar cea în favoarea Statului Român, din anul 1980, iar garajul nr. 11 "cu 1/20 p.c. şi 18/360 mp teren", având nr. top. xXI, figurează înscris în cartea funciară nr. x Timişoara (nr. vechi 131584) în proprietatea reclamantului.

Reclamantul a formulat prezenta acţiune în contencios administrativ criticând actele administrative pentru încălcarea dreptului de proprietate dobândit în urma contractelor de vânzare cumpărare, precum şi pentru neîndeplinirea condiţiei de utilitate publică.

Normele legale incidente în speţă sunt cele cuprinse în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, forma în vigoare la data adoptării hotărârilor atacate, mai exact dispoziţiile art. 21, prin care este reglementată procedura de inventariere a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale.

Această procedură care presupune, iniţial, întocmirea inventarului de către comisii special constituite în acest scop, se finalizează cu centralizarea inventarului de către aceste autorităţi şi trimiterea inventarului Guvernului pentru emiterea unei hotărâri prin care să se ateste apartenenţa bunurilor indicate la domeniul public judeţean sau de interes local (alin. (1)-(3) ale art. 21).

Sentinţa atacată a fost pronunţată în al doilea ciclu procesual, în urma casării cu trimitere spre rejudecare, instanţa de recurs trasând limitele rejudecării, în sensul că deşi motivele pe care le-a avut în vedere instanţa de judecată pentru a pronunţa hotărârea criticată vizează mai degrabă aspecte care se circumscriu unei acţiuni în revendicare, (...) faţă de obiectul acţiunii cu care reclamantul a învestit instanţa de judecată, este necesar ca în cauză să fie efectuată o analiză din perspectiva Legii nr. 213/1998, respectiv să se aprecieze dacă terenul în discuţie este de uz sau de interes public în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 213/1998 precum şi ale punctului III din anexa la lege.

Conform prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., dezlegarea dată de instanţa de recurs problemelor de drept este obligatorie pentru instanţa de fond, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, după casare, instanţa va judeca din nou, în limitele casării, însă ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, dispoziţii care au fost respectate de instanţa de fond.

Instanţa de contencios administrativ învestită cu acţiunea în anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara şi a H.G. nr. 1016/2005 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, respectiv poziţia nr. 1748 din Anexa 2, a procedat în mod corect, în temeiul art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, doar la cenzurarea legalităţii celor două acte din perspectiva legalităţii inventarierii şi atestării bunurilor ca făcând parte din domeniul public al Municipiului Timişoara, astfel cum reiese din considerentele expuse în sentinţa atacată, ce reflectă o corectă aplicare a legii în raport de situaţia de fapt stabilită, susţinută de probatoriul administrat, şi a constatat, prin prisma Legii nr. 213/1998, că actul atacat a fost emis cu respectarea normelor legale.

Sunt relevante în acest sens considerentele deciziei nr. 1031/2010 a Curţii Constituţionale a României, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, prin care instanţa de contencios prin care s-a reţinut că hotărârile guvernului pronunţate în această procedură "nu reprezintă un act de trecere forţată a imobilelor din domeniul privat în cel public, similar unei exproprieri, ci doar confirmă regimul juridic al unor bunuri ce au fost enumerate în acte ale autorităţilor publice locale.", aspect consolidat şi în practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie (decizia nr. 2035/2022), în sensul că hotărârea consiliului local, emisă în scopul declarării şi inventarierii bunurilor ce aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale şi hotărârea de Guvern, emisă în scopul atestării bunurilor ce aparţin domeniului public al judeţului şi al celorlalte unităţi administrativ-teritoriale din cuprinsul acestuia, adoptate în aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998, act normativ care a instituit obligativitatea inventarierii bunurilor ce aparţin, după caz, domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, nu au o valoare constitutivă de drept, ci doar una declarativă.

Aceasta întrucât prin nicio dispoziţie legală nu se atribuie efecte constitutive de drept procedurii de inventariere, ci dimpotrivă, aşa cum rezultă din ansamblul reglementării Legii nr. 213/1998, validitatea operaţiunii de inventariere şi atestare a apartenenţei la domeniul public local, judeţean sau naţional a unui bun e condiţionată de existenţa, ca situaţie premisă, a unui mod legal de dobândire a acestuia în patrimoniul entităţii căreia se arată că îi aparţine. Regimul special de deţinere, circulaţie şi protecţie al proprietăţii publice atribuit unui bun nu se demonstrează prin operaţiunea de inventariere a acestuia în lista bunurilor ce aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale.

Astfel, prin decizia de casare s-a arătat că verificarea titlului de proprietate invocată de către reclamant, respectiv succesiunea actelor de vânzare - cumpărare şi corectitudinea înscrierii în cartea funciară a unui drept de proprietate asupra terenului aferent garajului, intră în competenţa instanţelor de drept comun, fiind înlăturate considerentele instanţei de fond din primul ciclu procesual, potrivit cărora titlul (contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/6 decembrie 2007 la Biroul Notarilor Publici "Vraşti-Albu") prezintă un viciu major de substanţă în privinţa calităţii de proprietar al vânzătorului, precum şi cele privind atribuirea doar a unui drept de folosinţă.

Cum aceste aspecte au fost reiterate şi prin întâmpinarea formulată de intimata - pârâtă în cadrul prezentului recurs, Înalta Curte le va respinge ca neavenite, validând totodată argumentul primei instanţe potrivit căruia este nerelevantă din perspectiva verificării legalităţii celor două acte administrative împrejurarea dacă garajul (proprietatea reclamantului) ridicat pe terenul inventariat este sau nu o construcţie provizorie.

Se reţine astfel că prima instanţa, în respectarea dispoziţiei de casare, a procedat la verificarea, din perspectiva art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 şi a Legii nr. 213/1998 a existenţei, ca situaţie premisă inventarierii, a unui mod legal de dobândire a imobilului în patrimoniul entităţii căreia se arată că îi aparţine.

Verificând actele şi lucrările dosarului, rezultă că prin art. 27 din Decretul nr. 170/25.04.1972 privind exproprierea, trecerea în proprietatea statului şi transmiterea unor imobile, precum şi scoaterea din producţia agricolă a unor terenuri, în scopul construirii unor blocuri de locuinţe, terenul pe care a fost edificată bateria de garaje, purtând nr. top. x, a fost expropriat, trecut în proprietatea statului şi transmis în administrarea Municipiului Timişoara, fiind înscris astfel în cartea funciară nr. (vechi) 41521 din 21 ianuarie 1980, rolul de utilitate publică fiind astfel probat.

Relevante sunt în aceste sens dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora:

"(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat."

În ceea ce priveşte verificarea cerinţei uzului public, se reţine că imobilul inventariat în suprafaţă de 360 mp, având nr. top. x pe care sunt amplasate mai multe garaje, inclusiv cel al recurentului reclamant, este adiacent străzii Retezat din Municipiul Timişoara, străzile reprezentând, în conformitate cu art. 8 şi 19 din O.G. nr. 43/1997 drumuri de interes local, aparţin proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află şi includ partea carosabilă, acostamentele, şanţurile, rigolele, trotuarele, spaţiile verzi care separă sensurile de circulaţie, pistele pentru ciclişti, suprafeţele adiacente pentru parcaje, staţionări sau opriri, precum şi suprafeţele de teren necesare amplasării anexelor acestora.

De asemenea, potrivit pct. III din anexa Legii nr. 213/1999, pct. 1, străzile fac parte din domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor.

Raportat la aceste prevederi, independent de înfiinţarea unor garaje, provizorii sau nu, rezultă că terenurile adiacente drumurilor sunt de interes public, nefiind probată nelegalitatea operaţiunii de inventariere din perspectiva condiţiilor prevăzute de Legea nr. 213/1999 şi implicit a actelor administrative atacate, respectiv, a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara şi a H.G. nr. 1016/2005 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 118 din 17 martie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2024.