Teachers' challenge to retroactive ban on double doctoral and didactic degree allowances rejected.

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea formulată de către reclamanţii A., B., C., D. în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a solicitat anularea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 115 din 24 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 115 din 24 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamanţii criticând-o pentru motive de nelegalitate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Au arătat reclamanţii că au calitate de cadre didactice care şi-au echivalat titlul ştiinţific de doctor cu gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor, anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 şi cărora li s-a plătit, în perioada iulie 2017-mai 2021, indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, iar în baza textului de lege contestat nu vor mai beneficia de plata indemnizaţiei, începând cu drepturile salariale aferente lunii iulie 2021.

Reclamanţii au dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017, prin acte administrative cu caracter individual, intrate în circuitul civil, atât titlul ştiinţific de doctor, cât şi gradul didactic I, astfel că nu pot exercita dreptul de opţiune prevăzut expres de art. 14 alin. (3), teza finală din Legea-cadru nr. 153/2017, articol la care face trimitere art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021,

Simpla opţiune de a renunţa, la gradul didactic I obţinut prin ordin al ministrului nici n-ar putea produce efecte juridice, având în vedere dispoziţiile art. 38 din Codul muncii, potrivit căruia, salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.

Au arătat recurenţii - reclamanţi că prin art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 legiuitorul nu a reglementat cu privire la drepturile născute înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru, din moment ce se foloseşte timpul prezent al verbelor. Or, reclamanţilor li s-a acordat, prin ordin de ministru, anterior datei de 01.07.2017, gradul didactic I, în baza titlului ştiinţific de doctor şi nu se află în situaţia prevăzută de art. 14 alin. (3), cu atât mai mult cu cât ordinele ministrului pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor au fost emise şi comunicate anterior intrării în vigoare a Legii-cadru, şi în baza acestora titularii au beneficiat deja de drepturile salariale corespunzătoare încadrării în învăţământ ca profesor cu gradul didactic I, iar drepturile salariale cuvenite i s-au acordat de la data emiterii ordinului ministrului educaţiei pentru acordarea gradului didactic I.

Au mai arătat recurenţii - reclamanţi că sentinţa civilă a fost emisă cu nerespectarea mai multor dispoziţii legale, fiind încălcat dreptul la apărare al reclamanţilor, instanţa de fond respingând în mod nejustificat cererea apărătorului de acordare a unui nou termen de judecată.

Instanţa a apreciat în mod eronat faptul ca prevederile ordinului nu deroga de |a prevederile actului normativ de forţa juridica superioară.

Totodată, deşi instanţa a făcut referire la dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 153/2017 privind nediscriminarea, tocmai acest lucru l-a făcut ordinul atacat de ministru, în practica judecătorească fiind pronunţate pentru diferiţi reclamanţi soluţii contradictorii.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că, în opinia sa, prin cererea de recurs au fost reluate argumentele referitoare la situaţia de fapt, excepţie respinsă în şedinţa publică.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate, susţinând, în esenţă, că ordinul contestat este o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, respectând principul legalităţii din perspectiva ierarhiei legilor.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Înalta Curte reţine că prezentul recurs a fost formulat împotriva sentinţei nr. 115 din 24 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal care a avut ca obiect, exclusiv cererea de anulare a Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021.

Cererea de suspendare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a fost soluţionată, în cadrul aceluiaşi dosar, prin sentinţa nr. 77 din data de 8 septembrie 2022, nerecurată.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii sunt cadre didactice care au dobândit gradul didactic I prin echivalarea cu titlul ştiinţific de doctor, anterior datei de 01.07.2017 şi au beneficiat până la această dată şi de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific deţinut, astfel cum rezultă din adeverinţele şi diplomele de doctor depuse la dosar .

Ca urmare a apariţiei art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021, reclamanţii au susţinut că nu au mai beneficiat de plata indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată începând cu drepturile lunii iunie 2021.

Reclamanţii au învestit instanţa cu cererea de anulare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021, privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 605 din 17 iunie 2021, potrivit cărora:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017."

Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 a fost emis în temeiul prevederilor art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 şi ale art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ", precum şi ale art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) şi ale art. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 7/2021.

Potrivit art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017:

"Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, norme reţinute în preambulul Ordinului nr. 3993/2021:

"Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14."

În analiza motivelor formulate Înalta Curte aminteşte că, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Observă astfel instanţa, că recurenţii şi-au întemeiat calea de atac doar pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv care vizează greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material. Or, invocarea încălcării unor norme de procedură sancţionate cu nulitatea, cum sunt cele privind încălcarea dreptului la apărare prin respingerea cererii de amânare, se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Este adevărat că instanţa de recurs poate, potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., să analizeze şi din oficiu motive de ordine publică, însă Înalta Curtea apreciază că nu se poate reţine o astfel de încălcare, observând că prima instanţă a procedat conform art. 222 alin. (2) din C. proc. civ., acordând reclamanţilor posibilitatea de a formula concluzii scrise.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii - reclamanţi au susţinut, în esenţă, că sentinţa atacată a fost pronunţată de instanţa de fond cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile speţei, criticile formualte vizând în esenţă modalitatea de interpretare a dispoziţiilor 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul că acestea nu se aplică şi cadrelor didactice care şi-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor, înainte de intrare în vigoare a acestei legi - 01.07.2017, cum este situaţia reclamantei, membru de sindicat.

Nu modul stabilire în concret a drepturilor salariale ale reclamanţilor formează obiectul prezentului litigiu, ci conformitatea Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021, act administrativ cu caracter normativ, cu actul normativ de forţă juridică superioară în aplicarea căruia a fost emis.

Această problemă de drept implică verificarea respectării principiului ierarhiei actelor normative, ierarhie care se stabileşte în funcţie de importanţa relaţiilor sociale reglementate (conţinutul normativ) şi în funcţie de locul autorităţii emitente în rândul autorităţilor publice. Având aceste două elemente ca temei, ierarhia actelor normative determină forţa juridică a acestora.

Principiul de drept aplicabil în speţă este acela că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele şi potrivit normelor care le guvernează de nivel superior.

Articolul 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. De asemenea, art. 81 din acelaşi act normativ dispune că la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziţii ale autorităţile administraţiei publice locale se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi altor acte de nivel superior.

Actele normative date în executarea actelor normative primare trebuie să fie date cu respectarea competenţei constituţionale şi legale a organului emitent şi cu respectarea actelor normative cu forţă juridică superioară.

Astfel, potrivit art. 77 din Legea nr. 24/2000, ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome, trebuie să fie emise în conformitate cu reglementările cu forţă juridică superioară, fiind acte cu caracter administrativ ce pot fi contestate în cadrul contenciosului administrativ.

Dispoziţia legală a cărei anulare se solicită în cauză stabileşte că prevederile art. 14 alin. (3) se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, ordinul fiind emis în executarea legii-cadru.

Reţine instanţa de control judiciar că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 au reglementat situaţia drepturilor salariale ale personalului didactic care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalarea titlului de doctor, stabilind că acest personal nu primeşte indemnizaţia pentru titlu ştiinţific de doctor. Odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a născut şi obligaţia destinatarilor - cadrelor didactice care aveau titlul de doctor - de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.

În plus faţă de considerentele deciziei nr. 52/2020 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reţinute de prima instanţă, prin care însă cererea de sesizare a fost respinsă ca inadmisibilă constatându-se că dispoziţiile normative supuse interpretării sunt "îndeajuns de clare şi complete" şi nu prezintă dificultăţi de interpretare, Înalta Curte reţine că la data de 3 noiembrie 2023 a fost publicătă în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1000, decizia nr. 51/2023 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2022.

Prin decizia menţionată s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că excluderea cumulului dintre indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor şi salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu ştiinţific de doctor se aplică şi cadrelor didactice cărora, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic I în considerarea titlului ştiinţific de doctor, în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.770/1998, cu modificările şi completările ulterioare."

Dezlegarea dată problemei de drept este obligatorie de la data publicării deciziei şi în prezentul litigiu, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

S-a reţinut prin decizia menţionată că: (116) "în raport cu conţinutul normelor analizate nu s-ar putea justifica obiectiv şi rezonabil crearea unor categorii diferite în cadrul personalului didactic care a solicitat şi a obţinut gradul didactic I prin echivalare, prin raportare la data la care a urmat procedura de echivalare, iar menţinerea cumulului de beneficii în favoarea cadrelor didactice care au dobândit titlul ştiinţific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, respectiv intrării în vigoare a Ordinului nr. 5.561/2011 ar determina o situaţie de inechitate pentru cadrele didactice care dobândesc titlul ştiinţific de doctor ulterior şi care doresc să îşi obţină gradul didactic I prin echivalare. (...)

(124) Or, eliminarea acordării unui duble bonificaţii pentru aceeaşi calificare, respectiv pentru titlul ştiinţific de doctor şi pentru gradul didactic I, dacă acesta din urmă a fost obţinut prin echivalare, reprezintă, fără echivoc, una dintre măsurile avute în vedere de legiuitor circumscrise aceloraşi scopuri urmărite prin adoptarea legii-cadru, măsură care nu afectează gradul didactic sau titlul ştiinţific, ci limita beneficiului pecuniar a cărei stabilire se află în marja de apreciere a legiuitorului.

(125) Prin urmare, dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării urmează a se interpreta în sensul că exclud cumulul dintre indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor şi salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu ştiinţific de doctor, indiferent de momentul la care s-a acordat cadrului didactic gradul profesional".

Pe cale de consecinţă, criticile privind nelegalitatea ordinului contrare acestei dezlegări, reluate şi prin motivele de recurs, urmează a fi respinse ca nefondate, hotărârea Înaltei Curţi consfiinţind faptul că prin ordinul atacat au fost interpretate şi aplicate corect dispoziţiile art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că:

"Indemnizaţia acordată pentru titlul ştiinţific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, astfel că este de competenţa exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională. Aşa fiind, modificarea condiţiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept dintr-un spor într-o indemnizaţie cu un cuantum fix, nu este condiţionată de respectarea condiţiilor referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevăzute de art. 53 din Constituţie" (Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Decizia nr. 529 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1064 din 11 noiembrie 2020, şi Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021).

Prin dispoziţiile legale enunţate, puse în aplicare prin actul normativ atacat, s-a urmărit eliminarea acordării unui duble bonificaţii pentru aceeaşi calificare, respectiv pentru titlul ştiinţific de doctor şi pentru gradul didactic I, dacă acesta din urmă a fost obţinut prin echivalare, măsură care nu afectează gradul didactic sau titlul ştiinţific, ci limitează beneficiul pecuniar a cărei stabilire se află în marja de apreciere a legiuitorului, de a acorda o singură recompensă financiară.

În ceea ce priveşte critica privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 6 din C. civ. şi a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, se reţine, pe de o parte, că Ordinul nr. 3993/2021 reprezintă o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, putând fi cenzurate doar pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, iar, pe de altă parte, că acesta se aplică pentru perioada ulterioară lunii iunie 2021, pentru care legiuitorul a înlăturat un beneficiu pecuniar acordat în baza legii anterioare.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanţă reţinând în mod corect că ordinul atacat a fost emis cu respectarea legii, argumentele expuse de recurenţii - reclamanţi în calea de atac a recursului nefiind apte să atragă casarea hotărârii de fond din această perspectivă, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C., D., B. şi A. împotriva sentinţei nr. 115 din 24 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2024.