Appeal dismissed upholding ministerial order on non-cumulation of doctoral allowance and first teaching degree salary

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.05.2022, sub nr. x/2022, reclamantul Sindicatul "A." Braşov, în numele membrului de sindicat B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, a solicitat anularea alin. (2) al art. 1 din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în M.Of., Partea I, nr. 605 din 17.06.2021; obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2).

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 98 din 7 iulie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul A. Braşov, în numele membrului de sindicat B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul pentru motive de nelegalitate încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că instanţa de fond a respins în mod greşit susţinerile formulate prin cererea de chemare în judecată, reţinând faptul că Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021 pune în aplicare dispoziţii legale care nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii civile.

Prin art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 legiuitorul nu a reglementat cu privire la drepturile născute înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru, din moment ce se foloseşte timpul prezent al verbelor. Or, reclamantei i s-a acordat, prin ordin de ministru, anterior datei de 01.07.2017, gradul didactic I, în baza titlului ştiinţific de doctor şi nu se află în situaţia prevăzută de art. 14 alin. (3), cu atât mai mult cu cât ordinele ministrului pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor au fost emise şi comunicate anterior intrării în vigoare a Legii-cadru, şi în baza acestora titularii au beneficiat deja de drepturile salariale corespunzătoare încadrării în învăţământ ca profesor cu gradul didactic I, iar drepturile salariale cuvenite i s-au acordat de la data emiterii ordinului ministrului educaţiei pentru acordarea gradului didactic I.

Art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede expres că au obligaţia de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor şi echivalarea cu gradul didactic I exclusiv acele cadre didactice care, ulterior intrării în vigoare a legii, sunt în situaţia fie de a solicita echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, fie de a solicita acordarea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor.

Cadrele didactice cărora li s-a acordat gradul didactic I prin ordin de ministru anterior intrării în vigoare a legii, prin echivalarea titlului ştiinţific de doctor, nu mai au un drept real de opţiune, bucurându-se deja de drepturile ce se cuvin cadrelor didactice cu gradul didactic I, în baza actului administrativ cu caracter individual prin care au dobândit gradul didactic I şi care a intrat în circuitul civil; acestea beneficiază în continuare de ambele drepturi, neputând opta - cerinţă impusă de legiuitor.

S-a apreciat că orice altă interpretare a textului art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivităţii legii civile), cât şi textului legii.

Or, membrul de sindicat nu se află în ipoteza reglementată de lege; acesta a primit, efect al dobândirii gradului didactic I prin echivalarea titlului ştiinţific de doctor, drepturile salariale corespunzătoare titlului ştiinţific de doctor, atât anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 (sub formă de spor sau sumă compensatorie), cât şi ulterior acestui moment (indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor), până la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021, putându-se opta pentru echivalare doar în ipoteza în care nu s-a emis ordinul individual.

Recurentul a mai susţinut că în ceea ce priveşte titlul ştiinţific de doctor, există, în Legea nr. 1/2011, prevederi exprese-la art. 146 ind. 1 şi art. 1462 - privind situaţiile în care titlul de doctor încetează să mai producă efecte juridice, respectiv în situaţia revocării titlului sau al anulării acestuia, anulare ce se dispune de instanţa de contencios.

Enunţând şi dispoziţiile art. 168 alin. (7ind. 1) şi alin. (7ind. 2) din acelaşi act normativ, a arătat că este evident că legiuitorul a înţeles să reglementeze expres în ce condiţii se poate produce renunţarea la titlul ştiinţific de doctor, iar aceasta nu este o renunţare voluntară.

Nici în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi nici în Legea contenciosului administrativ nu este reglementată ipoteza renunţării de către beneficiarul unui act administrativ intrat în circuitul civil la acesta şi la drepturile legale conferite prin acesta, doar printr-o simplă opţiune, fără respectarea termenelor şi condiţiilor expres prevăzute de legea contenciosului administrativ şi fără intervenţia instanţei competente. Cu atât mai mult cu cât revocarea unui act administrativ intrat în circuitul civil nu este consacrată legal, legea prevăzând doar dreptul autorităţii publice emitente de a solicita instanţei de contencios anularea actului.

Mai mult, renunţarea la gradul didactic I care, potrivit judecătorului fondului, s-ar produce ca urmare a voinţei legiuitorului exprimată în art. 14 alin. (3), are drept efect, retrogradarea cadrelor didactice în funcţia de profesor cu definitivare (în cazul cadrelor didactice care prin efectul Legii nr. 6/1969 au beneficiat de acordarea gradului didactic în baza titlului ştiinţific) sau profesor cu gradul didactic II sau cu definitivare (pentru cadrele didactice care şi-au dobândit titlul ştiinţific de doctor şi gradul didactic I în baza Legii 128/1997 şi a Legii nr. 1/2011, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, retrogradare care este reglementată doar ca sancţiune disciplinară.

Instanţa de fond şi-a însuşit susţinerile Ministerului Educaţiei, fără a avea în vedere faptul că prin coroborarea art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a dorit să acorde acest beneficiu (indemnizaţia pentru titlul ştiinţific), într-un cuantum fix (prin raportare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, iar nu la salariul fiecărui beneficiar), tuturor deţinătorilor titlului ştiinţific de doctor, însă pentru cadrele didactice cărora le este aplicabil art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021 nu există beneficiul.

Modul de redactare al art. 1 alin. (2) al Ordinului nr. 3993/2021 denotă şi caracterul retroactiv al acestui alineat, ceea ce creează o îndoială serioasă asupra legalităţii dispoziţiei, inserate într-un act administrativ cu caracter normativ de forţă juridică inferioară legii, întrucât contravine principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 C. civ.

Prin menţionarea expresă a faptului că prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare anterior datei de 1 iulie 2017, se creează premisa aplicării unor dispoziţii din lege unor situaţii juridice născute anterior momentului intrării ei în vigoare. În condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut în textul de lege ce reprezintă temeiul alin. (2) al art. 1 al OME nr. 3993/2021 o asemenea ipoteză, este evident că textul criticat contravine dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru şi că, prin ordin de ministru, s-a adăugat la lege o ipoteză nouă, dispunându-se cu privire la situaţiile juridice născute anterior intrării în vigoare a legii.

Privitor la sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (3), Ministerul Muncii, prin adresa nr. x/04.09.2017 a arătat explicit că dispoziţiile art. 14 alin. (3) "nu se aplică pentru cadrele didactice care şi-au echivalat gradul didactic I prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017".

La aproape 4 ani de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021, Ministerul Educaţiei, ignorând atât prevederile exprese ale art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi voinţa iniţiatorului legii (a Ministerului Muncii, exprimată clar prin adresa nr. x/04.09.2017), instituie aplicarea retroactivă a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecare, anularea alin. (2) al art. 1 din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că, în opinia sa, prin cererea de recurs au fost reluate argumentele referitoare la situaţia de fapt, excepţie respinsă în şedinţa publică.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate, susţinând, în esenţă, că ordinul contestat este o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, respectând principul legalităţii din perspectiva ierarhiei legilor.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, reclamanta B., reprezentată în cauză prin Sindicatul A., este salariată a Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu Hărman începând cu data de 01.09.2006, fiind încadrată pe funcţia didactică de profesor, grad didactic I. Acesta şi-a echivalat titlul ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, prin ordinul ministrului educaţiei nr. 3536/02.06.2014, astfel cum reiese din Adeverinţa nr. x/28.02.2022. Membrul de sindicat nu a beneficiat în intervalul 01.06.2021- prezent de plata indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Reclamanta a învestit instanţa cu cererea de anulare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021, privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 605 din 17 iunie 2021, potrivit cărora:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017."

Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 a fost emis în temeiul prevederilor art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 şi ale art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ", precum şi ale art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) şi ale art. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 7/2021.

Potrivit art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017:

"Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, norme reţinute în preambulul Ordinului nr. 3993/2021:

"Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14."

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că sentinţa atacată a fost pronunţată de instanţa de fond cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile speţei, criticile formualte vizând în esenţă modalitatea de interpretare a dispoziţiilor 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul că acestea nu se aplică şi cadrelor didactice care şi-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor, înainte de intrare în vigoare a acestei legi - 01.07.2017, cum este situaţia reclamantei, membru de sindicat.

Nu modul stabilire în concret a drepturilor salariale a reclamantei formează obiectul prezentului litigiu, ci conformitatea Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021, act administrativ cu caracter normativ, cu actul normativ de forţă juridică superioară în aplicarea căruia a fost emis.

Această problemă de drept implică verificarea respectării principiului ierarhiei actelor normative, ierarhie care se stabileşte în funcţie de importanţa relaţiilor sociale reglementate (conţinutul normativ) şi în funcţie de locul autorităţii emitente în rândul autorităţilor publice. Având aceste două elemente ca temei, ierarhia actelor normative determină forţa juridică a acestora.

Principiul de drept aplicabil în speţă este acela că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele şi potrivit normelor care le guvernează de nivel superior.

Articolul 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. De asemenea, art. 81 din acelaşi act normativ dispune că la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziţii ale autorităţile administraţiei publice locale se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi altor acte de nivel superior.

Actele normative date în executarea actelor normative primare trebuie să fie date cu respectarea competenţei constituţionale şi legale a organului emitent şi cu respectarea actelor normative cu forţă juridică superioară.

Astfel, potrivit art. 77 din Legea nr. 24/2000, ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome, trebuie să fie emise în conformitate cu reglementările cu forţă juridică superioară, fiind acte cu caracter administrativ ce pot fi contestate în cadrul contenciosului administrativ.

Dispoziţia legală a cărei anulare se solicită în cauză stabileşte că prevederile art. 14 alin. (3) se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, ordinul fiind emis în executarea legii-cadru.

Reţine instanţa de control judiciar că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 au reglementat situaţia drepturilor salariale ale personalului didactic care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalarea titlului de doctor, stabilind că acest personal nu primeşte indemnizaţia pentru titlu ştiinţific de doctor. Odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a născut şi obligaţia destinatarilor - cadrelor didactice care aveau titlul de doctor - de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.

În plus faţă de considerentele deciziei nr. 52/2020 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reţinute de prima instanţă, prin care însă cererea de sesizare a fost respinsă ca inadmisibilă constatându-se că dispoziţiile normative supuse interpretării sunt "îndeajuns de clare şi complete" şi nu prezintă dificultăţi de interpretare, Înalta Curte reţine că la data de 3 noiembrie 2023 a fost publicătă în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1000, decizia nr. 51/2023 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2022.

Prin decizia menţionată s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că excluderea cumulului dintre indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor şi salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu ştiinţific de doctor se aplică şi cadrelor didactice cărora, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic I în considerarea titlului ştiinţific de doctor, în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.770/1998, cu modificările şi completările ulterioare."

Dezlegarea dată problemei de drept este obligatorie de la data publicării deciziei şi în prezentul litigiu, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

S-a reţinut prin decizia menţionată că: (116) "în raport cu conţinutul normelor analizate nu s-ar putea justifica obiectiv şi rezonabil crearea unor categorii diferite în cadrul personalului didactic care a solicitat şi a obţinut gradul didactic I prin echivalare, prin raportare la data la care a urmat procedura de echivalare, iar menţinerea cumulului de beneficii în favoarea cadrelor didactice care au dobândit titlul ştiinţific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, respectiv intrării în vigoare a Ordinului nr. 5.561/2011 ar determina o situaţie de inechitate pentru cadrele didactice care dobândesc titlul ştiinţific de doctor ulterior şi care doresc să îşi obţină gradul didactic I prin echivalare.(...)

(124) Or, eliminarea acordării unui duble bonificaţii pentru aceeaşi calificare, respectiv pentru titlul ştiinţific de doctor şi pentru gradul didactic I, dacă acesta din urmă a fost obţinut prin echivalare, reprezintă, fără echivoc, una dintre măsurile avute în vedere de legiuitor circumscrise aceloraşi scopuri urmărite prin adoptarea legii-cadru, măsură care nu afectează gradul didactic sau titlul ştiinţific, ci limita beneficiului pecuniar a cărei stabilire se află în marja de apreciere a legiuitorului.

(125) Prin urmare, dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării urmează a se interpreta în sensul că exclud cumulul dintre indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor şi salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu ştiinţific de doctor, indiferent de momentul la care s-a acordat cadrului didactic gradul profesional".

Pe cale de consecinţă, criticile privind nelegalitatea ordinului contrare acestei dezlegări, reluate şi prin motivele de recurs, urmează a fi respinse ca nefondate, hotărârea Înaltei Curţi consfiinţind faptul că prin ordinul atacat au fost interpretate şi aplicate corect dispoziţiile art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Totodată, nefondate sunt şi criticile privind nelegala retragere sau renunţare la titulul de doctor, având în vedere că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că:

"Indemnizaţia acordată pentru titlul ştiinţific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, astfel că este de competenţa exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională. Aşa fiind, modificarea condiţiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept dintr-un spor într-o indemnizaţie cu un cuantum fix, nu este condiţionată de respectarea condiţiilor referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevăzute de art. 53 din Constituţie" (Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Decizia nr. 529 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1064 din 11 noiembrie 2020, şi Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021).

Prin dispoziţiile legale enunţate, puse în aplicare prin actul normativ atacat, s-a urmărit eliminarea acordării unui duble bonificaţii pentru aceeaşi calificare, respectiv pentru titlul ştiinţific de doctor şi pentru gradul didactic I, dacă acesta din urmă a fost obţinut prin echivalare, măsură care nu afectează gradul didactic sau titlul ştiinţific, ci limitează beneficiul pecuniar a cărei stabilire se află în marja de apreciere a legiuitorului, de a acorda o singură recompensă financiară.

În ceea ce priveşte critica privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 6 din C. civ. şi a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, se reţine, pe de o parte, că Ordinul nr. 3993/2021 reprezintă o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, putând fi cenzurate doar pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, iar, pe de altă parte, că acesta se aplică pentru perioada ulterioară lunii iunie 2021, pentru care legiuitorul a înlăturat un beneficiu pecuniar acordat în baza legii anterioare.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanţă reţinând în mod corect că ordinul atacat a fost emis cu respectarea legii, argumentele expuse de recurentul -reclamant (în numele membrului de sindicat) în calea de atac a recursului nefiind apte să atragă casarea hotărârii de fond din această perspectivă, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul A. Braşov în numele membrului de sindicat B. împotriva sentinţei nr. 98 din 7 iulie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2024.