Disciplinary classification upheld against prosecutors over investigation delays.

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 24 iunie 2022 sub nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au formulat plângere împotriva rezoluţiei dispusă în dosarul nr. x, la data de 27 aprilie 2022, comunicata reclamanţilor la data de 9 mai 2022 şi confirmata prin rezoluţia inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare, comunicata reclamanţilor la data de 8 iunie 2022, prin care au solicitat: admiterea plângerii, anularea rezoluţiei date şi admiterea plângerii şi trimiterea cauzei în vederea începerii cercetării disciplinare împotriva doamnei procuror C., care a instrumentat dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, precum şi a celuilalt domn sau domni procurori care au avut în lucru încă din anul 2018 acest dosar penal pentru abaterile grave săvârşite în urmărirea penala.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2483 pronunţată la 21 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2483 pronunţate la 21 decembrie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, respectiv anularea rezoluţiei şi admiterea plângerii.

Reiterând susţinerile din cuprinsul acţiunii, reclamanţi au prezentat exhaustiv situaţia de fapt, istoricul speţei şi modul în care, începând cu anul 2014, au suportat falsuri grosolane, abuzuri şi prejudicii din partea executorului judecătoresc D., a organelor de ordine (ex. poliţist: E.), a procurorilor de caz (ex. procuror: C., F. şi alţii) şi a instanţelor care le-au soluţionat plângerile.

Au menţionat că în mod nelegal prima instanţă a menţinut rezoluţia Inspecţiei Judiciare, prin care s-a retinut netemeinic că nu au fost indicate motive concrete de nelegalitate şi netemeinicie pentru a se impune o completare a verificărilor prealabile sau de începere a cercetării disciplinare, favorizând procurorii care nu au făcut nimic timp de 5 ani pentru tragerea la răspundere a infractorilor. Astfel, toate susţinerile din rezoluţia de clasare, din rezoluţia de respingere a plângerii şi de menţinere a rezoluţiei atacate sunt formale, menite sa acopere abuzurile grave comise de procuror, prin refuzul acestora de instrumentare a unui dosar penal.

Nu se poate susţine că, din verificările prealabile efectuate de către inspectorul şef a rezultat că în cauza petiţionarilor li s-a adus la cunoştinţă fiecare etapă procesuală a urmăririi penale, care în realitate nu există, întrucât timp de 5 ani nu s-a făcut absolut nimic, niciun act de urmărire penală. Soluţia a fost verificată în limita investirii de către judecătorul de camera preliminar, abia după 5 ani de refuz de a cerceta faptele penale şi de favorizare a unor infractori.

Din cauza refuzului soluţionării dosarului penal din 2014, a imposibilităţii repunerii pe rol a contestaţiei la executare pentru a anula licitaţia trucată şi repunerii părţilor in situaţia anterioara, au fost lipsiţi de folosinţa unui imobilul.

Recurenţii susţin că prima instanţa a înţeles situaţia de fapt, dar a preferat să îngroape un dosar, tocmai pentru a rămâne anumiţi procurori in funcţii, indiferent de gravitatea faptelor comise cu intenţie.

Arată că, din analizarea motivelor expuse în cuprinsul plângerilor lor rezultă temeinicia solicitărilor, dar prima instanţa nu a vrut sa analizeze niciun motiv, invocând că toate criticile nu pot fi reţinute şi în realitate, nici nu le analizează. Apreciază că este clar că nu s-a făcut nicio cercetare prealabila si sub pretextul admiterii plângerii de către judecătorul de camera preliminara, tot părţile vătămate ar fi vinovate de pasivitate, iar abuzurile poliţiştilor si procurorilor sunt invizibile.

Prima instanţă retine printr-o simpla formulare ca nu sunt aduse critici justificate soluţiei contestate, când, in realitate, abuzurile procurorilor si poliţiştilor sunt colosale in sensul ca timp de 5 ani au refuzat cu rea-credinţă sa îşi exercite atribuţiile.

Susţin că pentru ei nu are relevanţă că a fost rea-credinţă în exercitarea funcţiei sau gravă neglijentă, sau daca fapta ar constitui infractiuni sau daca lucrările nu s-au efectuat din 2014 si până în 2021 din motive imputabile procurorilor de caz şi, au precizat că au sperat că prima instanta, Curtea de Apel Bucuresti, va analiza si se va apleca asupra situaţiei de fapt şi criticilor întemeiate din plângerea lor.

Prima instanţă nu analizat criticile pentru că pur si simplu nu avea cum sa motiveze respingerea cererii, evitând sa le analizeze, făcând trimitere la cu totul alte motive, ignorând-le pur si simplu.

Indiferent ce argumente au adus în fata Inspecţiei Judiciare şi în faţa primei instanţe, este clar că o plângere întemeiată poate fi respinsă cu foarte multa uşurinţa, solutie cu care nu pot fi de acord, apreciind că a fost emisă cu lipsa motivării si analizării motivelor din plângere.

Prima instanţă retine ca în cuprinsul rezoluţiei de clasare este expusă în detaliu situaţia de fapt şi indicarea expresă a actelor de procedura efectuate, ori, citind în profunzime actele la care se refera prima instanţă, urmează ca instanţă de recurs sa constate că timp de 5 ani toţi procurorii si poliţiştii nu au făcut nimic şi în doar câteva săptămâni până la intervenirea prescripţiei, au efectuat câteva acte de procedura formale pentru a pronunţa o soluţie nelegală, cu încălcarea drepturilor reclamanţilor.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de reclamant, Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele argumente:

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins cererea reclamanţilor, reţinând legalitatea Rezoluţiei din data de 27.04.2022, emisă de Direcţia de inspecţie pentru procurori în lucrarea nr. x (prin care s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, deoarece nu au fost identificate indicii din care să rezulte săvârşirea de către procurorii la care se referă sesizarea a vreunei abateri prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004) şi Rezoluţiei Inspectorului-şef din data de 31.05.2022, emisă în lucrarea nr. C22-857 (prin care a fost respinsă plângerea formulată de petenţi împotriva Rezoluţiei de clasare din data de 27.04.2022), în raport de normele legale incidente cauzei, respectiv dispoziţiile art. 45 şi urm. din Legea nr. 317/2004.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speţă, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi critică soluţia sub aspectul faptului că nu au fost verificate cu adevărat criticile lor, reiterând în acelaşi timp argumentele de fond invocate la prima instanţă, fără a aduce susţineri sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material.

Or, modul de apreciere probelor şi felul în care este instrumentat un dosar penal este o chestiune de fond şi nu intră în analiza controlului de legalitate pe care o poate realiza instanţa de recurs.

Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurenţi-reclamanţi a vizat faptul că judecătorul fondului nu a răspuns în concret criticilor lor şi nu a admis acţiunea.

Nu sunt întemeiate criticile recurenţilor, în condiţiile în care aceştia nu enunţă în mod concret ce anume nu a fost avut în vedere de către instanţa fondului, aducând critici generale şi reiterând susţinerile în ce priveşte reluarea dosarelor de executare care le aduc numeroase prejudicii.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (şi) "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Potrivit jurisprudenţei CEDO, chiar dacă dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun instanţelor naţionale să-şi motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligaţie nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.

Instanţa de recurs observă că sunt nefondate şi celelalte criticile formulate de recurenţi din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept incidente cauzei.

Recurenţii-reclamanţi au criticat soluţia primei instanţe, clamând prin cererea de recurs formulată că instituţia intimată şi judecătorul fondului în mod nelegal au reţinut că rezoluţia de clasare dispusă în lucrarea nr. x a Direcţiei de inspecţie pentru procurori şi prin rezoluţia nr. C22-857 a Inspectorului-şef s-a verificat şi constatat că plângerile penale au fost legal rezolvat de către procurorii de caz şi că, nu există indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare, întrucât aceste soluţi sunt netemeinice şi formale, menite să acopere abuzul grav comis de procurori în instrumentarea cauzei penale, solicitând desfiinţarea acestora şi trimiterea dosarului în vederea cercetării disciplinare a executorului judecătoresc, a poliţiştilor implicaţi şi a doamnei procuror C., precum şi a celorlalţi procurori care au instrumentat cauza.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului verificând rezoluţiile contestate a reţinut că au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile şi în limita atribuţiilor şi a competenţelor conferite expres de lege Inspecţiei Judiciare, marja de apreciere a acestei instituţii a fost respectată.

Astfel, instanţa de fond a analizat criticile reclamanţilor prin raportare la dispoziţiile speciale în materie disciplinară prevăzute de Legea nr. 317/2004 şi Legea nr. 303/2004.

Precizând în mod legal că dispoziţiile art. 99 şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 sunt singurele prevederi prin care se analizează o sesizare disciplinară, judecătorul fondului a stabilit că răspunderea disciplinară este atrasă doar în situaţia în care există încălcări de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de procuror, şi pentru care nu există o justificare.

Înalta Curte precizează că Inspecţia Judiciară este obligată să respecte dispoziţiile Legii nr. 304/2004 (care la art. 46 şi 64 stabileşte clar cum se desfăşoară verificările) şi independenţa magistraţilor (judecătorilor şi procurorilor care se supun doar legii).

Instanţa de fond a verificat doar dacă instituţia pârâtă a respectat dispoziţiile legale anterior indicate. Astfel, instanţa de recurs precizează că judecătorul fondului nu poate să dezlege o chestiune litigioasă vizând întinderea şi durata cercetărilor, verificarea înscrisurilor şi a modului de dezlegare a chestiunilor de fond ale plângerilor penale, întrucât competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii măsurilor dispuse de procuror revine, conform legii, procurorului ierarhic superior, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei penale, după caz. Singurul instrument de verificare a modului în care a fost soluţionată o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 336-339 C. proc. pen., aparţine doar autorităţii ierarhic superioare, şi, după caz, a controlului judiciar exercitat de către instanţa de judecată în materie penală.

Totodată, instanţa de recurs precizează faptul că procurorul de caz este singurul care poate aprecia dacă este legal sau nu a analiza din perspectiva dreptului penal acte şi fapte pretins infracţionale ale unor persoane responsabile sau nu de scoaterea la licitaţie a unor imobile, de felul în care organul de cercetare judiciară întocmeşte dosarul de urmărire penală, etc., aspect ce ţin de modul de exercitare a rolului său activ, de îndeplinire a atribuţiilor sale, respectiv de esenţa activităţii de urmărire penală, lucru ce poate fi cenzurat doar de instanţa penală şi nu în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară. Soluţia procurorului poate fi verificată prin căile de atac prevăzute de lege şi nu poate forma obiectul cercetării disciplinare, întrucât s-ar încălca principiul independenţei procurorului în dispunerea soluţiilor.

Susţinerea recurenţilor-reclamanţi în sensul că pentru ei nu are relevanţă că a fost rea-credinţă în exercitarea funcţiei sau gravă neglijentă, sau daca fapta ar constitui infractiuni sau daca lucrările nu s-au efectuat din 2014 si până în 2021 din motive imputabile doamnei procuror sau alti domni procurori, nu poate fi reţinută.

Înalta Curte precizează că exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă este singura excepţie în care se poate interveni asupra soluţiei procurorului, aspect ce nu a rezultat din verificările prealabile efectuate de inspectorul judiciar.

Art. 991 din Legea nr. 303/2004 este de strictă interpretare în materia juridică în materia abaterii disciplinare: rea-credinţă - judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane şi gravă neglijenţă - judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Înalta Curte în acord cu judecătorul fondului, constată că instituţia pârâtă a verificat argumentele reclamanţilor raportat la cerinţele laturii obiective şi subiective a abaterii disciplinare, în sensul dacă magistraţii - procurori au încălcat norme de drept material sau procesual sau dacă, cu rea-credinţă şi în mod conştient sau din neglijenţă, au acţionat în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia faţă de reclamanţi.

Abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare a legilor de o gravitate deosebită, cu consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor ori participanţilor la procesul civil sau penal, iar analiza acţiuni în contencios administrativ se limitează la a aprecia dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare, ceea ce presupune un control sumar, în aparenţă, fiind exclusă antamarea unor chestiuni litigioase ce au făcut sau vor face obiectul cercetării proceselor penale în legătură cu care sunt sesizate abaterile disciplinare.

În cazul în speţă, instanţa de fond s-a referit la dreptul de apreciere sau puterea discreţionară a instituţiei-pârâte şi/sau a magistratului-procuror, şi care reprezintă marja de libertate lăsată la libera apreciere asupra unei soluţii astfel că, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acţiune în limitele competenţei sale, iar dacă se încalcă aceste limite se poate ajunge la un exces de putere ce poate fi cenzurat de către instanţele de judecată.

Argumentele invocate de recurenţii-reclamanţi în susţinerea recursului în sensul că instanţa de recurs trebuie să constate că timp de 5 ani "toţi procurorii şi poliţiştii nu au făcut nimic şi în doar câteva săptămâni până la intervenirea prescripţiei, au efectuat câteva acte de procedura formale pentru a pronunţa o soluţie si aceea nelegală si care încalcă grav drepturile, interesele si dreptul la un proces echitabil" al reclamanţilor, privesc aspecte ce nu pot fi verificate de către instanţa de contencios administrativ şi astfel, nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate ale sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2483 pronunţate la 21 decembrie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 iunie 2024.