Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3134/2024 AI generated

Appeal against administrative rejection of state aid financing application dismissed; annulment of refusal and order to continue eligibility evaluation upheld

Case Number Decizia nr. 3134/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Public Finance, thereby upholding the appellate court’s decision which annulled the administrative rejection of a state aid financing application and ordered the administration to continue the eligibility evaluation procedure. The dispute arose from the ministry’s refusal to grant financial assistance under Government Emergency Ordinance No. 807/2014, citing a discrepancy between the applicant’s primary CAEN code (plastic manufacturing) and the activity described in its business plan (recycling), despite the applicant holding authorization for both codes. The court held that the ministry violated Article 4(2)(b) of Annex No. 2 to G.E.O. 807/2014 by failing to request supplementary information or clarifications regarding the identified inconsistencies before rejecting the application, ruling that immediate dismissal was disproportionate and legally unfounded given the statutory obligation to resolve discrepancies through further inquiry rather than outright refusal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Appeal against administrative rejection of state aid financing application dismissed; annulment of refusal and order to continue eligibility evaluation upheld: Astfel, prevederile art. 4 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 8107/2014 fac referire la 3 situaţii în care se pot solicita informaţii suplimentare în vederea completării cererii de acord pentru finanţare, iar societatea aplicantă nu se încadra în nici una dintre ele. Concret, activitatea pentru care se solicită finanţare este aferenta codului CAEN 2016 -Fabricarea materialelor plastice în forme primare, iar proiectul de investiţii ce se doreşte finanţat cu ajutor de stat vizează extinderea acestei activităţi, de fabricare a materialelor plastice în forme primare.

Keywords

AI generated
state aid administrative dismissal financial assistance public finance emergency government ordinance requested state

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2022, sub nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art. 8 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, anularea ca netemeinică şi nelegală (1) a adresei nr. x/16.05.2022 şi (2) a Scrisorii de respingere a cererii de acord de finanţare nr. x/24.03.2022, prin care a fost respinsă cererea de finanţare înregistrată de A. S.R.L. în temeiul H.G. nr. 817/2014 la Ministerul Finanţelor sub nr. x/07.01.2022 şi în Registrul special al schemei de ajutor de stat cu numărul x/07.01.2022 şi, ca urmare a admiterii primului petit, să fie obligat Ministerul Finanţelor Publice la continuarea evaluării cererii de finanţare înregistrată sub nr. x/07.01.2022 şi în Registrul special al schemei de ajutor de stat cu nr. x/07.01.2022 şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 174/F-CONT pronunţată la 20 decembrie 2022 de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, a anulat Scrisoarea de respingere a cererii de acord de finanţare nr. x/2022 şi Adresa nr. x/2022 şi a obligat pârâtul la continuarea evaluării cererii de finanţare nr. x/07.01.2022 şi la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 174/F-CONT pronunţate la 20 decembrie 2022 de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

După expunerea situaţie de fapt şi a legislaţiei incidente, pârâtul a susţinut următoarele:

- critică soluţia instanţei de fond, întrucât la pronunţarea sentinţei instanţa a preluat si reţinut susţinerile reclamantei, fără a avea în vedere apărările depuse de către instituţia pârâtă prin raportate la contestaţia formulată, textele de lege incidente fiind interpretate in mod subiectiv;

- contrar aprecieri instanţei măsura respingerii cererii de acord de finanţare nu este una excesivă, astfel cum se apreciată de către magistratul fondului pe considerentul depăşirii a ceea ce era necesar asigurării legalităţii procedurii;

Astfel, prevederile art. 4 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 8107/2014 fac referire la 3 situaţii în care se pot solicita informaţii suplimentare în vederea completării cererii de acord pentru finanţare, iar societatea aplicantă nu se încadra în nici una dintre ele. Concret, activitatea pentru care se solicită finanţare este aferenta codului CAEN 2016 -Fabricarea materialelor plastice în forme primare, iar proiectul de investiţii ce se doreşte finanţat cu ajutor de stat vizează extinderea acestei activităţi, de fabricare a materialelor plastice în forme primare.

În aceeaşi documentaţie, reclamanta a menţionat că are autorizate şi desfăşoară activităţi secundare corespunzătoare codului CAEN 3832 - Recuperarea materialelor reciclabile sortate. Deşi recurenta-pârâtă nu neagă faptul că reclamanta este autorizată să desfăşoare şi activitatea aferentă codului CAEN 3832, concluzia Ministerului Finanţelor a fost justificat întemeiată pe raţionamentul potrivit căruia societatea va produce şi comercializa granule obţinute din procesul de reciclare a materialelor plastice, potrivit informaţiilor din planul de afaceri.

În acest context este nefondată reţinerea judecătorului fondului în sensul că şi-ar fi întemeiat scrisoarea de respingere pe neconcordanţa dintre 2 coduri CAEN (2016 şi 3832), având în vedere că transmiterea Autorizaţiei de mediu, precum şi a Certificatului constatator, documente care, deşi consfinţesc dreptul reclamantei de a executa activităţi încadrate în codul CAEN 3832, contribuie la convingerea pârâtului că reclamanta a ignorat aspectele detaliate în Ghidul solicitantului sau a avut intenţia de a întreţine o confuzie profitabilă acesteia.

Contrar aprecierii societăţii reclamante, potrivit căreia doar activităţile şi domeniile de activitate sunt eligibile, iar nu indicarea sau nu a unei codificări arătă că, în cadrul analizei cererii de acord pentru finanţare, pentru a se determina dacă activităţile şi domeniile de activitate sunt eligibile. Acestea trebuie identificate precis, analizându-se clasificarea activităţilor din economia naţională - CAEN Rev. 2, aprobată prin Ordinul Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007, aspect detaliat şi solicitat imperativ în modelul Planului de afaceri indicat la Anexa 3 din Ghidul solicitantului Rev. 5, cap. 1 subcap. 1.1. - Prezentarea întreprinderii., Astfel, societatea aplicantă trebuie să indice, atât la obiectul principal de activitate, cât şi la cel secundar (în cazul în care se solicită ajutor de stat pentru un obiect secundar), cât şi codul.

Susţine că, un argument în plus este tocmai scopul avut în vedere de schema de ajutor instituită prin H.G. nr. 807/2014 ce are ca obiectiv dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii în toate sectoarele, cu excepţia celor prevăzute la art. 15 şi în Lista sectoarelor de activitate pentru care nu se acordă ajutoare de stat în baza schemei, prevăzute în anexa nr. 1. În speţă, activitatea de prelucrare, în formă de granule, a deşeurilor de materiale plastice sau cauciuc, activitate detaliată în planul de afaceri (aferentă codului CAEN 3832) nu se regăseşte printre activităţile specifice codului CAEN 2016, pentru care societatea solicită finanţare în scopul extinderii capacităţii de producţie.

Neeligibilitatea consistă în aceea că, activitatea pentru care se solicită finanţare (CAEN 2016) nu corespunde cu activitatea descrisă în planul de afaceri (CAEN 3832), iar acordarea unui ajutor de stat în aceste condiţii ar fi susceptibilă de a crea premisele unei utilizări preferenţiale a acestuia, pentru activităţi care exced planului de investiţie.

În concluzie, neîndeplinirea criteriului de eligibilitate nu reprezintă motiv pentru transmiterea unei solicitări privind realizarea, de către Ministerul Finanţelor, a unei concordanţe în informaţiile prezentate.

- H.G. nr. 807/2014 nu interzice depunerea unei noi cereri de acord pentru finanţare în cazul emiterii unei scrisori de respingere, iar indicare acestei opţiuni nu are scopul de a demonstra legalitatea respingerii cererii de finanţare, cum eronat a apreciat Curtea.

Astfel, prevederile H.G. nr. 807/2014 nu conferă cadrul legal prin care soluţia de respingere a cererii de acord pentru finanţare ar constitui temei subiectiv în vederea depunerii unei noi cereri pentru finanţare.

Concluzionează cu privire la nelegalitatea soluţiei adoptate de către judecătorul fondului, arătând că solicitarea de informaţii suplimentare operează doar în condiţiile identificării unor neconcordanţe privind informaţiile/documentele transmise în susţinerea cererii de acord pentru finanţare, nu şi în situaţia constatării unor inadvertenţe între aspectele solicitate şi aspectele prezentate în scopul susţinerii celor solicitate.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat în principal excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamanta A. S.R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Adresa nr. x/16.05.2022 şi Scrisoarea de respingere a cererii de acord de finanţare nr. x/24.03.2022.

Prin scrisoarea de respingere a cererii de acord de finanţare nr. x/24.03.2022, a fost respinsă cererea de finanţare, întrucât nu a fost îndeplinit criteriul de eligibilitate prevăzut la lit. b)1 alin. (1), art. 17. cap. VI - Criterii de acordare a ajutorului de stat din H.G. nr. 807/2014 coroborat cu prevederile Ghidului solicitantului Revizia 5, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 991/2021. A fost respinsă de autoritatea pârâtă şi contestaţia administrativă formulată împotriva procesului-verbal, potrivit adresei nr. x/584241/16.05.2022.

Prima instanţă a admis acţiunea ca întemeiată, iar pârâtul Ministerul Finanţelor a criticat această soluţie, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., indicat de instituţia recurentă, vizează nelegalitatea soluţiei instanţei de fond, având în vedere că, la pronunţarea sentinţei, instanţa a preluat şi reţinut susţinerile reclamantei, fără a avea în vedere apărările depuse de către instituţia pârâtă prin raportare la contestaţia formulată, textele de lege incidente fiind interpretate în mod subiectiv.

Argumentele recurentului sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată. Sentinţa atacată îndeplineşte exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Instanţa de control judiciar constată că sentinţa recurată conţine o analiză detaliată a dispoziţiilor legale aplicabile, a situaţiei de fapt şi a actelor administrative contestate, iar judecătorul fondului în mod corect a apreciat că solicitarea reclamantei de anulare a actelor vătămătoare este admisibilă, întrucât au fost încălcate dispoziţiile impuse prin art. 4 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 8107/2014.

Înalta Curte observă că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată nici prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât consideră că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit norma incidentă, adăugând la lege, când a apreciat că măsura respingerii cererii de acord de finanţare este una excesivă, depăşind aspectele necesare pentru asigurarea legalităţii procedurii, întrucât nu a aplicat dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 8107/2014 (ce se referă la 3 situaţii în care se pot solicita informaţii suplimentare în vederea completării cererii de acord pentru finanţare), reţinând că nu sunt incidente în soluţionarea cererii societăţii reclamante.

Înalta Curte reţine că recurentul-pârât a respins cererea de acord de finanţare depusă de către societatea reclamantă pentru neîndeplinirea a 2 criterii de eligibilitate cu privire la: realizarea investiţiei în sectorul de activitate, respectiv codul CAEN şi încadrarea investiţiei în categoria investiţiei iniţiale, respectiv extinderea capacităţii unităţii.

În mod legal instanţa de fond a considerat necesar, înainte de a verifica alte aspecte invocate prin cererea de chemare în judecată şi fac obiectul actelor atacate, să stabilească legalitatea emiterii scrisorii de respingere, conform prevederilor art. 4 alin. (2) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 807/2014.

În mod legal a constatat judecătorul fondului că scrisoarea de respingere s-a bazat pe neconcordanţa dintre codurile CAEN, critica instituţiei recurente sub acest aspect fiind nefondată.

Astfel cum s-a arătat anterior, prima instanţă a verificat strict procedural legalitatea emiterii scrisorii de respingere, respectiv dacă instituţia pârâtă a apreciat în mod corect şi fără a cere lămuriri suplimentare că, activitatea societăţii pentru care se solicită finanţare, având incident codul CAEN 2016, nu corespunde cu activitatea descrisă în planul de afaceri ce s-ar încadra codului CAEN 3832.

Judecătorul fondului a apreciat în mod corect că este necesar ca înainte de a trece la analiza pe fond a cererii de acord pentru finanţare, să verifice dacă pentru neconcordanţele dintre codurile CAEN indicate în cerere şi explicate în cuprinsul planului de afaceri, instituţia recurentă ar fi trebuit să solicite precizări societăţii aplicante, în sensul de a indica codul CAEN, atât la obiectul principal de activitate, cât şi la cel secundar (în cazul în care se solicită ajutor de stat pentru un obiect secundar).

Sub acest aspect, Inalta Curte constată că, deşi din extrasul emis de ONRC rezultă cu claritate că activitatea societăţii reclamante are, printre altele, codul CAEN 2016 (principal) şi, printre alte coduri pentru activităţi secundare şi codul CAEN 3832, instituţia pârâtă insistă în cuprinsul motivelor de recurs că "activitatea de prelucrare, în formă de granule, a deşeurilor de materiale plastice sau cauciuc, activitate detaliată în planul de afaceri (aferentă codului CAEN 3832) nu se regăseşte printre activităţile specifice codului CAEN 2016, pentru care societatea solicită finanţare în scopul extinderii capacităţii de producţie" şi că "Neeligibilitatea consistă în aceea că, activitatea pentru care se solicită finanţare (CAEN 2016) nu corespunde cu activitatea descrisă în planul de afaceri (CAEN 3832), iar acordarea unui ajutor de stat în aceste condiţii ar fi susceptibilă de a crea premisele unei utilizări preferenţiale a acestuia, pentru activităţi care exced planului de investiţie."

Indicarea din cuprinsul planului de afaceri a unui alt cod sau descrierea unei anumite activităţi nu poate atrage automat respingerea cererii, atâta timp cât nu s-au cerut lămuriri sub acest aspect.

Mai mult, scopul avut în vedere de schema de ajutor instituită prin H.G. nr. 807/2014 este dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii în toate sectoarele şi soluţia instituţiei recurente de respingere a cererii pentru presupunerea că, dacă s-ar acorda ajutorul se crează premisa unei utilizări preferenţiale, depăşeşte dispoziţiile H.G. nr. 807/2014.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a încălcat prevederile legale incidente la momentul în care a respins cererea de ajutor stat, fără a solicita precizări cu privire la inadvertenţa dintre cele două coduri, deşi dispoziţiile H.G. nr. 807/2014 erau clare sub acest aspect, trebuia să solicite informaţii şi/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanţare, în cazul în care: (i) există neconcordanţe în informaţiile furnizate; (ii) documentele nu respectă condiţiile de conformitate prevăzute în anexa nr. 2;(iii) se constată necesitatea unor documente suplimentare în vederea soluţionării cererii.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs observă că în mod nelegal a apreciat instituţia pârâtă că neîndeplinirea criteriului de eligibilitate nu reprezintă motiv pentru transmiterea unei solicitări privind realizarea, având în vedere că activitatea pentru care se solicită finanţare (CAEN 2016) este trecută ca activitate principală în extrasul ONRC . Faptul că activitatea pentru care se cere finaţarea nu corespunde cu cea descrisă în planul de afaceri (deşi codul principal indicat este cel cerut de schema de ajutor) nu face solicitarea neeligibilă, ci doar implică necesitatea comunicării unor informaţii suplimentare din partea societăţii aplicante.

Intimata-reclamantă nu avea cunoştinţă de necesitatea acestor lămuriri, astfel că în mod corect judecătorul fondului a observat că pârâtul a respins cererea, deşi a reţinut că reclamanta era autorizată să desfăşoare şi activitatea aferentă codului CAEN 3832, descrisă în proiectul de investiţii.

Mai mult, prin motivele de recurs instituţia pârâtă s-a apărat insistând asupra faptul că H.G. nr. 807/2014 nu interzice depunerea unei noi cereri de finanţare după emiterea unei scrisori de respingere şi că, judecătorul fondului a înţeles greşit că, prin aceasta s-ar justifica legalitatea respingerii cererii de finanţare.

Instanţa de recurs va respinge concluziile instituţiei recurente cu privire la nelegalitatea soluţiei adoptate de către judecătorul fondului, în ceea ce priveşte faptul că avea obligaţia de a solicita informaţii suplimentare doar în condiţiile identificării unor neconcordanţe privind informaţiile/documentele transmise în susţinerea cererii de acord pentru finanţare, nu şi în situaţia constatării unor inadvertenţe între aspectele solicitate şi cele prezentate în scopul susţinerii cererii.

Înalta Curte reţine că au devenit incidente dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 807/2014, întrucât din cuprinsul cererii de finanţare au fost identificate chiar de către instituţia recurentă neconcordanţe ale informaţiilor/documentelor transmise în susţinerea cererii de acord pentru finanţare, instanţa de fond realizând astfel o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente.

Totodată, în cadrul analizei cererii de acord pentru finanţare, pentru a se determina dacă activităţile şi domeniile de activitate sunt eligibile, trebuie verificat dacă activităţile şi domeniile de activitate sunt identificate precis, analizându-se clasificarea activităţilor din economia naţională - CAEN Rev. 2, aprobată prin Ordinul Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007, aspect detaliat şi solicitat imperativ în modelul Planului de afaceri indicat la Anexa 3 din Ghidul solicitantului Rev. 5, cap. 1 subcap. 1.1. - Prezentarea întreprinderii. Astfel, societatea aplicantă a indicat codul CAEN la obiectul principal de activitate pentru care solicită finanţarea.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, verificarea activităţilor aferente celor două coduri CAEN se va putea realiza abia după lămurirea informaţiilor contradictorii cuprinse în cerere şi în documentaţia ce o însoţeşte, fiind necesară continuarea procedurii de evaluare a eligibilităţii cererii de acord de finanţare.

Or, prin schema de ajutor de stat se urmăreşte stimularea investiţiilor cu impact major în economie şi respingerea cererii pentru inadvertenţele între coduri nu se justifică, ea reprezentând o măsură disproporţionată, de natură să deturneze scopul H.G. nr. 807/2014, context în care în mod legal prima instanţă a apreciat că, în speţă se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 807/2014, fiind inutilă dezlegarea aspectului referitor la conţinutul activităţilor aferente celor două coduri CAEN, întrucât, în prealabil, este necesar a se acorda reclamantei posibilitatea de a lămuri informaţiile cuprinse în cererea de acord de finanţare şi în documentaţia ce o însoţeşte, motiv pentru care trebuie continuată procedurii de evaluare a eligibilităţii cererii de acord de finanţare

Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 174/F-CONT pronunţate la 20 decembrie 2022 de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 iunie 2024.