Subrogated insurer’s claim against Guarantee Fund: classification of late payment penalties as insurance debt and appellate review of unexamined factual defenses

Şedinţa publică din data de 30 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, contencios administrativ şi fiscal, sub nr. dosar x/2022, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea deciziei nr. 44597/20.01.2022 emise de pârât.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2153 din 15.11.2022, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. S.A., care a solicitat casarea acesteia şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac, încadrate în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce au fost prezentate la dosar.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, precum şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin decizia nr. 44597/20.01.2022, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată înregistrată sub nr. x din data de 11.03.2016 prin care recurenta a solicitat plata sumei de 3.771.109 RON, compusă din 1.456.318,13 RON, cu titlu de despăgubire şi 2.270.399,96 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere.

În motivarea deciziei mai sus nominalizate, emitentul a reţinut următoarele motive de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia adoptată:

În data de 09.12.2010, a avut loc un eveniment rutier ca urmare a exploziei unui pneu al semiremorcii cu număr de înmatriculare x, care era tractată cu autotrenul cu număr de înmatriculare x, rezultând vătămarea corporală gravă a anumitei B. care se afla în autoturismul cu număr de înmatriculare x condus de numitul C.; acesta din urmă, pentru a evita coliziunea cu pneul, a virat intrând în coliziune cu un cap de pod.

După plata despăgubirilor achitate atât către persoana vătămată corporal cât şi către proprietarul autoturismul cu număr de înmatriculare x, A. a formulat cerere de despăgubire către intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul prevederilor art. 2210 C. civ..

Cererea de plată a fost respinsă pentru considerentele ce vor fi redate în continuare:

1) lipseşte temeiul subrogării legale a petentei, prin lipsa faptei ilicite, ca element sine qua non al răspunderii civile delictuale;

2) pentru suma de 1.313.092 RON, achitată în data de 20.08.2012, respectiv pentru suma de 51.051,43 RON, achitată în data de 02.03.2011, a intervenit prescripţia, raportat la dispoziţiile art. 2517 C. civ.; în speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 2537 - 2540 C. civ.; de la data efectuării plăţii sumelor mai sus arătate şi până la data deschiderii procedurii falimentului societăţii D. (03.12.2015) s-a împlinit termenul general de prescripţie de 3 ani;

3) suma de 2.270.399,96 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, nu se încadrează în noţiunea de creanţă de asigurare, reglementată de prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015;

4) sumele pretinse cu titlul de dobânzi legale şi de cheltuieli de judecată stabilite în cadrul unui proces purtat cu societatea de asigurare, ce ulterior a intrat în faliment, nu au legătură cu raportul de asigurare, ci reprezintă despăgubiri pentru comportamentul culpabil al asiguratorului, temeiul fiind răspunderea civilă delictuală.

Aşa cum s-a prezentat la pct. 1 din decizia de faţă, recurenta A. S.A. a supus controlului instanţei specializate, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, coroborate cu cele ale art. 19 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, legalitatea deciziei nr. 44597/20.01.2022 emise de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În motivarea acţiunii deduse judecăţii, recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la decizia contestată:

1) există faptă ilicită: accidentul pentru care A. a fost obligată la plata despăgubirilor s-a produs datorită exploziei unui pneu al semiremorcii cu număr de înmatriculare x, asigurată RCA la D.;

2) penalităţile de întârziere, cheltuielile de judecată şi cele de executare nu pot fi considerate cheltuieli situate în afara raportului contractual de asigurare; ele nu au un izvor distinct, de sine stătător, ci ele se nasc în strânsă legătură cu contractul de asigurare, având o natură accesorie obligaţiei principale a asiguratorului de plată a despăgubirilor; ca atare, acestea se înscriu în noţiunea de creanţă de asigurare, în raport de prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

După cum s-a menţionat la pct. 2 al prezentei decizii, prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, reţinând în motivarea soluţiei, în esenţă, faptul că dreptul la despăgubiri al reclamantei este prescris; în atare situaţie, reclamanta nu este îndreptăţită nici la plata accesoriilor aferente creanţei principale compuse din penalităţi de întârziere.

Înalta Curte apreciază că sunt fondate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a analizat motivul de respingere al cererii de plată înregistrată la intimat sub nr. x din data de 11.03.2016 referitor la intervenirea prescripţiei, reţinând că termenele de prescripţie au început să curgă la data de 20.08.2012 şi, respectiv, la data de 02.03.2011, şi s-au împlinit la data de 20.08.2015 şi, respectiv, la data de 02.03.2014, anterior deschiderii procedurii falimentului societăţii D. S.A. (03.12.2015). Or, în cererea de chemare în judecată, recurenta nu a contestat acest motiv de respingere a cererii de plată analizate.

Totodată, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra motivelor de nelegalitate ale deciziei nr. 44597/20.01.2022 emise de intimat invocate prin acţiunea dedusă judecăţii, motive privind greşita reţinere a lipsei faptei ilicite şi a caracterului nedatorat al penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată, deoarece acestea din urmă nu se încadrează în noţiunea de creanţă de asigurare.

În atare situaţie, judecătorul fondului nu a clarificat aspectele esenţiale ale speţei. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile şi apărările părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al acestora.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esenţă invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinţei, în condiţiile art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În raport de motivul de casare anterior reţinut, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2153 din 15 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.