Fines upheld: board chairman’s appeals rejected over late 2020 financial report sanction.

Şedinţa publică din data de 27 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 23.03.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Autoritatea de Supraveghere Financiară: în principal, anularea deciziei nr. 1172/25.08.2022 emise de către Autoritatea de Supraveghere Financiară; în subsidiar, înlocuirea măsurii amenzii în cuantum de 12.500 RON aplicate sau diminuarea cuantumului amenzii de la 12.500 RON la 10.000 RON; anularea Deciziei A.S.F. nr. 1247/13.09.2022 prin care a fost modificată Decizia nr. 1172/25.08.2022.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 545 din 24 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

La data de 25 aprilie 2023, reclamantul A. a formulat cerere de lămurire a sentinţei civile nr. 545 din data de 24 martie 2023, solicitând lămurirea dispozitivului hotărârii în sensul de a preciza dacă instanţa s-a pronunţat şi pe capătul de cerere privind anularea Deciziei ASF nr. 1247/13.09.2022 prin care a fost modificată Decizia nr. 1172/25.08.2022.

La aceeaşi dată, reclamantul A. a formulat şi cerere de completare a aceleiaşi hotărâri, solicitând instanţei să se pronunţe şi pe capătul de cerere privind anularea Deciziei A.S.F. nr. 1247/13.09.2022 prin care a fost modificată Decizia nr. 1172/25.08.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 1196 din data de 30 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de completare şi, pe cale de consecinţă, a dispus completarea sentinţei civile nr. 545 din 24 martie 2023, în sensul respingerii ca neîntemeiate şi a cererii de anulare a Deciziei nr. 1247 din 13.09.2022 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară; totodată, a respins cererea de lămurire, ca rămasă fără obiect.

3. Cererile de recurs formulate în cauză

3.1. Cererea de recurs promovată de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 545 din data de 24 martie 2023

Reclamantul A. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 545 din data de 24 martie 2023 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate, şi, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1.1. In ceea ce priveşte greşita aplicare de către prima instanţă a legii referitor la lipsa vinovăţiei ca şi condiţie necesară pentru atragerea răspunderii contravenţionale, precum şi la faptul că reclamantul nu este persoana responsabilă; încălcarea dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 2/2001 şi art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017

În acord cu jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale precum şi cu jurisprudenţa CEDO, având în vedere natura sancţiunii dispuse, A.S.F. are obligaţia de a face dovada săvârşirii faptei pentru care a dispus sancţionarea reclamantului cu vinovăţie. Prin Decizia nr. 1172/25.08.2022, A.S.F. a dispus sancţionarea reclamantului pentru că nu a întreprins în timp util demersurile necesare publicării Raportului financiar anual aferent exerciţiului financiar 2020, astfel încât investitorii să fie informaţi corect, complet şi în termenul legal cu privire la situaţia financiară a societăţii. Instanţa de fond a apreciat, în mod greşit, că nu au existat motive care să conducă la concluzia lipsei de vinovăţie şi nici a calităţii de persoană responsabilă a reclamantului.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii de persoană responsabilă a reclamantului, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, în mod greşit aceasta reţinând că obligaţia de a publica situaţiile financiare reveneau reclamantului în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie.

În primul rând, în ceea ce priveşte obligaţia Preşedintelui CA. de a convoca şedinţa Consiliului de Administraţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 141 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, Consiliul de Administraţie poate fi convocat şi la solicitarea a doi membri ai acestuia, competenţa de convocare a Consiliului de Administraţie nerevenind în mod exclusiv Preşedintelui, astfel cum susţine instanţa de fond. Contrar celor reţinute de către instanţă, publicarea cu întârziere a situaţiilor financiare nu s-a datorat reclamantului, ci transmiterii cu întârziere de către auditorul extern a situaţiilor financiare auditate; este lipsit de relevanţă faptul că convocarea Consiliului s-a făcut la data de 21.04.2021, în condiţiile în care raportul auditorului financiar a fost primit de către Societate după data de 01.04.2021.

Instanţa de judecată a omis să observe dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 31/1990, precum şi dispoziţiile art. 185, 188 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018, potrivit cărora cu cel puţin 30 de zile înainte de data ţinerii AGOA, Societatea are obligaţia de a pune la dispoziţia acţionarilor informaţii cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi, încălcarea obligaţiei de informare a acţionarilor fiind sancţionată cu nulitatea hotărârilor astfel adoptate. Or, termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 30 zile de la data publicării convocatorului în Monitorul Oficial; chiar dacă convocarea Consiliului s-ar fi făcut imediat după primirea de către Societatea a Raportului auditorului extern, situaţiile financiare nu ar fi putut fi publicate pe site-ul BVB până la data de 30.04.2021.

În ceea ce priveşte susţinerea faptului că Preşedintele CA. este responsabil pentru realizarea diligentelor pentru depunerea în timp util a raportului, auditorul extern este ales de către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 111 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, Adunarea Generală Ordinară fiind, totodată, organul responsabil cu aprobarea situaţiilor financiare conform dispoziţiilor art. 111 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ. Responsabilitatea ca situaţiile financiare să fie auditate în termen util pentru a putea fi aprobate de către A.G.O.A. revine auditorului financiar iar nu Preşedintelui C.A., auditorul financiar având obligaţia de a audita situaţiile financiare în conformitate cu dispoziţiile art. 160 din Legea nr. 31/1990 şi art. 65 alin. (4) din Legea nr. 24/2017. Or, în condiţiile în care auditorul financiar nu a transmis Societăţii situaţiile financiare auditate cel târziu la finalul lunii martie, Societatea a fost în imposibilitate de a publica Raportul anual până la data de 30 aprilie 2021.

Nu în ultimul rând, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, art. 122 din Legea nr. 24/2017, art. 223 lit. A) alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 potrivit cu care obligaţia de a publica Raportul şi de a respecta cerinţele de raportare revine emitenţilor, în speţă B. S.A. (fostă C.). În acest sens este şi optica recentă a Autorităţii de Supraveghere Financiară, care a emis decizia nr. 317/30.03.2023 prin care a aplicat sancţiunea amenzii în valoare de 15.000 RON D. S.A. pentru nepublicarea în termen a Raportului financiar aferent anului 2021. Astfel, A.S.F. a apreciat că persoană responsabilă pentru nerespectarea obligaţiei stabilite prin art. 122, art. 124 din Legea nr. 24/2017 şi art. 223 lit. A) alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 în ceea ce priveşte publicarea Raportului financiar aferent anului 2021 este Societatea, aceasta fiind cea care are obligaţia publicării Rapoartelor şi respectării cerinţelor de raportare.

Este de observat că A.S.F. a dispus sancţionarea reclamantului fără a arăta şi demonstra că reclamantul este cel din culpa căruia nu a fost publicat în termenul de 4 luni Raportul financiar anual pentru exerciţiul financiar 2020.

Totodată, instanţa de fond nu a analizat aspectele învederate de către reclamantul, respectiv faptul că, în perioada analizată, persoana însărcinată cu asigurarea desfăşurării AGOA şi cea însărcinată cu efectuarea raportărilor către A.S.F. şi către BVB era domnul E., astfel cum reiese din Rapoartele publicate pe site-ul B.V.B., semnatar al acestor rapoarte fiind dl. E.. Astfel cum reiese din Raportul financiar anual, situaţiile financiare au fost semnate de către dl. E., acesta având obligaţia de a se asigura că situaţiile financiare ale Societăţii sunt finalizate în timp util pentru a se putea convoca şi desfăşura AGOA în termen de maxim 4 luni de la încheierea exerciţiului financiar. Mai mult decât atât, astfel cum reiese din evidenţele B.V.B., până la data de 02.06.2021, când prin Hotărârea AGOA nr. 7 a fost revocat dl. E. din funcţia de membru al CA., acesta avea obligaţia de a efectua în mod complet, corect şi în termen legal al raportărilor către A.S.F. şi către B.V.B. Aspectul că dl. E. este persoana responsabilă reiese şi din Raportul de control permanent întocmit în scopul verificării modului în care au fost respectate dispoziţiile legale incidente pieţei de capital de către Consiliul de administraţie al C. S.A. nr. 17344/10.12.2021, unde se reţine că persoană responsabilă este "domnul E., semnatar al rapoartelor curente în calitate de membru al Consiliului de administraţie al C. S.A. şi, pe cale de consecinţă, persoană care exercită atribuţii în ceea ce priveşte ducerea la îndeplinire a obligaţiilor de transparenţă prevăzute de legislaţia pieţei de capital (...)". În consecinţă, Decizia nr. 1172/25.08.2022 este nulă absolut, întrucât nu există identitate între persoana responsabilă (dl. E.) şi persoana sancţionată (dl. A.).

Având în vedere dispoziţiile legale anterior referite, instanţa de fond în mod nelegal a apreciat că reclamantul este vinovat şi are calitatea de persoană responsabilă pentru fapta săvârşită.

În ceea ce priveşte aspectele ce vizează pandemia Covid-19, instanţa de fond în mod nelegal a apreciat că, în anul 2021 nu au existat impedimente obiective care să împiedice îndeplinirea obligaţiilor în discuţie; efectele generate de către pandemia Covid-19 se resimt şi în prezent. Dincolo de acest aspect, instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Încetarea stării de alertă pe teritoriu României instituită prin Hotărârea nr. 394 din 18 mai 2020 a avut loc la data de 9 martie 2022. Or, la nivelul anului 2021 existau restricţii în ceea ce priveşte activitatea hotelieră, restricţii instituite prin Hotărârea nr. 394 din 18 mai 2020. În acest sens, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că la nivelul anului 2021 nu au existat impedimente obiective generate de pandemia Covid-19.

Nu în ultimul rând, nici A.S.F. nici instanţa de fond nu arată în niciun moment care este prejudiciul suferit de către acţionari pentru publicarea Raportului peste termenul prevăzut de legiuitor. Astfel cum a susţinut, era necesar ca Societatea să efectueze o informare completă a acţionarilor, acest lucru primând faţă de obligaţia de a publica nişte situaţii financiare incomplete, neauditate.

Pentru toate aceste motive, se susţine instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, reclamantul neavând calitatea de persoană responsabilă, lipsind, totodată, vinovăţia ca element constitutiv al faptei contravenţionale.

3.1.2. Încălcarea principiului non bis in idem, consacrat de art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum si de art. 4 parag. 1 din Protocolul nr. 7 Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că prin adresa nr. x/08.10.2021 a A.S.F. nu s-a realizat o "sancţionare" a reclamantului prin aplicarea sancţiunii avertismentului. Instanţa de fond face o apreciere proprie, cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Din conţinutul adresei anterior referite, rezultă că se află în prezenţa elementelor prevăzute la art. 7 alin. (1) a O.G. nr. 2/2001, respectiv o "atenţionare scrisă" însoţită de "recomandarea de a respecta dispoziţiile legale." Dispoziţiile art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 nu instituite o anumită formă a actului prin care se aplică sancţiunea contravenţională, legiuitorul stabilind că pentru a se reţine aplicarea acestei măsuri contravenţionale este suficient ca contravenientul să fie atenţionat asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale, elemente ce sunt regăsite în Adresa A.S.F. nr. x/08.10.2021.

Nu pot fi reţinute nici aspectele potrivit cu care Adresa nr. x/08.10.2021 nu poate avea caracterul unui act sancţionator, întrucât nu a fost respectată procedura prevăzută de Legea nr. 24/2017 (art. 155), având în vedere că aceasta a fost emisă de către A.S.F., finalitatea acesteia fiind aceea de a averiza (atenţiona) emitentul cu privire la nerespectarea termenului legal de transmitere/publicare a raportului anual aferent exerciţiului financiar 2020. Nerespectarea unor dispoziţiile legale de emitere a actului nu poate fi imputată reclamantului. Modul în care A.S.F. a înţeles să dispună avertizarea (atenţionarea) reclamantului cu privire la aspectele constatate nu pot fi imputate reclamantului.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 7 din O.G. nr. 2/2001 derogă de la dispoziţiile Legii nr. 24/2017, legiuitorul prevăzând că avertismentul poate îmbrăca atât forma verbală, cât şi forma scrisă şi că avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. Pe cale de consecinţă, nu era necesar să fie respectată procedură prevăzută la art. 155 pentru aplicarea avertismentului.

A.S.F. a aplicat cu privire la aceeaşi faptă, respectiv cu privire la transmiterea/publicarea raportului anual aferent execiţiului financiar 2020 cu nerespectarea termenului legal, două sancţiuni, respectiv sancţiunea avertismentului aplicată prin Adresa x/08.10.2021 cât şi sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată prin Decizia AS.F. nr. 1172/25.08.2022, fiind astfel încălcat principiul non bis in idem.

Este de observat că A.S.F. a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 122 din Legea nr. 24/2017R coroborat cu art. 223 A alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 în data de 08.10.2021 şi a ales să nu dispună aplicarea reclamantului una dintre sancţiunile prevăzute de art. 147 din Legea nr. 24/2017.

3.1.3. Decizia de sancţionare nr. 1172/25.08.2022 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 R

Dispoziţiile art. 27 din O.G. nr. 2/2001 sunt de strictă interpretare si aplicare, comunicarea fiind necesar a se face la domiciliul contravenientului. In acelaşi sens sunt şi menţiunile cuprinse la art. 5 din Decizie. Cu toate acestea, Decizia nr. 1172/25.08.2022 nu i-a fost comunicată la adresa de domiciliu prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fiind comunicată societăţii prin intermediul poştei electronice, lucru recunoscut şi de către A.S.F.

Este de observat că, deşi prin Decizia nr. 1172/25.08.2022 A.S.F. a dispus sancţionarea reclamantului, A., iar nu sancţionarea C. S.A., A.S.F. nu a comunicat adresa x/22.03.2022 reclamantului, aceasta fiind comunicată doar Societăţii. Reclamantul nu a primit adresa A.S.F. nr. x/22.03.2022 fiind în imposibilitate de a putea formula obiecţiuni, fiindu-i îngrădit astfel dreptul la apărare. Deşi cunoaşte adresa de domiciliu a reclamantului, adresa menţionată expres în cuprinsul deciziei de sancţionare la art. 1, aceasta nu a transmis Raportul de control reclamantului, acesta fiind transmis la sediul C..

A.S.F. nu a făcut dovada că s-a aflat în imposibilitatea comunicării adresei A.S.F. nr. x/22.03.2022 şi a Deciziei nr. 1172/25.08.2022 direct reclamantului, pentru a se putea susţine că acestea au fost comunicate societăţii având în vedere imposibilitatea comunicării acestora la adresa de domiciliu a reclamantului. Posibilitatea comunicării actelor la sediul societăţii sau prin publicitate reprezintă o măsură subsidiară, o excepţie de la regula comunicării actelor direct persoanei vizate, la domiciliul acesteia. Faptul că în partea finală a raportului se face referire la posibilitatea persoanei de a formula obiecţiuni cu privire la fapta prev la art. 155 alin. (1) teza a II a, aspect reţinut de către instanţa de fond, nu este de natură a duce la concluzia respectării procedurii de constatare şi aplicarea a sancţiunii contravenţionale prevăzute la art. 155 din Legea nr. 24/2017.

A.S.F. nu i-a permis să îşi exercite dreptul la apărare împotriva celor reţinute prin raportul de control, întrucât nu i-a comunicat Raportul de control, aspect recunoscut de către aceasta în cuprinsul întâmpinării.

În aceste condiţii, Decizia nr. 1172/25.08.2022 a fost emisă fără a fi respectată procedura prealabilă obligatorie prevăzută la art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017R. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, precum şi art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017R, neexistând nicio excepţie de la regula comunicării raportului de control, respectiv a deciziei de sancţionare la adresa de domiciliu a contravenientului.

3.1.4. Decizia este lipsită de temei legal. Fapta imputată reclamantului şi pentru care ASF-ul a dispus sancţionarea nu constituie contravenţie, aceasta nefiind sancţionată prin lege

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, se află în prezenta unei contravenţii de rezultat, iar nu a uneia de pericol, motivul pentru care legiuitorul a prevăzut obligaţia emitenţilor de a publica situaţiile financiare este acela ca aceştia să aibă o imagine clară, completă asupra situaţiei financiare a emitentului, pentru a cunoaşte dacă investiţiile acestora sunt sigure. Or, astfel cum reţine chiar A.S.F. în Matrice, nu au fost identificate prejudicii cauzate terţilor, nefiind niciun investitor care să fi reclamant că i-a fost cauzat vreun prejudiciu pentru publicarea cu întârziere a informaţiilor financiare.

Motivul pentru care legiuitorul a prevăzut obligaţia de a publica Raportul financiar anual îl reprezintă necesitatea ca investitorii să aibă o imagine clară şi completă asupra activităţii şi situaţiei financiare a companiei, pentru a-şi putea forma o opinie înainte de a decide dacă doresc sau nu să investească în acţiunile societăţii. Având în vedere scopul pentru care legiuitorul a prevăzut obligaţia publicării Raportului financiar anual, termenul prevăzut de lege este unul de recomandare, nefiind sancţionată nepublicarea în termen a Raportului. Ţinând cont de faptul că Societatea a publicat Raportul după ce situaţiile financiare au fost aprobate de către AGOA, nu se poate susţine că scopul pentru care legiuitorul a instituit obligaţia publicării Raportului nu a fost atins şi că investitorii au fost prejudiciaţi.

3.1.5. Decizia ASF nr. 1172/25.08.2022 nu cuprinde nicio argumentaţie din care să rezulte modalitatea în care s-a realizat individualizarea sancţiunii, fiind încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 precum şi ale art. 155 alin. (3) din Legea nr. 24/2017.

Decizia de sancţionare nr. 1172/25.08.2022 nu cuprinde niciun motiv prin care A.S.F.-ul să precizeze criteriile care au stat la baza individualizării sancţiunii şi aplicării unei amenzi în cuantum de 12.500 RON, decizia de sancţionare având un caracter discreţionar ce încalcă principiul proporţionalităţii.

Dispoziţiile art. 155 alin. (3) menţionează în mod expres că Decizia de sancţionare trebuie să cuprindă împrejurările avute în vedere la individualizarea sancţiunii.

În raport de toate cele prezentate, reiese faptul că autoritatea are obligaţia de a menţiona aspectele care au fost luate în vedere la stabilirea unei anumite sancţiuni, astfel încât să dea posibilitatea contravenientului de a se apăra şi instanţei de judecată de a verifica în ce măsură au fost respectate principiile aplicării sancţiunii contravenţionale.

Expunerea modalităţii prin care s-a realizat individualizarea sancţiunii în cuprinsul întâmpinării sau într-o notă ce nu este publică si care nu se comunică contravenientului nu este aptă să acopere încălcarea de către A.S.F. a dispoziţiilor legale ce impun obligaţia de a fi menţionate în cuprinsul Deciziei împrejurările avute în vedere la individualizarea sancţiunii aplicate.

Instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că obligaţia de a indica împrejurările avute în vedere la individualizarea sancţiunii operează cu o mai mare pregnanţă în acele situaţii în care organul constatator recurge la aplicarea unei sancţiuni orientate spre maximul acesteia.

Dispoziţiile art. 155 alin. (3) la care a făcut anterior referire nu disting în acest sens, legiuitorul arătând în mod expres că decizia de sancţionare trebuie să cuprindă împrejurările avute în vedere la individualizarea sancţiunii. Or, împrejurările avute în vedere la stabilirea sancţiunii sunt evidenţiate printr-un înscris ce nu este comunicat contravenientului. De asemenea, prin motivarea sancţiunii aplicate printr-un alt înscris nu este în măsură să acopere deficienţele Deciziei de sancţionare, în condiţiile în care dispoziţiile art. 155 alin. (3) din Legea nr. 24/2017 sunt clare, unul dintre elementele obligatorii ale deciziei de sancţionare fiind reprezentat de elementele avute în vedere la individualizarea sancţiunii.

În cuprinsul Deciziei contestate, nu sunt tratate criteriile prevăzute la art. 151 din Legea nr. 24/2017, fiind emisă o Decizie cu încălcarea acestor dispoziţii legale. Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, împrejurările avute în vedere la individualizarea sancţiunii trebuie tratate în mod distinct, clar, nefiind îndeplinită cerinţă impusă de art. alin. (3) în măsura în care o parte dintre aceste elemente reies din descrierea faptei.

3.1.6. Decizia a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 155 alin. (3). A.S.F. nu a arătat calea legală si termenul de exercitare a căii de atac.

La art. 4 din Decizia nr. 1172/25.08.2022 este menţionat că "Domnul A. poate formula plângere prealabilă la A.S.F. în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 zile de la data comunicării prezentei decizii."

Or, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 Decizia de sancţionare se atacă, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar nu cu plângere prealabilă la A.S.F., cum în mod eronat se menţionează în Decizia atacată. Prin menţionarea unei căi de atac greşite, A.S.F. i-a răpit dreptul de a cunoaşte modul şi termenul în care pot ataca Decizia de sancţionare.

In mod greşit a apreciat instanţa de fond că nu se poate retine existenţa unei vătămări a drepturilor reclamantului în condiţiile în care cererea a fost formulată în termen şi a fost adresată instanţei competente. Legiuitorul a prevăzut obligaţia autorităţii emitente a actului administrativ de a indica în cuprinsul actului a căii de atac tocmai pentru protejarea dreptului la apărare al cetăţenilor, lipsa indicării acestor elemente fiind sancţionată cu nulitatea absolută. Norma care instituie obligaţia de a preciza modalitatea de contestare a actului administrativ este o normă absolută, menită să ocrotească un interes public, iar nu un interes privat, particular.

Dacă reclamantul ar fi atacat Decizia de sancţionare cu plângere prealabilă la A.S.F., ar fi pierdut dreptul de a putea ataca Decizia cu cerere în anulare întrucât nu ar mai fi fost respectat termenul de 30 de zile de la data comunicării, cererea în anulare fiind respinsă ca tardiv formulată. În aceste condiţii, Decizia nr. 1172/25.08.2022 este lovită de nulitate absolută.

În ceea ce priveşte pretinsa eroare materială strecurată în cuprinsul Deciziei nr. 1172/25.08.2022, se arată că nu se află în prezenţa unei erori materiale, ci a unei necunoaşteri a textelor legale în raport de care A.S.F. îşi desfăşoară activitatea şi care reglementează procedura şi condiţiile necesar a fi îndeplinite în cazul emiterii Deciziei de sancţionare.

3.1.7. Decizia nr. 1172/25.08.2022 a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 24/2017

Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 24/2017, respectiv art. 9 C. civ.. În conformitate cu dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 24/2017, " Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în cazul săvârşirii a două sau mai multe contravenţii, se aplică sancţiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz."

Instanţa de fond a apreciat în mod nefondat că nu se află în prezenta unui concurs de contravenţii, aceasta apreciind în mod neîntemeiat că acesta constă în constatarea concomitentă a săvârşirii a două sau mai multe contravenţii de către aceeaşi.

Este de observat că, în materie contravenţională, nu este definit concursul de contravenţii sub aspectul datei săvârşirii contravenţiei, însă, având în vedere jurisprudenţa CEDO potrivit cu care acuzaţia în materie contravenţională reprezintă o acuzaţie în materie penală, în ceea ce priveşte "concursul de contravenţii" poate fi reţinută definiţia concursului de infracţiuni prevăzută la art. 38 C. pen., potrivit cu care, "există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele." Astfel, pentru a fi în prezenţa unui concurs de contravenţii este esenţială data săvârşirii acestora, respectiv ca aceasta să fi fost săvârşite înainte ca pentru una dintre acestea să se fi aplicat sancţiunea contravenţională, iar nu momentul constatării contravenţiei, astfel cum reţine instanţa de fond.

Prin Decizia nr. 171/17.02.2022, A.S.F. a dispus amendarea reclamantului cu suma de 25.000 RON, pentru o presupusă faptă contravenţională săvârşită în perioada august- octombrie 2021. Prin decizia contestată, A.S.F. a dispus amendarea reclamantului cu suma de 12.500 RON, pentru o presupusă faptă contravenţională săvârşită în perioada iunie 2021. Ambele fapte pentru care A.S.F. a dispus sancţionarea reclamantului au fost săvârşite înainte de data efectuării controlului, respectiv înainte de februarie 2022. Se poate astfel observa că, în anul 2022, A.S.F. a efectuat un control permanent întocmit în scopul verificării modului în care au fost respectate dispoziţiile legale incidente pieţei de capital de către Consiliul de Administraţie al C. S.A. în anul 2021.

Cu toate că, în conformitate cu dispoziţiile legale anterior referite, A.S.F. avea obligaţia de a aplica o singură sancţiune, sancţiunea cea mai mare, sancţiune ce poate fi majorată cu până la 50 % după caz, A.S.F. a înţeles să aplice reclamantului două sancţiuni, cu încălcarea dispoziţiilor art. 156. Astfel, deşi este evident că A.S.F. a efectuat o verificare a activităţii desfăşurate de către C. în anul 2021, a înţeles să emită două decizii de sancţionare distincte, tocmai pentru a nu face aplicarea dispoziţiilor art. 156. Dacă s-ar aprecia că A.S.F. are posibilitatea de a emite două decizii de sancţionare pentru fapte săvârşite în perioada anterioară emiterii Deciziilor, înseamnă că dispoziţiile art. 156 nu s-ar aplica niciodată, fiind astfel încălcat principiul potrivit cu care "dispoziţiile legale trebuie interpretate în sensul în care pot produce efecte iar nu în sensul în care nu ar produce niciun efect. ", instanţa pronunţând o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (3) C. civ.

De asemenea, nu pot fi avute în vedere susţinerile A.S.F. conform cărora aplicarea metodei de cumul juridic prevăzute de art. 156 din Legea nr. 24/2017 este incident doar în cazul în care două sau mai multe contravenţii sunt constatate şi sancţionate printr-o singură decizie.

De asemenea, în data de 25.08.2022, A.S.F. a dispus sancţionarea reclamantului prin emiterea a două decizii, respectiv a Deciziei atacate cât şi Decizia nr. 1166/25.08.2022 prin care a fost amendat cu suma de 11.600 RON. In condiţiile în care A.S.F. a dispus la aceeaşi data amendarea reclamantului pentru doua fapte distincte, în raport de dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 24/2017 avea obligaţia de a aplica reclamantului o singură sancţiune.

Având în vedere toate aceste aspecte, A.S.F. a emis Decizia cu încălcarea dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 24/2017, instanţa de fond pronunţând o hotărâre cu greşita interpretare a normelor de drept material.

3.1.8. Menţiunile cuprinse la art. 2 din Decizia nr. 1172/25.08.2022 privind caracterul executoriu al Deciziei sunt nelegale

Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestui aspect, fiind incident cazul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În primul rând, art. 2 din dispozitiv potrivit cu care Decizia nr. 1172/25.08.2022 ar constitui titlu executoriu pe baza prevederilor art. 17 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002 coroborat cu art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012, este nelegal, întrucât caracterul executoriu al unei sancţiuni trebuie să reiasă în mod expres din Legea nr. 24/2017, iar nu dintr-o normă cu caracter inferior, în speţă din Statutul Comisiei de Valori Mobiliare aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 2 din Decizie sunt nelegale, întrucât prin modificările aduse Legii nr. 24/2017, caracterul executoriu al Deciziei de sancţionare este prevăzut la art. 155 alin. (7).

3.1.9. Existenţa unui abuz de drept. Incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004

Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra incidenţei, în cauza dedusă judecăţii a unui abuz de drept, astfel cum este acesta definit Ia art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut Ia art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel cum a arătat anterior, prin adresa nr. x/08.10.2021, A.S.F. a dispus avertizarea/atenţionarea reclamantului cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale privind depunerea Raportului financiar anual cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, ulterior, în legătură cu aceeaşi faptă, A.S.F. a apreciat că se impune sancţionarea reclamantului cu amendă contravenţională. De asemenea, deşi, A.S.F. cunoştea că persoana responsabilă cu organizarea AGOA având ca obiect aprobarea situaţiilor financiare şi totodată persoana responsabilă ca aceste situaţii să fie întocmite în termenul legal a fost dl. E., nu a ţinut cont de aceste aspecte şi a dispus amendarea reclamantului. Totodată, A.S.F. ştia că auditorul financiar a transmis către societate Raportul cu întârziere, respectiv la data de 01.04.20022, fapt ce făcea imposibilă publicarea Raportului financiar anual în termenul prevăzut de lege, respectiv până la finalul lunii aprilie. Nu în ultimul rând, în dezacord cu dispoziţiile legale, prin Decizia nr. 1247/13.09.2022, A.S.F. a dispus modificarea Deciziei nr. 1173/25.08.2022, decizie ce a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

Demersul efectuat de către A.S.F., respectiv acela de sancţionare a reclamantului este unul personal, A.S.F. urmărind, cu încălcarea dispoziţiilor legale, sancţionarea reclamantului iar nu aplicarea în mod legal si temeinic a dispoziţiilor legale.

3.1.10. Motive de nulitate ale Deciziei nr. 1247/13.09.2022

În ceea ce priveşte nulitatea Deciziei nr. 1247/13.09.2022, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la nulitatea acesteia şi nu analizat aspectele învederate prin acţiunea introductivă, fiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1247/13.09.2022, A.S.F. a modificat Decizia nr. 1172/25.08.2022, act administrativ individual care a intrat în circuitul civil şi care a produs efecte.

În raport de dispoziţiile legii contenciosului administrativ, autoritatea publică nu are posibilitatea de a modifica un act administrativ individual după ce acesta a fost comunicat subiectului de drept şi a produs efecte juridice. În raport de dispoziţiile 150 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, Decizia de sancţionare se publică în Buletinul A.S.F., pe website-ul A.S.F. la secţiunea/Piaţa de capital şi pe website-ul B.V.B., Decizia nr. 1172/25.08.2022 fiind publicată pe site-ul B.V.B. la data de 29.08.2022.

In măsura în care actul administrativ a intrat în circuitul civil şi nu mai poate fi revocat, A.S.F. avea obligaţia de a formula o cerere prin care să solicite anularea actului, legiuitorul neprevăzând posibilitatea autorităţii publice de a putea modifica actul nelegal emis.

A.S.F. a emis o Decizie nelegală, acesta fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2017, respectiv cu încălcarea art. 155 din lege, care arată în mod clar că A.S.F. avea obligaţia de a menţiona în cuprinsul Deciziei termenul şi calea de atac prevăzute de lege. Contrar celor menţionate de către A.S.F. în cuprinsul Deciziei nr. 1247/13.09.2022, menţiunile greşite din cuprinsul Deciziei, respectiv menţiunile de la art. 2 şi 4 din Decizia nr. 1172/25.08.2022 afectează legalitatea Deciziei, acesta fiind emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2017. În consecinţă, Decizia nr. 1247/13.09.2022 este nulă, A.S.F. neavând posibilitatea de a dispune modificarea unui act administrativ individual intrat în circuitul civil şi care a produs efecte juridice.

Nu în ultimul rând, un alt motiv de nelegalitate constă în aceea că din cuprinsul Deciziei A.S.F. nr. 1247/13.09.2022 nu se poate stabili dacă aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 24/2017 precum şi ale art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 cu privire la cerinţele minime de cvorum şi majoritate. În cazul încălcării acestor prevederi, actul este lovit de nulitate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 şi urm. C. proc. civ.

3.2. Cererea de recurs formulată de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1196 din data de 30 iunie 2023

Reclamantul A. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1196 din data de 30 iunie 2023 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată, respectiv anularea Deciziei A.S.F. nr. 1247/13.09.2022 prin care a fost modificată Decizia nr. 1172/25.08.2022.

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

Prin Decizia nr. 1172/25.08.2022, A.S.F. a dispus sancţionarea reclamantului în calitate de Preşedinte al Consiliului de administraţie cu amendă în cuantum de 12.500 RON. Ulterior, după ce Decizia nr. 1172/25.08.2022 fusese comunicată şi publicată atât în Buletinul A.S.F. cât şi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, A.S.F. a emis Decizia nr. 1247/13.09.2022, prin care a modificat Decizia nr. 1172/25.08.2022.

Prin cererea introductivă de instanţă, a solicitat instanţei atât anularea Deciziei nr. 1172/25.08.2022, cât şi a Deciziei 1247/13.09.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 545 din data de 24 martie Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea în anularea Deciziei A.S.F. nr. 1172/25.08.2022 şi a omis să se pronunţe cu privire la cererea în anulare ce viza Decizia nr. 1247/13.09.2022.

În temeiul prevederilor art. 444 C. proc. civ., a solicitat completarea hotărârii nr. 545/24.03.2023. Prin sentinţa civilă nr. 1196/2023, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de completare şi a dispus completarea sentinţei civile nr. 545 din 24 martie 2023, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de anulare a deciziei nr. 1247 din 13.09.2022 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Instanţa de fond a reţinut că, deşi corecte din punct de vedere teoretic, dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză şi nu determină anularea deciziei în discuţie, întrucât prin Decizia nr. 1247/13.09.2022 au fost îndreptate erori materiale strecurate în Decizia nr. 1172/25.08.2022.

Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu greşita interpretare a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1247/13.09.2022, A.S.F. a modificat Decizia nr. 1172/25.08.2022, act administrativ individual care a intrat în circuitul civil şi care a produs efecte.

Prin cererea introductivă a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în măsura în care actul administrativ a intrat în circuitul civil şi nu mai poate fi revocat, autoritatea emitentă are obligaţia de a formula o cerere prin care să solicite anularea actului, legiuitorul neprevăzând posibilitatea autorităţii publice de a modifica actul nelegal emis.

Prevederile art. 150 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, stipulează că Decizia de sancţionare se publică în Buletinul A.S.F., pe website-ul A.S.F. la secţiunea/Piaţa de capital şi pe website-ul B.V.B., Decizia nr. 1172/25.08.2022 fiind publicată pe site-ul B.V.B. la data de 29.08.2022.

În mod eronat instanţa de fond reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile atunci când are loc îndreptarea unor erori materiale.

În primul rând, prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu disting între modificarea actului administrativ intrat în circuitul civil, modificări ce sunt apte de a schimba substanţa actului administrativ iniţial sau revocarea unor dispoziţii din cuprinsul acestora (n.n. aspect reţinut de către instanţa de fond) şi modificarea unor erori strecurate în cuprinsul actului administrativ intrat în circuitul civil.

Atunci când legiuitorul a dorit să acorde autorităţii publice posibilitatea de a îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ, constând în orice greşeli de redactare, omisiuni sau menţiuni greşite din actele administrative, cu excepţia acelora care atrag nulitatea actului administrativ, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ a făcut-o în mod expres, aşa cum este cazul actelor administrativ fiscale (art. 53 Codul de procedură fiscală).

Dispoziţiile Legii nr. 24/2017 nu prevăd posibilitatea autorităţii de a îndrepta erorile materiale strecurate în cuprinsul actului administrativ emis. Pe cale de consecinţă, având în vedere prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, actele administrative ce au intrat în circuitul civil şi care au produs efecte nu pot fi modificate nici atunci când modificările vizează îndreptarea unor erori materiale.

În al doilea rând, contrar celor reţinute de către instanţa de judecată nu se află în prezenţa îndreptării unor erori materiale, Decizia nr. 1172/25.08.2022 fiind adoptată cu încălcarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea art. 155 din legea nr. 24/2017, care arată în mod clar că A.S.F. avea obligaţia de a menţiona în cuprinsul Deciziei termenul şi calea de atac prevăzute de lege.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, menţiunile de la art. 2 şi 4 din Decizia nr. 1172/25.08.2022, menţiuni ce au fost modificate prin Decizia nr. 1247/13.09.2022, afectează legalitatea Deciziei nr. 1172, acesta fiind emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2017. Prin Decizia nr. 1247/13.09.2022 nu s-au îndreptat nişte erori materiale ci s-au remediat neregularităţile Deciziei nr. 1172, Decizie ce a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 155 din Legea nr. 24/2017. La data adoptării Deciziei nr. 1172, cadrul normativ a suportat modificări, Legea nr. 24/2017 fiind modificată prin Legea nr. 237/2022, lege intrată în vigoare la data de 01.08.2022.

Principala modificare intervenită prin Legea nr. 237/2022 a reprezentat-o calea de atac a Deciziilor emise de către A.S.F. care, înainte de modificările legislative, putea fi atacată cu plângere prealabilă la A.S.F. în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ulterior modificărilor legislative, împotriva actului administrativ putându-se formula doar acţiune în anulare, acţiunea fiind de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, în ambele cazuri, termenul de atacare fiind de 30 zile de la comunicare.

Astfel cum s-a reţinut în doctrină, nerespectarea formalităţilor prescrise pentru emiterea unui act administrativ, atrage nulitatea acestuia pentru viciu de formă. În condiţiile în care Decizia nr. 1172 nu a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 155 din Legea nr. 24/2017, aceasta era nulă pentru viciu de formă, A.S.F. neavând posibilitatea de a o modifica.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 545/24.03.2023; în subsidiar, respingerea recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 545/24.03.2023 ca nefondat; respingerea recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1196/30.06.2023 ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

4.1.1. Sub aspectul nulităţii cererii de recurs, s-a arătat că recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 545/24.03.2023 este depus peste termenul prevăzut de lege.

Pe fondul acestui recurs, s-au arătat următoarele:

4.1.2. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 2/2021 şi art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 privind lipsa vinovăţiei

Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că A.S.F. are obligaţia de a face dovada existenţei vinovăţiei. Contrar acestei susţineri, A.S.F. nu trebuie să facă o asemenea dovadă întrucât, în speţă, nu se verifică îndeplinirea condiţiilor unei acţiuni în răspundere patrimonială (faptă ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate, vinovăţie). Reţinerile A.S.F. au vizat nerespectarea prevederilor legale aplicabile în cauză, astfel cum reiese şi din Decizia A.S.F. nr. 1172/25.08.2022, simpla săvârşire a faptei lezând valoarea socială protejată de norma legală încălcată, vinovăţia fiind presupusă prin încălcarea prevederilor legale.

In ceea ce priveşte răspunderea recurentului-reclamant în calitatea de Preşedinte al C.A., şedinţa Consiliului de administraţie al societăţii în care s-a decis convocarea A.G.O.A. în vederea aprobării situaţiilor financiare a avut loc abia la data de 21.04.2021. Convocarea adunării generale a acţionarilor este de competenţa consiliului de administraţie, ca organ colegial, însă prima etapă în vederea convocării A.G.A. o reprezintă convocarea CA., atribuţie ce aparţine preşedintelui organului de administrare, conform dispoziţiilor art. 141 alin. (1) şi alin. (2) din Legea societăţilor nr. 31/1990, pe cale de consecinţă tot acestuia îi revine şi răspunderea contravenţională în cazul convocării tardive a acestuia.

Consiliul de administraţie este convocat de preşedintele său, care stabileşte ordinea de zi, veghează asupra informării adecvate a membrilor consiliului cu privire la punctele aflate pe respectiva ordine de zi şi prezidează întrunirea.

Convocarea pentru întrunirea consiliului de administraţie va fi transmisă membrilor cu suficient timp înainte de data întrunirii, termenul putând fi stabilit prin decizie a consiliului. Legea nu stabileşte un termen minim pentru convocare şi nici nu ar putea, deoarece întrunirea consiliului nu implică o organizare deosebită; drept urmare, termenul va fi stabilit de preşedinte, de la caz la caz, în funcţie de complexitatea problemelor de pe ordinea de zi. Convocarea va cuprinde data, locul unde se va ţine şedinţa şi ordinea de zi.

Recurentul-reclamant, în calitate de preşedinte al Consiliului de administraţie al C., era chemat să facă toate demersurile necesare publicării în termenul legal a raportului financiar aferent anului 2020, respectiv convocarea organului de administrare pentru a decide în timp util convocarea A.G.O.A. având pe ordinea de zi aprobarea situaţiilor financiare auditate. Sancţiunea nu i-a fost aplicată rccurentului-reclamant pentru aspecte de neconformitate identificate în situaţiile financiare anuale, pentru care ar fi fost responsabile persoanele care le-au întocmit/semnat, ci pentru neîndeplinirea atribuţiilor proprii ce îi revin în calitate de preşedinte al Consiliului de administraţie, în vederea asigurării publicării raportului anual în termenul legal.

Astfel, din reglementările mai sus menţionate reiese faptul că autoritatea, prin actul administrativ individual supus controlului de legalitate, a reţinut în mod corect culpa recurentului-reclamant, întrucât acesta, în calitatea sa de Preşedinte al C.A., avea obligaţia, prin toate mijloacele de comunicare, de a convoca consiliul de administraţie, de a stabili ordinea de zi şi de a hotărî împreună cu ceilalţi membri ai CA., astfel încât în termenul prevăzut de legislaţia societăţilor şi de cel al legislaţiei pieţei de capital să se organizeze A.G.A. şi să se publice raportul anual aferent anului 2020.

In ceea ce priveşte afirmaţia referitoare la faptul că responsabilitatea revine auditorului financiar, recepţionarea cu întârziere a raportului de audit financiar nu îl exonerează pe preşedintele CA. de responsabilitatea convocării şi asigurării desfăşurării A.G.O.A. având pe ordinea de zi aprobarea situaţiilor financiare aferente exerciţiului financiar 2020 cu respectarea termenului legal, respectiv cel târziu la 4 luni după sfârşitul exerciţiului financiar. În acest scop, reprezentantul societăţii trebuia să fie diligent şi să facă toate demersurile necesare asigurării desfăşurării misiunii de audit astfel încât raportul de audit financiar aferent anului 2020 să fie livrat în timp util.

Totodată, raportul auditorului a fost comunicat societăţii în data de 01.04.2021. Aşadar, cu respectarea termenului de 30 de zile necesar între data convocării şi data ţinerii AGA, adunarea generală putea fi convocată la data de 01.04.2021 şi să se desfăşoare chiar în primele zile ale lunii mai 2021. Astfel, întârzierea ar fi fost una neînsemnată, de 2-3 zile; cu toate acestea, AGA a fost ţinută cu o întârziere nepermisă de mai mult de o lună zile, timp în care acţionarii şi investitorii au fost privaţi de cunoaşterea situaţiei financiare a societăţii.

Referitor la susţinerile recurentului-reclamant referitoare la faptul că răspunderea revine emitentului/societăţii, şi nu preşedintelui CA. şi acestea sunt nefondate, deoarece revine conducerii societăţilor răspunderea privind respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.

Potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, A.S.F. este singura autoritate în măsura să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau ia baza emiterii actelor sale.

Prin urmare, din dispoziţiile mai sus prezentate, reiese faptul că autoritatea poate emite acte administrative individuale prin care să dispună sancţiuni inclusiv în sarcina membrilor consiliului de administraţie.

În mod evident, pandemia care a avut loc la nivel global nu a însemnat o suspendare a obligaţiilor legale. Astfel, susţinerea recurentului-reclamant nu poate fi primită, atâta timp cât restricţiile instituite în perioada stării de alertă nu împiedicau convocarea şi desfăşurarea adunărilor generale ale acţionarilor, în prezenţă fizică sau prin corespondenţă, acest fapt fiind dovedit de către autoritate prin apărările şi documentele formulate/depuse pe fondul cauzei.

4.1.3. Referitor la motivul de recurs privind încălcarea principiului non bis in idem

Principiul invocat de către recurentut-reclamant se aplică cu precădere în dreptul penal, or în prezenta cauză se află pe tărâmul contenciosului administrativ. Cu toate acestea, în contextul menţionat mai sus, pentru ca acest principiu să-şi găsească aplicarea în sfera dreptului contravenţional şi al contenciosului administrativ, ar fi trebuit să existe o identitate de obiect, părţi şi cauză. Or, recurentul-reclamant nu a făcut dovada unui act administrativ individual prin care să fi fost sancţionat de către A.S.F. pentru aceeaşi faptă.

Procedura de constatare a contravenţiilor şi stabilire a sancţiunilor contravenţionale invocată de către recurentul-reclamant, astfel cum aceasta este prevăzuta în O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, nu este aplicabilă în materia contravenţiilor săvârşite pe piaţa de capital. Astfel, în ceea ce priveşte stabilirea, constatarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale, legislaţia incidenţă pieţei de capital prevede o procedură specifică, care face excepţie de la norma generală statuată prin O.G. nr. 2/2001.

Procedura de constatare si aplicare a contravenţiilor, astfel cum este prevăzută de dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, nu este aplicabilă în domeniul pieţei de capital, întrucât procedura de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în domeniul pieţei de capital face obiectul unei reglementări speciale.

Atât în fond, cât şi în recurs, recurentul-reclamant dezvoltă o falsă teorie cu privire la faptul că i-a fost aplicată o sancţiune dublă, concluzie rezultată ca urmare a greşitei calificări efectuate/realizate de către acesta adresei A.S.F. nr. x/08.10.2021.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2017, săvârşirea contravenţiilor prevăzute de acest act normativ se constată de către persoanele împuternicite din cadrul structurilor de specialitate ale A.S.F., iar sancţiunea se dispune de către [Consiliul] A.S.F., prin decizie individuală, adoptată după deliberarea în condiţiile de cvorum şi majoritate de vot prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012. Pentru contravenţia reţinută în sarcina recurentului-reclamant, art. 147 din Legea nr. 24/2017 stabileşte ca sancţiune contravenţională exclusiv amenda.

Consiliul A.S.F. poale dispune măsuri şi/sau sancţiuni pe baza notei privind concluziile şi propunerile cu privire la aspectele constatate în urma controlului, însoţită de raportul de control permanent şi obiecţiile entităţii controlate/persoanelor vizate, dacă acestea au fost transmise.

Interpretarea dată de către reeurentul-reclamant adresei A.S.F. nr. x/08.10.2021 este complet greşită, întrucât aceasta nu îmbracă forma unui act administrativ individual, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012, şi nu reprezintă un act administrativ individual emis sub semnătura reprezentantului legal al autorităţii, ca urmare a deliberării în Consiliul A.S.F.

Or, adresa nr. x/08.10.2021 a fost emisă de direcţia de specialitate a Sectorului Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare, sub semnătura directorului general al acestei structuri. Prin această adresă, societăţii i-a fost învederată situaţia rezultată în urma verificărilor efectuate, respectiv nerespectarea termenului legal de transmitere/publicare a raportului anual aferent exerciţiului financiar 2020, solicitându-i-se totodată ca pe viitor sa dispună toate măsurile necesare în vederea respectării întocmai a obligaţiilor legale.

Astfel: adresa invocată şi calificată drept avertisment nu reprezintă un act administrativ individual, în înţelesul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004; adresa menţionată nu îndeplineşte condiţiile de validitate şi valabilitate ale actului administrativ individual; nefiind un act administrativ individual, prin adresa menţionată nu se poate dispune vreo formă de sancţionare; neîndeplinind condiţia de act administrativ individual, reeurentul-reclamant poate doar să ia act de conţinutul acesteia, fără a o contesta în vreun fel; adresa invocată face parte din categoria actelor cu caracter de corespondenţă realizate între A.S.F. şi recurentul-reclamant/societate; neavând caracterul unui act administrativ individual prin care se dispune o sancţiune, nu poate fi vorba de încălcarea principiului de drept non bis in idem.

4.1.4. Referitor la împrejurarea că fapta imputată nu a fost adusă la cunoştinţa recurentului (ci doar la cunoştinţa societăţii)

Prin raportul de control permanent nr. VPI/4087/22.03.2022, rccurentul-reclamant, în calitate de Preşedinte CA al societăţii, a fost notificat cu privire la faptele constatate şi la dreptul acestuia de a formula obiecţii, fiind urmată procedura preliminară prevăzută de art, 155 al in. (1) din Legea nr. 24/2017.

Prin urmare, afirmaţia recurentului-reclamant referitoare la încălcarea dreptului de a formula obiecţiuni este vădit nefondată. Adresa de înaintare a raportului de control permanent nr. VPF4087/22.03.2022, a fost transmisă societăţii prin c-mail si scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (1) şi alin. (4) din Regulamentul A.S.F. nr. 4/2021, nu se susţine afirmaţia recurentului-reclamant conform căreia raportul de control permanent a fost comunicat numai societăţii emitente, întrucât eventualele deficienţe de comunicare la nivelul societăţii nu pol fi imputate autorităţii pieţei de capital.

In ceea ce priveşte obiecţiile la Raportul de control permanent nr. x/22.03.2022, nici societatea şi nici recurentul, Preşedinte al Consiliului de administraţie, nu au transmis obiecţii.

Cu privire la susţinerea recurentului-reclamant potrivit căreia Decizia A.S.F. nr. 1172/25.0S.2022 nu i-a fost comunicată "direct" se arată că aceasta a fost comunicată recurentului-reclamant prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la ultimele două adrese de domiciliu cunoscute, conform recipiselor regăsite în Anexa nr. 1 la întâmpinarea formulată pe fondul cauzei.

Este eronată susţinerea recurentului-reclamant conform căreia nepublicarea raportului financiar anual în termenul legal constituie o contravenţie prevăzută ele Legea nr. 24/2017, termenul prevăzut de art. 223 lit. A). alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 fiind unul de recomandare (pct. 66-67 din acţiune).

Astfel, temeiul legal al sancţiunii aplicate prin actul administrativ supus controlului de legalitate este reprezentat de prev. art. 122 şi 124 din Legea nr. 24/2017, art. 223 lit. A). din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018, art. 146 alin. (1) lit. a) pct. 7 din Legea nr. 24/2017; prin urmare, atât timp cât o societate este înregistrată la A.S.F. ca emitent de acţiuni, fiind listată la bursa, pe lângă obligaţiile ce-i revin în calitate de societate înregistrată la O.N.R.C., aceasta are şi obligaţii ce îi revin conform legislaţiei specifice pieţei de capital; nerespectarea dispoziţiilor legislaţiei pieţei de capital atrage sancţionarea persoanei responsabile, nepublicarea raportului financiar anual în termenul legal constituind o contravenţie expres reglementată de Legea nr. 24/2017.

Contrar susţinerilor reeurentului-reclamant, termenul de 4 luni pentru publicarea raportului financiar anual este unul imperativ, nu de recomandare, acest aspect rezultând fără îndoială din formularea textului legal.

In ceea ce priveşte susţinerea recurentului-reclamant referitoare la faptul că investitorii nu au fost prejudiciaţi, şi aceasta este nefondată în considerarea faptului că prejudiciile materiale concrete cauzate acestora nu au putut fi determinate, însă un prejudiciu nepatrimonial poale fi oricând reţinut prin prisma faptului că acţionarii şi potenţialii investitori trebuiau informaţi corect, complet şi în termen (30 aprilie a fiecărui an) cu privire la situaţia financiară a societăţii, astfel încât aceştia să poală lua decizii investiţionale în cunoştinţă de cauză.

4.1.5. Referitor la motivul de recurs privind modul de individualizare a sancţiunii, fiind încălcate, în opinia recurentului-reclamant, dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 şi cele ale art. 155 alin. (3) din Legea nr. 24/2017

In raport de invocarea prevederilor art. 21 alin. (3) din O.G. tir. 2/2001, acestea nu sunt aplicabile având în vedere dispoziţiile art. 155 alin. (9) din Legea nr. 24/2017, potrivit cărora "în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, dispoziţiile prezentului capitol se completează in mod corespunzător eu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 ".

Or. Legea nr. 24/2017 cuprinde la art. 151 alin. (1), circumstanţele relevante pe care A.S.F. le are în vedere la stabilirea tipului şi nivelului sancţiunii, fiind excluse cele regăsite la art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

Decizia A.S.F. cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 155 alin. (3) din Legea nr. 24/2017, inclusiv descrierea faptei contravenţionale şi a împrejurărilor cunoscute care au putut fi avute în vedere la individualizarea sancţiunii, in contextul în care recurentul-reclamant nu a formulat obiecţii la raportul de control permanent.

Stabilirea naturii sancţiunii (amendă) şi a cuantumului acesteia s-a realizat cu observarea principiilor de individualizare a sancţiunilor şi a regulilor prevăzute de art. 1 51 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, sens în care au fost luate în considerare toate circumstanţele relevante cunoscute, atât cele personale (cu privire la conduita contravenientului), cât şi cele reale (referitoare la circumstanţele săvârşirii faptei şi gravitatea acesteia). Individualizarea sancţiunii aplicate recurentului-reclamant respectă principiul proporţionalităţii pedepselor, criteriile care au fost luate în considerare la individualizarea contravenţiei fiind abordate în cuprinsul analizei care a stat la baza măsurii dispuse.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 151 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, sancţiunea dispusă prin Decizia contestată a fost individualizată în cadrul analizei efectuate de către structura de specialitate a A.S.F., avându-se în vedere circumstanţele relevante în speţă, astfel cum am precizat pe larg în apărările formulate pe fondul cauzei. De asemenea, la momentul aplicării sancţiunii, intimata a avut în vedere elementele care stau la baza circumstanţelor săvârşirii faptelor, respectiv fapta constatată, gravitatea faptelor, durata încălcării, forma de vinovăţie, cuantumul profiturilor realizate sau al pierderilor evitate, prejudiciile cauzate terţi; circumstanţele personale atenuante şi elementele care stau la baza circumstanţelor personale agravante. Prin raportare la circumstanţele personale ale contravenientului, valoarea amenzii după aplicarea circumstanţelor atenuante a fost stabilita la suma de 10.000 RON. Prin raportare la circumstanţele personale ale contravenientului, în evaluarea realizată s-a stabilit că pot fi avute în vedere circumstanţe agravante care să conducă la o majorare a amenzii cu 25%.

Pentru această contravenţie, conform art. 147 alin. (1) lit. c) pct. 2 (i) din Legea nr. 24/2017, limitele speciale ale amenzii sunt de la 10.000 RON la 9.000.000 RON, în cazul persoanelor fizice. In aceste condiţii, făcând aplicarea corespunzătoare a Procedurii de sistem privind stabilirea şi aplicarea sancţiunilor sau a măsurilor administrative pe care Autoritatea de Supraveghere Financiara are competenţa să le dispună şi a matricei de calcul a sancţiunilor, cu luarea în considerare a circumstanţelor săvârşirii faptelor şi a celor personale, a rezultat un cuantum al amenzii de 12.500 RON. Prin urmare, operaţiunea de individualizare a sancţiunii a stabilit un cuantum al sancţiunii spre limita inferioară a amenzii prevăzute de lege pentru contravenţia reţinută în sarcina recurentului-reclamant.

Elementele pe care deciziile de sancţionare ale A.S.F. trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu, acestea sunt reglementate de art. 155 alin. (3) din aceeaşi lege. Or, art. 155 alin. (3) nu stipulează că decizia de sancţionare trebuie să cuprindă criteriile de individualizare reglementate de art. 151 alin. (1), sens în care şi această susţinere a recurentului-reclamant este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-reclamant referitoare la "obligaţia de a menţiona aspectele care au fost luate in vedere la stabilirea unei anumite sancţiuni", în considerentele actului administrativ individual se regăsesc toate argumentele necesare pentru ca, atât rccurentul-reclamant, cât şi instanţa de judecată, să cunoască motivele sancţionării.

4.1.6. Referitor la motivul de recurs în sensul că Decizia a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 155 alin. (5) Legea nr. 24/2017

In ceea ce priveşte erorile materiale strecurate în dispozitivul Deciziei A.S.F. nr. 1172/25. OK.2022, acestea au fost îndreptate prin emiterea Deciziei A.S.F. nr. 1247/13.09.2022 întrucât nu erau de natură a afecta legalitatea sau temeinicia actului administrativ individual iniţial în ceea ce priveşte faptele analizate şi sancţiunea aplicată. Astfel, afirmaţia recurentului-reclamant referitoare la faptul că A.S.F. i-a răpit dreptul de a cunoaşte modul şi termenul în care poate ataca Decizia de sancţionare este neîntemeiată.

4.1.7. Referitor la motivul de recurs privind nerespectarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 24/2017

Se poate observa cu uşurinţă faptul că dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 24/2017 nu pot fi aplicate în speţa de faţă, pentru simplul motiv că, în situaţia prezentată, recurentul-reclamant a fost sancţionat pentru fapte distincte, constatate de A.S.F. la momente distincte, prin rapoarte de control distincte. Raţiunea art. 156 din Legea nr. 24/2017 este cea a aplicării unei singure sancţiuni atunci când sunt constatate două sau mai multe contravenţii în acelaşi moment şi prin acelaşi raport de control.

Dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 24/2017 nu sunt aplicabile nici cu privire la susţinerea referitoare la faptul că A.S.F. a dispus sancţionarea recurentului-reclamant prin două decizii (Decizia A.S.F. nr. 1172/2022 şi Decizia A.S.F. nr. 1166/25.08.2022), întrucât au existat două acţiuni de control permanent desfăşurate faţă de doi emitenţi diferiţi (C. S.A. şi F.), în cadrul cărora au fost emise două rapoarte de control.

Aplicarea metodei de cumul juridic prevăzute de art. 156 din Legea nr. 24/2017 este incidentă doar în cazul în care două sau mai multe contravenţii sunt constatate şi sancţionate printr-o singură decizie.

Derogarea de la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 priveşte metoda de cumulare a amenzilor (cumul juridic în loc de cumul aritmetic cu limitare la nivelul superior în cazul contravenţiilor la legislaţia pieţei de capital), subînţelegându-se că pluralitatea de contravenţii trebuie să fie constatată prin acelaşi decizie A.S.F. ca să poată opera cumularea acestora. Prin cele două acte individuale au fost aplicate sancţiuni recurentului-reclamant în calitatea sa de Preşedinte al Consiliilor de Administraţie a două societăţi emitente diferite, fapt ce exclude posibilitatea cumulării amenzilor aplicate pentru flecare contravenţie.

Motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

4.1.8. Referitor la motivul de recurs privind nelegalitatea menţiunilor cuprinse la art. 2 din Decizia A.S.F. nr. 1172/25.08.2022 privind caracterul executoriu al Deciziei

In ceea ce priveşte susţinerea referitoare la faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei critici, potrivit practicii judiciare, instanţa naţională nu are obligaţia de a da un răspuns individual fiecărui motiv asumat de reclamant în cuprinsul acţiunii ci doar de a analiza efectiv solicitările acestuia, prin raportare ia argumentele decisive de natură a influenţa soluţia. în acelaşi sens. instanţa beneficiază de posibilitatea de a analiza în mod grupat argumentele similare invocate de părţi, esenţial fiind ca motivarea hotărârii să fie clară, concisă şi concretă, instanţa având posibilitatea de a analiza in mod grupai argumentele şi de a ie răspunde printr-un considerent comun.

Pe de altă parte, instanţa de judecată s-a pronunţat implicit cu privire la această critică atunci când a arătat că intimata a emis Decizia A.S.F. nr. 1247/13.09.2022 prin care a îndreptat erorile materiale strecurate în dispozitivul Deciziei A.S.F. nr. 1172 25,OS.2022.

Afirmaţia recurentului-reclamant referitoare la faptul că Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, este o normă cu caracter inferior în raport cu Legea nr. 24/2017, este neîntemeiată în contextul în care, în data de 24 iulie 2002, a intrat în vigoare Legea nr. 514/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

4.1.9. Referitor la motivele de recurs privind existenţa unui abuz de drept; incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004

In ceea ce priveşte susţinerea referitoare la faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei critici, face trimitere, pe de o parte, la cele anterior arătate; pe de alta parte, instanţa de judecată s-a pronunţat implicit cu privire la această critică atunci când a stabilit că decizia de sancţionare este legală şi temeinică, ceea ce exclude implicit teza abuzului de drept.

În subsidiar, potrivit art. 2. alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, există două ipoteze în care se apreciază că exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii publice se realizează cu exces de putere, şi anume: în situaţia depăşirii limitelor de competenţă prevăzute de lege, şi în situaţia în care, prin dispunerea/aprecierea autorităţii, s-au încălcat drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Raportat la cele două ipoteze anterior precizate, se susţine neîncadrarea sancţiunii adoptate de A.S.F., prin Decizia A.S.F. nr. 1172/25.08.2022, în sfera excesului de putere, astfel cum eronat se susţine în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

4.1.10. În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1196/30.06.2023

In ceea ce priveşte acest motiv de recurs, ulterior emiterii Deciziei A.S.F. nr. 1172/25.08.2022, s-a constatat că, pe parcursul derulării procedurii de control permanent şi de emitere a actului administrativ contestat, cadrul legal privind procedura de contestare a actelor individuale emise în temeiul Legii nr. 24/2017 a fost modificat.

Astfel, în temeiul prevederilor art. III pct. 3 din Legea nr. 237/2022, care a intrat în vigoare la data de 01.08.2022, articolul 155 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 s-a modificat după cum urmează:

"(7) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) şi art. II alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/20042 . cu modificările .şi completările ulterioare, decizia de sancţionare prevăzută la alin. (2), precum şi celelalte acte administrative adoptate de A.S.F. conform prevederilor prezentei legi sau pentru aplicarea regulamentelor adoptate la nivelul Uniunii Europene in domeniile prevăzute de prezenta lege. motivate in mod corespunzător, pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal. Actul administrativ individual prin care A.S.F. aplică sancţiunea cu amendă constituie titlu executoriu".

Anterior acestei modificări legislative, art. 155 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 avea următoarea redactare:,,(7) Decizia de sancţionare prevăzută la alin. (2). precum şi celelalte acte administrative adoptate de A.S.F. conform prevederilor prezentei legi, inclusiv prin aplicarea corespunzătoare a regulamentelor europene direct aplicabile în statele membre, emise la nivelul Uniunii Europene în domeniile prevăzute de prezenta lege, sunt motivate in mod corespunzător, cu respectarea prevederilor alin. (3), şi pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/'20()4, cu modificările si completările ulterioare".

Totodată, anterior modificării aduse art. 155 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 prin Legea nr. 237/2022, caracterul executoriu al actelor individuale de sancţionare emise de A.S.F. era prevăzut de art. 17 alin. (4) din Statutul C.N.V.M. aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 514/2002, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012.

Începând cu data de 01.08.2022, temeiul legal care le conferă caracter executoriu deciziilor de sancţionare emise de A.S.F. îl constituie art. 155 alin. (7) teza finală din Legea nr. 24/2017, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 237/2022.

În concluzie, în prezent, forma în vigoare a art. 155 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 stabileşte competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru contestarea deciziilor de sancţionare emise de A.S.F. în cazul încălcării prevederilor acestui act normativ, derogând expres de la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile în faţa autorităţii emitente a actelor administrative individuale, precum şi caracterul executoriu al deciziilor A.S.F. de sancţionare cu amendă.

Aşadar, raportat la cadrul legal existent la data emiterii Deciziei A.S.F. nr. 1172/25.08.2022, acest act individual cuprindea următoarele erori: menţiuni privind posibilitatea contestării acestora la A.S.F. conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în termen de 30 zile de la comunicarea deciziilor; indicarea ca temei legal al caracterului executoriu al deciziilor de sancţionare cu amendă a prevederilor art. 17 alin. (4) din Statutul C.N.V.M., coroborate cu cele ale art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012.

În contextul prezentat, s-a impus, ca măsură de remediere a acestor neregularităţi ale Deciziei A.S.F. nr. 1172/25.08.2022 deja comunicate şi publicate, emiterea unei decizii de rectificare în care să se precizeze posibilitatea contestării actului individual la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi temeiul legal actual al caracterului executoriu al deciziilor de sancţionare cu amendă emise de autoritate. Prin urmare, întrucât erorile existente nu erau de natură a afecta legalitatea sau temeinicia Deciziei A.S.F. nr. 1172/25.08.2022, neaducând modificări în raport cu fapta contravenţională constatată, împrejurările săvârşirii acesteia, circumstanţele reale şi personale relevante, precum şi în ceea ce priveşte cuantumul amenzii, a fost emisă Decizia A.S.F. nr. 1247/13.09.2022 de rectificare acesteia, iar nu de revocare.

Având în vedere prevederile art. I alin. (6) din Legea nr. 554/2004, invocate de recurentul- reclamant în susţinerea cererii de recurs, acestea au ca teză premisă emiterea, de către o autoritate, "a unui act administrativ unilateral nelegal". Or, erorile existente în decizia de sancţionare cu amendă nu erau de natură a afecta legalitatea sau temeinicia Deciziei A.S.F. nr. 1172/25.08.2022. Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente.

De asemenea, acelaşi text legal vizează situaţia in care actul nu mai poate fi revocat, însă, în speţă, nu se punea problema revocării actului ca urmare a unor erori materiale cuprinse în acesta, ci doar rectificarea lor. Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că, deşi sunt corecte din punct de vedere teoretic dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, acestea nu sunt incidente în cauză şi nu determină anularea deciziei în discuţie.

5. Răspunsul la întâmpinări

Deşi întâmpinarea intimatei - pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a fost comunicată în termenul legal, recurentul - reclamant A. nu a combătut apărările acesteia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) C. proc. civ. incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 şi 494 C. proc. civ.

6. Aspecte procesuale

La termenul din 14 mai 2024, Înalta Curte a luat act de renunţarea intimatei-pârâte de la a mai susţine excepţia nulităţii recursului, invocată în cadrul întâmpinării.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

7.1. Elemente de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă

C. S.A. este o societate pe acţiuni ale cărei acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe piaţa Aero (Sistem alternativ de tranzacţionare) administrat de Bursa de Valori Bucureşti - categoria Premium, modul de organizare şi funcţionare al societăţii din perspectiva calităţii acesteia de emitent de acţiuni admise la tranzacţionare pe un sistem multilateral de tranzacţionare fiind reglementat şi de dispoziţiile generale ale Legii nr. 31/1990, de dispoziţiile legale specifice pieţei de capital, respectiv Legea nr. 24/2017 precum şi de reglementările cu caracter secundar emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)- autoritate publică centrală de reglementare, autorizare, supraveghere şi control a pieţei de capital, conform Ordonanţei Guvernului nr. 93/2012.

În data de 02.06.2021, Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii a aprobat situaţiile financiare, raportul administratorilor şi raportul auditorului pentru exerciţiul financiar 2020. Raportul financiar anual pentru anul 2020 a fost publicat de către Societate la data de 08.06.2021.

Prin adresa nr. x/08.10.2021, A.S.F. a constatat nerespectarea prevederilor art. 122 coroborate cu cele ale art. 124 din Legea nr. 24/2017 şi a atenţionat Societatea cu privire la nerespectarea termenului legal de transmitere/publicare a raportului anual aferent exerciţiului financiar 2020, totodată, solicitând Societăţii ca pe viitor să dispună toată măsurile necesare în vederea respectării întocmai a obligaţiilor legale.

Prin adresa nr. x/11.10.2021, C. S.A. (actuală B.) a arătat A.S.F. motivele care au determinat-o să publice cu întârziere Raportul financiar anual. Ulterior, prin Adresa nr. x/21.03.2022 A.S.F. a transmis Societăţii Raportul de control permanent nr. x/22.03.2022.

Prin Decizia A.S.F. nr. 1172/25.08.2022, A.S.F. a dispus sancţionarea recurentului-reclamant cu amendă în valoare de 12.500 de RON. în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi reprezentant legal al societăţii C. S.A.

In cuprinsul actului administrativ individual au fost reţinute, pe scurt, următoarele aspecte:

- în cadrul activităţii de control permanent, A.S.F. a verificat modul în care societăţile emitente ale căror acţiuni se tranzacţionează pe piaţa reglementată sau în cadrul sistemului multilateral de tranzacţionare administrai de B.V.B. au dus la îndeplinire obligaţia de transparenţă privind publicarea şi transmiterea la operatorul de piaţă/sistem şi la A.S.F. a Raportului financiar anual aferent exerciţiului financiar 2020;

- Consiliul de Administraţie al societăţii C.. a convocat A.G.O.A. pentru discutarea/aprobarea/modificarea situaţiilor financiare aferente anului 2020 în data de 02/03.06.2021;

- A.G.O.A. din data de 02.06.2021 a aprobat situaţiile financiare, raportul administratorilor şi raportul auditorului pentru exerciţiul financiar aferent anului 2020;

- C.. a publicat Raportul financiar anual pentru exerciţiul financiar pe anul 2020 în data de 08.06.2021;

- în data de 22.03.2022, prin adresa nr. x, A.S.F. a transmis Raportul de control permanent întocmit în scopul veri licării modului în care au fost respectate de către CA. al societăţii C.. prevederile art. 122 şi ale art. 124 din Legea nr. 24/2017 coroborate cu cele ale art. 223 lit. A). alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, cu modificările şi completările ulterioare, (denumit, în continuare, Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018);

- Societatea, respectiv Preşedintele CA., nu au transmis obiecţii la Raportul de control permanent nr. x/22.03.2022;

- termenul limită de publicare a Raportului financiar anual aferent exerciţiului financiar al anului 2020 era "cel târziu la 4 luni după sfârşitul exerciţiului financiar 2020 ". respectiv până la data de 30.04.2021, acesta fiind depăşit;

- legislaţia privind piaţa de capital nu prevede excepţii de la obligaţia emitenţilor ale căror valori mobiliare se tranzacţionează în cadrul unui sistem multilateral de a întocmi, publica şi transmite către A.S.F. şi operatorul de sistem, în termen legal, raportul financiar anual.

Temeiul de drept al actului administrativ individual este reprezentat de dispoziţiile art. 122 şi art. 124 din Legea nr. 24/2017 coroborate cu prevederile art. 223 lit. A) alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018, faptă ce constituie contravenţie potrivit art. 146 alin. (1) lit. a) pct. 7 din Legea nr. 24/2017.

Săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 146 alin. (1) lit. a) pct. 7 din Legea nr. 24/2017 se sancţionează, în cazul persoanelor fizice, cu amendă de la 10.000 RON până la cea mai mare valoare dintre 9.000.000 RON sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) lit. c) pct. 2 (i) din Legea nr. 24/2017.

Decizia A.S.F. nr. 1247/13.09.2022 a fost emisă în vederea rectificării unor erori materiale constatate la alin. (2) al art. 2 şi la art. 4 din Decizia A.S.F. nr. 1172/25.08.2022, erori care au fost corectate potrivit art. 1 din actul individual menţionat.

Analiza motivelor de casare întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

7.2. Motivul de casare referitor la greşita aplicare a legii de către prima instanţă prin reţinerea vinovăţiei şi a faptului că reclamantul este persoana responsabilă (încălcarea dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 2/2001 şi art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017)

În ceea ce priveşte lipsa calităţii de persoană responsabilă a reclamantului, recurentul a invocat faptul că instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, în mod greşit aceasta reţinând că obligaţia de a publica situaţiile financiare revenea reclamantului, în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, "adunarea generală este convocată de consiliul de administraţie, respectiv de directorat, ori de câte ori este necesar."

De asemenea, conform art. 141 din aceeaşi lege:

"(1) Consiliul de administraţie se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni.

(2) Preşedintele convoacă consiliul de administraţie, stabileşte ordinea de zi, veghează asupra informării adecvate a membrilor consiliului cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi şi prezidează întrunirea.

(3) Consiliul de administraţie este, de asemenea, convocat la cererea motivată a cel puţin 2 dintre membrii săi sau a directorului general. În acest caz, ordinea de zi este stabilită de către autorii cererii. Preşedintele este obligat să dea curs unei astfel de cereri.

(4) Convocarea pentru întrunirea consiliului de administraţie va fi transmisă administratorilor cu suficient timp înainte de data întrunirii, termenul putând fi stabilit prin decizie a consiliului de administraţie. Convocarea va cuprinde data, locul unde se va ţine şedinţa şi ordinea de zi. Asupra punctelor care nu sunt prevăzute pe ordinea de zi se pot lua decizii doar în cazuri de urgenţă. Actul constitutiv poate impune condiţii mai stricte cu privire la aspectele reglementate în prezentul alineat."

Or, faptul că, potrivit legii, Consiliul de Administraţie putea fi convocat şi la solicitarea a doi membri ai acestuia, Preşedintele CA neavând competenţa exclusivă nu exclude existenţa obligaţiei paralele a preşedintelui; cu alte cuvinte, neîndeplinirea acestei obligaţii de către ceilalţi membri CA nu conduce la anularea obligaţiei paralele a Preşedintelui.

Pe de altă parte, din modul de redactare a art. 141 mai sus-citat, reiese că sarcina primordială a acestei convocări revine Preşedintelui CA, convocarea la cererea a 2 membri sau a directorului general fiind una excepţională, care trebuie să fie motivată şi căreia Preşedintele trebuie să îi dea curs.

Deci, convocarea A.G.O.A. se realizează de Consiliul de administraţie al societăţii, astfel că prima etapă pentru a se ajunge la convocarea A.G.O.A. este aceea a convocării consiliului de administraţie; sarcina convocării Consiliului de administraţie al societăţii revine atât preşedintelui acestuia, cât şi titularilor menţionaţi la art. 141 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dar neconvocarea conform alin. (3) nu acoperă culpa neaplicării prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol.

O altă susţinere a recurentului este în sensul că publicarea cu întârziere a situaţiilor financiare nu s-a datorat reclamantului, ci transmiterii cu întârziere de către auditorul extern a situaţiilor financiare auditate; ca urmare, este lipsit de relevanţă faptul că s-a realizat convocarea Consiliului la data de 21.04.2021, în condiţiile în care raportul auditorului financiar a fost primit de către Societate după data de 01.04.2021.

Argumentul adus de recurent este acela că Societatea are obligaţia de a pune la dispoziţia acţionarilor informaţii cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi cu cel puţin 30 de zile înainte de data ţinerii AGOA, iar încălcarea obligaţiei de informare a acţionarilor este sancţionată cu nulitatea hotărârilor astfel adoptate; raportat la faptul că termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 30 zile de la data publicării convocatorului în Monitorul Oficial, chiar dacă convocarea Consiliului s-ar fi făcut imediat după primirea de către Societatea a Raportului auditorului extern, situaţiile financiare nu ar fi putut fi publicate pe site-ul BVB până la data de 30.04.2021.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, prima instanţă a reţinut că o asemenea convocare a Consiliului de administraţie a fost realizată de către reclamant abia la data de 21.04.2021 şi a fost urmată de convocarea A.G.O.A. la data de 02.06.2021.

În ceea ce priveşte termenul în care poate fi realizată convocarea Consiliului, prin lege nu este stabilit un interval minim, acesta fiind lăsat la aprecierea preşedintelui, dar cu respectarea dispoziţiilor art. 140 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, care prevăd faptul că preşedintele coordonează activitatea consiliului şi raportează cu privire la aceasta adunării generale a acţionarilor; de asemenea, el veghează la buna funcţionare a organelor societăţii.

In aceste condiţii, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, în calitate de preşedinte al Consiliului de administraţie, era chemat să facă toate demersurile necesare publicării în termenul legal a raportului financiar aferent anului 2020, respectiv convocarea organului de administrare pentru a decide în timp util convocarea A.G.O.A. având pe ordinea de zi aprobarea situaţiilor financiare auditate; ceea ce i se impută reclamantului este convocarea tardivă a acestuia, aspect care a determinat convocarea cu întârziere a A.G.O.A. şi implicit aprobarea şi publicarea raportului financiar cu întârziere. Or, o astfel de întârziere în realizarea convocării Consiliului care a produs consecinţa întârzierii corelative a aprobării şi publicării raportului financiar pentru anul 2020, este imputabilă reclamantului.

În ceea ce priveşte apărarea referitoare la faptul că raportul auditorului financiar a fost primit de societate după data de 01.04.2021, Înalta Curte constată că convocarea Consiliului s-a realizat abia la data de 21.04.2021, în condiţiile în care termenul pentru publicarea raportului financiar era 30.04.2021; or, o astfel de întârziere, coroborată cu obligaţia de a respecta termenul de 30 de zile dintre data deciziei Consiliului de Convocare a A.G.O.A. şi data întrunirii A.G.O.A. a determinat publicarea cu întârziere a raportului financiar.

Recurentul a mai invocat faptul că auditorul extern este ales de către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, Adunarea Generală Ordinară fiind organul responsabil cu aprobarea situaţiilor financiare, iar responsabilitatea ca situaţiile financiare să fie auditate în termen util pentru a putea fi aprobate de către A.G.O.A. revine auditorului financiar, acesta având obligaţia de a audita situaţiile financiare în conformitate cu dispoziţiile art. 160 din Legea nr. 31/1990 şi art. 65 alin. (4) din Legea nr. 24/2017. Or, în condiţiile în care auditorul financiar nu a transmis Societăţii situaţiile financiare auditate cel târziu la finalul lunii martie, Societatea a fost în imposibilitate de a publica Raportul anual până la data de 30 aprilie 2021.

Cu privire la acest argument, Înalta Curte reţine că recepţionarea cu întârziere a raportului de audit financiar nu îl exonerează pe preşedintele CA. de responsabilitatea convocării şi asigurării desfăşurării A.G.O.A. având pe ordinea de zi aprobarea situaţiilor financiare aferente exerciţiului financiar 2020 cu respectarea termenului legal, respectiv cel târziu la 4 luni după sfârşitul exerciţiului financiar; Înalta Curte reţine că, potrivit legii, preşedintele CA are obligaţia de a veghea la buna funcţionare a organelor societăţii, în aşa fel încât acţionarii şi investitorii să nu fie privaţi de cunoaşterea situaţiei financiare a societăţii şi ca raportul de audit financiar aferent anului 2020 să fie livrat în timp util.

Dincolo de acest aspect, aşa cum s-a reţinut deja, chiar şi raportat la livrarea întârziată a acestui raport de audit financiar, au existat întârzieri în convocările succesive ale CA şi ale AGA, întârzieri care, dacă ar fi fost evitate, ar fi condus la o depăşire a termenelor legale de doar câteva zile, faţă de cea constatată de către pârât prin actul contestat în cauza de faţă.

Recurentul a mai invocat faptul că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, art. 122 din Legea nr. 24/2017, art. 223 lit. A) alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 potrivit cu care obligaţia de a publica Raportul şi de a respecta cerinţele de raportare revine emitenţilor, în speţă B. S.A. (fostă C.), iar nu preşedintelui Consiliului de Administraţie.

Înalta Curte constată că şi aceste critici aduse modalităţii de aplicare a legii de către prima instanţă sunt nefondate, deoarece conducerii societăţilor îi revine răspunderea privind respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.

Conform dispoziţiilor art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2017:

"Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, faptele săvârşite de către:

a) entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de A.S.F.. emitenţii de valori mobiliare şi/sau de către membrii consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere, directorii ori membrii directoratului, respectiv. în toate cazurile în care a fost numit, directorul general şi dacă există această funcţie, directorul general adjunct. (...)".

Prin urmare, autoritatea poate emite acte administrative individuale prin care să dispună sancţiuni inclusiv în sarcina membrilor consiliului de administraţie, fără a fi exclusă o asemenea ipoteză doar pentru faptul că există posibilitatea sancţionării societăţii.

Recurentul a mai invocat faptul că, în perioada analizată, persoana însărcinată cu asigurarea desfăşurării AGOA şi cu efectuarea raportărilor către A.S.F. şi către BVB era domnul E..

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu aduce în atenţie un aspect suficient de relevant pentru a determina concluzia greşitei aplicări a legii; cât timp recurentul a păstrat funcţia de preşedinte al CA, indiferent de eventualele atribuţii delegate dl-ui E., acesta a păstrat obligaţiile mai sus amintite, referitoare la vegherea asupra bunei funcţionări a organelor societăţii.

În ceea ce priveşte aspectele ce vizează pandemia Covid-19, recurentul a arătat că instanţa de fond în mod nelegal a apreciat că în anul 2021 nu au existat impedimente obiective care să împiedice îndeplinirea obligaţiilor în discuţie; cât timp la nivelul anului 2021 existau restricţii în ceea ce priveşte activitatea hotelieră, restricţii instituite prin Hotărârea nr. 394 din 18 mai 2020.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că efectele produse de pandemia de Covid-19 nu sunt de natură a invalida actul administrativ contestat; indiferent de faptul că perioada de pandemie a afectat în mod considerabil industria hotelieră, în discuţie în prezenta cauză este îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiei de raportare din anul 2021 prevăzută de Legea nr. 24/2017, cu privire la care nu au existat impedimente obiective, de natură medicală.

În ceea ce priveşte lipsa prejudiciului suferit de către acţionari pentru publicarea Raportului peste termenul prevăzut de legiuitor, Înalta Curte constată că reţinerea contravenţiei nu este condiţionată de existenţa ca atare a unui prejudiciu produs, existenţa acestuia fiind prezumată de legiuitor prin reglementarea contravenţiei ca atare.

7.3. Motivul de recurs referitor la încălcarea principiului non bis in idem

Recurentul a invocat încălcarea acestui principiu ca urmare a sancţionării prin decizia contestată, dar şi prin adresa nr. x/08.10.2021 a A.S.F.; cu privire la aceasta din urmă, recurentul apreciază că reprezintă o veritabilă sancţionare cu avertisment.

În fapt, prin adresa nr. x/08.10.2021, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a constatat nerespectarea prevederilor art. 122 coroborate cu cele ale art. 124 din Legea 24/2017 şi a atenţionat societatea cu privire la nerespectarea termenului legal de transmitere/publicare a raportului anual aferent exerciţiului financiar 2020, solicitând societăţii să dispună măsurile necesare în vederea respectării întocmai a obligaţiilor legale.

Prin adresa de mai sus, se aducea la cunoştinţa reclamantului A. şi a C. sa Bucureşti faptul că nu a fost respectată obligaţia de a se pune la dispoziţia publicului raportul financiar anual aferent anului 2020 care a fost publicat la data de 08.06.2021, deşi potrivit legii acesta trebuia publicat cel târziu la 4 luni după încheierea exerciţiului financiar, iar acest termen s-a împlinit la 30.04.2021. În cuprinsul acestei adrese se menţionează: "Având în vedere aspectele prezentate vă atenţionăm cu privire la nerespectarea termenului legal de transmitere/publicare a raportului anual aferent exerciţiului financiar 2020. Totodată, vă solicităm ca pe viitor să dispuneţi toate măsurile necesare în vederea respectării întocmai a dispoziţiilor legale".

De asemenea, s-a menţionat în cuprinsul adresei faptul că, pentru nerespectarea acestei obligaţii legislaţia prevede sancţiuni cu amendă care în cazul persoanei fizice sunt cuprinse între 10 000 RON până la cea mai mare valoare dintre 9 000 000 RON sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta în cazul în care aceste valori pot fi stabilite.

Înalta Curte reţine că art. 50 din Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se referă la "Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune ". Pentru a-şi găsi aplicarea principiul non bis in idem, trebuie să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzaţie în materie penală, iar autorităţile să demareze o a doua procedură penală (elementul bis), pentru aceeaşi faptă (elementul idem), cu privire la aceeaşi persoană. In această a doua procedură, fie în faza urmăririi penale, fie în faza judecăţii, acuzatul va putea invoca excepţia autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa C.E.D.O cu referire la Articolul 4 din Protocolul 7 la Convenţie, conform art. 4 din Protocolul nr. 7 - Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori:

"1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă, conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.

2. Dispoziţiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată.

3. Nicio derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul art. 15 din Convenţie."

CEDO a reţinut că în primul alineat al acestui articol sunt enunţate cele trei componente-cheie ale principiului non bis in idem:

1. cele două proceduri trebuie să fie de natură "penală";

2. acestea trebuie să aibă ca obiect aceeaşi infracţiune;

3. trebuie să fie vorba despre repetarea procedurii penale.

A treia componentă include, la rândul ei, trei elemente: a) a doua procedură trebuie să fie nouă, b). prima decizie trebuie să fie "definitivă" şi c) acesteia nu trebuie să i se aplice excepţia menţionată la paragraful al doilea.

În privinţa naturii penale a procedurilor, Curtea a hotărât că doar calificarea juridică a procedurii în dreptul intern nu poate constitui singurul criteriu relevant pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem din perspectiva art. 4 § 1 din Protocolul nr. 7, întrucât, în caz contrar, aplicarea acestei dispoziţii ar fi lăsată la aprecierea statelor contractante, existând riscul să se ajungă la rezultate incompatibile cu obiectul şi scopul Convenţiei [Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei (pct. 522) ].

Aceasta a precizat că sintagma "procedură penală", folosită în textul art. 4 din Protocolul nr. 7, trebuie să fie interpretată în lumina principiilor generale aplicabile expresiei "acuzaţie în materie penală" şi termenului "pedeapsă" care figurează la art. 6 şi, respectiv, la art. 7 din Convenţie.

Conform jurisprudenţei constante a Curţii, existenţa sau nu a unei "acuzaţii în materie penală" trebuie apreciată în funcţie de trei criterii, denumite în mod curent "criteriile Engel" [Engel şi alţii împotriva Ţărilor de Jos; Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei, pct. 53].

Primul este încadrarea juridică a infracţiunii în dreptul intern; cel de-al doilea este însăşi natura infracţiunii; iar cel de-al treilea este gradul de severitate a sancţiunii pe care persoana în cauză riscă să o primească. Criteriile al doilea şi al treilea sunt alternative şi nu neapărat cumulative. Acest lucru nu împiedică totuşi adoptarea unei abordări cumulative, dacă analiza separată a fiecărui criteriu nu permite să se ajungă la o concluzie clară cu privire la existenţa unei acuzaţii în materie penală.

Contrar susţinerilor reclamantului, Înalta Curte constată că prin adresa în discuţie nu s-a realizat o repetare a aceleiaşi proceduri de sancţionare. Astfel, aplicând cele trei criterii conturate în jurisprudenţa CEDO pentru calificarea existenţei unei "acuzaţii în materie penală", cât timp prin adresa amintită nu a fost stabilită nici măcar o sancţiune ca atare a avertismentului, nu se poate reţine finalizarea unei anumite proceduri ca atare, indiferent de calificarea acesteia ca fiind penală sau nu.

În mod corect a statuat prima instanţă, ca urmare a interpretării gramaticale şi teleologice a conţinutului adresei amintite, că nu a avut loc aplicarea sancţiunii avertismentului astfel cum prevăd dispoziţiile art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, atâta timp cât, în cuprinsul adresei în discuţie, nu se regăseşte vreo menţiune legată de manifestarea de voinţă a pârâtului de a aplica o astfel de sancţiune reclamantului; manifestarea de voinţă în ceea ce priveşte aplicarea unei sancţiuni contravenţionale reclamantului, fie şi sancţiunea avertismentului, trebuie să fie rezultatul unei manifestări de voinţă exprese, clare, neechivoce, din partea organului abilitat să constate şi să aplice sancţiunea, iar nu presupusă, dedusă pe cale de interpretare a conţinutului unui act.

Pe de altă parte, nu a fost urmată procedura reglementată de prevederile art. 155 din Legea 24/2017, astfel că adresa amintită are natura juridică a unei simple atenţionări, iar nu a unei sancţiuni contravenţionale.

În mod corect se apără intimata-pârâtă în sensul că adresa invocată şi calificată drept avertisment de către recurentul-reclamant nu reprezintă un act administrativ individual, în înţelesul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004; or, neavând caracterul unui act administrativ individual prin care se dispune o sancţiune, nu poate fi vorba de încălcarea principiului de drept non bis in idem.

7.4. Motivul de casare referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (7) şi 27 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017

În cadrul acestui motiv de casare, recurentul invocă faptul că reclamantul nu a primit adresa A.S.F. nr. x/22.03.2022, fiind în imposibilitate de a formula obiecţiuni, fiindu-i îngrădit astfel dreptul la apărare, deşi intimatul cunoştea adresa de domiciliu a reclamantului, fiind menţionată expres în cuprinsul deciziei de sancţionare la art. 1; Raportul de control nu a fost transmis reclamantului, ci la sediul C.. A.S.F. nu a făcut dovada că s-a aflat în imposibilitatea comunicării atât a adresei A.S.F. nr. x/22.03.2022 cât şi a Deciziei nr. 1172/25.08.2022 direct reclamantului, astfel că nu a fost respectată procedura prealabilă obligatorie prevăzută la art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017.

Înalta Curte constată că, prin raportul de control permanent nr. VPI/4087/22.03.2022, recurentul-reclamant, în calitate de Preşedinte CA. al societăţii, a fost notificat cu privire la faptele constatate şi la dreptul acestuia de a formula obiecţii, fiind urmată procedura preliminară prevăzută de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017. În acest sens, adresa a fost transmisă către C. şi "în atenţia domnului A. - Preşedintele Consiliului de Administraţie"; adresa reprezintă o notificare, astfel cum reiese din conţinutul său; prin adresă, atât societatea, cât şi Preşedintele C.A., au fost "notificaţi cu privire la întocmirea raportului de control permanent nr. VPI/4087/22.03.2022"; în cuprinsul notificării este arătat faptul că elementele de neconformitate referitoare la respectarea prevederilor art. 122 din Legea nr. 24/2017 sunt prezentate în Raportul de control permanent anexat notificării şi faptul că "termenul pentru transmiterea punctului de vedere/obiecţiilor, conform art. 34 alin. (2) din Regulamentul nr. 4/2021, coroborate cu cele ale art. 155 alin. (1) teza a Il-a din Legea nr. 24/2017 este de 5 zile de la primirea notificării".

Prin urmare, afirmaţia recurentului-reclamant referitoare la încălcarea dreptului de a formula obiecţiuni este vădit nefondată. Adresa de înaintare a raportului de control permanent nr. VPF/4087/22.03.2022, a fost transmisă societăţii prin e-mail si scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Raportat la susţinerile recurentului în sensul nerespectării prev. art. 27 din O.G. nr. 2/2001 prin necomunicarea la adresa contravenientului, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 4/2021, care prevăd comunicarea raportului de control permanent, entităţii controlate si/sau a conducerii entităţii controlate/persoanelor responsabile cu privire la încălcările prevederilor legale constatate de către structura organizatorică de specialitate din cadrul A.S.F. nu conţine o menţiune similară, fiind necesară, pentru respectarea aplicării legii, certitudinea primirii de către persoana verificată a acestui raport.

În acest context, nu se susţine afirmaţia recurentului-reclamant conform căreia raportul de control permanent a fost comunicat numai societăţii emitente, întrucât eventualele deficienţe de comunicare la nivelul societăţii nu pot fi imputate pârâtului; pe de o parte, Decizia A.S.F. nr. 1172/25.0S.2022 a fost comunicată recurentului-reclamant prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la ultimele două adrese de domiciliu cunoscute, conform recipiselor regăsite în Anexa nr. 1 la întâmpinarea formulată pe fondul cauzei; pe de altă parte, având în vedere că omisiunea îndeplinirii obligaţiei de raportare şi sancţionarea reclamantului au vizat calitatea acestuia de preşedinte al Consiliului de administraţie al C. sa Bucureşti, în mod corect transmiterea raportului s-a realizat pe adresa companiei, iar nu la domiciliul reclamantului; raportul de control, care conţinea inclusiv posibilitatea persoanei responsabile cu îndeplinirea obligaţiilor de raportare de a formula obiecţiuni, a fost transmis reclamantului. Pentru aceste considerente, acest motiv de casare este nefondat.

7.5. Motivul de casare referitor la greşita aplicare a legii cu privire la lipsa faptei

Recurentul a invocat faptul că nepublicarea Raportului financiar anual în termenul legal nu constituie o contravenţie prevăzută de Legea nr. 24/2017, deoarece se află în prezenta unei contravenţii de rezultat, iar nu a uneia de pericol.

Înalta Curte constată că, prin actul administrativ contestat, pârâta a reţinut săvârşirea de către reclamant a contravenţiei prevăzute de art. 126 alin. (1) lit. a) pct. 7 (în prezent art. 147) din Legea 24/2017, constând în aceea că nu a întreprins în timp util demersurile necesare publicării raportului financiar anual aferent exerciţiului financiar 2020. Conform acestora, constituie contravenţie nerespectarea prevederilor privind obligaţiile de raportare, de realizare a operaţiunilor şi de respectare a conduitei şi a condiţiilor prevăzute la art. 120-122 (emitenţii sunt obligaţi să respecte cerinţele de raportare stabilite prin reglementările A.S.F., precum şi cele ale operatorului sistemelor de tranzacţionare pe care se tranzacţionează valorile mobiliare emise de aceştia).

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, termenul de 4 luni pentru publicarea raportului financiar anual este unul imperativ, nu de recomandare, acest aspect rezultând fără îndoială din formularea textului legal; un prejudiciu nepatrimonial poate fi oricând reţinut prin prisma faptului că acţionarii şi potenţialii investitori trebuiau informaţi corect, complet şi în termen (30 aprilie al fiecărui an) cu privire la situaţia financiară a societăţii, astfel încât aceştia să poală lua decizii investiţionale în cunoştinţă de cauză.

Ca urmare, acest motiv de recurs este nefondat, cât timp nerespectarea obligaţiilor de raportare constituie contravenţie conform prevederilor art. 126 alin. (1) lit. a) pct. 7 (în prezent art. 147) din Legea 24/2017.

7.6. Motivul de recurs referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 precum şi ale art. 155 alin. (3) din Legea nr. 24/2017

Prin acest motiv de recurs, recurentul a invocat faptul că în mod greşit a respins prima instanţă critica de nulitate a actului atacat constând în faptul că acesta nu cuprinde nicio argumentaţie din care să rezulte modalitatea în care s-a realizat individualizarea sancţiunii; decizia de sancţionare nu cuprinde niciun motiv prin care A.S.F.-ul să precizeze criteriile care au stat la baza individualizării sancţiunii şi aplicării unei amenzi în cuantum de 12.500 RON, având un caracter discreţionar ce încalcă principiul proporţionalităţii.

Înalta Curte are în vedere faptul că prevederile art. 155 alin. (3) din Legea nr. 24/2017 stabilesc obligaţia emitentului ca decizia de sancţionare să cuprindă descrierea faptei contravenţionale şi a împrejurărilor care pot fi avute în vedere la individualizarea sancţiunii, indicarea temeiului legal potrivit căruia se stabileşte şi se sancţionează contravenţia, sancţiunea principală şi eventualele sancţiuni complementare şi măsuri administrative aplicate.

Fiind, de asemenea, aplicabil art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, Înalta Curte constată că, în cauză, limită minimă specială a amenzii prevăzute de art. 126 alin. (1) lit. a) pct. 7 (în prezent art. 147) din Legea 24/2017 este de 10000 RON, iar cea maximă de 9000000 RON (sau dublul beneficiul realizat din încălcare sau a pierderii evitate), iar amenda aplicată reclamantului prin decizia contestată a fost de 12.500 RON. Astfel, ceea ce poate invoca recurentul ca nemotivare a individualizării reprezintă eventual chestiunea nestabilirii ca amendă a minimului legal, însă raportat la orientarea de către intimat spre un cuantum apropiat acestui minim legal conduce la constatarea lipsei de utilitate a acestei critici.

Cum în mod corect a reţinut prima instanţă, obligaţia de a indică împrejurările avute în vedere la individualizarea sancţiunii operează cu o mai mare pregnanţă în acele situaţii în care organul constatator recurge la aplicarea unei sancţiuni orientate spre maximul acesteia.

Din descrierea elementelor de fapt care au conturat existenţa contravenţiei reies şi împrejurările avute în vedere la individualizarea sancţiunii, respectiv întârzierea în convocarea A.G.O.A pentru aprobarea situaţiilor financiare cu consecinţa încălcării drepturilor investitorilor de a fi informaţi în termenul legal cu privire la situaţia financiară a societăţii.

În ceea ce priveşte modalitatea de alegere între cele trei categorii de sancţiuni prevăzute de dispoziţiile art. 147 din Legea 24/2017 (o declaraţie publică, un ordin sau amendă), Înalta Curte constată că, în aplicarea criteriilor prevăzute de art. 151 din Legea nr. 24/2017, pârâta a avut în vedere faptul că reclamantul, în calitate de preşedinte al Consiliului de administraţie, a mai fost sancţionat prin deciziile nr. 171/17.02.2022 şi 548/30.04.2020. În consecinţă, individualizarea sancţiunii a fost realizat în mod corespunzător de către pârât.

7.7. Motivul de casare referitor la nerespectarea dispoziţiilor art. 155 alin. (3) din lege

În cadrul acestui motiv de casare, recurentul a invocat faptul că în mod greşit a respins prima instanţă critica de nulitate a actului administrativ constând în aceea că A.S.F. nu a arătat calea legală si termenul de exercitare a căii de atac.

La art. 4 din Decizia nr. 1172/25.08.2022 este menţionat că "Domnul A. poate formula plângere prealabilă la A.S.F. în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 zile de la data comunicării prezentei decizii."

Or, susţine recurentul, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (7) din Legea nr. 24/2017, decizia de sancţionare se atacă, în termen de 30 de zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar nu cu plângere prealabilă la A.S.F., cum în mod eronat se menţionează în Decizia atacată. Astfel, arată recurentul, prin menţionarea unei căi de atac greşite, A.S.F. i-a răpit dreptul de a cunoaşte modul şi termenul în care pot ataca Decizia de sancţionare.

Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (3) din Legea 24/2007:

"(3) Decizia de sancţionare prevăzută la alin. (2) trebuie să cuprindă următoarele elemente: datele de identificare a contravenientului, data săvârşirii faptei, descrierea faptei contravenţionale şi a împrejurărilor care pot fi avute în vedere la individualizarea sancţiunii, indicarea temeiului legal potrivit căruia se stabileşte şi se sancţionează contravenţia, sancţiunea principală şi eventualele sancţiuni complementare şi măsuri administrative aplicate, termenul şi modalitatea de plată a amenzii şi termenul de exercitare a căii de atac."

Ca urmare, cum în mod corect a subliniat prima instanţă, termenul de exercitare a căii de atac a fost indicat în mod corect atât în cuprinsul deciziei iniţiale, cât şi a deciziei nr. 1247/13.09.2022.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a plângerii, deşi greşit menţionată în decizia nerectificată, pe de o parte nu trebuia menţionată în mod obligatoriu în decizia atacată (nefiind enumerată ca atare în cuprinsul art. 155 alin. (3), iar pe de altă parte, nu s-a dovedit producerea unei vătămări procesuale recurentului, în condiţiile în care cererea a fost formulată în termen şi a fost adresată instanţei competente. Pe de altă parte, prin decizia nr. 1247/13.09.2022 pârâta a dispus modificarea dispoziţiilor art. 4 din decizia 1172/25.08.2022, stabilind că aceste dispoziţii vor avea următorul cuprins: "Prezenta decizie poate fi atacată în termen de 30 de zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (7) prima teză din Legea 24/2017". În concluzie, şi acest motiv de casare este nefondat.

7.8. Motivul de casare referitor la greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 24/2017

Recurentul a invocat faptul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 24/2017, respectiv art. 9 din C. civ., în sensul că, prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în cazul săvârşirii a două sau mai multe contravenţii, se aplică sancţiunea cea mai mare, majorată cu până la 50 %, după caz.

În susţinerea acestei critici, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 1171/17.02.2022 a mai fost sancţionat de pârâta A.S.F. pentru o altă faptă contravenţională săvârşită în perioada august- octombrie 2021.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect netemeinicia acestei critici, cât timp, prin decizia invocată emisă la data de 17.02.2022, reclamantul a fost sancţionat pentru o faptă diferită, săvârşită într-o perioadă diferită, iar la momentul constatării existenţei faptelor pentru care s-a dispus sancţionarea prin decizia din prezenta cauză (respectiv prin raportul de control din 22.03.2022), decizia nr. 171/17.02.2022 era deja emisă.

Astfel, prin decizia nr. 1171/17.02.2022, A.S.F. 1-a sancţionat pe reclamant, în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie, cu amendă în cuantum de 25.000 RON, întrucât nu au fost respectate prevederile art. 111 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 24/2017, coroborate cu prevederile art. 144 lit. C) alin. (3) şi art. 223 lit. C) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018, întrucât nu au fost furnizate auditoriului financiar/firmei de audit informaţiile necesare îndeplinirii misiunii de audit în termenul stabilit de lege, în vederea întocmirii raportului suplimentar de audit solicitat de acţionarul S.I.F. Banat Crişana, faptă ce constituie contravenţie potrivit prevederilor art. 146 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 24/2017.

Prin Decizia nr. 1172/25.08.2022, aşa cum s-a statuat deja în cadrul reţinerii situaţiei de fapt, A.S.F. l-a sancţionat pe reclamant, în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al aceleiaşi entităţi, cu amendă în cuantum de 12.500 RON pentru încălcarea obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 105 şi art. 107 din Legea nr. 24/2017 (în prezent art. 122 şi 124 din Legea nr. 24/2017) coroborate cu art. 223 A. alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018, faptă ce constituie contravenţie potrivit art. 126 alin. (1) lit. a) pct. 7 din Legea nr. 24/2017 (în prezent art. 146 alin. (1) lit. a) pct. 7 din Legea 24/2017).

În mod evident, recurentul-reclamant a fost sancţionat pentru fapte distincte, constatate de A.S.F. la momente distincte, prin rapoarte de control distincte; or, raţiunea art. 156 din Legea nr. 24/2017 este cea a aplicării unei singure sancţiuni, atunci când sunt constatate două sau mai multe contravenţii în acelaşi momenl şi prin acelaşi raport de control.

Dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 24/2017 nu sunt aplicabile nici cu privire la susţinerea referitoare la faptul că A.S.F. a dispus sancţionarea recurentului-reclamant prin două decizii (Decizia A.S.F. nr. 1172/2022 şi Decizia A.S.F. nr. 1166/25.08.2022) întrucât au existat două acţiuni de control permanent desfăşurate faţă de doi emitenţi diferiţi (C. S.A. şi F.), în cadrul cărora au fost emise două rapoarte de control. Prin cele două acte individuale au fost aplicate sancţiuni recurentului-reclamant în calitatea sa de Preşedinte al Consiliilor de Administraţie a două societăţi emitente diferite, fapt ce exclude posibilitatea cumulării amenzilor aplicate pentru flecare contravenţie.

Faptul că, în cadrul verificării modului în care au fost respectate dispoziţiile legale incidente pieţei de capital de către Consiliul de Administraţie al C. S.A. în anul 2021, au fost identificate, în cadrul a două controale distincte, două încălcări diferite, pentru care au fost aplicate două sancţiuni, nu poate conduce la concluzia refuzului de aplicare a prev. art. 156, care are în vedere ca situaţie premisă săvârşirea concomitentă a două sau mai multe contravenţii de către aceeaşi persoană. Or, contravenţiile mai sus reţinute nu sunt concomitente şi nici nu au acelaşi element material. Prin urmare, şi acest motiv de casare este nefondat.

Analiza motivelor de casare întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

7.9. Motivul de recurs referitor la faptul că menţiunile cuprinse la art. 2 din Decizia nr. 1172/25.08.2022 privind caracterul executoriu al Deciziei sunt nelegale

Deşi recurentul invocă faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestui aspect, fiind incident cazul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că omisiunea unei asemenea pronunţări nu este una esenţială de natură să afecteze coerenţa soluţionării integrale a cauzei, cât timp indiferent de prezenţa sau absenţa menţiunii din dispozitivul actului atacat, caracterul executoriu sau nu al actului este determinat de conţinutul concret al legii.

Pe fondul criticii, se constată că în decizia nr. 1172/25.08.2022 la art. 2 alin. (2), entitatea emitentă a reţinut că decizia contestată constituie titlu executoriu în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 514/2002 coroborate cu prevederile art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 113/2013.

Prin decizia nr. 1147/13.09.2022, s-a dispus rectificarea Deciziei nr. 1172/25.08.2022, în sensul că art. 2 alin. (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"prezenta decizie constituie titlu executoriu, în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (7) teza a II a din Legea nr. 24/2017 republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Indiferent de temeiul juridic reţinut în fundamentarea caracterului executoriu al deciziei ASF, acesta a fost corect menţionat ca atare în dispozitiv, astfel că indicarea greşită a acestui temei nu produce o vătămare recurentului de natură să conducă la nulitatea actului atacat exclusiv pe acest considerent. Astfel, acest motiv de casare este nefondat.

7.10. Motivul de casare referitor la nemotivarea sentinţei cu privire la existenţa unui abuz de drept (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Recurentul a invocat faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra incidenţei în cauza dedusă judecăţii a unui abuz de drept, astfel cum este acesta definit la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În cadrul acestui motiv de casare, recurentul a justificat existenţa abuzului de drept prin argumente deduse judecăţii separat ca motive distincte de recurs (prin adresa nr. x/08.10.2021, A.S.F. a dispus avertizarea/atenţionarea reclamantului cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale privind depunerea Raportului financiar anual cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, iar ulterior, în legătură cu aceeaşi faptă, A.S.F. a apreciat că se impune sancţionarea reclamantului cu amendă contravenţională; deşi, A.S.F. cunoştea că persoana responsabilă cu organizarea AGOA având ca obiect aprobarea situaţiilor financiare şi totodată persoana responsabilă ca aceste situaţii să fie întocmite în termenul legal a fost dl. E., nu a ţinut cont de aceste aspecte şi a dispus amendarea reclamantului; A.S.F. ştia că auditorul financiar a transmis către societate Raportul cu întârziere, respectiv la data de 01.04.2021, fapt ce făcea imposibilă publicarea Raportului financiar anual în termenul prevăzut de lege, respectiv până la finalul lunii aprilie; A.S.F. a dispus modificarea Deciziei nr. 1172/25.08.2022, Decizie ce a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice).

Or, cât timp toate aceste motive de casare, luate separat, au fost considerate nefondate de către instanţa de recurs, nu pot fi reţinute ca fiind îndeplinite condiţiile existenţei unui abuz de putere.

7.11. Motivul de casare referitor la Decizia nr. 1247/13.09.2022

Deşi invocă o nepronunţare a primei instanţe cu privire la motivul de nulitate a Deciziei nr. 1247/13.09.2022 invocat prin cererea de chemare în judecată, recurentul a invocat şi motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. raportat la sentinţa iniţială.

Or, cât timp a fost deja formulată, soluţionată şi atacată pe calea unui recurs separat solicitarea de completare a sentinţei iniţiale, motivul de casare invocat cu privire la aceasta nu mai poate avea relevanţa cerută. Astfel, nu va mai fi analizat de instanţa de recurs, urmând a se avea în vedere criticile pe fondul recursului declarat împotriva sentinţei de completare.

7.12. Motivele de recurs formulate împotriva sentinţei civile nr. 1196 din data de 30 iunie 2023 pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022

În cadrul acestui punct, recurentul a invocat faptul că, prin Decizia nr. 1247/13.09.2022, A.S.F. a modificat Decizia nr. 1172/25.08.2022, act administrativ individual care a intrat în circuitul civil şi care a produs efecte.

Înalta Curte constată că în mod corect a aplicat prima instanţă prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, constatând că acestea nu sunt aplicabile atunci când are loc îndreptarea unor erori materiale.

Faptul că prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu disting între modificări ale actului administrativ apte de a schimba substanţa actului administrativ iniţial sau revocări alr unor dispoziţii din cuprinsul acestora şi modificarea unor erori strecurate în cuprinsul actului administrativ nu înlătură principiile de drept comun, aplicabile inclusiv actelor administrative, care permit îndreptarea erorilor materiale strecurate în actele administrative emise. Astfel, nu este corectă susţinerea recurentului, în sensul că o asemenea îndreptare se poate face doar în acele situaţii în care legiuitorul a prevăzut explicit, faţă de coroborarea prev. art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu art. 2 din C. proc. civ., chiar dacă legea specială (Legea nr. 24/2017) nu prevede o asemenea posibilitate, cât timp nu o interzice explicit.

În ceea ce priveşte susţinerea legată de faptul că A.S.F. avea obligaţia de a menţiona în cuprinsul Deciziei termenul şi calea de atac prevăzute de lege, iar lipsa acestor menţiuni afectează legalitatea Deciziei nr. 1172, aceasta fiind emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2017, Înalta Curte constată că, într-adevăr, faţă de prevederile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., nerespectarea formalităţilor prescrise pentru emiterea unui act administrativ poate atrage nulitatea acestuia pentru viciu de formă în măsura în care se dovedeşte existenţa unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anulare actului.

Aşadar, raportat la cadrul legal existent la data emiterii Deciziei A.S.F. nr. 1172/25.08.2022, acest act individual cuprindea următoarele erori: menţiuni privind posibilitatea contestării acestora la A.S.F. conform prevederilor ari. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în termen de 30 zile de la comunicarea deciziilor; indicarea ca temei legal al caracterului executoriu al deciziilor de sancţionare cu amendă a prevederilor art. 17 alin. (4) din Stalutul C.N.V.M., coroborate cu cele ale art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012. In contextul prezentat, s-a impus, ca măsură de remediere a acestor neregularităţi ale Deciziei A.S.F. nr. 1172/25.08.2022 deja comunicate şi publicate, emiterea unei decizii de rectificare în care să se precizeze posibilitatea contestării actului individual la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi temeiul legal actual al caracterului executoriu al deciziilor de sancţionare cu amendă emise de autoritate.

Or, întrucât erorile existente nu erau de natură a afecta legalitatea sau temeinicia Deciziei A.S.F. nr. 1172/25.08.2022, prin emiterea Deciziei A.S.F. nr. 1247/13.09.2022, nu s-a produs o vătămare a drepturilor contravenientului, care a avut posibilitatea contestării acesteia în termenul legal şi în faţa instanţei de judecată competente.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului legate de caracterul executoriu, Înalta Curte reiterează împrejurarea că acesta nu a suferit nicio vătămare procesuală, întrucât ambele decizii precizează că actul administrativ constituie titlu executoriu.

In ceea ce priveşte invocarea art. 4 din Decizia A.S.F. nr. 1 172/25. OS.2022 referitor la eliminarea dreptului de a formula plângere prealabilă (conform Deciziei de rectificare), astfel cum se poate observa şi din nota direcţiei de specialitate anexate, nota a fost finalizată la data de 04.07.2022 şi propusă spre analiza Consiliului A.S.F. la data de 03.08.2022, în perioada respectivă având loc modificările legislative care au condus la modificarea art. 2 şi 4 din decizia de sancţionare. Prin urmare, Decizia A.S.F. nr. 1247/13.09.2022 era necesară pentru a corecta erorile materiale survenite, în acord cu noile reglementări aplicabile.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la faptul că din cuprinsul Deciziei A.S.F. nr. 1247/13.09.2022 nu se poate stabili dacă aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 24/2017 precum şi ale art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 cu privire la cerinţele minime de cvorum şi majoritate (ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat în mod explicit care este motivul de nulitate a deciziei pe acest aspect, neformulând o critică concretă şi explicită a modalităţii de aplicare a vreunui text legal, astfel încât nu pot fi reţinute aceste susţineri ca fiind fondate.

Prin urmare, se constată caracterul nefondat al motivelor de recurs formulate de recurent împotriva sentinţei civile nr. 1196 din data de 30 iunie 2023 pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022 şi întemeiate pe pct. 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

7.13. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 545 din data de 24 martie 2023 şi împotriva sentinţei civile nr. 1196/2023 din data de 30.06.2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 mai 2024.