Judicial Salary Equalization: Non-Retroactivity of 2018 Salary Cap and Exclusion of Discrimination-Based Coefficient Awards from Base Indemnity

Şedinţa publică din data de 22 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Reclamanţii, judecători la Judecătoria Bacău şi la Tribunalul Bacău, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au solicitat instanţei de fond să dispună anularea/modificarea parţială a ordinului nr. 13/19851/7.02.2022 emis de Ministerul Justiţiei, în sensul stabilirii indemnizaţiei de încadrare lunară începând cu 01.08.2016 şi în continuare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, în vederea realizării unei egalizări la nivelul maxim în plată la nivelul sistemului judiciar, precum şi prin înlăturarea aplicării art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017. De asemenea, reclamanţii au solicitat stabilirea drepturilor salariale prin recalcularea sporului de risc şi de confidenţialitate precum şi pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, cu aplicarea art. 4, 5, 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 în sensul aplicării art. 4, 5 din Anexa V cap. VIII al Legii nr. 153/2017 coroborate cu art. 38 cu majorare în cuantum de 25%. Potrivit notelor din 22.05.2023, reclamanţii au solicitat şi dobânda legală, precum şi actualizarea sumelor.

La dosarul nr. x/2022 a fost ataşat dosarul nr. x/2022 urmare admiterii excepţiei litispendenţei între cele două cauze. În dosarul nr. x/2022 reclamanţii au precizat faptul că actul contestat este ordinul MJ nr. 6245/C/30.12.2021.

La data de 5.05.2023 reclamanţii au modificat cererea de chemare în judecată şi au solicitat inclusiv revocarea/modificarea ordinului MJ nr. 6245/C/2021 în sensul calculării indemnizaţiei brute de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00 stabilit prin anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13 începând cu data de 30.01.2016 şi în continuare, majorată cu 25% începând cu 01.01.2018 potrivit art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără luarea în considerare a plafoanelor prevăzute pentru anul 2022 de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. În motivare, în esenţă, au susţinut că este îndreptăţită cererea lor prin raportare la practica judiciară pe care au depus-o la dosar, precum şi în lumina deciziei CCR nr. 794/2016.

Pe parcursul judecării cauzei, prin raportare la prevederile art. 142 din Legea nr. 304/2022, prima instanţă a luat act de transmiterea calităţii procesuale pasive de la Ministerul Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1459 din 28 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti -, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei şi a respins acţiunea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a anulat în parte Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021 în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, în sensul că înlătură din conţinutul acestui ordin, plafonarea instituită asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi înlătură menţiunea "începând cu data prezentului ordin".

De asemenea, a obligat pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea pentru reclamanţi, a unor noi ordine de salarizare, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1.08.2016 şi în continuare, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

A obligat pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea pentru reclamanţi, a unor noi ordine de salarizare, prin care stabilirea indemnizaţiei brute lunare să se facă prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00 stabilit de anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13 începând cu data de 30.01.2016 şi în continuare cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Totodată, a obligat aceeaşi pârâta să efectueze demersurile prin care să asigure plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale stabilite potrivit prezentei sentinţe şi drepturile salariale efectiv plătite, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1459 din 28 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul repsingerii capătului de cerere privind obligarea sa la emiterea unui ordin prin care să se dispună drepturile salariale pirn raportare la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016, parţial ca rămas fără obiect şi parţial ca neîntemeiat, şi în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la emiterea unui ordin prin care să se dispună drepturile salariale prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, ca neîntemeiat.

În susţinerea cererii de recurs, referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui ordin, prin care să se dispună drepturile salariate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016, instanţa de fond ar fi trebuit să respingă acest capăt de cerere, parţial ca neîntemeiat şi parţial ca rămas fără obiect având în vedere că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 959 din 12.04.2023 cu privire la drepturile salariale ale judecătoriilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, care se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părţi integrante ale ordinului respectiv.

Ordinul în discuţie s-a limitat exclusiv la înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi nu a privit recunoaşterea dreptului la stabilirea salarizării în raport cu valoarea de referinţă sectorială 605,225, acest aspect fiind stabilit anterior prin hotărâri judecătoreşti, ori, după caz, prin act administrativ (Ordinul ministrului Justiţiei nr. 6245/C din 30.12.2021) - şi nici nu a vizat acoperirea, cu încălcarea efectelor prescripţiei dreptului material la acţiune, a perioadelor nerecunoscute prin hotărâri judecătoreşti ori prin act administrativ, a precizat recurenta.

Trebuie menţionat că, la data de 27.09.2023, Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, care va sta la baza emiterii unor ordine individuale aferente fiecărui judecător. La emiterea acestora, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va ţine cont de considerentele Deciziei ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 49/2018 (publicată în M.Of. nr. 838/2018) conform cărora la stabilirea drepturilor salariale este avut în vedere "nivelul maxim de salarizare la nivelul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, care au acelaşi scop, îndeplinesc aceleaşi funcţii şi atribuţii şi se situează la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar (paragraful 123), a adăugat recurenta. Cum aceste ordine vor fi emise raportat inclusiv la Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023 (neatacat în cauză) extinderea obiectului prezentului litigiu cu privire la modul în care urmează să fie stabilite, prin ordine individuale, pentru trecut, drepturile salariale ale judecătorilor prin raportare la VRS 605,22 neplafonată, este de neconceput din punct de vedere procedural, a mai apreciat recurenta.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui ordin prin care să se dispună drepturile salariale prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,000 a precizat că aceste drepturi le-au fost recunoscute reclamanţilor strict sub forma unor despăgubiri pentru starea de discriminare pe care aceaştia au invocat-o în raport cu procurorii DNA şi DIICOT. Aceste despăgubiri au natura juridică reglementată de dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000, astfel încât acestea nu pot fi incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară, decât cu modificarea nepermisă a regimului lor juridic.

În plus, obligarea la includerea, prin ordin al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a acestor despăgubiri în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, ar presupune o încălcare gravă a cadrului legal care stabileşte organizarea judiciară (organizarea de tip ierahic), precum şi prevederilor legale în materia salarizării.

De asemenea, Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a statuat că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (...) urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică."

Din perspectiva acestei decizii reiese că hotărârile judecătoreşti care interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, cum sunt cele privind majorarea indemnizaţiei de încadrare (prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5%, 11%), iar celelalte hotărâri (prin care s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii particulare, fără aplicabilitate generală), nu trebuie luate în considerare la stabilirea nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare, la care se face egalizarea.

Prin urmare, acordarea coeficienţilor corespunzători procurorilor DNA/DIICOT nu se încadrează în categoria drepturilor salariale la care se referă Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, nu constituie drepturi reglementate de norme cu "aplicabilitate generală" cum era situaţia majorărilor de 2%, 5%, 11% de la care plecase analiza Curţii Constituţionale, care au fost aplicate pentru întreg sistemul justiţiei, fără niciun fel de circumstanţiere faţă de situaţia personală a fiecărui angajat în parte, nu au determinat majorarea/schimbarea indemnizaţiilor de încadrare şi, ca atare, decizia nu este aplicabilă în speţă, a conchis recurenta.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat apărări.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22.05.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin note scrise depuse la dosarul cauzei, recurenta a solicitat să se aibă în vedere şi soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 4/2024.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

6.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Litigiul s-a născut în legătură cu Ordinul ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021, prin care, începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale reclamanţilor s-au stabilit prin raportare la VRS 605,225 RON cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Reclamanţii au pretins că sunt îndreptăţi la stabilirea drepturilor lor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, însă cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dar şi prin prisma faptului că drepturile respective trebuiau stabilite începând cu data de 1.08.2016 şi în continuare.

Prin intermediul unei cereri modificatoare formulate în faţa primei instanţe reclamanţii au solicitat şi recunoaşterea dreptului de a fi salarizaţi cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00 stabilit prin anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13 începând cu data de 30.01.2016 şi în continuare, majorată cu 25% începând cu 01.01.2018 potrivit art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără luarea în considerare a plafoanelor prevăzute pentru anul 2022 de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Prin sentinţa criticată, printre altele, prima instanţă a admis acţiunea, în parte în sensul că a anulat în parte Ordinul ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021 în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, în sensul că a înlăturat din conţinutul acestui ordin, plafonarea instituită asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a înlăturat menţiunea "începând cu data prezentului ordin". În continuare, a obligat pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea pentru reclamanţi, a unor noi ordine de salarizare, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1.08.2016 şi în continuare, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, a obligat pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea pentru reclamanţi, a unor noi ordine de salarizare, prin care stabilirea indemnizaţiei brute lunare să se facă prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00 stabilit de anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13 începând cu data de 30.01.2016 şi în continuare cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. În fine, a obligat pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să efectueze demersurile prin care să asigure plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale stabilite potrivit prezentei sentinţe şi drepturile salariale efectiv plătite, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Pentru motivele rezumate mai sus (punctul 3) împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

6.2. Analiza recursului

Motivul de casare invocat a fost grefat pe prevederile art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ., dispoziţii legale potrivit cărora "casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material,,.

Motivul este fondat.

O primă critică a vizat soluţia dată capătului de cerere privind obligarea recurentei la emiterea unui ordin, prin care drepturile salariale să fie stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016.

În esenţă, s-a pretins că instanţa de fond ar fi trebuit să respingă acest capăt de cerere, parţial ca neîntemeiat şi parţial ca rămas fără obiect, având în vedere că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinele nr. 959/I din 12.04.2023 şi 2734/I din 27.09.2023, prin care s-a dispus ca stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor începând cu data de 30.12.2021 să aibă în vedere o valoare de referinţă sectorială 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Înalta Curte reaminteşte că potrivit art. 1 din Ordinul ministrului justiţiei 6245/C/30.12.2021, începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale reclamanţilor s-au stabilit prin raportare la VRS 605,225 RON cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Într-adevăr, după cum a punctat recurenta, se constată că, prin Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023, la art. 1, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus că "drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti, calculate având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a ordinului menţionat-30 decembrie 2021-fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare,,. Se observă astfel că, în contextul emiterii Ordinului nr. 2734/I/27.09.2023 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin recunoaşterea drepturilor judecătorilor de a fi salarizaţi din data de 30 decembrie 2021 cu o VRS de 605,22 RON, fără aplicarea limitei rezultate din prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu acest moment, a dispărut vătămarea cauzată intimaţilor-reclamanţi, prin emiterea nelegală a Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C din 30 decembrie 2021. Or, după cum rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 existenţa vătămării afirmate reprezintă o chestiune esenţială a fondului raportului juridic dedus judecăţii. Prin urmare, se constată că, pentru intervalul începând cu data de 30.12.2021, prin obligarea pârâtei la emiterea pentru reclamanţi a unor noi ordine de salarizare, raportate la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pretenţiile reclamanţilor fiind, începând cu momentul anterior menţionat, neîntemeiate, ca urmare a lipsei vătămării.

Referitor la perioada anterioară pentru care prima instanţă a dispus obligarea la emiterea ordinului (01.08.2016-29.12.2021), se reţin următoarele:

În primul rând, contrar celor invocate de recurentă, se observă că Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a determinat dispariţia vătămării produse reclamanţilor prin Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C din 30 decembrie 2021 şi pentru perioada anterioară acestei din urmă date. După cum s-a arătat anterior, dispoziţia ordinului este clară şi vizează exclusiv perioada care debutează cu data de 30 decembrie 2021. Această împrejurare nu face obiectul prezentului litigiu, circumscris doar Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C din 30 decembrie 2021. Pe de altă parte, nu trebuie omis că ordinul emis de ministrul justiţiei a dispus atât cu privire la data începând cu care judecătorii erau îndreptăţiţi la recunoaşterea drepturilor salariale, raportate la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, cât şi cu privire la chestiunea incidenţei plafonării prevăzute de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, în mod corect, analiza primei instanţe a vizat aceste aspecte, nefiind vorba, aşadar, despre o extindere a obiectului sau cauzei prezentului litigiu.

În continuare, după cum corect a reţinut prima instanţă, Înalta Curte reaminteşte că, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituţională a stabilit că se impune egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, corespunzător fiecărei funcţii, grad/trepte, gradaţii, vechimi în funcţie sau în specialitate, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale. S-a reţinut în paragraful 26 din decizia evocată că "hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat)".

La 1 iulie 2017 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017, care a integrat dezlegările oferite prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale în normele de la art. 6 lit. b) şi c) din această lege, respectiv în conţinutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie) şi în cel al principiului egalizării în salariul maxim aflat în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală).

De asemenea, după cum s-a stabilit prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 84 din 30 ianuarie 2024 "principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale,,. Acesta este şi cazul valorii de referinţă sectorială, chestiune dezlegată explicit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin mecansimele de unificare a practicii judiciare, respectiv Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragraful 73) şi Decizia nr. 80/2023- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (paragraful 81).

Prin urmare, în mod just prima instanţă a reţinut că, faţă de principiul nediscriminării salariale, ce are ca finalitate asigurarea unei egalităţi salariale, din perspectiva unui indicator general aplicabil, la nivelul unei categorii profesionale, dreptul reclamanţilor de a le fi stabilite drepturile salariale în raport de VRS de 605,225 RON începând cu o anumită dată trebuie raportate la cele recunoscute definitiv pe cale judecătorească altor salariaţi din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie.

Faţă de această concluzie, se constată că judecătorul fondului a apreciat corect că, deşi a invocat în mod formal principiul nediscriminării salariale, în ordinul atacat emitentul nu a asigurat o reparare integrală a prejudiciului suportat de reclamanţi. Astfel, deşi a invocat o practică judiciară, dar şi o practică administrativă a altor ordonatori de credite care recunosc dreptul la VRS 605,225 RON prin raportare la o perioadă anterioară emiterii ordinelor respective, ministrul justiţiei a recunoscut dreptul doar începând cu data emiterii ordinului, fără să prezinte în preambulul ordinului o motivare pentru diferenţa de tratament pe care o aplică reclamanţilor.

Prin urmare, în acord cu prima instanţă, se reţine că, în condiţiile în care dreptul la VRS 605,225 RON era constatat în practica judiciară începând cu data de 01.08.2016 nu exista raţiune pentru ca, în privinţa beneficiarilor ordinului contestat, recunoaşterea acestuia să fie limitată la data de 30 decembrie 2021.

Pe de altă parte însă, Înalta Curte reaminteşte că dreptul încălcat prin modalitatea concretă de emitere a ordinului contestat este un drept salarial, supus aşadar termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani, potrivit art. 171 din Codul muncii. Astfel, în lipsa altor menţiuni exprese în conţinutul ordinului referitoare la renunţarea la prescripţie potrivit art. 2507-2508 C. civ., rezultă că termenul până la care reclamanţii erau îndreptăţiţi să obţină din partea primei instanţe dreptul la recalcularea valorii de referinţă sectorială era limitat la 3 ani anteriori datei emiterii ordinului contestat, câtă vreme emiterea acestuia echivala cu recunoaşterea pretenţiilor, întrerupând cursul prescripţiei.

Aşadar, se constată că data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON este, în privinţa reclamanţilor, 30.12.2018.

În ceea ce priveşte problema aplicării plafonului legal instituit de dispoziţia cuprinsă la art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în conformitate cu care, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, se reaminteşte că, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 422 din 09 mai 2024, s-a reţinut că "elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, (considerentul 71).

De altfel, după cum s-a arătat prin chiar cererea de recurs, prin Ordinul nr. 959/12.04.2023, emis de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în considerarea celor consfinţite pe cale judecătorească, s-a recunoscut stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Cea de-a doua critică a fost referitoare la soluţia dată capătului de cerere privind obligarea recurentei la emiterea unui ordin, prin care să se dispună stabilirea indemnizaţiei de încadrarea prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,000 în considerarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de drept comun în materia dreptului muncii, prin care s-a soluţionat un litigiu vizând recunoaşterea stării de discriminare si repararea prejudiciului produs, prin plata diferenţelor salariale dintre suma plătită şi suma ce ar fi trebuit să le fie plătită prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006).

Cu privire la acest petit, prima instanţă a admis acţiunea, reţinând, în esenţă, că hotărârile judecătoreşti prin care au fost acordate respectivele drepturi vizează situaţii cu aplicabilitate generală, astfel încât reprezintă temei pentru înlăturarea inechităţilor salariale.

Cu privire la această problemă de drept, se constată că, ulterior pronunţării hotărârii recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a intervenit, prin recursuri în interesul legii, pronunţând Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 422 din 09 mai 2024 şi Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 383 din 24 aprilie 2024.

Astfel, prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că "Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri,,. S-a reţinut astfel că "respectivele hotărâri judecătoreşti nu au fost de natură a modifica/a completa legea şi nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizaţia de încadrare a celor care au beneficiat de aceşti coeficienţi, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară şi constatat pe cale jurisprudenţială, (considerentul nr. 94).

Deopotrivă, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut, în privinţa coeficienţilor de multplicare că aceştia "constituie elementul component variabil, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari, prin intermediul cărora se realizează o diferenţiere a veniturilor în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului şi cu funcţia ocupată, (considerentul nr. 72). Or, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în paragraful 82 se reţinuse că:

"Aşadar, atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări."

Având a urma aceste dezlegări obligatorii ale chestiunilor de drept incidente speţei, Înalta Curte va constata că, printr-o greşită aplicare a principiilor legalităţii, nediscriminării, egalităţii, importanţei sociale a muncii şi al ierarhizării pe verticală şi orizontală, aşa cum sunt ele definite de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, prima instanţă a reţinut că hotărârile judecătoreşti invocate de intimaţii-reclamanţi impun obligarea recurentei-pârâte la emiterea ordinului prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,000.

7. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de recurenta-pârâtă şi să caseze în parte sentinţa recurată.

În rejudecare, pentru considerentele mai sus arătate, va admite cererea de chemare în judecată, în parte şi va anula în parte Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei în limita situaţiei reclamanţilor în ceea ce priveşte: dispoziţia privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON; cuantumul indemnizaţiei de încadrare şi al sporurilor.

Corelativ, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va obliga pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamanţilor cu efecte începând cu data de 30.12.2018 având în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizaţia de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Va respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 1459 din 28 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată, în parte.

Anulează în parte Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei în limita situaţiei reclamanţilor în ceea ce priveşte: dispoziţia privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON; cuantumul indemnizaţiei de încadrare şi al sporurilor.

Obligă pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamanţilor cu efecte începând cu data de 30.12.2018 având în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizaţia de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Menţine soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.