Judge salary transparency: Obligation to itemize statutory allowance percentages in salary orders under Law No. 153/2017

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantă A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat obligarea pârâtului la modificarea ordinului de salarizare astfel încât cuantumul sporurilor să fie, în principal, de 45%, iar, în subsidiar, de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, cu înlăturarea plafonării instituite prin art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1920 din 2 noiembrie 2022, a respins excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii, ca nefondate, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a obligat pârâtul să modifice ordinul de salarizare prin indicarea în grila de salarizare şi a procentului corespunzător fiecărei coloane de cuantum a sporurilor, cu motivarea transparenţei încadrării în procentul de 30% pe ordonator de credite, prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respingând capătul de cerere referitor la înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor, ca nefondat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamanta A., cât şi pârâtul Ministerul Justiţiei au declarat recurs.

3.1. Reclamanta A. prin motivele formulate arată că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 limitează plafonează indemnizaţiile de încadrare la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, exclusiv în situaţia în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, deci nu şi în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti definitive, respectiv acte administrative emise ca urmare a punerii în executare a acestor hotărâri judecătoreşti definitive, sunt recunoscute şi stabilite anumite majorări salariale, cum este cazul de faţă - VRS 605,225 RON.

În ceea ce o priveşte, precizează faptul că prin sentinţa civilă nr. 2080/28.06.2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosar nr. x/2020, executorie, s-a dispus recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin valorificarea unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, iar prin sentinţa civilă nr. 222/2020/LM/AS din data de 09.11.2020 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în dosar nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3083/31.05.2021, s-a dispus recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin valorificarea unui coeficient de multiplicare de 19,000.

Recurenta consideră că prin aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în detrimentul hotărârilor judecătoreşti ce au în vedere un VRS de 605,225 RON şi un coeficient de multiplicare 19,000, se află în situaţia unei scăderi salariale prin plafonare la nivelul anului 2022, iar salariul este un drept patrimonial câştigat ce nu poate fi diminuat.

Însă, art. 38 alin. (6) din Legea nr. 53/2017 prevede că:

"în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţiei salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022", situaţie în care ar trebui să beneficieze de o salarizare inferioară (conform prevederilor din Legea nr. 153/2017), plafonată, deşi valoarea VRS 605,225 şi coeficientul de multiplicare 19,000 au fost recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi pentru viitor.

În opinia recurentei, aceste dispoziţii limitează/plafonează salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare, la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, exclusiv în situaţia în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale, deci nu şi în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti definitive sunt recunoscute şi stabilite anumite majorări salariale.

Or, prin anularea dispoziţiilor din legea organică (nr. 303/2004) care vizează nediminuarea salariilor judecătorilor şi procurorilor şi salarizarea lor prin lege specială, distinctă, printr-o lege ordinară, (nr. 153/2017) adoptată cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră, au fost încălcate atât dispoziţiile art. 1 alin. (4), (5) cât şi art. 73 şi 76 din Constituţia României.

3.2. Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin recursul formulat invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Precizează că acest motiv de recurs vizează neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., a cărui incidenţă este atrasă în cazul nesocotirii dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii şi al disponibilităţii, garantate de art. 13 şi 14, respectiv art. 9 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta arată că în cadrul întâmpinării la cererea introductivă de instanţă, invocă inadmisibilitatea acţiunii, motivat de împrejurarea că reclamanta a atacat ordinul de salarizare, iar nu hotărârea prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva modului de stabilire a salarizării.

Prima instanţă a respins această apărare, motivând că reclamanta a atacat implicit şi răspunsul autorităţii la contestaţia sa iniţială.

Or, obiectul plângerii formulate potrivit art. 7 alin. (2) din Cap. VII, Secţiunea 1 al Anexei nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 îl constituie hotărârea prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariate, aceste dispoziţii fiind speciale şi derogatorii atât de la normele de drept comun din materia dreptului muncii, cât şi de la cele din materia contenciosului administrativ.

Aşadar, obiectul acestui petit, astfel cum a fost formulat în mod explicit atât în partea introductivă a acţiunii, cât şi la finalul motivării pretenţiilor cu privire la sporuri, a constat în "stabilirea unor sporuri care, împreună, să reprezinte în principal 45%, iar în subsidiar 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară".

Reclamanta nu a afirmat vreo vătămare prin lipsa vreunei explicaţii privind calculul sporurilor, ci a formulat aceste critici în susţinerea pretenţiilor de acordare a sporurilor, în principial în procentul maxim posibil, de 45%, iar în subsidiar, de 30%. Pentru a pronunţa hotărârea atacată, Curtea de Apel a reţinut că grilele de salarizare prezentate cresc ambiguitatea sporurilor acordate şi se poate considera că ordinul, prin grilele sale, nu respectă scopul legii, sau cel puţin nu se poate stabili dacă acele cuantumuri indicate respectă legea, fiind evident că nu pot lămuri pe salariat ce procent a primit pe fiecare dintre cele trei sporuri.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" recurenta arată că prima instanţă a soluţionat mod greşit cauza, în baza unei finalităţi a Legii-cadru nr. 153/2017 de indicare cu claritate a procentului legal acordat pentru fiecare spor în parte.

Ţinând cont de evoluţia legislativă, la nivelul anului 2022, prin aplicarea VRS 605,225 RON la indemnizaţia de încadrare, s-au respectat, în ceea ce priveşte sporurile, două repere, anume, pe de o parte, menţinerea cuantumului acestora cel mult la nivelul celor din anul anterior (iar nu stabilirea unor procente, cum a reţinut în mod greşit prima instanţă), iar pe de altă parte, încadrarea în limita de 30% sporuri faţă de suma indemnizaţiilor de încadrare pe ordonator.

Recurenta mai precizează că acelaşi mod de calcul al sporurilor a fost păstrat şi în anul 2023, prin efectul art. I alin. (5) din O.U.G. nr. 168/2022, astfel că, atâta vreme cât încă suntem în perioada de aplicare etapizată a Legi-cadru nr. 153/2017, nu există finalitatea de indicare a procentului legal al sporurilor reţinută de prima instanţă.

În opinia sa, acordarea sporurilor în procent nu a fost avută în vedere de art. 38 alin. (3) din Legea-cadra 153/2017, acest lucru rezultând cu claritate şi din expunerile de motive ale actelor normative anuale de salarizare care fac o diferenţă între noţiunea de "cuantum" şi aceea de "procent".

Modul de calcul al sporurilor, prin păstrarea cuantumurilor rezultate, iar nu prin aplicarea procentelor stabilite de Legea-cadru 153/2017, a fost confirmat şi de instanţe de judecată prin soluţiile pronunţate, sens în care s-a făcut trimitere în faţa primei instanţe la considerentele sentinţei civile nr. 397/2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018.

Nicăieri în cuprinsul Legii-cadru nr. 153/2017 nu se reglementează o stabilire sau o plafonare a sporurilor la nivel individual la un anumit procent, cu atât mai puţin la procentul de 30%.

Prin stabilirea sporurilor în cuantum, chiar prin raportare la o indemnizaţie calculată cu VRS 605, procentul acestora raportat la indemnizaţia de încadrare nu depăşeşte 30% pentru toate funcţiile de judecător.

Astfel acordarea în procent de 30% ar constitui o majorare nepermisă a sporurilor, care încalcă art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi a prevederilor ce dispun asupra menţinerii cuantumului sporurilor cel mult la nivelul din anul precedent prevăzute în actele normative anuale.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Înalta Curte reţine faptul că din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat obligarea intimatului la modificarea OMJ nr. 401/C/07.02.2022 astfel încât cuantumul total al sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase şi cel pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii să fie în principal de 45% (acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 15% şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantum de 5%) şi, în subsidiar de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin Ordinul contestat, s-a dispus, la art. 1. că începând cu data emiterii ordinului, respectiv, 30.12.2021, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, prin ordinul nr. 401/C/07.02.2022, ca urmare a aplicării unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, s-au stabilit următoarele drepturi salariale corespunzătoare gradaţiei 5 şi unei vechimi în funcţie peste 20 de ani în cuantum total de 24.287 de RON, şi anume:

- indemnizaţie de încadrare brută lunară: 18.975 de RON;

- spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase: 2.168 RON;

- spor pentru suprasolicitare neuropsihică şi spor pentru păstrarea confidenţialităţii: 2.028 RON.

Prin ordinul contestat nu s-a procedat la acordarea individuală a fiecărui spor în parte (risc şi confidenţialitate), ci s-a acordat o sumă globală de 2.832 RON, astfel încât în mod corect s-a reţinut că nu se poate stabili procentul acordat pentru fiecare spor.

Astfel, s-a constatat că deşi cuantumul total prevăzut de lege pentru cele două sporuri este de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, suma de 2.832 RON care a fost stabilită reprezintă doar 13,00%.

Pe de altă parte, prin ordinul contestat nu se explică modalitatea de calcul, nu se arată de ce s-a stabilit un procent total de 23,20% şi nu de 30% sau chiar de 45%.

Aşadar, Înalta Curte constată că temeinic şi legal s-a apreciat că prin aplicarea imprecisă a art. 25 din Legea nr. 153/2017 se poate afirma că drepturile reclamantei pot fi afectate, în sensul unei limitări neconvenţionale, prevăzute de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea sub acest aspect, cu obligarea pârâtului să modifice ordinul de salarizare prin indicarea în grila de salarizare şi a procentului corespunzător fiecărei coloane de cuantum a sporurilor, cu motivarea transparenţei încadrării în procentul de 30% pe ordonator de credite, prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017

În ceea ce priveşte înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017 pentru indemnizaţiile de încadrare, Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii reclamantei constă, practic, în înlăturarea aplicării unor dispoziţii legale în vigoare, iar o astfel de solicitare nu se poate realiza decât în urma admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor vizate.

Legislaţia anterioară, în prezent abrogată, a prevăzut că indemnizaţiile magistraţiitor se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare (art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei).

Ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 şi a Legii-cadru nr. 284/2010, structura drepturilor salariale ale magistraţilor a inclus indemnizaţiile de încadrare, precum şi sporurile, însă valoarea de referinţă sectorială şi coeficienţii prevăzuţi în anexele celor două acte normative nu s-au aplicat, după cum reiese din cuprinsul lor şi al tuturor legilor anuale de salarizare adoptate până la apariţia Legii-cadru nr. 153/2017.

Aşadar, valoarea de referinţă sectorială, indiferent de cuantumul acesteia, şi coeficienţii prevăzuţi de O.U.G. nr. 27/2006 au fost folosiţi în mod concret şi direct la calculul indemnizaţiilor magistraţilor sub imperiul legislaţiei anterioare anului 2009, iar ulterior adoptării Legii-cadru nr. 330/2009 şi Legii nr. 284/2010, doar indirect şi prin raportare la legislaţia anterioară, întrucât legile anuale de salarizare făceau trimitere la cuantumul salariilor, respectiv al indemnizaţiilor şi sporurilor din luna decembrie a anului precedent.

În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a sporurilor în procent de 45%, Înalta Curte reţine că această variantă conduce în mod evident şi inevitabil la depăşirea plafonului instituit de art. 25 din Legea nr. 153/2017, astfel că în mod corect a fost respins acest capăt de cerere de instanţa de fond .

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta - reclamantă A. şi de recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Ministerul Justiţiei) împotriva sentinţei civile nr. 1920 din 2 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.