Salary-cap annulment reversed on standing and mootness; clerks' salary claims dismissed.

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Procuror General, au solicitat anularea parţială a Ordinului nr. 2295 din 07.12.2021 şi a Deciziei nr. 519 din 21.12.2021, ambele ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, respectiv a unei noi decizii de salarizare, fără plafonarea instituită asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 119 din 13 iunie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi excepţia prescripţiei extinctive.

Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Procurorul General al României. A anulat în parte Ordinul nr. 2295/07.12.2021, în sensul că a înlăturat sintagma "cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea-cadru nr. 153/2017", astfel cum este cuprinsă la art. 2. A anulat în parte Decizia nr. 519/21 12 2021, în sensul că a înlăturat sintagma "cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea-cadru nr. 153/2017", astfel cum este cuprinsă la art. 2.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 119 din 13 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului formulat, casarea în tot a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive; admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 01.03.2020 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca prescrisă; admiterea excepţiei rămânerii fără obiect; respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Printr-o primă critică de nelegalitate formulată, recurentul-pârât a arătat că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive deoarece în perioada supusa analizei, reclamanţii nu au funcţionat în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este emitentul Deciziei nr. 519 din 21.12.2021.

A considerat că în speţă sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 13 din 13.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 763 din 29.09.2016. Deci, calitatea de ordonator principal de credite a conducătorului unei autorităţi publice nu conferă de plano acesteia şi calitatea de pârât.

Prin a doua critică de nelegalitate, recurentul-pârât a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei extinctive.

Având în vedere că reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la plata unor diferenţe de drepturi salariale, a considerat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 171 şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii şi ale art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 şi art. 2517 C. civ.

Întrucât reclamanţii au solicitat recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi plata drepturilor aferente începând cu 01.08.2016, iar acţiunea a fost înregistrată la instanţă la 01.03.2023, în speţă a operat prescripţia dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 01.03.2020.

A arătat că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus salarizarea anumitor categorii de personal din cadrul Ministerului Public prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, având în vedere jurisprudenţa unitară în materie a instanţelor judecătoreşti, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

În opinia sa, susţinerea în sensul că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi renunţat la prescripţia dreptului material la acţiune nu poate fi primită.

Astfel, art. 1 din Ordinul nr. 2295/2021 stabileşte în mod explicit că destinatarii săi se salarizează cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, "în condiţiile prezentului ordin". Această prevedere trebuie interpretată în sensul că salarizarea se va realiza în modalităţile indicate în articolele subsecvente, respectiv după regulile arătate în art. 2, 3 şi 4.

Dispoziţiile art. 1 din ordin se interpretează coroborat cu cele ale art. 3 şi 4, care reglementează modalitatea de stabilire şi de plată a drepturilor salariale în funcţie de cele două situaţii de drept în care se pot afla destinatarii ordinului, astfel: cu respectarea termenului general de prescripţie extinctivă, pentru destinatarii care nu deţin titluri executorii; cu respectarea dispozitivului hotărârilor judecătoreşti (sub aspectul întinderii obligaţiei), pentru destinatarii care deţin titluri executorii mai favorabile.

Aşadar, în cauză a intervenit o recunoaştere condiţionată a drepturilor destinatarilor ordinului, în limitele şi cu observarea termenului general de prescripţie extinctivă, prevăzut de art. 2517 C. civ., respectiv 3 ani.

De altfel, acest text este indicat în mod explicit în preambulul ordinului.

În acelaşi sens, nota care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 2295/2021 propune acordarea dreptului cu observarea termenului de prescripţie, aspect relevant în ce priveşte voinţa/reprezentarea subiectivă a emitentului cu ocazia adoptării reglementării.

Art. 1 din Ordinul nr. 2295/2021 are doar semnificaţia constatării existenţei în familia ocupaţională "Justiţie" a unei noi valori de referinţă sectoriale recunoscute de ceilalţi ordonatori de credite şi are rolul de a marca data de la care această valoare de referinţă sectorială a fost aplicată/luată în considerare în cadrul familiei ocupaţionale.

Deci, nu se poate aprecia că emitentul ar fi renunţat expres la prescripţie.

De asemenea, nu se poate ajunge la concluzia că ar fi intervenit o renunţare tacită la prescripţie. Potrivit art. 2508 C. civ., renunţarea tacită la prescripţie trebuie să fie neîndoielnică şi poate rezulta din manifestări neechivoce. Or, în cauză, emitentul nu a renunţat la prescripţie, ci a stipulat în mod expres că face uz de prevederile legale care reglementează prescripţia.

Mai mult, nu este incidentă nici ipoteza în care emitentul nu a cunoscut că termenul prescripţiei este împlinit.

Art. 4 din Ordinul nr. 2295/2021 nu face altceva decât să afirme voinţa emitentului, conformă legii civile, de a recalcula şi plăti drepturile salariale ale destinatarilor cu observarea termenului de prescripţie extinctivă.

În acelaşi sens, în art. 6 din Ordinul nr. 2295/2021 se stipulează că plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public, cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de lege.

Totodată, la emiterea ordinului s-a ţinut seama de adresa din 09.04.2021 a preşedintelui C.S.M., din care rezultă că, la nivelul aparatului propriu al Consiliului, s-a dispus cu privire la recunoaşterea dreptului la recalcularea indemnizaţiilor/salariilor personalului prin raportare ta VRS de 605,225 RON, cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, calculat de la data emiterii dispoziţiei de salarizare.

În continuare, recurentul-pârât a arătat că în baza art. 247 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 194 lit. c) C. proc. civ., invocă excepţia rămânerii fără obiect în raport de Ordinul nr. 551 din 12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, excepţie de fond, absolută şi peremptorie.

Printr-o altă critică de nelegalitate, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a anulat în parte Ordinul nr. 2295 din 07.12.2021, întrucât a omis să analizeze aplicabilitatea dispoziţiilor art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018, ceea ce conduce la executarea uno ictu a sentinţei civile nr. 1913 din 10.12.2020 a Tribunalului Dâmboviţa şi a sentinţei civile nr. 4089 din 12.10.2021 a Tribunalului Argeş, contrar voinţei emitentului actului administrativ, concordantă art. 39 din actul normativ anterior menţionat.

Ordinul nr. 2295/2021 prevede că valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON se acordă astfel: cu respectarea termenului general de prescripţie extinctivă, pentru destinatarii care nu deţin titluri executorii; cu respectarea dispozitivului hotărârilor judecătoreşti (sub aspectul întinderii obligaţiei), pentru destinatarii care deţin titluri executorii mai favorabile, situaţie în care se regăsesc şi reclamanţii.

În condiţiile în care executarea hotărârilor judecătoreşti în discuţie intră sub incidenţa art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018, art. 2 din Ordinul nr. 2295 din 07.12.2021 este legal şi temeinic.

Prin ultima critică de nelegalitate, recurentul-pârât a arătat că în mod greşit instanţa de fond a făcut distincţie în privinţa aplicabilităţii art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în lipsa unei modificări legislative sau a unei invalidări a legii de către Curtea Constituţională, dispoziţia legală anterior indicată este pe deplin aplicabilă în ceea ce priveşte coeficientul de multiplicare 19. Ordinul nr. 551 din 12.04.2023 vizează doar valoarea de referinţă sectorială.

În acest sens a redat din considerentele Deciziei CCR nr. 289 din 07.06.2005, Deciziei CCR nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006, Deciziei CCR nr. 700/2019, Deciziei CCR nr. 524/2020 şi Deciziei nr. 34 din 06.06.2022, referitoare la interpretarea art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 25 ianuarie 2024, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea recurată, în raport cu actele dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma criticilor prezentate de recurentul-pârât şi a argumentelor intimaţilor-reclamanţi, constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele prezentate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimaţii - reclamanţi au calitatea de procurori, respectiv grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, şi au solicitat instanţei de contencios administrativ anularea parţială a Ordinului nr. 2295 din 07.12.2021 şi a Deciziei nr. 519 din 21.12.2021, ambele ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin de salarizare, respectiv a unei noi decizii de salarizare, fără plafonarea instituită asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi excepţia prescripţiei extinctive. Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a anulat în parte Ordinul nr. 2295/07.12.2021 şi Decizia nr. 519/21 12 2021, în sensul că a înlăturat sintagma "cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea-cadru nr. 153/2017", astfel cum este cuprinsă la art. 2.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. de către pârât care, prin cererea de recurs, a invocat şi excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii în raport de Ordinul nr. 551 din 12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte va răspunde punctual criticilor invocate.

În ceea ce priveşte criticile vizând greşita respingere de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin întâmpinarea formulată, instanţa de control judiciar constată că petitul acţiunii vizează obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin de salarizare, respectiv a unei noi decizii de salarizare, fără plafonarea instituită asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În raport de calitatea intimaţilor-reclamanţi, de procurori, respectiv de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, se disting două situaţii:

Stabilirea indemnizaţiilor de încadrare cuvenite procurorilor, cu consecinţa emiterii unor acte administrative, este în competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că în privinţa intimaţilor-reclamanţi care au calitate de procurori (A., B., C., D., E.), recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are calitate procesuală pasivă.

Însă, stabilirea indemnizaţiilor de încadrare cuvenite personalului auxiliar de specialitate - grefieri (F., G., H., I., J. şi K.), cu consecinţa emiterii unor acte administrative, aparţine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi nu Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest sens, se observă că la dosarul instanţei de recurs, la solicitarea instanţei de a se depune deciziile individuale de salarizare emise în baza Ordinului nr. 551/12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru intimaţii-reclamanţi care au calitatea de grefieri s-au depus Decizia nr. 112 şi Decizia nr. 124 împreună cu anexa nr. 1 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin Decizia nr. 112 s-a dispus:

"Art. 1 - Începând cu data de 07 decembrie 2018, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex şi specialiştii IT din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi unităţile de parchet din circumscripţia teritorială, se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, în condiţiile prezentei decizii.

Art. 2 - Drepturile salariale calculate începând cu data indicată, ale personalului prevăzut la art. 1 din prezenta decizie, se stabilesc prin decizii ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

(...)"

Prin Decizia nr. 124 s-a dispus:

"Art. 1 - Începând cu data de 01 aprilie 2023, personalul auxiliar de specialitate (cu excepţia specialiştilor IT) din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi unităţile de Parchet din subordine, prevăzut în anexa nr. 1, beneficiază de drepturile salariale menţionate în dreptul fiecăruia.

Art. 2 - Anexa nr. 1 face parte integrantă din prezenta decizie.

(...)"

Prin urmare, în ceea ce îi priveşte pe intimaţii-reclamanţi care au calitatea de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, instanţa nu îl poate obliga pe recurentul-pârât din prezenta cauză să emită o nouă decizie de salarizare, câtă vreme competenţa aparţine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi nu Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În raport de aceste considerente, se impune casarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de F., G., H., I., J. şi K. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte criticile vizând greşita respingere de către prima instanţă a excepţiei prescripţiei extinctive invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, reţinându-se în mod corect de către prima instanţă că reclamanţii nu au solicitat recalcularea drepturilor salariale pentru a fi aplicabile prevederile C. civ. în materia prescripţiei extinctive (art. 2500, 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 şi art. 2517) invocate de recurentul-pârât. Prin urmare, soluţia primei instanţe este legală, motiv pentru care va fi menţinută.

În continuare, Înalta Curte reţine că excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, invocată de recurentul-pârât în cadrul motivelor de recurs, este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, şi constă în faptul că obiectul cererii de chemare în judecată fie nu mai poate fi realizat, fie a fost realizat deja, lipsind de temei acţiunea civilă a reclamantului.

Astfel, excepţia rămânerii fără obiect reprezintă o chestiune de ordine publică, încadrabilă în pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ce poate fi invocată de părţi şi însuşită de instanţă.

Conform Ordinul nr. 551/12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, drepturile salariale ale intimaţilor-reclamanţi care au calitatea de procurori (A., B., C., D. şi E.) au fost recunoscute conform VRS 605,225 începând cu data de 07.12.2018 fără a se mai face referire la plafonarea prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru menţionată.

Încadrând, din oficiu, susţinerile recurentului - pârât referitoare la rămânerea fără obiect a acţiunii în motivul de casare precizat, având în vedere caracterul său de ordine publică, Înalta Curte apreciază că, raportat pe de o parte la Ordinul nr. 551 din 12 aprilie 2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Anexa la acest ordin şi, pe de altă parte, raportat la principiul disponibilităţii, în condiţiile în care le-a fost recunoscute reclamanţilor care au calitatea de procurori, dreptul la stabilirea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la VRS 605,225 începând cu data de 15.03.2018, cererea de anulare a Ordinului nr. 2295/07.12.2021 a rămas fără obiect.

Instanţa de control judiciar reţine că argumentele cu privire la modalitatea de executare a hotărârilor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de drepturi salariale în favoarea personalului din instituţii şi autorităţi publice, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) O.U.G. nr. 114/2018, nu sunt de natură să susţină legalitatea actului administrativ contestat, întrucât nu au legătură cu obiectul prezentului litigiu, care nu îl constituie punerea în executare a sentinţelor nr. 1913/10.12.2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. x/2020 şi nr. 4089/12.10.2021 pronunţată în de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2020.

Astfel, efectele produse de O.G. nr. 114/2018 sau orice alt act normativ care stabileşte modalitatea de plată a drepturilor salariale restante nu reprezintă o chestiune cu care este învestită instanţa de contencios administrativ în litigiul de faţă, acestea ţinând doar de o eventuală punere în executare a unor titluri executorii reprezentate de hotărârile judecătoreşti pronunţate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, apreciind recursul ca fiind fondat în limitele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte urmează să caseze în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, să respingă acţiunea formulată de F., G., H., I., J. şi K. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului, iar acţiunea formulată de A., B., C., D. şi E. va fi respinsă ca rămasă fără obiect. Vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei atacate referitoare la respingerea excepţiei prescripţiei extinctive şi respingerea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului în raport cu reclamanţii A., B., C., D. şi E..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Procuror General împotriva sentinţei nr. 119 din 13 iunie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de F., G., H., I., J. şi K. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului.

Respinge acţiunea formulată de A., B., C., D. şi E. ca rămasă fără obiect.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.