Judicial subrogation strips Ministry of Justice of procedural interest; non-retroactive administrative orders fail to moot pre-existing salary entitlements

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.12.2022, sub nr. x/2022, reclamantele A., B. şi C., având calitatea de judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au contestat răspunsul nr. x/2022 întocmit în 22.11.2022 emis de Ministerul Justiţiei şi au solicitat obligarea acestuia la emiterea unui ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare şi sporurile cuvenite să fie stabilite, începând cu data de 12.03.2017 şi în continuare, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 68 din 19 aprilie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a obligat pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea de noi ordine pentru reclamante, prin care să dispună stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 12.03.2017 şi în continuare, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, însă cu aplicarea art. 25 din Legea nr. 153/2017 în privinţa sporurilor, de la data intrării în vigoare a acestei din urmă legi.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 68 din 19 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recursuri ambii pârâţi - Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.3.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate având în vedere greşita aplicare de către instanţa de fond a prevederilor Legii nr. 153/2017 şi, în rejudecare, respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, respectiv ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte participarea Ministerului Justiţiei în proces, după redarea prevederilor art. 142 şi art. 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 16.11.2022, recurentul-pârât a arătat că prin aceste dispoziţii a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuţiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, precum şi cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanţe de judecată, transmiterea calităţii de ordonator principal de credite pentru aceste bugete şi transmiterea competenţelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcţii şi personal pentru aceleaşi instanţe.

Totodată, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât şi în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

Aşadar, văzând atât prevederile generale din C. proc. civ. (art. 38), cât şi dispoziţiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, reiese că la momentul transmiterii drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în textele mai sus menţionate, a avut loc transmiterea calităţii procesuale a Ministerului Justiţiei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv a ministrului justiţiei către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată după momentul la care au intrat în vigoare prevederile care puteau justifica participarea în proces a Ministerului Justiţiei, ţinând cont de intrarea în vigoare la data de 22.12.2022 a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, astfel că Ministerul Justiţiei nu mai justifică la acest moment calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

Însă, a precizat că Ministerul Justiţiei justifică, în continuare, interesul în formularea căii de atac. Chiar dacă subrogarea a avut loc prin efectul legii, ea trebuie constatată de către instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea litigiului în curs de desfăşurare, faţă de necesitatea continuării procesului în contradictoriu cu entitatea care a dobândit, în temeiul legii, calitatea de debitor al obligaţiilor a căror aducere la îndeplinire se urmăreşte pe calea executării silite. Astfel, Ministerul Justiţiei justifică în continuare participarea în proces, cel puţin până la momentul introducerii în cauză a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi scoaterii din cauză a acestui minister.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi respingerea în totalitate a acţiunii formulate în contradictoriu cu acest minister, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel Ploieşti a admis cererile reclamantelor motivat de faptul că acestea deţin hotărâri judecătoreşti prin care li s-a recunoscut dreptul la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare prin valorificarea unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 RON, fără plafonarea prevăzută de Legea nr. 153/2027, care a intrat în vigoare ulterior stabilirii acestor drepturi de către instanţele de judecată.

Recurentul-pârât a arătat că prin Ordinul Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/12.04.2023 s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, conform grilelor din anexa la acest ordin, iar diferenţele salariale urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

Întrucât solicitările reclamantelor au fost deja soluţionate prin acest ordin, recurentul-reclamant a considerat că se impune admiterea recursului şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, invocând Decizia nr. 2749/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Aşadar, ţinând cont de împrejurarea că Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis ordinul mai sus menţionat începând cu datele solicitate de reclamantele-intimate, precum şi împrejurarea că prevederile acestuia se vor aduce la îndeplinire de departamentul de specialitate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv al fiecărei curţi de apel, prin plata eşalonată a drepturilor, astfel cum prevăd dispoziţiile legale în vigoare, recurentul-pârât a solicitat instanţei să constate pretenţiile intimatelor-reclamante satisfăcute, ceea ce impune respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului formulat de către Ministerul Justiţiei şi casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii excepţiei invocate şi respingerii acţiunii, ca rămasă fără obiect.

1.3.2. Recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că recursul vizează soluţia pronunţată cu privire la fondul cauzei în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea sa la emiterea de noi ordine prin care să se dispună stabilirea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect cu privire la acest capăt de cerere.

Prin Ordinul Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/1/12.04.2023 s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor; tribunalelor specializate şi al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, conform grilelor din anexa la acest ordin.

A precizat că emiterea acestui ordin a vizat exclusiv stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în considerarea celor stabilite pe cale judecătorească.

Prin urmare, acest ordin nu a privit recunoaşterea dreptului la stabilirea salarizării în raport cu valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, acest aspect fiind stabilit anterior prin hotărâri judecătoreşti, ori, după caz, prin act administrativ.

Limitându-se exclusiv la înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în calcularea drepturilor salariale stabilite anterior prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 asigură doar cadrul juridic necesar stabilirii pentru fiecare judecător în parte a drepturilor ce li se cuvin.

Ordinul nr. 959/I/04.2023 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cuprinde dispoziţii generale privind modul de salarizare a judecătorilor, respectiv prin stabilirea unor indemnizaţii de bază în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON cu înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin acest ordin, toţi judecătorii dobândesc o vocaţie generală de a li se calcula indemnizaţia de încadrare în forma menţionată, însă în perioada anterioară datei de 12.04.2023, vocaţia efectivă este determinată de mai mulţi factori, respectiv: perioada de activitate; existenţa sau inexistenţa unor hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 şi perioadele pentru care acestea sunt recunoscute; intervenirea sau nu a prescripţiei dreptului de a solicita drepturile salariale prin raportare la VRS 605,225 RON sau intervenirea prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită; orice alte situaţii particulare ce pot influenţa acordarea acestor drepturi salariale în perioada de referinţă 01.01.2018-12.04.2023.

Data de la care se acordă drepturile salariale va fi stabilită individual pentru fiecare judecător în urma analizei situaţiilor concrete ale acestora. Ordinul în discuţie a urmărit punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive (Sentinţa civilă nr. 1508 din 28 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 930 din 15 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, lămurită prin încheierea din 28 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 600 din 23 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. x/2023), prin raportare la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1029/21.12.2016, obiectul acestuia neputând fi extins la alte aspecte privitoare la salarizarea personalului din familia ocupaţională Justiţie (sporuri, coeficient de multiplicare, etc) decât cele soluţionate definitiv prin respectiva hotărâre judecătorească.

Or, întrucât solicitările intimatelor au fost deja soluţionate prin acest ordin, recurenta-pârâtă a considerat că se impune admiterea în parte a recursului şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect în ceea ce priveşte capătul de cerere privind emiterea ordinelor de salarizare prin raportare la VRS 605,225 RON.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei de interes în formularea recursului de către Ministerul Justiţiei, motivat de faptul că, prin dispozitivul sentinţei, nu s-a luat nicio dispoziţie în contradictoriu cu această parte.

Ca răspuns la excepţia rămânerii fără obiect a cererii, invocată în recurs de Ministerul Justiţiei, recurentele-reclamante au solicitat respingerea acestei excepţii ca nefondată, dat fiind faptul că pretenţiile lor vizează perioada 12.03.2017 şi în continuare, iar Ordinul nr. 959/12.04.2023 al Preşedintelui ÎCCJ nu cuprinde o dată anterioară de la care produce efecte, fiind evident că produce efecte doar pentru viitor, de la data emiterii acestuia, respectiv 12.04.2023.

Cu privire la recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurentele-reclamante au prezentat aceleaşi argumente pentru respingerea excepţiei privind rămânerea cauzei fără obiect. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 25 ianuarie 2024, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Litigiul s-a născut în legătură cu Ordinul ministrului justiţiei nr. 401/C/07.02.2022, prin care, începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale reclamantelor, având calitatea de judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, s-au stabilit prin raportare la VRS 605,225 RON cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Reclamantele au pretins că sunt îndreptăţite la stabilirea drepturilor lor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, însă cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, având în vedere că li s-a recunoscut dreptul de a fi salarizate cu valoarea sectorială de referinţă de 605,225 RON începând cu o dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, respectiv cu data de 12.03.2017, astfel cum reiese din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1899/10.12.2020 a Tribunalului Dâmboviţa, pronunţată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 151 din 20.01.2022 a Curţii de Apel Ploieşti.

În acest context, au solicitat instanţei de contencios administrativ obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare şi sporurile cuvenite să fie stabilite, începând cu data de 12.03.2017 şi în continuare, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Prin sentinţa sentinţa recurată s-au respins, ca nefondate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021.

Totodată, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi a fost obligată pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea de noi ordine pentru reclamante, prin care să dispună stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 12.03.2017 şi în continuare, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, însă cu aplicarea art. 25 din Legea nr. 153/2017 în privinţa sporurilor, de la data intrării în vigoare a acestei din urmă legi.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia lipsei de interes în formularea căii de atac, invocată de intimatele-reclamante prin întâmpinare.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că pe parcursul procesului, s-a decis prin lege (art. 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară) ca bugetul curţilor de apel să nu mai fie cuprins în bugetul Ministerului Justiţiei, ci în bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta din urmă subrogându-se de drept în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, inclusiv în cele de natură procesuală şi cele care decurg din hotărâri judecătoreşti şi alte titluri executorii.

Prima instanţă a stabilit că aceste dispoziţii legale nu atrag lipsa calităţii procesuale pasive a emitentului actului contestat (act administrativ asimilat) - Ministerul Justiţiei, din punct de vedere procesual fiind aplicabile dispoziţiile art. 38 şi 39 C. proc. civ., care reglementează transmiterea calităţii procesuale şi situaţia procesuală a înstrăinătorului şi succesorilor săi. Ţinând cont şi de principiul disponibilităţii, cu ocazia soluţionării fondului cererii de chemare în judecată, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară şi a obligat pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea de noi ordine pentru reclamante.

Prin interesul de a acţiona, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ. se înţelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut şi actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, condiţie ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât şi pe parcursul soluţionării acesteia.

În speţă, în acord cu susţinerile intimatelor-reclamante, Înalta Curte constată că prin dispozitivul sentinţei recurate nu s-a luat nicio dispoziţie în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, fiind obligată doar pârâta Înalta Curte la emiterea noilor ordine de încadrare, având în vedere subrogarea de drept a acesteia în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, astfel că excepţia lipsei de interes în formularea recursului Ministerului Justiţiei este întemeiată şi va fi admisă, cu consecinţa, respingerii recursului formulat de acest pârât, ca lipsit de interes.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, instanţa de control judiciar constată că recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenta-pârâtă a criticat soluţia pronunţată cu privire la fondul cauzei în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea sa la emiterea de noi ordine prin care să se dispună stabilirea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În esenţă, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect cu privire la acest capăt de cerere, deoarece prin Ordinul Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/1/12.04.2023 s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, conform grilelor din anexa la acest ordin.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că acţiunea reclamantelor nu a rămas fără obiect ca urmare a emiterii Ordinul Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/1/12.04.2023.

Prin acest ordin s-a dispus la art. 1 că "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13, părţi integrante ale prezentului ordin." . Câtă vreme în cuprinsul ordinului nu s-a făcut referire la vreo dată anterioară de la care ar produce efecte, este evident că efectele acestui ordin se produc de la data emiterii, respectiv 12.04.2023.

Însă, în cauză, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, intimatelor-reclamante li s-a recunoscut dreptul de a fi salarizate cu valoarea sectorială de referinţă de 605,225 RON începând cu o dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, respectiv cu data de 12.03.2017, astfel cum reiese din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1899/10.12.2020 a Tribunalului Dâmboviţa, pronunţată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 151 din 20.01.2022 a Curţii de Apel Ploieşti.

Prin sentinţa nr. 1899/2020 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, printre care şi cele trei reclamante din prezenta cauză, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Ilfov, Consiliul Superior al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri, Institutul Naţional al Magistraturii, fiind obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor, conform perioadei lucrate, diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cuvenite, recalculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, luând în considerare şi majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 12.03.2017 şi în continuare, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Prin urmare, solicitările intimatelor-reclamante nu au fost soluţionate prin Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu a determinat dispariţia vătămării produse reclamantelor şi pentru perioada anterioară emiterii acestui ordin, astfel că nu se poate constatata rămânerea fără obiect a cererii reclamantelor.

Mai mult, chiar dacă recurenta-pârâtă a arătat că prin acest ordin, toţi judecătorii dobândesc o vocaţie generală de a li se calcula indemnizaţia de încadrare în forma menţionată, însă pentru perioada anterioară datei de 12.04.2023, vocaţia efectivă este determinată de mai mulţi factori, printre care şi existenţa sau inexistenţa unor hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 şi perioadele pentru care acestea sunt recunoscute, instanţa de control judiciar constată că nici prin ordinele individuale emise ulterior (Ordinul nr. 1003/I/02.05.2023) şi depuse la dosarul de recurs, nu s-a avut în vedere situaţia intimatelor-reclamate care beneficiau de recunoaşterea unei valori sectoriale de referinţă de 605,225 RON începând cu data de 12.03.2017.

Dispoziţia Ordinul nr. 1003/I/02.05.2023 este clară şi vizează exclusiv perioada care debutează cu data de 1 aprilie 2023, astfel cum reiese din art. 1:

"Începând cu data de 1 aprilie 2023, judecătorii din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti beneficiază de salariale stabilite în Anexa parte integrantă la prezentul ordin".

În concluzie, întrucât intimatelor-reclamante li s-a recunoscut dreptul de a fi salarizate cu valoarea sectorială de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu o dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, respectiv cu data de 12.03.2017, în mod corect a reţinut prima instanţă că limita impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează creşterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, conform distincţiilor de la art. 38 alin. (3) -(5), iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, cum este cazul dedus judecăţii. De asemenea, simpla invocare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu poate constitui un temei pentru inopozabilitatea hotărârii judecătoreşti de care se prevalează intimatele-reclamantele.

Prin urmare, soluţia primei instanţe, analizată în raport cu aspectele incidente la momentul pronunţării sale, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 (1), va admite excepţia lipsei de interes în formularea recursului Ministerului Justiţiei, invocată de intimatele-reclamante şi va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca lipsit de interes.

Totodată, va respinge recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în formularea recursului Ministerului Justiţiei, invocată de intimatele-reclamante.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 68 din 19 aprilie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 68 din 19 aprilie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.