Administrative litigation: insufficiency of military no-build opinion reasoning and abuse of power in applying restricted zone prohibitions

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 05.05.2021 sub dosar nr. x/2021 (declinată la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 972/25.10.2021 a Tribunalului Timiş), reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - Statul Major al Apărării U.M. 02515 D, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea Avizului nr. x/2020 emis de către Statul Major al Apărării U.M. 02515 "D" - Ministerul Apărării Naţionale, precum şi anularea Răspunsului nr. DT/9300 din 18 decembrie 2020 şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la emiterea unui aviz favorabil.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 99 din 9 martie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Major al Apărării UM 02515 reprezentat prin Ministerul Apărării Naţionale, având ca obiect - anulare act administrativ.

S-a dispus anularea Avizului nr. x/2020 emis de către Statul Major al Apărării U.M. 02515 D - Ministerul Apărării Naţionale, precum şi anularea Răspunsului nr. DT/9300 din 18 decembrie 2020 şi, pe cale de consecinţă, a fost obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantei un aviz favorabil în referire la solicitarea acesteia.

Totodată, a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum total de 10400 RON, dintre care 2800 RON reprezentând onorariu avocaţial, taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON şi onorariu expert 7500 RON.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 99 din 9 martie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale pentru Statul Major al Apărării prin Direcţia Generală Juridică, invocând incidenţa motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, în ceea ce priveşte presupusa nemotivare a actului emis de Statul Major al Apărării, reţinută de instanţă raportat la dispoziţiile art. 31 alin. (2) din Constituţia României, recurentul-pârât a arătat că instanţa a omis să coroboreze aceste prevederi cu dispoziţiile alin. (3) ale aceluiaşi articol, potrivit cărora:

"Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională." În opinia recurentului-pârât, din considerentele hotărârii recurate nu se înţelege în ce sens au fost încălcate prevederile legale care cer o informare corectă a cetăţenilor, precum şi la ce texte de lege s-ar putea raporta o motivare cât se poate de clară şi concisă.

Invocând art. 1 din Legea apărării naţionale a României nr. 45/1994, cu modificările şi completările ulterioare, recurentul-pârât a arătat că avizul a cărui anulare se cere (emis de o instituţie cu un rol major în apărarea naţională) este întemeiat pe o documentaţie care nu este de interes public (Actul de omologare al poligonului nr. A-661 din 23.02.2011).

Având în vedere că potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii, recurentul-pârât a apreciat că, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, art. 15, lit. b), f), g) şi art. 17 lit. g), motivarea actului este una suficientă pentru a respecta cerinţele legii menţionate anterior.

A mai subliniat că solicitarea avizului Statului Major al Apărării este una obligatorie şi nu are caracter facultativ, având în vedere prevederile Legii nr. 45/1994, ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 62/1996 privind aprobarea Listei obiectivelor de investiţii şi de dezvoltare, precum şi criteriilor de realizare a acestora, pentru care este obligatoriu avizul Statului Major General, cu modificările şi completările ulterioare.

Avizul Statului Major al Apărării reprezintă unul din înscrisurile obligatorii ce fac parte din documentaţia necesară eliberării de către autoritatea administraţiei publice locale a autorizaţiei de construire pentru realizarea investiţiei în proximitatea obiectivului militar nr. 1887 (Poligonul de tragere Chişoda), situat pe teritoriul administrativ al comunei Giroc, judeţul Timiş.

În continuare, recurentul-pârât a redat dispoziţiile art. 2 şi 21 din Legea nr. 45/1994, art. 1 şi 10 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a menţionat că prin avizul nefavorabil contestat, se asigură prezervarea unor condiţii care implică satisfacerea interesului public de apărare a ţării, atâta timp cât nu sunt identificate circumstanţele care nu aduc atingere activităţilor militare în situaţia dezvoltării urbane la care se face referire.

La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză topografică întocmit de expertul desemnat de instanţă, din cuprinsul căruia rezultă că expertul a studiat avizele nr. x/12.03.2013, pentru avizarea PUG - ului com. Şag şi nr. D2452/12.05.2006, pentru avizarea PUZ - ului pentru imobilul cad x com. Şag şi, în urma comparării acestor avize cu planul de situaţie rezultat în urma prelucrării măsurătorilor şi cu Planul Urbanistic General (PUG) com. Şag -planşa nr. 3 - Reglementari urbanistice. Zonificare, a constatat că ambele avize au fost favorabile obiectivelor pentru care au fost emise, dar au fost condiţionate de respectarea unor aspecte care ţin de limitele intravilanului propus, de zona de siguranţă a poligonului şi de neafectarea sub nicio formă a activităţilor militare. Conform aceleiaşi planşe, pe zona de siguranţă este interdicţie definitivă de construire, care nu poate fi modificată prin PUZ, iar pe zona adiacentă există o interdicţie temporară de construire până la aprobare PUZ/până la reglementarea condiţiilor tehnice.

De asemenea, ţinând cont de amplasamentul imobilului reclamantei şi de zona de siguranţă a, poligonului, precum şi de zona adiacentă acesteia, în urma măsurătorilor de specialitate efectuate, expertul tehnic a concluzionat că imobilul reclamantei se afla în zona adiacentă zonei de siguranţă, la aproximativ 229 m de zona de siguranţă. Or, existând o interdicţie temporară de construire până la aprobare PUZ/până la reglementarea condiţiilor tehnice Avizului nr. x/2020 emis de către Statul Major al Apărării UM. 02515 D - Ministerul Apărării Naţionale, raportat la prevederile legale nu putea fi decât un aviz nefavorabil.

Cu privire la obiecţiunile de expertiză depuse la dosar, în opinia recurentului-pârât, Curtea de Apel, în mod eronat, a apreciat că documentul depus reprezintă punctul de vedere al expertului parte şi nu veritabile obiecţiuni şi, drept urmare, nu le-a luat în considerare.

În acest sens, recurentul-pârât a considerat necesar să reitereze, în cuprinsul cererii de recurs, obiecţiunile la expertiză formulate de instituţia militară pe fondul cauzei. A apreciat că acestea sunt utile analizării situaţiei de fapt, astfel că a reluat în integralitate Obiectivul 2, Obiectivul 3 şi Obiectivul 4 (paginile 4-8 ale recursului). Concluzia la obiectivul 2 este că expertul numit nu a ţinut cont de toate documentele prezentate şi răspunsul este cu erori materiale. PUG-ul şi PUZ-ul comunei Şag nu au respectat avizele date de Ministerul Apărării Naţionale, acestea trebuiau refăcute ţinând cont de indicaţiile primite. Ţinând cont de hărţile ce indică zonele afectate de poligon rezultă că imobilul reclamantei se află în zona de siguranţă a poligonului (anexa 1b). Concluzia la Obiectivul 3 este că prin suprapunerea schemei din anexa 1 cu localizarea imobilului reclamantei rezultă că imobilul reclamantei se află în zona de siguranţă a poligonului. Concluzia la Obiectivul 4 este că poligonul Chişoda are prevăzută şi omologată atât zona de siguranţă, cât şi zona restricţionată.

În ceea ce priveşte solicitarea privind plata cheltuielilor de judecată efectuate pe parcursul judecării cauzei de prima instanţă în dosar, recurentul-pârât a apreciat cuantumul acestora ca fiind vădit disproporţionat în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei şi, drept urmare, a solicitat cenzurarea acestora în temeiul art. 451 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ.

Astfel, raportat la dificultatea/complexitatea cauzei, durata în timp a judecării pricinii şi munca/activitatea depusă de avocatul reclamantului, recurentul-pârât a apreciat că un cuantum de 2800 RON onorariu avocaţial şi 7500 RON onorariu expert solicitat de reclamantă în cauză, nu este justificat.

În concluzie, pentru motivele arătate, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivul de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi pentru lipsa semnăturii conducătorului autorităţii publice, respectiv lipsa dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, considerând că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 18 aprilie 2024, cu citarea părţilor.

În şedinţa publică din 18 aprilie 2024, Înalta Curte a luat act că avocatul ales al intimatei-reclamante a renunţat la excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, invocată prin întâmpinare, astfel cum reiese din practicaua încheierii de şedinţă de la acea dată.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale pentru Statul Major al Apărării, invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă A., constatând că au fost formulate argumente de ordin critic care pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se în concret interpretarea eronată a normelor de drept material incidente speţei atunci când s-a reţinut motivarea lapidară a actului contestat, precum şi cu ocazia analizării legalităţii actului administrativ.

2.2. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Avizului nr. x/2020 emis de către Statul Major al Apărării U.M. 02515 "D" - Ministerul Apărării Naţionale, precum şi anularea răspunsului nr. DT/9300 din 18 decembrie 2020 primit la soluţionarea contestaţiei administrative şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la emiterea unui aviz favorabil.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei, a anulat actele administrative contestate şi a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantei un aviz favorabil în referire la solicitarea acesteia. Totodată, a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum total de 10.400 RON, dintre care 2.800 RON reprezentând onorariu avocaţial, taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON şi onorariu expert 7.500 RON.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de primă jurisdicţie a reţinut, în esenţă, că motivarea actului administrativ are un caracter generic care nu a permis destinatarului actului să ia în mod efectiv cunoştinţă de temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere pentru restrângerea dreptului de proprietate. În continuare, procedând la efectuarea examenului de legalitate al actului administrativ contestat, chiar în contextul unei motivări lapidare a acestuia, pentru a aprecia dacă în speţă, autoritatea publică a acţionat cu exces de putere, faţă de amplasarea concretă a terenului aflat în proprietatea reclamantei, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice care a relevat împrejurarea că imobilul reclamantei se află în zona adiacentă zonei de siguranţă a poligonului.

Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente speţei, în raport cu actele şi lucrările dosarului, astfel că motivul de casare invocat de recurentul-pârât este nefondat.

Înalta Curte reţine că prin actul administrativ contestat a fost avizat nefavorabil proiectul tehnic pentru realizarea obiectivului de investiţii "Construire casă P+1E şi împrejmuire" pe terenul în suprafaţă de 671 mp, situat în intravilanul comunei Şag, C.F. nr. x, nr. cad. x, judeţul Timiş.

În motivarea avizului nefavorabil, s-a menţionat că acesta a fost emis în baza Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 62/1996 privind aprobarea Listei obiectivelor de investiţii şi de dezvoltare, precum şi a criteriilor de realizare a acestora pentru care este obligatoriu avizul Statului Major General, cu modificările şi completările ulterioare, şi s-a invocat împrejurarea că "investiţia propusă este amplasată în zona militară restricţionată a Poligonului de tragere automatizat Chişoda, aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi în folosinţa U.M. 01221 Timişoara, zonă în care este instituită interdicţie de construire."

Instanţa de control judiciar constată că actul este lovit de viciul unei motivări insuficiente şi neadecvate în raport de efectele pe care le produce asupra dreptului de proprietate al intimatei-reclamante.

Contrar opiniei recurentului-pârât, motivarea actului nu este nici clară şi nici suficientă, având în vedere că nu s-au indicat, decât generic, actele normative în baza căruia a fost emis (Legea nr. 50/1991 şi H.G. nr. 62/1996), fără a rezulta în concret temeiul legal avut în vedere de emitentul actului administrativ.

De asemenea, nu au fost prezentate nici împrejurările de fapt relevante care au format convingerea emitentului actului administrativ că terenul intimatei-reclamante se află situat într-o zonă în care este instituită interdicţie de construire.

Fără a nega rolul major în apărarea naţională a instituţiei recurente, Înalta Curte reţine că argumentul potrivit căruia avizul este întemeiat pe o documentaţie care nu este de interes public (Actul de omologare al poligonului nr. A-661 din 23.02.2011) şi invocarea necesităţii respectării Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate nu sunt de natură să suplinească motivarea actului administrativ care trebuie să rezulte în mod explicit din cuprinsul acestuia.

În lipsa motivării explicite a actului administrativ contestat, posibilitatea contestării acestuia este afectată, întrucât instanţa nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să adopte o anumită măsură.

Din perspectiva instanţei de judecată, motivarea este decisivă pentru a face demarcaţia între actul administrativ adoptat în cadrul marjei de apreciere conferite de legea autorităţii publice şi cel adoptat prin exces de putere, astfel cum este definit acest termen în articolul 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, a motiva actul administrativ implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt şi de drept care permit înţelegerea şi aprecierea legalităţii sale, iar importanţa acestei exigenţe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum şi de interesele pe care destinatarul actului ar putea să le aibă în primirea acestor explicaţii. Motivarea trebuie să permită judecătorului să exercite un control asupra elementelor de fapt şi de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere, deci trebuie realizată într-un mod suficient de detaliat.

În raport de cele anterior expuse, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că din cuprinsul avizului nefavorabil atacat în speţă nu rezultă, în concret, temeiul de drept avut în vedere şi nici împrejurările de fapt relevante care au format convingerea emitentului actului administrativ că terenul intimatei-reclamante se află situat într-o zonă în care este instituită interdicţia de construire, fiind redată o motivare cu caracter generic ce nu a permis destinatarului actului să ia în mod efectiv cunoştinţă de motivele avute în vedere pentru restrângerea exerciţiului dreptului său de proprietate.

Având în vedere că prima instanţă a analizat legalitatea actului administrativ contestat, chiar în contextul unei motivări lapidare a acestuia, pentru a aprecia dacă în speţă, autoritatea publică a acţionat cu exces de putere, faţă de amplasarea concretă a terenului aflat în proprietatea reclamantei, analiză care a fost criticată de recurentul-pârât în prezenta cale de atac din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza susţinerile recurentului şi din această perspectivă.

Astfel, avizul Statului Major al Apărării reprezintă unul din înscrisurile obligatorii ce fac parte din documentaţia necesară eliberării de către autoritatea administraţiei publice locale a autorizaţiei de construire pentru realizarea investiţiei în proximitatea obiectivului militar nr. 1887 - Poligonul de tragere Ghişoda, potrivit art. 21 din Legea nr. 45/1994:

"Ministerele, autorităţile administraţiei publice, agenţii economici indiferent de forma de proprietate, au obligaţia de a obţine avizul Statului Major General pentru amplasarea noilor obiective de investiţii şi dezvoltarea celor existente, în scopul încadrării acestora în infrastructura sistemului naţional de apărare. Lista obiectivelor de investiţii şi dezvoltare, precum şi criteriile de realizare a acestora, pentru care este obligatoriu avizul Statului Major General se stabileşte prin hotărâre a Guvernului."

În speţă, pentru emiterea avizului negativ s-a invocat împrejurarea că "investiţia propusă este amplasată în zona militară restricţionată a Poligonului de tragere automatizat Chişoda, aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi în folosinţa U.M. 01221 Timişoara, zonă în care este instituită interdicţie de construire."

În recurs, recurentul-pârât s-a limitat la reiterarea obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanţa de judecată. Practic, prin cererea de recurs este reluat punctul de vedere al expertului parte al autorităţii publice pârâte, care repune în discuţie amplasarea terenului în zona de siguranţă a poligonului.

Or, fără a mai relua concluziile relevante din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză, reţinute în mod exhaustiv şi de către instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte reţine că, din întreg probatoriu administrat în cauză, a reieşit în mod evident că terenul intimatei-reclamante se află situat în zona adiacentă zonei de siguranţă a poligonului, unde la momentul solicitării eliberării avizului nu era instituită vreo interdicţie de construire, şi nu în zona de siguranţă a poligonului de garnizoană Ghişoda, cum în mod eronat susţine recurentul-pârât.

Prin urmare, faţă de amplasarea concretă a terenului aflat în proprietatea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că emiterea avizului nefavorabil de către autoritatea publică s-a realizat cu exces de putere, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ceea ce atrage anularea actului contestat.

Referitor la criticile privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă, apreciate de către recurentul-pârât ca fiind vădit disproporţionale în raport cu complexitate cauzei, precum şi cu activitatea prestată de avocat şi de expert, Înalta Curte reţine că asupra acestei chestiuni s-a pronunţat Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În motivarea soluţiei astfel dispuse, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut că:

"proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanţelor de judecată prin decizia anterior menţionată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de recurentul-pârât, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale pentru Statul Major al Apărării, prin Direcţia Generală Juridică, ca nefondat.

Totodată, având în vedere cererea intimatei-reclamante de obligare a recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs şi dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe acesta la plata sumei de 4135 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale pentru Statul Major al Apărării, prin Direcţia Generală Juridică, împotriva sentinţei civile nr. 99 din 9 martie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 4135 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.