Government liable for pension contribution refund inflation indexation and interest.

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, au solicitat repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv: obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata către reclamanţi a unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanţilor, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensia fiecărui reclamant şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, respectiv până la sistarea reţinerilor, sume indexate cu rata inflaţiei (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004); obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011); obligarea pârâţilor să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensiile reclamanţilor a contribuţiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004).

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, excepţia netimbrării acţiunii, excepţia inadmisibilităţii şi a lipsei de obiect a acţiunii în ceea ce priveşte petitul privind "obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să se dispună încetarea reţinerilor din pensie (...) ", iar, în ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, întrucât vătămarea pretinsă nu este dovedită.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov şi excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 46 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal:

- s-a admis excepţia lipsei calităţii procesul pasive a Casei de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, invocată prin întâmpinare, şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă;

- s-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere al reclamanţilor A., B., D., E., F., G. şi H., referitor la obligarea pârâtului Guvernul României de a emite un act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensiile reclamanţilor a contribuţiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii, invocată de către pârâtul Guvernul României, şi respinge ca inadmisibil acest capăt de cerere al reclamanţilor;

- s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României;

- a fost obligat pârâtul, Guvernul României, la despăgubiri, constând în plata indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce urmează a fi restituite reclamanţilor A., B., D., E., F., G. şi H., conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023.

- a fost obligat pârâtul Guvernul României, la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamanţilor A., B., D., E., F., G. şi H., conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, calculate începând cu data reţinerii şi până la data restituirii efective.

- s-au respins restul pretenţiilor formulate de către reclamanţi ca fiind nefondate;

- a fost obligat pârâtul - Guvernul României - să achite reclamanţilor A., B., D., E., F., G. şi H. suma de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.04.2023 a fost respinsă excepţia excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, precum şi excepţia netimbrării acţiunii, excepţii invocate de către ambele pârâte. Totodată, a fost unită cu fondul excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, şi excepţia inadmisibilităţii şi a lipsei de obiect a acţiunii în ceea ce priveşte petitul privind "obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să se dispună încetarea reţinerilor din pensie (...)" invocată de pârâtul Guvernul României.

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă, instanţa a luat act de renunţarea reclamantului C. la cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 406 din C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 4 aprilie 2023 şi a sentinţei nr. 46 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul expunerii situaţiei de fapt, a arătat că, în opinia sa, în speţă, din cauza unei interpretări necorespunzătoare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a acestora.

Astfel, soluţia pronunţată de prima instanţă, atât în ceea ce priveşte respingerea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de judecată prin încheierea de şedinţă din data de 4 aprilie 2023, cât şi admiterea, în parte a acţiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, este esenţial nelegală deoarece contravine dispoziţiilor normative ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, în sensul că, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Ori, în cauză, în mod eronat s-a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de reclamanţi, fără a fi anulat vreun act administrativ emis în baza ordonanţelor declarate neconstituţionale, sau să fie obligate autorităţile pârâte la "emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative", conform condiţiilor impuse de legiuitor prin art. 9 alin. (5) din lege.

Acţiunea vizată prin dispoziţia art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, trebuie să aibă un obiect complex, în sensul să existe o cerere principală specifică contenciosului administrativ, şi anume dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim,

Or, instanţa de contencios a fost investită în mod nelegal cu o cerere având un obiect pur patrimonial, prin care s-a solicitat exclusiv repararea prejudiciului, iar instanţa de fond şi-a însuşit susţinerile sale netemeinice, pronunţând o soluţie care nu satisface exigenţa textului art. 9 din Legea nr. 554/2004.

A mai susţinut recurentul că prima instanţă a stabilit nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului fără a verifica îndeplinirea condiţiilor unei răspunderi civile delictuale a autorităţii pârâte.

Cu toate acestea, în acest raţionament, instanţa a făcut însă abstracţie de faptul că sumele pretinse de reclamanţi reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entităţile plătitoare a drepturilor de pensie.

Procedând astfel, prima instanţă nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acţionarea în judecată a entităţii care plăteşte reclamanţilor drepturile de pensie, precum şi faptul că dreptului reclamanţilor la restituirea unor sume reţinute nelegal din pensie îi corespunde obligaţia corelativă a entităţii plătitoare a acestor drepturi de a restitui aceste sume.

Aşadar, în măsura în care a stabilit că părţile reclamante trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, este evident că obligaţia de plată a acestor sume, nu puteau fi stabilite decât în sarcina entităţilor care plătesc reclamanţilor drepturile de pensie.

Altfel spus, având în vedere calitatea de pensionari a reclamanţilor şi faptul că pretenţia lor este justificată prin prisma elementelor legate de raportul de asigurări sociale, este clar că acest raport reprezintă, în realitate, raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecăţii, astfel încât pentru cazul încălcării obligaţiilor privind plata pensiei nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

Instanţa de fond a considerat în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale.

Pe cale de consecinţă, în mod eronat a stabilit că acţiunea introductivă ar fi întrunit cerinţa legată de prejudiciu.

A mai susţinut recurentul că în mod eronat, instanţa de fond, a dispus în sarcina Guvernului României obligaţia de a plăti către reclamanţi despăgubiri, constând în plata indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce urmează a fi restituite reclamanţilor, precum şi plata dobânzii legale calculate de la data fiecărei reţineri şi până la data restituirii efective, întrucât, în opinia sa, se relevă lipsa capacităţii juridice civile şi corelativ, a calităţii procesuale pasive a Guvernului României.

Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situaţie în prezenţa unei capacităţi juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului.

Se impune a fi observat că susţinerile privind lipsa capacităţii civile a Guvernului sunt confirmate, în prezent, şi prin dispoziţiile art. 157 şi următoarele din Legea nr. 287/2009. De asemenea, aceleaşi argumente au fost reţinute şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în motivarea Deciziei nr. 363 din 4 februarie 2014.

Deşi dispoziţiile Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor au fost între timp abrogate prin art. 597 din O.U.G. nr. 57/2019, totuşi, argumentele instanţei supreme îşi păstrează în continuare valabilitatea, întrucât prevederile art. 39 din lege, la care se face referire în motivarea Deciziei nr. 363 din 4 februarie 2014, au fost preluate fără modificări de art. 54 din Codul administrativ.

Guvernul României nu are atribuţii de a calcula şi reţine din pensii contribuţia de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri întrucât sumele au fost calculate si reţinute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entităţile care plătesc venituri din pensii.

În aceste condiţii, a arătat că, la data de 17 februarie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 138, Partea I, Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate. Astfel cum reiese din preambulul actului normativ, acesta a fost adoptat în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022.

Prin urmare, interesul trebuie să fie în legătură cu pretenţia formulată, să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală şi să existe în momentul în care se exercită dreptul la acţiune ca, de altfel, pe tot parcursul soluţionării cauzei, de la momentul promovării cererii, cât şi pentru susţinerea acesteia şi, mai ales, trebuie să existe la momentul pronunţării soluţiei de către instanţa de judecată, în scopul evitării unor litigii şi soluţii fără finalitate.

Recurentul a invocat şi soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii nu mai există, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (a fost adoptat actul normativ care reglementează în sensul solicitat de către părţile reclamante, în considerarea Deciziei CCR nr. 650/2022) îşi are fundamentul în art. 194 lit. x) C. proc. civ.

Faţă de acestea, prin adoptarea actului normativ reprezentat de O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul delegat a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea practică a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022 şi a reglementat în sensul solicitat de părţile reclamante, împrejurare faţă de care, cererea pendinte este rămasă fără obiect, neputându-se susţine în continuare, în mod valabil, sancţionarea autorităţii publice pârâte pe calea urmată de către părţile reclamante.

Prin reglementările conţinute de O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită, în mod corect şi legal, competenta Caselor teritoriale de pensii, precum caselor de pensii sectoriale si entităţilor care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cât si sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri.

Astfel, aceste entităţi vor proceda la calcularea şi restituirea din oficiu a sumelor pretinse de părţile reclamante. Or, menţinerea dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti contestate prin prezentul memoriu de recurs, ar duce la încasarea dublă, a acestor sume, ceea ce nu este permis, din moment ce legiuitorul delegat a stabilit un cadru normativ, special, pentru restituirea acestora.

Menţinerea dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti recurate ar însemna eludarea actului normativ adoptat tocmai în sensul reparării prejudiciului, acesta fiind scopul indicat în preambulul său, reţinându-se, în acest sens, faptul că "un număr mare de pensionari s-au adresat instanţelor de judecată solicitând restituirea sumelor reprezentând contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, blocând activitatea acestora, ţinând cont de necesitatea imperativă a reglementării modalităţii de restituire a sumelor reprezentând contribuţiile de asigurări sociale de sănătate reţinute în temeiul normelor declarate neconstituţionale, astfel încât procesul să se desfăşoare într-un interval de timp rezonabil si să poată fi susţinut de la bugetul de stat."

Prin urmare, din moment ce competenţa restituirii sumelor reţinute (obligaţia principală) este dată prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii si/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuţii în acest sens.

Pentru aceleaşi considerente este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente. Astfel, în opinia sa, debitorului obligaţiei băneşti principale (care nu poate fi Guvernul României şi oricum nu poate fi obligat pe această cale), îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţie subsecvente, pe cale de consecinţă.

Cu privire la obligarea pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON, acesta a apreciat că soluţia este nelegală, având în vedere, pe de o parte, lipsa culpei procesuale faţă de adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, mai sus amintită, cât şi faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la obligaţia părţii care a câştigat procesul de a dovedi efectuarea cheltuielilor de judecată.

De asemenea, a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, pentru aceasta, partea trebuie să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli, aspecte care nu se pot reţine în sarcina pârâtului, mai ales în contextul reglementărilor conţinute de O.U.G. nr. 4/2003.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, în opinia sa, hotărârea este temeinică şi legală în privinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Casei Sectoriale de Pensii. Recurentul susţine în mod eronat că răspunderea pentru plata dobânzilor legale/penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie ar aparţine Casei Sectoriale de Pensii, în cauză aceasta nefiind emitentul actului normativ cauzator de prejudicii materiale, Casa fiind doar executantul dispoziţiilor legale din actul normativ contestat, în vigoare la momentul reţinerii CASS şi până la declararea neconstituţionalităţii acestora, neputându-se reţine în sarcina sa culpa procesuală pentru respectarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în vigoare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 16 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanţii A., B., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, au solicitat repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv: obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata către reclamanţi a unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanţilor, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensia fiecărui reclamant şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, respectiv până la sistarea reţinerilor, sume indexate cu rata inflaţiei (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004); obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011); obligarea pârâţilor să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensiile reclamanţilor a contribuţiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004).

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, pârâtul Guvernul României care a fost obligat la plata indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce urmează a fi restituite reclamanţilor şi la plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamanţilor A., B., D., E., F., G. şi H., conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, calculate începând cu data reţinerii şi până la data restituirii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză, intimaţii-reclamanţi s-au considerat vătămaţi în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu, sens în care a formulat o acţiune în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Punctual, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

În esenţă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanţă de urgenţă nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuţii, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituţie, care interzice afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe de urgenţă.

Drept urmare, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reţinute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituţionale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023,,(1) Sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferenţele de impozit pe venit se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se reţin la data efectuării plăţii sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc şi se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Ulterior adoptării O.U.G. nr. 4/2023, prima instanţă a admis pe fond doar pretenţiile formulate în cauză de intimatii-reclamanti privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor reţinute din pensie conform O.U.G. nr. 130/2021 şi dobânda legală aferentă lor, solicitate cu titlul de despăgubiri.

Prin memoriul de recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici de nelegalitate circumscrise motivului de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la: greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne, lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului, lipsa atribuţiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii, rămânerea cererii fără obiect, respectiv lipsa de interes a reclamanţilor cu privire la demersul judiciar de faţă, lipsa temeiului legal pentru atragerea răspunderii civile delictuale, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 atât cu privire la soluţia dată pe excepţia necompetenţei materiale, cât şi pe fondul dedus judecăţii, pe care instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate.

Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În primul rând, se constată că recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel, în mod nejustificat considerând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale, susţineri care sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, intitulat "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", care la alin. (1) prevede că: "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă."

Prin urmare, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, acţiunea a fost în mod corect introdusă pe rolul instanţei de contencios administrativ, în speţă nefiind vorba de stabilirea sau plata unor drepturi de pensiei, ci prin acţiunea de faţă, reclamantii au solicitat acordarea de despăgubiri, compuse din sumele reţinute, pe de o parte, iar pe de altă parte, din dobânda legală şi actualizarea cu rata inflaţiei, pentru vătămarea suferită din cauza unor dispoziţii dintr-o ordonanţă de guvern declarate neconstituţionale.

În consecinţă, în cauză nu este vorba despre un litigiu de asigurări sociale, ci de o acţiune formulată în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, împotriva unor dispoziţii din ordonanţe, considerate vătămătoare pentru reclamant, fiind vorba despre o acţiune de contencios administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei stabilindu-se conform art. 10 alin. (1) (raportat la alin. (3), în ceea ce priveşte competenţa teritorială) din Legea nr. 554/2004, şi nu în raport cu normele de dreptul muncii sau de dreptul asigurărilor sociale.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte lipsa de obiect a acţiunii, respectiv lipsa de interes a reclamanţilor cu privire la demersul judiciar de faţă, invocată de recurentul-pârât faţă de emiterea O.U.G. nr. 4/2023, Înalta Curte reţine că prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamanţi prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, astfel că nu se poate susţine că acţiunea de faţă prin care se solicită repararea integrală a prejudiciului a rămas fără obiect ori interes.

În continuare, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligaţia de plată a acestor accesorii. Despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei datorită inflaţiei şi lipsirea reclamanţilor de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligaţia de plată a acestor accesorii aparţine tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamanţilor a obligaţiei de plată a unei contribuţii, printr-un act normativ neconstituţional.

Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".

În acest context, se constată că sunt nefondate susţinerile recurentului-pârât, în sensul că persoana care a reţinut şi care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reţinute din pensiile intimaţilor, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate în speţă.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că acţiunea de faţă are ca obiect, în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care au prejudiciat în mod direct reclamanţii.

Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamanţi, au fost efectuate de Casa de Pensii nu îi conferă acestei entităţi calitate procesuală pasivă în condiţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamanti şi Casa de Pensii, referitor la atribuţiile conferite acesteia de lege, ci, aşa cum s-a arătat, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă despăgubiri pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe, de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere a acesteia la îndeplinire.

Nici faptul că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute în temeiul ordonanţei declarate neconstituţionale se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a conferi în proces calitate procesuală pasivă Caselor Judeţene de Pensii, cu atât mai mult cu cât obiectul nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat.

Din această perspectivă şi pentru considerentele de mai sus, este nefondată şi critica referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Casei de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

Înalta Curte subliniază, aşadar, că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa (de urgenţă) declarată neconstituţională, astfel de acţiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri.

Pe lângă Guvern, ca emitent al actului vătămător, ar mai putea sta în judecată în contenciosul administrativ emitenţii actelor administrative emise în baza ordonanţei, a căror anulare s-ar cere, sau autorităţile publice în privinţa cărora s-ar solicita să fie obligate la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, ceea ce nu este cazul în speţă, dreptul de pensie originar aparţinând domeniului asigurărilor sociale.

De asemenea, instanţa de recurs subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituţionale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, text potrivit căruia "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale."

Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 defineşte contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În acest context, art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acţiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, (iii) obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative." (alin. (5).

Se observă că dintre acţiunile enumerate de textul legal anterior menţionat, doar acelea referitoare la anularea actelor administrative ori obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative se circumscriu definiţiei de la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

În schimb, acţiunea în acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deşi în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretenţiile băneşti prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic şi asimilat.

Prin urmare, se constată că acţiunea în discuţie, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât şi specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare a sa strictă, limitativă.

În aceste condiţii, din moment ce premisa de formulare a acţiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acţiuni în pretenţii formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanţa sau ordonanţa de urgenţă (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care prin aplicarea unei ordonanţe/ordonanţe de urgenţă a Guvernului, ce ar fi neconstituţională, au prejudiciat partea reclamantă.

În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine obligaţia să recurgă la acţiunea de drept comun/dreptul muncii/asigurărilor sociale/contencios administrativ etc., prevăzută de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a raportului litigios şi calitatea părţilor, cadru procesual în care va putea formula o excepţie de neconstituţionalitate în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituţionalitate.

În aceste condiţii, pretenţiile rămase în litigiu, la acest moment procesual, vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind dobânda legală şi actualizarea sumelor restituite cu indicele de inflaţie, iar, în raport cu acestea, casele judeţene de pensii nu au calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimatelor-reclamante prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituţională, aparţinea emitentului, în speţă Guvernului României.

Referitor la pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul-pârât Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamanţi în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Cum pretenţiile reclamanţilor nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, astfel cum s-a reţinut anterior, susţinerile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României nu pot fi primite.

Din aceeaşi perspectivă sunt nefondate şi argumentele recurentului-pârât referitoare la lipsa atribuţiilor sale în sensul plăţii despăgubirilor solicitate de reclamanţi, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, care prevede că sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024 şi că restituirea sumelor se face, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi de către entităţile care plătesc venituri din pensii, casele de pensii demarând procedura de restituire, conform acestei odonanţe.

Nefondată este şi critica formulată prin cererea de recurs care vizează despăgubirile acordate constând în dobânda legală şi actualizarea cu rata inflaţiei, pe motiv că debitorului obligaţiei băneşti principale (cu privire la care se susţine că nu poate fi Guvernul României şi oricum acesta nu poate fi obligat pe această cale), îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţie subsecvente, pe cale de consecinţă.

Înalta Curte constată că pentru repararea prejudiciului suferit, creditorului are dreptul la daune-interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei - damnum emergens (pierderea efectivă), cât şi în dobânda legală - lucrum cessans (beneficiul nerealizat), aceasta pentru că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea unei obligaţii de plată, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii.

Soluţia de mai sus rezidă şi din considerentele Deciziei nr. 2/2014, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, referitoare la plata eşalonată a unor drepturi salariale, aplicabilă mutatis mutandis şi în cauza de faţă, prin care s-a statuat că: "În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

În fine, şi critica vizând soluţia dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată este nefondată, întrucât în mod corect instanţa de fond, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la plata către reclamanţi a sumei de 1500 RON, constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat, proporţional gradului de admitere al cererii de chemare în judecată.

Astfel, art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", alin. (2) al aceluiaşi articol dispunând în sensul reţinut de prima instanţă.

Aşa fiind, sunt lipsite de suport susţinerile recurentului-pârât cu privire la nelegalitatea soluţiei de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON, invocată faţă de lipsa culpei procesuale faţă de adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, întrucât, astfel cum s-a reţinut anterior, reclamanţii s-au adresat instanţei de judecată pentru repararea integrală a prejudiciului, care nu a fost dispusă prin această ordonanţă şi cu privire la care recurentul Guvernul României a pierdut procesul de faţă, în măsura dispusă prin sentinţa recurată.

În ceea ce priveşte susţinerea neîntrunirii condiţiilor prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la obligaţia părţii care a câştigat procesul de a dovedi efectuarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că la dosarul de fond se află chitanţele privind plata onorariului avocaţial de către reclamanţi, respectiv dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel că nu se poate susţine că nu a fost dovedită efectuarea acestor cheltuieli.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva încheierii din 4 aprilie 2023 şi sentinţei nr. 46/2023 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.