Fiscal suspension pending criminal investigation violates reasonable time requirement when prosecution remains dormant

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal secţia a VIII-a la data de 15.07.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele ANAF - DGRFP Bucureşti - AFPC Mijlocii - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a contestaţiilor, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 23/06.02.2020 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor de soluţionare a contestaţiei înregistrată sub nr. A_SLP 109/20.01.2020, anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 26.11.2019 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.11.2019 emise de organele de inspecţie fiscală din cadrul paratei A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Bucureşti - A.F.P.C. Mijlocii, Activitatea de Inspecţie Fiscala şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 281 alin. (7) Codul de procedură fiscală:

a) anularea/infirmarea soluţiei de suspendare a contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 21.511.021 RON reprezentând 15.436.899 RON impozit pe profit si 6.074.122 RON TVA (punctul 1 al Deciziei nr. 23/06.02.2020);

b) urmare a anularii măsurii de suspendare si, analizand pe fond contestaţia fiscală, exonerarea sa de la plata acestei categorii de sume reţinute în mod nelegal în Decizia de impunere nr. x/18.11.2019;

c) anularea/infirmarea soluţiei de respingere ca nemotivate a contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 2.138 RON si () 8.022.RON reprezentând impozit pe profit si respectiv pentru suma de 199.891 RON reprezentând TVA (punctul 2 al Deciziei nr. 23/06.02.2020);

d) urmare a anulării măsurii de respingere ca nemotivate şi, analizând pe fond contestaţia fiscală, exonerarea sa de la plata acestei categorii de sume reţinute în mod nelegal în Decizia de impunere nr. x/18.11.2019.

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 24.09.2020, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii in ceea ce priveşte anularea Deciziei de impunere nr. x/26.11.2019 si a RIF nr. x/18.11.2019 emise de DGRFP Bucureşti pentru sumele cu privire la care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, precum şi în ceea ce priveşte exonerarea societăţii de la plata sumei de 21.511.021 RON.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.03.2021, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii pe capătul de cerere referitor la anularea Deciziei nr. 23/06.02.2020 emise de DGSC din cadrul ANAF, ca lipsită de interes şi a calificat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte anularea Deciziei de impunere nr. x/26.11.2019 şi a RIF nr. x/18.11.2019 emise de DGRFP Bucureşti pentru sumele cu privire la care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei precum şi în ceea ce priveşte exonerarea reclamantei de la plata sumei de 21.511.021 RON, ca apărare de fond, pentru considerentele expuse în cuprinsul respectivei încheieri de şedinţă.

În cauză, părţilor le-a fost încuviinţată proba cu înscrisuri. De asemenea, prin încheierea de şedinţă din data de 08.06.2021, Curtea a respins proba cu expertiză propusă de reclamantă, ca neutilă. La data de 28.01.2021, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul Juridic Mijlocii în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a depus la dosarul cauzei documentele aferente dosarului administrativ în format electronic, pe suport CD. La data de 10.03.2021, pârâta ANAF a depus la dosarul cauzei sesizarea penală nr. MBC-AIF 2900/09.12.2019, procesul-verbal nr. x/18.11.2019 şi anexele RIF nr. x/18.11.2019. La data de 12.03.2021, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul Juridic Mijlocii în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a depus la dosarul cauzei anexele aferente Raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.11.2019 şi procesul-verbal nr. x/18.11.2019 şi anexa aferentă acestuia.

La data de 21.04.2022, DIICOT - Serviciul Teritorial Piteşti a depus la dosarul cauzei relaţiile solicitate de instanţă.

La data de 27.04.2022, reclamanta a depus o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor. Prin încheierea de şedinţă din data de 17.05.2022, Curtea a dispus introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor, în calitate de pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1473 din 20 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis contestaţia, în parte, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele ANAF - DGRFP Bucureşti - AFPC Mijlocii - Activitatea de Inspecţie Fiscală, ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a contestaţiilor, şi Ministerul Finanţelor; a fost anulată, în parte, Decizia nr. 23/2020 emisă de ANAF-DGSC (punctul 1 al Deciziei); a fost obligată pârâta ANAF-DGSC să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 21.511.021 RON (din care 15.436.899 RON impozit pe profit, 6.074.122 RON TVA); s-a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată; s-a luat act că reclamanta înţelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1473 din 20 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Ministerul Finanţelor reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererilor de recurs, recurenţii-pârâţi au susţinut argumente similare, după cum urmează:

Hotărârea instanţei a fost pronunţata cu încalcarea dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Astfel, deşi instanţa retine ca in cauza sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 277 C. proc. civ. pentru suspendarea soluţionării contestaţiei, totuşi considera ca nu este indeplinita o condiţie suplimentara izvorâta din practica CJUE si anume intarzierea soluţionării dincolo de un termen rezonabil.

In urma acestui raţionament contradictoriu si cu incalcarea prevederilor legale clare si exprese ale art. 277 Codul de procedură fiscală in ceea ce priveşte soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei, instanţa de fond stabileşte ca intarzierea soluţionării procedurii de contestaţie administrativa a depăşit termenul rezonabil, aducând astfel atingere dreptului societăţii la buna administrare.

Instanţa de fond si-a argumentat hotărârea pronunţata prin insusirea in intregime a susţinerilor intimatei, fara a tine cont de apărările formulate de pârâtă in acest sens si fara a arata motivele pentru care acestea au fost inlaturate.

Recurenţii au a prezentat detaliat situaţia de fapt, cu concluzia că există suspiciunea că cerealele au fost încărcate de la producătorii agricoli, iar furnizorii au fost numai emitenţi de facturi, acestea asigurând numai un circuit scriptic care nu reflectă circuitul real al bunurilor.

In acest sens, în opinia recurenţilor, în cauza sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 potrivit cărora organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când în speţă, există indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/18.11.2019 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 şi existenţa elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă, aspect reţinut in mod corect si de instanţa de fond.

Această interdependenţă constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate se ridică problema realităţii achiziţiilor efectuate de societate în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată.

Or, prin Sesizarea penală nr. MBC-AIF 2900/09.12.2019, organele de inspecţie fiscală au înaintat DIICOT-Serviciul Teritorial Piteşti Procesul-verbal nr. x/18.11.2019 ale cărui constatări se regăsesc şi în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/18.11.2019 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019, pentru a fi efectuate cercetări penale faţă de A. S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 si art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2015.

Recurenţii au mai susţinut că, faţă de cele reţinute de instanţa de fond cu privire la jurisprudenta CJUE cu privire la suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, speţa de faţă se circumscrie jurisprudentei europene ilustrată în cauza C-225/02 Halifax şi alţii, făcând trimitere şi la Decizia nr. 401/2016 a Curtii Constituţionale a României.

Astfel, justa înţelegere a prevederilor legale mai sus invocate trimite la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţia laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

A proceda altfel ar însemna să fi ignorat cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, în condiţiile în care organele de inspecţie fiscală au sesizat organele de cercetare penală în temeiul art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, constatându-se indiciile săvârşirii unor infracţiuni, invocând cu titlu de practică judiciară Decizia nr. 1970/25.05.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare, intimata-reclamantă depunând la dosar note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 21 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind amânată la data de 16 mai 2024.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

După efectuarea de către organele fiscale de control a controlului fiscal la S.C. A. S.R.L., au fost încheiate Raportul de inspecţie fiscală nr. x/18.11.2019 şi Decizia de impunere x/18.11.2019 privind obligaţiile fiscal stabilite suplimentar şi au fost stabilite în sarcina societăţii debite în cuantum de 15.431.719 RON, cu titlu de impozit pe profit (compus din: 2.138 RON impozit pe profit aferent achiziţiilor de abonamente Fitness; 8.022 RON impozit pe profit aferent unei baze impozabile în sumă de 50.138 RON reprezentând cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor corporale; 704 RON impozit pe profit aferent diminuării creanţelor de încasat de la clientul B. S.R.L.; 15.436.899 RON impozit pe profit aferent tranzacţiilor efectuate cu 15 furnizori) şi respectiv de 6.274.013 RON (cu titlu de TVA), aferente perioadei 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2016 .

Apreciind ca fiind nelegale modul de determinare şi calcul al sumelor stabilite si respectiv temeiul legal reţinut de organele fiscale, societatea a formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 268 si urm. Codul de procedură fiscală, contestaţia înregistrata sub nr. x/23.12.2019 .

Prin Decizia nr. 23/06.02.2020 emisă de pârâta ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor s-a dispus suspendarea contestaţiei fiscale pentru anumite categorii de sume reţinute în Decizia de impunere şi respingerea, după caz, ca nemotivată, rămasă fără obiect şi neîntemeiată a contestaţiei cu privire la celelalte aspecte supuse controlului administrativ prealabil de legalitate. În concret, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere pentru suma de 21.511.021 RON (din care 15.436.899 RON, reprezentând impozit pe profit şi 6.074.122 RON, TVA), până la soluţionarea cauzei penale generate de sesizarea penală nr. MBC-AIF 2900/09.12.2019 înaintată de către organele de inspecţie fiscală DIICOT-Serviciului Teritorial Piteşti (pct-ul 1 al Deciziei), respingerea ca nemotivată a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere pentru impozitul pe profit în sumă de 2.138 de RON şi - 8.022 de RON şi TVA în valoare de 199.891 RON (pct. 2 al Deciziei), respingerea ca rămasă fără obiect a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere pentru suma de 319.024 RON (pct-ul 3 al Deciziei), respectiv respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere pentru impozitul pe profit în sumă de 704 RON.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele ANAF - DGRFP Bucureşti - AFPC Mijlocii - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a contestaţiilor, solicitând: anularea Deciziei nr. 23/06.02.2020 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor de soluţionare a contestaţiei înregistrată sub nr. A_SLP 109/20.01.2020, anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 26.11.2019 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.11.2019 emise de organele de inspecţie fiscală din cadrul paratei A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Bucureşti - A.F.P.C. Mijlocii, Activitatea de Inspecţie Fiscala şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 281 alin. (7) Codul de procedură fiscală a) Anularea/infirmarea soluţiei de suspendare a contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 21.511.021 RON reprezentând 15.436.899 RON impozit pe profit si 6.074.122 RON TVA (punctul 1 al Deciziei nr. 23/06.02.2020); b) Urmare a anularii măsurii de suspendare si, analizand pe fond contestaţia fiscală, exonerarea sa de la plata acestei categorii de sume reţinute în mod nelegal în Decizia de impunere nr. x/18.11.2019; c) Anularea/infirmarea soluţiei de respingere ca nemotivate a contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 2.138 RON si () 8.022.RON reprezentând impozit pe profit si respectiv pentru suma de 199.891 RON reprezentând TVA (punctul 2 al Deciziei nr. 23/06.02.2020); d) Urmare a anulării măsurii de respingere ca nemotivate şi, analizând pe fond contestaţia fiscală, exonerarea sa de la plata acestei categorii de sume reţinute în mod nelegal în Decizia de impunere nr. x/18.11.2019.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte şi a fost anulată, în parte, Decizia nr. 23/2020 emisă de ANAF-DGSC (punctul 1 al Deciziei); a fost obligată pârâta ANAF-DGSC să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 21.511.021 RON (din care 15.436.899 RON impozit pe profit, 6.074.122 RON TVA), autorităţile pârâte formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, recurenţii-pârâti au susţinut şi faptul că, în opinia acestora, instanţa de fond si-a argumentat hotărârea pronunţata prin insusirea in intregime a susţinerilor intimatei, fara a tine cont de apărările formulate de pârâtă in acest sens si fara a arata motivele pentru care acestea au fost înlaturate, susţineri care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută însă în cauză.

Astfel, lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii. Judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentilor neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi susţinerile recurenţilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, se constată că susţinerile recurenţilor-pârâţi, care reiterează aspecte similar cu cele invocate în faţa primei instanţe, sunt centrate pe ideea că decizia privind suspendarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţia laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, această interdependenţă constând în faptul că, în urma verificărilor efectuate se ridică problema realităţii achiziţiilor efectuate de societate în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, interpretare care nu poate fi primită, susţinerile urmând să fie analizate în mod unitar şi să li se răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte reţine că potrivit prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când, în speţă, există indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Din analiza textului legal se observă că, pentru ca măsura suspendării contestaţiei să fie dispusă în mod legal, este necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele cerinţe: sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la existenta indiciilor săvârşirii unei infracţiuni; presupusa infracţiune să fie în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare; infracţiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă; decizia prin care s-a dispus suspendarea să fie motivată, cu referire la primele trei condiţii arătate anterior.

Acestor cerinţe, li se adaugă şi cerinţa rezultată din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, mai exact din Hotărârea pronunţată la 24.02.2022 în cauza C-582/20, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (România), prin decizia din 23 iulie 2020, primită de Curte la 5 noiembrie 2020, în procedura S.C. C. S.R.L. împotriva Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Cluj, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca. Potrivit acestei decizii (punctul 47 al considerentelor şi dispozitivul) "este de asemenea necesar, pentru ca dreptul Uniunii să nu se opună unei suspendări a soluţionării unei contestaţii administrative precum cea în discuţie în litigiul principal, ca o astfel de suspendare să nu aducă atingere dreptului la bună administrare şi în special să nu aibă ca efect întârzierea soluţionării acestei proceduri de contestaţie administrativă dincolo de un termen rezonabil".

În lumina acestor considerente, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit celor menţionate de pârâta ANAF-DGSC în cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei, interdependenţa dintre cauza administrativă şi cea penală a constat în faptul că, în urma verificărilor efectuate, s-a pus problema realităţii achiziţiilor efectuate de reclamantă în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi TVA, în condiţiile în care aceasta nu a făcut dovada trasabilităţii cerealelor consemnate scriptic în facturile de achiziţie emise de furnizori. Aceasta, întrucât, ca urmare a controalelor încrucişate realizate la aceştia din urmă, s-a constatat că aveau comportament de tip "fantomă", pentru că nu funcţionau la sediu, nu aveau angajaţi şi nu au putut prezenta dovada de provenienţă a bunurilor. În acest context, s-a reţinut că există suspiciunea că produsele agricole au fost încărcate de la producătorii agricoli, facturile emise de presupuşii furnizori asigurând numai un circuit scriptic care nu reflectă circuitul real al bunurilor.

Prin sesizarea penală nr. MBC-AIF 2900/09.12.2019 organele de inspecţie fiscală au transmis DIICOT-Serviciului Teritorial Piteşti Procesul-verbal nr. x/18.11.2019, ale cărui constatări se regăsesc şi în raportul de inspecţie fiscală încheiat în cauză, pentru a fi efectuate cercetări penale faţă de reclamantă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 şi 9 lit. c) din Legea nr. 241/2015.

Astfel cum a rezultat din corespondenţa judiciar-administrativă cu organul de urmărire penală sesizat, sesizarea în discuţie a fost înregistrată la un dosar anterior (190D/P/2016), în mod corect constatând prima instanţă că, până la zi (10.06.2022), nu a fost adusă nicio acuzaţie reclamantei A. S.R.L., urmărirea penală efectuându-se in rem.

În aceste condiţii, împărtăşind opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că decizia organului fiscal a fost motivată, fiind explicate argumentele care au determinat existenţa unei suspiciuni cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, dar şi înrâurirea dintre aceasta şi derularea procedurii administrative . De asemenea, organele fiscale au înregistrat cu privire la aceste suspiciuni sesizarea penală nr. MBC-AIF 2900/09.12.2019 la DIICOT-Serviciului Teritorial Piteşti, iar, din cuprinsul motivării măsurii dispuse, se constată că sesizarea a vizat şi săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2015, referitoare la mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

Cu privire la acest aspect relevantă este Decizia nr. 21/06.11.2017 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că fapta de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prin folosirea de facturi şi chitanţe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale).

În aceste condiţii, în mod just s-a apreciat că infracţiunea cu privire la care s-a formulat sesizarea are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, de vreme ce punctul central al reţinerii obligaţiilor fiscale în discuţie în sarcina reclamantei a fost reprezentat chiar de participarea acesteia la circuitului fictiv al bunurilor de la pretinşii furnizori.

Însă, în cauză, nu este îndeplinită condiţia rezultată din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În acest sens, observă că, după cum a rezultat din corespondenţa cu DIICOT-Serviciul Teritorial Piteşti, de la data sesizării, 09.12.2019, şi până la data formulării răspunsului (17.06.2022), deci într-un interval de peste doi ani şi şase luni, nu a fost adusă nicio acuzaţie reclamantei sau reprezentanţilor ei, urmărirea penală derulându-se doar in rem. La aceasta se adaugă faptul că, prin răspunsul transmis Curţii de apel la data de 16.02.2022, acelaşi organ de urmărire penală precizase că, la acel moment, nici nu a identificat la dosar sesizarea organelor fiscale, împrejurări coroborate care nasc prezumţia simplă că, pentru intervalul susmenţionat, sesizarea organelor fiscale a stat în nelucrare.

În acest context, luând în calcul şi faptul că atâta timp cât reclamanta sau reprezentanţii acesteia nu deţin calitatea de suspecţi acestora le este negat şi dreptul de a introduce contestaţia privind tergiversarea procesului penal prevăzut de C. proc. pen., în mod corect a apreciat judecătorul fondului că întârzierea soluţionării procedurii de contestaţie administrativă a depăşit termenul rezonabil, aducând astfel atingere dreptului reclamantei la bună administrare, susţinerile recurenţilor în sensul că decizia privind suspendarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţia laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii neputând fi primite de instanţa de control judiciar, în condiţiile în care nu sunt îndeplinite toate cerinţele, astfel cum s-a reţinut anterior.

Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a anulat, în parte, Decizia nr. 23/2020 emisă de ANAF-DGSC (punctul 1 al Deciziei) şi, a obligat pârâta ANAF-DGSC să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 21.511.021 RON (din care 15.436.899 RON impozit pe profit, 6.074.122 RON TVA), această obligaţie fiindu-i opozabilă legal şi pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, căruia, finalmente, îi va reveni pentru soluţionare contestaţia, în urma predării de către ANAF-DGSC potrivit art. III din Legea nr. 295/2020.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind corespunzător motivată şi dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Ministerul Finanţelor reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 1473 din 20 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.