Judicial disciplinary liability for registry errors: limits of administrative review over judicial acts and exclusion of gross negligence findings for procedural mishaps.

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.05.2022, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei Inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. C22-732 din 06.05.2022, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Prin notele scrise formulate, reclamanta a arătat că înţelege să conteste ambele rezoluţii, atât Rezoluţia de clasare nr. 555/A din data de 30.03.2022, emisă în lucrarea nr. 22-586 a Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru judecători, cât şi Rezoluţia inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. C22-732 din 06.05.2022

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 261 din 17 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 261 din 17 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta a susţinut că a fost împiedicată să îşi exercite calea extraordinară a revizuirii, din vina exclusivă a Tribunalul Dâmboviţa, aspect imputabil magistraţilor, care au ignorat solicitarea sa de conexare.

În mod eronat, instanţa a reţinut că aşa-zisul incident procedural nu a avut consecinţe în privinţa soluţionării cauzei, criticile formulate de recurentă arătând clar că din vina magistraţilor calea extraordinară a revizuirii nu a fost soluţionată, deşi a îndeplinit cerinţa de plată a taxei de timbru.

Rezultă astfel caracterul subiectiv al soluţiei pronunţate, întrucât o asemenea concluzie nu se sprijină pe argumente logico-juridice, limitându-se la a reţine că a greşit personalul auxiliar al instanţei.

Or, din cauza modului defectuos în care a fost soluţionată o cale de acces, a fost obligată, în mod abuziv, la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON în propria cale de atac a revizuirii, desi a îndeplinit condiţiile pentru judecarea pe fond a cauzei.

A mai susţinut că nu este adevărată afirmaţia că petenta nu a menţionat numărul dosarului la care trebuiau ataşate cererea de revizuire semnată olograf şi taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, când în realitate aceasta a menţionat cele 3 numere de dosar, asa cum rezultă din conţinutul e-mail-urilor transmise către instanţă în zilele de 15.03.2021 şi 16.03.2021, prin urmare la data de 17.03.2021 când a fost emisă decizia civilă nr. 224, comunicase instanţei plata taxei, prin e-mail.

În concluzie, instanţa de judecată a ignorat cele două solicitări ale justiţiabilului, prejudiciind interesele acestuia, care a plătit taxa de timbru şi era îndreptăţit la o judecare pe fond a cererii de revizuire.

Nu poate fi pusă în sarcina justiţiabilului îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către judecătorii desemnaţi să soluţioneze acest dosar, mai ales în condiţiile în care justiţiabilului a avertizat instanţa de judecată în legătură cu necesitatea conexării celor două dosare.

În concluzie, recurenta a solicitat să se dispună admiterea plângerii formulate şi completarea verificărilor, având în vedere elementul subiectiv, respectiv intenţia completului de judecată, care, stând în pasivitate, în sensul în care nu a soluţionat cele două cereri de conexare, a urmărit astfel prejudicierea intereselor sale procesuale.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pe motiv că, în opinia sa, susţinerile recurentei vizând situaţia conexării dosarelor soluţionate de Tribunalul Dâmboviţa nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate ca fiind motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În esenţă, a susţinut că în mod corect a reţinut prima instanţă că sesizarea adresată de petentă Inspecţiei Judiciare a fost analizată în fond, raportat la textele de lege corespunzătoare descrierii, iar concluzia a fost în sensul că nu există indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, reiterând argumentele prezentate în cererea de recurs. A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, în opinia sa, instanţa a refuzat să judece cererea de revizuire în dosarul nr. x/2021, în condiţiile în care a îndeplinit toate condiţiile legale, respingerea revizuirii pentru netimbrare fiind culpa magistraţilor, care nu s-au asigurat că justiţiabilul a plătit taxa de timbru, ignorând solicitările acestuia de conexare.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 16 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, constatând că susţinerile formulate de recurenta-reclamantă privesc greşita interpretare şi aplicare a legii în aprecierea asupra existenţei vinei magistraţilor în nesoluţionarea căii extraordinare de atac a revizuirii, precum şi a elementului subiectiv, respectiv intenţia completului de judecată, care, stând în pasivitate, în sensul în care nu a soluţionat cele două cereri de conexare, a urmărit astfel prejudicierea intereselor sale procesuale, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin rezoluţia de clasare nr. 555/A din data de 30.03.2022, emisă în lucrarea nr. 22-586 a Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru judecători, analizând conţinutul sesizării formulate de petenta A., inspectorul judiciar a reţinut că aceasta exprimă nemulţumiri vizând modalitatea de soluţionare a dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Dâmboviţa

Prin rezoluţia inspectorului-şef nr. C22-732 din data de 06.05.2022, a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 555/A din data de 30.03.2022.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 555/A din data de 30.03.2022, emisă în lucrarea nr. 22-586 a Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru judecători, şi a Rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. C22-732 din 06.05.2022.

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă, reclamanta formulând recurs, susţinerile sale încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reţinut anterior, nefiind fondate.

Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În dosarul de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Se constată că, în esenţă, recurenta a invocat argumente similare cu cele invocate în faţa primei instanţe, care vizează modalitatea de soluţionare a dosarelor în care acesta a avut calitate procesuală, şi care au fost analizate corespunzător de aceasta, Înalta Curte apreciindu-le ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate, aşadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe decizii (de exemplu Golder c. Regatului Unit al Marii Britanii, Ashingdane c. Regatului Unit), dreptul de acces liber la justiţie nu este un drept absolut, putând face obiectul unor limitări. Aceste limitări sunt implicit permise, deoarece dreptul de acces la justiţie necesită, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statelor, care poate să varieze în timp şi spaţiu, în funcţie de nevoile şi resursele de care dispune comunitatea. Gradul de acces permis de legislaţia naţională trebuie să fie însă suficient pentru a asigura accesul individual la instanţă, în lumina principiului supremaţiei dreptului într-o societate democratică.

În acelaşi sens a statuat şi Curtea Constituţională a României, care a reţinut, de exemplu, prin Decizia nr. 894/2006, că "dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, orice restricţie fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanţa sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere".

Dată fiind finalitatea sancţionatorie a abaterilor disciplinare, precum şi implicaţiile acestora asupra carierei magistratului, dar şi a prestigiului justiţiei, aplicarea şi interpretarea textelor care le consacră se impun a fi făcute de o manieră strictă şi limitativă, acestea găsindu-şi incidenţa doar atunci când sunt întrunite, în mod cumulativ, cerinţele expres reglementate de lege, însoţite de o probaţiune adecvată.

În lumina acestor considerente, Înalta Curte constată că atât în faţa primei instanţe, cât şi prin memoriul de recurs, în esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că a depus o cerere, la data de 15.03.2021, în care a solicitat explicit conexarea noului dosar format, cu nr. x/2021, la vechiul dosarul civil, înregistrat la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. x/2021, cerere ce ar fi fost ignorată de instanţa de judecată.

Astfel, aceasta se plânge de o eroare de înregistrare a unei cereri, prin atribuirea unui nou număr de dosar, în loc de înaintarea sa către un dosar deja înregistrat, în cadrul căruia i se stabilise obligaţia de complinire a lipsurilor (taxă judiciară de timbru), însă această operaţiune este efectuată de către personalul auxiliar, din cadrul serviciului Registratură al instanţei, iar Inspecţia Judiciară nu are atribuţii în ceea ce priveşte constatarea şi sancţionarea abaterilor disciplinare ale acestei categorii profesionale, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă.

Or, reclamanta a depus taxa judiciară de timbru însoţită de un exemplar al cererii de revizuire semnat olograf, fără a se menţiona numărul dosarului la care ar fi trebuit anexat, ceea ce a cauzat formarea unui nou dosar de către grefierul însărcinat cu repartizarea aleatorie a cauzelor.

În ceea ce priveşte termenele acordate în dosarul nr. x/2021, în acord cu opinia judecătorului fondului, se constată că acestea au fost justificate de faptul că reclamanta din prezenta cauză, în calitate de revizuentă în dosarul nr. x/2021, a depus note scrise prin care a învestit instanţa cu o excepţie de procedură, respectiv excepţia conexităţii, invocând în mod expres dispoziţiile art. 139 C. proc. civ.

Întrucât a intervenit incidentul procesual al abţinerii unuia dintre judecătorii completului de apel, întrucât a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicita, cerere admisă prin încheierea de şedinţă din data de 19.03.2021, procedându-se la întregirea completului de judecată conform dispoziţiilor art. 110 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, nu s-a putut decide asupra niciunei excepţii de procedură anterior datei de 22.06.2021, constatându-se că remediul este reprezentat de trimiterea cauzei la completul iniţial învestit, conform prevederilor art. 107 alin. (3) din acelaşi Regulament, art. 49 alin. (1) C. proc. civ. prevăzând că "(1) Până la soluţionarea declaraţiei de abţinere nu se va face niciun act de procedură în cauză".

În concluzie, sunt lipsite de suport susţinerile recurentei cu privire la cererea sa de conexare, întrucât din punct de vedere procesual, completul de judecată învestit cu dosarul nr. x/2021, având în vedere incidentul abţinerii, nu a putut dispune asupra "cererii de conexare" anterior soluţionării acestui incident. Soluţia întemeiată pe dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti reprezintă o dezlegare dată de completul de judecată unui incident procesual, care se încadrează în sfera activităţii jurisdicţionale.

Aşadar, cauza principală a acestei succesiuni de evenimente cu efecte procesuale este reprezentată de modalitatea de complinire a lipsurilor de către revizuentă.

Este adevărat că aceasta a acţionat ulterior, la datele de 13.03.2021 şi 15.03.2021, prin transmiterea unor precizări cu indicarea tuturor numerelor de dosar, însă obligaţia de ataşare a acestora (şi) la dosarul nr. x/2021 anterior soluţiei de anulare a cererii de revizuire ca netimbrată revenea personalului auxiliar.

Înalta Curte aminteşte că potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Aşadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecţia Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorilor în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a dispus măsuri şi a pronunţat hotărârea care a produs nemultumirea titularului sesizării.

Prin urmare, faţă de aspectele reţinute, nu se putea atrage răspunderea disciplinară a judecătorilor în temeiul art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 (exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă) pentru eventuale erori/deficienţe de înregistrare/comunicare a actelor în cadrul grefei instanţei, în condiţiile în care verificările prealabile prevăzute de art. 94 alin. (2) şi (3), respectiv de art. 107 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti sunt în sarcina grefierului registrator, fiind vorba despre o activitate prealabilă înregistrării cererilor la dosarele corespunzătoare.

În fine, în ceea ce priveşte alocarea termenelor ca urmare a unei erori între dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2021, în mod corect a constatat prima instanţă că s-a reţinut că aceasta nu a avut consecinţe în privinţa soluţionării cauzei, iar contestaţia formulată nu conţine critici concrete care să necesită o analiză distinctă.

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 antereferite, care fac aplicarea principiului prevăzut de art. 124 alin. (3) din Constituţia României şi prevăd că verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural, Înalta Curte aminteşte că analiza prezentei acţiuni în contencios administrativ se limitează la controlul excesului de putere, fiind exclusă antamarea unor chestiuni litigioase ce au făcut obiectul cercetării procesului în legătură cu care sunt sesizate abaterile disciplinare, în primă instanţă sau în căile de atac de reformare, ori care pot face obiectul căilor de atac de retractare.

Cu alte cuvinte, elementele esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege, astfel că nu poate fi primită critica recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât interpretarea dată de aceasta atât în faţa pârâtei, cât şi în faţa primei instanţe nu a fost validată de acestea.

Instanţa de control judiciar observă că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă, măsurile dispuse şi considerentele hotărârii reprezentând în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă.

În concluzie, în mod corect a apreciat prima instanţă că sesizarea a fost analizată în fond, raportat la textele de lege corespunzătoare descrierii, iar concluzia a fost unică, respectiv că nu există indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare, în privinţa întinderii cercetărilor, reţinându-se că legea nu impune efectuarea unor demersuri specifice în vederea administrării probatoriului în faza prealabilă începerii cercetării disciplinare, inspectorul judiciar procedând în consecinţă, potrivit propriei convingeri, natura argumentelor invocate justifica în speţa de faţă administrarea unui probatoriu minimal, în condiţiile în care hotărârile judecătoreşti fiind supuse căilor de atac, ordinare sau extraordinare.

Astfel, marja de apreciere a Inspecţiei Judiciare a fost respectată, Rezoluţia de clasare nr. 555/A din data de 30.03.2022 nefiind emisă cu exces de putere, întrucât verificările efectuate trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat, astfel cum prevede art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurentă prin cererea de recurs, astfel cum au fost reţinute anterior, au fost supuse examinării în faţa primei instanţe, fiind analizate corespunzător de către aceasta, asa încât prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate.

Or, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de recurenta-reclamantă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară prin întâmpinare şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 261 din 17 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.