Appeal allowed to quash decision and dismiss salary dispute as left without object after defendant satisfied judicially recognized claims
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court’s dismissal, and ruled that the administrative action is left without object, thereby denying the claimants' request to annul the challenged orders. The dispute involved public prosecutors challenging salary cap orders issued by the National Anti-Corruption Directorate, which applied the cap in Article 38(6) of Law No. 153/2017 to their base salaries and allowances, despite the claimants holding final court judgments from a separate labor dispute entitling them to a specific sectoral reference value. The court determined that the defendant’s subsequent issuance of a new order in April 2023, which replaced the contested orders and satisfied the claimants’ demands by applying the judicially recognized salary value, extinguished the object of the litigation. The decision rests on the procedural requirement that a claim must maintain a valid subject matter throughout the proceedings; since the new order effectively granted the relief sought, the original action ceased to have legal effect under Article 32(1)(c) of the Code of Civil Procedure and Article 20(3) of Law No. 554/2004.
Legislator headnote
AI generatedart. 431 alin. (1) C. proc. civ, art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, art. 486 C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Appeal allowed to quash decision and dismiss salary dispute as left without object after defendant satisfied judicially recognized claims: În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 mai 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucuresti-sectia a IX-a, la data de 28.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând instanţei, ca prin hotararea pe care o va pronunţa, sa dispună: anularea Ordinelor nr. 565/15.07.2022 şi nr. 644/29.08.2022 emise de pârât, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiile lunare de încadrare şi a sporurilor ca urmare a aplicării articolului 38, alin. (6) din Legea numărul 153 din 2017.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2473 din 21 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justitie - Direcţia Naţională Anticorupţie, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 2473 din 21 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 7 C. proc. civ.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că o primă nelegalitate produsă de instanţa de fond în privinţa reclamanţilor-recurenţi constă în înlăturarea autorităţii de lucru judecat a titlului - sentinţa civilă nr. 5868/08.09.2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, definitivă prin decizia civilă nr. 2722/02.05.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
A doua nelegalitate a sentinţei instanţei de fond constă în readucerea în discuţie, în analiza şi pronunţarea asupra demersului juridic şi a fundamentului acţiunii reclamanţilor pe fond, soluţionată conform Codului muncii, cu consecinţa încălcării efectelor autorităţii de lucru judecat conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ., mai exact temeiul juridic al dreptului nostru valorificat prin acţiune.
In practica judiciară, problematica includerii în nivelul maxim al salarizării magistraţilor doar a drepturilor obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive pentru care au fost emise ordine de salarizare, nu este nouă. S-a considerat atunci că s-ar lăsa la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicării prevederilor legale, iar neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti definitive ar produce consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturi specifice.
În opinia recurenţilor, textul art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu reprezintă o plafonare a drepturilor salariale recunoscute, inclusiv prin hotărâri judecătoreşti definitive, pentru perioade anterioare datei de 01.01.2018 - dată de la care trebuia să înceapă, conform art. 38 alin. (3), majorările etapizate şi care, de altfel, a fost prevăzută expres în cuprinsul normei de plafonare în strânsă legătură cu începerea majorărilor etapizate. De asemenea, având în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. a) prin care s-a stabilit în mod expres menţinerea în plată a tuturor drepturilor salariale de care "beneficiază" personalul plătit din fonduri publice la momentul intrării în vigoare a legii, subliniază că textul art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu poate reglementa nici plafonarea drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti pentru perioade ulterioare datei de 01.01.2018 întrucât, pe de o parte, aceasta ar echivala cu o reducere/tăiere a drepturilor salariale despre care însăşi Legea nr. 153/2017 stabileşte că "se menţin în plată" până la data de 31.12.2017, iar pe de altă parte aceasta ar fi contrară logicii reglementării de Ia art. 38 alin. (3), (4) şi 5, care stabilesc numai majorări salariale începând cu data de 01.01.2018 - nicidecum reduceri sau tăieri salariale.
În concluzie, au solicitat să fie respinse, ca nefondate, argumentele juridice ale instanţei de fond în materia contenciosului administrativ, întrucât nu au valoare juridică pe fondul acţiunii reclamanţilor - recurenţi câştigate definitiv în baza Legii nr. 71/2015, OUGnr. 20/2016, art. 159 alin. (1), (2)-(16)1, art. 168-171 alin. (1) din Codul Muncii întrucât nivelul maxim de salarizare impus de această lege a fost menţinut în continuare, inclusiv în perioada în litigiu şi este stabilit aferent nivelului drepturilor salariale cuvenite în plată, iar nu cel privind încadrările teoretice prevăzute prin legile cadru de salarizare, a căror aplicare efectivă a fost şi este suspendată sau eşalonată, neafectând perioada în litigiu. De drept în plată, indiferent dacă, în fapt, respectivele hotărâri judecătoreşti au fost sau nu puse în plată, sunt sumele actualizate cu indicele de inflaţie, la care se calculează dobânda legală penalizatoare de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective conform art. 1535 alin. (1), (2) din C. civ.
4. Apărările formulate în recurs
În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 21 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La termenul din data de 21 martie 2024, cauza a fost amânată la data de 16 mai 2024, în vederea depunerii de către părţi a ordinelor emise cu privire la drepturile salariale solicitate în litigiul de faţă, ulterior pronunţării sentinţei atacate. La dosar s-au depus înscrisurile solicitate de către ambele părţi litigante.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În contextul circumstanţelor cauzei reţinute la punctele anterioare din prezenta hotărâre, Înalta Curte constată că, la data de 13 aprilie 2023, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie prin Procuror Şef Direcţie a emis Ordinul nr. 224/2023, prin care s-a reţinut că dreptul la o valoare sectorială de referinţă de 605,225 RON exista în patrimoniul personalului în iunie 2017, astfel încât în conformitate cu hotărârile judecătoreşti menţionate, acesta se impune a fi menţinut continuare, fără a fi afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017, şi s-au statuat următoarele:
"Art. 1 (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, procurorii şi procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, conform anexelor.(...)"
La Ordinul nr. 224/13.04.2023 s-au ataşat Anexele nr. 1-4, cu privire la drepturile salariale stabilite pentru fiecare dintre recurenţi, la Anexa nr. 4 intitulată Tabel cu drepturile salariale stabilite procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în baza VRS 605,225 RON, în perioada 08.12.2018-31.03.2023, fiind menţionate următoarele observaţii:
"Drepturile salariale ale procurorilor care nu deţin hotărâri judecătoreşti definitive stabilite prin raportare la VRS 605,225 RON, se recalculează începând cu data de 08.12.2018 conform dispoziţiilor art. 1 al actului administrativ.
Drepturile salariale ale procurorilor care deţin hotărâri judecătoreşti definitive de recalculare şi plată a indemnizaţiilor de încadrare prin raportare la VRS 605,225 RON, începând cu diferite date prevăzute în hotărârile judecătoreşti şi până la data de 08.12.2018, vor fi achitate în conformitate cu dispozitivul din deciziile civile."
În tabele anexate pentru fiecare dintre reclamanţi, după caz, este menţionată sentinţa civilă nr. 5868/08.09.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale/decizia civilă nr. 2722/02.05.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi data de început a acordării drepturilor salariale respective.
Înalta Curte constată că obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantilor de anulare a Ordinelor nr. 565/15.07.2022 şi nr. 644/29.08.2022 emise de pârât, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiile lunare de încadrare şi a sporurilor ca urmare a aplicării articolului 38 alin. (6) din Legea numărul 153 din 2017.
Instanţa de control judiciar apreciază că emiterea Ordinului nr. 224/23.04.2023, nu afectează, prin ea însăşi, legalitatea sentinţei recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei obiectului acţiunii, având în vedere că la acest moment ordinele anterioare de salarizare contestate în prezenţa cauză nu îşi mai produc efectele fiind înlocuite de Ordinului nr. 224/23.04.2023, prin care au fost satisfăcute pretenţiile reclamanţilor de a le fi recunoscute/respectate drepturile salariale în materia VRS 605,225 RON stabilite în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 5868/08.09.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, definitivă prin decizia civilă nr. 2722/02.05.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, astfel cum au solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.
În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârât a Ordinului nr. 224/13.04.2023 şi a satisfacerii pretenţiilor reclamantilor, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit ordinele de salarizare anterioare, obiectul cererii de chemare în judecată nu mai subzistă, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamanti este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.
Având în vedere această soluţie, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurenti.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanţi, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanţii D., C., B., A. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 2473 din 21 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.