Negative jurisdictional conflict resolved in favor of Court of Appeal Galați for pension health contribution restitution claim.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved the negative jurisdictional conflict by ruling that the Court of Appeal Galați (administrative and fiscal section) has jurisdiction to hear the case, thereby favoring the plaintiff's claim for damages against the Romanian Government and a pension fund. The plaintiff sought restitution of social health contributions withheld from pensions above 4,000 RON under articles XXIV(12)–(13) of Emergency Ordinance No. 130/2021, allegedly unconstitutional, invoking Article 9 of Law No. 554/2004. The Court held that because the action was founded on Article 9 (damages for unlawful administrative acts), the decisive jurisdictional criterion is the central rank of the defendant authority—not the value of the contribution—so under Articles 10(1) and 10(3) of Law No. 554/2004, jurisdiction lies with the court of appeal in the plaintiff's domicile's circuit.
Legislator headnote
AI generatedart. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 9 din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 135 din C. proc. civ, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 399 alin. (1) C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict resolved in favor of Court of Appeal Galați for pension health contribution restitution claim: The plaintiff sought restitution of social health contributions withheld from pensions above 4,000 RON under articles XXIV(12)–(13) of Emergency Ordinance No. 130/2021, allegedly unconstitutional, invoking Article 9 of Law No. 554/2004. The Court held that because the action was founded on Article 9 (damages for unlawful administrative acts), the decisive jurisdictional criterion is the central rank of the defendant authority—not the value of the contribution—so under Articles 10(1) and 10(3) of Law No. 554/2004, jurisdiction lies with the court of appeal in the plaintiff's domicile's circuit.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedTemeiul legal pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei în cadrul conflictului negativ de competență.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 27.12.2022 sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a M.A.I, să se constate existenţa vătămării drepturilor şi intereselor sale legitime prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin modificarea Codul fiscal, respectiv prin aplicarea cotei de contribuţie la sistemul de sănătate de 10% pentru pensiile ce depăşesc suma de 4000 de RON. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensie cu titlu de CASS începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare.
Reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021 în raport de dispoziţiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 şi art. 56 din Constituţia României, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei şi suspendarea judecăţii cauzei în conformitate cu art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În drept, au fost invocate prevederile art. 7 alin. (5) şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Brăila, secţia Civilă
Prin sentinţa civilă nr. 532 din 26 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia Civilă s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere că obiectul principal al judecăţii îl reprezintă contestarea măsurilor dispuse printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului României, măsură apreciată de reclamant ca fiind vătămătoare în privinţa drepturilor şi intereselor sale legitime, invocându-se excepţia de neconstituţionalitate.
Din punct de vedere al competenţei materiale, Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, astfel că, fiind vorba de contestarea unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvern, competenţa aparţine Curţii de apel Galaţi în conformitate cu art. 10 alin. (3) din lege.
2.2. Hotărârea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 227 din data de 10 octombrie 2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că litigiul se referă la obligaţia reclamantului de plată a contribuţiei la FNUASS. Aşadar, litigiul priveşte o contribuţie, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Ceea ce se cere cu titlu de despăgubiri constă în restituirea acestei contribuţii contrare Constituţiei. Pentru că plata contribuţiei se face în bani, repararea prejudiciului se face în natură, pentru trecut prin restituirea contribuţiei, actualizată cu indicele inflaţiei şi dobânda legală, aşa cum s-a cerut.
În consecinţă, competenţa materială de soluţionare a acţiunilor se stabileşte în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în funcţie de criteriul valoric; având în vedere şi locul unde se află domiciliul reclamantului, a apreciat instanţa că revine Tribunalului Brăila, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa soluţionării cauzei în fond.
2.3 Hotărârea Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 102/Fca/2024 din 22 martie 2024, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere că, în prezenta cauză, se contestă o ordonanţă emisă de Guvernul României, autoritate publică centrală, solicitându-se acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin punerea în aplicare începând cu 1 ianuarie 2022 a dispoziţiilor XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, astfel încât competenţa materială revine secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Galaţi raportat la prevederile art. 1 si 10 din Legea nr. 554/2004.
II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Aspectul care a generat conflictul negativ între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.
Obiectul cererii introductive îl reprezintă acordarea de despăgubiri în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres de către reclamant în cuprinsul acţiunii.
Reclamantul este nemulţumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 130/2021, s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoane fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, considerându-se vătămat de aplicarea prevederilor art. XXIV pct. 13 din ordonanţa de urgenţă menţionată, iar, în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Cererea de chemare în judecată priveşte atragerea răspunderii pentru reţinerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ constatat neconstituţional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autoritatea publică centrală responsabilă pentru cauzarea acestuia.
Astfel, în raport cu scopul urmărit de către reclamant prin introducerea acţiunii şi cu obiectul acesteia, constând în obligarea autorităţii pârâte la plata de despăgubiri, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.
Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ.
În cauză, acţiunea fiind întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorităţii publice pârâte faţă de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri, în situaţia în care prevederile ordonanţei de urgenţă au fost declarate neconstituţionale, competenţa materială de soluţionare revenind secţiei de contencios administrativ a curţilor de apel.
În consecinţă, în raport şi cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza în prima instanţă este Curtea de Apel Galaţi, domiciliul reclamantului aflându-se în circumscripţia teritorială a acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.