Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2591/2024 AI generated

Retired judge's salary recalculation claim rejected for lack of standing as orders apply only to active service

Case Number Decizia nr. 2591/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) admitted the appeals and reversed the lower court's ruling, wholly rejecting the claimant’s action as unfounded. The dispute concerned a retired judge’s challenge to two ministerial orders setting judicial salary rights from 30 December 2021 based on a sectoral reference value of 605.225 RON, with a cap under art. 38(6) of Law no. 153/2017; the claimant sought retroactive recalculation from 5 February 2017, removal of the cap, and payment of salary differences for February 2017–March 2018. The court held that the orders applied only to judges in active service at their issuance, and the claimant, having been released on pension in April 2018, lacked standing to challenge them and was not harmed; salary rights established by prior court decisions for retired magistrates must be enforced through payment of differences or, as here, by seeking an updated service pension via a certificate from the former employer under art. 85(2) of Law no. 303/2004 and HG no. 1275/2005. The court therefore quashed the prior judgment and dismissed the action.

Legislator headnote

AI generated

art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, art. 25 din Legea nr. 153/2017, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2524 din C. civ, art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 497 C. proc. civ; Retired judge's salary recalculation claim rejected for lack of standing as orders apply only to active service: The dispute concerned a retired judge’s challenge to two ministerial orders setting judicial salary rights from 30 December 2021 based on a sectoral reference value of 605.225 RON, with a cap under art. 38(6) of Law no. 153/2017; the claimant sought retroactive recalculation from 5 February 2017, removal of the cap, and payment of salary differences for February 2017–March 2018. The court held that the orders applied only to judges in active service at their issuance, and the claimant, having been released on pension in April 2018, lacked standing to challenge them and was not harmed; salary rights established by prior court decisions for retired magistrates must be enforced through payment of differences or, as here, by seeking an updated service pension via a certificate from the former employer under art. 85(2) of Law no. 303/2004 and HG no. 1275/2005. The court therefore quashed the prior judgment and dismissed the action.

Keywords

AI generated
recalculation of pension judicial law standing to appeal magistrate value in dispute action for removal

Cited Legislation

AI generated
art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017
- înlăturării menţiunii privind plafonarea instituită de prevederile art. 38 alin.
art. 25 din Legea nr. 153/2017
153/2017, sporurile urmând a fi calculate în funcţie de indemnizaţia de încadrare astfel stabilită, cu respectarea plafonului instituit de art. 25 din Legea nr. 153/2017, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi;
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În motivarea căilor de atac, încadrate în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii susţin faptul că încheierea de sedinţă şi hotărârea judecătorească contestate au fost date cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind vorba despre art.
art. 2524 din C. civ
2517 şi art. 2524 din C. civ., precum şi de cele ale art.
art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004
În acest sens, sunt aplicabile prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (în vigoare în perioada de referinţă), conform cărora: "Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art.
art. 497 C. proc. civ
496 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea de şedinţă şi sentinţa atacate şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.
art. 496 și art. 497 C. proc. civ
Procedural basis for admitting the appeal and quashing the lower court's judgment.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 și art. 497 C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the appeal and quashing the lower court's judgment.

art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Legal basis for the court's decision in administrative litigation matters.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, la data de 29 decembrie 2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie împotriva adresei nr. x/08.07.2022 de respingere a contestaţiei administrative formulate împotriva ordinului nr. 6245/C/30.12.2022 şi, respectiv, a ordinului nr. 401/C/07.02.2022 şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la modificarea parţială a art. 1 din Ordinul nr. 6245/C/2021, în sensul:

- modificării datei de la care drepturile salariate se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, aceasta urmând a fi data de 05.02.2017, dată de la care dreptul la stabilirea indemnizaţiei pe baza VRS 605,225 a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă;

- înlăturării menţiunii privind plafonarea instituită de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017;

2. obligarea pârâtului la modificarea art. 1 din Ordinul nr. 401/C/2022 şi a anexei referitoare la judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul:

- stabilirii indemnizaţiei lunare de încadrare ce i se cuvine în temeiul hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Dâmboviţa, pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 05.02.2017 şi nu de la data de 31.12.2021;

- menţionării în anexa la Ordinul nr. 401/C/07.02.2022 a drepturilor sale salariale pentru perioada cuprinsă între data de 5 februarie 2017 şi luna martie 2018, ultima lună de activitate înaintea pensionării, drepturi calculate pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON (conform sentinţei civile nr. 1904/03.09.2020 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 2939/06.12.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă) şi a coeficientului de multiplicare 19 (conform sentinţei civile nr. 605/04.04.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia civilă nr. 160/06.02.2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti), cu înlăturarea plafonării instituite ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

3. obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat, începând cu data de 05.02.2017, dacă nu s-ar fi aplicat plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi cele efectiv plătite în această perioadă, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţiile instanţei de fond

2.1. Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de sedinţă din data de 10.05.2023, a respins excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamatei ca nefondată;

2.2. Aceeaşi instanţă, prin sentinţa civilă nr. 110/07.06.2023:

- a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca nefondată:

- a admis în parte acţiunea;

- a anulat O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 şi O.M.J. nr. 401/C/07.02.2022 în ceea ce priveşte dispoziţia privind plafonarea drepturilor salariale şi data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, aceasta urmând a fi în cazul reclamantei data de 05.02.2017;

- a obligat pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin prin care să dispună modificarea O.M.J. nr. 6245/C/2021, în privinţa datei de la care drepturile salariale se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, aceasta urmând a fi 05.02.2017 pentru reclamantă, precum şi în sensul înlăturării menţiunii privind plafonarea instituită de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017;

- a obligat pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin prin care să dispună modificarea OMJ nr. 401/C/2022 şi a anexei referitoare la judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, în sensul includerii reclamantei în această anexă şi a stabilirii indemnizaţiei de încadrare pentru reclamantă, începând cu data de 05.02.2017 şi până în luna martie 2018 inclusiv, având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, precum şi coeficientul de multiplicare 19, fără ca indemnizaţia de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, sporurile urmând a fi calculate în funcţie de indemnizaţia de încadrare astfel stabilită, cu respectarea plafonului instituit de art. 25 din Legea nr. 153/2017, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi;

- a obligat pârâta Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamantă, pentru perioada cuprinsă între data de 05.02.2017 şi luna martie 2018, a diferenţei dintre drepturile salariale, constând în indemnizaţia de încadrare şi sporuri, pe care reclamanta le-ar fi încasat dacă acestea ar fi fost calculate cu aplicarea unei VRS de 605,225 RON şi a coeficientului de multiplicare 19, fără plafonarea instituită de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi drepturile efectiv încasate, diferenţe care se vor actualiza cu indicele de inflaţie, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 10.05.2023 şi a sentinţei civile nr. 110/07.06.2023 au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care au solicitat casarea acestora şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, precum şi respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Cu titlu prealabil, instanţa de control judiciar menţionează faptul că, în raport de împrejurarea că în memoriile de recurs au fost invocate critici de nelegalitate comune cu privire la încheierea de sedinţă şi sentinţa atacate, va proceda la prezentarea şi analizarea acestora în mod grupat.

În motivarea căilor de atac, încadrate în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii susţin faptul că încheierea de sedinţă şi hotărârea judecătorească contestate au fost date cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind vorba despre art. 1, art. 44 pct. 11 şi pct. 20 din Legea nr. 153/2017.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, părţile arată că intimata A. nu poate solicita anularea O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 şi O.M.J. nr. 401/C/07.02.2022 în raport de faptul că nu mai are calitatea de judecător, iar aceste acte administrative unilaterale cu caracter individual stabilesc drepturi salariale pentru judecătorii aflaţi în activitate la momentul emiterii acestora şi doar de la data de 30.12.2021.

Drepturile salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti de către judecătorii care nu mai sunt în activitate urmează a fi puse în executare prin plata diferenţelor salariale şi, eventual, prin obligarea fostului angajator la emiterea unor adeverinţe pentru actualizarea pensiei prin care să fie valorificate aceste drepturi.

În raport de împrejurarea că intimata este pensionară, pretenţiile sale privind emiterea unor ordine de salarizare ulterioare datei ieşirii la pensie apar ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă, deoarece aceasta nu mai beneficiază de indemnizaţie de serviciu.

O altă critică adusă de recurenţi sentinţei atacate este aceea a soluţionării greşite a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În concret, recurenţii susţin că cererea intimatei având ca obiect acordarea unor drepturi salariale pentru perioada 5 februarie 2017 - martie 2018 este prescrisă, în raport de prevederile art. 2500 coroborate cu cele ale art. 2517 şi art. 2524 din C. civ., precum şi de cele ale art. 171 alin. (1) din Codul Muncii.

În fine, recurenţii arată că instanţele judecătoreşti au stabilit faptul că Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă în cauzele ce au format obiectul dosarelor nr. x/2020 şi nr. y/2018

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia nulităţii recursurilor. În subsidiar, partea a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, pentru apărările prezentate la dosar.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.

Conform prevederilor art. 1 din O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 privind stabilirea unor drepturi salariale:

"Începând cu data prezentului ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare." .

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.M.J. nr. 401/C/2022 privind stabilirea unor drepturi salariale:

"Începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, prevăzuţi în Anexele 1-29 la prezentul ordin, se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, conform celor prevăzute în dreptul fiecăruia, în anexe." .

Este de observat faptul că cele două ordine anterior nominalizate stabilesc drepturi salariale pentru judecătorii aflaţi în activitate la momentul emiterii acestora şi doar începând cu data de 30.12.2021.

Or, în baza Decretului nr. 326/23.04.2018 emis de Preşedintele României, intimata A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, a fost eliberată din funcţie, ca urmare a pensionării.

Ca atare, intimata nu se încadrează în categoria destinatarilor acestor ordine, în condiţiile în care aceasta a fost eliberată din funcţie la o dată anterioară emiterii lor. Partea nu este vătămată în drepturile sale prin emiterea ordinelor contestate pentru a fi îndreptăţită să solicite instanţei de contencios administrativ anularea lor.

În plus de aceasta, este nelegală soluţia primei instanţe de obligare a recurentei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin prin care să dispună modificarea O.M.J. nr. 401/C/2022 şi a anexei referitoare la judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, în sensul includerii intimatei în această anexă şi a stabilirii indemnizaţiei de încadrare pentru aceasta, începând cu data de 05.02.2017 până în luna martie 2018 inclusiv, având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, precum şi coeficientul de multiplicare 19, fără ca indemnizaţia de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. În acest sens, instanţa de control judiciar are în vedere, aşa cum s-a precizat anterior, faptul că ordinul în discuţie vizează drepturile salariale ale judecătorilor în funcţie, iar intimata a fost eliberată din funcţie, prin pensionare.

După cum în mod corect au menţionat cei doi recurenţi, drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti magistraţilor care nu mai sunt în activitate trebuie să fie puse în executare prin plata diferenţelor salariale sau prin obligarea fostului angajator la emiterea unor adeverinţe pentru actualizarea pensiei prin care să fie valorificate aceste drepturi.

În acest sens, sunt aplicabile prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (în vigoare în perioada de referinţă), conform cărora: "Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător si procuror aflat în activitate. în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată."

De asemenea, pe subiectul analizat prezintă relevanţă şi dispoziţiile art. 18 şi art. 19 din H.G. nr. 1275/2005, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Prin intermediul acestor norme au fost stabilite modalităţile concrete de corelare anuală între pensii şi indemnizaţia brută lunară. Acestea prevăd necesitatea transmiterii de către instanţele angajatoare a unor adeverinţe nominale cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu către Casa Naţională de Pensii Publice "în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii şi procurorii în activitate."

În consecinţă, intimata are posibilitatea legală de a solicita fostului angajator eliberarea unei adeverinţe pentru actualizarea pensiei de serviciu prin valorificarea drepturilor invocate în prezenta cauză.

Faţă de cele mai sus arătate, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlaltor critici de nelegalitate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea de şedinţă şi sentinţa atacate şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii din 10 mai 2023 şi a sentinţei nr. 110 din 7 iunie 2023, ambele ale Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea şi sentinţa atacate şi, rejudecând cauza:

Respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.