Scope of judicial review of administrative anti-discrimination decisions: requirement of a prohibited discriminatory criterion for workplace harassment under O.G. 137/2000

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 01 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. şi societatea Apă Canal Sibiu S.A., a solicitat anularea Hotărârii CNCD nr. 4/12.01.2022, emisă de pârâtul 1 şi, rejudecând cauza în fond:

- să se constate inadmisibilitatea petiţiei introductive a reclamantului - pârât B. dată de lipsa condiţiilor de fond şi formă cerute de art. 11, din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor;

- să se admită excepţia de necompetenţă a CNCD, raportată la obiectul petiţiei, în principal, să se admită excepţia lipsei obiectului petiţiei şi, în subsidiar, să se respingă petiţia pentru obiectul vădit nefondat al acesteia;

- pe fondul cauzei, a solicitat să se respingă petiţia ca neîntemeiată.

2. Hotărârea atacată în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 22 din 21 februarie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. şi S.C. Apă Canal S.A. Sibiu şi, în consecinţă, a anulat Hotărârea nr. 4/12.01.2022, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 22 din 21 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B..

3.1. Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 2 alin. (5) şi ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

În opinia acestuia, faptele reclamate conduc la concluzia că atitudinea ostilă de hărţuire a fost determinată de activitatea profesională a petentului şi atitudinea ulterioară a acestuia.

Astfel, motivul hărţuirii este cert: performanţa/activitatea profesională şi atitudinea petentului.

Aşadar, există inclusiv un criteriu/motiv de discriminare, respectiv împlinirea elementelor constitutive ale faptei de hărţuire în sensul art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

3.2. Pârâtul B. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, în principal, menţinerea Hotărârii CNCD nr. 4/12.01.2022, iar în subsidiar, anularea acestei hotărâri, cu obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la reexaminarea petiţiei formulată de acesta.

Recurentul-pârât a susţinut că abordarea instanţei de fond privind imposibilitatea de a se raporta la alte norme de drept material decât cele indicate în actul administrativ jurisdicţional contravine fundamental, în principal, cu prevederile art. 22 din C. proc. civ., dar şi jurisprudenţei şi doctrinei juridice.

Pentru a lămuri chestiunea supusă analizei şi prezentul recurs, respectiv dacă judecătorul poate schimba calificarea juridică a cererii fără a încălca astfel principiul disponibilităţii, trebuie ţinut seama în primul rând de dispoziţiile art. 22 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care, independent de faptul că părţile nu ar indica niciun temei de drept pentru cererile şi apărările lor sau ar indica un temei de drept greşit, judecătorul are îndatorirea legală de a identifica normele de drept incidente în speţa dedusă judecăţii, prin raportare la starea de fapt relatată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, şi, respectiv, starea de fapt invocată de pârât prin întâmpinare sau acţiunea reconvenţională.

În situaţia în care Curtea de Apel Alba Iulia ar fi considerat că CNCD a analizat cauza doar din perspectiva conţinutului art. 2 alin. (5)1până la 57(adăugat în conţinutul art. 2), avea procedural soluţia de a trimite cauza spre rejudecare în procedura jurisdicţională.

Recurentul-pârât a mai arătat că perspectiva necesităţii existenţei unei "situaţii similare" sau a existenţei unui "criteriu" pentru constatarea existenţei unei hărţuiri la locul de muncă reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material, întrucât, pe de o parte, nu există nicio raţiune ca unui subordonat ierarhic să i se ceară să probeze "situaţii similare" sau "criterii" pentru a se considera jignit şi hărţuit când directorul unei entităţi face afirmaţii de genul celei citate în hotărâre CNCD, iar pe de altă parte, nu există "situaţia similară" sau "criteriul" pentru situaţia în care Şefului Serviciului Relaţii Publice i se interzice (după ani mulţi de activitate cu acces la parola paginii de internet a societăţii) să mai aibă acces la acea pagină, iar sarcinile sale sa fie transferate către un alt angajat care nu are pregătire în domeniul relaţiilor de comunicare publică, fiind inginer IT.

În acest context, a susţinut că legiuitorul, când în anul 2020 a introdus prin Legea nr. 167 elementele care definesc hărţuirea la locul de muncă, nu a avut în vedere probaţiuni de genul celei indicate de instanţa de fond, iar în acest sens a indicat expunerea de motive a proiectului de completare a legii.

Totodată, referitor la elementele stării de fapt care probează existenţa unui caz de hărţuire morală la locul de muncă, a considerat că descrierea faptelor din hotărârea CNCD, certificată în parte şi în considerentele sentinţei recurate sunt sancţionabile din perspectiva incidenţei art. 51lit. a), b) şi c), art. 52şi 53din O.G. nr. 137/2000 modificată şi completată.

Astfel, blocarea accesului la site-ul societăţii în virtutea de Şef birou relaţii publice, pe lângă blocarea unei bune părţi a activităţii specifice, a dus şi la o deteriorare a raporturilor de muncă şi a demnităţii sale în raport cu ceilalţi salariaţi (art. 51lit. a) din O.G. nr. 137/2000).

Cuvintele jignitoare (de nereprodus) privind propunerile de distribuire a unor materiale care să genereze o accesare mai intensă a internetului în detrimentul folosirii mijloacelor pe suport de hârtie este sancţionabilă din perspectiv incidenţei art. 51lit. b) şi art. 52din O.G. nr. 137/2000, iar refuzul de a i se permite participarea la organismul asociativ naţional al societăţilor de apă-canal a cărei preşedinţie a comisiei de comunicare şi relaţii publice o deţinea realizează o formă de hărţuire morală prevăzută de art. 53din O.G. nr. 137/2000.

Recurentul-pârât a considerat că această succesiune de fapte nu au avut decât caracterul unor acte pregătitoare măsurii luate de concediere ca urmare a unei pretinse desfiinţări a postului, măsură concretizată prin Decizia nr. 187/11.07.2022.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 iunie 2023, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursurilor şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. sunt nefondate, pentru considerentele următoare:

Înalta Curte constată că împotriva hotărârii recurate au formulat recurs ambii pârâţi, formulând critici de nelegalitate ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte urmează să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Hotărârea nr. 4/12.01.2022, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ce face obiectul prezentului dosar dedus judecăţii, s-a stabilit că în speţă se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (5) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fiind aplicată reclamantului sancţiunea amenzii în cuantum de 2.000 RON, conform art. 5 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 2/2001 .

În motivarea hotărârii, s-a reţinut în esenţă că, din probele administrate în cauză rezultă elemente care conţin hărţuirea pârâtului B., fiind astfel menţionate trei fapte de discriminare.

S-a stabilit că pârâtului B. i-a fost restricţionat accesul la pagina de internet a companiei, prin modificarea parolelor de acces, aspect constatat în data de 16 august 2020, când a fost solicitat de directorul tehnic al societăţii să posteze de urgenţă o întrerupere a furnizării apei pe pagina de web a societăţii şi confirmat de dl. inginer din cadrul Biroului IT care i-a comunicat că aceasta a fost decizia directorului general.

Apoi, în data de 09 aprilie 2021, în cadrul unei discuţii telefonice cu directorul general pe tema unui flyer de informare ce se dorea transmis tuturor abonaţilor în scopul activării facturii electronice, răspunsul la întrebarea petentului referitor la ce crede reclamantul despre cele două modele de personalizare propuse, transmise prin email pe data de 05 aprilie 2021 (una dintre imagini surprinzând o persoană care îmbrăţişează un copac, mesajul fiind "Alege factura electronică! Salvează un copac!") a fost "aia cu copac luat în braţe ..nu…parcă f.. copacul!", reprezintă o atitudine umilitoare, denigratoare la adresa activităţii profesionale a petentului.

Totodată, CNCD a mai reţinut că activitatea de discreditare a reputaţiei profesionale a petentului s-a manifestat şi în luna ianuarie 2021, când C. a solicitat directorilor generali să transmită o nouă listă a specialiştilor ce vor reprezenta compania în cadrul a diferite comisii de specialitate din cadrul asociaţiei, organism aflat într-o reorganizare structurală, iar reclamantul a refuzat să-l nominalizeze şi pe petent, deşi acesta este membru în Comisia de Comunicare Relaţii Clienţi încă din anul 2009, iar în ultimii 4 ani a activat ca preşedinte al acesteia.

Reclamantul A. a solicitat anularea acestei hotărâri, iar Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că se impune anularea hotărârii CNCD, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (5) şi ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Această concluzie este corectă, fiind însuşită şi de către instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident în cauză.

Criticile recurentului-pârât B. cu privire la neanalizarea în cauză a elementelor constitutive ale faptei de hărţuire morală reglementată de dispoziţiile art. 2 alin. (51) - (57) din O.G. nr. 137/2000 sunt nefondate.

Astfel cum s-a reţinut şi anterior, prin hotărârea contestată în cauză, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în urma analizării faptelor reclamate prin petiţia formulată de recurentul-pârât B., a constatat că se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (5) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Petiţia reclamantului a fost analizată sub toate aspectele de discriminare şi hărţuire invocate, actul administrativ atacat fiind emis în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, neputând fi decelată vreo cauză de nulitate referitoare la analizarea parţială (incompletă) a sesizării.

În acest context, se are în vedere că, deşi i-a fost comunicată hotărârea emisă de CNCD şi avea posibilitatea să îşi exprime o eventuală nemulţumire cu privire la neanalizarea faptelor reclamate prin raportare la prevederile art. 2 alin. (51) - (57) din O.G. nr. 137/2000 ce reglementează hărţuirea morală, prin contestarea acesteia, recurentul-pârât nu a înţeles să uzeze de calea de atac prevăzută la art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000.

De altfel, nici prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond acesta nu a invocat apărări în acest sens, ci doar prin concluziile orale susţinute cu ocazia dezbaterii cauzei pe fond, precum şi prin criticile dezvoltate pe larg prin cererea de recurs, a învederat că în speţă ar fi întrunite elementele constitutive ale faptei de hărţuire morală reglementată de dispoziţiile art. 2 alin. (51)- (57) din O.G. nr. 137/2000.

Prin urmare, având în vedere limitele învestirii stabilite de petent prin plângerea adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi cele privind învestirea instanţei de contencios administrativ cu o contestaţie împotriva unei hotărâri prin care au fost analizate faptele reclamate exclusiv prin raportare la hărţuirea reglementată de prevederile art. 2 alin. (5) O.G. nr. 137/2000, precum şi faptul că au fost invocate omisso medio critici direct în timpul dezbaterilor pe fond, fără o contestare în prealabil a hotărârii CNCD, critici dezvoltate ulterior prin cererea de recurs, instanţa de recurs reţine că în mod corect instanţa de fond nu a procedat la analizarea legalităţii hotărârii contestate în cauză şi din perspectiva unei eventuale fapte de hărţuire morală, judecătorul fondului îndeplinindu-şi obligaţia prevăzută la art. 22 alin. (1) C. proc. civ. de a soluţiona litigiul conform regulilor de drept ce îi sunt aplicabile.

În aceste condiţii, nici instanţa de control judiciar nu va proceda la examinarea criticilor de nelegalitate referitoare la analiza faptelor reclamate prin petiţia adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din perspectiva dispoziţiilor art. 2 alin. (51) - (57) din O.G. nr. 137/2000.

Criticile formulate de recurenţii-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. cu privire la greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 2 alin. (5) O.G. nr. 137/2000, sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, "hărţuirea" este definită ca fiind orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant şi ofensiv.

Din textul de lege precitat, rezultă că, pentru a fi în prezenţa hărţuirii reglementate de O.G. nr. 137/2000, crearea cadrului intimidant, ostil, degradant ori ofensiv trebuie să reprezinte o consecinţă a comportamentului bazat pe unul sau mai multe dintre criteriile interzise. În cazul hărţuirii trebuie să fie relevată o legătură de cauzalitate între criteriul interzis şi crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, astfel încât nu orice comportament abuziv, care duce la crearea unui astfel de cadru, poate fi considerat hărţuire, atât timp cât nu are la bază un criteriu discriminatoriu.

Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, reţinând că în cauză nu este invocat un criteriu care să fi determinat caracterul discriminatoriu al faptelor intimatului-reclamant, ci doar se susţine în esenţă că evenimentul care ar fi declanşat acţiunile de hărţuire ar fi fost conduita pârâtului B. de la începutul lunii martie 2020, vis-a-vis de desemnarea de către reclamant la conducerea Biroului Administrativ a unei persoane în legătură cu care pârâtul a comunicat directorului general faptul că nu deţine cunoştinţele necesare ocupării unei astfel de poziţii.

Prima instanţă a procedat la analiza celor trei fapte calificate de CNCD ca fiind de discriminare/hărţuire, reţinând în mod corect, în ceea ce priveşte restricţionarea accesului la pagina de internet a companiei, precum şi refuzul nominalizării pârâtului B. în ianuarie 2021 în C. în calitate de reprezentant al societăţii Apa Canal S.A. Sibiu, deşi acesta era membru al Comisiei de Comunicare încă din anul 2009, ca fiind chestiuni de oportunitate, care intră în atribuţiile directorului general, care are obligaţia să asigure şi să promoveze imaginea societăţii şi să dispună măsuri în vederea eficientizării activităţii din punct de vedere organizatoric şi economic, şi care nu îl împiedică pe recurentul-pârât B. să îşi îndeplinească atribuţiile din fişa postului, întrucât, pe de o parte, acesta avea acces la pagina de internet a companiei prin intermediul personalului de specialitate, respectiv a specialistului IT, iar pe de altă parte, acesta nu avea obligaţia stabilită prin fişa postului de a fi reprezentant al companiei în cadrul asociaţiei profesionale non profit C., putând oricum participa la lucrările acestei asociaţii şi ca persoană fizică.

În ceea ce priveşte pretinsa faptă de discriminare constând în discuţia telefonică din data de 09 aprilie 2021 pe tema realizării unui flyer de informare, în care i se impută intimatului-reclamant folosirea unui limbaj neadecvat cu privire la una dintre propunerile recurentului-pârât B., aceasta nu poate să conducă la concluzia că intimatul-reclamant ar fi adoptat faţă de acesta un comportament diferenţiat care să aibă drept rezultat "crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv".

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, această faptă nu poate fi analizată cu ignorarea istoricului relaţional între părţile implicate, aceştia fiind în relaţii profesionale foarte bune, care au existat între cei doi o lungă perioadă de timp, până în luna martie 2020, existând o anumită obişnuinţă a purtării unor discuţii la nivel colocvial.

Concluzia instanţei de fond este de altfel susţinută şi de materialul probator administrat în cauză, din depoziţia martorului D. rezultând că în repetate rânduri de-a lungul timpului au avut loc între colegi şi întâlniri în afara programului de lucru, la care au participat şi părţile cauzei, iar în cadrul acestor întâlniri se purtau discuţii deschise, ca între prieteni, de multe ori fiind folosite şi expresii puţin mai amicale.

În orice caz, simpla existenţă a unor comportamente care pot afecta din punct de vedere psihic şi emoţional o persoană la locul de muncă nu poate conduce la constatarea existenţei hărţuirii, în măsura în care din probele administrate nu rezultă că respectivele comportamente au avut la bază un criteriu de discriminare. Prin urmare, analiza eventualelor consecinţe pe care le pot produce asemenea comportamente, dar care nu au la bază un criteriu discriminatoriu, nu se poate realiza în cadrul special reprezentat de O.G. nr. 137/2000.

Prin urmare, în mod corect a concluzionat instanţa de fond că intimatul-reclamant A., în calitatea sa de director general al societăţii Apă Canal S.A. Sibiu, nu a adoptat faţă de recurentul-pârât B. un comportament diferenţiat care să conducă la "crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv", astfel că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de recurenţii-pârâţi prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. împotriva sentinţei civile nr. 22 din 21 februarie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 mai 2024.