Security clearance revocation challenge barred by res judicata and lack of interest

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 august 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale ("MAPN", "Ministerul"), Direcţia Generală de Informaţii a Apărării ("DGIA"), B. şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat ("ORNISS"), a solicitat:

(i) anularea Adresei/ "deciziei" MApN-DGIA nr. JV/067/12.07.2013 prin care DGIA constată, în urma verificărilor de Securitate întreprinse, încadrarea sa potrivit art. 160 lit. g) din H.G. nr. 585/2002 şi solicită avizarea negativă şi retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate secrete de stat;

(ii) anularea Avizului/"deciziei" ORNISS nr. S/11287/17.07.2013 prin care comunică avizarea negativă a accesului la informaţii clasificate secrete de stat şi revocarea deciziei ORNISS de avizare pozitivă a accesului la informaţii clasificate secrete de stat;

(iii) anularea Ordinului M.D.G.P. nr. 7/24.10.2014 de trecere în rezervă (document clasificat secret de serviciu şi necomunicat);

(iv) potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în exercitarea controlului de legalitate cu privire la cele două acte administrative mai sus menţionate, instanţa să procedeze la verificarea de legalitate a tuturor actelor şi faptelor administrative care au stat la baza acestora:

a) (re)verificările de securitate efectuate de DGISM/DGIA (cine şi cum a iniţiat verificarea, motivul verificării, procedura derulată, rezultatul verificărilor şi declasificarea tuturor documentelor interne întocmite - în special Raportul x/5.07.2013); solicită şi obligarea pârâtei DGIA prin structura sa de securitate DGISM să procedeze la noi verificări de securitate în cazul reclamantului potrivit prevederilor legale şi regulamentare;

b) comunicarea rezultatului (re)verificările de securitate între diferitele structuri centrale ale MApN în momentul realizării acestora; solicită şi obligarea pârâţilor să înfăţişeze/declasifice aceste comunicări (inclusiv din Buletinul Informativ al Armatei);

c) procedura de avizare pozitivă/negativă ORNISS; solicită şi obligarea acestui pârât să înfăţişeze/declasifice toate comunicările/documentele transmise de MApN, precum şi toate documentele referitoare la procedura internă urmată;

d) verificarea legalităţii tuturor actelor/faptelor administrative care au stat la baza/prin care s-a realizat trecerea în rezervă şi, după caz, anularea acestora:

- Ordinul Directorului General al DGP nr. 115/25.07.2013 de eliberare din funcţia de ofiţer operativ principal, Adresa nr. x/29.07.2013 (cu motivele de fapt-Raportul x/26.07.2013 şi avizarea negativă ORNISS S/11287/2013 şi de drept menţionate);

- Ordinul MDGP nr. 71/7.10.2013 de aprobare/prelungire a punerii la dispoziţie, Adresa nr. x/16.12.2013 (cu motivele de fapt-avizarea negativă ORNISS S/11287/2013 şi de drept menţionate);

- Adresa nr. x/24.01.2014 (cu motivele de fapt-avizarea negativă ORNISS S/11287/2013 şi de drept menţionate);

- toate documentelor de personal întocmite cu ocazia trecerii în rezervă (verificări referitoare la posturile disponibile etc.) atât la nivelul DGIA, cât şi MApN; solicită şi obligarea pârâţilor să înfăţişeze/declasifice aceste documente referitoare la procedura urmată (integral);

(v) suspendarea executării actelor administrative Adresa/ "decizia" MApN-DGIA nr. JV/067/12.07.2013, Avizul/"decizia" ORNISS nr. S/11287/17.07.2013 şi Ordinul M.D.G.P. nr. 7/24.10.2014, până la soluţionarea prezentei cauze, având în vedere că reclamantul a acţionat ca avertizor de integritate şi din această cauză a fost abuziv trecut în rezervă;

(vi) având în vedere că în urma emiterii actelor administrative a căror anulare o solicită, a fost pus la dispoziţie şi apoi trecut în rezervă, reclamantul solicită obligarea pârâţilor în solidar la despăgubiri în cuantum egal cu drepturile salariale cuvenite (65 luni X 6000=422500 Ron, în cuantum indexat, actualizat şi cu toate sporurile, drepturile suplimentare etc.), precum şi despăgubiri morale în cuantum de 1.000.000 Euro pentru vătămarea gravă a onoarei şi reputaţiei, precum şi publicarea prezentei hotărâri pe site-ul oficial al instituţiei pârâte, în Buletinul Informativ al Armatei (integral) şi în extras într-un cotidian de circulaţie naţională;

(vii) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1615 din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la anularea adresei nr. x/12.07.2013, ca nefondată;

(ii) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B., ca nefondată;

(iii) a admis excepţia puterii lucrului judecat cu privire la tardivitatea contestării deciziei ORNISS nr. S/11287/17.07.2013 şi a respins capătul de cerere numărul 2 pentru putere de lucru judecat, raportat la dosarul ÎCCJ nr. x/2014;

(iv) a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la anularea ordinului MDGP nr. 7/24.01.2014 de trecere în rezervă a reclamantului şi a respins acţiunea împotriva capătului de cerere numărul 3 pentru autoritate de lucru judecat, raportat la dosarul ÎCCJ nr. x/2014;

(v) a admis excepţia lipsei de interes cu privire la anularea adresei nr. x/12.07.2013, respectiv privind suspendarea executării acestor acte administrative şi respinge cererea cu privire la capetele de cerere nr. x şi nr. 5 pentru lipsa de interes.

(vi) a respins capătul de cerere numărul 6 referitor la plata despăgubirilor, formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, B. şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, ca nefondat.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 620 din 30 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 1615/10.11.2021, formulată de petentul-reclamant A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, B. şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 1615 din 10 noiembrie 2021, precum şi a încheierii din 27 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi a încheierii care face parte integrantă din sentinţă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În criticile sale, a arătat recurentul-reclamant că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii relative, prin aceea că instanţa a respins cererea sa de acces la informaţiile care au stat la baza Adresei nr. x/12.07.2013 (prin avocat posesor de autorizaţie de acces la informaţii clasificate nivel Secret) şi cererea de declasificare a acestui act administrativ (integral).

Afirmă recurentul că instanţa nu a reţinut cu acurateţe situaţia de fapt şi nu a interpretat în mod corect atât natura, dar şi succesiunea actelor administrative. Susţine că Adresa nr. x/12.07.2013, împreună cu Raportul x/5.07.2013 au stat la baza trecerii în rezervă, însă documentele sunt necunoscute iar legalitatea acestora nu a fost verificată. Decizia ORNISS nr. S.11287 din 17.07.2013 are natura unui aviz iar legalitatea acesteia nu a fost verificată. Nici legalitatea Ordinului nr. MDGP/7/24.01.2014 nu a fost verificată, în raport cu legalitatea Adresei nr. x/12.07.2013 şi deciziei ORNISS nr. S.11287 din 17.07.2013.

Se mai susţine că instanţa a respins cererea de a fi ataşate toate dosarele în care s-au soluţionat litigiile anterioare şi nu a desprins corect semnificaţia juridică a acestora.

Consideră că nu s-a realizat o analiză a actelor (cauză) care stau la baza Ordinului nr. MDGP 7/24.01.2014 de trecere în rezervă, recurentul neavând acces şi necunoscând motivele trecerii în rezervă, acestea fiind nelegal clasificate, pârâţii ascunzând şi îngreunând accesul la acestea. Totodată, susţine că nu i-a fost cunoscut conţinutul Adresei nr. x/12.07.2013 până în anul 2019, justificând astfel cererea de repunere în termenul de formulare a acţiunii, potrivit art. 186 C. proc. civ.

Critică recurentul şi soluţia prin care instanţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la decizia ORN1SS nr. S.11287 din 17.07.2013, prin raportare la sentinţa pronunţată în dosar nr. x/2014 şi excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la Ordinul nr. MDGP 7 din 24.01.2014 de trecere în rezervă, având în vedere sentinţa pronunţată în dosar nr. x/2014.

Afirmă că acţiunea privind anularea Deciziei ORNISS nr. S.11287 din 17.07.2013, în dosarul nr. x/2014, a fost soluţionată pe cale de excepţie, acţiunea fiind inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile iar acţiunea privind anularea Ordinului nr. MDGP 7 din 24.01.2014 de trecere în rezervă având în dosarul nr. x/2014 a fost soluţionată fără ca instanţa să analizeze legalitatea Adresei nr. x/12.07.2013, această adresă nefiind declasificată - integral şi nici actele care stau la baza acesteia.

In aceste condiţii, apreciază că nu sunt întrunite elementele autorităţii/puterii de lucru judeca, lipsind identitatea de cauză, având în vedere că se pune în discuţie o nouă cauză de nulitate, care nu a fost anterior avută în vedere de instanţe, din motive neimputabile subsemnatului şi imputabile exclusiv instanţelor.

Consideră recurentul că excepţia autorităţii de lucru este o problemă de procedură şi solicită, dacă se va aprecia că este o dispoziţie de drept material, să fie încadrat şi analizat acest motiv de casare potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, criticând soluţia la care s-a oprit prima instanţă, recurentul consideră că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii.

Dezvoltând acest motiv de recurs susţine că instanţa nu a aplicat art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 28 şi 33 din Legea nr. 182/2002 şi Principiile de la Johannesburg privind acordarea accesului subsemnatului la informaţiile clasificate, art. 6 din CEDO aşa cum a fost aplicat în cauzele Cauza CORNESCHI v. ROMÂNIA şi MYRIANA PETROVNA v. BULGARIEI, admiţând excepţia lipsei de interes, cu încălcarea gravă a dreptului său de acces la informaţii clasificate.

Instanţa nu a reţinut şi constatat motivat dacă a putut avea acces din momentul emiterii Adresei nr. x/12.07.2013 şi Ordinului nr. MDGP 7 din 24.01.2014 la motivele (reale, concrete) ale trecerii sale în rezervă, dacă le-a putut contesta, care sunt temeiurile legale pentru care acestea au fost şi sunt clasificate şi au fost ascunse (cu viclenie) magistraţilor şi părţilor.

Susţine că peste 20 de magistraţi judecători şi procurori au judecat, până în prezent, diverse cauze şi nu au solicitat înfăţişarea integrală a acestor acte, nu i-a acordat accesul la ele şi nici nu au verificat legalitatea acestora.

Consideră că magistratul a încălcat prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004 şi nu a evaluat pricina şi ansamblul cauzelor în ansamblu pentru a constata eroarea judiciară vădită, dovadă fiind chiar Adresa nr. x/12.07.2013, împreună cu Raportul x/5.07.2013.

Totodată, susţine recurentul încălcarea principiilor de la Bangalore, obligaţia magistraţilor de a constata erorile judiciare, ceea ce ar impune sesizarea Inspecţiei Judiciare.

Afirmă eroarea judiciară evidentă în dosarul nr. x/2014, pricina fiind soluţionată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, în timp ce această cerere se afla la dosar. La săvârşirea acestor erori judiciare a contribuit MApN, prin Cabinet Ministru şi direcţia Juridică, precum şi DGIA, manipulată de pârâtul B..

Chiar acceptând că au existat hotărâri anterioare definitive, prin declasificarea/înfăţişarea actelor care au stat la baza Adresei nr. x/12.07.2013 (RAPORTUL M0909Q/5.07.2013), recurentul consideră că ar putea promova calea de atac extraordinară a revizuirii, fiind îndeplinită condiţia înscrisurilor preexistente, aspect care ar justifica interesul de a acţiona.

Nu în ultimul rând, învederează recurentul că, datorită sistemului de soluţionare a cauzelor în contencios administrativ, care "amână" rezolvarea problemei 2-3 ani, este încălcat dreptul la un proces echitabil, sub aspectul duratei procesului.

3.2. Reclamantul A. a declarat recurs şi împotriva sentinţei civile nr. 620 din 30 martie 2022 şi a încheierii din 16 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea cererii sale de completare a sentinţei civile nr. 1615/10.11.2021.

În cuprinsul acestui memoriu de recurs, reclamantul A. a invocat, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar şi a Deciziei ICCJ nr. 9 din 7 iunie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, excepţia de nelegalitate a adresei nr. x/12.07.2013 şi a tuturor actelor subsecvente, atât datate înainte, cât şi după data de 12.07.2013.

În motivarea acestei cereri de recurs se arată următoarele:

Prima instanţă nu a aplicat dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ. pentru a lămuri cauza şi nu a stăruit prin niciun mijloc de procedură pentru a afla adevărul.

Totodată, s-a refuzat aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu privire la controlul de legalitate al actelor administrative solicitate a fi verificate în cauză. Se susţine că instanţele de contencios au dreptul şi obligaţia de a cerceta legalitatea actelor administrative solicitate de oricare parte procesuală sau chiar din oficiu, în oricare dintre fazele procesuale şi că, prin neverificarea excepţiei de nelegalitate a fost prejudiciat recurentul în drepturile sale procesuale şi a avantajat pârâţii, care în fapt au produs abuzurile şi nelegalităţile împotriva sa.

Printr-un alt set de critici s-a arătat că prima instanţă nu a înţeles că obiectul acţiunii se referea la un act administrativ (nr. x/12.07.2013) care a fost emis şi semnat la data de 12.07.2013 şi a tuturor actelor subsecvente - acte şi dată calendaristică care nu putea fi influenţată de autoritatea de lucru judecat în urma soluţionării definitive a dosarului nr. x/2014, deoarece actul administrativ din acest dosar (Ordinul de trecere în rezervă nr. MDGP 7/24.01.2014) a fost o consecinţă ulterioară şi nu invers.

Subliniază că actul administrativ invocat cu autoritate de lucru judecat este datat 24 ianuarie 2014 şi din punct de vedere juridic nu poate influenţa un act administrativ datat în 12 iulie 2013.

Apreciază recurentul că instanţa de fond a interpretat defectuos Cauza Corneschi vs. România, neînţelegând că asemănarea situaţiei recurentului cu această decizie CEDO se referă la faptul că a avut la fel parte de un proces inechitabil, bazat tot pe probe secrete-decisive. Consideră că raţionamentul magistratului este ilogic şi reprezintă o încălcare a jurisprudenţei CEDO.

Altă critică se referă la faptul că instanţa de fond a acceptat apărări din partea pârâţilor fără a fi dovedite cu probe şi fără a fi dezbătute în contradictoriu, fără să asigure reclamantului dreptul la un proces echitabil şi fără "probe secrete".

Susţine că actele secrete de care s-au prevalat pârâţii nu au fost aduse la cunoştinţa reclamantului pe bază de semnătură, nu există nicio dovadă a comunicării acestora cu scopul de a nu se putea apăra eficient şi la timp.

Afirmă că niciodată nu a fost cercetat, nu a fost supus verificărilor de securitate aşa cum se menţionează în scris în mod mincinos în Adresa nr. x/12.07.2013 de către directorul general al DGIA şi în lipsa acestor verificări nu se putea stabili că recurentul se încadrează în prevederile art. 160 lit. g) din H.G. nr. 585/2002, referitoare la nerespectarea reglementărilor privind protecţia informaţiilor clasificate.

Această abatere, potrivit legislaţiei domeniului de securitate naţională, reprezintă un incident de securitate, care obligatoriu se cercetează şi obligatoriu trebuie să fie luate mai multe măsuri legale din partea angajatorului.

Consideră că toată situaţia de fapt este nereală, fiind consecinţa unei acţiuni răzbunătoare a şefilor săi.

Cu privire la excepţia de nelegalitate, recurentul a afirmat că are suspiciuni rezonabile că Raportul nr. x "O" din 05.07.2013, emis şi semnat de către şeful Direcţiei contrainformaţii şi securitate militară - DGISM, structură aflată în subordinea DGIA, deci a pârâtului B., a fost antedatat, că sunt informaţii şi relaţii care i-au fost ascunse de-a lungul timpului, unele aflându-le cu mult timp post-factum şi care i-au adus probe că pârâtul B. a ticluit acte cu scopul de a-şi ascunde unele fapte ori să acopere unele împrejurări. În acest sens exemplifică cu actul administrativ denumit "Ordinul directorului general al Direcţiei generale de informaţii a apărării nr. DGP 115 din 25.07.2013", care are menţionat la final, în motivarea de fapt, că are la bază propunerea şefului DGISM pe Raportul nr. x.S. 516 din 26.07.2013. Ca sa ascundă această greşeală, pârâtul B., cu complicitatea subordonaţilor săi de la resurse umane, ar fi modificat data de 25 în data de 26 iulie.

Invocă şi în recurs aplicarea Deciziei CEDO în Cauza CORNESCHI v. ROMÂNIA din data de 11.01.2022, prin care Curtea a constatat că a fost încălcat art. 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin aceea că procedura în care i-a fost retrasă autorizaţia de securitate şi decizia de concediere au fost inechitabile, întrucât instanţele de judecată i-au refuzat accesul la probele decisive, acestea fiind clasificate.

Declară şi afirmă că poate dovedi că nu este vinovat de săvârşirea vreunei fapte prevăzute de lege, fiind prejudiciat de faptul că au fost pronunţate deja hotărâri definitive fără a fi verificate actele clasificate secrete de stat şi secrete de serviciu şi fără a fi depuse în original la dosar, acte care nu au fost declasificate şi nici justificate ca şi documente clasificate de către emitent.

Subliniază ca nu a fost justificat interesul de securitate naţională, actele fiind emise şi semnate prin abuz cu încălcarea art. 24 alin. (5), art. 33 şi art. 28 alin. (5) din Legea nr. 128/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

Recurentul critică şi modul de soluţionare a autorităţii de lucru judecat, arătând că prezenta cauză nu are identitate de obiect şi cauză, ca elemente ale autorităţii de lucru judecat, cu niciunul din dosarele care sunt folosite împotriva sa, deoarece acestea au avut ca obiect supus judecăţii acte administrative ulterioare datei de 12.07.2013 - toate nu au fost soluţionate pe fond, ci au fost soluţionate doar pe cale de excepţie (inventată în dosar x/2014) ori fără soluţionarea tuturor cererilor formulate şi fără efectuarea controlului de nelegalitate (dosar x/2014).

Concluzionează că nu poate opera autoritatea de lucru judecat deoarece Adresa nr. x/12.07.2013 a stat la baza emiterii Deciziei ORNISS nr. S. 11287 din 17.07.2013 şi a Ordinului de trecere în rezervă nr. MDGP 7 din 24.01.2014 şi nu invers (ex: dosarul nr. x/2014 privind anularea Deciziei ORNISS nr. S. 11287 din 17.07.2013 şi dosarul nr. x/2014 privind anularea ordinului de trecere în rezervă nr. MDGP 7 din 24.01.2014 - ambele fiind acte care au fost emise ulterior Adresei nr. x din 12.07.2014 care face obiectul dosarului de faţă nr. x/2019).

Punctează faptul că în dosarul nr. x/2014 nu a fost efectuat niciun control de nelegalitate a actului administrativ contestat şi nici a altui act administrativ, fiind respinse cererile de probe, nu s-a lămurit situaţia şi, deşi era motiv distinct de recurs, nu a fost soluţionată înscrierea în fals a recurentului faţă de semnatarul ordinului MDGP 7/2014, cerere asupra căreia instanţa de fond a omis/a refuzat să se pronunţe.

Susţine că, aplicând Decizia pronunţată în Cauza Corneschi, instanţele de judecată din România au obligaţia să respecte dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, să dea dreptul tuturor părţilor la apărare, cu toate probele la vedere şi nu probe secrete, cu efectuarea obligatoriu a controalelor de nelegalitate a actelor etc.

Solicită instanţei de judecată să aplice decizia CEDO menţionată mai sus şi să nu încalce în niciun fel aplicarea corectă a legii, pentru că nimic şi nimeni nu este mai presus de lege, pentru că nu trebuie să fie lăsate erorile judiciare să-şi producă la nesfârşit consecinţele nedrepte şi nefaste şi pentru că instanţele de judecată trebuie să fie independente.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, a solicitat respingerea, ca nefondate, a ambelor recursuri declarate în cauză.

4.2. Intimatul-pârât Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat a depus întâmpinări faţă de fiecare dintre cele două recursuri, solicitând respingerea acestora, ca nefondate.

5. Alte aspecte procesuale

5.1. Excepţia de nelegalitate a Adresei nr. x/12.07.2013 şi a tuturor actelor subsecvente, invocată de recurentul-reclamant A. potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost lămurită şi respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 27 martie 2024.

5.2. La data de 26 ianuarie 2024, recurentul-reclamant A. a formulat note scrise, pe care le-a depus la Compartimentul de Documente Clasificate al instanţei, arătând că acestea conţin referiri la informaţii clasificate şi că a fost invocat un motiv de casare suplimentar, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de aceste note, intimaţii-pârâţi au invocat excepţia tardivităţii.

Prin încheierea din 27 martie 2024, Înalta Curte a respins excepţia tardivităţii, invocată de intimaţii-pârâţi cu privire la motivul de casare suplimentar, reţinând că nu este vorba de o completare a motivelor de nelegalitate invocate iniţial, ci doar de o dezvoltare a criticilor sub aceleaşi motive de nelegalitate iniţial invocate.

6. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea depusă la termenul de judecată din 27 martie 2024, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 430 C. proc. civ. şi art. 96 din Legea nr. 303/2004, apreciind că aceste texte de lege sunt contrare dispoziţiilor art. 1, art. 15, art. 16 şi art. 53 din Constituţie.

Pentru soluţionarea acestui dosar, s-a constituit dosarul asociat nr. x/2019, conform art. 104 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

7. Apărările formulate faţă de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Intimaţii-pârâţi Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, B. şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat au depus puncte de vedere, prin care au solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamant sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei cu nr. 1615/10.11.2021 şi a încheierii din 27.10.2021

Un prim motiv de casare invocat în acest recurs este reprezentat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ce reglementează situaţia în care instanţa a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar circumscris acestui motiv de casare a susţinut recurentul-reclamant, în sinteză, patru grupe de critici: prima instanţă a respins cererea reclamantului pentru acces la informaţiile care au stat la baza adresei x/12.07.2013 şi cererea de declasificare a acestui act, dar şi cererea de a fi ataşate toate dosarele anterioare; instanţa nu a reţinut cu acurateţe starea de fapt şi nu a interpretat corect natura şi succesiunea actelor administrative; instanţa nu a realizat o analiză a actelor care stau la baza ordinului de trecere în rezervă, acte nelegal clasificate; instanţa a soluţionat greşit excepţia autorităţii/puterii de lucru judecat.

Înalta Curte va răspunde punctual acestor critici, având ca repere obiectul şi scopul recursului, respectiv examinarea hotărârii primei instanţe, a conformităţii acesteia cu regulile de drept aplicabile, aşa cum se prevede în art. 483 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.. Recursul este limitat, aşadar, la soluţia pronunţată de prima instanţă şi motivele de casare invocate, cu menţiunea că pe această cale nu pot fi aduse critici de netemeinicie a hotărârii, calea extraordinară de atac a recursului nefiind concepută astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Un alt reper este acela că soluţiile pe care Înalta Curte le poate pronunţa în recurs sunt reglementate distinct în art. 497 C. proc. civ.. Potrivit acestei dispoziţii, care trimite la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., atunci când se constată că, în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, hotărârea casată va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că instanţa de recurs poate analiza doar legalitatea soluţionării excepţiilor care au împiedicat dezlegarea fondului.

Prin urmare, întrucât prima instanţă s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate în cauză, fără să analizeze fondul chestiunilor juridice invocate de reclamant, toate aspectele de nelegalitate ale Adresei x/12.07.2013 şi ale actelor administrative atacate de recurent sunt critici care nu vizează soluţia pronunţată de prima instanţă, fiind vădit nefondate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte declasificarea Adresei x/12.07.2013, recurentul a susţinut în mod generic că aceasta nu a fost realizată integral. Verificarea acestei afirmaţii depăşeşte atât motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., cât şi cadrul procesual stabilit prin soluţia admiterii excepţiei lipsei de interes în soluţionarea cererii de anulare a acestei adrese.

În mod corect a stabilit judecătorul fondului că soluţionarea excepţiilor este prioritară încuviinţării şi administrării probatoriului care vizează fondul dreptului litigios, făcând aplicarea art. 248 C. proc. civ., potrivit căruia, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei. Cererile în probaţiune vizau fondul dreptului litigios, nu excepţiile soluţionate de instanţă.

În continuare, Înalta Curte, amintind că recursul supune hotărârea exclusiv controlului de nelegalitate, constată că aspectele de netemeinicie, privind acurateţea stării de fapt, sunt inadmisibile în recurs şi vor fi înlăturate ca atare.

Modul în care prima instanţă a interpretat natura şi succesiunea actelor administrative ori semnificaţia juridică a dosarelor anterior soluţionate de alte instanţe şi modul în care a soluţionat excepţia autorităţii/puterii de lucru judecat sunt critici care nu se încadrează în acest motiv de casare, urmând a fi abordate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în limita soluţiei pronunţate, nu au fost încălcate reguli de procedură care să atragă nulitatea hotărârii, criticile aflate sub incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 fiind nefondate, la fel cum sunt şi cele care se subsumează prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Aceasta deoarece, verificând hotărârea atacată, Înalta Curte observă că fiecare dintre soluţiile pe care le cuprinde, date asupra excepţiilor invocate în cauză, este motivată, iar raţionamentul logico-juridic prezintă coerenţa necesară pentru a conduce la soluţia adoptată. De altfel, recurentul nu a încadrat în concret critici care să fie subsumate acestui motiv de casare.

Cât priveşte împrejurarea că prin admiterea excepţiilor judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra motivelor de nelegalitate invocate prin acţiunea în anulare, aceasta reprezintă o chestiune de calificare a naturii juridice a actelor contestate, ce ţine de interpretarea şi aplicarea normelor de drept material, motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte îl găseşte, de asemenea, nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Primordial, sunt necesare câteva lămuriri şi determinări ale naturii juridice ale actelor contestate.

Recurentul-reclamant a atacat în contencios administrativ actele care au iniţiat procedura de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate pe care o obţinuse anterior, retragerea în sine a respectivei autorizaţii şi ordinul de trecere în rezervă, arătând că a fost vătămat prin aceste acte în exercitarea funcţiei deţinute în cadrul Direcţiei de Contrainformaţii a Armatei Române, funcţie care era legată în mod indisolubil de condiţia deţinerii unei autorizaţii de acces la documente clasificate.

Astfel, în baza avizului negativ de acces la informaţiile clasificate, materializat prin Adresa nr. x/12.07.2013, s-a emis Decizia de retragere a certificatului de acces la informaţii clasificate nivel SSDI, cu nr. 11287/17.07.2013.

Mai departe, ca efect al unei astfel de retrageri, a fost emis actul de punere la dispoziţie nr. 115/26.07.2013, iar 6 luni mai târziu de la acest moment, a fost emis Ordinul de trecere în rezervă cu nr. 7/24.01.2014.

În privinţa operaţiunilor de avizare a accesului la informaţii clasificate, în situaţia de faţă fiind vorba despre un aviz negativ, Înalta Curte constată că avizul reprezintă o operaţiune administrativă premergătoare emiterii actului administrativ, el nefiind apt să producă efecte juridice în mod de sine stătător.

Operaţiunile administrative premergătoare sunt manifestări de voinţă care nu produc efecte juridice prin ele însele, ci pregătesc emiterea unui act administrativ propriu zis, fiind forme procedurale prealabile actului administrativ. Avizele fac parte din această categorie de acte care nu pot fi atacate separat în justiţie.

Este act administrativ Decizia ORNISS cu nr. 11287/17.07.2013 de retragere a accesului la informaţiile clasificate, întrucât din toată reglementarea cuprinsă în Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate din România rezultă că un astfel de act are atributele unui veritabil act administrativ. Pornind de la definiţia consacrată la art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se reţine că un astfel de act este emis de o autoritate publică în manifestarea prerogativelor sale de putere publică, fiind apt să dea naştere, să modifice ori să stingă raporturi juridice, în caz concret un astfel de efect constituindu-l cel rezultat din prevederile art. 176 din Standardele aprobate prin H.G. nr. 585/2002, care stabilesc că "la retragerea certificatului de securitate sau autorizaţiei de acces, în cazurile prevăzute la art. 175 lit. a)-d), angajatului i se va interzice accesul la informaţii secrete de stat, iar conducerea unităţii va notifica despre aceasta la ORNISS."

Pierderea dreptului de acces la informaţii clasificate reprezintă, fără îndoială, consecinţa retragerii autorizaţiei deţinute anterior de o persoană, iar mai departe, în virtutea interzicerii unui astfel de acces, se pot produce şi alte consecinţe care derivă din specificul raporturilor de serviciu în cadrul cărora s-a solicitat ori s-a condiţionat exercitarea atribuţiilor de existenţa unei autorizaţii de acces. Important de subliniat este faptul că retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate este un act administrativ, ce produce efecte prin el însuşi, fără a fi condiţionat de emiterea unor acte administrative ulterioare.

În acest sens este relevantă şi jurisprudenţa instanţei supreme în materie (decizia nr. 2032/2012, decizia nr. 2436/2015 şi decizia nr. 4023/2017), în toate aceste hotărâri definitive făcându-se referire la actul administrativ constând în retragerea autorizaţiei de acces.

De asemenea, sunt acte administrative şi celelalte acte emise ulterior retragerii autorizaţiei de acces la informaţiile clasificate, respectiv în cazul speţei de faţă, Ordinul de trecere în rezervă 7/24.01.2014.

Calificând avizul negativ ca fiind o operaţiune administrativă ce stă la baza retragerii autorizaţiei de acces la documente clasificate, Adresa x/13.07.2013 poate fi contestată doar împreună cu actul administrativ ce îl precedă, fapt rezultat din cuprinsul prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

"instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii."

Aşadar, de principiu, în cadrul procesului îndreptat împotriva actului administrativ, reprezentat de decizia de retragere a certificatului de acces la informaţiile clasificate, şi numai în acest cadru, ar putea fi analizată legalitatea avizului negativ de acces cuprins în Adresa JV nr. x/13.07.2013.

Or, decizia de retragere a certificatului de acces la informaţiile clasificate S/11287/17.07.2013 a făcut obiectul dosarului cu nr. x/2014, acţiunea reclamantului fiind respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

Hotărârea este definitivă (sentinţa civilă 2312/09.09.2014, menţinută de decizia nr. 1015/31.03.2016 a ÎCCJ) iar soluţia se impune cu putere de lucru judecat în prezentul dosar, astfel că prima instanţă a aplicat corect prevederile art. 431 C. proc. civ., făcând o distincţie clară şi corectă între autoritatea de lucru judecat şi puterea lucrului judecat.

În art. 431 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată de legiuitor ca prezumţie legală, absolută şi irefragabilă de adevăr judiciar şi nicio critică a hotărârii judecătoreşti definitive nu poate fi primită în acest dosar. Puterea lucrului judecat impune, chiar în lipsa existenţei triplei identităţi, ca o chestiune dezlegată de o instanţă anterioară să nu poată fi contrazisă prin nicio hotărâre ulterioară.

Recurentul a susţinut că nu există identitate de obiect şi cauză însă, această susţinere este greşită şi lipsită de relevanţă. Obiectul este identic, reclamantul solicitând în ambele cauze anularea deciziei de retragere a certificatului de acces la informaţiile clasificate S/11287/17.07.2013, iar puterea de lucru judecat nu impune existenţa triplei identităţi, chestiunea în legătură cu prezenta cauză, care nu poate fi contrazisă, este cea a inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, impediment legal insurmontabil.

Cu alte cuvinte, urmare hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2014, reclamantul a pierdut definitiv şi din vina sa posibilitatea legală de a supune judecăţii instanţei de contencios administrativ decizia de retragere a certificatului de acces la informaţii clasificate (şi implicit asupra actelor premergătoare) o astfel de acţiune fiind condiţionată de formularea unei plângeri prealabile.

Aceleaşi raţiuni care vizează autoritatea de lucru judecat sunt valabile şi în privinţa cererii de anulare a Ordinului de trecere în rezervă cu nr. 7/24.01.2014, care a făcut şi obiectul dosarului cu nr. x/2014, soluţionat definitiv prin respingerea acţiunii (sentinţa civilă nr. 4235/30.12.2016 definitivă prin decizia nr. 3386/03.06.2021).

Anticipând faptul că în contextul contenciosului administrativ, "cauza" unei acţiuni se referă la motivul juridic pe care se bazează cererea reclamantului, concentrându-se pe legalitatea actului administrativ şi pe impactul acestuia asupra drepturilor şi intereselor reclamantului (spre deosebire de litigiile civile, unde cauza poate fi mult mai variată şi se referă la relaţiile juridice dintre părţi), Înalta Curte constată că există identitate de obiect dar şi de cauză în raport de dosarul x/2014

În ambele litigii reclamantul a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Ordinul nr. MDGP 7/24.01.2014 privind trecerea sa în rezervă, pentru motive similare, invocându-se atât chestiunea declasificării documentelor, accesului la documentele clasificate pretins vătămătoare, nelegalităţii actelor premergătoare, inclusiv decizia ORNISS de retragere a certificatului de acces la informaţii clasificate nr. S.11287/17.07.2013, Adresa JV nr. x/12.07.2013 şi raportul M 909Q/2013, aşa cum rezultă fără îndoială din considerentele hotărârilor pronunţate.

În acest punct trebuie subliniat că nu era necesară ataşarea dosarelor, verificarea autorităţii de lucru judecat, inclusiv sub aspectul identităţii de cauză, fiind posibilă şi suficientă doar în baza hotărârilor judecătoreşti.

Revenind, instanţa de recurs constată că, indiferent de motivele concrete care au condus la respingerea celor două acţiuni, reclamantul nu are deschisă calea unei alte acţiuni cu obiect identic (pentru autoritate/putere de lucru judecat) întrucât, acţiunea în contencios administrativ este supusă unor termene şi condiţii expres prevăzute Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi toate motivele de nelegalitate ale actelor administrative atacate trebuie invocate deodată în aceste termene şi condiţii legale.

Faţă de toate cele mai înainte arătate, se poate intui faptul că recurentul-reclamant susţine un raţionament juridic greşit, afirmând că Adresa x/21.07.2013 este act administrativ şi odată cu contestarea acestuia pot fi analizate actele ulterioare:

"avizul" cuprins în decizia ORNISS S/11287/17.07.2013 dar şi ordinul de trecere în rezervă, doar pentru a justifica o nouă acţiune în cadrul căreia să fie repuse în discuţie aspecte litigioase tranşate definitiv prin alte hotărâri judecătoreşti, ceea ce nu este permis de lege.

Efectul juridic al hotărârilor definitive menţionate este că recurentul-reclamant nu poate atinge scopul urmărit prin cererea de anulare a Adresei JV nr. x/2013, respectiv de anulare a celor două acte administrative ulterioare (decizia de retragere a autorizaţiei de acces şi ordinul de trecere în rezervă) fiind evident lipsită de interes. Aceasta întrucât interesul, ca şi condiţie de exercitare a acţiunii, potrivit art. 32 C. proc. civ., trebuie să fie determinat, aşa cum impune art. 33 C. proc. civ. iar condiţia determinării interesului se referă la stabilirea interesului practic ce poate fi realizat în concret în eventualitatea admiterii acţiunii. Or, câtă vreme se opune puterea şi autoritatea de lucru judecat iar decizia ORNISS S. 11287/17.07.2013 şi Ordinul MDGP 7/24.01.2014 nu mai pot face obiectul analizei de nelegalitate în instanţa de contencios administrativ, interesul nu poate subzista.

Admiterea excepţiei lipsei de interes împiedică soluţionarea fondului, de aceea prima instanţă nu a analizat nici natura juridică şi nici alte aspecte ale fondului cauzei, învederate de reclamant.

În prezenţa acestui impediment legal, restul criticilor din recurs privind motivele de nelegalitate care privesc fondul dreptului litigios vor fi înlăturate în mod unitar.

Criticile recurentului-reclamant privind încălcarea legii în alte dosare decât cel de faţă sunt inadmisibile, orice eroare sau greşeală de judecată putând fi contestată doar prin intermediul căilor de atac ordinare şi extraordinare, exercitate la libera alegere a persoanei vătămate de hotărârile respective.

În final, instanţa de recurs constată că părţile interesate nu au atacat soluţiile pronunţate asupra celorlalte excepţii, care au intrat în autoritate de lucru judecat, şi că nu se identifică critici privind soluţia de respingere a capătului de cerere cu nr. 6, privind plata despăgubirilor, solicitare considerată de prima instanţă ca fiind prematură, în condiţiile în care capetele de cerere principale sunt soluţionate pe calea excepţiilor şi nu pe fond, soluţie legală din perspectiva modului de soluţionare a cererilor accesorii prin raportare la soluţia dată cererilor principale.

II.2. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 620/30.03.2022 şi a încheierii din 16.03.2022

Acest recurs priveşte sentinţa în pronunţată în temeiul art. 444 C. proc. civ., de completare a sentinţei nr. 1615/10.11.2021, la cererea reclamantului vizând nesoluţionarea capătului 4 de cerere, prin care s-a solicitat, în baza art. 18 alin. (2) Legea nr. 554/2004, verificarea legalităţii tuturor actelor şi faptelor administrative care au stat la baza actelor administrative menţionate la punctele anterioare.

Instanţa de fond a respins solicitarea de completare a hotărârii considerând că cererea cu nr. 4 este o cerere de realizare a controlului de legalitate al actelor administrative, pe care oricum instanţa îl realizează numai atunci când abordează pe fond actele atacate, nefiind un capăt distinct de cerere, or, în cauză, instanţa s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiilor invocate, pe care le-a găsit întemeiate, motiv pentru care nu s-a trecut la faza analizării fondului.

Înalta Curte adoptă raţionamentul judecătorului fondului, constatând că legea prevede că admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a lipsei de interes împiedică continuarea judecăţii, ceea ce înseamnă că cererile referitoare la fondul litigiului sunt lăsate nesoluţionate (art. 32, art. 431 şi art. 248 C. proc. civ.).

Dincolo de caracterul extrem de vag al capătului 4 de cerere, este cert faptul că acesta priveşte fondul cauzei, care este lăsat nesoluţionat. În aceste condiţii nu se impunea completarea hotărârii iar nemulţumirea recurentului-reclamant nu îşi poate găsi rezolvarea în recurs, întrucât soluţia instanţei de fond este legală, în acord cu art. 248 C. proc. civ.

Atât critica privind neaplicarea art. 22 C. proc. civ. pentru a lămuri cauza şi a afla adevărul, cât şi celelalte critici vizând controlul de legalitate al actelor contestate din perspectiva incidenţei autorităţii de lucru judecat, a Cauzei CEDO Corneschi vs. România sunt aspecte care, pe de o parte, au fost lămurite la punctul II.1 din prezentele considerente, iar, pe de altă parte, interesează fondul nesoluţionat al cauzei.

Aşa cum corect a menţionat prima instanţă, numai dacă s-ar fi respins excepţiile invocate, ale autorităţii de lucru judecat şi lipsei de interes, s-ar fi putut trece la soluţionarea tuturor acestor aspecte litigioase.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO dar şi de art. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul invocă, în esenţă, dreptul de a obţine pronunţarea unei soluţii, în urma examinării cauzei, însă acest drept nu este unul absolut, el fiind limitat de lege în cazul admiterii unor excepţii.

Tot din acest motiv, considerentele hotărârii privind Cauza Corneschi vs. România nu vor fi tratate în recurs, nefiind decisive în privinţa soluţiei atacate.

În privinţa duratei procedurilor, aceasta nu poate constitui motiv de recurs, nu poate conduce la casarea hotărârii.

Art. 522 C. proc. civ. reglementează contestaţia privind tergiversarea procesului, cale procedurală la îndemâna oricărei părţi vătămate pentru invocarea încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil şi care nu a fost urmată de niciuna dintre părţi.

Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele arătate anterior, nefiind incident niciunul din motivele de casare invocate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. împotriva încheierii din 27 octombrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 1615 din 10 noiembrie 2021, precum şi împotriva încheierii din 16 martie 2022 şi a sentinţei civile nr. 620 din 30 martie 2022, toate pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.