Bad faith and asset transfer to self during tax inspection: joint and several liability of company administrator for causing insolvency under Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 17.12.2015 reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea în totalitate a deciziilor contestate - Decizia nr. 1710/02.01.2015 a Deciziei nr. 7606/02.06.2015 de angajare a răspunderii solidare, precum şi a oricărui act administrativ - fiscal întocmit baza acestor acte, suspendarea executării actelor administrativ atacate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauzei, în temeiul prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, iar în temeiul art. 453 din C. proc. civ., obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate în prezenta cauză.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 33 din 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului A..

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

A anulat decizia nr. 7606/02.06.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş Colectare Contribuabili Mijlocii - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi decizia nr. 1710/02.11.2015 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

A respins în rest acţiunea reclamantului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva a sentinţei civile nr. 33 din 27 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei au solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată.

În drept, recurentele-pârâte au invocat critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş Timişoara a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 33/27.01.2023 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul de mai sus, prin care instanţa a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de A., solicitând ca, prin hotărârea ce se pronunţa, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 33/27.01.2023 şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii în totalitate a cererii de anulare a actelor administrativ fiscale şi a cheltuielilor de judecata solicitate.

Se arată că prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.06.2015, a Deciziei nr. 1710/02.11.2015 emisă în soluţionarea contestaţiei prealabile şi încetarea oricăror demersuri în scopul aplicării procedurii de angajare a răspunderii solidare a contestatorului pentru obligaţiile de plată ale S.C. B. S.R.L. în sumă de 6.152.214 RON, criticând pentru nelegalitate şi netemeinicie aceste acte administrative.

Prin sentinţa civilă nr. 33/27.01.2023, instanţa a dispus anularea actelor administrative atacate şi a dispus respingerea în rest a cererii de chemare în judecată.

Sentinţa civilă nr. 33/27.01.2023 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul de mai sus, este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu "încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material" (art. 488, pct. 8 C. proc. civ.),

Apreciază că instanţa, în mod greşit, a dispus în acest sens, făcând o aplicare greşită a normelor legale incidente, datorată unei stări de fapt şi de drept reţinută în mod eronat, diferită de cea reală. Aşadar, deşi aceasta invocă aceleaşi texte legale ca şi organul de control, le dă acestora o interpretare greşită şi trunchiată. În mod paradoxal, (deşi se susţine că interpretarea organului fiscal este de natură subiectivă) apreciază că interpretarea instanţei este în mod vădit subiectivă, câtă vreme dovezile depuse de instituţia pârâtă dovedesc, în concret, existenţa relei-credinţe a administratorului societăţii.

Se arată că în perioada cuprinsă între data demarării inspecţiei fiscale (22.03.2012) şi data finalizării acesteia (14.11.2013), respectiv în perioada 22.04.2013 - 02.07.2013, d-nul A. a procedat la înstrăinarea unui număr de 10 autovehicule aflate în proprietatea debitoarei S.C. B. S.R.L., dintre care 9 autoutilitare şi remorci, subcategoria DB transport containere, folosite direct în activitatea principală a societăţii (de "recuperare a, materialelor reciclabile sortate"), creându-se prin aceasta premisele instaurării stării de insolvabilitate a societăţii, constatată de altfel ulterior de organul fiscal prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/20.03.2014 încheiat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Colectare Contribuabili Mijlocii.

O relevanţă deosebită o are şi faptul că din aceste 10 autovehicule scoase din patrimoniul societăţii, 9 autoturisme au fost instrainate chiar către intimat iar 1 autoturism către soţia intimatului, d-na C., confirmându-se astfel faptul că operaţiunile respective nu au reprezentat în fapt o decizie de afaceri, luată cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator, în litera şi spiritul legii (art. 72 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată coroborat cu art. 213 şi art. 2018 din C. civ.), în interesul exclusiv al societăţii.

Concluzia desprinsă astfel din cele relevate mai sus a fost că, actul de înstrăinare a activelor societăţii realizat de d-nul A. a avut ca unic scop scoaterea din patrimoniul S.C. B. S.R.L. a bunurilor mobile respective, în anticiparea rezultatelor inspecţiei fiscale aflată în derulare, acesta urmărind astfel, cu vădită rea-credinţă, provocarea insolvabilităţii societăţii, prin diminuarea patrimoniului acesteia, pentru a se putea sustrage în acest fel de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum total de 5.906.575 RON, stabilite de organul de control.

O dovadă suplimentară în acest sens este şi faptul că, ulterior achiziţionării autovehiculelor respective, d-nul A. a procedat la revânzarea a 7 dintre acestea către terţe persoane, cu intenţia clară de a-şi provoca propria insolvabilitate, ca persoană fizică, în calitate de potenţială persoană răspunzătoare în procedura de antrenare a răspunderii solidare prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi/sau în dosarul penal constituit pe seama sa urmare sesizării în acest sens a organelor de cercetare penală de către organul de inspecţie fiscală.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea administrator şi asociat al S.C. B. S.R.L., d-nul D., al cărui mandat de administrator s-a derulat în perioada 17.09.2013 - 12.06.2014, se constată că acesta a avut calitatea de asociat al societăţii de la înfiinţarea ei în anul 2011 şi a preluat funcţia de administrator şi pachetul majoritar al părţilor sociale (99,995%) în perioada în care aceasta era verificată fiscal de către structura de specialitate din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş, asumându-şi prin aceasta atât rezultatul inspecţiei fiscale respective, cât şi consecinţele acesteia, respectiv: corectarea comportamentului fiscal necorespunzător al societăţii constatat ca atare de organul de control, în sensul îndeplinirii obligaţiei de achitare către bugetul general consolidat a tuturor obligaţiilor fiscale stabilite cu această ocazie.

Cu toate acestea, în perioada mandatului său d-nul D. nu a întreprins niciun demers de reluare/redresare a activităţii societăţii, care să permită generarea de resurse financiare necesare achitării obligaţiilor fiscale şi comerciale ale societăţii, continuând în acest fel "politica" de abandonare a1 societăţii iniţiată de către fostul administrator A.. Definitorie astfel pentru actul de management al d-nul D. a fost absenţa oricărei preocupări faţă de promovarea şi propăşirea intereselor societăţii, în pofida obligaţiei legale şi contractuale avută în acest sens, precum şi intenţia sa vădită de abandonare a societăţii.

În contextul celor de mai sus, analizând prevederile art. 27 alin. (2) lit. a), b) şi d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a constatat că răspunzători pentru fapta de nedeclarare şi neachitare la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale societăţii, respectiv pentru fapta de provocare a stării de insolvabilitate a debitoarei S.C. B. S.R.L. prin înstrăinarea activelor societăţii, sunt ambii administratori ai societăţii, d-nul A., respectiv d-nul D., ale căror mandate succesive, aparent independente unul de celălalt, au concordat în ceea ce priveşte scopul urmărit, şi anume fraudarea creditorului bugetar, prin inducerea stării de insolvabilitate a societăţii şi sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

Astfel, d-nul A. a determinat nedeclararea şi neachitarea, cu rea-credinţă, a obligaţiilor fiscale ajunse la scadenţă ale S.C. B. S.R.L., precum şi provocarea stării de insolvabilitate a societăţii ca urmare a înstrăinării/dobândirii, cu rea-credinţă, a activelor debitorului (art. 27 alin. (2) lit. a), lit. b) şi lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată), prin următoarele operaţiuni:

1) promovarea, derularea şi încurajarea unor politici şi practici financiar-economice şi contabile caracterizate de o conduita fiscala ilicita, în sensul întocmirii de documente contabile şi efectuării de înregistrări şi operaţiuni în evidenta contabila al căror scop final a fost sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale şi fraudarea bugetului general consolidat, prin diminuarea veniturilor realizate şi implicit a obligaţiilor fiscale aferente

Prejudiciul constatat şi stabilit de organele fiscale în acest caz, sub forma obligaţiilor fiscale suplimentare de natura impozitului pe profit şi a TVA (debit + accesorii) stabilite în sarcina S.C. B. S.R.L. a fost în sumă totală de 5.906.575 RON, din care 1.579.313 RON (1.119.838 RON + 167.976 + 291.499), cu titlu de impozit pe profit şi 4.327.262 RON (2.643.713 + 361.677 + 1.321.872), cu titlu de TVA.

2) înstrăinarea, cu rea-credinţă, către familia intimatului, în perioada, cuprinsă între data demarării inspecţiei fiscale (22.03,2012) şi data finalizării acesteia (14.11.2013), respectiv în perioada 22.04.2013 -02.07.2013, a activelor debitoarei S.C. B. S.R.L., utilizate în mod direct în activitatea principală a acesteia, urmată ulterior de revânzarea acestora, provocând astfel insolvabilitatea societăţii şi a sa, ca persoană fizică, aspect care demonstrează în mod clar intenţia sa de a provoca insolvabilitatea persoanei juridice S.C. B. S.R.L. dar şi insolvabilitatea sa, ca persoană fizică, în calitate de potenţială persoană răspunzătoare în procedura de antrenare a răspunderii solidare prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi/sau în dosarul penal constituit pe seama sa urmare sesizării în acest sens a organelor de cercetare penală de către organul de inspecţie fiscală.

3) promovarea, conducerea şi încurajarea unui model de afaceri dezvoltat şi în cadrul S.C. E. S.R.L., caracterizat de o conduită fiscală ilicită, constatată ca atare de organul fiscal în cuprinsul Deciziei privind atragerea răspunderii solidare nr. x/06.09.2012 emisă de D.G.F.P. Timiş, al cărui ultim scop a fost obţinerea de venituri din activitatea desfăşurată, fără plata obligaţiilor fiscale aferente şi abandonarea societăţii în insolvabilitate şi/sau insolvenţă după acumularea de arierate la bugetul general consolidat în cuantum semnificativ.

În ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor legale privind atragerea răspunderii solidare a persoanelor fizice A. şi D. pentru obligaţiile fiscale neachitate ale S.C. B. S.R.L., în temeiul art. 27, alin. (2), lit. a), b) şi d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile O.P.A.N.A.F. nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispoziţiile art. 27 şi 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscal, înscrisurile existente la dosarul de atragere a răspunderii demonstrează existenţa împrejurărilor de fapt cerute de lege în acest sens, împrejurări care concură la probarea întrunirii cumulative a tuturor elementelor răspunderii patrimoniale civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite imputate, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate şi a vinovăţiei persoanelor în cauza

Legătura de cauzalitate rezultă din faptul că prejudiciul constatat şi stabilit în speţă este consecinţa directă a faptelor ilicite imputate celor doi administratori A. şi D., respectiv a nedeclarării şi neachitării obligaţiilor fiscale ale societăţii şi a înstrăinării activelor acesteia, în urma căreia a survenit insolvabilitatea societăţii.

Vinovăţia persoanelor răspunzătoare A. şi D., sub forma "relei-credinţe", este dată de conduita conştientă şi consecventă a acestora în actul de management al societăţii, al cărui scop vădit a fost sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente şi prejudicierea în acest fel a creditorul bugetar.

În ceea ce priveşte "netemeinicia Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.06.2015", precizează următorele:

a) Referitor la aspectul potrivit căruia la dosarul de angajare a răspunderii solidare s-ar regăsi înscrisuri certe din care ar rezulta că marfa care a fost achiziţionată de la societăţile F. S.R.L, S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L. ar fi intrat efectiv în patrimoniul societăţii, fiind plătită prin bancă şi revândută ulterior către clienţii societăţii, operaţiunile respective neavând astfel caracter fictiv, însă organul fiscal cu atribuţii de instrumentare a dosarului de angajare a răspunderii nu ar fi verificat documentele respective, în ciuda prevederilor pct. 3.5 şi ale pct. 6.12 din Ordinul P.A.N.A.F. nr. 127/2014, contestatorul susţinând chiar că în baza temeiurilor legale anterior menţionate organul fiscal cu atribuţii în soluţionarea dosarului de angajare a răspunderii solidare ar fi avut competenţa reanalizării constatărilor Raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.11.2013 cu privire la aspectele respective, reiterează susţinerile din cuprinsul actului administrativ fiscal contestat.

În aceste condiţii, atâta vreme cât, în speţă, actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/19.11.2013 întocmită de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Activitatea de Inspecţie Fiscală, care a avut la bază constatările cuprinse în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/18.11.2013, nu a fost desfiinţat de organele administrative/jurisdicţionale competente, acesta beneficiază de prezumţia de legalitate mai sus menţionată, cu toate consecinţele sale juridice şi fiscale.

b) Referitor la aspectul potrivit căruia autovehiculele identificate de organul fiscal ca fiind "înstrăinate, cu rea-credinţă, către familia domniei sale, în perioada cuprinsă între data demarării inspecţiei fiscale (22.03.2012) şi data finalizării acesteia (14.11.2013), respectiv în perioada 22.04.2013 - 02.07.2013", au fost aduse în firmă pe banii personali ai contestatorului, acesta creditând societatea cu importante sume de bani, care nici până în prezent nu au fost recuperate, acesta având calitatea de creditor al S.C. B. S.R.L. pentru suma de 607.889,13 RON, menţionează că la momentul înstrăinării autovehiculelor respective, acestea se aflau în proprietatea debitoarei S.C. B. S.R.L., fiind irelevantă, din perspectiva procedurii de declarare a insolvabilităţii societăţii, modalitatea de achiziţionare a acestora. Faptul că, potrivit susţinerilor d-nului A., acestea au fost achiziţionate cu propriile resursele financiare aduse în firmă, ii conferă domniei sale dreptul de recuperare a fondurilor respective în conformitate cu situaţia financiară şi juridică a societăţii şi prevederile legale incidente, decizia sa, de achiziţionare a autovehiculelor respective, fiind o decizie de afaceri, similară celei de înstrăinare a acestora, pe care si-a asumat-o la momentul respectiv, cu toate consecinţele sale legale.

Arată că pe momentul înstrăinării bunurilor mobile în cauză, a coincis cu perioada cuprinsă între data demarării inspecţiei fiscale (22.03.2012) şi data finalizării acesteia (14.11.2013), iar persoanele beneficiare ale tranzacţiilor respective, au fost intimatul şi soţia acestuia. Cele două aspecte demonstrează intenţia clară a contestatorului de provocare a insolvabilităţii societăţii, prin diminuarea patrimoniului acesteia, pentru a se putea sustrage în acest fel de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum total de 5,906.575 RON, stabilite de organul de control.

O dovadă suplimentară în acest sens este şi faptul că, ulterior achiziţionării autovehiculelor respective, d-nul A. a procedat la revânzarea a 11 dintre acestea către terţe persoane, cu intenţia clară de a-şi provoca şi propria insolvabilitate, ca persoană fizică, în calitate de potenţială persoană răspunzătoare, în procedura de antrenare a răspunderii solidare prevăzuta de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările şi completările ulterioare si/sau în dosarul penal constituit pe seama sa urmare sesizării în acest sens a organelor de cercetare penală de către organul de inspecţie fiscală.

c) Referitor la aspectul potrivit căruia insolvabilitatea S.C. B. S.R.L. ar fi fost provocată de anularea înregistrării în scopuri de TVA a societăţii, prin Decizia nr. 7508/13.03.2013 privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA emisă de organul fiscal, arată că măsura respectivă, luată de organul fiscal în temeiul art. 153 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, este consecinţa directă a conduitei sale nelegale înregistrată în activitatea de administrare a S.C. E. S.R.L., pentru care i s-a angajat răspunderea solidară prin Decizia privind atragerea răspunderii solidare nr. x/06.09.2012 emisă de D.G.F.P. Timiş şi care a determinat înscrierea faptei respective în cazierul fiscal al domniei sale.

d)Referitor la aspectul potrivit căruia organul fiscal cu atribuţii în soluţionarea dosarului de angajare a răspunderii solidare nu ar fi ţinut cont de soluţia Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor, pronunţată cu ocazia soluţionării contestaţiei formulată de S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/19.11.2013 întocmită de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Activitatea de Inspecţie Fiscală, soluţie cuprinsă în Decizia nr. 211/25.07.2015, şi nici de aşa-zisul caracter incert al obligaţiilor fiscale ale societăţii stabilite prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/19.11.2013 întocmită de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Activitatea de Inspecţie Fiscală, precizează următoarele:

Suspendarea soluţionării contestaţiei respective, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru suma de 2.155.212 RON, până la soluţionarea aspectelor de natură penală sesizate în cauză, nu reprezintă temei legal de suspendare a procedurii de angajare a răspunderii solidare pentru obligaţiile fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal în discuţie.

Similar, nici contestaţia în sine formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/19.11.2013 întocmita de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş -Activitatea de Inspecţie Fiscală şi nici contestaţiile formulate în faţa instanţelor judecătoreşti împotriva actelor de executare silită emise în baza titlului de creanţă respectiv nu reprezintă temeiuri legale de suspendare a demersurilor ulterioare inclusiv a procedurii de angajare a răspunderii solidare, efectuate de organul fiscal în vederea recuperării creanţei sale astfel stabilite.

Având în vedere această stare de fapt, soluţia instanţei de judecată apare ca fiind neîntemeiată. Astfel, instanţa apreciază ca înstrăinarea autovehiculelor ce se aflau în proprietatea debitoarei S.C. B. S.R.L. reprezintă o simplă înstrăinare, care nu dovedeşte reaua-credinţă a administratorului.

3.2. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 33/27.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, solicitând casarea în parte a hotărârii atacate şi în fond, respingerea în integralitate a acţiunii de fond ca neîntemeiată.

Se arată că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Concluziile instanţei prin care admite în fond pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiate, fiind rezultatul unor aprecieri subiective, contrazise de probatoriu de la dosar şi de starea de fapt care rezultă din acest probatoriu.

La baza emiterii Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.06.2015 au stat o serie de împrejurări de fapt şi de drept, aşa cum s-a arătat şi în faţa instanţei de fond.

Astfel, la data de 20.03.2014, urmare a analizării tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept privind situaţia financiar-economica a B. S.R.L, AJFP Timiş a procedat la întocmirea Procesului - Verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. 1/20.03.2014, prin care a constatat ca, raportat la cuantumul total al obligaţiilor fiscale cu care B. S.R.L, figura în evidenta fiscala la data de 20.03.2014, de 5.916.949 RON, şi valoarea însumată estimată a tuturor bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitoarei, de 587.097,53 RON, B. S.R.L, se află în evidentă stare de insolvabilitate.

Cu ocazia analizei respective, AJFP Timiş a luat cunoştinţă de comportamentul vădit culpabil al administratorului şi asociatului societăţii, intimatul A., care în perioada 26.04.2011 - 31.03.2012 în calitate de administrator al B. S.R.L., nu a declarat la organul fiscal veniturile realizate din activitatea comercială desfăşurată cu o serie de societăţi comerciale din ţară şi nici nu a procedat la achitarea obligaţiilor fiscale aferente acestora, în sumă totală de 5.906.575 RON, ulterior constatării şi stabilirii lor de către organul de inspecţie fiscală competent prin RIF nr. x/18.11.2013 şi Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/19.11.2013 întocmite de AJFP Timiş.

Totodată, în perioada cuprinsă între data demarării inspecţiei fiscale (22.03.2012) şi data finalizării acesteia (14.11.2013), respectiv în perioada 22.04.2013 - 02.07.2013, intimatul a procedat la înstrăinarea unui număr de 10 autovehicule aflate în proprietatea debitoarei B. S.R.L., dintre care 9 autoutilitare şi remorci, subcategoria DB transport containere, folosite direct în activitatea principala a societăţii (de "recuperare a materialelor reciclabile sortate"), creându-se prin aceasta condiţiile directe şi nemijlocite a instaurării stării de insolvabilitate a societăţii, situaţi constatata de altfel neechivoc ulterior de organul fiscal prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/20.03.2014 încheiat de AJFP Timiş.

O relevanţă deosebită o are şi faptul că din aceste 10 autovehicule scoase din patrimoniul societăţii, 9 autoturisme au fost înstrăinate chiar către dânsul ca şi persoană fizică, iar 1 autoturism către soţia dânsului, d-na C., confirmându-se astfel faptul ca operaţiunile respective nu au reprezentat în fapt o decizie de afaceri, luată cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator, în litera şi spiritul legii (art. 72 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată coroborat cu art. 213 şi art. 2013 din C. civ.), în interesul exclusiv al societăţii, înstrăinarea în grabă şi în bloc a aproape tuturor activelor societăţii (10 autovehicule din 11 deţinute de debitoare) întărind ideea că aceasta nu a fost determinată de cursul firesc al activităţii societăţii sau de o reală oportunitate de valorificare a autovehiculelor respective, urmare unor oferte avantajoase primite în acest sens. În nota aceluiaşi raţionament ilogic de afaceri, vânzarea respectivă nu a fost urmată de o înlocuire a autovehiculelor vândute cu altele noi/second hand, în vederea continuării activităţii.

În aceste condiţii prima instanţă a apreciat în mod greşit, contrar tuturor dovezilor existente, faptul că se constată exclusiv o lipsă de diligenţă în gestionarea afacerii şi nu a unei rele-credinţe mai mult decât evidentă. Din toată starea de fapt arătată nu rezultă decât faptul că, prevăzând cele ce urma să determine inspecţia fiscală (cunoscând în mod evident faptele pe care le-a săvârşit în administrarea societăţii a cărui administrator era) şi urmărind zădărnicirea efectelor acestor constatări de recuperare a sumelor datorate bugetului general consolidat, intimatul a înstrăinat bunurile societăţii unor apropiaţii, neputând considera o simplă coincidenţă atât cumpărătorii, cât şi momentul în care a avut loc vânzarea.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea administrator şi asociat al B. S.R.L, D., al cărui mandat de administrator s-a derulat în perioada 17.09.2013 - 12.06.2014, acesta a avut calitatea de asociat al societăţii de la înfiinţarea ei în anul 2011 şi a preluat funcţia de administrator şi pachetul majoritar al părţilor sociale (99,995%) în perioada în care aceasta era verificată fiscal de către structura de specialitate din cadrul AJFP Timiş, asumându-şi prin aceasta atât rezultatul inspecţiei fiscale respective, cât şi consecinţele acesteia, respectiv corectarea comportamentului fiscal necorespunzător al societăţii constatat ca atare de organul de control, în sensul îndeplinirii obligaţiei de achitare către bugetul general consolidat a tuturor obligaţiilor fiscale stabilite cu această ocazie.

Cu toate acestea, în perioada mandatului său d-nul D. nu a întreprins niciun demers de reluare/redresare a activităţii societăţii, care să permită generarea de resurse financiare necesare achitării obligaţiilor fiscale şi comerciale ale societăţii, continuând în acest fel "politica" de abandonare a societăţii iniţiată de către fostul administrator A.. Definitorie astfel pentru actul de management al d-nul D. a fost absenţa oricărei preocupări faţă de promovarea şi propăşirea intereselor societăţii, în pofida obligaţiei legale şi contractuale avută în acest sens, precum şi intenţia sa vădită de abandonare a societăţii.

Astfel, punctual, A. a determinat nedeclararea şi neachitarea, cu rea-credinţă, a obligaţiilor fiscale ajunse la scadenta a B. S.R.L., precum şi provocarea stării de insolvabilitate a societăţii ca urmare a înstrăinării/dobândirii, cu rea-credinţă, a activelor debitorului (art. 27 alin. (2) lit. a), lit. b) şi lit. d) din Codul de procedură fiscală).

În opoziţie cu cele afirmate de judecătorul fondului, înscrisurile existente la dosar demonstrează din plin existenţa împrejurărilor de fapt cerute de lege pentru angajarea răspunderii solidare, împrejurări care întrunesc cumulativ toate elementelor răspunderii patrimoniale civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite imputate, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate şi a vinovăţiei persoanelor în cauză.

Astfel, fapta ilicită imputată constă în "nedeclararea şi neachitarea" obligaţiilor fiscale constatate şi stabilite ca atare de către organul de inspecţie fiscală din cadrul AJFP Timiş, precum şi în "înstrăinarea, cu rea-credinţă, activelor debitorului, provocându-i astfel insolvabilitatea", respectiv "dobândirea, cu rea-credinţă, anterior datei declarării insolvabilităţii, de active de la debitor". Or, aceste aspecte nu sunt doar prezumate aşa cum reţine prima instanţă, ci sunt dovedite tocmai de faptele intimatului care îndeplineşte cu ştiinţă aceste acţiuni sau inacţiuni, reaua-credinţă fiind dovedită.

Prejudiciul existent în cauză, în cuantum total de 6.152.214 RON, este reprezentat de totalul obligaţiilor fiscale nedeclarate şi/sau neachitate ale societăţii, aşa cum rezultă acestea din evidenţa fiscală, având la bază actele administrative fiscale încheiate de organul de inspecţie fiscală, precum şi propriile declaraţii fiscale ale societăţii debitoare.

Legătura de cauzalitate rezultă din faptul că prejudiciul constatat şi stabilit în speţă este indubitabil consecinţa directă a faptelor ilicite imputate celor doi administratori A. şi D., respectiv a nedeclarării şi neachitării obligaţiilor fiscale ale societăţii şi a înstrăinării activelor acesteia, în urma căreia a survenit insolvabilitatea societăţii, toate actele materiale fiind acte de voinţă, nedatorate vreunei erori de apreciere a stării de fapt, scopul conduitei intimatului fiind mai mult decât evident.

Vinovăţia intimatului, sub forma "relei-credinţe", este dată de conduita conştientă şi consecventă a acestuia în actul de management al societăţii, al cărui scop vădit a fost sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente şi prejudicierea în acest fel a creditorul bugetar.

Mai mult, deşi judecătorul fondului ignoră acest aspect, "reaua-credinţă" a intimatului şi a celuilalt fost administrator societar este întărită şi de stăruinţa acestora în comportamentul fiscal nelegal, reflectată în toate actele şi faptele săvârşite în calitate de administratori ai B. S.R.L.

Referitor la aspectul potrivit căruia autovehiculele identificate de organul fiscal ca fiind "înstrăinate, cu rea-credinţă, în perioada cuprinsă între data demarării inspecţiei fiscale (22.03.2012) şi data finalizării acesteia (4.11.2013), respectiv în perioada 22.04.2013 - 02. 07.2013", au fost aduse în firmă pe banii personali ai intimatului, acesta creditând societatea cu importante sume de bani, care nici până în prezent nu au fost recuperate, intimatul având calitatea de creditor a B. S.R.L, pentru suma de 607.889,13 RON, acest aspect a fost reţinut eronat de prima instanţă.

Astfel, la momentul înstrăinării autovehiculelor respective, acestea se aflau în proprietatea B. S.R.L., fiind irelevantă, din perspectiva procedurii de declarare a insolvabilităţii societăţii, modalitatea de achiziţionare a acestora. Faptul că, potrivit susţinerilor intimatului, acestea au fost achiziţionate cu propriile resursele financiare aduse în firmă, îi conferă domniei sale dreptul de recuperare a fondurilor respective în conformitate cu situaţia financiară şi juridică a societăţii şi prevederile legale incidente, decizia sa, de achiziţionare a autovehiculelor respective, fiind o decizie de afaceri, similară celei de înstrăinare a acestora, pe care şi-a asumat- o la momentul respectiv, cu toate consecinţele sale legale.

Este însă de remarcat momentul înstrăinării bunurilor mobile în cauză, moment ce a coincis cu perioada cuprinsă între data demarării inspecţiei fiscale (22.03.2012) şi data finalizării acesteia (14.11.2013), dar şi pe persoanele beneficiare ale tranzacţiilor respective, şi anume, intimatul şi soţia acestuia.

Cele două aspecte demonstrează intenţia clară a intimatului de provocare a insolvabilităţii societăţii, prin diminuarea patrimoniului acesteia, pentru a se putea sustrage în acest fel de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum total de 5.906.575 RON, stabilite de organul de control.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la data de 23 aprilie 2023 prin care a solicitat pe cale de excepţie anularea recursurilor ca fiind nemotivate, iar pe fondul acestora a solicitat respingerea recursurilor declarate, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

În ceea ce priveşte excepţia nulităţiin recursurilor invocată de intimatul-reclamant, se constată că aceasta este nefondată, în mod evident criticile cuprinse în dezvoltarea motivelor de recurs subsumându-se cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., făcându-se referire la greşita aplicare de către prima instanţă a normelor de drept incidente în speţă, prin raportare la situaţia de fapt şi materialul probator aferet cauzei.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recursurile promovate în cauză, subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conţin critici de nelegalitate identice, astfel încât, în analiza acestora referirile vor fi comune, neimpunându-se cercetarea separată a susţinerilor recurentelor-pârâte.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma considerentelor acesteia, a situaţiei de fapt reţinute de prima instanţă, a temeiurilor de drept incidente în cauză, prin raportare la criticile recurentelor relative la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, instanţa de control judiciar apreciază că recursul declarat în cauză este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Ca situaţie de fapt, aferentă speţei, se reţine că prin Decizia nr. 7606/2.06.2015, emisă în baza art. 27 Codul de procedură fiscală, s-a procedat la atragerea răspunderii solidare a reclamantului-intimat în calitate de fost administrator al B. S.R.L., reţinându-se că acestuia în calitate de fost administrator) îi incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societăţii în stare de insolvenţă şi ulterior de faliment întrucât nu şi-a îndeplinit atribuţiile de gestiune a societăţii, prin înstrăinarea activelor societăţii, nu a întreprins măsuri de redresare a societăţii, nu a achitat la timp obligaţiile fiscale, coroborate cu intenţia vădită de abandonare a societăţii, toate acestea fiind săvârşite cu rea credinţă de către intimat, profitând de funcţia pe care o deţinea în societatea comercială.

S-a arătat în cuprinsul actului administrativ contestat că intimatul-reclamant (având calitatea de administrator al B. S.R.L. în perioada 26.04.2011-31.03.2012) nu a declarat la organul fiscal veniturile realizate din activitatea comercială desfăşurată cu o serie de societăţi şi nici nu a procedat la achitarea obligaţiilor fiscale aferente acestora în sumă de 5.906.575 RON, ulterior constatării şi stabilirii lor de către organul de inspecţie fiscală prin Decizia de impunere nr. x/19.11.2013 emisă de AJFP Timiş.

Se reţine totodată că în perioada cuprinsă între data demarării inspecţiei fiscale (22.03.2012) şi data finalizării acesteia (14.11.2013) intimatul a procedat la înstrăinarea către propria persoană şi către soţia sa a unor bunuri aflate în proprietatea persoanei juridice al cărei administrator era, creându-se astfel condiţiile directe pentru instaurarea stării de insolvabilitate a societăţii, stare constatată de organul fiscal prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/20.03.2014.

Reţinând în esenţă această situaţie de fapt, prima instanţă a apreciat însă că în cauză nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 pentru atragerea răspunderii solidare a administratorului întrucât nu s-a demonstrat în concret legătura de cauzalitate între faptele ilicite şi starea de insolvabilitate a debitorului principal şi nici reaua credinţă a reclamantului, reţinând că atâta vreme cât achiziţiile care se prezumă a fi fictive şi introduse nelegal în contabilitate de către administrator pentru a scădea venitul impozabil au fost apreciate ca fiind operaţiuni contabile în cadrul unui dosar penal, aceste operaţiuni s-au desfăşurat efectiv.

Arată judecătorul fondului că în ceea ce priveşte susţinerea pârâtei în sensul ca reclamantul a înstrăinat cu rea-credinţă, către familia domniei sale, în perioada cuprinsă între data demarării inspecţiei fiscale (22.03.2012) şi data finalizării acesteia (14.11.2013), respectiv în perioada 22.04.2013 - 02.07.2013, a activelor debitoarei S.C. B. S.R.L., utilizate în mod direct în activitatea principala a acesteia, urmată ulterior de revânzarea acestora, provocând astfel insolvabilitatea societăţii şi a domniei sale, nu se poate prezuma că simpla înstrăinare a unor mobile ale debitorului a dus la starea de insolvabilitate a societăţii, fiind necesară dovedirea modalităţii prin care s-a provocat insolvabilitatea societăţii, înstrăinare sau ascundere a bunurilor mobile, imobile aflate în proprietatea acesteia, precum şi reaua-credinţă a persoanei obligate solidar.

Totodată, Curtea de Apel a reţinut şi că în cuprinsul Raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţa debitoarei S.C. B. S.R.L. - depus de către lichidatorul judiciar raport de face parte integranta din Hotărârea nr. 1031/11.06.2015 prin care s-a dispus de către instanţa de judecată închiderea procedurii, s-a menţionat că "insolventa debitoarei s-a datorat în principal nerecuperării creanţelor, dar şi conjuncturii economice nefavorabile, reacţiilor întârziate la schimbările pieţei, angajării în unele proiecte complexe fără asigurarea prealabila a finanţării şi a lipsei unui capital circulant propriu la nivelul necesarului, toate acestea fiind, de altfel, fapte neprevăzute de disp. art. 138 din Legea insolventei. Alte cauze care au dus la starea de insolventa au fost lipsa resurselor propria de finanţare a activităţii, lipsa disponibilităţilor financiare necesare stingerii datoriilor acumulate, precum şi imposibilitatea recuperării creanţelor societăţii". În cadrul dosarului de insolventa nr. 1951/30/2014 în raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolventa a societăţii B., administratorul judiciar a constatat şi a reţinut faptul că nu se impune atragerea răspunderii organelor de conducere pentru insolventa societăţii şi respectiv faptul că nu sunt incidente prevederile art. 138 din Legea insolvenţei.

Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. b), c), d) din Codul de procedură fiscală potrivit cărora:

"Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...) b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului; c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate; d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale".

În ceea ce priveşte reaua credinţă a reclamantului-intimat, deşi Codul de procedură fiscală nu defineşte această noţiune, în doctrină şi practica judiciară se reţine că aceasta este atitudinea unei persoane care săvârşeşte un fapt sau un act contrar legii cu intenţie directă sau cu intenţie indirectă atunci când chiar dacă nu urmăreşte rezultatul faptei sale acceptă riscul sau posibilitatea ca acesta să se producă.

Este real că răspunderea administratorilor/asociaţilor nu devine operantă în mod automat în toate cazurile când pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci doar atunci când se face dovada că aceştia au cauzat starea de insolvabilitate a societăţii prin săvârşirea culpabilă a vreuneia dintre faptele expres şi limitativ enumerate la art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârşită. Totodată, răspunderea persoanelor anterior menţionate este condiţionată de existenţa legăturii de cauzalitate între faptele expuse şi starea de insolvabilitate, astfel încât fiind vorba despre răspundere, dispoziţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse şi asupra altor acţiuni sau omisiuni.

În ceea ce priveşte întrunirea elementelor răspunderii patrimoniale a recurentului-reclamant, se constată că organul fiscal a dovedit faptele sale ilicite din perioada în care a fost administrator al societăţii supusă controlului fiind probat că a acţionat cu rea credinţă, profitând de funcţia pe care o deţinea în societatea comercială.

Preliminar, Înalta Curte a constatat că prima instanţă a înlăturat concluziile actului administrativ fiscal contestat relative la efectuarea de către intimatul-reclamant a înregistrărilor în evidenţa contabilă cu scopul fraudării bugetului general consolidat şi a sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale ţinând cont de constatările din cadrul dosarului penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, apreciind că raportul de constatare efectuat de specialistul antifraudă ANAF din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş (care a opinat faptul că nu este probată fictivitatea operaţiunilor la nivelul furnizorilor, nefiind suficient comportamentul fiscal neadecvat) este relevant în acest sens şi constituie o dovadă a efectivităţii operaţiunilor economice desfăşurate de societatea B. S.R.L..

Instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului s-a raportat în mod eronat exclusiv la probatoriul administrat în faza de urmărire penală în cadrul dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, în condiţiile în care actul administrativ contestat a reţinut diminuarea în mod nejustificat a impozitului pe profit realizat de societate din operaţiunile comerciale derulate cu mai mulţi furnizori prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli, în baza unor facturi care nu întruneau condiţiile legale de documente justificative sau care nu confirmau realitatea operaţiunilor efectuate.

Astfel, s-a reţinut înstrăinarea către sine însuşi a următoarelor autovehicule aflate iniţial in proprietatea societăţii:

- remorca marca x, an fabricaţie 1965, nr. înmatriculare x, serie şasiu x;

- autoutilitara marca x, an fabricaţie 2008, nr. înmatriculare, x, serie şasiu x;

- autoutilitara marca x, an fabricaţie 2004, nr. înmatriculare x, serie şasiu x;

- remorca marca x, an fabricaţie 1995, nr. înmatriculare x, serie şasiu x;

- remorca marca x, an fabricaţie 1993, nr. înmatriculare x, serie şasiu x;

- autoturism marca x, an fabricaţie 2011, nr. înmatriculare x, serie şasiu x;

- autoutilitara marca x, an fabricaţie 1999, nr. înmatriculare x, serie şasiu x;

- remorca marca x, an fabricaţie 1999, nr. înmatriculare x, serie şasiu x;

- autoutilitara marca x, an fabricaţie 2005, nr. înmatriculare x, serie şasiu x;

- înstrăinarea către soţia domniei sale, d-na C., a autovehiculului aflat iniţial in proprietatea societăţii constând in:

- autoturism marca x, an fabricaţie 2012, nr. înmatriculare x, serie şasiu x

- revânzarea către terţe persoane a 7 dintre autovehiculele mai sus menţionate, in perioada 18.04.2014- 16.05.2014, după cum urmează:

- remorca marca x, an fabricaţie 1995, nr. înmatriculare x, serie şasiu x a fost revândută in data de 16.05.2014 terţei persoane S.C. I. S.R.L.;

- autoutilitara marca x, an fabricaţie 2004, nr. înmatriculare x, serie şasiu x a fost revândută in data de 16.05.2014 terţei persoane J.;

- remorca marca x, an fabricaţie 1995, nr. înmatriculare x, serie şasiu x a fost revândută in data de 18.04.2014 terţei persoane S.C. I. S.R.L.;

- remorca marca x, an fabricaţie 1993, nr. înmatriculare x, serie şasiu x a fost revândută in data de 18.04.2014 terţei persoane S.C. I. S.R.L.;

- autoutilitara marca x, an fabricaţie 1999, nr. înmatriculare x, serie şasiu x a fost revândută in data de 18.04.2014 terţei persoane S.C. I. S.R.L.;

- remorca marca x, an fabricaţie 1999, nr. înmatriculare x, serie şasiu x a fost revândută in data de 18.04.2014 terţei persoane S.C. I. S.R.L;

- autoutilitara marca x, an fabricaţie 2005, nr. înmatriculare x, serie şasiu x a fost revândută in data de 18.04.2014 terţei persoane S.C. I. S.R.L.

Astfel, este real că în cadrul dosarului penal menţionat s-a pronunţat ordonanţa de clasare din 18.04.2022 prin care s-a constatat că nu este îndeplinită cerinţa textului de lege incriminator cu privire la latura subiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală întrucât nu s-a făcut dovada intenţiei frauduloase a contribuabilului (reclamantul-intimat) în stabilirea cu rea credinţă a taxelor şi contribuţiilor, dar prima instanţă trebuia să aibă în vedere faptul că organul fiscal a reţinut pentru atragerea răspunderii reclamantului-intimat deducerea în mod nejustificat, respectiv neînregistrarea ca fiind colectate a unor sume în baza unor facturi care nu îndeplineau calitatea de document justificativ. Ori, o astfel de analiză a caracterului legal sau nelegal de document justificativ putea fi realizată exclusiv în cadrul procedurii administrative prealabile de contestare a deciziei de impunere, respectiv de către instanţa de contencios administrativ fiscal, neavând relevanţă concluziile organului de cercetare penală cu atât mai mult cu cât acestea au avut în vedere lipsa intenţiei în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi nu legalitatea facturilor emise de furnizori.

Aşadar, în considerarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi având în vedere considerentele anterioare, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a apreciat eronat materialul probator administrat în cauză, neavând în vedere conţinutul deciziei de atragere a răspunderii solidare şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative relativ derularea de către reclamantul -intimat a unor practici financiar economice şi contabile caracterizate de o conduită fiscală ilicită în sensul efectuării de înregistrări şi operaţiuni în evidenţa contabilă pentru diminuarea veniturilor realizate şi a obligaţiilor fiscale aferente.

Se constată totodată că, bazându-se exclusiv pe constatările organelor de cercetare penală, judecătorul fondului a omis a analiza legătura de cauzalitate între inducerea stării de insolvabilitate a B. S.R.L. şi conduita fiscală a administratorului reclamant-intimat, legături de cauzalitate care reiese în mod evident pe de o parte avându-se în vedere cuantumul total al obligaţiilor fiscale cu care societatea figura în evidenţa fiscală la 20.03.2014 (5.916.949 RON) şi cuantumul cheltuielilor totale aferente unor facturi care nu întruneau condiţiile legale de documente justificative emise în perioada 2011-2012.

Chiar dacă soluţia primei instanţe relativă la faptul că achiziţiile menţionate anterior au fost introduse legal în contabilitate de către reclamantul intimat s-a bazat în mod exclusiv pe constatările şi probatoriul administrat în cazul dosarului penal, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte concluzia Curţii de Apel referitoare la legalitatea înstrăinării de către administrator a activelor debitoarei S.C. B. S.R.L., urmată de revânzarea acestora nu se bazează pe motive de fapt sau de drept pertinente.

Astfel, autoritatea publică pârâtă a reţinut că în perioada cuprinsă între data începerii şi cea a finalizării inspecţiei fiscale (22.03.2012-14.11.2013) administratorul S.C. B. S.R.L. a înstrăinat un număr de nouăsprezece autovehicule aferente activităţii persoanei juridice către persoana fizică A. (intimatul-reclamant) iar în perioada 22.04.2013-02.07.2013 a revândut parte din aceste autovehicule (ca persoană fizică) unor terţe persoane inclusiv rudelor sale.

În pofida numărului important de bunuri mobile înstrăinate şi a modalităţii succesive de vânzare a acestora, instanţa de fond a considerat că nu se poate prezuma că simpla înstrăinare a unor bunuri a dus la starea de insolvabilitate a societăţii, fără a avea în vedere dispoziţiile exprese ale art. 25 alin. (2) lit. a), b), d) din O.G. nr. 92/20063 reţinând necesitatea existenţei unor dovezi concludente pentru reţinerea relei-credinţe, dar neindicând în ce constă caracterul pertinent al acestora.

Înalta Curte apreciază că modalitatea de înstrăinare a bunurilor societăţii, perioada în care a avut loc acest transfer de proprietate, persoanele care au fost parte ale contractelor de transmisiune de bunuri (în forma iniţială sau la revânzarea autovehiculelor) reprezintă argumente elocvente care conturează în mod evident intenţia directă a reclamantului-intimat de a provoca insolvabilitatea societăţii al cărui administrator era, dar şi insolvabilitatea sa ca persoană fizică.

În consecinţă, constatând legalitatea actului administrative-fiscale emise de autorităţile publice pârâte, instanţa de control judiciar apreciază că se impune, în baza art. 497 C. proc. civ., admiterea recursurilor, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamantul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor invocată de intimatul-reclamant.

Admite recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş împotriva sentinţei civile nr. 33 din 27 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi în rejudecare respinge acţiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.