Financial regulator sanction of corporate director: procedural notice validity, classification of reporting duty breach, and individualization of fine under Law 237/2015

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 19.04.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând:

1. în principal, anularea Deciziei nr. 310 emisă de ASF în data de 15.03.2022, ca nelegală şi netemeinică şi să se dispună înlăturarea sancţiunii amenzii în cuantum de 98.500 RON;

2. în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancţiunea avertismentului;

3. în cazul admiterii acţiunii, obligarea pârâtei la restituirea a 50% din cuantumul amenzii achitate, sumă care se face venit la bugetul ASF;

4. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 463 din data de 21 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs ce face obiectul judecăţii

Împotriva sentinţei civile nr. 463 din 21 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs reclamanta A..

În cadrul recursului său, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. reclamanta A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, în principal, anularea Deciziei nr. 310/15.03.20223 ca nelegală şi netemeinică şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea sancţiunii amenzii în cuantum de 98,500 RON, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancţiunea avertismentului, respectiv, în cazul admiterii acţiunii, obligarea pârâtei la restituirea a 50% din cuantumul amenzii achitate, sumă care se face venit la bugetul ASF, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta A. a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, aceasta solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat, şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea i-a fost comunicată în termenul legal, recurenta -reclamantă nu a formulat Răspuns la întâmpinare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4711 alin. (4) C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ.

Procedura de soluţionare a recursului

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 06.09.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.05.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare în principal asupra cererii de suspendare a judecăţii, formulată de recurenta-reclamantă şi întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi, în subsidiar, eventual, asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate şi a normelor legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

În prealabil, în ceea ce priveşte cererea de suspendare a soluţionării cauzei, formulată de recurenta - reclamantă A. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, ceea ce presupune o analiză din partea instanţei asupra oportunităţii suspendării judecării cauzei.

În cauza de faţă, în raport de soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 163 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 237/2015, prin raportare la art. 2 alin. (3), 4) şi 5, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 44, art. 53, art. 61 alin. (1) din Constituţia României, soluţie pronunţată în dosarul asociat nr. x/2022, prin încheierea din data de 14 mai 2024, Înalta Curte apreciază că suspendarea judecării prezentului recurs, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu este oportună, adoptarea acestei măsuri putând conduce la o temporizare excesivă a soluţionării unei căi extraordinare de atac.

Este de observat că, în cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate invocată în cursul soluţionării unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, odată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.

Abrogarea acestor dispoziţii a fost însoţită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., potrivit căruia, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.

În concluzie, apreciind că măsura suspendării soluţionării recursului nu este oportună, iar în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate există un remediu procesual, constând în revizuirea hotărârii pronunţate de instanţa de control judiciar, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată de recurenta - reclamantă A. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca nefondată.

În continuare, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Recursul declarat de recurenta -reclamantă este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinţei de fond prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea şi menţinută ca legală Decizia nr. 310/2022 emisă de intimata-reclamantă prin care s-a dispus sancţionarea reclamantei cu amendă în cuantum de 98.500 RON.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. se invocă nemotivarea şi respectiv insuficienţa motivării sentinţei de fond prin neanalizarea unor aspecte de nelegalitate invocate de reclamantă.

Se arată că prima instanţă nu a analizat deloc criticile de nelegalitate care vizau incidenţa dispoziţiilor C. proc. civ. în ceea ce priveşte modalitatea de comunicare a raportului de control, aspectul de nelegalitate privind nemotivarea deciziei de sancţionare, respectiv nemotivarea pe obligaţia de diligenţă şi greşita încadrare în drept a abaterilor reţinute în sarcina reclamantei.

Se arată că în parte sentinţa atacată este nemotivată prin preluarea argumentelor din întâmpinare, fără ca instanţa de fond să realizeze o analiză proprie faţă de susţinerile reclamantei din acţiune.

Se invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO, invocându-se jurisprudenţa a ÎCCJ şi practică CEDO.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. este invocat în legătură cu motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. apreciindu-se că lipsa nemotivării reprezintă şi o încălcare a dreptului de dispoziţie al părţilor şi încălcarea unor norme de procedură prin nepunerea în discuţia părţilor a tuturor aspectelor respectiv intrarea în faliment al societăţii eveniment ulterior emiterii deciziei de sancţionare a reclamantei.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în analiza legalităţii deciziei de sancţionare a reclamantei.

În concret se invocă următoarele aspecte de nelegalitate care vizează atât cererea principală de anulare a deciziei de sancţionare cât şi cererea subsidiară de reindividualizare a sancţiunii amenzii aplicate şi aplicarea în concret a sancţiunii avertismentului.

Prima instanţă a încălcat art. 163 alin. (181) şi (182) din Legea nr. 237/2015, art. 34 alin. (1) din Regulamentul nr. 4/2021, precum art. 154 alin. (4), (6), (61), art. 155 alin. (1) C. proc. civ.

Sentinţa este dată cu încălcarea art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015 privind motivarea deciziei de sancţionare, art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2001, precum şi a art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României privind dreptul de acces la informaţiile de interes public;

Prima instanţă a pronunţat Sentinţa recurată cu aplicarea greşită a art. 163 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 237/2015 - Autoritatea a încadrat greşit faptele imputate, iar instanţa, în mod nelegal, a validat raţionamentul acesteia;

Sentinţa este dată cu încălcarea art. 1 din O.G. nr. 2/2001, care consacră personalitatea răspunderii contravenţionale, a art. art. 41 din Norma nr. 21/2016, respectiv a art. 13 alin. (1) şi (18) din Norma nr. 38/2015, a art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 257/2015, precum şi cu greşita aplicare a art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 257/2015 şi a art. 10 din Norma nr. 21/2016;

Sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 şi a art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, întrucât încalcă principiul proporţionalităţii sancţiunii.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care după expunerea situaţiei de fapt şi de drept care a determinat emiterea Deciziei ASF nr. 310/15.03.2022 privind sancţionarea recurentei-reclamante în calitate de Director general al B. S.A. cu amendă în cuantum de 98.500 RON se solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind-se că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Curtea analizând recursul declarat în raport de motivele de casare invocate îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat.

Motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 6 C. proc. civ. sunt nefondate, în cauză neputându-se reţine încălcarea unor norme de procedură şi nemotivarea totală sau parţială a hotărârii recurate de natură a fi încălcate dispoziţiile art. 22 alin. 2 art. 45 lit. b) din C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO.

Curtea, în raport de jurisprudenţa ÎCCJ şi jurisprudenţa CEDO constă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată pe o analiză proprie şi concretă a aspectelor de nelegalitate invocate de reclamantă. Faptul că prima instanţă nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de reclamantă în susţinerea aspectelor de nelegalitate nu poate reprezenta o nemotivare totală sau existenţa unor motivări contradictorii de natură a fi îndeplinite condiţiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Prima instanţă a analizat motivat toate aspectele de nelegalitate esenţiale în raport de natura juridică a acţiunii inclusiv aspecte care vizau pretinsa încălcare a procedurii prealabile prevăzute de art. 163 alin. (18)1 din Legea nr. 237/2015 critici ce vizau greşita încadrare a faptelor reţinute ca abateri în sarcina reclamantei, inclusiv calitatea acesteia de subiect activ al faptelor reţinute, ca fiind abateri, în sarcina sa în calitate de Director general.

Prima instanţă a analizat motivat şi cererea subsidiară de individualizare a sancţiunii neputându-se reţine că prin preluarea unor argumente din întâmpinare, care susţin sentinţa recurată judecătorul de fond şi-a încălcat obligaţia de a-şi motiva în fapt şi în drept soluţia dispusă.

În condiţiile în care judecătorul de fond a apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei privind greşita individualizare a sancţiunii aplicate şi solicitarea acesteia de a-i fi înlocuită sancţiunea, prima instanţă a analizat principiul proporţionalităţii aplicării sancţiunii ca principiu general subsumat principiului legalităţii aplicării sancţiunii contravenţionale.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului încrederii legitime aspect de nelegalitate invocat în recurs Curtea îl apreciază ca neaplicabil în concret în cauză.

Pe de-o parte în raport de obiect, faţă de caracterul său general şi pe de altă parte în raport de specificul situaţiei de fapt care a determinat sancţionarea atât a societăţii cât şi a conducerii acesteia. Nu se poate reţine o conduită administrativă contradictorie de natură a se prezuma că reclamanta avea un drept în ceea ce priveşte răspunderea sa personală pretins încălcat prin faptul că decizia de sancţionare a fost emisă şi pentru fapte contravenţionale reţinute în sarcina sa.

Curtea pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. îl apreciază ca nefondat, în cauză neputându-se reţine o nemotivare a sentinţei atacate de natură a determina o încălcare a principiului disponibilităţii prevăzute de art. 9 alin. 2 C. proc. civ.

Sentinţa recurată este motivată în fapt şi în drept de natură a exercitat controlul de legalitate de instanţa de recurs neputându-se reţine existenţa unui arbitrariu în sensul art. 6 din CEDO.

Motivul de recurs prevăzut de art,488(1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, în cauză Curtea apreciind ca nefondate toate cele cinci aspecte de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă privind interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Aspectele de nelegalitate privind modalitatea de comunicare a Raportului de control permanent raport care a stat la baza emiterii deciziei de sancţionare a reclamantei-recurente în calitate sa de Director general este nefondat.

În cauză nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 163 alin. (181) şi alin. (182) din Legea nr. 237/2015 şi art. 34 alin. 1 din Regulamentul ASF nr. 4/2021 privind procedura prealabilă obligatorie precum şi art. 154 alin. (4), (6), (61) şi art. 155 alin. 1 C. proc. civ. privind comunicarea actelor.

Potrivit art. 34 alin. (1) şi (2) din Regulamentul A.S.F. nr. 4/2021, Raportul de control permanent, întocmit conform art. 33. este transmis entităţii controlate şi persoanelor vizate prin oricare dintre mijloacele de comunicare prevăzute de C. proc. civ., cu menţionarea posibilităţi de a exprima un punct de vedere sau obiecţii asupra reţinerilor din acesta; raportul de control permanent reprezintă notificarea entităţii controlate şi/sau a conducerii entităţii controlate/persoanelor responsabile cu privire la încălcările prevederilor legale constatate de către structura organizatorică de specialitate din cadrul A.S.F.

Entitatea controlată şi/sau persoanele vizate, notificate conform prevederilor alin. (1), pot transmite, inclusiv prin mijloace electronice, un punct de vedere, explicaţii, documente justificative sau obiecţii cu privire la reţinerile din Raportul de control permanent, în termenul prevăzut de legislaţia aplicabilă, dar nit mai mult de 7 zile de la primirea notificării, în cazul în care legislaţia specifică aplicabilă nu prevede un alt termen.

În mod corect prima instanţă a constatat că din actele depuse rezultă că raportul de control a fost comunicat atât entităţii verificate cât şi reclamantei ca persoană vizată - "în atenţia societăţii şi reclamanta - Director general, în cauză neexistând obligaţia de i se comunica reclamantei distinct la adresa sa de domiciliu.

Pe de altă parte reclamanta-recurentă în calitate de Director a formulat punct de vedere la acest Raport neputându-se reţine încălcarea dreptului său la apărare.

Aspectul de nelegalitate privind pretinsa nemotivare a deciziei contestate în raport de faptele contravenţionale reţinute în sarcina sa ca director al societăţii.

În mod corect prima instanţă a constatat că decizia de sancţionare este motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 163 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 plecând de la premisa sancţionării a fost săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 163 (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 iar această obligaţie a conducerii excesive de a asigura corectitudinea şi integritatea informaţiilor cu privire la raportări era o obligaţie de rezultat şi nu de diligenţă.

Astfel, art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015 prevede că,Deciziile de sancţionare emise de A.S.F. cuprind motivele de fapt şi de drept, menţiunea că persoanele şi entităţile sancţionate au dreptul de contestare conform art. 165, termenul in care se poale depune contestaţia, instanţa căreia i .se poate adresa şi suni comunicate persoanelor şi entităţilor respective."

Decizia A.S.F. nr. 310/15.03.2022 prezintă, mai întâi, aspecte generale privind activitatea de control desfăşurată, constatările reieşite din controlul desfăşurat, obiecţiunile transmise de Societate, analiza fiecărei contravenţii imputate părţii reclamante, cu descrierea situaţiei de fapt şi raportarea acesteia la normele juridice incidente, inclusiv menţionarea sancţiunii şi consideraţii cu privire la individualizarea sancţiunii contravenţionale.

Motivarea Deciziei A.S.F. nr. 310/15.03.2022 se prezintă într-o formă extensivă, cu indicarea contravenţiei reţinute în sarcina recurentei-reclamante, urmată de o descriere detaliată a contextului în care a intervenit săvârşirea acesteia, atât raportat la conduita societăţii de asigurare, cât şi a recurentei-reclamante, în calitatea sa de director general.

În raport de aplicarea normei speciale, în cauză nu sunt incidente direct dispoziţiile art. 16 alin. 1 din O.U.G. nr. 2/2001 iar dispoziţiile constituţionale au valoare de principiu general.

Aspectul trei de nelegalitate privind încadrarea greşită în drept a faptelor imputate recurentei-reclamante este nefondat.

În cauză nu poate fi reţinută aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 163 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 237/2015 în sensul arătat de reclamantă faptul că abaterea reţinută în sarcina sa constând în obligaţia de transmitere a raportărilor s-ar încadra la lit. e) din acelaşi act normativ.

Astfel cum rezultă din decizie, fapta imputată reclamantei în calitate de Director - persoană responsabilă a fost aceea că nu a ţinut cont de cerinţa autorităţii competente ASF de a efectua rectificative în vederea transmiterii raporturilor corecte conform prevederilor legale în baza art. 163 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 237/2015 şi nu pentru că nu a asigurat transmiterea raporturilor, abatere prevăzută de art. 163 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 237/2015.

Art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015 sancţionează nerespectarea de către societate a prevederilor referitoare la transmiterea documentelor şi rapoartelor în conformitate cu prevederile legale. Astfel, calitatea de subiect activ al contravenţiei reglementate de art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015 o are societatea, fiind vorba de o răspundere ce decurge din obligaţia de transmitere a raportărilor.

Aspectul cinci de nelegalitate respectiv pretinsa încălcare a principiului personalităţii răspunderii contravenţionale în raport de dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 şi de dispoziţiile din Normele speciale ale ASF nu este fondat.

În cauză sunt incidente pentru ambele fapte reţinute în sarcina reclamantei membru în conducerea executivă a societăţii verificate dispoziţiile speciale din Legea nr. 237/2015, respectiv fapta prevăzută şi sancţionată prin dispoziţiile art. 163 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 237/2015 neputându-se reţine aplicabilitatea directă a unui principiu general al răspunderii contravenţionale.

Iar abaterea a fost constată în raport de dispoziţiile speciale din regulamentele şi Normele ASF prin care conducerea unei societăţii este responsabilă pentru integralitatea şi corectitudinea raportărilor cu privire la activitatea şi situaţia financiară a entităţii reglementate.

Ultimul aspect de nelegalitate privind pretinsa apreciere nelegală a criteriilor de individualizare a sancţiunii este nefondat.

În cauză nu au fost încălcate de prima instanţă dispoziţiile art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 în ceea ce priveşte aplicarea criteriilor de individualizare a sancţiunii şi stabilirea cuantumului amenzii aplicate reclamantei de 98.500 RON şi dispoziţiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Individualizarea sancţiunii s-a făcut prin raportare la fapta reclamantei reţinută ca abatere în sarcina acesteia în calitatea sa de Director - membru în conducerea executivă şi nu în raport de faptele reţinute în sarcina entităţii verificate.

Nu se poate reţine încălcarea principiului răspunderii personale şi al prezumţiei de nevinovăţie în condiţiile în care fapta pentru care s-a dispus sancţiunea a fost stabilită ca fiind săvârşită de reclamantă, fără intenţie, dar de o gravitate ridicată.

În consecinţă a fost stabilită amenda ca sancţiune, nefiind îndeplinite condiţiile aplicării în cauză a sancţiunii avertismentului, solicitată de recurenta-reclamantă.

Faptul că prin raportările eronate s-au produs consecinţe cu privire la activitatea societăţii controlate nu poate determina concluzia în sensul că individualizarea sancţiunii s-a făcut prin raportare la faptele B. şi nu la faptele reclamantei.

În mod corect prima instanţă a verificat legalitatea aplicării criteriilor de individualizare prevăzute la art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, inclusiv sub aspectul proporţionalităţii aplicării amenzii.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, formulată de recurenta -reclamantă, ca nefondată.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 463 din 21 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 mai 2024.