Disciplinary liability limits: prosecutor's case management reviewed only for intentional fault, not on merits of criminal procedure

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, în data de 07 martie 2022, reclamanta A. S.R.L. a formulat o contestaţie, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea rezoluţiilor nr. C22-255/11.02.2022 a Inspectorului-şef şi nr. 21.3713/11.01.2022 a Direcţiei de inspecţie pentru procurori, precum şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor referitoare la săvârşirea de abateri disciplinare în exercitarea funcţiei de către procurorul B..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2344 din 14 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2344 din 14 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept incidente la situaţia de fapt din cauză, din care reiese conduita de rea-credinţă/gravă neglijenţă general manifestată de doamna procuror B. pe tot parcursul instrumentării cauzei penale, prin încălcarea cu ştiinţă a normelor de drept material sau procesual, în scopul sau cu acceptarea vătămării intereselor legale ale persoanelor vătămate/părţii civile.

Aceasta a considerat vădit incorect faptul că, în motivarea hotărârii sale, instanţa de fond a reţinut că nu se poate invoca în cauză o restrângere a dreptului părţilor de a consulta dosarul în condiţiile în care procurorul a admis abia prin ordonanţa de clasare din data de 28 octombrie 2021 cererile de consultare a dosarului şi de comunicare a stadiului acestuia, formulate la datele de 19 februarie 2020, 07 august 2020 şi 16 aprilie 2021.

Totodată, din simplul fapt că judecătorii de cameră preliminară au infirmat de trei (3) ori soluţiile procurorului reclamat, arătând că urmărirea penală a fost incompletă şi greşit efectuată, rezultă clar existenţa unor acţiuni/inacţiuni ale acestuia neconforme cu îndatoririle profesionale, dezinteresul repetat şi culpabil al acestuia în soluţionarea cu celeritate a cauzei, existenţa unor inacţiuni, a unei atitudini de neimplicare, contrară dispoziţiilor legale, nerespectarea îndatoririi de a se abţine etc.

Analizarea conduitei procurorului prin raportare la faptele noi reclamate nu poate fi fragmentată şi disociată de modul general în care acesta a acţionat în cauză, astfel cum în mod eronat a făcut instanţa de fond, iar confirmarea soluţiei de clasare pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale de către instanţa de judecată în dosarul nr. x/2002 nu are legătură cu aspectele dezbătute în prezenta cauză, care ţin de conduita procurorului care a condus la soluţia pe prescripţie, şi nu de corectitudinea acestei soluţii.

În opinia recurentei-reclamante la această soluţie s-a ajuns din cauza conduitei de rea-credinţă a doamnei procuror, care a făcut în aşa fel ca persoanele vătămate/părţile civile să nu mai aibă vreodată posibilitatea de a îşi exercita în mod real dreptul de acces la justiţie, în condiţiile în care, odată împlinit termenul de prescripţie, nu mai există posibilitatea juridică pentru acestea, potrivit legislaţiei naţionale, de a finaliza procesul şi de a le fi respectate drepturile procesuale.

Din analiza conduitei procurorului în perioada ce face obiectul prezentei cauze reieşea în mod clar continuarea atitudinii sfidătoare a acestuia faţă de instanţele de judecată, în mod evident fără nicio legătură cu independenţa procurorului şi cu dreptul acestuia de a adopta soluţia pe care o consideră temeinică şi legală în cauză, precum şi continuarea acţiunilor de rea-credinţă ale procurorului, orientate spre călcarea în picioare a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor vătămate/părţilor civile, prin conducerea în mod vădit a dosarului spre finalizarea printr-o soluţie de clasare pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Analizând sentinţa atacată prin raportare la motivul de casare invocat, astfel cum este acesta reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, criticile formulate fiind nefondate.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 14 octombrie 2021 reclamanta a formulat o plângere împotriva procurorului B. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, reclamând săvârşirea abaterilor disciplinare conform art. 99 lit. h) şi t) din Legea nr. 303/2004, în legătură cu instrumentarea dosarului penal nr. x/2019

În urma verificărilor efectuate, prin Rezoluţia Direcţiei de Inspecţie pentru Procurori nr. 21-3713/11.01.2022, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, s-a dispus clasarea sesizării reclamantei după ce, în prealabil, în data de 19 noiembrie 2021, s-a dispus conexarea la dosar a lucrării înregistrate sub nr. x, având ca obiect o nouă sesizare a reclamantei, identică cu cea înregistrată sub nr. x-3713.

Ca urmare a plângerii prealabile formulată împotriva rezoluţiei de clasare în data de 07 februarie 2022, a fost emisă rezoluţia Inspectorului - şef al Inspecţiei Judiciare nr. C22-255/11.02.2022, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de recurenta-reclamantă din prezenta cauză dedusă judecăţii.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, cu o cerere prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare şi a rezoluţiei de clasare.

Criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, sunt nefondate.

Contrar susţinerilor acesteia, în cauză au fost aplicate atât normele de drept generale incidente, cât şi cele speciale, care în prezenta cauză sunt cele reglementate prin Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

În acest context, în analiza prevederilor art. 99 lit. h) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în vigoare în perioada de referinţă, ce au făcut obiectul sesizării disciplinare formulate de reclamantă, în mod corect prima instanţă a avut în vedere faptele reclamate şi comise ulterior datei de 15 februarie 2021, precum şi dispoziţiile legale ce consacră principiul independenţei procurorului.

Astfel, instanţa de recurs reţine prevederile art. 64 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 care statuează că:

"(2) În soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei.

(3) Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice".

Din interpretarea logico-sistematică a prevederilor anterior enunţate, rezultă că în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei.

Totodată, C. proc. pen. reglementează în art. 304, art. 318 alin. (10), art. 335 alin. (1) şi (6), art. 328 alin. (1) competenţele procurorului ierarhic superior în verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor, actelor şi măsurilor procesual penale adoptate de către procurorul ierarhic inferior, precum şi în sancţionarea prin infirmare a soluţiilor, actelor sau măsurilor procesuale ale procurorului ierarhic inferior neîntemeiate sau date cu nerespectarea dispoziţiilor legale. Acelaşi act normativ stabileşte la art. 339 şi art. 340 cadrul legal pentru contestarea actelor procurorului la procurorul ierarhic superior şi la instanţa de judecată.

Înalta Curte are în vedere şi că verificările efectuate de Inspecţia Judiciară se desfăşoară conform dispoziţiilor art. 46 alin. (2), art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu respectarea principiilor independenţei judecătorilor şi procurorilor, supunerii lor numai legii, precum şi autorităţii de lucru judecat, în acelaşi sens fiind şi deciziile civile nr. 251/11.07.2016 şi nr. 401/30.09.2013 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

Prin urmare, în cadrul procedurii disciplinare nu este posibilă o analiză a legalităţii sau temeiniciei modului de instrumentare a unei cauze, întrucât o asemenea verificare constituie prerogativa exclusivă a autorităţii ierarhic superioare, şi, după caz, a controlului judiciar exercitat de instanţa de judecată, potrivit art. 339 şi art. 340 C. proc. pen.

În atare condiţii, contrar criticilor recurentei-reclamante legate de modul în care şi-a desfăşurat activitatea intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, instanţa de control judiciar apreciază că examinarea sesizării reclamantei s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie, neexistând din partea autorităţii pârâte o neîndeplinire a obligaţiilor conferite de lege, iar instanţa de fond a identificat corect atât limitele verificărilor pe care le putea realiza într-o cauză precum cea pendinte, precum şi corecta interpretare a prevederilor art. 45 şi 451 din Legea nr. 317/2004 şi a celor ale art. 99 lit. h) şi t), coroborate cu art. 991 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, cererea recurentei-reclamante s-a raportat la abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi t) din Legea nr. 303/2004, respectiv "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile" şi "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă", prin art. 991 din Legea nr. 303/2004, fiind definite noţiunile de rea-credinţă - "când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane" şi gravă neglijenţă - "când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual".

Referitor la criticile recurentei-reclamante ce ţin de tergiversarea soluţionării dosarului penal, din perspectiva art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la perioada 15 februarie 2021 - 28 octombrie 2021 (data emiterii ordonanţei de clasare), instanţa de control judiciar reţine că, din informarea din data de 29 octombrie 2021 efectuată de către procurorul vizat de cercetare disciplinară, ataşată la filele x şi următoarele din vol. 2 al dosarului de fond rezultă motivele pentru care în perioada mai- iunie 2021 urmărirea penală a stagnat, dosarul fiind plecat la Tribunalul Bucureşti, tocmai pentru soluţionarea unei contestaţii privind durata procesului penal.

Or, din încheierea din cameră de consiliu pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021, din data de 02 iunie 2021, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de petenta C. S.R.L. privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. x/2019, reiese că organele de urmărire penală nu au rămas în pasivitate, iar actele de urmărire penală au fost efectuate cu o cadenţă obişnuită în raport de împrejurările concrete ale speţei, avându-se în vedere şi că în cauză au fost dispuse mai multe soluţii de clasare, ce au fost ulterior desfiinţate de judecătorul de cameră preliminară.

În acord cu opinia judecătorului fondului, instanţa de recurs constată că această încheiere analizează potenţiala tergiversare a soluţionării cauzei în perioada anterioară celei incidente în prezenta cauză, dar dovedeşte că aspectele reţinute de inspectorul judiciar privind ritmicitatea efectuării actelor de urmărire penală în cauză sunt corecte.

De asemenea, faptul că ordonanţele de extindere a urmăririi penale şi ulterior de clasare ar fi fost emise după formularea unei plângeri în faţa Inspecţiei Judiciare nu pot avea valenţa unui indiciu în sensul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din lege, câtă vreme, astfel cum s-a arătat mai sus, nu există în cauză vreo nerespectare repetată şi imputabilă a dispoziţiilor legale cu privire la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, în perioada analizată.

Referitor la criticile privind nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor judecătorului de cameră preliminară, ce constituie în concret principalele argumente care în opinia recurentei-reclamante ar dovedi reaua-credinţă şi grava neglijenţă cu care procurorul reclamat ar fi instrumentat dosarul de urmărire penală, instanţa de recurs reţine că cele trei încheieri pronunţate în dosarele penale nr. x/2019, nr. y/2014 şi x/2018 au fost invocate de către reclamantă şi în cadrul dosarului disciplinar nr. 21-86, astfel că nerespectarea acestora nu mai poate face şi obiectul verificărilor în prezenta cauză. În acest sens, se are în vedere că această chestiune a fost tranşată în mod definitiv, în condiţiile în care, prin decizia nr. 2307/03.05.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin care a contestat rezoluţiile din respectivul dosar.

Cu privire la cererile din datele de 19 februarie 2020, 07 august 2020 şi 16 aprilie 2021, prin care s-a solicitat administrarea unor probe, înştiinţarea despre datele efectuării actelor de urmărire penală, comunicarea stadiului urmăririi penale şi consultarea actelor de la dosarul cauzei, se reţine că prin Ordonanţa emisă de procuror în data de 28 octombrie 2021 au fost admise cererile de comunicare stadiu dosar şi de consultare a dosarului, astfel că nu se poate invoca în cauză o restrângere a dreptului părţilor de a consulta dosarul şi, totodată, ordonanţa de clasare a fost motivată în mod corespunzător de către procurorul cauzei sub aspectul neadministrării probelor necesare soluţionării cauzei, neputând fi identificate indicii cu privire la exercitarea funcţiei de către procurorul reclamat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

În orice caz, aşa cum s-a reţinut şi anterior, în cadrul procedurii disciplinare nu este posibilă o analiză a legalităţii sau temeiniciei modului de instrumentare a unei cauze, întrucât o asemenea verificare constituie prerogativa exclusivă a autorităţii ierarhic superioare, şi, după caz, a controlului judiciar exercitat de instanţa de judecată, potrivit art. 339 şi art. 340 C. proc. pen.

Legiuitorul român, dând eficienţă dreptului de acces la un judecător, în acord cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a prevăzut şi posibilitatea formulării unei plângeri împotriva soluţiei de netrimitere în judecată sau de neurmărire penală dispusă într-un dosar penal, revenind judecătorului de cameră preliminară competenţa efectuării unui examen detaliat al circumstanţelor cauzei, verificând soluţia atacată pe baza lucrărilor şi actelor prezentate.

În consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că, în cauză, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 336-340 C. proc. pen. reprezintă singurul instrument juridic şi modalitatea generală prin care persoana interesată, care a primit legitimare procesuală în acest sens, provoacă un control de legalitate şi temeinicie cu privire la actele şi măsurile de urmărire penală.

Or, soluţia procurorului de clasare şi, implicit, soluţia acestuia cu privire la probele solicitate, a fost finalmente menţinută de instanţa de judecată, prin încheierea finală din data de 19 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2022 fiind respinsă ca nefondată plângerea formulată de reclamanta din prezenta cauză.

În orice caz, legat de nemulţumirea recurentei-reclamante de modul în care intimata-pârâtă i-a soluţionat sesizarea, se reţine că, în condiţiile în care răspunderea disciplinară este personală, iar raportul juridic disciplinar se leagă doar între magistrat şi angajator, recurenta nefiind parte a acestui raport de drept, nu există un drept al autorului sesizării la Inspecţia Judiciară de a declanşa cercetarea disciplinară a unui magistrat, cu tot ceea ce presupune procedura prevăzută de art. 46 din Legea nr. 317/2004, ci un drept de a supune analizei autorităţii competente săvârşirea unei fapte care ar putea face obiectul unei abateri disciplinare, titulara acţiunii judiciare fiind Inspecţia Judiciară, având în vedere competenţele acesteia date prin lege specială, petiţionarul având dreptul de a fi informat cu privire la modul de soluţionare a sesizării.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2344 din 14 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.