Foundation's appeal against CNCD decision upheld as freedom of expression in Ditrău article dispute.

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 septembrie 2022, sub nr. x/2022, astfel cum a fost modificată la data de 8 decembrie 2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. şi C., a solicitat să se constate faptul că Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a încălcat interesul legitim al fundaţiei privind sancţionarea corespunzătoare a unor persoane care au încălcat prevederile O.G. nr. 137/2000, respectiv a încălcat şi prevederile propriei proceduri interne, prin faptul că s-a raportat în mod contradictoriu la Petiţia fundaţiei nr. 1997/2021 (rezultatul fiind că nu a sancţionat persoanele reclamate) şi, în consecinţă:

- să se anuleze Hotărârea nr. 262/2022 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării;

- în baza dovezilor şi a documentelor prezentate să se constate că petiţia obiect al dosarului nr. x/2021 este întemeiată şi în consecinţă să fie obligat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să emită o nouă hotărâre prin să admită cererile şi să sancţioneze pârâţii;

- să oblige pârâţii la suportarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2 din 13 ianuarie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. şi C..

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2 din 13 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 3, art. 6 şi art. 22 alin. (2) şi (6) din C. proc. civ., precum şi ale art. 6 CEDO.

Astfel, pe de o parte, prima instanţă s-a limitat la a relua argumentele CNCD, fără să combată în concret susţinerile şi argumentele sale, iar pe de altă parte, nu a stăruit pentru a preveni adoptarea unei soluţii greşite, dând astfel dovadă de neglijenţă.

Subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, prin care legiuitorul a prevăzut sarcina inversării probei, obligând persoanele reclamate să dovedească prin probe sau motivări convingătoare că nu au comis contravenţia pentru care au fost reclamate, în condiţiile în care pârâtul CNCD, în loc să dispună sancţionarea persoanelor reclamate, a procedat la analizarea articolului reclamat şi, în baza propriilor constatări, a decis nesancţionarea acestora.

Totodată, recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă a omis dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Constituţia României, în raport de afirmaţiile din articolul reclamat, care prejudiciază grav dreptul la propria imagine a maghiarilor din Ditrău, precum şi de comentariile la articolul în cauză, care nu au fost şterse nici după şase luni de la data la care CNCD a solicitat ştergerea lor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B.-prin Administrator Special D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea pronunţată, instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), ce vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate potrivit art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat, aceasta nu a indicat în concret nicio neregularitate procedurală ce ar putea atrage sancţiunea nulităţii şi care să poată fi subsumată acestui motiv de recurs, criticile vizând în fapt modul în care a înţeles instanţa de fond să motiveze sentinţa recurată, astfel că aceste critici vor fi analizate exclusiv din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante potrivit cărora deşi aceasta a reclamat un număr de cinci contravenţii (discriminare, hărţuire, tratament degradant, propagandă naţionalist-şovină şi instigare la ură rasială sau naţională), atât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cât şi instanţa de fond nu au cercetat şi nu s-au pronunţat decât cu privire la discriminare, Înalta Curte constată că în momentul în care atât autoritatea pârâtă, cât şi instanţa de fond au procedat la analizarea limitelor libertăţii de exprimare, acestea s-au raportat şi au avut în vedere toate faptele de care reclamanta i-a acuzat pe pârâţi, analizând articolul şi comentariile criticate, ajungând la concluzia că aceştia aveau dreptul la libera exprimare.

Raportat la întreaga analiză făcută de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi de instanţa de fond, precum şi la concluziile expuse de către acestea, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind fără niciun dubiu faptul că au fost avute în vedere toate faptele de care pârâţii au fost acuzaţi, dar în urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că pârâţii au acţionat în limitele dreptului libertăţii de exprimare, deci fără a încălca drepturile minorităţii maghiare, fără a instiga la ură împotriva lor, fără a-i hărţui, fără a-i discrimina, fără a le fi aplicat un tratament degradant şi fără a se face o propagandă naţionalist-şovină, sens în care criticile aduse de recurenta-reclamantă sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a actului administrativ, respectiv au fost prezentate atât motivele de fapt care au condus la emiterea actului administrativ, cât şi temeiurile de drept care susţin decizia autorităţii, în cuprinsul hotărârii contestate fiind prezentate atât faptele reclamate prin petiţia formulată de recurenta-reclamantă, cât şi textele de lege aplicabile speţei, precum şi raţionamentul logico-juridic al CNCD, care să releve legătura dintre faptele intimaţilor şi invocata discriminare a comunităţii maghiare şi care să facă posibil controlul judiciar al acesteia.

Faptul că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată. În cauză a fost efectuată o analiză de ansamblu a faptelor reclamate prin petiţia ce a făcut obiectul dosarului CNCD, respectiv articolul şi comentariile criticate, instanţa de fond indicând în mod motivat inclusiv motivele pentru care a apreciat ca fiind lipsite de relevanţă în cauză anumite aspecte invocate în cuprisul petiţiei.

Totodată, împrejurarea că în urma analizei probelor administrate în cauză, instanţa şi-a format convingerea în sensul temeiniciei hotărâtii CNCD contestate, ceea ce exclude, în mod logic, apărările prin care cealaltă parte propune o proprie interpretare a mijloacelor de probă, nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, în accepţiunea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. .

De altfel, instanţa de recurs constată că, în concret, recurenta-reclamantă este nemulţumită de modul în care a fost soluţionată cererea sa, aceste critici subsumându-se motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care aceasta a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, respectiv art. 3 şi art. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte obligativitatea instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenţei constante a instanţei europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock şi Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părţi şi că o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Or, în speţă, potrivit considerentelor anterior expuse, instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată în urma unui examen laborios de legalitate, stabilind faptele şi aplicând dreptul incident, cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil, reuşind să surprindă toate împrejurările esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurentului privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, la data de 31 ianuarie 2020, pe pagina de internet www.x.ro a fost postat de pârâtul C. articolul "E. unguresc în Ditrău (Harghita). Maghiarii îi mulţumesc lui F.!", referitor la conflictul izbucnit în comuna Ditrău, judeţul Harghita, ca urmare a angajării într-o brutărie a două persoane sosite din Sri Lanka.

În privinţa acestuia articol, la data de 17 februarie 2020, reclamanta a formulat petiţia ce a format obiectul dosarului CNCD nr. x/2021, prin care a invocat modul de adresare degradant şi instigator la adresa comunităţii maghiare, cu încălcare a dispoziţiilor legale ale O.G. nr. 137/2000.

În opinia reclamantei, acest articol a atras mai multe reacţii, care relevă, de asemenea, caracterul xenofob, rasist şi degradant la adresa comunităţii secuieşti şi maghiare din România. În sprijinul acestei susţineri, reclamanta a subliniat că unele comentarii au fost aprobate de proprietarii/administratorii pagini, întrucât aceştia nu au procedat la ştergerea tuturor comentariilor care afectează demnitatea minorităţii maghiare.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a înaintat petiţia Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita. Cu privire la aceasta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni a emis Ordonanţa de clasare din 3 martie 2021 prin care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la ură sau discriminare, reţinându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Reclamanta, prin adresa din 15 martie 2021, a solicitat CNCD reluarea cercetării sesizării din 17 februarie 2020, iar prin hotărârea nr. 262 din 13 aprilie 2022, contestată în prezenta cauză, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că afirmaţiile din articolul "E. unguresc în Ditrău (Harghita). Maghiarii îi mulţumesc lui F.!" publicat pe site-ul www.x.ro nu depăşesc limitele libertăţii de exprimare, iar raportat la comentariile venite ca reacţie la postarea articolului pe site-ul www.x.ro, s-a reţinut lipsa solicitării exprese a petentei către reclamat de a şterge comentariile cu un posibil caracter discriminatoriu.

Reclamanta A. a solicitat anularea acestei hotărâri, iar Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că hotărârea CNCD contestată este legală, prin raportare la dispoziţiile art. 30 din Constituţia României şi ale art. 2 alin. (1), coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Această concluzie este corectă, fiind însuşită şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (4) din O.G. nr. 137/2000:

"(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. (...); (4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale".

De asemenea, art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prevede că:

"Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

Cu privire la justul echilibru care trebuie să existe între dreptul la nediscriminare, de care se prevalează recurenta-reclamantă în prezenta cauză, şi dreptul la liberă exprimare, instanţa de control judicair reţine că exercitarea acestui din urmă drept presupune cu necesitate îndatoriri şi responsabilităţi pentru cel care uzează de acest drept.

Conform art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la liberă exprimare poate fi supus unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.

Totodată, Constituţia României, prin prevederile art. 30, interzice în mod expres ca prin exercitarea libertăţii de exprimare să fie defăimată ţara şi naţiunea, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

Însă, astfel cum a consacrat jurisprudenţa CEDO cu privire la limitele dreptului la liberă exprimare (cauza Boldea împotriva României, Hotărârea din 15 februarie 2007- paragraful 45), protecţia dreptului la liberă exprimare este valabilă nu numai pentru informaţiile sau ideile primite favorabil sau considerate ca fiind inofensive sau indiferente, ci şi pentru acelea care lovesc, şochează sau neliniştesc pentru că aşa impune pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere fără de care nu poate exista o societate democratică.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că, raportat la situaţia de fapt stabilită în cauză prin probatoriul corespunzător administrat, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

Astfel, pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii pârâţilor pentru fapte de discriminare, în mod corect prima instanţă a efectuat o analiză distinctă a articolului propriu-zis, respectiv a comentariilor la acesta, concluzionând în sensul că articolul nu poate fi considerat discriminatoriu la adresa comunităţii maghiare.

În legătură cu articolul analizat, nu se poate reţine faptul că intimatul-pârât C. ar fi intenţionat să producă o discriminare, să conducă la o propagandă naţionalist-şovină, la instigare la ură rasială sau naţională la adresa comunităţii maghiare din România.

Acesta exprimă opinii, judecăţi de valoare, atitudini în raport de anumite evenimente publice care se înscriu în marja limitelor libertăţii de exprimare, respectiv evidenţiază caracterul intolerant al acţiunilor rasiste îndreptate împotriva a două persoane din Sri Lanka, angajate la brutăria din Ditrău - localitate cu o viaţă anterior liniştită, din judeţul Harghita, alcătuită din trei sate, locuită de cca 5.000 de locuitori, majoritatea maghiari.

Privit în ansamblul său articolul nu poate fi apreciat ca având un caracter de incitare la ură. Incitarea/instigarea presupune o intenţie din partea intimatului-pârâtul C. privind pe cititorii săi în ideea ca aceştia să reacţioneze jignitor şi degradant la adresa comunităţii maghiare. Or, tonul acestui articol nu conţine elemente clare de discriminare, tratament degradant, propagandă naţionalist-şovină, instigare la ură rasială sau naţională şi nici elemente hărţuitoare la adresa comunităţii maghiare din România.

Totodată, se reţine că indicarea în cadrul articolului a etniei sătenilor din Ditrău nu este arbitrară, fiind relevantă din perspectiva legăturii pe care autorul articolului a încercat să o demonstreze dintre faptele unora dintre aceştia împotriva celor doi cetăţeni din Sri Lanka şi influenţa asupra acestora a politicilor asumate de premierul maghiar F., precum şi pericolul pe care îl prezintă dezinformarea şi incitarea la ură, indiferent de unde este aceasta propagată ("Sper ca această explozie din Ditrău să îi facă pe politicieni, maghiari şi români, să înţeleagă adevăratele cauze").

De altfel, în cuprinsul articolului sunt evidenţiate şi conduitele dezirabile, reflectate în afirmaţiile unui deputat G., "..oamenii trebuie să înţeleagă că acceptarea diversităţii este importantă…", precum şi a purtătorului de cuvânt al G., "brutarii din Ditrău sunt angajaţi legal şi plătesc impozite după veniturile lor. Aceşti oameni muncesc şi respectă legile României. Nu putem accepta incitarea la ură împotriva unor oameni de o altă culoare sau pentru simplul fapt că vorbesc o altă limbă…".

Totodată, în cuprinsul articolului se menţionează:

"comportamentul rasist nu caracterizează nici Biserica Catolică, nici populaţia maghiară din România", "nu secuii din Ditrău sunt din epoca medievală, ci acest biet popă crescut de o ideologie a urii de rasă", "…secuii din Ditrău, oameni harnici şi, de altfel, buni creştini".

Nu în ultimul rând, nu pot fi ignorate şi concluziile Referatului cu propunerea de clasare a cauzei penale emis de IPJ Harghita, Poliţia Municipiului Gheorgheni, prin care s-au reţinut următoarele:

- analizând conţinutul articolului ne se pot constata îndemnuri sau incitări la acţiuni duşmănoase cu privire la minoritatea maghiară din România, din contra în articol sunt menţionate şi aspecte pozitive legate de minoritatea maghiară, maghiarii fiind catalogaţi "oameni harnici, de altfel şi buni creştini";

- în Dicţionarul explicativ al limbii române, accepţiunea verbului "a instiga" presupune "a îndemna, a incita, a provoca la acţiuni duşmănoase violente", afirmaţiile autorului publicaţiei încadrându-se în sfera dreptului la libera exprimare, nicidecum la un îndemn spre acţiuni, porniri violente care să vizeze comunitatea maghiară din România.

Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs observă că este legală soluţia CNCD de a constata, în privinţa postării propriu-zise, că nu ne aflăm în prezenţa unei fapte de discriminare, articolul vizat încadrându-se în limitele libertăţii de axprimare, potrivit art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000.

În acest context, nu poate fi reţinută nici critica recurentei-reclamante referitoare la încălcarea art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, cu privire la principiul inversării sarcinii probei.

Contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată, reevaluând probatoriul administrat în cauză, că prima instanţă a analizat cu minuţiozitate şi acurateţe atât susţinerile părţilor, cât şi probele administrate, din chiar perspectiva exigenţelor impuse de art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cu care "persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egelităţii de tratament. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, incluziv înregistrări audio şi video sau date statistice".

Instanţa de fond nu a eludat conţinutul şi sensul normei sus-citate, în condiţiile în care în această materie nu se se poate vorbi de o inversare totală a sarcinii probei, ci doar de o împărţire a acesteia.

Simplul fapt că partea adversă, pârâtul C., nu s-a apărat în vreun fel în cursul procedurii administrative şi jurisdicţionale nu neagă dreptul acestuia la egalitate în procesul civil şi, în egală măsură, nu reprezintă sub nicio formă în sine o obligaţie pentru autoritatea administrativă sau organul jurisdicţional de a aplica în consecinţă sancţiuni administrative contravenţionale. Dimpotrivă, în chiar lipsa acestor apărări care să fi fost formulate de pârâtul C., potrivit obligaţiei instanţei şi rolul acesteia în aflarea adevărului aşa cum sunt ele prevăzute de art. 22 C. proc. civ., instanţei i-a revenit sarcina să analizeze elementele de fapt şi probele administrate în cauză şi, în consecinţă, să facă aplicarea normelor de drept relative la existenţa faptelor de discriminare de care este acuzat pârâtul C..

În legătură cu cel de-al doilea aspect menţionat, anume responsabilitatea pârâţilor pentru comentariile făcute de alte persoane la articolul criticat, în mod corect a avut în vedere instanţa de fond jurisprudenţa CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete şi ind ex.hu ZRT contra Ungariei prin care s-a stabilit că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat pentru simplul fapt că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

Astfel, Curtea Europeană a stabilit faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate şi un sistem de ştergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate în situaţia în care observaţiile utilizatorilor terţi nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură şi a unor comentarii directe la adresa integrităţii fizice a persoanelor.

În aplicarea acestei jurisprudenţe, la care s-a raportat atât CNCD, cât şi prima instanţă, se reţine din actele dosarului, pe de o parte, că recurenta-reclamantă nu a solicitat ştergerea respectivelor postări, iar pe de altă parte, autorii comentariilor şi-au exprimat dezaprobarea nu faţă de comunitatea maghiară, ci faţă de conduita şi atitudinea comunităţii maghiare din localitatea Ditrău faţă de cei doi imigranţi angajaţi la brutăria de localitate, precum şi faţă de presupusa influenţă nefastă exercitată asupra acestora de politicienii care propagă mesaje anti migraţie.

Aceste comentarii exprimă judecăţi de valoare sau opinii şi nu se încadrează într-un discurs al urii şi violenţei şi nu conţin ameninţări la adresa integrităţii fizice a persoanelor.

Pentru a atrage răspunderea pârâţilor cu privire la comentariile postate cu privire la articolul reclamat, era necesar ca acest articol să determine sau să instige terţii să aibă un comportament negativ. Însă din conţinutul acestuia rezultă doar o atitudine dezaprobatoare faţă de o stare de fapt, care nu ar trebui, în mod normal să declanşeze o reacţie abuzivă sau discriminatorie a terţilor pentru care autorul articolului, să fie răspunzător.

În consecinţă, având în vedere efectele pe care le-au avut în mod concret, în sensul că respectivele comentarii nu au fost de natură să incite la ură împotriva etniei maghiare, aşa cum încearcă să insinueze recurenta-reclamantă, instanţa de control judiciar apreciază că răspunderea nu este cea specifică obiectului prezentei cauze, contravenţională în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000, ci, eventual, poate face obiectul analizei unui alt tip de răspundere civilă.

Prin urmare, în condiţiile în care în cauză nu este necesară ingerinţa statului în exercitarea libertăţii de exprimare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2 din 13 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.