Restitution committee appeal rejected; Greek-Catholic parish's church land claim remanded for re-examination.

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 04 octombrie 2022, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Dobricioneşti, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să dispună anularea parţială a Deciziei nr. 10337/14.07.2022, cu privire la imobilele identificate cu nr. topo. x, înscrise (iniţial) în C.F. nr. x Dobricioneşti, constând în terenuri intravilane şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul de mai sus, în conformitate cu legislaţia specială.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 24 din 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Dobricioneşti, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 10337/14.07.2022 emisă de pârâtă, cu privire la respingerea cererilor de retrocedare depuse în legătură cu imobilul teren cu nr. topo x şi y înscris iniţial în CF nr. x Dobricioneşti şi a obligat pârâta să soluţioneze cererea de restituire a imobilului teren cu nr. topo x şi y înscris iniţial în CF nr. x Dobricioneşti, în urma examinării celorlalte condiţii pentru retrocedarea imobilelor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, respingând restul pretenţiilor formulate, fără cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 24 din 26 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii introductive, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu cele ale art. 28 din Decretul nr. 177/1948, în condiţiile în care imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Dobricioneşti şi nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condiţiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000.

Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond a interpretat în mod eronat excepţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.

Astfel, potrivit unor încheieri de carte funciară, Statul Român, în baza Decretului nr. 358/1948, a preluat imobile de la organizaţiile centrale şi statutare ale cultului greco-catolic, dar sunt şi cazuri în care acesta a preluat imobile şi de la diverse entităţi ce au aparţinut de credinţa greco-catolică, situaţie care întăreşte excepţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.

Totodată, prin Decizii ale Comisiei speciale de retrocedare au fost restituite în natură sau a fost propusă acordarea de măsuri compensatorii în echivalent pentru imobile care au aparţinut organizaţiilor centrale şi statutare ale cultului greco-catolic, în dosarele în care Statul Român a preluat abuziv imobilele de la solicitantă.

Concluzionând, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare sus-mentionate s-a reţinut de către Comisia specială de retrocedare faptul că aceasta nu se încadrează în prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât imobilul identificat nr. top. x si nr. top. x nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă, iar construcţiile solicitate au fost demolate, iar în acest a invocat şi prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Nu în ultimul rând, în subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat prevederea unui termen de punere în executare mai mare decât cel cuprins în art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât, în nenumărate cazuri, pentru a putea pune în executare o hotărâre judecătorească, Comisia specială de retrocedare este nevoită să administreze la dosar înscrisuri în vederea formulării unei/unor decizii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-reclamante Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea şi Protopopiatul Central Greco-Catolic Oradea, în calitate de succesor Canonic al Parohiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Dobricioneşti au formulat concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză şi necontestată de recurentă.

Astfel, prin cererile înregistrate pe rolul Comisiei speciale de retrocedare a bunurilor imobile ce au aparţinut cultelor religioase, cu nr. x, Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Dobricioneşti, Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Oradea şi Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea au solicitat retrocedarea imobilului (arător în intravilan), situat în judeţul Bihor, înscris în C.F. nr. x a localităţii Dobricioneşti, sub nr. top. x şi y.

Cererile de retrocedare formulate de reclamante au fost soluţionate prin Decizia nr. 10337 din 14 iulie 2022, emisă de pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care au fost respinse cererile de retrocedare, cu motivarea în fapt că imobilul solicitat nu a fost preluat de stat de la solicitantă şi construcţiile solicitate au fost demolate.

Prin sentinţa recurată, acţiunea privind anularea Deciziei nr. 10337 din 14 iulie 2022 emisă de pârâtă a fost admisă în parte, pârâta reiterând apărările prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce priveşte soluţia dată cererii în anulare a Deciziei nr. 10337/14.07.2022, emisă de pârâtă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România:

"Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, conform art. 3 alin. (6) teza I din acelaşi act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială."

Art. 1 teza I din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării."

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

"Art. 1 - În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 -Averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituţia de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiţie".

Totodată, art. 37 alin. (3) şi (4) din Decretul nr. 177/1948, prevede că "dacă cei trecuţi de la un cult la altul reprezintă cel puţin 75% din numărul credincioşilor comunităţii locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporţional cu numărul celor rămaşi fără a se socoti biserica (locaşul de închinăciune, casa de rugăciuni) şi edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate şi soluţionate de judecătoria populară a locului."

În primul rând, pentru aprecierea incidenţei în speţă a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante probele administrate în faţa instanţei de fond, respectiv înscrierile de sub B1 din CF x Dobricioneşti, astfel cum a fost tradusă, din care rezultă că imobilul cu nr. topo x şi y, înscris sub A V. 1-2, se afla în proprietatea Parohiei greco catolice Dobricioneşti (potrivit înscrierii de sub B1), fiind notate şi în inventarul acesteia la poziţia 2 şi 5 din foaia de inventar nr. 3, potrivit procesului-verbal din 28 martie 1946 (certificat nr. x/23.01.1998 emis de Serviciul Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale).

Ulterior, aceste imobile, având nr. top. x şi y, au fost trecute în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Dobricioneşti, cu titlu de transmisiune legală în baza Decretului nr. 358/1948, potrivit încheierii CF nr. x/1971.

La baza acestei încheieri a stat o cerere formulată de Parohia Ortodoxă Română Dobricioneşti, la 18 mai 1971, în baza Decretului nr. 358/1948 solicitând transcriere bunurilor în favoarea sa.

Această trecere a bunurilor din patrimoniul Parohiei Române Unite cu Roma Greco Catolice Dobricioneşti în patrimoniul Parohiei Ortodoxe Române s-a realizat fără nici un fel de despăgubire a proprietarului iniţial.

Aşadar, rezultă fără echivoc că imobilul în litigiu care a aparţinut intimatelor-reclamante a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către o persoană juridică, Biserica Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referinţă, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Instanţa de recurs mai reţine şi că, la momentul preluării, Parohia Ortodoxă Dobricioneşti era o persoană juridică, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase erau definite ca fiind persoane juridice, atât ele, cât şi părţile lor componente locale.

Or, în speţă, preluarea imobilului a cărui retrocedare se solicită a avut loc, în temeiul Decretului nr. 358/1948, antereferite, neprezentând relevanţă dacă actul normativ respectiv a fost aplicat în limitele sale sau nu, atât timp cât el reprezintă temeiul preluării.

Potrivit normelor de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, reţinute anterior, se prezumă ca fiind abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, efectuate în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în această ipoteză se încadrează Decretele nr. 358/1948 şi nr. 177/1948, în situaţia în care nu s-au acordat despăgubiri.

Faţă de starea de fapt reţinută, raportat la prevederile legale arătate, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de control judiciar reţine că a existat o preluare a imobilului în litigiu, în perioada de referinţă prevăzută de lege, preluarea fiind realizată de către o persoană juridică, respectiv de Biserica Ortodoxă Română prin Parohia Ortodoxă Română Dobricioneşti.

Deposedarea cultului greco-catolic de imobilul teren cu nr. topo x şi y înscris iniţial în CF nr. x Dobricioneşti, fiind demonstrată de însuşi instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul nr. 358/1948, ale cărui dispoziţii contraveneau art. 10 din Constituţia de la 1948, întrucât deposedarea cultului greco-catolic de proprietăţile sale nu a fost făcută nici pentru o cauză de utilitate publică şi nici nu a fost însoţită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiţie. Aşadar, în cauză s-a făcut şi dovada unei deposedări abuzive a solicitantelor, în perioada de referinţă arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, neavând relevanţă că, ulterior deposedării, imobilul a intrat în patrimoniul altei persoane juridice decât Statul Român.

În acest sens s-a stabilit şi în cadrul şedinţei de unificare a practicii judiciare din 22 iunie 2023, plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţând o soluţie de principiu în sensul că:

"Prin efectul art. 2 teza I din Decretul nr. 358/1948, s-a realizat o preluare abuzivă de către stat, în înţelesul dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor din patrimoniul greco-catolic, fiind irelevantă împrejurarea că aceste bunuri au fost trecute ulterior, în temeiul art. 2 teza a II-a din acelaşi text, în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române."

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod legal s-a concluzionat de către instanţa de fond că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în ceea ce priveşte preluarea imobilului din proprietatea intimatelor-reclamante.

În acest context, se reţine a fi lipsită de relevanţă şi invocarea de către recurenta-pârâtă a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 prin citarea trunchiată a acestora, în cuprinsul acestui aliniat fiind nominalizate în categoria imobilelor în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă inclusiv terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor.

Nu în ultimul rând, solicitarea recurentei-pârâte de a se prevedea în dispozitiv un termen de executare mai mare decât cel reglementat de art. 24 din Legea nr. 554/2004 - 30 zile, urmează să fie respinsă, întrucât nu sunt întrunite prevederile art. 448 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind indicate motivele pentru care instanţa de fond a interpretat sau a aplicat greşit prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 24 din 26 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.