Retrocession of intravilan lands from abolished Greek-Catholic church: appeal dismissed, administrative decision annulled and new compensatory measures ordered

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 septembrie 2022 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Supuru de Jos, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, au solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 10303/30.06.2022, comunicată la data de 25 august 2022, cu privire la imobilele identificate cu nr. top. x, înscrise (iniţial) în C.F. nr. x Supuru de Jos, constând în terenuri intravilane, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilele de mai sus, în conformitate cu legislaţia specială, fără cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 51 din 22 februarie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Supuru de Jos, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a dispus anularea Deciziei nr. 10303/30.06.2022 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să soluţioneze cererea de restituire a imobilelor, reprezentate în natură de terenuri intravilane, cu nr. top. x înscrise iniţial în CF x Supuru de Jos, transcrise ulterior sub nr. top. x-4 în CF nr. x Supuru de Jos şi apoi în CF x Supuru de Jos cu nr. cad. x, în sensul formulării propunerii de acordare a măsurilor compensatorii, fără cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 51 din 22 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu dispoziţiile art. 28 şi 37 din Decretul nr. 177/1948, în cauză nefiind îndeplinită una din condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantei la momentul preluării abuzive.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare s-a reţinut de către Comisia specială de retrocedare faptul că acestea nu se încadrează în prevederile Ordonanţei de ureentă nr. 94/2000, întrucât imobilul nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă, astfel că apreciază sentinţa atacată ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât este greşită concluzia că imobilul solicitat s-a aflat în proprietatea intimatei-reclamante până la data de 09 iulie 1980.

Potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 358/02.12.1948, cultul greco-catolic a fost desfiinţat în anul 1948, de unde rezultă că ulterior momentului desfiinţării nu exista nicio posibilitate de a-şi menţine patrimoniul.

Nu în ultimul rând, potrivit Decretului menţionat anterior, o parte din bunurile cultului greco-catolic a trecut în proprietatea Statului Român, iar cealaltă parte a trecut în patrimoniul cultului ortodox român şi că, în concluzie, în prezentul dosar se regăseşte situaţia în care imobilul solicitat a intrat în patrimoniul cultului ortodox român şi nu al statului.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), ale art. 3 alin. (11) şi ale alin. (6) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificările şi completările ulterioare corespunzător art. 1 din ordonanţa sus-menţionată, soluţia Comisiei speciale de retrocedare a fost de respingere a cererilor de retrocedare formulate de către Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Supuru de Jos cu privire la imobilele în cauză.

Recurenta-pârâtă a reiterat concluzia potrivit căreia, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare s-a reţinut de către Comisia specială de retrocedare prin Decizia 10303/30.06.2022, faptul că, pe de o parte, imobilele identificate prin nr. top. x nu se încadrează în prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2000, întrucât acesta nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi, pe de altă parte, faptul că imobilele au făcut obiectul restituirii altor legi cu caracter reparator.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-reclamante Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Supuru de Jos şi Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză şi necontestată de recurentă.

Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Comisiei speciale de retrocedare a bunurilor imobile ce au aparţinut cultelor religioase, cu nr. x, Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Supuru de Jos şi Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea au solicitat retrocedarea imobilului casă, grădină şi arător în intravilan, cu nr. topo. x, înscris în CF nr. x Supuru de Jos.

Cererea de retrocedare formulată de reclamante a fost soluţionată prin Decizia nr. 10303 din 30 iunie 2022, emisă de pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare, cu motivarea în fapt că imobilul a făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, pârâta constatând totodată la momentul soluţionării cererii, faptul că potrivit înscrierilor de carte funciară, imobilul respectiv a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române, prin încheierea cF nr. x/2012, precum şi că potrivit informaţiilor din evidenţa cărţii funciare, acest imobil se află în continuare în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române Supur.

Prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond s-a susţinut şi faptul că nu există o preluare abuzivă a imobilului respectiv, în sensul O.U.G. nr. 94/2000.

Prin sentinţa recurată, acţiunea privind anularea Deciziei nr. 10303 din 30 iunie 2022 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte a fost admisă, pârâta reiterând apărările prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce priveşte soluţia dată cererii în anulare a Deciziei nr. 10303/30.06.2022, emisă de pârâtă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România:

"Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, conform art. 3 alin. (6) teza I din acelaşi act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială."

Art. 1 teza I din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării."

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

"Art. 1 - În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 -Averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituţia de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiţie".

Totodată, art. 37 alin. (3) şi (4) din Decretul nr. 177/1948, prevede că "dacă cei trecuţi de la un cult la altul reprezintă cel puţin 75% din numărul credincioşilor comunităţii locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporţional cu numărul celor rămaşi fără a se socoti biserica (locaşul de închinăciune, casa de rugăciuni) şi edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate şi soluţionate de judecătoria populară a locului."

În primul rând, pentru aprecierea incidenţei în speţă a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante probele administrate în faţa instanţei de fond, respectiv colile CF, din care rezultă că, potrivit înscrierilor de sub AI 11 din CF nr. x Supuru de Jos, astfel cum a fost tradusă, acest imobil a fost notat în favoarea Parohiei Greco Catolice Supuru de Jos.

Ulterior, acelaşi imobil, înscris sub AI 11, având nr. top. x-4, din CF nr. x Supuru de Jos, în baza cererii din 09 iulie 1980, formulată de Consiliul Popular al Comunei Supur, s-a dezlipit şi s-a transcris în CF nr. x în favoarea Statului Român sub B4 .

În prezent pentru aceste imobile a fost eliberat titlu de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Romane, conform înscrierii de sub B6 din CF nr. x Supuru de Jos şi au fost transcrise în CF nr. x .

În aceste condiţii, se reţine că este îndeplinită condiţia de a face dovada dreptului de proprietate la momentul preluării, din înscrisurile menţionate rezultând cu evidenţă că imobilele în discuţie au fost preluate de la reclamanta Parohia Greco-Catolică Supuru de Jos.

Înalta Curte constată şi că, potrivit normelor de aplicare ale art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, reţinute anterior, se prezumă ca fiind abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, efectuate în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în această ipoteză se încadrează Decretele nr. 358/1948 şi nr. 177/1948, în situaţia în care nu s-au acordat despăgubiri.

Relevant în cauză este faptul că în anul 1948, în temeiul prevederilor Decretului 358/1948, Statul Român a decis desfiinţarea bisericii greco-catolice şi confiscarea patrimoniului acesteia, statul fiind singurul răspunzător pentru această măsură, indiferent cine sunt beneficiarii patrimoniului confiscat de la această biserică. Altfel spus, atât deposedarea, cât şi împosedarea sunt la fel de ilegitime, singurul responsabil pentru decizia încorporată în Decretul nr. 358/1948 fiind Statul Român.

În acest sens s-a stabilit şi în cadrul şedinţei de unificare a practicii judiciare din 22 iunie 2023, plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţând o soluţie de principiu în sensul că:

"Prin efectul art. 2 teza I din Decretul nr. 358/1948, s-a realizat o preluare abuzivă de către stat, în înţelesul dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor din patrimoniul greco-catolic, fiind irelevantă împrejurarea că aceste bunuri au fost trecute ulterior, în temeiul art. 2 teza a II-a din acelaşi text, în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române."

Faţă de starea de fapt reţinută, raportat la prevederile legale arătate, în acord cu opinia primei instanţe, instanţa de control judiciar reţine că a existat o preluare abuzivă a imobilului în litigiu, în perioada de referinţă prevăzută de lege, preluarea fiind realizată de Statul Român.

Conform art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, se restituie şi imobilele preluate de alte persoane juridice în perioada de referinţă, nu numai cele preluate de Statul Român, astfel că preluarea imobilului s-a efectuat din proprietatea reclamantelor, fiind vorba despre o singură deposedare abuzivă de imobilul în litigiu în accepţiunea acestor prevederi legale.

În aceste condiţii, nici argumentele privind forţa probantă absolută a înscrierilor în cartea funciară nu pot conduce la o opinie contrară, întrucât, interpretând în mod riguros înscrierile din CF nr. x şi CF nr. x Supuru de Jos, se ajunge la concluzia, astfel cum s-a reţinut anterior, că reclamantele sunt îndreptăţite să beneficieze de formele de reparaţie reglementate de normele speciale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, iar dispoziţiile art. 28 şi 37 din Decretul nr. 177/1948, invocate de către recurenta-pârâtă, prin care "cultele religioase recunoscute sunt persoane juridice", nu au relevanţă cu privire la dovedirea dreptului de proprietate.

În prezent, pentru aceste imobile a fost eliberat titlu de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Romane, conform înscrierii de sub B6 din CF nr. x Supuru de Jos şi au fost transcrise în CF nr. x, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

În legătură cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe prin care pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să formuleze propunerea de acordare a măsurilor compensatorii, se încadrează în dispoziţiile art. 18 alin. (1), fiind de competenţa instanţei de contencios administrativ să dispună obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ.

Sentinţa instanţei de fond este în concordanţă cu atribuţiile Comisiei prevăzute de dispoziţiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora Comisia specială de retrocedare analizează documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi dispune, prin decizia motivată: retrocedarea imobilelor, respingerea cererii de retrocedare sau propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială.

Prin urmare, sunt nefondate criticile referitoare la încălcarea principiului separaţiei puterilor statului şi inadmisibilităţii petitului reclamantelor prin care s-a solicitat obligarea Comisiei să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 51 din 22 februarie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.