Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2464/2024 AI generated

Validity of mining concession licenses and exploitation permits: contractual modifications versus nullity, land use rights, and resource exhaustion

Case Number Decizia nr. 2464/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the plaintiff, upholding the appellate court's decision which had largely rejected the plaintiff's action in administrative litigation challenging a series of mining licenses and related administrative acts. The dispute centered on a conflict over the exploitation of sand and gravel resources from a riverbed, where the plaintiff, having rented the terrain through a public bid, sought the annulment of the defendant's exploration and exploitation licenses, annual exploitation permits, and the approving ministerial order, arguing that the licenses were illegal, ineffective, or null due to procedural breaches, the lack of a direct right of use for the grantee, and the prior exhaustion of the mineral resource through numerous permits. Relying on the Romanian Mining Law (Law No. 85/2003) and the Law on Administrative Contentious Jurisdiction (Law No. 554/2004), the court held that the initial 2005 license was validly concluded and that subsequent modifications constituted mere contractual addenda rather than new acts; it further ruled that the plaintiff lacked standing to challenge certain permits, that the action regarding the 2004 exploration license was time-barred, and that the mining authority did not require proof of land use rights at the license issuance stage, thereby maintaining the legality of the defendant's concession and refusing to order the cessation of the license.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 din Legea nr. 85/2003, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, art. 6 din Legea nr. 85/2003; Validity of mining concession licenses and exploitation permits: contractual modifications versus nullity, land use rights, and resource exhaustion: The dispute centered on a conflict over the exploitation of sand and gravel resources from a riverbed, where the plaintiff, having rented the terrain through a public bid, sought the annulment of the defendant's exploration and exploitation licenses, annual exploitation permits, and the approving ministerial order, arguing that the licenses were illegal, ineffective, or null due to procedural breaches, the lack of a direct right of use for the grantee, and the prior exhaustion of the mineral resource through numerous permits. Relying on the Romanian Mining Law (Law No. 85/2003) and the Law on Administrative Contentious Jurisdiction (Law No. 554/2004), the court held that the initial 2005 license was validly concluded and that subsequent modifications constituted mere contractual addenda rather than new acts; it further ruled that the plaintiff lacked standing to challenge certain permits, that the action regarding the 2004 exploration license was time-barred, and that the mining authority did not require proof of land use rights at the license issuance stage, thereby maintaining the legality of the defendant's concession and refusing to order the cessation of the license.

Keywords

AI generated
land law exploitation of resources right of use concession validity requirement action for annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 20 din Legea nr. 85/2003
18 şi art. 20 din Legea nr. 85/2003";
art. 7 din Legea nr. 554/2004
- a respins excepţia inadmisibilităţii sub aspectul neformulării unei plângeri prealabile în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte anularea permiselor de exploatare emise în perioada 2010 - 2020;
art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004
7561/09.06.2021, respectiv că aceste acte nu reprezintă acte administrative conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci simple informări, opinează că hotărârea este nelegală prin aceea că actele cu pricina reprezintă poziţia autorităţii prin raportare la actul contestat.
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
(1) a, ş, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004) s-a născut şi dreptul la contestare.
art. 20 alin. (2) din Legea nr. 85/2003
Cu referire la fondul cauzei, contestă soluţia Curţii de Apel Iaşi prin prisma faptului că instanţa a avut în vedere doar prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, fără a avea în vedere şi art.
art. 6 din Legea nr. 85/2003
Solicită casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce priveşte soluţia data asupra cererii de intervenţie întemeiată de pe prevederile art. 68 din Codul de proced.
art. 36 alin. (3) din Legea nr. 85/2003
Încetarea licenţei este reglementată de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 şi o consideră aplicabilă întrucât nelegalitatea actelor administrative este evidentă.
art. 488 pct. 6 C. proc. civ
Este real faptul că o astfel de critică nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Substantive basis cited in the dispositive for the court's authority to decide on the merits of the appeal and dismiss it.

art. 496 C. proc. civ.

Procedural ground for dismissing the appeal as unfounded.

art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Basis for imposing court costs on the losing party.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a formulat contestaţie împotriva actelor administrative reprezentate de: Licenţa de concesiune pentru exploatare nr. x/2005, Licenţa de concesiune pentru exploatare nr. x/2005 astfel cum a fost modificată şi resemnată în anul 2011, precum şi împotriva Ordinului nr. 133/2021, inclusiv împotriva Permiselor de exploatare: x solicitând instanţei, în primul rând să constate că nu îi sunt opozabile actele administrative cu privire la care solicită instanţei să le cenzureze.

În subsidiar, a solicitat:

- să se constatate a fi intervenit caducitatea Licenţei de concesionare pentru exploatare nr. x/2005 solicitată de B. S.R.L. "emisă/semnată în condiţiile art. 17, art. 18 şi art. 20 din Legea nr. 85/2003";

- în subsidiar, să se constatate că Licenţa emisă/semnată între părţi în anul 2005 cu nr. x nu a produs niciun efect juridic ca urmare a neaprobării sale prin hotărâre de guvern, în subsidiar să se constatate că efectele juridice ale actului faţă de părţi au încetat prin ajungerea la termen, nefiind semnat un act adiţional de prelungire până la modificarea şi resemnarea actului în anul 2011, respectiv 2021. Solicită a se constata ineficacitatea licenţei de concesionare pentru exploatare cu nr. x/2005 "emisă în condiţiile art. 17, art. 18 şi art. 20 din Legea nr. 85/2003", motivat de faptul că însăşi această licenţă apare ca modificată şi resemnată în anul 2011;

- în subsidiar, să se constatate a fi intervenit caducitatea Licenţei de concesionare pentru exploatare nr. x/2005 astfel cum a fost modificată şi resemnată de părţi în 2011, în subsidiar să se constatate că Licenţa emisă/semnată între părţi în anul 2005 cu nr. x modificată şi resemnată în anul 2011 nu a produs niciun efect juridic ca urmare a neaprobării sale prin hotărâre de guvern, în subsidiar să se constatate că efectele juridice ale actului faţă de părţi au încetat prin ajungerea la termen, nefiind semnat un act adiţional de prelungire până la modificarea şi resemnarea actului în anul 2021;

- a solicitat să se constatate ineficacitatea licenţei de concesionare pentru exploatare cu nr. x/2005 pretins modificată şi resemnată în anul 2011, "emisă în condiţiile art. 17, art. 18 şi art. 20 din Legea nr. 85/2003", motivat de faptul că însăşi această licenţă apare ca fiind modificată şi aprobată, în anul 2021;

- să se constatate nulitatea/anulabilitatea (funcţie de natura interesului) Licenţei de exploatare nr. 6103/2005, a Licenţei de exploatare nr. x/2005 modificată şi resemnată în anul 2011 în ceea ce priveşte B. S.R.L.;

- să se constatate nulitatea absolută sau nulitatea relativă şi, într-un ultim subsidiar, ineficacitatea Ordinului nr. 133 din 6 iulie 2021, publicat în M. Of din 695 din 14 iulie 2021, în partea privitoare la Art. 2 (împreună cu toate actele ce îl însoţesc, anterioare şi posterioare), citează:

"Se aprobă licenţa de concesionare pentru exploatare nr. x/2005, privind exploatarea resurselor de nisip şi pietriş din perimetrul Oniceni - Drăguşeni, judeţele Suceava şi Neamţ, încheiată între Agenţia Naţională de Resurse Minerale în calitate de concedent şi B. S.R.L., cu sediul în comuna Forăşti, judeţul Suceava, în calitate de concesionar"

Înţelege să conteste şi să solicite constatarea nulităţii absolute/anularea inclusiv cu referire la permisele de exploatare x în consideraţia faptului că sunt acte emise pentru exploatarea resurselor minerale în perimetrul de exploatare Onicei-Draguşeni;

- anularea răspunsului autorităţii la plângerea prealabilă, cu nr. x/30.08.2021, respectiv nr. x/2021;

- în subsidiar, obligarea autorităţii pârâte să emită Ordinul de încetare a Ordinului nr. 133/2021, mai exact a consecinţelor juridice exprimate prin "Se aprobă licenţa de concesionare pentru exploatare nr. x/2005, privind exploatarea resurselor de nisip şi pietriş din perimetrul Oniceni - Drăguşeni, judeţele Suceava şi Neamţ, încheiată între Agenţia Naţională de Resurse Minerale în calitate de concedent şi B. S.R.L., cu sediul în comuna Forăşti, judeţul Suceava, în calitate de concesionar".

La data de 10 noiembrie 2021, reclamanta a depus o completare a contestaţiei, arătând că cererea introductivă de instanţă vizează şi Licenţa de explorare nr. 5507/2004, împreună cu actul/actele sale adiţionale (nepublicate in M. Of, neaprobate prin H.G.), precum şi Ordinului de aprobare a Licenţei de explorare nr. 176 din 2004, Licenţa de exploatare nr. 6103/2005 modificată şi resemnată de reprezentanţii legali ai părţilor în data de 16 februarie 2011 şi apoi modificată şi resemnată în data de 22 iunie 2021, precum şi a actele Anexă A-H, inclusiv împotriva actelor preparatorii în legătură cu actele contestate, precum şi Ordinul nr. 133/2021.

A solicitat, în primul rând, să se constate că actele sus evocate nu îi sunt opozabile, motivele de fapt şi drept fiind expuse în cererea introductivă de instanţă.

A solicitat constatarea nulităţii, respectiv anularea actelor sus citate, împreună cu toate actele ce le însoţesc (anterioare şi posterioare) emiterii lor, ca şi acte preparatorii sau acte derivând din semnarea Licenţelor cu pricina, respectiv a Ordinelor atacate.

A solicitat constatarea nulităţii absolute, iar în subsidiar anularea Licenţei de explorare nr. 5507/2004, precum şi a actului/actelor adiţionale, inclusiv a Ordinului de aprobare a Licenţei de explorare nr. 176 din 2004, pentru nelegalitate şi netemeinicie, terenul asupra căruia s-a instituit dreptul de explorare fiind deja exploatat, aşa cum rezultă din documentaţia anexa Licenţei de exploatare. Solicitarea privind constatarea nulităţii absolute, în subsidiar a nulităţii relative vizează toate actele accesorii ce însoţesc ca acte preparatorii sau derivând din Licenţa de explorare. În ceea ce priveşte actul adiţional, există un motiv suplimentar de nulitate/anulare reprezentat de neaprobarea sa prin H.G. şi nepublicarea în M. Of. .

În eventualitatea respingerii cererii, a solicitat să se constatate că efectele Licenţei de explorare, modificată prin act adiţional au încetat prin expirarea termenului fără ca o licenţă de concesionare pentru exploatare să fie semnată şi intrată în vigoare în termenul prevăzut de normă.

A solicitat a se constata a fi intervenit caducitatea solicitării de a se emite licenţa de concesionare pentru exploatare nr. x/2005 în condiţiile art. 17, art. 18 şi art. 20 din Legea nr. 85/2003, solicitata de B. S.R.L., motivat de faptul că însăşi această licenţă apare ca modificată şi resemnată în anul 2011 şi apoi modificată şi resemnată în anul 2021 astfel cum rezultă din documentaţia prezentată de B. şi înaintată de ANRM către instanţă.

De asemenea, a solicitat a se constata nulitatea, în subsidiar anularea celor trei licenţe, împreună cu toate înscrisurile emise în legătură, anterior şi posterior, cu acestea, ca nelegale şi netemeinice, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 17, art. 18 şi următoarele din Legea nr. 85/2003, licenţele fiind nule/anulabile pentru nerespectarea procedurii de licitaţie publică. Menţine şi pentru Licenţa resemnată în anul 2021 aceleaşi solicitări privind caducitatea, ineficacitatea, inclusiv nulitatea absolută, respectiv nulitatea relativă.

A solicitat a se constata nulitatea absolută, iar în subsidiar, nulitatea relativă a Ordinului nr. 133/2021, în subsidiar desfiinţarea Ordinul nr. 133/2021, din perspectiva modificării şi resemnării Licenţei nr. x/2005 în anul 2011, ulterior în anul 2021, Ordinul nr. 133/2021 aprobând Licenţa nr. x/2005 şi nu Licenţa modificată (2011, respectiv 22.06.2021).

A mai solicitat să se constate nulitatea absolută sau nulitatea relativă şi, într-un ultim subsidiar, ineficacitatea Ordinului nr. 133 din 6 iulie 2021, publicat în M. Of din 695 din 14 iulie 2021, în partea privitoare la Art. 2 (împreună cu toate actele ce îl însoţesc, anterioare şi posterioare). Citează:

"Se aprobă licenţa de concesionare pentru exploatare nr. x/2005, privind exploatarea resurselor de nisip şi pietriş din perimetrul Oniceni - Drăguşeni, judeţele Suceava şi Neamţ, încheiată între Agenţia Naţională de Resurse Minerale în calitate de concedent şi B. S.R.L., cu sediul în comuna Forăşti, judeţul Suceava, în calitate de concesionar", pe considerentele ce vor fi expuse, precum şi pentru faptul că Licenţa nr. x/2005 a fost modificată şi resemnată în anul 2011, ulterior în anul 2021 iar Ordinul nu aprobă licenţa remodificată şi resemnată, ci licenţa primă. Prin modificare şi resemnare suntem în faţa unor acte juridice noi, cele iniţiale încetându-şi efectele faţă de părţi, ca urmare a neaprobării prin H.G. şi nepublicare în M. Oficial, respectiv prin expirarea termenului de valabilitate.

În acelaşi context, a solicitat anularea răspunsului autorităţii la plângerea prealabilă cu nr. x din 4.11.2021.

Actele contestate:

- Licenţa de explorare nr. 5507/2004, împreună cu Actul adiţional nr. x Nepublicat in M. Of., neaprobate prin H.G.. precum şi actele preparatorii ce o însoţesc.

- Ordinul de aprobare a Licenţei de explorare nr. 176 din 2004,

- Licenţa de concesiune pentru exploatare nr. x/2005, inclusiv actele preparatorii.

- Licenţa de concesiune pentru exploatare nr. 6103/2005 astfel cum a fost modificată şi resemnată în anul 2011, inclusiv actele preparatorii,

- Licenţa de exploatare nr. 6103/2005 modificată şi resemnată de reprezentanţii legali ai părţilor 111 data de 16.02.2011 şi apoi modificată şi resemnată în data de 22.06.2021, precum şi a actele Anexă A-H. inclusiv actele preparatorii (ex. Studii de fezabilitate, Plan de dezvoltare a exploatării resurselor. Plan iniţial de încetare a activităţii. Studiul de evaluare a impactului social, Plan de refacere a mediului. Studiul de impact asupra mediului, Documentaţie geologică privind reactualizarea resurselor).

- Actele preparatorii reprezentate de adresa din 24.01.2021 a ANRM Compartimentul de Inspecţie Teritorială Câmpulung. Nota de Constatare a Compartimentului de Inspecţie Teritorială Câmpulung Moldovenesc nr. 267/06.05.2021, Adresa ANRM nr. 7561 din 9 iuni2 2021, adresa ANRM nr. x/26.03.2021 şi nr. 7561 din 9 iunie 2021

- Ordinul nr. 133/2021, publicat în M. Of din 695 din 14 iulie 2021, în partea privitoare la An. 2 cităm:

"Se aprobă licenţa de concesionare pentru exploatare nr. x/2005, privind exploatarea resurselor de nisip şi pietriş din perimetrul Oniceni - Drăguşeni, judeţele Suceava şi Neamţ, încheiată între Agenţia Naţională de Resurse Minerale în calitate de concedent şi B. S.R.L., cu sediul în comuna Forăşti, judeţul Suceava, în calitate de concesionar;

- Permisele de exploatare: x, inclusiv actele preparatorii;

- Răspunsul autorităţii la plângerea prealabilă, cu nr. x/30.08.2021, cu nr. x/2021, respectiv cu nr. x din 4.11.2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 67 din 23 mai 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a S.C. A. S.A.;

- a respins excepţia inadmisibilităţii sub aspectul neformulării unei plângeri prealabile în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte anularea permiselor de exploatare emise în perioada 2010 - 2020;

- a respins excepţia inadmisibilităţii sub aspectul necompetenţei instanţei de judecată de a dispune anularea contractului de licenţă explorare/exploatare;

- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii referitoare la Nota de constatare nr. x/06.05.2021, răspunsurilor la plângerile prealabile şi la documentaţiile tehnice aferente licenţelor de explorare/exploatare;

- a respins excepţia inadmisibilităţii/prematurităţii acţiunii pentru introducerea cererii de chemare în judecată înainte de primirea răspunsului autorităţii la cele trei plângeri prealabile;

- a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect obligarea ANRM de emitere a unui ordin de încetare a Ordinului nr. 133/2021;

- a constatat că a rămas fără efect excepţia inadmisibilităţii acţiunii în privinţa capetelor de cerere referitoare la constatarea inopozabilităţii, caducităţii, ineficacităţii şi nulităţii absolute/relative a actelor contestate sau a constatării că acestea nu au produs niciun efect;

- a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a adreselor ANRM nr. x/10.02.2011, nr. x din 16.10.2021, nr. 10/24.01.2021, nr. 3714/26.03.2021, nr. 3457/19.04.2021, nr. 7561/09.06.2021;

- a respins cererea reclamantei S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta ANRM şi intervenienta S.C. B. de anulare a adreselor ANRM nr. x/10.02.2011, nr. x din 16.10.2021, nr. 10/24.01.2021, nr. 3714/26.03.2021, nr. 3457/19.04.2021, nr. 7561/09.06.2021 ca inadmisibilă;

- a admis excepţia tardivităţii cererii în anulare a Licenţei de explorare nr. x/2004 şi a Ordinului ANRM nr. 176/2004 de aprobare;

- a respins cererea reclamantei S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta ANRM şi intervenienta S.C. B. de anulare a Licenţei de explorare nr. 5507/2004 şi a Ordinului ANRM nr. 176/2004 ca tardivă;

- a respins excepţia tardivităţii a cererii de anulare a Licenţei de exploatare nr. x/2005 şi a Ordinului Preşedintelui ANRM nr. 133/2021 de aprobare;

- a respins excepţia lipsei de interes a cererii de anulare a Licenţei de exploatare nr. x/2005 şi a Ordinului Preşedintelui ANRM nr. 133/2021 de aprobare;

- a admis excepţia lipsei de interes cu privire la permisele de exploatare nr. x;

- a respins cererea reclamantei S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta ANRM şi intervenienta S.C. B. de anulare a permiselor de exploatare nr. x ca fiind lipsită de interes;

- a respins excepţia lipsei de interes cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea permiselor de exploatare nr. 22498/2020 şi nr. 22499/2020;

- a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi intervenienta S.C. B.;

- a admis cererea reclamantei S.C. A. S.A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 4 din Legea nr. 275 din 27.11.2020 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 care dispune introducerea la art. 3 pct. 17 a unui nou punct, punctul 171 cu următorul conţinut:

"licenţă în curs de aprobare în vederea intrării în vigoare - licenţa încheiată conform legii pentru care autoritatea competentă a iniţiat procedurile legale privind aprobarea intrării în vigoare.

Prin încheierea din 14 martie 2022 s-a respins cererea de admitere în principiu a cererii de introducere în cauză a celor două entităţi, AN Apele Române şi Administraţia Bazinală de Apă Siret.

Prin încheierea din 09 mai 2022 s-a respins cerea de suplimentare a probatoriului cu expertiza solicitată de reclamantă, având în vedere că excede cadrului procesual şi nu este utilă cauzei.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 67 din 23 mai 2022, a încheierii din 14 martie 2022 şi a încheierii din 09 mai 2022 ale Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

3.1. Contestarea încheierii din 14 martie 2022

Solicită casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce priveşte soluţia data asupra cererii de intervenţie întemeiată de pe prevederile art. 68 din Codul de proced. civilă.

Raţionamentul instanţei este contradictoriu (art. 488 alin. (1) pct. 6) în partea sa finală, în raport cu considerentele exprimate.

Deşi S.C. A. S.A. deţine în folosinţă în temeiul contractului suprafaţa de teren de 120.000 mp,. este împiedicată să se bucure pe deplin de beneficiile imobilului ca urmare a existenţei unui drept de exploatare conferit anterior intervenientei S.C. B. S.A..

Contrar susţinerilor intervenientei, contractul de închiriere nu asigură locatarului doar simpla folosinţă a terenului ci şi vocaţia de a utiliza resursele rezultate în urma operaţiunii de decolmatare a albiei râului Moldova, respectiv a nisipului şi pietrişului.

În consecinţă, S.C. A. S.A. are interesul de a obţine în justiţie anularea acestor acte pentru a avea posibilitatea obţinerii-permiselor de exploatare, fără de care nu poate desfăşura această activitate şi care până la acest moment a fost îngăduită doar societăţii B. S.A., în temeiul Licenţei de exoloatarc nr. 6103/2005.

De asemenea, raţionamentul este contradictoriu pentru faptul că se reţine lipsa calităţi procesuale active motivat de caracterul de terţă persoană a AN APELE ROMÂNE şi ABA ŞIRET, faţă de actele contestate, însă şi recurenta este tot un terţ faţă de actele contestate, iar instanţa a reţinut calitatea noastră procesual-activă şi interesul în contestarea actelor supuse cenzurii instanţei.

Contestă dezlegarea dată de Curtea de Apel Iaşi soluţiei de respingere a cererii motivată de inexistenţa unei identităţi între dreptul de folosinţă şi dreptul de administrare, coroborat cu aserţiunea ultimă:

"pentru care nu se impune menţinerea acestora în cauză pentru opozabilitate".

Obiectul contractului de închiriere încheiat cu ABA nu vizează o simplă folosinţă, ci însăşi închirierea de teren în vederea exploatării de resursă minerală care resursă nu poate fi exploatată din pricina licenţei emisă pentru B.. Este evident că AN APELE ROMANE, în calitate de locator, trebuie să garanteze liniştita şi utila exploatare a bunului

3.2. Contestarea încheierii din data de 09 mai 2022

Prin încheierea citată a fost respinsă proba cu expertiză solicitată, cu motivaţia că excede cadrului procesual.

Or, verificarea condiţiilor de legalitate ce presupun inclusiv existenţa resursei minerale, consideră că ţine de fondul cauzei, proba fiind utilă, pertinentă şi concludentă. Solicită a se avea în vedere considerentele instanţei pentru respingerea excepţiei de nelegalitate în care se reţine că recurenta nu a depus nicio probă şi nu a făcut dovada privind modificarea morfologică a terenului, respectiv lipsa de identitate dintre perimetru, sens în care face trimitere la o seride de documente depuse de ANRM, care conţin e menţiuni ce certifică nulitatea actelor contestate.

3.3. Cu referire la soluţia data de instanţa de fond faţă de cererea de anulare a adreselor ANRM nr. 460710.02.2011, nr. x din 16.10.2021, nr. 10/24.01.2021, nr. 3714/26.03.2021, nr. 3457/19.04.2021, nr. 7561/09.06.2021, respectiv că aceste acte nu reprezintă acte administrative conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci simple informări, opinează că hotărârea este nelegală prin aceea că actele cu pricina reprezintă poziţia autorităţii prin raportare la actul contestat.

În ceea ce priveşte soluţia data cererii de anulare a Licenţei de explorare nr. 5507/2004, coroborată cu Ordinul ANRM nr. 176/2004, respectiv tardivitatea sa, considerându-se că au expirat cele 30 zile/l an prevăzute de Legea nr. 29/1990, respctiv 6 luni/l an prevăzute de Legea nr. 554/2004, soluţia este nelegală prin prisma faptului că la momentul celor 30 zile/l an, respectiv 6 luni/l an recurenta nu avea calitatea de persoană vătămată, calitate esenţială pentru promovarea acţiunii în instanţă.

De vreme ce Ordinul ANRM şi Licenţa sunt invocate în continuare de B.. ca temei al dreptului de exploatare resursă prin atribuire directă, apreciază că este în termenul dat de legiuitor pentru contestare.

Similar, dreptul de a contesta s-a născut odată cu aprobarea Licenţei de exploatare pentru acelaşi perimetru. Cum dreptul litigios s-a născut sub imperiul Legii nr. 554/2004, în ultima sa modificare, ce condiţionează curgerea termenului de contestare de data luării la cunoştinţă a conţinutului actului (în cadrul cauzei 504/45/2021), este evident că doar de la data luării efective la cunoştinţă a ordinului/licenţei, coroborat cu îndeplinirea condiţiei interesului (art. 2 alin. (1) a, ş, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004) s-a născut şi dreptul la contestare.

Faţă de lipsa de interes reţinută de Curtea de Apel Iaşi faţă de permisele de exploatare nr. 1283 8/2010, 14094/2011, 15325/2012, 16424/2013, 17596/2014, 18549/2015, 18496/2015, 19164/2016, 20293/2017, 19985/2017, 21175/2018, 21532/2018, 22234/2019, aceasta nu poate fi primită, din moment ce legalitatea Ordinului nr. 133/2021 se verifică în raport de toate acte anterioare emiterii sale.

Cum legea spune că pentru un perimetru se poate emite un singur permis de exploatare între data emiterii licenţei de explorare şi data emiterii licenţei de exploatare, este evident că cele 15 permise nu pot coexista cu Licenţa de exploatare, tocmai pentru că resursa minerală previzionată prin Licenţa de exploatare a fost exploatată prin intermediul permiselor.

Însăşi ANRM prin adresa din 16.10.2020, subliniază că după încetarea licenţei de explorare, titularului licenţei încetate i se poate acorda o singură dată un permis de exploatare. Or, în cauză, au fost emise cele 20 de permise de exploatare societăţii B. care, prin efectele lor, au determinat exploatarea efectivă a resursei, modificarea morfologică a terenului şi, implicit, pierderea dreptului la obţinerea Licenţei de exploatare.

Cu referire la fondul cauzei, contestă soluţia Curţii de Apel Iaşi prin prisma faptului că instanţa a avut în vedere doar prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, fără a avea în vedere şi art. 21 alin. (4) unde se precizează expres că: "(4) Modificarea/completarea licenţelor în vigoare se realizează prin acte adiţionale semnate de autoritatea competentă şi titular."

Interpretând greşit norma de drept, instanţa prezumă o continuare implicită a duratei contractuale la fiecare 5 ani, până în anul 2025.

Raţionamentul nu poate fi primit pentru că Legea nr. 85/2003 instituie dreptul părţilor a încheia contractul până la termenul maxim de 20 de ani de concesiune (art. 20 alin. (2), fară însă a exista o obligaţie în acest sens. Lipsa denunţării nu este echivalentul tacitei relocaţiuni, aşa cum reţine instanţa, pentru că un contract administrativ încetează prin ajungerea la termen. Altfel instituţia ajungerii la termen devine lipsită de efecte juridice.

Tocmai pentru că modificarea şi completarea licenţelor în vigoare se realizează prin acte adiţionale, aşa cum condiţionează norma (care se interpretează în mod unitar şi nu prin fiecare articol) sus rubricată.

Trebuie să avem în vedere şi prevederile dreptului comun în materie, respectiv art. 306 din Codul administrativ care dispune: "(3) Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică poate fi prelungit prin acordul de voinţă al părţilor, încheiat în formă scrisă, cu condiţia ca durata însumată să nu depăşească 49 de ani."

De asemenea, orice act adiţional se impunea a fi semnat în termenul de valabilitate al licenţei ca şi contract, ceea ce nu s-a întâmplat. Aceasta în situaţia în care ne-ar putea fi opuse pretinsele actualizări de contracte din 2011 şi 2021.

Face trimitere şi la Normele de aplicare a Legii nr. 85/2003, în care se reţine:

"Articolul 32(1) Titularul licenţei de exploatare poate solicita prelungirea duratei de valabilitate a acesteia, în limita perimetrului acordat, prin prezentarea Ia A.N.R.M. a documentaţiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) din Legea minelor." şi condiţionat de "(3) Titularul licenţei de explorare poate solicita prelungirea duratei de valabilitate a acesteia, în limita perimetrului acordat, prin prezentarea la A.N.R.M. a raportului corespunzător perioadei iniţiale de valabilitate a licenţei, însoţit de programul de explorare suplimentar pentru perioada solicitată, în condiţiile executării integrale a programului de explorare convenit prin licenţa şi cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea minelor.

(4) Solicitarea prelungirilor licenţelor de exploatare/explorare se face cu minimum 90 de zile înaintea expirării duratei licenţei, sub sancţiunea încetării concesiunii/dării în administrare, conform art. 31 lit. a) din Legea minelor."

Aşadar, suntem în faţa a trei contracte (contrar opiniei instanţei), încheiate în anul 2005, 2011 şi 2021, care, chiar de poartă acelaşi număr de înregistrare, în realitate reprezintă 3 acte administrative distincte, fapt rezultând din adresa-refuz nr. 3933 din martie 2022 a ANRM la solicitarea recurentei de emitere a Permisului de exploatare pentru terenul deţinut de la ABA, în care se face vorbire de despre Licenţa nr. x/2021.

Din acest motiv şi încălcarea normei cu privire la atribuirea prin licitaţie publică vs. încredinţare directă a concesiunii, este lesne a fi constatată, contrar opiniei instanţei de fond.

Instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului de nulitate derivând din faptul că după semnarea Actului adiţional nr. x la Licenţa de explorare nr. 5507/2004, nu s-a mai depus un Raport final de exploatare acceptat de autoritate, deşi prevederile art. 18 alin. (2) lit. a) arată cu claritate, prin coroborare cu prevederile art. 17, "(1) La solicitarea titularului licenţei de explorare, acesta are dreptul să obţină direct licenţa de exploatare pentru oricare dintre resursele minerale descoperite, în condiţiile art. 18 alin. (2) lit. a) şi ale art. 20. alin. 2 Titularul licenţei de explorare are dreptul să continue, până la data intrării în vigoare a licenţei de exploatare acordate în condiţiile art. 18 alin. (2) lit. a) şi ale art. 20, executarea activităţilor miniere de exploatare experimentală, de conservare şi întreţinere a lucrărilor miniere executate în perimetrul de explorare instituit.", deşi în anul 2016 s-a efectuat o explorare prin operaţiuni de exploatare.

De asemenea, raţionamentul instanţei potrivit căreia neaprobarea licenţei în termenul de 90 de zile putea fi contestată doar de B. în calitate de unică persoană vătămată, nu poate fi primit raportat la reglementarea cuprinsă în Legea nr. 85/2003.

Recurenta a contestat neaprobarea licenţei până în termenul de 90 de zile. Cum B. S.R.L. nu a înţeles a formula vreo acţiune în contencios administrativ pentru a îi fi emis Ordinul de aprobare Licenţă de exploatare, dreptul său s-a stins prin decădere/prescripţie.

Instanţa reţine că nu există la dosar probe din care să rezulte că morfologia terenului s-a schimbat. Or, cum însăşi instanţa arată în raţionamentul său că documentaţia tehnică face parte din actul administrativ şi poate fi supusă controlului de legalitate, depune anexă extras din documentaţia întocmită de terţul intervenient din care rezultă fără dubiu că morfologia terenului s-a schimbat.

Mai mult, instanţa ajunge la o atare concluzie, respectiv că nu există probe, după ce prin încheierea din martie 2022, contestată în prezenta procedură, a apreciat că expertiza pentru verificarea condiţiilor tehnice (amplasament, cantitate resurse) ce trebuie complinite pentru emiterea Licenţei de exploatare, nu este utilă cauzei.

Nici teza instanţei întemeiată pe art. 20 din Legea nr. 85/2003 nu poate fi primită, teza prin care se reţine că emiterea licenţei nu este condiţionată de existenţa vreunui drept a concesionarului dreptului de exploatare asupra terenului şi că potrivit art. 8 alin. (3) din Lege, orice neînţelegeri între titularii care desfăşoară activităţi miniere şi proprietarii terenurilor se soluţionează de instanţele competente potrivit legii.

ANRM putea acorda licenţe doar persoanelor care au concesionat domeniul public al statului, or B. nu încheiase niciun contract de concesiune cu ABAS şi nu avea niciun drept de folosinţă pentru terenul pentru care s-a acordat licenţa, ceea ce determina caracterul vădit ilegal al licenţei de exploatare acordat de către ANRM în anul 2021 prin Ordin către această societate.

Reţine instanţa şi că B. S.R.L. a exploatat justificat, în baza promisiunii de licenţă de exploatare, pentru că, potrivit vechii legi clarificată prin modificarea din decembrie 2021, societatea avea dreptul să exploateze prin permise de exploatare emise tocmai în consideraţia licenţei.

Raţionamentul este infirmat de însăşi ANRM care în adresa cu nr. 3714 din 26 martie 2021 face vorbire despre lipsa efectelor licenţei de exploatare în curs de aprobare. Se arată că până la aprobarea prin H.G./Ordin B. nu are niciun drept de exploatare iar drepturile şi obligaţiile se cuvin să fie exprimate în mod clar în lege şi nu prin deducţie.

Concomitent, nicio reglementare nu arată că se pot emite "n" permise de exploatare, ci doar unul singur, pentru că scopul exploatării în regim de atribuire directă este acela de a beneficia de resursa găsită prin explorare. De vreme ce s-au eliberat zeci de permise, dovezile (raportările la ANAF, plus Rapoartele tehnice ale însăşi B.) sunt fără echivoc în sensul că s-a exploatat o cantitate de aproximativ 1.200.000 m.p. prin permisele de exploatare vs. cei 800.000 m.c previzionaţi prin licenţa de explorare în vederea dării spre exploatare.

Chiar în forma actuală, Lista permiselor de exploatare priveşte, potrivit legii, strict perimetrele de exploatare pentru care se propune atribuirea prin licitaţie publică. "(2) Lista perimetrelor de exploatare în condiţiile art. 18 alin. (2) iit. b) se stabileşte de către autoritatea competentă prin ordin care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Or, pe pagina de internet a ANRM, se menţionează clar la data de 10.03.2021 societăţile care aveau pe raza judeţelor Suceava şi Neamţ permise de explorare/exploatare, între acestea nefiind şi B. S.R.L., tocmai pentru că nu avea o licenţă aprobată prin H.G., deci nu avea un drept de concesiune activ.

Iar potrivit adresei ANRM nr. x din 16.10.2020, după încetarea licenţei de explorare, titularului licenţei încetate i se poate acorda o singură dată un permis de exploatare vs. cele 20 de permise de exploatare aprobate societăţii B. care, prin efectele lor, au determinat exploatarea efectivă a resursei, modificarea morfologică a terenului şi, implicit, pierderea dreptului la obţinerea Licenţei de exploatare.

Instanţa confundă aplicabilitatea lit. f) cu lit. c) a art. 3 din Ordinul nr. 94/2009. Afirmă că ne-am găsi în teza lit. f), întrucât odată licenţa fiind în curs de aprobare, nu se poate emite permis de exploatare. Dar nu suntem în situaţia de drept comun a rocilor utilizabile în construcţii şi a acumulărilor de turbă, ci în situaţia reglementată distinct de legiuitor la lit. c), respectiv nisipuri şi pietriş, exploatate de AN APELE ROMANE prin terţi, in virtutea dreptului de administrare si exploatare pe care l-am precizat în preambul. viuni).

Pentru nisip şi pietriş, strict cazul A. S.A., extrase din cursurile apelor, condiţia este ca aceste perimetre de exploatare să nu fie obiect al vreunei concesiuni/dări în administrare (aprobate în opoziţie cu lit. f) în curs de aprobare), pentru că aprobarea în acest caz se realizează numai prin parcurgerea etapei prevăzută de art. 2 lit. b) din Norma de aprobare a activităţii ANRM.

Că AN Apele Române nu îşi dăduse acordul asupra perimetrului spre a fi concesionat B. şi că această din urmă societate nu avea niciun drept asupra terenului conform art. 6 din Legea nr. 85/2003, rezultă din poziţia procesuală a AN Apele Române, dar şi din poziţia procesuală a celorlalte instituţii care nau eliberat avizele specifice pentru exploatare, tocmai pentru că pentru terenul în cauză nu exista niciun drept al vreunui alt contribuabil.

ABAS transmite către B. şi spre ştiinţa recurentei adresa nr. x din data de 19.11.2020, prin care aduce la cunoştinţă următoarele:

"In ceea ce priveşte suprapunerea perimetrului supus închirierii cu o licenţă "în curs" în favoarea altei entităţi, vă comunicăm următoarele (...): Licenţa de exploatare emisă de către ANRM nu vă dă dreptul de folosinţă a terenului care reprezintă albie minoră, deoarece ANRM nu poate să dispună de administrarea unui bun imobil care este dat prin lege în administrarea unei alte instituţii publice, respectiv AN Apele Române.

(..).Pentru acordarea în depline condiţii de legalitate a licenţei, ANRM trebuia să vă solicite actul care vă dă dreptul de folosinţă a terenului pentru care v-a acordat concesiunea minieră, pentru a vă desfăşura activitatea de exploatare agregate minerale.

(...)Pentru a produce efecte, licenţa trebuie să fie în vigoare. Ori, atâta timp cât nu a fost publicată în Monitorul Oficial nicio hotărâre de guvern prin care se aprobă licenţa despre care faceţi vorbire, aceasta nu a intrat în vigoare, deci nu produce efecte juridice, mai mult, nu este opozabilă niciunui terţ, implicit nici instituţiei şi nici participanţilor la licitaţia din 03.11.2020."

Cartea Funciară a înscris contractul de închiriere încheiat cu ABA conform încheierilor de carte funciară nr. x/21.12.2020 a OCPI Neamţ- Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Târgu Neamţ, nr. 887/14.01.2021 si nr. 889/14.01.2021 a OCPI Suceava - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Fălticeni.

Trebuie notat şi că la data de 03.02.2021, recurenta a obţinut certificatul de urbanism nr. 47 emis de către Consiliul Judeţean Neamţ.

La data de 08.02.2022, A.N. APELE ROMÂNE-ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ ŞIRET emite avizul de gospodărire a apelor nr. 24, valabil până la data de 27.11.2022 prin care se arată că volumul de agregate estimat a se exploata anual este în cuantum de 200.800 mc.

La data de 21.02.2022, Agenţia pentru Protecţia Mediului Neamţ emite Acordul de mediu nr. 2.

La data de 08.02.2022, Agenţia Naţională pentru Arii Protejate emite avizul favorabil nr. 2 pentru realizarea scopului contractului de închiriere.

La data de 04.03.2022, Ministerul Culturii- Direcţia Judeţeană pentru Cultură Neamţ, emite avizul favorabil nr. 9 pentru realizarea lucrărilor prevăzute în scopul contractului de închiriere.

Ultimul permis care era necesar pentru ca recurenta să demareze exploatarea terenului închiriat de la A.N. APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ ŞIRET era cel emis de Agenţia Naţională pentru Resurse Miniere, care la data de 15.03.2022 ne-a comunicat prin adresa nr. x că perimetrul solicitat pentru verificare se suprapune în totalitate cu perimetrul Oniceni-Drăguşeni aferent licenţei de exploatare nr. 6103/2021 în vigoare, substanţa nisip şi pietriş, beneficiar B. Oniceni.

Definitorie pentru admiterea recursului este şi poziţia procesuală a ANRM, care, prin adresa sus rubricată, 3933, nu mai face referire la licenţa B. din 2005, ci de licenţa nr. x/2021. Adică un act nou, care nu mai poate determina dreptul de preempţiune, cu atât mai mult cu cât din toată documentaţia a rezultat că acea cantitate iniţial prevăzută de 800.000 m.c. a fost exploatată chiar în surplus - peste 1.200.000 m.c.

Nelegală este şi soluţia dată de instanţă asura emiterii Ordinului de încetare licenţă.

Încetarea licenţei este reglementată de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 şi o consideră aplicabilă întrucât nelegalitatea actelor administrative este evidentă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Intimata-intervenientă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

4.3. Administraţia Naţională "Apele Române" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

5. Aspecte de fapt şi de drept relevante în cauză

Starea de fapt, astfel cum a fost ea reţinută de către instanţa de fond, evidenţiază următoarele:

SC B. are calitatea de concesionar în cadrul Licenţei de concesiune pentru exploatare nr. x/2005 privind exploatarea resurselor de nisip şi pietriş din perimetrul Oniceni-Drăguşeni, judeţele Suceava şi Neamţ, aprobată prin Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 133/06.07.2021, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 695 din 14 iulie 2021.

Prin Ordinul amintit:

"Se aprobă Licenţa de concesionare pentru exploatare nr. x/2005 privind exploatarea resurselor de nisip şi pietriş din perimetrul Oniceni- Drăguşeni, judeţele Suceava şi Neamţ, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent şi B. S.R.L. în calitate de concesionar".

Licenţa acoperă un perimetru în suprafaţă de 1,09 km2 (1.090.000 mp) amplasat pe raza teritorială a judeţelor Suceava şi Neamţ, în principiu pe cursul râului Moldova, paralel cu drumul european E85.

Licenţa a fost emisă potrivit prevederilor Legii nr. 85/2003 şi are ca obiect, potrivit art. 3.1.1 "concesionarea de către Agenţie în favoarea Titularului a dreptului şi obligaţiei de a executa activităţi miniere de exploatare/dezvoltare a resurselor/rezervelor de nisip şi pietriş din zăcământul Oniceni-Drăguşeni", ea fiind emisă sub rigorile legii speciale a minelor în condiţiile în care B. a beneficiat anterior de o licenţă de explorare emisă în 2004, licenţă în baza căreia a identificat şi cuantificat mineralele existente în perimetrul ce face obiectul licenţei de exploatare.

Încă din 2005, Licenţa nr. 6103 a fost publicată pe site-ul ANRM, iîmpreună cu Nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern ce urma a fi emisă.

De asemenea, din 2005 până în prezent, S.C. B. a desfăşurat activitate de exploatare minieră în cadrul Suprafeţei de 1,09 km pătraţi, obiect al licenţei în curs de aprobare, valorificând resursa minerală şi asigurând decolmatarea şi igienizarea albiei râului Moldova.

În acelaşi sens, a plătit redevenţele şi taxele aferente concesiunii de exploatare 6103/2005, taxele şi impozitele aferente minereului extras, a amplasat balastiere, excavează şi prelucrează balast, pietriş si nisip, în condiţiile în care în acelaşi perimetru se află şi zona administrativă aferentă (sediul) necesară desfăşurării activităţii de exploatare a resurselor miniere.

Din suprafaţa de teren de 1.09 km pătraţi obiect al licenţei de exploatare a cărei beneficiară este, o parte este în proprietatea privată a societăţii B., o parte este domeniul privat al statului/UAT. iar o parte se află in domeniul public.

În anul 2020, A.N. Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret a organizat o licitaţie publică privind închirierea unor perimetre pentru decolmatare, reprofilare şi regularizare scurgere, în suprafaţă totală de 0,12 km pătraţi, suprafaţă ce se suprapune integral peste suprafaţa cu privire la care S.C. B. deţine licenţă de exploatare.

Pe parcursul derulării procedurii de achiziţie publică, atât A.N.R.M. cât şi S.C. B. au adus la cunoştinţă A.N. "Apele Române" şi societăţii reclamante A. S.A. că există o licenţă în curs de aprobare publicată pe site-ul ANRM al cărei titular este B. şi că organizarea licitaţiei aduce prejudicii intereselor legale ale societăţii pârâte, în condiţiile în care la acel moment proiectul de modificare a Legii nr. 85/2003 se afla în dezbatere parlamentară şi adoptarea lui era iminentă, iar modificările vizau simplificarea procedurii de aprobare şi de publicare a licenţelor.

În documentaţia de achiziţie publică, inclusiv în Contractul de închiriere, este indicat faptul că societatea A./câştigătorul licitaţiei îsi asumă riscul neobţinerii autorizaţiilor/avizelor necesare exploatării efective.

La data de 27.11.2020 se încheie Contractul de închiriere nr. x/27.11.2020 între A.N. "Apele Române" şi A. S.A., care are ca obiect asigurarea folosinţei terenului de 120.000 mp în vederea înlăturării şi exploatării materialului aluvionar (pietriş şi nisip).

La data de 17.12.2020, prin Legea nr. 275/2020 a fost modificată Legea nr. 85/2003 arătându-se noua manieră de aprobare şi publicare a licenţelor în curs. De asemenea, art. I pct. 4 din această lege arată expres că ea se aplică tuturor licenţelor în curs emise începând cu anul 1999.

Astfel, art. I pct. 4 dispune introducerea la art. 3 pct. 17 a unui nou punct, punctul 171 cu următorul conţinut:

"licenţă în curs de aprobare în vederea intrării în vigoare - licenţa încheiată conform legii pentru care autoritatea competentă a iniţiat procedurile legale privind aprobarea intrării în vigoare, după cum urmează:

a) pentru perioada 1999 - 2019:

(i) prin emiterea ordinului preşedintelui autorităţii competente de aprobare a licenţei, în cazurile prevăzute la art. 21 alin. (11) şi art. 21 alin. (12) lit. a); această prevedere rămâne în vigoare până la 31 decembrie 2023;

(ii) este iniţiată, conform legii, de către autoritatea competentă procedura la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, în cazurile prevăzute la art. 21 alin. (12) lit. b);

b) licenţele negociate şi aprobate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale începând cu anul 2020 urmează procedura de aprobare conform prevederilor prezentei legi."

Urmare a suprapunerii celor două suprafeţe de teren, S.C. A. S.A. a iniţiat acest demers judiciar prin care a solicitat instanţei de contencios administrativ să dispună anularea tuturor actelor care au conferit S.C. B. dreptul de exploatare a resurselor minerale începând cu anul 2004, respectiv a Licenţei de explorare nr. 5507/2004 şi a Ordinului Preşedintelui ANRM nr. 176/2004 de aprobare a Licenţei de explorare nr. 5507/2004, a Ordinului nr. 133/2021 şi a Licenţei de concesiune pentru exploatare nr. 6103/2005, a permiselor de exploatare eliberate în perioada 2010 - 2020 (nr. 12838/2010, 14094/2011, 15325/2012, 16424/2013, 17596/2014, 18549/2015, 18496/2015, 19164/2016, 20293/2017, 19985/2017, 21175/2018, 21532/2018, 22234/2019, 22498/2020, 22499/2020 - filele x vol. X) dar şi adreselor ANRM nr. x/10.02.2011, nr. x din 16.10.2021, nr. 10/24.01.2021, nr. 3714/26.03.2021, nr. 3457/19.04.2021, nr. 7561/09.06.2021 şi Notei de constatare nr. x/06.05.2021 .

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu prioritate, Înalta Curte reţine că, asupra apărărilor privind nelegalitatea Ordinul nr. 94/2009 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind eliberarea permiselor de exploatare, emis de ANRM, recurenta reclamantă nu a insistat, la termenul de judecată din 16.11.2023 arătând că renunţă la susţinerea excepţiei de nelegalitate, astfel cum a fost ea invocată.

Recurenta invocă incidenţa art. 488 pct. 6 C. proc. civ., viciile motivării unei hotărâri putând fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care aceasta cuprinde considerente contradictorii precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar în căile de atac.

Prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva obligativităţii instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, precum şi la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock şi Palade), instanţa de recurs constată că abordarea instanţei de fond a fost una sistematică, de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei, grupând susţinerile părţilor funcţie de finalitatea urmărită, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă necesitatea unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de acestea, reuşind însă să examineze în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Înalta Curte arată că motivarea este suficient de concisă pentru a oferi părţilor certitudinea unei analize reale a cererii iar eventuala insuficienţă a motivării, astfel cum este ea clamată de către recurentă, precum şi omisiunea analizării unei realităţi faptice esenţiale, în opinia acesteia, nu pot fi asimilate unei nemotivări astfel cum aceasta susţine.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. nu fac referire la obligaţia motivării fiecărui argument îmbrăţişat sau respins de către instanţă ci la obligaţia acesteia de a se pronunţa asupra tot ceea ce s-a cerut, prin raportare la principiul disponibilităţii adică la capetele de cerere cu care a fost învestită prin acţiunea în anulare formulate de parte.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Nu în ultimul rând, faptul că reclamanta nu fost în acord cu raţionamentul judecătorului fondului ori neînsuşirea de către instanţă a argumentelor prezentate de către parte sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.

Situaţia nu este diferită nici în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia motivarea instanţei de fond conţine considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii reclamantei fiind nefondată şi această critică de nelegalitate.

6.1. În privinţa încheierii din 14.03.2022, prin care se respinge, în principiu, cererea de introducere în cauză a AN Apele Române şi ABA Siret, recurenta arată că raţionamentul instanţei de fond este contradictoriu pentru că se reţine lipsa calităţii procesuale active motivat de caracterul de terţă persoană a acestor entităţi faţă de actele contestate însă şi reclamanta este terţ faţă de aceste acte iar judecătorul fondului i-a recunoscut calitatea şi interesul de a acţiona în instanţă.

Raportat la obiectul cauzei respectiv anularea dreptului de exploatare deţinut de B. în perimetrul Oniceşti-Drăguşeni, drept obţinut pe bază de licenţă respectiv prin permise de exploatare, instanţa a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a celor două entităţi a căror introducere în cauză a fost solicitată de către reclamantă.

Este real faptul că atât recurenta cât şi cele două instituţii au calitate de terţi faţă de actele contestate însă instanţa de fond argumentează în mod just, ajungând la concluzia că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 68 C. proc. civ.

Potrivit textului de lege arătat, oricare dintre părţile procesului poate solicita introducerea în cauză a unei persoane care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi cu reclamantul, între dreptul pretins de reclamant şi cel de care se poate prevala terţul trebuind aşadar să existe o identitate, această condiţie nefiind însă îndeplinită în cauză.

Reclamanta invocă un drept de folosinţă şi exploatare dobândit în temeiul unui contract de închiriere, ANAR şi ABA Şiret neputând pretinde să realizeze exploatare de resurse minerale din terenurile pe care le au în administrare.

Aşa cum sesizează intimata S.C. B., AN Apele Române şi ABA Şiret nu reclamă protecţia jurisdicţională a unui drept subiectiv sau a unui interes legitim propriu, vătămat prin actele administrative emise de o altă autoritate şi a căror anulare se solicită de către recurenta A. S.A., motiv pentru care nu se justifică chemarea lor în judecată.

Faptul că Administraţia Naţională "Apele Române" are în subordine o instituţie cu personalitate juridică care este administratorul bunului imobil proprietate a Statului Român, închiriat reclamantei A. S.A. prin intermediul unei proceduri de licitaţie publică, nu justifică, în sine, introducerea acestora în cauză.

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", cu modificările şi completările ulterioare, şi H.G. nr. 1176/2005 privind aprobarea Statutului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale "Apele Române", cu modificările şi completările ulterioare, cele două entităţi nu au atribuţii cu privire la emiterea/modificarea/anularea licenţelor de concesiune pentru exploatare reglementate de Legea minelor nr. 85/2003.

Împrejurarea că, ulterior încheierii Contractului de închiriere cu obiect teren albie minoră curs de apă aflat în domeniul public al Statului Român şi administrarea Administraţiei Bazinale de Apă Şiret", locatarul - reclamant A. S.A. nu a primit actul de reglementare solicitat de la pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) nu justifică introducerea administratorului bunului închiriat în cauză, obţinerea acordurilor/avizelor/autorizaţiilor/permiselor necesare desfăşurării activităţii de îndepărtare a materialului aluvionar fiind în sarcina exclusivă a locatarului, aspect menţionat în mod expres atât în Caietul de sarcini prin care suprafaţa în cauză a fost scoasă la închiriere prin licitaţie publică (nr. 15976 din 01.09.2020), cât şi în contractul de închiriere (nr. x/7319 din 27.11.2020).

6.2. Referitor la criticile de nelegalitate a încheierii din 9.02.2022, prin care a fost respinsă proba cu expertiza hidrotehnică, recurenta susţine teza unei motivări contradictorii, instanţa reproşându-i că nu a făcut dovada modificării morfologice a terenului dar respingându-i proba care ar fi condus la o cercetare la faţa locului.

În fapt, identitatea de perimetru este necontestată, fiind confirmată atât de ANRM cât şi de ABA SIRET şi AN APELE ROMÂNE iar expertiza tehnică de specialitate prin care s-ar identifica suprapunerea a 2 suprafeţe de teren este o expertiză topografică şi nu una hidrotehnică.

Din altă perspectivă, teza probatorie susţinută de către reclamantă, potrivit încheierii recurate, este aceea de a se verifica dacă erau îndeplinite condiţiile aprobării licenţei de exploatare la momentul 2021 invocând faptul că, în realitate, la momentul menţionat, resursa minerală era epuizată însă aceasta este confirmată în alte condiţii, proba cu expertiză excedând, aşa cum corect reţine instanţa de fond, obiectului cauzei.

Instanţa de fond a respins proba cu expertiza pe motiv că "excede cadrului procesual şi nu este utilă cauzei", recurenta invocând, şi sub acest aspect, dispoziţiile pct. 6 al art. 488 din cod, coroborat cu art. 6 din CEDO.

Este real faptul că o astfel de critică nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. însă, pentru a răspunde susţinerilor recurentei, inclusiv din perspectiva unei pretinse încălcari a normelor de drept material, trebuie arătat că instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune în anularea Licenţei de exploatare/explorare, în cadrul căreia se verifică legalitatea/respectarea condiţiilor legii referitoare la încheierea ei raportat la data încheierii contractului de licenţă de explorare/exploatare respectiv 2004-2005 şi nu raportat la data aprobării - iulie 2021.

În plus, aşa cum menţionează şi intimata B., o expertiză nu poate să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile aprobării unei licenţe, această verificare fiind exclusiv apanajul unui organ de jurisdicţie, litigiul fiind unul care vizează respectarea condiţiilor de legalitate la încheierea contractului de concesiune şi nu dacă este oportună încheierea lui, cu precizarea că existenţa rezervei miniere nu este o condiţie de legalitate la încheierea contractului de concesiune.

Celelalte susţineri pe care le face recurenta raportat la încheierea recurată se impun a nu fi analizate, ele vizând modul în care instanţa de fond a apreciat probele deci antamând chestiuni de temeinicie iar nu de legalitate. În analiza acestor critici, se are în vedere faptul că în etapa procesuală a recursului nu poate fi reapreciată probaţiunea în scopul reevaluării situaţiei de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

6.3. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte învederează faptul că, în calea de atac a recursului nu se poate tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ci se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

În speţă, se va reţine că unele din argumentele la care recurenta face trimitere reprezintă critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, motiv pentru care nu vor fi avute în vedere la analiza motivelor de casare.

Reclamanta - recurentă aduce în discuţie mai multe statuări ale instanţei de fond, după cum urmează:

6.3.1. Soluţia dată cererii de anulare a adreselor ANRM nr. x/10.02.2021, nr. y/16.10.2021,nr. 10/24.10.2021,nr. 3714/26.03.2021, nr. 3457/19.04.2021, nr. 7561/09.06.2021

Instanţa de fond analizează conţinutul acestor înscrisuri şi constată judicios că ele reprezintă doar informări şi puncte de vedere, adresate fie S.C. B. S.A. - adresele nr. x/10.02.2011 şi nr. x din 16.10.2021, fie Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului Neamţ - nr. 3457/19.04.2021, nr. 7561/09.06.2021 sau nr. 3714/26.03.2021, fie Administraţiei Bazinală de Apă Siret - adresa nr. x/24.01.2021.

Contrar susţinerilor recurentei, aceste acte nu au fost emise în vederea executării legii şi nu au produs efecte juridice de sine stătătoare astfel încât nu pot fi considerate acte administrative şi nu pot face obiectul unei acţiuni în anulare în contencios administrativ.

6.3.2. Soluţia dată cererii de anulare a Licenţei de explorare nr. 5507/2004, coroborată cu Ordinul ANRM nr. 176/2004, respectiv tardivitatea sa

Licenţa de explorare nr. 5507/2004, a fost aprobată prin Ordinul ANRM nr. 176/2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 775 din 24 august 2004.

Instanţa de fond susţine că, în cazul Licenţei de explorare nr. 5507/2004, termenul de prescripţie/decădere a dreptului la acţiune a început să curgă încă de la data publicării actului sus menţionat cu anexele sale, termenele prevăzute de vechea lege a contenciosului administrativ (Legea nr. 29/1990) de 30 zile/1 an cât şi cele prevăzute de noua lege de 6 luni/1 an fiind împlinite.

Nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că termenul începe să curgă de la momentul la care a devenit, persoană vătămată, pentru că, într-o asemenea logică, securitatea raporturilor juridice ar fi grav afectată, deturnându-se inclusiv scopul urmărit de legiuitor prin reglementările cuprinse în art. 2, 7 din L.554/2004 şi eludându-se normele procedurale care statuează asupra elementelor definitorii ale acţiunii în contencios administrativ, cu referire specială la calitate şi interes.

Se impune şi menţiunea că recurenta reclamantă avea recunoscut, în privinţa acestor acte administrative, accesul la justiţie, însă nu în modalitatea aleasă.

6.3.3. Lipsa de interes faţă de cele 13 permise de exploatare

Contrar afirmaţiilor recurentei, permisele de exploatare au fost emise în beneficiul intimatei pârâte B. cu respectarea dispoziţiilor Ordinului nr. 94/2009 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind eliberarea permiselor de exploatare.

Recurenta face trimitere la dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. d) din Instrucţiuni, dispoziţii care permit acordarea unui singur permis de exploatare doar titularului licenţei de exploate încetate, cât timp licenţa de exploatare nu este încheiată la data solicitării permisului de exploatare.

Or partea adversă a deţinut o astfel de licenţă pe perimetrul respectiv, la data solicitării permiselor, în temeiul acesteia având un drept exclusiv de exploatare conform art. 3 alin. (1) lit. f) din Instrucţiuni.

Nu în ultimul rând, din toate permisele a căror anulare a fost solicitată, doar 3 au vizat exploatarea resurselor din anumite suprafeţe incluse în perimetrul licenţei de exploatare nr. 6103/2005 (Permisul nr. 14094/2011, nr. 15325/2012 şi nr. 16424/2013), acestea fiind anterioare datei încheierii contractului de închiriere (27.11.2020) de către recurentă cu ABA Siret, motiv pentru care, în mod corect, instanţa de fond a admis excepţia lipsei de interes.

6.3.4. Greşita aplicare a legii raportat la art. 20 alin 2, art. 21 alin. (4) din L. 85/2003

Există o singură licenţă de exploatare şi anume licenţa de exploatare nr. 6103/2005 şi nu 3 licenţe de exploatare distincte cu acelaşi număr de înregistrare încheiate în anii 2005, 2011, 2021, aşa cum greşit susţine recurenta.

Împlinirea termenului de 5 ani de executare a drepturilor şi obligaţiilor contractuale nu reprezintă un motiv de nulitate a actului administrativ, verificarea legalităţii unui act raportându-se la momentul încheierii/emiterii lui şi nu la aspecte ulterioare, care ţin de executarea lui.

Instanţa nu era obligată să stabilească durata de valabilitate a licenţei, art. 21 alin. (4) din Legea nr. 85/2003 dispunând în sensul că: ..Modificarea/completarea licenţelor în vigoare se realizează prin acte adiţionale semnate de autoritatea competentă şi titular". Textul se referă aşadar la licenţele intrate în vigoare or recurenta susţine că termenul de 5 ani curge de la semnarea contractului, nu de la momentul intrării în vigoare a licenţei.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, există o singură licenţă - Licenţa de exploatare nr. 6103/2005 si nu trei după cum există un singur contract, modificat prin 2 acte adiţionale, acestea stipulând în mod expres că este modificată şi resemnată licenţa nr. x/2005 şi indicând care articole au fost modificate (cele referitoare la partea reglementată a contractului).

În acest sens, indică intimata intervenientă că, în Procesele-verbale din 16.02.2011 respectiv Procesul-verbal din 22.06.2021, parte integrantă a licenţei, ataşate Licenţei nr. x/2005 modificată în 2011, respectiv 2021, se subliniază faptul că s-a recurs la modificarea licenţei doar ca urmare a modificărilor legislative operate prin Legea nr. 262/2009, respectiv Legea nr. 275/2020. Prin aceste acte normative s-a modificat, în principiu, doar valoarea redevenţei/taxelor. celelalte articole rămânând neschimbate.

Că este aşa rezultă şi din notele depuse de către pârâta ANRM pentru termenul din 14.03.2022, emitentul licenţei precizând că formele date contractului de concesiune în anul 2011 şi 2021 nu reprezintă raporturi contractuale noi. Ele nu reprezintă noi licenţe şi nu pot fi analizate distinct din punct de vedere al legalităţii, ci sunt doar acte adiţionale/actualizări ale aceluiaşi raport contractual iniţiat în anul 2005.

Concluzionând, licenţa de exploatare nr. 6103 a fost încheiată la data de 27.05.2005 pentru o perioadă de valabilitate de 5 ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de 5 ani, conform prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea minelor:

"Licenţa de exploatare se acordă pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani".

Părţile au procedat la resemnarea licenţei, această operaţiune fiind necesară ca urmare a actualizării taxelor şi redevenţelor miniere, restul conţinutului contractului rămânând în forma negociată şi semnată în anul 2005.

Aprobarea licenţei a avut loc în anul 2021 prin Ordinul ANRM nr. 133, această operaţiune fiind îndeplinită în termenul de valabilitate a licenţei. Astfel, corect constată instanţa de fond că Legea minelor nu impune un termen limită de aprobare a licenţelor de exploatare, astfel încât se poate prezuma că acest lucru trebuie făcut în perioada de valabilitate a acestora.

6.3.5. Motivul de nulitate derivând din faptul că, după semnarea Actului adiţional nr. x la Licenţa de explorare nr. 5507/2004, nu s-a mai depus un Raport final de exploatare acceptat de autoritate":

Licenţa de explorare nr. 5507/2004 a intrat în vigoare în data de 24.08.2004 prin publicarea în M.O. nr. 775/24.08.2004 a Ordinului preşedintelui ANRM nr. 167/18.08.2004, durata licenţei de explorare fiind de un an, la finalul căruia B. a a depus raportul final şi a solicitat acordarea licenţei de exploatare, împreună cu toată documentaţia prevăzută în art. 20 din Legea nr. 85/2003, fiind acordată Licenţa de exploatare nr. 6103 în data de 27.05.2005.

Actul adiţional nr. x la Licenţa de explorare nr. 5507/2004 a fost încheiat la data de 30.11.2005, cu aplicarea art. 17 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 potrivit căruia:

"Titularul licenţei de explorare are dreptul să continue, până la data intrării în vigoare a licenţei de exploatare acordate în condiţiile art. 18 alin. (2) lit. a) şi ale) art. 20, executarea activităţilor miniere de exploatare experimentală, de conservare şi întreţinere a lucrărilor miniere executate în perimetrul de explorare instituit,,.

Textul de lege menţionat conferă posibilitatea titularilor licenţelor de explorare de a executa activităţi miniere "de exploatare experimentală, de conservare şi întreţinere a lucrărilor miniere executate în perimetrul de explorare instituit" în cadrul licenţei de exploatare.

Aşadar, licenţa de exploatare fusese deja obţinută, raportul final fusese depus, nemaifiind necesară, după semnarea respectivului act adiţional, depunerea a încă unui raport final de explorare.

6.3.6. Greşita aplicare a Normelor la Legea nr. 85/2003 (nerespectarea termenului de 90 de zile cu referire la obţinerea licenţei de exploatare).

Termenul de 90 de zile vizează procedura de acordare (si nu de aprobare) a licenţei de exploatare, instanţa de fond stabilind în mod corect că nu pot fi primite motivele de nelegalitate vizând obţinerea licenţei de exploatare cu încălcarea prevederilor art. 17 şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2003.

Astfel, potrivit art. 18 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2003: "Licenţa de exploatare se acordă: a) direct titularului licenţei de explorare, la solicitarea acestuia, pentru oricare dintre resursele minerale descoperite, în termen de 90 de zile de la data transmiterii către autoritatea competentă a raportului final de explorare acceptat de aceasta. (...)".

Totodată, art. 29 alin. (5) din H.G. nr. 1208/2003 pentru aprobarea Nomelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003 stabileşte că: "Titularul licenţei de explorare care, în cel mult 90 de zile de Ia transmiterea către A.N.R.M. a raportului final de explorare acceptat de aceasta, nu solicită obţinerea directă a licenţei de exploatare nu mai beneficiază de prevederile art. 17 alin. (1) din Legea minelor".

Din textele evocate rezultă, că legiuitorul a înţeles să instituie un termen de decădere de 90 de zile pentru titularul unei licenţe de explorare, care dacă la finele explorării doreşte să obţină licenţă de exploatare prin atribuire directă, trebuie să formuleze cerere în acest sens. Nedepunerea cererii în termen permite ANRM să o ofere ulterior prin concurs oricărei persoane interesate şi decade titularul din beneficiul acordării directe.

Intimata intervenientă a respectat această procedură, cum corect reţine şi instanţa de fond, în termenul de valabilitate a licenţei de explorare a solicitat acordarea licenţei de exploatare depunând în acest sens şi documentaţia solicitată de ANRM. Prin Raportul din 04.04.2005, comisia din cadrul autorităţii constată au fost respectate cerinţele art. 20 din Legea nr. 85/2003 şi instrucţiunile privind întocmirea documentaţiilor astfel că, la data de 27.05.2005 a fost emisă Licenţa de exploatare nr. 6103/2005 a nisipurilor şi pietrişului din perimetrul Oniceni - Drăguşeni.

Asupra considerentelor reţinute de către instanţa de fond nu se mai impune a se reveni, Înalta Curte validând raţionamentul judecătorului fondului inclusiv în ceea ce priveşte lipsa de relevanţă, în economia cauzei, a susţinerilor referitoare la eventualele vicii ale procedurii de acordare a licenţei de explorare.

Pretinsa lipsire de efecte a Licenţei de exploatare nr. 6103/2005 motivat de faptul că nu ar fi fost aprobată prin hotărâre de guvern nu poate fi, de asemenea, primită, prin emiterea acestei licenţe în anul 2005 (semnarea contractului de concesiune) producându-se efecte care au justificat atât dreptul de a primi permise de exploatare anuale dar şi dreptul de a se emite H.G./Ordin de aprobare, prin care licenţa să intre efectiv în vigoare potrivit legii.

6.3.7. Interpretarea greşită a art. 20 din L. 85/2003

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 85/2003:

"Licenţa de exploatare se acordă prin negociere, în baza unei cereri însoţite de: a) studiul de fezabilitate privind valorificarea resurselor minerale şi protecţia zăcământului, ce va cuprinde şi planul iniţial de încetare (...); b) planul de dezvoltare a exploatării (...); c) studiul de impact asupra mediului şi bilanţul de mediu,(...) d) pianul de refacere a mediului şi proiectul tehnic,(...); e) studiul de evaluare a impactului social şi planul de atenuare a impactului social, (...)".

Raportat la textul de lege menţionat, prima instanţă a reţinut în mod corect că pentru încheierea valabilă a contractului de licenţă de exploatare nu este necesar ca viitorul concesionar să facă dovada dreptului de folosinţă asupra terenului ce constituie perimetrul licenţei.

Doar ulterior încheierii, aprobării, intrării în vigoare a licenţei pentru începerea efectivă a activităţilor miniere este nevoie ca titularul licenţei să facă dovada dreptului de folosinţă asupra terenului pe care îşi va desfăşura activităţile miniere potrivit Programului anual de exploatare vizat de ANRM-CIT. Acest aspect rezultă din coroborarea art. 22 din Legea nr. 85/2003 cu Ordinul nr. 47/2008 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind elaborarea şi avizarea programelor anuale de exploatare: ..începerea activităţilor miniere prevăzute în licenţă se autorizează în scris de către autoritatea competentă, în termen de până la 360 de zile de la intrarea în vigoare a licenţei, după prezentarea de către titular (...): e) pentru exploatare avizul autorităţii competente pentru programul anual de exploatare".

6.3.8. Este greşită, în opinia recurentei, susţinerea instanţei de fond potrivit căreia B. a exploatat în mod corect, în baza promisiunii de licenţă

Contrar susţinerilor recurentei, intimata intervenientă avea dreptul să exploateze în interiorul licenţei atât timp cât aceasta era în curs de aprobare, potrivit art. 25 din Legea nr. 85/2003 şi art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 94/2009, titularului de licenţă putându-i fi acordate permise de exploatare fără nicio condiţionare.

Recurenta invocă şi prevederile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 94/2009 potrivit cărora:

"Permisul de exploatare nu se acordă în perimetre ce constituie obiect al listei perimetrelor pentru concesionarea de activităţi de explorare/exploatare, aprobate potrivit art. 40 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003.

Art 40 din Normele pentru aplicarea Legii nr. 85/2003 arată că, atât timp cât este iniţiată şi se desfăşoară procedura de licitaţie publică pentru încheierea unui contract de concesiune (înainte de încheierea licenţei/contractului de concesiune), din acele perimetre pentru care vor fi încheiate licenţe de exploatare nu se pot acorda permise de exploatare.

Textul menţionat nu are însă incidenţă cauză, licenţa/contractul de concesiune fiind încheiat încă din 27.05.2005, iar contractul de închiriere al recurentei în 27.11.2020.

6.3.8. Nelegalitatea soluţiei dată cererii de emitere a ordinului de încetare licenţă

Art 36 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 prevede că:

"în caz de pronunţare a anulării licenţei, după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, autoritatea competentă va emite decizia de încetare a concesiunii sau a administrării".

Rezultă că doar după anularea licenţei şi rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ANRM emite Ordinul de încetare a concesiunii iar nu în cadrul unui litigiu cum este cel de faţă.

Având în vedere inclusiv împrejurarea că instanţa de judecată a constatat legalitatea Ordinului nr. 133/2021 şi a licenţei pe care acesta a aprobat-o, nu există temei pentru a se dispune o astfel de măsură.

7. Temeiurile de drept ale soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 67 din 23 mai 2022, a încheierii din 14 martie 2022 şi a încheierii din 09 mai 2022 ale Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-intervenientă B. a sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cu luare în considerare a complexităţii şi a circumstanţelor cauzei cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 67 din 23 mai 2022, a încheierii din 14 martie 2022 şi a încheierii din 09 mai 2022 ale Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-intervenientă B. a sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.