Administrative petition suit appeal declared null for failure to specify cassation grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in its entirety and declared it null, thereby upholding the first-instance decision that had rejected the plaintiff's administrative law suit against the Ministry of Health. The dispute centered on the plaintiff's claim that the Ministry failed to resolve their requests within legal deadlines, violating constitutional rights to petition and access to justice, with the plaintiff seeking mandatory administrative action and moral damages. The court ruled that the appeal was procedurally defective because the appellant merely reiterated merits-based arguments from the lower court without specifying distinct grounds for cassation or identifying specific legal errors in the challenged judgment; consequently, the court applied the statutory sanction of nullity for failure to frame arguments within the limited exhaustive grounds of cassation, rendering the initial dismissal of the action final and binding.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ; Administrative petition suit appeal declared null for failure to specify cassation grounds: , au fost invocate dispoziţiile art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 212/2018, coroborat cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ.:
"Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 08.12.2022, sub număr unic de dosar x/2022, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, acţiune în contencios administrativ, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, considerându-se vătămat în dreptul şi în interesul legitim, public şi privat prin nesoluţionarea de către pârât, în termenul legal, a cererilor sale. A apreciat reclamantul că i-au fost încălcate în mod flagrant drepturile şi libertăţile, aducându-i-se atingeri nepermise dreptului său, prevăzut de art. 51 alin. (1) din Constituţie.
Totodată, a solicitat instanţei obligarea instituţiei pârâte să emită actele administrative necesare, pronunţarea asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actelor supuse judecăţii, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor constând în daune morale cauzate de autoritatea pârâtă, stabilirea unui termen de executare şi amenda aferentă prevăzută la art. 24 alin. (2)-(3) din Legea nr. 554/2004.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 88 din 2 martie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile nulităţii, lipsei de obiect, inadmisibilităţii/lipsei de interes, invocate de pârâtul Ministerul Sănătăţii.
De asemenea, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, fără cheltuieli de judecată.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii şi judecarea litigiului în fond, cu dispunerea obligării autorităţii publice centrale să emită actul administrativ cu caracter individual necesar, cu stabilirea termenului de executare prin dispozitivul hotărârii, după efectuarea operaţiunii administrative necesare de către Colegiul Medicilor din România.
În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive vădit contradictorii, compromiţătoare, discriminatorii, samavolnice, corupe, incriminatorii, ilicite, tendenţioase.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 212/2018, coroborat cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, arătând că nu sunt aduse critici punctuale de nelegalitate a sentinţei, fiind reluate susţinerile din faţa instanţei de fond. În opinia sa, argumentele prezentate nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa primei instanţe este legală.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 18 aprilie 2024, cu citarea părţilor.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii prin întâmpinarea formulată, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:
"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
În speţă, recursul declarat de reclamant a fost întemeiat, în drept, pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Examinând cererea de recurs formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât argumentele prezentate nu se încadrează în motivul de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul procedură, nefiind altceva decât o reiterare a solicitărilor expuse la fond prin cererea de chemare în judecată, fără ca recurentul-reclamant să circumstanţieze în niciun mod criticile sale în raport cu soluţia instanţei de fond.
În concret, recurentul-reclamant a susţinut că sentinţa atacată cuprinde motive vădit contradictorii, compromiţătoare, discriminatorii, samavolnice, corupe, incriminatorii, ilicite, tendenţioase.
Motivele contradictorii din cuprinsul unei hotărâri se referă la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa ori există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată. Înalta Curte constată că niciuna dintre aceste situaţii nu se identifică în cauză, de altfel, nefiind indicate nici de către recurentul-reclamant ca atare, acesta limitându-se la a susţine că sentinţa cuprinde motive vădit contradictorii.
Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.
Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., rezumându-se la reiterarea solicitărilor expuse la fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii şi va constata nul recursul formulat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât.
Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 88 din 2 martie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.