Governmental liability for damages from unconstitutional emergency ordinance imposing health insurance on pensions under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.12.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Braşov, Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, să dispună obligarea pârâţilor la restituirea CASS care i-a fost reţinută nelegal, pe întreg anul 2022, din cuantumul pensiei ce depăşeşte suma de 4.000 RON, conform O.U.G. nr. 130/2021, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la momentul plăţii efective, cu dobânda legală.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 03 aprilie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată invocată prin întâmpinare de pârâtul Guvernul României;

- a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, invocată de pârâţii Guvernul României şi de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov;

- a respins excepţia nulităţii acţiunii invocată de către pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului;

- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, respectiv a prematurităţii acţiunii, invocată de către pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, invocată de acest pârât prin întâmpinare;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Braşov, invocată din oficiu;

- a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, formulată de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov;

- a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei de interes a reclamantului cu privire la cererea de plată a despăgubirilor constând în sume egale cu cele reţinute începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuţii de asigurări de sănătate, în temeiul O.U.G. nr. 130/2021;

- a încuviinţat pentru reclamant proba cu înscrisuri şi a amânat pronunţarea în cauză la data de 10.04.2023.

Prin sentinţa civilă nr. 48 din 10 aprilie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

- a admis excepţia lipsei de interes a cererii privind plata de despăgubiri constând în sume egale cu cele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, invocată din oficiu;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, şi a obligat pârâtul la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023;

- a obligat pârâtul la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 calculate începând cu data reţinerii şi până la data restituirii efective;

- a respins ca lipsită de interes cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, privind plata de despăgubiri constând în sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021;

- a respins acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Casa Judeţeană de Pensii Braşov, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- a obligat pârâtul Guvernul României să achite reclamantului suma de 152,5 RON cheltuieli de judecată efectuate în cauză cu titlu de taxe judiciare de timbru.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 3 aprilie 2023 şi a sentinţei civile nr. 48 din 10 aprilie 2023 ale Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, a arătat că instanţa fondului a pronunţat soluţia de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, în principal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii şi nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, respectiv principiul disponibilităţii, ceea ce atrage nulitatea hotărârii.

Instanţa de fond a acordat altceva decât s-a cerut, atunci când a admis, în parte, acţiunea în contradictoriu cu Guvernul României, obligând această autoritate la plata de despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflaţiei şi în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului.

Or, reclamantul a indicat punctual solicitarea formulată, la fila x pct. (l) din cererea de chemare în judecată în sensul că solicită "prin Casa Judeţeană de Pensii Braşov, să mi se restituie în instanţă CASS pe anul 2022+ ianuarie 2023, care mi s-a oprit ilegal de Casa Judeţeană de Pensii Braşov (...) actualizat cu rata medie a inflaţiei (...) şi cu dobânda legală". Reclamantul reia aceeaşi solicitare expresă prin "Memoriul" depus la dosarul cauzei - fila x ultimul paragraf.

Astfel se poate observa că deşi s-a solicitat în mod expres, de către reclamant, restituirea sumei, inclusiv a actualizărilor reprezentate de indicele de inflaţie si dobânda legală, prin Casa Judeţeană de Pensii Braşov, instanţa a obligat exclusiv pârâtul Guvernul României în urma soluţionării cauzei.

În realitate, însă, instanţa se substituie părţii reclamante, în indicarea pârâtului în raport cu care reclamantul a înţeles, expres, să pretindă satisfacerea pretenţiilor sale, acordând, astfel, altceva decât s-a cerut.

Faţă de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că instanţa de judecată poate da numai calificarea juridică exactă a unei cereri, în situaţia indicării necorespunzătoare a temeiului de drept, dar, nu se poate substitui părţii reclamante în a aprecia care este autoritatea pârâtă în cauză, respectiv care au fost motivele pentru care este justificată legitimitatea procesuală pasivă a acesteia.

În cauză, datorită unei interpretări necorespunzătoare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a acestora.

Soluţia pronunţată de prima instanţă, atât în ceea ce priveşte respingerea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de judecată prin încheierea de şedinţă din data de 4 aprilie 2023, cât şi admiterea, în parte a acţiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, este nelegală deoarece contravine dispoziţiilor normative ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, în sensul că, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Ori, în speţă, în mod eronat s-a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de reclamant, fără a fi anulat vreun act administrativ emis în baza ordonanţelor declarate neconstituţionale, sau să fie obligate autorităţile pârâte la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, conform condiţiilor impuse de legiuitor prin art. 9 alin. (5) din lege.

Or, admisibilitatea unei cereri de reparare a prejudiciului, nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni vizând anularea unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanţei neconstituţionale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, trebuie observat că legiuitorul constituant a reglementat în mod expres, prin dispoziţiile art. 52 şi art. 126 alin. (6), răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la legea specială, şi anume la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

În speţa dedusă judecăţii, instanţa de contencios a fost investită în mod nelegal cu o cerere având un obiect pur patrimonial, prin care s-a solicitat exclusiv repararea prejudiciului, iar instanţa de fond şi-a însuşit susţinerile netemeinice ale reclamantului, pronunţând o soluţie care nu satisface exigenţa textului art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a stabilit nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului, fără a verifica îndeplinirea condiţiilor unei răspunderi civile delictuale a autorităţii pârâte. Instanţa de fond nu a reţinut existenţa unei fapte culpabile, a vinovăţiei autorităţii pârâte, a prejudiciului suferit de reclamant şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, ba din contră, a respins primul petit al acţiunii introductive, întrucât Guvernul României a intervenit, în ordinea legislativă, în scopul restituirii sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 01.01.2022 până la data de 27.12.2022 inclusiv.

Cu toate acestea, în acest raţionament, instanţa a făcut abstracţie de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entităţile plătitoare a drepturilor de pensie.

Procedând astfel, prima instanţă nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acţionarea în judecată a entităţii care plăteşte reclamantului drepturile de pensie, iar dreptului reclamantului la restituirea unor sume reţinute nelegal din pensie îi corespunde obligaţia corelativă a entităţii plătitoare a acestor drepturi de a restitui aceste sume.

Aşadar, în măsura în care a stabilit că partea reclamantă trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, este evident că obligaţia de plată a acestor sume, nu puteau fi stabilite decât în sarcina entităţii care plăteşte reclamantului drepturile de pensie.

Altfel spus, având în vedere calitatea de pensionar a reclamantului şi faptul că pretenţia sa este justificată prin prisma elementelor legate de raportul de asigurări sociale, este clar că acest raport reprezintă, în realitate, raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecăţii, astfel încât pentru cazul încălcării obligaţiilor privind plata drepturilor de pensie nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

Instanţa de fond a considerat în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale.

În continuare, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat soluţiile dispuse de instanţa de fond cu privire la necompetenţa materială a instanţei, rămânerea fără obiect/lipsa interesului, capacitatea şi calitatea procesuală pasivă a Guvernului României, care fie au fost, în mod nelegal, respinse, fie instanţa nu s-a pronunţat asupra lor. Astfel, a solicitat instanţei de recurs să constatate că judecata cauzei s-a dispus fără ca instanţa să pună în discuţia părţilor şi fără să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, invocată prin întâmpinare.

În subsidiar, a apreciat că aceste critici se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a făcut abstracţie de lipsa capacităţii juridice civile şi corelativ, a calităţii procesuale pasive a Guvernului României, invocată pe cale de excepţie.

Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-se în această situaţie în prezenţa unei capacităţi juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului, O.U.G. nr. 59/2019.

Potrivit prevederilor constituţionale şi celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, făcută în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Acest organ colegial nu are capacitate juridică civilă, iar în situaţia în care soluţia instanţei de fond nu ar fi casată şi Guvernul României va fi rămas căzut în pretenţii şi va fi obligat să plătească respectivele sume reclamantului, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire tocmai din lipsa capacităţii juridice civile.

Guvernul României nu are atribuţii de a calcula şi reţine din pensii contribuţia de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, reprezentate fie de sumele reţinute cu titlu de contribuţii CASS, fie de sumele rezultate din actualizarea acestora cu indicele de inflaţie si dobânda legală, întrucât sumele au fost calculate şi reţinute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entităţile care plătesc venituri din pensii.

La data de 17 februarie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138. Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate. Astfel cum reiese din preambulul actului normativ, acesta a fost adoptat în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022.

A mai arătat că interesul trebuie să fie în legătură cu pretenţia formulată, să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală şi să existe în momentul în care se exercită dreptul la acţiune ca, de altfel, pe tot parcursul soluţionării cauzei, de la momentul promovării cererii, cât şi pentru susţinerea acesteia şi, mai ales, trebuie să existe la momentul pronunţării soluţiei de către instanţa de judecată, în scopul evitării unor litigii şi soluţii fără finalitate.

Soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii nu mai există, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (a fost adoptat actul normativ care reglementează în sensul solicitat de către părţile reclamante, în considerarea Deciziei CCR nr. 650/2022) îşi are fundamentul în art. 194 lit. c) C. proc. civ.

Faţă de acestea, prin adoptarea actului normativ reprezentat de O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul delegat a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea practică a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022 şi a reglementat în sensul solicitat de părţile reclamante, împrejurare faţă de care, cererea pendinte este rămasă fără obiect, în întregime, neputându-se susţine în continuare, în mod valabil, sancţionarea autorităţii publice pârâte pe calea urmată de reclamant.

Prin reglementările conţinute de O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită, în mod corect şi legal, competenţa caselor teritoriale de pensii, precum caselor de pensii sectoriale si entităţilor care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cât şi sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri.

Astfel, aceste entităţi vor proceda la calcularea şi restituirea din oficiu a sumelor pretinse prin acţiunea introductivă. Menţinerea dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti recurate ar însemna eludarea actului normativ adoptat tocmai în sensul reparării prejudiciului, acesta fiind scopul indicat în preambulul său. Prin urmare, din moment ce competenţa restituirii sumelor reţinute (obligaţia principală) este dată prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuţii şi nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.

În acest context, recurentul-pârât a apreciat că în mod nelegal a fost respinsă, prin încheierea de şedinţă din data de 03.04.2023, excepţia necompetenţei materiale, instanţa apreciind, eronat, că "obiectul litigiului îl constituie acordarea de despăgubiri de către pârâţii chemaţi în judecată (...) ca urmare a punerii în aplicare a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituţională".

Pe de altă parte, corelativ lipsei capacităţii procesuale, trebuie reţinută şi lipsa calităţii procesuale pasive a Guvernului României. Participarea Guvernului României nu poate subzista, nici măcar pentru o pretinsă opozabilitate (în sensul garantării executării obligaţiei de plată a drepturilor de pensie de către instituţia abilitată - casele de pensii teritoriale/sectoriale), care nu poate constitui o cerinţă eficientă pentru a se considera că Guvernul României este debitor în raportul juridic de drept material dedus judecăţii.

Cererea privind plata despăgubirilor constând în plata indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului, conform art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 si, respectiv, în plata dobânzilor legale aferente acestor sume, ce urmează a fi restituite reclamantului, conform art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, calculate începând cu data reţinerii şi până la data restituirii efective, ar fi trebuit susţinută prin ataşarea documentaţiilor justificative care să susţină pretenţiile formulate, aspect ignorat cu desăvârşire de instanţa de fond.

Neconstituţionalitatea unei ordonanţe sau a unor dispoziţii din aceasta, astfel cum rezultă din conţinutul art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi automat şi integral temei pentru răspundere, ci mai degrabă elementul în jurul căruia se va ridica problematica răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa, după toate regulile răspunderii.

Or, dincolo de faptul că cererea formulată în contradictoriu cu Guvernul României nu este motivată sub aspectul îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii juridice a acestei autorităţi, utilizarea termenului "restituire" demonstrează involuntar şi indirect, pe de o parte că obligaţia nu poate fi stabilită decât în sarcina Casei Judeţene de Pensii Braşov, instituţia care a reţinut sumele ce se cer a fi înapoiate, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală.

Solicitarea de restituire a sumelor reţinute din pensie de către Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi de restabilire a situaţiei anterioare nu poate genera obligaţii în sarcina unor subiecte de drept distincte, care nu au fost părţi ale raportului juridic iniţial.

Instanţa nu putea valida pretenţiile reclamantului faţă de Guvernul României întrucât obligarea acestei autorităţi la restituirea sumelor reprezentate de actualizarea sumelor reţinute din pensie ar fi în afara acestui raport juridic, situaţie ce nu poate fi admisă, decât cu ignorarea faptului că Guvernul nu a fost parte în raporturi juridice cu reclamantul, nu a beneficiat de sume provenite de la aceasta şi nu ar putea fi obligat la plată, câtă vreme nu are personalitate juridică şi nici patrimoniu, fiind un organ colegial.

În cauza dedusă judecăţii, autoritatea pârâtă nu a stabilit prin convenţie dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, aceasta raportat la dispoziţiile art. 2 din O.G nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Potrivit art. 1539 C. civ. creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligaţiei principale, cât şi plata penalităţii, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit. În) acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligaţiei principale, cât şi a penalităţii, dacă nu renunţă la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligaţiei. Rezultă că nu există temei legal pentru plata dobânzii legale în sensul solicitat.

Referitor la pretenţia privind actualizarea cu indicele de inflaţie, această soluţie ar avea în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1530 C. civ., respectiv, creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i 1-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.

Însă solicitarea formulată privind aplicarea cumulativă a dobânzii legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie este contrară dispoziţiilor Legii nr. 263/2010 şi fără temei legal.

Cu privire la obligarea pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON, a apreciat că soluţia este nelegală, având în vedere, pe de o parte, adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, mai sus amintită, cât şi faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul Guvernul României, considerând că sunt fondate criticile invocate prin cererea de recurs.

Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Braşov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 18 aprilie 2024, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecare reclamantul A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Braşov, Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, să dispună obligarea pârâţilor la restituirea CASS care i-a fost reţinută nelegal, pe întreg anul 2022, din cuantumul pensiei ce depăşeşte suma de 4.000 RON, conform O.U.G. nr. 130/2021, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la momentul plăţii efective, cu dobânda legală.

Prin încheierea de şedinţă din 03 aprilie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, excepţia nulităţii acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, respectiv a prematurităţii acţiunii, invocate de către pârâtul Guvernul României. Totodată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român şi Casa Judeţeană de Pensii Braşov, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, formulată de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov; a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei de interes a reclamantului cu privire la cererea de plată a despăgubirilor constând în sume egale cu cele reţinute începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuţii de asigurări de sănătate, în temeiul O.U.G. nr. 130/2021; a încuviinţat pentru reclamant proba cu înscrisuri şi a amânat pronunţarea în cauză la data de 10.04.2023.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal: - a admis excepţia lipsei de interes a cererii privind plata de despăgubiri constând în sume egale cu cele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021;- a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, şi a obligat pârâtul la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023; - a obligat pârâtul la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 calculate începând cu data reţinerii şi până la data restituirii efective; - a respins ca lipsită de interes cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, privind plata de despăgubiri constând în sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021;- a respins acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Casa Judeţeană de Pensii Braşov, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; - a obligat pârâtul Guvernul României să achite reclamantului suma de 152,5 RON cheltuieli de judecată efectuate în cauză cu titlu de taxe judiciare de timbru.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici de nelegalitate circumscrise motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., referitoare la: încălcarea principiului disponibilităţii, nerenunţarea instanţei pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului, lipsa atribuţiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii, rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes, lipsa temeiului legal pentru atragerea răspunderii civile delictuale, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 atât cu privire la soluţia dată pe excepţia necompetenţei materiale, cât şi pe fondul dedus judecăţii.

Pentru a răspunde acestor critici, instanţa de control judiciar reţine că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

O primă critică de nelegalitate formulată prin cererea de recurs se referă la încălcarea principiului disponibilităţii de către prima instanţă, recurentul-pârât fiind nemulţumit că deşi s-a solicitat în mod expres, de către reclamant, restituirea sumei, inclusiv a actualizărilor reprezentate de indicele de inflaţie si dobânda legală, prin Casa Judeţeană de Pensii Braşov, instanţa a obligat exclusiv pârâtul Guvernul României în urma soluţionării cauzei. În opinia sa, instanţa de fond a acordat altceva decât s-a cerut, atunci când a admis, în parte, acţiunea în contradictoriu cu Guvernul României, obligând această autoritate la plata de despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflaţiei şi în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului.

Prin principiul disponibilităţii, astfel cum este reglementat de art. 9 din C. proc. civ., se înţelege faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului pretenţiei supuse judecăţii, ci şi conţinutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privinţa părţilor, obiectului şi cauzei, precum şi a etapelor pe care l-ar putea parcurge.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că instanţa nu a acordat altceva decât s-a cerut şi nici nu a încălcat principiul disponibilităţii sub aspectul dreptului de a determina cadrul procesual, respectiv al părţilor. Astfel, cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu mai mulţi pârâţi, printre care şi Guvernul României, revenind instanţei rolul ca, în raport de pretenţiile concrete deduse judecăţii, dar şi de regulile de drept aplicabile speţei, să stabilească dacă există identitate între debitorii raportului juridic dedus judecăţii şi pârâţii chemaţi în judecată.

În speţă, reclamantul a formulat acţiunea în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, susţinând existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON.

Prin urmare, în raport de cauza juridică a acţiunii, instanţa de fond în mod corect a stabilit că nu există identitate între debitorii raportului juridic dedus şi pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, deoarece emitentul O.U.G. nr. 130/2021 este numai Guvernul României, conform art. 115 din Constituţie. Faptul că instanţa a obligat exclusiv pârâtul Guvernul României în urma soluţionării cauzei, la plata de despăgubiri constând în indexarea cu rata inflaţiei şi în dobânzile legale aferente sumelor solicitate, arătând motivat de ce ceilalţi pârâţi nu pot fi obligaţii, nu echivalează cu încălcarea principiului disponibilităţii din perspectiva cadrului procesual pasiv, cum în mod eronat se susţine.

Înalta Curte subliniază aşadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa (de urgenţă) declarată neconstituţională, astfel de acţiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri.

Printr-o altă critică de nelegalitate, s-a susţinut că instanţa de fond a considerat în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale, fiind respinsă în mod greşit excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte costată că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, intitulat "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", care la alin. (5) conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare, să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Astfel, acţiunea a fost în mod corect introdusă pe rolul instanţei de contencios administrativ, în speţă nefiind vorba de stabilirea sau plata unor drepturi de pensiei, ci obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern.

În consecinţă, fiind vorba despre o acţiune de contencios administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege în ceea ce priveşte competenţa teritorială, şi nu în raport cu normele de dreptul muncii sau de dreptul asigurărilor sociale, cum în mod greşit susţine recurentul-pârât.

Referitor la pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul-pârât Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Cum pretenţiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Totodată, vor fi respinse ca nefondate şi criticile prin care se susţine că judecata cauzei s-a dispus fără ca instanţa să pună în discuţia părţilor şi fără să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, invocată prin întâmpinare.

Din acele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul a formulat întâmpinare în faţa instanţei de fond prin care a invocat mai multe excepţii: excepţia netimbrării cererii, excepţia necompetenţei materiale a instanţei, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în întregime. În cadrul excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în întregime, a susţinut că cererea de chemare în judecată în ansamblul său nu se poate soluţiona valabil în contradictoriu cu acest pârât, Guvernul României neavând atribuţii specifice cum sunt cele din prezenta cauză, respectiv stabilirea, calcularea, reţinerea şi, eventual, restituirea contribuţiilor sociale constând în asigurări sociale de sănătate ceea ce face ca această autoritate să fie lipsită de calitate procesuală pasivă. Aşadar, pârâtul în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în întregime a invocat, în subsidiar, şi lipsa calităţii procesuale pasive a sa.

Prima instanţă, după comunicarea actelor de procedură între părţi, inclusiv a întâmpinării formulate de pârâtul Guvernul României, a pus în discuţie în şedinţa publică din data de 03 aprilie 2023 (în lipsa părţilor legal citate) toate excepţiile invocate în cauză şi le-a soluţionat motivat, în raport de argumentele părţilor şi dispoziţiile legale incidente.

Analizând conţinutul încheierii de şedinţă din 03.04.2023, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond s-a pronunţat implicit şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României atunci când a analizat cine este titularul obligaţiei raportului juridic dedus judecăţii. Astfel, a reţinut în mod corect că nu există identitate între debitorii raportului juridic dedus şi pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, deoarece emitentul O.U.G. nr. 130/2021 este numai Guvernul României, conform art. 115 din Constituţie.

Contrar alegaţiilor recurentului-pârât, acţiunea de faţă are ca obiect, în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională, şi nu priveşte plata pensiei ori a unor drepturi de pensie pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant şi casele de pensii/entităţile care plătesc venituri din pensii. Fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constă în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere a acesteia la îndeplinire. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Aşadar, raportat la obiectul pe care îl pot avea acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa (de urgenţă) declarată neconstituţională, astfel de acţiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituţionale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, potrivit căruia "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.".

Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 defineşte contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În acest context, art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acţiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.

Se observă că dintre acţiunile enumerate de textul legal anterior menţionat, doar acelea referitoare la anularea actelor administrative ori obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative se circumscriu definiţiei de la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

În schimb, acţiunea având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deşi în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretenţiile băneşti prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic şi asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acţiunea în discuţie, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât şi specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare strictă, limitativă.

În aceste condiţii, din moment ce premisa de formulare a acţiunii o reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului, admisibilitatea unei astfel de acţiuni în pretenţii formulate potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanţa sau ordonanţa de urgenţă vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care, prin aplicarea unei ordonanţe/ordonanţe de urgenţă a Guvernului, ce ar fi neconstituţională, au prejudiciat partea reclamantă. În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine obligaţia să recurgă la acţiunea de drept comun/dreptul muncii/asigurărilor sociale/contencios administrativ etc., prevăzută de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a raportului litigios şi calitatea părţilor, cadru procesual în care va putea formula o excepţie de neconstituţionalitate în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituţionalitate.

În ceea ce priveşte argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuţiilor legale de plată a pretenţiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea acestei autorităţi de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensia reclamantului sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Cerere de chemare în judecată formulată de reclamantul din prezenta cauză este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Faptul că reţinerile din pensii, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa Judeţeană de Pensii Braşov, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant şi casa judeţeană de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

Înalta Curte mai reţine că pretenţiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale şi a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflaţie (prima instanţă constatând lipsa de interes a pretenţiilor vizând restituirea sumelor reţinute). Astfel fiind, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor judeţene sau sectoriale de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflaţiei şi, pe de altă parte, în lipsirea reclamantului de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală), aparţinând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantului, printr-un act normativ neconstituţional, a obligaţiei de plată a unei contribuţii.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorii raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi nu mai subzistă interesul intimatului-reclamant de a acţiona, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, reţinute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

În fine, şi critica vizând soluţia dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată sunt nefondate, întrucât instanţa de fond, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva încheierii de şedinţă din 3 aprilie 2023 şi a sentinţei civile nr. 48 din 10 aprilie 2023 ale Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.