Securitate officer status upheld as CNSAS action succeeds; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.12.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii l-a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei să constate existenţa calităţii acestuia de lucrător al Securităţii.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 05.04.2022, instanţa a respins ca neîntemeiate: excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, excepţia neinvocării temeiului de drept, excepţia lipsei de interes a reclamantului şi excepţia de tardivitate, invocate de pârât.

Prin încheierea de şedinţă din 28.06.2022 instanţa a admis cererea pârâtului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 referitoare la competenţa teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti. Totodată, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la pronunţarea Curţii Constituţionale a României.

Prin sentinţa civilă nr. 1273 din 5 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., şi s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierilor de şedinţă din 05.04.2022 şi 28.06.2022, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 1273 din 5 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul A. a declarat recurs, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv când instanţa nu este alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, recurentul-pârât a arătat că la fondul cauzei a invocat excepţia necompetentei instanţei sesizate, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care a fost respinsă de instanţa de fond prin încheierea din 05.04.2022.

În motivarea respingerii, instanţa a arătat că excepţia este neîntemeiată deoarece O.U.G. nr. 24/2008 prevede competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti şi că această ordonanţă nu este aprobată printr-o lege organică, deoarece Legea nr. 161/2019 de modificare, a fost declarată neconstituţională în ansamblul ei. Ca urmare, recurentul-pârât a arătat că şi din acest punct de vedere a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale pe care instanţa a admis-o în principiu.

Totodată, a solicitat şi suspendarea cauzei potrivit art. 413 alin. (1) pct. l din C. proc. civ., pe care instanţa a respins-o ca nefondată.

Deşi este facultativă, cererea de suspendare formulată a fost argumentată în fapt şi în drept, recurentul-pârât considerând că se impunea admiterea acesteia deoarece motivul solicitării este evitarea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de către o instanţa necompetentă, potrivit unui text de lege ce face obiectul analizei Curţii Constituţionale sub aspectul constituţionalităţii.

Prin urmare, recurentul-pârât a solicitat admiterea în recurs a acestei excepţii de necompetenţă a instanţei sesizate de reclamant şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională. Ca practică judiciară a indicat decizia civilă nr. 5/13.01.2021 a secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti. A mai precizat că prin admiterea cererii de suspendare se evită folosirea unei căi de atac extraordinare, respectiv revizuirea, în cazul admiterii sesizării Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 3 din C. proc. civ., respectiv când hotărârea a fost dată de o instanţă necompetentă cu încălcarea normelor legale privind competenţa, recurentul-pârât a considerat că acest motiv este întemeiat şi se coroborează cu cel de mai sus, având în vedere respingerea excepţiei invocate privind competenţa instanţei ca fiind de ordine publică şi admiterea în principiu a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate privind competenţa.

În dezvoltarea motivelor de casare prevăzute de art. 488, alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a susţinut că hotărârea este motivată cu aspecte contradictorii faţă de situaţia de fapt şi de drept, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept.

A arătat faptul că la fond a invocat excepţia lipsei temeiului de drept a cererii reclamantului care a fost respinsă de instanţă ca neîntemeiată. În acest sens, a susţinut că nu s-a arătat niciun motiv/temei de drept din Legea nr. 554/2008 care reglementează sediul materiei de contencios administrativ şi etapele prevăzute de această lege pentru respectarea drepturilor persoanei.

În continuare, a menţionat că nu este de acord cu motivarea instanţei cu referire la art. 115 din Constituţie care arată că nu există o cerinţă de validare a O.U.G. nr. 24/2008 printr-o lege organică. Or, din anul 2008 până în prezent actul normativ precizat nu a fost validat de o lege organică. Astfel, art. 115 din Constituţie, la alin. (1) se referă la faptul că Parlamentul poate da o lege de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe de urgenţă, pe domenii stabilite şi pe o perioadă de timp stabilită. Acest act normativ afectează drepturile şi libertăţile persoanelor ce fac obiectul verificărilor, atât timp cât nu a trecut prin dezbaterea publică a Parlamentului şi a votului conform dispoziţiilor legale. În opinia recurentului-pârât, faţă de cele arătate mai sus, motivarea instanţei cu referire la art. 115 din Constituţie nu are legătură cu cele arătate în hotărâre.

De asemenea, întrucât această ordonanţă nu a urmat cerinţele constituţionale arătate mai sus, recurentul-pârât a solicitat în recurs admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a O.U.G. nr. 24/2008. Faţă de cerinţele constituţionale arătate la art. 115 a apreciat că O.U.G. nr. 24/2008 nu poate fi dată de Guvern conform pct. 6 care, chiar dacă se invocă un interes general, obiectul ordonatei, până nu este validat de o lege organică nu poate exista. Numai Parlamentul prin dezbaterile în cele două camere şi votul acestuia, conform art. 76, alin. (1) din Constituţie, poate valida interesul general.

Instituţia CNSAS poate verifica din oficiu sau la cere, în virtutea legii organice, astfel de categorii de persoane, dar rezultatul acestor verificări trebuie făcut în concordanţă cu cerinţele muncii de informaţii prin reglementările existente în timp real. Or, din aceste evaluări se fac interpretări pur subiective, fără a se cunoaşte ce prevedeau ordinele de muncă pe fiecare domeniu.

Faţă de acest aspect, reprezentantul reclamantei, la solicitarea probei cu documentele arătate către SRI, a afirmat că la CNSAS au fost predate doar documentele prin care au fost avute în atenţie persoanele respective -Supravegherea informativă şi urmărirea informativă. Restul documentelor de organizare şi planificare au rămas în custodia SRI.

Cu referire la excepţia tardivităţii depunerii cereri reclamantului la instanţa, s-a apreciat că apărările din această excepţie sunt relative şi se referă la o altă ipoteză factuală, respectiv a candidaţilor la funcţia de Preşedinte al României. În opinia recurentului-pârât, instanţa nu poate preciza noţiuni relative, ci trebuie să se pronunţe pe textul legal.

În consecinţă, a solicitat instanţei de recurs să examineze şi să se pronunţe pe fiecare din cele 4 excepţii formulate în sensul admiterii ca fiind întemeiate în drept şi în fapt.

Cu privire la fondul cauzei, în Nota de constatare se arată că verificarea CNSAS s-a făcut din oficiu, ca urmare a faptului că din septembrie 2002 şi până în august 2007 recurentul-pârât a deţinut funcţia de Şef secţie Judeţeană Vrancea a SRI, până la trecerea în rezervă cu drept la pensie de serviciu.

Sub aspectul interesului de a efectua verificări din oficiu, recurentul-pârât arată că a dat declaraţie pe proprie răspundere la numirea în funcţie în anul 2002, iar verificarea din oficiu s-a făcut în anul 2021, deci după 19 ani, motiv pentru care a considerat că nu există niciun interes general aşa cum a fost invocat. Scopul acestor verificări era până la terminarea mandatului pentru funcţia prevăzută la art. 3, lit. h) din O.U.G. nr. 24/2008.

În mod greşit a reţinut instanţa de fond, sintagma "urmărire informativă" preluată de la reclamant, din nota de constatare. Astfel, recurentul-pârât a arătat că activitatea de informaţii este concretizată în două forme, una generală denumită supravegherea informativă şi alta de lucru, organizată în dosare de urmărire informativă.

În plus, a solicitat instanţei, reevaluarea întregului material din acest dosar civil şi eliminarea sintagmei urmărire informativă, folosită de reclamantă ca fiind nelegală. În acest sens, a solicitat instanţei ca probă, să dea curs adresei către SRI care să trimită declasificat extrase din planurile de căutare a informaţiilor pe anii 1982-1985 pe profil de contraspionaj, de unde rezultau cerinţele muncii de informaţii şi apoi produsul acestora. Fără acest document nici CNSAS nu poate analiza şi nici instanţa nu se poate pronunţa temeinic şi legal. Această proba este indubitabil necesară, pentru convingerea instanţei şi a elimina arbitrariul folosit de reclamantă.

Recurentul-pârât a susţinut că nu a participat activ la supravegherea informativă a persoanelor menţionate, că a lucrat potrivit ordinelor în materie şi strict sub coordonarea şefilor nemijlociţi şi direcţi. În întâmpinarea depusă la fondul cauzei a arătat pe larg rezultatul muncii din care nu rezultă obiectul de activitate al CNSAS, respectiv de a se reţine că a avut calitatea de ofiţer de securitate ca poliţie politică.

În mod eronat a reţinut instanţa de fond că recurentul-pârât a deschis dosar de SI la data de 30.03.1982, când acesta a început activitatea la SIJ Vrancea din luna aprilie 1982 la Biroul de Contraspionaj. Instanţa a reţinut la pag. 2, alin. (5) din sentinţa atacată, că recurentul-pârât a deschis dosarul, când dosarul se afla în lucru la Serviciul I Informaţii interne, deci nu era în competenţa sa, nefiind nici la serviciu.

Obiectul activităţii sale pe contraspionaj era de a stabili în cadrul relaţiilor cetăţenilor români semnalaţi cu aspecte operative, dacă conţinutul acestora se circumscriu acestui profil de muncă, sens în care trebuie reţinute aspectele care erau pretabile în legătură cu cadre şi agenţi ai serviciilor de informaţii străine.

În mod eronat a motivat instanţa de fond că scopul culegerii de informaţii la dosarele reţinute de CNSAS a fost cu motivaţie politică. Astfel, instanţa a reţinut că supravegherea informativă din acest dosar a fost una abuzivă, motivată de considerente politice şi nu de normele legale în vigoare la acea vreme.

A arătat că a solicitat administrare de probe pe care instanţa le-a respins fără să motiveze de ce anume, în condiţiile în care nici CNSAS şi nici instanţa nu pot evalua ce a găsit în dosare, decât comparativ cu instrumentele de muncă ale vremii. Cu atât mai mult, a reiterat solicitarea de admitere a adresei către SRI să trimită cele solicitate la fond.

A mai arătat că încadrarea informativă a persoanelor pe profil se face potrivit Planurilor de căutare a informaţiilor şi a planurilor de muncă anuale, deci era obligaţie profesională şi baza muncii de informaţii.

În mod neîntemeiat şi nelegal a concluzionat instanţa că sunt întrunite cerinţele art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitate de lucrător al Securităţii.

În acest sens, a precizat că nu a desfăşurat activităţi prin care să suprime sau să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului în cadrul dosarelor reţinute de CNSAS. În mod eronat a reţinut instanţa că toate măsurile dispuse de pârât au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare. Toate aspectele sunt nereale, fiind o concluzie subiectivă fără să fie raportată la activitatea de informaţii şi contrainformaţii reglementată de ordine, legi şi instrucţiuni de muncă, toate cu respectarea Constituţiei vremii.

Făcând referire la aspectele susţinute în întâmpinarea depusă la fond, consideră că acestea sunt concludente, pertinente şi relevă că fiind la debutul în activitate, recurentul-pârât a analizat fiecare persoană găsită în evidenţe şi a propus măsuri de scoatere din evidenţe sau de menţinere unde erau legături semnalate de unitatea centrală a unor cadre sau agenţi ai unor servicii de informaţii străine.

Instanţa a făcut referire la Legea nr. 187/1999, art. 2, referitoare la accesul la informaţii la cerere, în legătură cu calitatea de agent sau colaborator al Securităţii. Această lege a fost abrogată odată cu apariţia O.U.G. nr. 24/2008, deci nu mai pot fi invocate dispoziţiile legale precizate de instanţă. În opinia sa, declanşarea procedurii pe această lege nu s-a făcut legal.

Astfel, SRI a trimis în 30 zile lista cu cei numiţi în funcţie în anul 2002, iar CNSAS trebuia ca în 90 zile să facă verificări conform art. 15, pct. 7 şi apoi să trimită în scris rezultatul persoanei în cauză, care avea posibilitatea să conteste administrativ, iar apoi la instanţa din zona de domiciliu. Procedura de verificare trebuia realizată de CNSAS în trei luni de zile, respectiv până la sfârşitul lunii decembrie 2002. Or, în cazul său, procedura de verificare a început în anul 2021 fără să i se comunice în scris rezultatul care să fie contestat, ci prin adresarea direct la instanţă în vederea validării sau nu a Notei de constatare.

Art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 arată că verificările se fac din oficiu pentru persoanele menţionate, în rest la cererea celei interesate. La verificările din oficiu este o procedură, iar la celelalte persoane fizice ori juridice este o altă procedură stabilită, însă la ambele trebuie respectate termenele de verificare şi procedura de contestare.

Motivarea instanţei este eronată şi neîntemeiată cu referire la cele două rapoarte valorificate la problema contraspionajului din care au rezultat aspecte de cunoaştere a celor două persoane care puteau să le facă pretabile, de a nu se mai întoarce în ţară în cazul unei deplasări în exterior. Nu se poate reţine că le-a încălcat dreptul la libera circulaţie atât timp cât ele nu au solicitat, deci rapoartele sale nu au produs consecinţe juridice, nu au rezoluţii de la şefii profesionali în acest sens.

Cererea de investigaţii era un mijloc al muncii de informaţii legal şi a contribuit la cunoaşterea generală a persoanei în cauză fără consecinţele reţinute. Măsurile informative derulate în SI au avut caracter de cunoaştere pe profil de contraspionaj, implicarea sa ca ofiţer era obligaţie profesională, care s-a făcut potrivit legii, a ordinilor conducerii instituţiei şi verificată permanent de şefii profesionali.

Recurentul-pârât a considerat că este eronată reţinerea instanţei în sensul că ar fi efectuat urmărire informativă efectivă şi că ar fi obţinut informaţii din viaţa privată a celor urmăriţi. Astfel, a arătat că a obţinut informaţii operative conform documentelor de organizare şi planificare a muncii din acea perioadă, orice aspect contrar fiind sancţionat de şefii profesionali.

Totodată, a considerat că este eronată motivarea instanţei prin care arată că a folosit un mecanism specific de supraveghere poliţienească inclusiv în viaţa privată a celui urmărit. Dacă nu sunt la dosar documentele de organizare şi planificare a muncii pe profil de contraspionaj nu se poate trage o concluzie decât subiectivă, deci netemeinică, cum a precizat şi reclamanta în Nota de constatare. Instanţa de fond a făcut interpretări abuzive, atribuind fapte nelegale încadrate ca fiind de "supraveghere poliţienească".

Instanţa de fond nu a făcut referiri concrete la art. 17 şi 19 din Pactul Internaţional din 1966 care prevede posibilitatea limitării drepturilor persoanelor pentru necesitatea apărării securităţii naţionale prin legi interne ale statelor. Or, în România la acea vreme activitatea de securitate naţională era reglementată de legi aşezate pe respectarea Constituţiei vremii şi nimeni nu putea să desfăşoare munca informativă pe bunul său plac, aspect ce constituia abatere profesională sau penală.

În opinia sa, faptul că instanţa de fond i-a respins, ca nefondate, apărările prin care a arătat că munca de informaţii derulată a avut caracter exclusiv preventiv, este un abuz de interpretare logico-juridică potrivit obiectului juridic al acestei acţiuni.

Pentru a cunoaşte aspectele vulnerabile ale unei legături cu un agent al unui serviciu de spionaj trebuie să se cunoască aspectele cu relevanţă operativă. Instanţa de fond a concluzionat eronat că s-a încălcat în mod neechivoc art. 17 din Pactul menţionat, iar măsurile informative nu au vizat prevenirea scurgerii de date şi informaţii secrete, că în realitate a urmărit aspecte legate de profesia şi locul de muncă.

A mai arătat că aspectele contradictorii în motivarea hotărârii persistă, în sensul în care verificarea este din oficiu aşa cum susţine reclamantul sau este o verificare la cerere.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, atât pe excepţiile formulate cât şi pe fondul cauzei, şi să se constate că Nota de constatare a reclamantului nu îndeplineşte condiţiile arătate de O.U.G. nr. 24/2008. Totodată, a solicitat cheltuieli de judecată în fond şi apel.

1.4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că, prin activităţile desfăşurate, recurentul-pârât a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate de legislaţia din acea vreme.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 25 ianuarie 2024, cu citarea părţilor, când cauza a fost amânată pentru data de 18 aprilie 2024, la cererea apărătorului ales al recurentului-reclamant pentru imposibilitate de prezentare.

Ataşat motivelor de recurs, recurentul-pârât a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în integralitate, susţinând că sunt necostituţionale în raport cu art. 115 şi 117 din Constituţia României.

Pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a format dosarul asociat nr. x/2021, iar prin încheierea de şedinţă din 18 aprilie 2024 s-a admis cererea de sesizare formulată de recurentul-pârât A. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Cererea de suspendare a prezentei cauze până la pronunţarea Curţii Constituţionale a României asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate de recurentul-pârât

Referitor la cererea de suspendare a judecăţii recursului până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi", fiind aşadar reglementat un caz de suspendare facultativă a judecării cauzei, lăsat la latitudinea instanţei de judecată, care poate aprecia oportunitatea unei asemenea măsuri.

Totodată, Înalta Curte constată că, în cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, nu este obligatorie suspendarea judecăţii. Lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Însă, în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că nu se impune suspendarea judecării recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurentul-pârât, al cărei obiect îl constituie prevederile O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în integralitate.

În plus, dacă Curtea Constituţională va admite excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte reţine că, în această eventualitate, C. proc. civ. a instituit, la art. 509 alin. (1) pct. 11, cazul de revizuire pentru situaţiile în care, după ce hotărârea devine definitivă, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională dispoziţia care a făcut obiectul excepţiei invocate, oferind astfel un remediu efectiv părţii interesate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecării recursului până la pronunţarea Curţii Constituţionale a României asupra excepţiei de neconstituţionalitate, formulată de recurentul-pârât.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârât este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin cererea introductivă, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în persoana pârâtului A..

Prin încheierile recurate, prima instanţă a respins ca neîntemeiate: excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, excepţia neinvocării temeiului de drept, excepţia lipsei de interes a reclamantului şi excepţia de tardivitate, invocate de pârât. De asemenea, instanţa a admis cererea pârâtului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 referitoare la competenţa teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti şi a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la pronunţarea Curţii Constituţionale a României.

Pe fondul cauzei, instanţa de primă jurisdicţie a admis acţiunea reclamantului şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii, reţinând că activitatea desfăşurată de acesta, se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Instanţa de control judiciar constată că soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate, nefiind incident niciunul dintre motivele de casare invocate de recurentul-pârât.

O primă critică de nelegalitate circumscrisă motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. proc. civ. vizează soluţia dată de instanţa de fond asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, fiind reluate de către recurentul-pârât argumentele prezentate în faţa primei instanţe.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. are în vedere situaţiile în care instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale. O astfel de situaţie poate fi atunci când completul de judecată nu a fost constituit în mod legal, în sensul că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată (în vigoare la data introducerii acţiunii, respectiv 21.12.2021).

Conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un singur judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.

Instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale şi în situaţia în care completul nu a fost constituit cu toate organele şi persoanele cerute de lege (grefier, procuror), situaţie în care se analizează aspectul "cantitativ" al compunerii. De asemenea, instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale atunci când judecătorii nu aveau dreptul să facă parte din complet pentru că erau incompatibili ori fusese admisă cererea de abţinere sau de recuzare, situaţie în care se analizează aspectul "calitativ" al compunerii.

În speţă însă, nu se identifică niciuna dintre aceste situaţii şi nici nu au fost indicate de recurentul-pârât ca atare, astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este incident şi va fi respins.

Prin intermediul motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se pot invoca numai motive de ordine publică privind competenţa.

Analizând considerentele încheierii recurate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins în mod corect excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti invocată de pârât având în vedere incidenţa dispoziţiilor speciale prevăzute de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 potrivit cărora:

"Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se introduce la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, fiind scutită de taxă de timbru."

Prin urmare, şi acest motiv de recurs este nefondat, fiind lipsite de relevanţă argumentele recurentului-pârât referitoare la validarea sau nu a O.U.G. nr. 24/2008 printr-o lege organică ori la declararea ca neconstituţională a Legii nr. 161/2019.

În continuare, examinând criticile formulate de recurentul-pârât circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care a susţinut că hotărârea este motivată cu aspecte contradictorii faţă de situaţia de fapt şi de drept, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

În susţinerea acestui motiv de casare recurentul-pârât îşi exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluţia instanţei de fond asupra excepţiilor invocate prin întâmpinare, asupra cererii de suspendare a cauzei şi asupra fondului, rezultând că nu poate împărtăşi modul în care instanţa a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs se subsumează pct. 8 din C. proc. civ. şi vor fi analizate din această perspectivă.

Încheierile şi hotărârea recurate cuprind în mod evident argumentele pe care s-au întemeiat soluţiile de respingere a excepţiilor invocate, precum şi raţionamentul logico-juridic care a condus instanţa la admiterea cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, chiar dacă soluţia şi argumentarea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Instanţa de control judiciar constată că soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect referitor la excepţia neinvocării temeiului de drept, în deplin acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că această excepţie este neîntemeiată câtă vreme intimatul-reclamant şi-a indicat, în mod expres, temeiul de drept pe care se grefează cererea introductivă, respectiv art. 3, 5, 8, 11 şi 33 din O.U.G. nr. 24/2008.

De asemenea, în mod corect a fost respinsă şi excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii, în condiţiile în care dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008 îi conferă expres autorităţii reclamante legitimare procesuală activă în scopul ocrotirii interesului general de a face cunoscută public calitatea anumitor persoane de lucrător sau colaborator al Securităţii.

În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că dispoziţiile invocate de pârât în susţinerea acestei excepţii (art. 4 pct. 4 din Legea nr. 293 din 14.11.2008 de aprobare a O.U.G. nr. 24/2008) vizează situaţia în care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii verifică existenţa documentelor şi informaţiilor privind calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia cu privire la persoanele care candidează pentru funcţia de preşedinte al României. Or, în speţă, verificarea recurentului-pârât A. a fost declanşată având în vedere calitatea acestuia de şef al secţiei Judeţene de Informaţii Braşov, în baza art. 3 lit. h), coroborat cu art. 5 alin. (1) şi art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, ce stabilesc obligaţia CNSAS de a verifica din oficiu, sub aspectul constatării calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h1) din acelaşi act normativ.

Nu pot fi primite nici criticile privind soluţia primei instanţe de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitatea invocată de pârât, câtă vreme în cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, nu este obligatorie suspendarea judecăţii, fiind reglementat un caz de suspendare facultativă a judecării cauzei, lăsat la latitudinea instanţei de judecată, care poate aprecia oportunitatea unei asemenea măsuri.

Cât priveşte soluţia dată de instanţa de fond asupra cererii de probatorii, recurentul-pârât este nemulţumit de refuzul instanţei de a-i pune în vedere reclamantului să depună la dosar documentele de organizare şi planificare a muncii Biroului 3 Contraspionaj IJ Vrancea.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât a înţeles să critice modul în care instanţa de fond a apreciat utilitatea, concludenţa şi pertinenţa probelor administrate în cauză, aspect care nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Argumentele recurentului-pârât prin care susţine, în esenţă, că verificările puteau fi efectuate doar până la terminarea mandatului pentru funcţia prevăzută la art. 3 lit. h) din O.U.G. nr. 24/2008, nemaiexistând niciun interes general, aşa cum a fost invocat de reclamant, sunt lipsite de temei legal.

O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o condamnare a regimului totalitar comunist prin deconspirarea lucrătorilor de Securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciat ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară. Beneficiarii verificărilor acestor persoane nu sunt doar victimele regimului comunist, ci toţi cetăţenii care au dreptul de a fi informaţi cu privire la statura morală a persoanelor prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008. Aşadar, interesul public subzistă şi după încetarea funcţiei deţinute de persoana verificată, neexistând nicio prevedere în cuprinsul actului normativ care să condiţioneze introducerea acţiunii în constatre de ocuparea la acel moment a funcţiei care a atras verificarea calităţii de lucrător al Securităţii.

În plus, raţiunea adoptării O.U.G. nr. 24/2008 nu are un scop punitiv, antrenând doar eventuale consecinţe de ordin moral asupra celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe prin care s-a admis acţiunea reclamantului şi s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii, reţinând că activitatea desfăşurată de acesta se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securităţii este "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului."

În prezenta cauză, este de necontestat că recurentul-pârât A. a avut calitatea de ofiţer, cu grad de locotenent, în cadrul I.J. Vrancea, în perioada anilor 1982-1985.

De asemenea, nu sunt contestate nici înscrisurile întocmite şi semnate olograf de recurentul-pârât, în raport cu care instanţa de fond a constatat calitatea de lucrător, respectiv: referatul privind verificările asupra numitului B. din 15.05.1985; referatul privind verificările despre C. din 15.05.1985; raportul din 11.05.1982 cu privire la D.; nota din 10.08.1982; raportul din 14.04.1982 cu privire la E., cererea de investigaţii din 24.01.1983 cu privire la F..

Ceea ce contestă recurentul-pârât este reţinerea instanţei de fond privind îndeplinirea condiţiei referitoare la specificul activităţilor pe care le-a desfăşurat, în sensul că prin acestea s-au suprimat şi îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului (dreptul la viaţa privată şi dreptul la libera circulaţie).

În opinia sa, prima instanţă nu s-a raportat la activitatea de informaţii şi contrainformaţii reglementată de ordine, legi şi instrucţiuni de muncă, toate cu respectarea Constituţiei vremii respective. A mai arătat recurentul-pârât că cererea de investigaţii era un mijloc al muncii de informaţii legal şi a contribuit la cunoaşterea generală a persoanei în cauză, fără consecinţele reţinute de instanţă, iar măsurile informative în SI derulată au avut caracter de cunoaştere pe profil de contraspionaj, implicarea sa ca ofiţer fiind o obligaţie profesională, care s-a făcut potrivit legii, a ordinelor conducerii instituţiei şi verificată permanent de şefii profesionali.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată, faţă de conţinutul înscrisurilor menţionate anterior, la care s-a raportat şi prima instanţă, că sunt demonstrate atât măsurile operative întreprinse de recurentul-pârât prin care a avizat negativ plecarea/deplasarea în străinătate în interes de serviciu a anumitor persoane, cât şi participarea acestuia la deschiderea dosarelor de supraveghere informativă I 1083911, I 210629, I 234124 pentru relaţiile pe care titularii acestora le aveau cu cetăţeni străini, ori la dirijarea şi instruirea surselor în calitate de ofiţer de legătură.

Intimatul-reclamant a dovedit, prin probele administrate, că informaţiile urmărite şi obţinute de recurentul-pârât, serveau scopului notoriu al Securităţii.

Astfel, toate acţiunile sale prin care se urmăreau obţinerea de date privind preocupările de zi cu zi ale persoanelor urmărite şi ale rudelor apropiate, anturajul, opiniile acestora, ori aspecte referitoare la profesie şi locul de muncă, la viaţa intimă sau vicii constituie, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, activităţi prin care s-au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale, garantate de legislaţia din acea vreme, pentru motive care nu aveau legătură cu activitatea de securitate naţională.

Înalta Curte reţine că recurentul-pârât nu se poate apăra invocând natura muncii desfăşurate,în sensul că a lucrat potrivit ordinelor în materie şi strict sub coordonarea şefilor nemijlociţi şi direcţi, că munca de informaţii derulată a avut caracter exclusiv preventiv şi era o obligaţie profesională, ori că se afla la debutul carierei profesionale, câtă vreme voinţa leguitorului a fost aceea de a califica ca fiind lucrător al Securităţii şi persoana care, acţionând în limitele profesiei şi cu respectarea atribuţiilor ce îi reveneau în epocă, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, din formularea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, reieşind concluzia că este suficient ca prin activităţile derulate să se producă o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Având în vedere dispoziţiile legale aplicabile, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară câtă vreme au fost încălcate, pentru motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de pactele internaţionale la care România era parte.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării recursului până la pronunţarea Curţii Constituţionale a României asupra excepţiei de neconstituţionalitate, formulată de recurentul-pârât.

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva încheierilor de şedinţă din 5 aprilie 2022, 28 iunie 2022 şi sentinţei civile nr. 1273 din 5 iulie 2022 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.