Liability of social media profile owner for third-party discriminatory comments under anti-discrimination law and freedom of expression limits

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi B., să se constate faptul că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a încălcat interesul său legitim privind sancţionarea corespunzătoare a unei persoane care a încălcat prevederile O.G. nr. 137/2000 şi, în consecinţă, să se anuleze Hotărârea nr. 116/2022 a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se soluţioneze petiţia cu nr. 2712/2021 adresată C.N.C.D. în fond şi să se admită toate cererile aşa cum au fost formulate în petiţia respectivă, cu obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 73 din 07 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B..

S-a anulat în parte Hotărârea nr. 116 din 23.02.2022, adoptată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2021, doar în ceea ce priveşte pct. 2 al dispozitivului acestei hotărâri.

A fost obligat pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să adopte o hotărâre de modificare a hotărârii menţionate mai sus, prin care să aplice pârâtului B. amenda contravenţională în cuantum de 10.000 RON, pentru necenzurarea comentariilor injurioase la adresa comunităţii maghiare, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (4) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi sancţionată de art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Au fost obligaţi pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. să plătească reclamantului suma de 171 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei nr. 73 din 07 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recursuri ambii pârâţi.

1.3.1. Recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în rejudecare pe fondul cauzei, respingerea acţiunii formulată împotriva sa.

A considerat că sentinţa atacată este nelegală, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ., întrucât este dată cu depăşirea competenţei instanţei, precum şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, recurentul-pârât a considerat că prin raportare la prevederile art. 17 şi 20 din O.G. nr. 137/2000, care evidenţiază natura de jurisdicţie administrativă a activităţii exercitate de CNCD, instanţa de fond nu avea atribuţia de a individualiza cuantumul amenzii contravenţionale. Prin adoptarea unei asemenea soluţii, pe de o parte, instanţa a ignorat calitatea de organ independent şi de agent constatator a CNCD, iar pe de altă parte, prin obligarea CNCD să aplice părţii reclamate o amendă contravenţională în cuantum de 10.000 RON, instanţa a nesocotit prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 pronunţând o soluţie care nu se regăseşte în nici una din soluţiile ce pot fi pronunţate de instanţa de contencios administrativ, investită cu controlul de legalitate şi temeinicie al hotărârii CNCD.

1.3.2. Recurentul-pârât B. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate, iar pe fond, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

În drept, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deoarece nicăieri din conţinutul sentinţei civile nr. 73/07.10.2022 nu rezultă care anume sunt comentariile terţilor pentru care a fost sancţionat contravenţional cu suma de 10.000 RON.

Prin urmare, a considerat că instanţa de fond l-a sancţionat contravenţional cu suma de 10.000 RON pentru o faptă neidentificabilă, fără să indice comentariile sau comentariul care au determinat-o să stabilească că presupusa faptă săvârşită de pârât este de o gravitate ridicată. Pentru a putea stabili cu minimă exactitate cuantumul sancţiunii contravenţionale aplicabile în cauză, instanţa de fond ar fi trebuit mai întâi să individualizeze acele comentarii ale terţilor de pe reţeaua de socializare C., să stabilească dincolo de orice urmă de îndoială gravitatea acestora şi, pe cale de consecinţă, să aplice sancţiunea contravenţională în raport de gravitatea acestor comentarii. Instanţa de fond nu a făcut acest lucru, stabilind nu doar aplicarea unei sancţiuni contravenţionale complet nelegale, ci şi un cuantum al acestei sancţiuni care nu are o bază legală şi conceptuală definită cu exactitate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (8) şi alin. (10), dar şi a art. 19 din O.G. nr. 137/2000.

În acest sens, recurentul-pârât a arătat că intimata-reclamantă A. nu a solicitat niciodată medierea sau soluţionarea pe cale amiabilă a conflictului ivit ca urmare a comentariilor postate de terţe persoane pe profilul său de pe reţeaua de socializare C.. Concret, intimată-reclamantă nu a solicitat niciodată ştergerea comentariilor.

Recurentul-pârât a afirmat că prin articolul postat pe C. nu a discriminat, nu a hărţuit, nu a tratat pe nimeni degradant, nu a făcut propagandă naţionalist-şovină şi nu a instigat la ură rasială sau naţională, aşa cum în mod corect a reţinut şi CNCD prin Hotărârea atacată, dar şi instanţa de fond în considerentele hotărârii atacate, cu atât mai mult cu cât chiar intimata-reclamantă a arătat în petiţia sa că pârâtul este deputat în Parlamentul României, iar postarea reprezintă declaraţii politice care se încadrează în limitele libertăţii de exprimare.

Prin urmare, atâta vreme cât prin petiţie nu se invocă că pârâtul a postat articole discriminatorii, postările în discuţie nu aparţin acestuia, iar înainte de înregistrarea petiţiei intimata-reclamanta nu a încercat soluţionarea amiabilă a diferendului ivit cu privire la comentariile terţilor, este evidentă reaua-credinţă a intimatei-reclamante şi eforturile intense ale acesteia de a obţine sancţionarea recurentului-pârât chiar şi pentru comentarii care nu îi aparţin.

Această atitudine a intimatei-reclamante, în mod evident, trebuia sancţionată de către instanţa de fond în temeiul art. 2 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 prin respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Motivarea instanţei în sensul că ar fi trebuit să şteargă comentariile imediat după ce a primit petiţia de la CNCD este lipsită de un fundament legal sau raţional, atâta vreme cât procedura medierii reglementată de legiuitor este prealabilă sesizării CNCD cu privire la o eventuală faptă de discriminare. Oricum, nici ulterior înregistrării acestei petiţii, recurentul-pârât a arătat că nu a primit vreo solicitare de ştergere a vreunui mesaj din partea intimatei-reclamante.

Sentinţa atacată este nelegală şi din prisma faptului că pârâtul B. nu trebuia să fie sancţionat pentru posibile fapte săvârşite de terţe persoane, instanţa pronunţând o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Concret, a susţinut că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 2, art. 15 şi art. 26 din O.G. nr. 137/2000, art. 10 din CEDO şi art. 30 din Constituţia României. Practica recentă a instanţelor de judecată este în sensul că nu trebuie atrasă răspunderea titularului profilului de pe reţeaua de socializare pentru comentariile făcute de alţi utilizatori ai reţelei de socializare, exemplificând în acest sens Decizia nr. 1538/04.11.2021 a Curţii de Apel Bucureşti.

Pe de altă parte, intimata-reclamantă avea posibilitatea să atragă răspunderea utilizatorului care a postat comentarii defăimătoare, ca răspundere pentru fapta proprie, pârâtul în calitate de utilizator putând fi ţinut responsabil doar pentru propriile comentarii pe care le publică pe C..

Prin urmare, jurisprudenţă este în sensul de a se sancţiona terţul care a făcut comentariul defăimător, iar nu titularul unei postări legale făcută pe C..

Prin Condiţiile de utilizare, C. îşi asumă obligaţia de control în vederea combaterii comportamentului dăunător faţă de ceilalţi şi îşi rezervă dreptul de a trimite notificări, de a oferi ajutor, de a şterge conţinut, de a şterge sau bloca accesul la anumite funcţii, de a dezactiva un cont sau de a apela la instituţiile de ordine publică. Chiar şi în aceste condiţii, recurentul-pârât a precizat că îndeamnă mereu utilizatorii C., prin mesaje, să utilizeze un limbaj decent, blocând chiar şi unele cuvinte vulgare în aplicaţia C..

Astfel, instanţa de fond în mod eronat a reţinut că recurentul-pârât ar putea avea controlul absolut asupra a ceea ce se postează pe propria pagină de C., inclusiv asupra comentariilor făcute de terţi. Acest fapt ar însemna ca recurentul-pârât să restricţioneze accesul tuturor cetăţenilor la contul său sau ar trebui să fie prezent zi-noapte pe cont, aşa încât să urmărească fiecare comentariu al terţelor persoane făcut la postarea sa, ceea ce ar fi în mod evident imposibil.

În continuare, recurentul-pârât a menţionat că nu este administratorul reţelei de socializare C. şi că poate administra, în limitele stabilite şi impuse de C., numai conţinutul postat de el, nu şi comentariile terţilor.

Reţinerea instanţei în sensul că prin acceptarea termenilor şi condiţiilor impuse de C. şi de legile în vigoare se stabileşte în sarcina pârâtului obligaţia de cenzurare absolută a comentariilor făcute de terţi pe reţeaua de socializare C. este nelegală. Nicăieri în legislaţie nu este prevăzută o astfel de obligaţie. Această reţinere este în contradicţie chiar şi cu Condiţiile de utilizare stabilite de C., care îşi rezervă chiar dreptul sa blocheze conturi pentru comentariile vulgare.

Recurentul-pârât a arătat că a depus diligenţe şi a luat măsurile pe care le-a apreciat ca fiind posibile, în scopul de a aplana orice iniţiativă de limbaj neadecvat din partea utilizatorilor C.. În acest sens, a postat şi postează în mod regulat următorul mesaj:

"Comentariile care nu conţin un limbaj decent vor fi şterse iar autorii vor fi blocaţi. Mulţumesc!".

Prin urmare, nici reţinerea instanţei în sensul că recurentul-pârât nu ar fi uzat de posibilitatea de filtrare, blocare sau ştergere a mesajelor de natură a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor altor persoane nu poate menţine legalitatea hotărârii pronunţate, întrucât, aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de fond şi cum chiar intimata-reclamantă a recunoscut, ca o dovadă a bunei sale credinţe, acesta postează din când în când, pe pagina sa de C., comentarii prin care îndeamnă utilizatorii reţelei de socializare C. să adopte un limbaj decent.

Mai mult, a arătat faptul că profilul personal de pe reţeaua de socializare C. nu este unul şi acelaşi lucru cu un portal de internet clasic pe care pârâtul l-ar putea deţine în proprietate. Pe un portal de internet clasic poate fi instituită moderarea comentariilor care sunt publicate numai după ce un moderator le lecturează şi apreciază că acestea respectă atât standardele paginii de internet cât şi bunele moravuri.

Prin urmare, CNCD ar fi putut cel mult să se autosesizeze şi să cerceteze dacă terţele persoane care au făcut comentariile încriminate se fac sau nu vinovate de discriminare, în temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (4) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, altfel orice sancţionare pentru o faptă pe care pârâtul nu a săvârşit-o, ar fi făcută cu încălcarea O.G. nr. 137/2000.

Pe de altă parte, pentru ca o faptă să fie considerată discriminatorie şi contravenţională, aceasta trebuie să îndeplinească o condiţie specială sub aspectul laturii subiective, anume ca fapta să fie comisă cu intenţia de a instiga la ură rasială sau naţională, fie să aibă drept scop sau să vizeze atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare faţă de o anumită categorie socială.

În cazul de faţă, nu este dovedită proba intenţiei de a instiga la ură rasială sau naţională în ceea ce priveşte postările invocate în acuzare, nici cu privire la articolele publicate de pârât, (fapt reţinut de altfel de către pârâta CNCD) şi nici cu privire la comentarii.

O eventuală cenzurare a libertăţii de exprimare în forma de care a uzat Fundaţia reclamantă, în condiţiile în care scopul este acela de a comunica informaţii şi idei de interes public, ar fi în dezacord cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, Cauza Delfi contra Estoniei, reţinută de instanţă în considerente hotărârii atacate, arată de fapt că pârâtul nu trebuia sancţionat, instanţa de fond confundând practic un portal/pagina de internet deţinut/deţinută de o persoană fizică sau juridică cu o reţea de socializare.

Aşa cum a stabilit CEDO există responsabilitate juridică în cazul comentariilor moderate pe pagini de internet, însă în cazul dedus judecăţii este vorba de o reţea de socializare, deci altceva decât un portal/pagină de internet, pe care sunt postate zilnic sute de mii de comentarii fără să fie moderate de cineva, cu excepţia cazurilor în care acele comentarii încalcă standardele C. şi sunt imediat eliminate, ceea ce nu este cazul comentariilor invocate în cererea introductivă.

Abia ulterior postării acestor comentarii, dacă cineva sesizează acest fapt, comentariile pot fi cenzurate în măsura în care încalcă legislaţia. Or, în speţă, intimata-reclamantă, nu a solicitat eliminarea acestor comentarii.

Trebuie avut în vedere şi faptul că recurentul-pârât nu are calitatea de organ de presă, pentru a avea la dispoziţie mecanisme şi obligaţii specifice pentru cenzurarea comentariilor cititorilor.

Spre deosebire de o publicaţie de presă, ce are instrumente şi persoane specializate care se ocupă de verificarea comentariilor, recurentul-pârât este o persoană fizică, iar postările sunt realizate doar de acesta.

Impunerea unui eventual sistem de control asupra comentariilor, prin autentificarea persoanelor care pot posta comentarii, reprezintă o sarcină excesivă şi care ar fi de natură a afecta libertatea de exprimare. În egală măsură se impune a avea în vedere şi impactul potenţial al mijlocului de exprimare utilizat.

A invocat şi jurisprudenţei CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete şi Index.hu ZRT contra Ungariei (2 februarie 2016) prin care s-a decis că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat, pentru simplul motiv că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

În acest sens s-a pronunţat şi ICCJ prin Decizia nr. 2612/17 iunie 2020, reţinând că elemente din cauza Magyar pot fi aplicate şi în sistemul nostru juridic, de fiecare data când ştirea postată nu este lipsită de bază factuală. În plus, această instanţă a reţinut şi obligativitatea persoanei vizată de o eventuală publicaţie sau comentariu posibil ilicit sau discriminatoriu să solicite ştergerea amiabilă a ştirii/comentariile terţilor. Or, în cazul dedus judecăţii nu a fost înregistrată nicio cerere de ştergere a comentariilor anterior sesizării Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

De altfel, nici prin hotărârea atacată nu s-a dispus ştergerea comentariilor, întrucât în realitate, în cazul dedus judecăţii, nu se dă o importanţă comentariilor în sine, ci doar se doreşte, cu ardoare, tragerea la răspundere a recurentului-pârât.

Oricum, ştergerea nici nu este necesară întrucât, prin comentariile expuse, terţii şi-au exprimat dezaprobarea nu faţă de comunitatea maghiară în general, ci faţă de neaplicarea legii de bunăvoie, faţă de conduita primarului din localitatea respectivă, faţă de neaplicarea legii române în general, subiectul fiind despre respectarea legislaţiei române în urma obţinerii unor hotărâri judecătoreşti.

Aşadar, deşi injurioase şi, pe alocuri, vulgare, comentariile utilizatorilor terţi nu se încadrează într-un discurs al urii şi violenţei, ci reprezintă expresia unor judecăţi de valoare sau opinii de moment, expresii instantanee ale frustrării cu privire la subiectul în dezbatere.

În apărare, recurentul-pârât a menţionat şi cauza Pihl împotriva Suediei din 07.02.2017, în care reclamantul a fost subiectul unui comentariu online calomnios, care a fost publicat anonim pe un blog, motiv pentru care a promovat o acţiune civilă împotriva asociaţiei non-profit care administra blogul, susţinând că aceasta ar trebui să fie trasă la răspundere pentru comentariul terţului.

Plângerea a fost respinsă de instanţele suedeze şi de Cancelarul Justiţiei, iar reclamantul s-a plâns Curţii Europene a Drepturilor Omului arătând că, prin faptul că nu au declarat asociaţia răspunzătoare, autorităţile nu i-au protejat reputaţia şi i-au încălcat dreptul la respectarea vieţii private.

Curtea Europeană a declarat cererea inadmisibilă ca fiind vădit nefondată, subliniind, în special, că, în astfel de cauze, trebuie realizat un echilibru între dreptul persoanei la respectarea vieţii sale private şi dreptul la libertatea de exprimare de care beneficiază o persoană sau un grup care administrează un portal internet. Având în vedere circumstanţele cauzei respective, Curtea Europeană a constatat că autorităţile naţionale au realizat un echilibru just atunci când au refuzat să declare asociaţia răspunzătoare pentru comentariul anonim, care, deşi injurios, nu a constituit discurs de incitare la ură sau incitare la violenţă.

A arătat că în acest moment există deja mai multe sentinţe definitive care au stabilit faptul că reţeaua de socializare este spaţiu public, una dintre acestea fiind Decizia nr. 4546/20141 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, reţeaua de socializare C. şi numai aceasta este proprietarul tuturor informaţiilor (poze, comentarii etc.) care sunt postate pe această reţea de socializare şi, deci, ar trebui să aibă obligaţia legală să modereze acel conţinut care nu respectă standardele comunităţii şi care constituie un conţinut care incită la ură sau la discriminare. De altfel, C. are implementate standarde ale comunităţii foarte stricte şi înlătură imediat orice conţinut care încalcă aceste standarde şi blochează acele conturi care încalcă repetat aceste standarde.

A menţionat că nu are cunoştinţă dacă comentariile incriminate în prezenta speţă încalcă sau nu standardele comunităţii C. şi nici nu cunoaşte dacă C. le-a îndepărtat sau nu. A considerat, însă, că responsabilitatea moderării acestor comentarii care nu respectă standardele comunităţii ar trebui să revină în exclusivitate C..

În caz contrar sau în subsidiar, a arătat că o eventuală vinovăţie cu privire la caracterul presupus ilicit al comentariilor trebuie să aparţină în totalitate autorilor acestor comentarii, nu recurentului-pârât.

CNCD în mod corect nu a reţinut în sarcina recurentului-pârât nicio probă prin care s-ar face vinovat de încurajarea unor comentarii care pot fi considerate discriminatorii la adresa comunităţii maghiare din România. Absolut toate comentariile indicate de către Fundaţie în argumentarea sesizării sunt comentarii postate de terţe persoane pe reţeaua de socializare C.. Acestea nu sunt nici măcar comentarii postate pe blogul recurentului-pârât şi oricum nu sunt aprobate de către el.

Fundaţia a extras selectiv anumite comentarii care pot fi considerate injurioase şi reprobabile dar care nu sunt adresate în mod evident întregii comunităţi maghiare din România.

În concluzie, în cauză fiind vorba despre spaţiul public, respectiv despre comentarii postate de terţe persoane pe reţeaua de socializare C., răspunderea penală sau contravenţională trebuie să revină acestor terţe persoane, nu recurentului-pârât, în vreme ce răspunderea moderării conţinutului care apare pe reţeaua de socializare C. ar trebui să revină în totalitate proprietarului acestei reţele de socializare, respectiv C..

În final, recurentul-pârât a invocat practică judiciară: sentinţa nr. 51/2019 a Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2612/17.06.2020 a ÎCCJ; sentinţa nr. 126/2019 a Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1994/31.03.2022 a ÎCCJ, sentinţa nr. 21/2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, precum şi incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 30 din Constituţia României referitoare la libertatea de exprimare.

Raportat la aspectele mai sus prezentate şi jurisprudenţa relevantă indicată în cererea de recurs, a arătat că în cauză este vorba, pe de o parte, de opinii ale unor terţe persoane, iar pe de altă parte de propriile opinii, sub forma unor judecăţi de valoare care se încadrează în dreptul la liberă exprimare, astfel cum acesta este recunoscut de prevederile art. 10 din Convenţie, în limitele ce nu încalcă dreptul altor persoane la demnitate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinări la cele două cereri de recurs, invocând excepţia netimbrării acestora, precum şi inadmisibilitatea pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

1.5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 07 martie 2024, cu citarea părţilor.

În şedinţa publică din 07 martie 2024, constatând că recursurile sunt legal timbrate, Înalta Curte a respins excepţia netimbrării recursurilor şi, totodată, invocând din oficiu excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a amânat cauza la 18 aprilie 2024 pentru a da posibilitatea părţilor să-şi exprime poziţia procesuală faţă de această excepţie.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Examinând cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în prima instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".

Totodată, dispoziţiile art. 183 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că:

"În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, precum şi menţiunea datei şi orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanţei, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată."

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, se constată că sentinţa atacată a fost comunicată acestuia la data de 19 decembrie 2022, potrivit dovezii de înmânare ataşată la dosarul de fond, iar recursul a fost transmis Curţii de Apel Târgu Mureş, prin email, la data de 05 ianuarie 2023 şi înaintat ulterior Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum reiese din menţiunea atestată de ştampila instanţei, aplicată la dosarului de recurs.

Înalta Curte reţine că excepţia tardivităţii recursului a fost invocată, din oficiu, la termenul de judecată din 07 martie 2024, când s-a amânat cauza şi s-a acordat un nou termen de judecată la data de 18 aprilie 2024, pentru a da posibilitatea părţilor să-şi exprime poziţia procesuală faţă de această excepţie, recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării fiind citat cu menţiune în acest sens.

Deşi a avut cunoştinţă de excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu, recurentul-pârât nu a formulată o cerere de repunere în termen, astfel cum permit dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., şi nici nu a contestat sau justificat depunerea tardivă a cererii de recurs.

Aşadar, în raport cu data comunicării sentinţei atacate, respectiv 19 decembrie 2022, se constată că recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost declarat cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care s-a împlinit pentru recurentul-pârât la data de 4 ianuarie 2023, zi lucrătoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 496 raportate la art. 248 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu, şi va respinge recursul ca fiind tardiv.

Faţă de această soluţie, nu se mai impune analiza excepţiei inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-reclamantă şi calificată ca fiind excepţia nulităţii recursului, şi nici criticile de nelegalitate formulate de acest pârât.

2.2. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de pârâtul B., invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte, în şedinţa publică din 18 aprilie 2024 a calificat-o, în raport de criticile formulate, ca fiind excepţia nulităţii recursului, aşa cum reiese din practicaua prezentei decizii.

Constatând că recurentul-pârât B. a formulat argumente de ordin critic care se circumscriu motivelor de casare circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocându-se, în concret, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, precum şi încălcarea de către prima instanţă a normelor de drept material reprezentate de prevederile art. 2 alin. (8) şi (10), art. 19 din O.G nr. 137/2000, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtul B., invocată de intimata-reclamantă.

2.3. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul pârâtului B. este fondat, în limitele şi pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Prin petiţia înregistrată cu nr. x/08.04.2021, reclamanta A. a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la comportamentul neadecvat al pârâului B., care în calitate de deputat, ar avea în mod direct un comportament discriminativ faţă de comunitatea maghiară din ţară, respectiv ar facilita pentru alţii exprimarea de mesaje discriminative, degradante şi hărţuitoare, toate acestea prin postarea pe pagina de C. a unor texte/articole care nu redau realitatea şi conduc la comentarii care încalcă prevederile O.G. nr. 137/2000, fără ca acesta să se achite de obligaţia de a modera comentariile respective.

Prin Hotărârea nr. 116 din 22.02.2022, a cărei anulare formează obiectul prezentului dosar, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut la pct. 1 că, raportat la textul postat de pârât, nu se întrunesc elementele constitutive ale art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, încadrându-se în limitele libertăţii de exprimare prevăzute de art. 2 alin. (8) din acelaşi act normativ, iar la pct. 2, raportat la comentariile venite ca urmare a postării părţii reclamate, a reţinut lipsa solicitării exprese a asociaţiei petente de a şterge comentariile cu posibil caracter discriminatoriu.

Învestită cu o contestaţie împotriva acestei hotărâri, instanţa de fond a admis în parte cererea reclamantei şi a anulat în parte Hotărârea CNCD nr. 116/22.02.2022, doar în ceea ce priveşte punctul 2 al dispozitivului acestei hotărâri, obligând pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să adopte o hotărâre de modificare a hotărârii menţionate mai sus, prin care să aplice pârâtului B. amenda contravenţională în cuantum de 10.000 RON, pentru necenzurarea comentariilor injurioase la adresa comunităţii maghiare, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (4) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi sancţionată de art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deoarece nicăieri din conţinutul acesteia nu rezultă care anume sunt comentariile terţilor pentru care a fost sancţionat contravenţional cu suma de 10.000 RON.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât B., instanţa de recurs reţine că prima instanţă, în considerentele hotărârii recurate, la pagina 18 - paragraful 5, a analizat comentariile urmăritorilor paginii de C. la textul postat de recurent şi a procedat la individualizarea sancţiunii în raport de acestea, fiind avute în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei în acest sens, respectiv cele de la filele x din vol. I al dosarului instanţei de fond. Totodată, prima instanţă a redat, în mod explicit, care anume comentarii se pot identifica ca fiind neadecvate, respectiv:

"chiar nu putem face nimic cu aceste jigodii", "trebuie interzise monumentele ungureşti", "trebuie marginalizată şogorimea", "aceşti nemernici trebuie împuşcaţi", "afară cu toţi bozgorii care nu sunt de bună credinţă".

Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

De asemneea, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În speţă, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ., fiind arătate în mod expres motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, atfel că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Însă, analizând sentinţa atacată prin raportare şi la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării greşite a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Premisa factuală reţinută de instanţa de fond a fost reprezentată de comentariile făcute de urmăritorii paginii de C. ai recurentului-pârât, la un text postat de acesta, referitor la un monument ridicat în Sângeorgiu de Mureş, comentarii care în opinia instanţei expun un limbaj vulgar, de natură să discrimineze, să instige le ură şi să aducă atingere comunităţii maghiare din România.

În legătură cu responsabilitatea recurentului-pârât pentru comentariile făcute de urmăritorii săi, instanţa de control are în vedere jurisprudenţa CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete şi ind ex.hu ZRT contra Ungariei prin care s-a stabilit că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat pentru simplul fapt că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

Curtea Europeană a stabilit faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate şi un sistem de ştergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate în situaţia în care observaţiile utilizatorilor terţi nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură şi a unor comentarii directe la adresa integrităţii fizice a persoanelor.

Elemente din cauza Magyar pot fi aplicate şi în speţa dedusă judecăţii, întrucât textul postat de recurentul-pârât nu este lipsit de o bază factuală, iar intimata-reclamantă nu a făcut dovada că ar fi solicitat, nici anterior sesizării Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi nici în cursul proceduri administrative, ştergerea respectivelor comentarii.

Aceste comentarii exprimă judecăţi de valoare sau opinii, nu se încadrează într-un discurs al urii şi violenţei şi nici nu conţin ameninţări la adresa integralităţii fizice a persoanelor.

Pentru a atrage răspunderea recurentului-pârât cu privire la comentariile postate pe pagina acestuia de socializare, era necesar ca prin respectiva postare acesta să determine sau să instige terţii să aibă un comportament negativ. Însă din conţinutul postării distribuite rezultă doar o atitudine dezaprobatoare faţă de o stare de fapt, care nu ar trebui, în mod normal să declanşeze o reacţie abuzivă sau discriminatorie a terţilor pentru care autorul postării, să fie răspunzător.

Mai mult decât atât, Înalta Curte consideră că obligaţia de a controla conţinutul paginii de socializare este împovărătoare, de natură a descuraja exerciţiul liberei exprimări, iar dreptul la libera exprimare este un drept fundamental.

Totodată, nu se poate reţine că prin decizia de a permite publicarea respectivelor comentarii pe pagina sa de C., recurentul-pârât şi-ar fi însuşit pe cale implicită caracterul acestora, participând personal la săvârşirea unei fapte de discriminare prin adoptarea unei conduite pasive. Dimpotrivă, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât a manifestat o conduită activă folosind disclaimer-ul, respectiv solicitând comentarii decente şi avertizând să cele care nu sunt aşa vor fi şterse, iar autorii blocaţi.

În dezacord cu cele reţinute de prima instanţă, se apreciază că sintagmele analizate, deşi agresive pe alocuri, nu se încadrează într-un discurs al urii sau al ameninţărilor directe pentru integritatea fizică şi nu reprezintă o discriminare pe criteriu etnic, care să justifice ingerinţa statului în libertatea de exprimare şi să atragă răspunderea recurentului-pârât.

În consecinţă, având în vedere efectele pe care le-au avut în mod concret, în sensul că respectivele comentarii nu au fost de natură să incite la ură împotriva etniei maghiare, aşa cum încearcă să insinueze intimata-reclamantă, instanţa de control judiciar apreciază că răspunderea nu este cea specifică obiectului prezentei cauze, respectiv cea contravenţională în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Având în vedere aceste considerente, criticile care vizează modalitatea în care instanţa de fond a procedat la individualizarea sancţiunii pe care a aplicat-o pentru faptele de discriminare reţinute în sarcina recurentului-pârât B. nu se mai impun a fi analizate.

2.4. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu, şi va respinge recursul ca fiind tardiv.

Referitor la recursul formulat de pârâtul B., Înalta Curte îl va admite, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de intimata-reclamantă A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu.

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 73 din 7 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind tardiv.

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtul B., invocată de intimata-reclamantă.

Admite recursul formulat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 73 din 7 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare: Respinge acţiunea formulată de intimata-reclamantă A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.