Review of salary-setting order instead of administrative rejection ruling violates admissibility requirements for judicial challenge of public-sector compensation allowances

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.05.2022, sub numărul x/2022, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, plângere împotriva Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 433/C din data de 07.02.2022 prin care a solicitat instanţei să dispună anularea parţială a acestuia în ceea ce priveşte poziţia nr. 7 din Anexa nr. 4 la Ordin - Curtea de Apel Constanţa - Judecătoria Mangalia şi emiterea unui nou ordin prin luarea în considerare fie a sumei de 3.375 RON (15 % din indemnizaţia de încadrare brută lunară) reprezentând cuantumul sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi a sumei de 3.375 RON (15 % din indemnizaţia de încadrare brută lunară) reprezentând cuantumul sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii, fie, în funcţie de metodologia concretă de calcul, a sumei totale de 6.750 RON (30 % din indemnizaţia de încadrare brută lunară în sumă de 22.500 RON) reprezentând cuantumul sporurilor menţionate anterior.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 204 din 7 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 204 din 7 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând incidenţa motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a reluat susţinerile din notele de şedinţă depuse la dosarul de fond şi a arătat că deşi dispoziţiile art. 7 alin. (2) Cap. VIII din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017 prevăd că "împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere (..)", în opinia sa, adresa nr. x/2022 din data de 04.04.2022 a Ministerului Justiţiei nu constituie o veritabilă hotărâre, în accepţiunea acestui text de lege, a cărei legalitate sau temeinicie să fie supusă analizei instanţei de contencios administrativ. Astfel, răspunsul pârâtului la contestaţia pe care a formulat-o împotriva Ordinului Ministrului Justiţie nr. 433/C din 07.02.2022, îmbracă forma unei simple adrese (din moment ce nu poartă denumirea de hotărâre şi nu îndeplineşte condiţiile de formă ale acesteia) în care se explică raţionamentul care a stat la baza acordării sporurilor în cuantumul stabilit prin ordin şi se încheie cu formula potrivit căreia "(...) contestaţia dumneavoastră nu poate fi soluţionată favorabil" fără a avea un dispozitiv propriu-zis, specific oricărei hotărâri indiferent de autoritatea emitentă.

Or, în lipsa comunicării unei hotărâri prin care să fie soluţionată contestaţia formulată împotriva Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 433/C din 07.02.2022, recurentul-reclamant a considerat că, pe de o parte, era îndreptăţit să atac ordinul însuşi (similar ipotezei în care autoritatea emitentă a actului nu ar fi transmis niciun răspuns cu privire la contestaţie), iar, pe de altă parte, că pârâtul nu poate invoca propria incorectitudine (omisiunea de a soluţiona contestaţia printr-o hotărâre propriu-zisă, optând pentru formularea unei adrese tocmai cu scopul de a crea ambiguitate asupra naturii acestui act) pentru a se putea prevala cu succes de excepţia inadmisibilităţii.

Prin urmare, recurentul-reclamanta a apreciat că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prin calificarea eronată a adresei nr. x/2022 din 04.04.2022 a Ministerului Justiţiei ca având natura hotărârii prevăzute de art. 7 alin. (2) Cap. VIII din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017 prin care s-ar fi soluţionat contestaţia administrativă formulată împotriva Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 433/C/07.02.2022.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluţionarea acţiunii pe fond.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 18 aprilie 2024, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea parţială a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 433/C din 07.02.2022 (poziţia nr. 7 din Anexa nr. 4 la acest ordin) şi emiterea unui nou ordin, fiind nemulţumit de modul în care a fost calculat cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii.

Prima instanţă, raportându-se la dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, reţinând în esenţă, că obiect al controlului de legalitate exercitat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este hotărârea pârâtului prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva ordinului de stabilire a drepturilor salariale.

Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente speţei, astfel că motivul de casare invocat de recurentul-reclamant este nefondat.

Potrivit art. 7 din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,

"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti".

Instanţa de control judiciar reţine că norma citată mai sus reprezintă o aplicaţie particulară a normei generale de la art. 7 din Legea nr. 554/2004, dar este totodată şi o dispoziţie legală menită să configureze obiectul acţiunii în contencios având ca obiect contestarea drepturilor salariale de către personalul plătit din fonduri publice ce intră în domeniul de reglementare al prevederilor cuprinse în Capitolul VIII al Anexei V a Legii nr. 153/2017.

În consecinţă, obiect al controlului de legalitate exercitat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este hotărârea Ministrul Justiţiei prin care se soluţionează contestaţia formulată împotriva actului de stabilire a drepturilor lor salariale, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale, la a cărui analiză se ajunge subsecvent, în condiţiile regulatei investiri a instanţei.

Din înscrisurile de la dosar rezultă că recurentul-reclamant a formulat contestaţie administrativă împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale, respectiv Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 433/C din 07.02.2022, iar intimatul-pârât a soluţionat-o în sensul respingerii prin adresa din 04.04.2022.

Deşi prima instanţă, având în vedere excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât, l-a citat pe reclamant cu menţiunea de a preciza dacă înţelege să conteste şi actul de soluţionare a contestaţiei administrative, acesta a considerat că adresa din 04.04.2022 nu reprezintă o veritabilă hotărâre în sensul art. 7 alin. (2) din cap. VIII din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017 şi că este în drept să conteste ordinul însuşi de stabilire a drepturilor salariale.

Or, atât cât timp reclamantului i-a fost asigurată posibilitatea de a-şi completa acţiunea în acord cu rigorile legii, iar acesta a precizat în mod expres prin notele scrise din data de 16.01.2023, depuse la dosarul cauzei, că nu înţelege să conteste şi adresa din 04.04.2022 emisă de pârât, Înalta Curtea reţine că prima instanţă nu se putea învesti, din oficiu, cu un capăt de cerere care nu a fost formulat de reclamant, respectiv anularea actului de soluţionare a contestaţiei administrative, având în vedere principiul disponibilităţii părţilor, precum şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 204 din 7 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.