VAT deregistration annulled in bankruptcy: tax authority appeals rejected, liquidator prevails

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14.01.2022, sub nr. de dosar x/2022, reclamantul Consorţiul de Lichidatori Judiciari A. - B. Lichidator Judiciar al C. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună anularea în totalitate a Deciziei nr. 3202/09.11.2021 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, potrivit art. 316, alin. (11), lit. c) din Legea nr. 227/2015, emisă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

La data de 14.02.2022, reclamanta a depus precizare a obiectului cererii de chemare în judecată, indicând că, prin intermediul contestaţiei formulate solicită, conform prevederilor art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală, atât anularea în tot a Deciziei nr. 3506/SRC/06.12.2021 privind soluţionarea contestaţiei depusă de C. - în faliment, cât şi anularea Deciziei nr. 3202/09.11.2021 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, potrivit art. 316, alin. (11), lit. c) din Legea 227/2015, emisă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

La data de 21.03.2022 pârâta a depus cerere prin care a solicitat introducerea în cauză, în temeiul prevederilor art. 78-79 din C. proc. civ., a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, motivat de faptul că, începând cu data de 01.01.2022, reclamanta C. nu mai este mare contribuabil, conform OPANAF nr. 1721 din 29 octombrie 2021 modificat prin OPANAF nr. 83 din 26 ianuarie 2022, în prezent aceasta aflându-se în administrarea fiscală a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice.

Prin sentinţa civilă nr. 2276 din 7 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul Consorţiul de Lichidatori Judiciari A. şi B., în calitate de Lichidator Judiciar al C., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - DRCGDF şi intervenienta Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice prin DGRFP Bucureşti. A anulat decizia nr. 3202/09.11.2021 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA şi decizia nr. 3506/SRC/06.12.2021 privind soluţionarea contestaţiei şi a luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

1.3.1. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2276 din 7 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A apreciat că soluţia pronunţată de prima instanţă a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, a apreciat că Decizia nr. 3202/09.11.2021 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a fost emisă de pârâta DGAMC în mod legal şi în conformitate cu dispoziţiile art. 316 alin. (11) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi cu prevederile OPANAF nr. 2012/2016 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.

În speţă, chiar dacă societatea reclamantă se află în procedura de faliment, această situaţie nu atrage inaplicabilitatea dispoziţiilor legale, în sensul că nu poate interveni anularea înregistrării în scopuri de TVA a reclamantei, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond, având în vedere că aceste dispoziţii legale reglementează în mod strict şi imperativ situaţiile în care se poate dispune anularea înregistrării în scopuri de TVA, fără a fi prevăzută situaţia de excepţie în care persoana impozabilă se află în procedura reglementată de dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

Prin urmare, câtă vreme dl. D. încă figurează în calitate de administrator al reclamantei conform informaţiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului şi având în vedere că organul fiscal este obligat să respecte strict procedura prevăzută de OPANAF nr. 2012/2016, în ipoteza în care constată ca fiind îndeplinite toate condiţiile impuse de dispoziţiile legislaţiei fiscale şi de procedura de aplicare a acestora, înscrierea în cazierul fiscal al administratorului societăţii reclamante a unei fapte dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 39/2015 este de natură a determina aplicarea art. 316 alin. (11) lit. c) Codul fiscal, respectiv anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a reclamantei C.

Sub acest aspect, soluţia pronunţată este nelegală, recurenta-pârâtă apreciind că prima instanţă a adăugat la lege şi a stabilit condiţii suplimentare normelor de aplicare a acestuia, ceea ce este inadmisibil. Constituţia României dispune prin art. 124 alin. (1) că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, adică aplicarea legii se face conform acesteia şi nu conform unor condiţii suplimentare stabilite în aplicarea legii.

Astfel, nicio prevedere dintre cele aplicabile în speţă nu stabileşte că, în ipoteza în care persoana impozabilă se află în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, acesteia nu i se mai aplică dispoziţiile art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv procedura prevăzută de OPANAF nr. 2012/2016. Importantă este doar condiţia stabilită în lege, respectiv că persoana care figurează ca administrator al societăţii reclamante are înscrise în cazierul fiscal fapte de natură să atragă anularea înregistrării în scopuri de TVA a societăţii.

În concluzie, a precizat că au fost verificate şi respectate de către pârâta DGAMC condiţiile impuse de lege pentru a opera anularea înregistrării în scopuri de TVA a reclamantei C., astfel că nu se impune anularea Deciziei nr. 3202/09.11.2021 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 3506/SRC/06.12.2021, emise de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

1.3.2. Recurenta-intervenientă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice a formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 26 octombrie 2022 şi sentinţei civile nr. 2276 din 7 decembrie 2022 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A considerat că în mod eronat instanţa de fond, prin încheierea de şedinţă din data de 26.10.2022, a încuviinţat introducerea în cauză a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice. Faptul că începând cu 01.01.2022 intimata C. a trecut în administrarea Sector 1 a Finanţelor Publice, nu impune automat şi admiterea calităţii procesuale a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, raportat la obiectul cauzei - anulare unui act administrativ emis de altă instituţie, respectiv Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Actele contestate în cauză: decizia nr. 3202/09.11.2021 privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA şi decizia nr. 3506/SRC/06.12.2021 privind soluţionarea contestaţiei sunt emise de DGAMC. Or, în materia contenciosului administrativ dispoziţiile legii speciale fixează cadrul procesual, în sensul că litigiul se poartă între persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ al unei autorităţi sau ca urmare a răspunsului nejustificativ de a-i se răspunde, şi autoritatea publică în cauză.

Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, pretenţiile reclamantei, neputând fi soluţionate decât în contradictoriu cu emitenta actelor contestate - DGAMC. Faţă de argumentele prezentate, recurenta-intervenientă a solicitat instanţei admiterea recursului şi modificarea încheierii de şedinţă din data de 26.10.2022 şi a sentinţei 2276/07.12.2022, în sensul respingerii cererii de introducere în cauză a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte anularea actelor contestate, raportat la motivele prezentate anterior a solicitat să se constate lipsa calităţii procesuale a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice.

Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 30725/06.09.2017, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice şi respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 2276 din 7 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că societatea reclamantă se află în faliment şi îşi păstrează personalitatea juridică doar pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acestora. Societatea nu realizează nicio activitate economică în sensul dispoziţiilor art. 269 alin. (2) şi art. 316 alin. (1) Codul fiscal, iar administratorul special nu deţine calitatea de administrator în raport de dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 31/1990.

Referitor la recursul intervenientei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, considerând că atât din punct de vedere procedural, cât şi substanţial, instanţa de fond a apreciat în mod corect că se impune introducerea în cauză a recurentei, de vreme ce aceasta reprezintă chiar instituţia care va pune în executare hotărârea judecătorească.

1.5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 18 aprilie 2024, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocată de intimatul-reclamant, constatând că argumentele de ordin critic formulate în memoriul de recurs, prin care recurenta a invocat, în esenţă, faptul că soluţia pronunţată de prima instanţă a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prezintă structura necesară pentru a fi calificate drept critici de nelegalitate care se încadrează în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Examinând încheierea de şedinţă şi sentinţa recurate, prin prisma criticilor invocate în cererile de recurs, a apărărilor invocate în întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că atât recursul pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cât şi recursul intervenientei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice sunt nefondate pentru argumentele prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte recursul formulat de intervenienta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, fiind în acord cu dispoziţiile legale incidente.

Astfel, chiar dacă actele administrative a căror anulare se solicită în cauză nu sunt emise de Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, în mod corect a apreciat instanţa de fond că, în conformitate cu dispoziţiile art. 78 din C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, se impune introducerea în cauză şi a acestei administraţii, având în vedere natura raportului juridic dedus judecăţii, precum şi faptul că începând cu 01.01.2022, în temeiul Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 1721/2021 societatea reclamantă nu mai are calitatea de mare contribuabil, aflându-se în administrarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice.

Prin urmare, şi Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice justifică calitate procesuală pasivă, fiind în prezent organul competent din punct de vedere fiscal să administreze societatea reclamantă şi, totodată, cea care va pune în aplicare hotărârea judecătorească pronunţată în cauză.

Referitor la recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Intimatul-reclamant Consorţiul de Lichidatori Judiciari format din A. şi E. în calitate de lichidator judiciar al C. a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal Decizia nr. 3506/SRC/06.12.2021 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F., prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia administrativă formulată de societatea reclamantă împotriva Deciziei nr. 3202/09.11.2021 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, precum şi acest din urmă act administrativ fiscal.

Prin Decizia nr. 3202/09.11.2021, emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F., s-a dispus anularea, din oficiu, a înregistrării C. în scopuri de TVA, în temeiul art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, motivat de faptul că administratorul special al acesteia, domnul D., figurează cu fapte înscrise în cazierul fiscal - inactivitate fiscală, atragerea răspunderii.

Conform dispoziţiilor art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, reţinute de către pârâtă drept temei în drept al anulării înregistrării în scopuri de TVA:

"Organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, conform prezentului articol: c) dacă asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, de la data comunicării deciziei de anulare de către organele fiscale competente. Prin excepţie, în cazul societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se dispune anularea înregistrării persoanei în scopuri de TVA dacă:

1. administratorii şi/sau persoana impozabilă însăşi, în cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015;

2. asociaţii majoritari sau, după caz, asociatul unic şi/sau administratorii şi/sau persoana impozabilă însăşi, în cazul altor societăţi decât cele menţionate la pct. 1, au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015.

Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal face trimitere directă la Legea societăţilor nr. 31/1990, astfel că noţiunea de administrator avută în vedere de Codul fiscal se analizează prin raportare la definiţia dată acestei noţiuni de Legea societăţilor. De asemenea, a reţinut că după ridicarea dreptului de administrate al unei societăţii ca urmare a deschiderii falimentului (aşa cum este cazul reclamantei C.), administratorul special nu mai are mandat de reprezentare şi administrare a societăţii, aceste atribuţii revenind lichidatorului judiciar, care conduce activitatea debitorului.

Recurenta-pârâtă a criticat raţionamentul instanţei de fond susţinând că nicio prevedere dintre cele aplicabile în speţă nu stabileşte că, în ipoteza în care persoana impozabilă se află în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, acesteia nu i se mai aplică dispoziţiile art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv procedura prevăzută de OPANAF nr. 2012/2016. În opinia sa, importantă este doar condiţia stabilită în lege, respectiv că persoana care figurează ca administrator al societăţii reclamante să aibă înscrise în cazierul fiscal fapte de natură să atragă anularea înregistrării în scopuri de TVA a societăţii.

Deşi este adevărat că dispoziţiile legale anterior citate nu exclud societăţile aflate în procedura falimentului, Înalta Curte apreciază că e corect raţionamentul instanţei de fond în sensul că dispoziţiile art. 316 alin. (11) lit. c) Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal au în vedere doar situaţia administratorului, astfel cum este reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, nefiind posibilă extinderea acestei situaţii la alte persoane care nu au atribuţii de administrare a societăţii, aşa cum în mod eronat a procedat autoritatea publică.

Prin urmare, în ceea ce îl priveşte pe intimatul-reclamant nu se poate reţine incidenţa sancţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv anularea înregistrării C. în scopuri de TVA, întrucât dl. D. nu este administrator în sensul reglementat de Legea societăţilor nr. 31/1990, neavând niciun fel de atribuţii de reprezentare şi administrare a societăţii aflate în faliment, mandatul său fiind limitat la reprezentarea intereselor acţionarilor/asociaţilor. Or, după ridicarea dreptului de administrare al unei societăţi ca urmare a deschiderii falimentului, atribuţiile de reprezentare şi administrare a societăţii respective revin lichidatorului judiciar care conduce activitatea debitorului.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.4. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de intervenienta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, invocată de intimatul-reclamant.

Respinge recursurile formulate de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 2276 din 7 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de intervenienta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice împotriva încheierii de şedinţă din 26 octombrie 2022 şi a sentinţei civile nr. 2276 din 7 decembrie 2022 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.