Securitate collaboration status: sufficiency of denouncing dissenting opinions and religious affiliations as hostile to the regime under O.U.G. 24/2008

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 14.11.2022 sub nr. x/2022, reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 923 din 29 mai 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A..

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Acţiunea C.N.S.A.S. s-a întemeiat pe conţinutul art. 2 lit. b) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe împrejurarea că domnul A. a informat Securitatea, printr-o notă informativă olografă şi sub acoperirea numelui conspirativ "B.", în legătură cu atitudini potrivnice regimului comunist, vizând îngrădirea unor drepturi fundamentale ale persoanei denunţate.

Prima instanţă a respins acţiunea în considerarea faptului că nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu motivarea că:

"- din analiza conţinutului notei informative/.../, Curtea reţine că aceasta nu îndeplineşte prima condiţie impusă de legiuitor, întrucât nu se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist care să fie atribuite unor persoane identificabile;

- lipsa oricărei referiri la persoanele de la care "informatorul" a auzit comentariile redate, relevă, fie necunoaşterea reală a chestiunilor în cauza, fie intenţia de sustragere de la o colaborare reală cu Securitatea (manifestată tocmai prin furnizarea unor informaţii minimale, cât mai vagi, mai necontextualizate);

- o astfel de modalitate de furnizare informaţiilor nu relevă existenţa unei reprezentări clare a "colaboratorului" asupra faptului că informaţia sa, va duce la consecinţe negative asupra vreunei persoane, a unei acceptări tacite a posibilităţii de a se produce astfel de consecinţe şi, cu atât mai puţin, a unei intenţii în acest sens;

- nu poate fi avut în vedere (Raportul informativ din 30.07.1985, n.n.) din perspectiva, analizării condiţiilor impuse de legiuitor în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că, acest raport nu este nici scris şi nici semnat de sursa "B."(numele conspirativ atribuit pârâtului). Or, în aceste condiţii, nu se poate reţine cu certitudine că informaţiile au fost furnizate de pârâtul A.."

Consideră că documentele menţionate mai sus, contrar celor reţinute în sentinţa recurată, fac pe deplin dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Apreciază că, prin hotărârea dată, prima instanţă a pronunţat o sentinţă cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Arată recurentul că, orice notă informativă referitoare la starea de spirit a cetăţenilor era exploatată operativ şi mai ales era semnalată superiorilor ierarhici, care dispuneau deschiderea unor dosare individuale de urmărire, individuale sau de grup.

Referitor la denunţarea apartenenţei şi/sau a activităţilor desfăşurate cadrul unor culte religioase, arată recurentul că, informaţiile referitoare la apartenenţa unei persoane la o grupare religioasă, în condiţiile în care "ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noţiunea de religie", reprezenta o atitudine potrivnică regimului comunist, iar denunţarea acestei apartenenţe îndreptăţeşte reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Nesocotind interesele celor denunţaţi, intimatul-pârât a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale. Prin furnizarea acestor informaţii, intimatul a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare, reprezentînd o încălcarea a dreptului la viaţă privată şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.

Este îndeplinită şi condiţia care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul ar fi trebuit să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 223, 411, 483 şi următoarele precum şi art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ., art. 2 lit. b), art. 3 lit. g) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât A. a depus note scrise, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cu o cerere prin care a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe intimatul-pârât A..

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă, recurentul-reclamant formulând critici de nelegalitate din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aminteşte instanţa de control judiciar că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciată ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noţiunea de colaborator al Securităţii ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar."

Potrivit acestor dispoziţii, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca persoana să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii; a doua condiţie vizează calitatea informaţiei furnizate, în sensul denunţării de activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În cauză, din analiza coroborată a materialelor informative prezentate de recurentul-reclamant, rezultă că activitatea intimatului-pârât se încadrează aceleia de colaborator al securităţii.

Astfel, din cuprinsul notei de constatare nr. x/28.10.2021 reţine Înalta Curte că, intimatul-pârât A. de profesie lăcătuş mecanic - angajat în calitate de administrator la F.U.M.T Negreşti Oaş, a fost recrutat de Securitate în calitate de informator de IJ Satu Mare, Serv. 1/A, apoi predat Postului de miliţie Vama, fiind folosit pentru supravegherea informativă a persoanelor din localitate, aflate în baza de lucru a Securităţii (dosar nr. x 292666, f. x).

Pe parcursul colaborării cu Securitatea, intimatul-pârât A. a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, ce au vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată - art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi a dreptului la libera exprimare - art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi a dreptului la libertatea conştiinţei şi a religiei - art. 30 din Constituţia României din 1965, art. 18 din pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi politice.

În Nota informativă, din 1985 (obs. DI - dată în procesul recrutării, la 27.03.1985), întocmită olograf şi semnată cu numele conspirativ "B.", se menţionează:

"Sursa vă informează despre starea de spirit a cetăţenilor din comuna Vama, respectiv următoarele:

Majoritatea cetăţenilor din comună sunt nemulţumiţi de faptul că, curentul electric se întrerupe odată cu începerea programului de televizor, respectiv la orele 20 până la orele 22. Aceştia spun că nu vor plăti abonamentele la oficiul P.T.T.R., întrucât nu au posibilitatea să-şi folosească televizoarele proprii. Alţi cetăţeni discută că vor face scrisori la organele superioare de partid şi de stat." (dosar nr. x 292666, f. x).

Relevanţă au şi următoarele documente - Rapoarte informative, întocmite de lucrătorii Securităţii, pe baza informaţiilor furnizate de către intimatul-pârât în calitate de sursă, astfel:

Raport informativ, din 30.07.1985, întocmit de plt. CI. - şeful Postului de miliţie Vama, jud. Satu Mare pe baza informaţiilor furnizate de sursa "B.":

"Sursa informează despre numitul C.. din com. Vama, strada x următoarele: Informează despre sus-numitul că, în prezent, lucrează la Prestarea Negreşti-Oaş/.../Deci, locul de muncă efectiv îl desfăşoară în Remetea Oaş, comuna Oraşu-nou. Sursa informează că numitul C.. a cumpărat un autoturism x, împreună cu cumnatul său D.., autoturism cu care cei doi fac naveta în localitatea de mai sus. De asemenea, informează despre faptul că C.. este în relaţii bune de prietenie cu numita E.., care face parte din secta Martorii lui Iehova şi pe care o vizitează la domiciliu." (dosar nr. x, f. xv).

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că, documentele menţionate anterior, fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, prin hotărârea recurată, prima instanţă a pronunţat o sentinţă cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii că, furnizarea unor informaţii de acea natură nu se referă la activităţi îndreptate împotriva regimului comunist.

Faţă de conţinutul documentelor amintite mai sus, pentru o evaluare corectă a semnificaţiei şi importanţei notei informative citate mai sus, Înalta Curte reţine că, în perioada 1964-1989, modul de lucru al Securităţii în relaţia cu populaţia civilă s-a concentrat pe supraveghere şi pe controlul extins, inclusiv prin lărgirea reţelei informative, spre deosebire de metodele violent represive, care au caracterizat primele două decenii ale regimului comunist (1945-1964). Împiedicarea exprimării libere a opiniilor critice şi prevenirea oricăror acţiuni de protest la adresa conducerii politice a ţării a constituit principala sarcină a organelor de Securitate în perioada 1964-1989, iar îndeplinirea ei a impus adaptarea instrumentelor şi a metodelor de lucru.

Astfel, una dintre cele mai importante "linii de muncă", obligatorie la toate nivelurile ierarhice şi în toate departamentele Securităţii, indiferent de profilul principal, a fost supravegherea stării de spirit a populaţiei.

Supravegherea "stării de spirit a populaţiei" presupunea monitorizarea constantă a opiniilor, preocupărilor şi intenţiilor exprimate de cetăţeni, cunoaşterea în detaliu a vieţii lor principale: folosirea reţelei de informatori a Securităţii, prezentă în toate mediile profesionale, fără excepţie, şi utilizarea tehnicii operative, aceasta din urmă intrând în categoria "mijloacelor complexe" de urmărire, motiv pentru care era utilizată doar în anumite circumstanţe speciale.

Monitorizarea permanentă a "stării de spirit a populaţiei" a constituit un obiectiv principal al activităţii aparatului represiv, al Securităţii şi Miliţiei, în scopul exercitării controlul informativ total asupra populaţiei. România comunistă nu a fost doar o ţară închisă, în care libertatea de circulaţie era îngrădită, ci şi o ţară ai cărei cetăţeni erau urmăriţi pentru a li se cenzura opiniile, afirmaţiile, credinţele religioase etc. Libertatea opiniei şi libertatea de expresie, drepturi prevăzute de art. 28 din Constituţia RSR din 1965, erau încălcate chiar prin instrumentarea acţiunilor de urmărire informativă care aveau ca obiect "supravegherea stării de spirit."

Prin urmare, orice notă informativă referitoare la starea de spirit a cetăţenilor era exploatată operativ şi mai ales era semnalată superiorilor ierarhici, care dispuneau deschiderea unor dosare individuale de urmărire, individuale sau de grup.

În ceea ce priveşte denunţarea apartenenţei şi/sau a activităţilor desfăşurate cadrul unor culte religioase, observă Înalta Curte că informaţiile referitoare la apartenenţa unei persoane la o grupare religioasă, în condiţiile în care "ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noţiunea de religie", reprezenta o atitudine potrivnică regimului comunist, iar denunţarea acestei apartenenţe îndreptăţeşte reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Astfel, denunţarea apartenenţei la grupări religioase neagreate de regimul comunist nu poate fi calificată altfel decât ca denunţarea unei atitudini potrivnice regimului comunist.

Persoanele care, înainte de 1990, aderau la grupări religioase neagreate de regimul comunist îşi asumau riscuri importante. Pe lângă permanenta supraveghere din partea autorităţilor represive şi dincolo de piedicile puse în calea practicării religiei, adepţilor acestor grupări le era îngrădit accesul la anumite funcţii sau nu li se permitea exercitarea anumitor profesii. Persoanele despre care autorităţile aflau, sau în legătură cu care existau indicii, că fac parte din aceste grupări erau marginalizate în societate.

Concluzionând, reţine instanţa de control judiciar că, denunţarea de către intimatul-pârât a existenţei unor persoane ce desfăşurau activităţi religioase şi care încercau să atragă noi adepţi, se înscria în sfera delaţiunilor ce se refereau la atitudini potrivnice regimului şi care erau de natură a produce consecinţe negative asupra celor vizaţi.

Pentru argumentele expuse, prima condiţie impusă de legiuitor în constatarea calităţii de colaborator, este îndeplinită.

Instanţa de fond a mai reţinut prin sentinţa recurată că, notele informative furnizate de către pârât nu se referă la activităţi potrivnice regimului totalitar comunist care să fie atribuite unor persoane identificabile.

Înalta Curte reţine că, denunţarea unor persoane/grup de persoane uşor identificabile satisface condiţiile impuse prin definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii.

Astfel, persoanele denunţate făceau parte dintr-un grup restrâns şi uşor identificabil, având în vedere detaliile furnizate de intimat.

Securitatea era în măsură să treacă la verificări suplimentare complexe, pentru a afla numele complet al persoanelor aflate într-o colectivitate - în speţă, sat Perieni, sau colectiv - în speţă CAP Perieni, indicate exact prin denunţurile intimatului-pârât.

Aspectele reţinute anterior, sunt susţinute şi de cele consemnate în notele ofiţerilor, privind "starea de spirit negativă." Sub denumirea "stare de spirit", Securitatea solicita şi primea note informative despre opinii sau activităţi ale populaţiei, în fapt despre orice detaliu al vieţii personale sau sociale.

O notă informativă putea sta la baza unui dosar de urmărire. Notele informative stocau o cantitate uriaşă de informaţii cu potenţial de şantaj, de constrângere pentru a deveni informatori ori chiar de compromitere. Fie că erau întocmite de către ofiţerii de securitate, fie prin intermediul reţelelor informative, aceste note erau păstrate în dosarele Securităţii.

Instanţa de fond a mai reţinut prin sentinţa recurată că, nu se poate retine că pârâtul avea cunoştinţă de faptul că delaţiunile sale ar putea avea urmări asupra vreunei persoane şi că nu exista o reprezentare clară a "colaboratorului" asupra faptului că informaţia sa va duce la consecinţe negative asupra vreunei persoane, a unei acceptări tacite a posibilităţii de a se produce astfel de consecinţe şi, cu atât mai puţin, a unei intenţii în acest sens.

Contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, Înalta Curte constată că, nu se poate reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Aşadar, nesocotind interesele celor denunţaţi, intimatul-pârât a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale. Prin furnizarea acestor informaţii, intimatul a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare, reprezentînd o încălcarea a dreptului la viaţă privată şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.

Totodată, este îndeplinită şi condiţia care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul ar fi trebuit să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate.

Reţine Înalta Curte că, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficient, în accepţiunea legii, ca denunţul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunţat.

Intimatul ar fi trebuit să aibă o atitudine prudentă şi să ia în calcul şi ipoteza în care Securitatea nu cunoştea atitudinile/opiniile persoanei denunţate. Atât timp cât nu a procedat în această manieră, intimatul a dovedit că nu este interesat de posibilele efecte negative ale informaţiilor sale şi, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată al celor denunţaţi, conştientizând că există riscul ca informaţia pe care o furnizase să ducă cel puţin la verificări şi investigaţii efectuate de Securitate asupra celor denunţaţi şi, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viaţă privată.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, este suficientă condiţia vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece legea accesului la propriul dosar şi deconspirarea fostei securităţi pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunţătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunţurilor.

Totodată, relevantă este activitatea concretă desfăşurată de persoana verificată în relaţia cu Securitatea, iar nu activitatea desfăşurată de ofiţerii de Securitate, ulterior primirii informaţiilor de la persoana verificată.

Concluzionând, este suficientă reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii pentru persoanele care au furnizat informaţii apte să producă repercusiuni împotriva celui denunţat, fără ca, în mod necesar, aceste repercusiuni să se fi produs în mod concret.

Instanţa de fond a mai reţinut că nu poate fi avut în vedere Raportul informativ din 30.07.1985, din perspectiva analizării condiţiilor impuse de legiuitor în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că acest raport nu este nici scris şi nici semnat de sursa "B.".

Recurentul-reclamant a susţinut prin criticile din recurs că, Raportul informativ din 30.07.1985 nu reprezintă singura probă care demonstrează colaborarea intimatului cu Securitatea.

Susţinerile, recurentului sunt întemeiate.

Astfel, sub aspectul înscrisurilor doveditoare administrate în instanţă, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, Curtea Constituţională a admis, în parte, excepţia de neconstituţionalitate invocată în dosarele nr. x/2011 şi nr. y/2011 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, sunt neconstituţionale.

Însă, soluţia din dispozitivul deciziei Curţii Constituţionale se impune a fi interpretată coroborat cu considerentele decizorii, respectiv cele care au stat la baza soluţiei pronunţate, cu atât mai mult cu cât neconstituţionalitatea constatată de către instanţa de contencios constituţional rezultă din modalitatea de interpretare şi aplicare a textului de lege, fiind vorba de o decizie cu rezervă de interpretare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale anterior amintită, s-au reţinut următoarele aspecte:

"Curtea reţine, totodată, că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" permit instanţei judecătoreşti ca, soluţionând acţiunea în constatare, să se pronunţe exclusiv pe baza unor asemenea documente.

În acest context, ceea ce trebuie, de asemenea, avut în vedere este dacă partea interesată a avut posibilitatea efectivă de a contesta autenticitatea probelor şi de a propune dovezi contrarii. (...)

"Curtea constată, aşadar, că prin sintagmele legale în discuţie se aduce atingere unui element esenţial al procesului echitabil, şi anume principiului egalităţii armelor.

În aceste condiţii, Curtea constată că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" aduc atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, şi dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, deoarece creează posibilitatea ca instanţa judecătorească, în absenţa obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente şi concludente, să soluţioneze acţiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii. A accepta o asemenea interpretare echivalează cu a acorda instanţei judecătoreşti un rol superficial, incompatibil cu funcţia sa de înfăptuire a justiţiei. Or, în cazul unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, realizarea justiţiei presupune şi verificarea obiectivă a veridicităţii actelor şi faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic şi istoric al ţării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiţia imparţială, fără urme vindicative, într-o societate democratică şi protecţia drepturilor individului să fie atins. (...)

Prin urmare, Curtea constată că pentru a da eficienţă dreptului la un proces echitabil, şi implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" nu pot fi administrate şi apreciate, individual, ca probe unice. Cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forţă probantă luate izolat şi, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acţiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente şi complete analize, sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.

O asemenea soluţie corespunde îndatoririi legale a judecătorilor de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Curtea constată că, numai în aceste condiţii, acţiunea în constatare prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 poate fi just soluţionată de instanţa judecătorească, astfel încât scopul declarat al actului normativ - deconspirarea Securităţii să fie atins, iar adevărul istoric, corect receptat şi consacrat."

Din interpretarea deciziei de mai sus, se constată că în speţă, Curtea Constituţională a avut în vedere două aspecte, şi anume: pe de o parte, faptul că relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii nu pot fi administrate şi apreciate, individual, ca probe unice, ci se impun a fi coroborate cu date sau informaţii provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă, iar pe de altă parte sintagmele respective au fost constatate ca fiind neconstituţionale în măsura în care s-ar încălca principiul egalităţii armelor în ceea ce priveşte administrarea probatoriilor, respectiv în ipoteza în care partea interesată a avut sau nu posibilitatea efectivă de a contesta autenticitatea probelor şi de a propune dovezi contrarii.

Cu alte cuvinte, Curtea Constituţională a avut în vedere ca interpretarea sintagmelor "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" să nu aducă atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, şi dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, respectiv să nu se creeze posibilitatea ca instanţa judecătorească, în absenţa obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente şi concludente, să soluţioneze acţiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii.

Or, în prezenta cauză, constată Înalta Curte că Raportul informativ menţionat anterior, se coroborează pe de o parte cu Angajamentul olograf datat 27. 03.1985 (dosar nr. x 292666, f. x), necontestat de către intimatul-pârât, precum şi cu nota informativă olografă datată 27.03.1985.

Faţă de considerentele instanţei de fond potrivit cărora reclamantul nu a reţinut şi alte materiale informative care ar fi fost furnizate de intimatul-pârât organelor de Securitate, reţine Înalta Curte că, legiuitorul nu cere existenţa unei pluralităţi de informări adresate Securităţii, care să îndeplinească standardele definiţiei legale, fiind suficient şi un singur astfel de caz, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Totodată, constată instanţa de control judiciar că, niciunul dintre înscrisurile aflate la dosar nu demonstrează existenţa unor presiuni exercitate pentru furnizarea notei informative la care s-a făcut referire anterior.

Astfel, se constată că intimatul-pârât, prin activităţile desfăşurate, a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, garantate - contrar celor susţinute de către acesta - chiar de legislaţia din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care a dat informaţii cu privire la anumite persoane, dar şi cu privire la persoane din proximitatea acestora, furnizând informaţii despre discuţiile purtate de aceştia şi de intenţiile lor.

Prin urmare, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursului, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite acţiunea reclamantului şi va constata calitatea pârâtului F. de colaborator al Securităţii.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Va casa sentinţa recurată şi, rejudecând:

Va admite acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A..

Va constata calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 923 din 29 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A..

Constată calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.