Appeals rejected: amnesty refusal annulled and authority ordered to rule on GEO 69/2020 application.

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 25.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. - Banca pentru Locuinţe S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), anularea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona favorabil cererea de anulare a obligaţiilor bugetare accesorii formulată de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 69/2020 şi înregistrată la MDLPA sub nr. x/28.01.2022 şi obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de amnistie în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a fi pronunţată, sub sancţiunea unei penalităţi de 1.000 RON pe zi de întârziere, în sensul emiterii Deciziei de anulare a obligaţiilor bugetare accesorii în cuantum de 388.918.757,69 RON aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 inclusiv.

Prin cererea adiţională formulată la 16.01.2023, reclamanta a solicitat şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 96972/13.09.2022, susţinând că prin acest act, autoritatea emitentă a modificat temeiul pentru care a respins iniţial cererea de amnistie fiscală, prin adresa nr. x/06.07.2022.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 658 din 20 aprilie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte actiunea precizată privind pe reclamanta A. - Banca pentru Locuinţe S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anulat adresele nr. x/06.07.2022 şi nr. y/13.09.2022 emise de pârât, a obligat pârâtul la solutionarea pe fond a cererii de amnistie fiscală formulată de reclamantă şi înregistrată la aceasta sub nr. x/28.01.2022 şi sub nr. x/08.03.2022, respingând în rest acţiunea.

Anterior, prin încheierea din 28 martie 2023, aceeaşi instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de autoritatea pârâtă.

3. Recursul principal

Împotriva sentinţei şi încheierii menţionate a declarat recurs principal pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a solicitând casarea în parte a hotărârilor recurate, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, pentru motive de nelegalitate pe care le-a încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului referitor la încheierea din 28.03.2023, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că, având în vedere caracterul contradictoriu al capetelor de cerere formulate reclamantă şi modul în care art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 defineşte refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri, instanţa a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Cu privire la sentinţa civilă nr. 658/20.04.2023, criticile formulate de recurentul- pârât pot fi grupate astfel:

- Instanţa de fond a reţinut greşit incidenţa în cauză a prevederilor art. IX al capitolului II din O.U.G. nr. 69/2020, constatând, fără o fundamentare legală, că obligaţiile bugetare principale cărora le erau aferente obligaţiile accesorii pentru care s-a solicitat amnistia erau restante la 31 martie 2020.

- Sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. VIII alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 69/2020, care definesc obligaţiile bugetare principale scadente la data de 31 martie 2020. În acest sens, a susţinut că scadenţa, în sensul Codului de procedură fiscală, este o noţiune specifică creanţelor fiscale şi nu poate fi aplicată creanţelor bugetare, acestea din urmă având doar termen de plată ce se stabileşte prin titlul de creanţă bugetară emis în condiţiile art. 100 din Codul de procedură fiscală; în cauza de faţă nu a fost emis un titlu de creanţă bugetară, astfel că, în opinia recurentului- pârât, nu exista un termen de plată. Obligaţia de a stabili cu exactitate întinderea prejudiciului produs prin abaterile financiare constatate de Curtea de Conturi şi de a dispune măsuri pentru recuperarea acestuia revenea băncii, iar valoarea prejudiciului a fost stabilită cu exactitate după data de 31.03.2020, prin raportul de follow-up nr. 277679/31.08.2021.

- S-a făcut aplicarea greşită a art. 663 alin. (3) C. proc. civ. în ceea ce priveşte caracterul lichid al creanţei.

- Instanţa de fond a apreciat greşit că în speţă ar fi incidente prevederile art. XII alin. (2)-(4) din O.U.G. nr. 69/2020, pentru că acestea vizează obligaţii ale organului fiscal central astfel cum este definit în art. 1 pct. 31 din Codul de procedură fiscală, recurentul- pârât neavând această calitate.

4. Recursul incident

În temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu prevederile art. 491, 474 şi 472 C. proc. civ., reclamanta a declarat recurs incident împotriva sentinţei nr. 658 din 20 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru motive pe care le-a încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile formulate au vizat considerentele sentinţei primei instanţe, în ceea ce priveşte condiţiile suplimentare care, în opinia recurentei- reclamante, au fost impuse de instanţa de fond pentru anularea obligaţiilor bugetare accesorii potrivit O.U.G. nr. 69/2020, respectiv condiţiile referitoare la caracterul cert şi lichid al creanţei principale la data de 31.03.2020.

În acest sens, recurenta- reclamantă a arătat că actul normativ instituie amnistia fiscală pentru accesoriile obligaţiilor bugetare principale restante la 31 martie 2020, adică obligaţiile bugetare pentru care scadenţa sau termenul de plată s-a împlinit până la respectivă, fără ca impune şi condiţia ca obligaţiile bugetare să fie certe şi lichide, aşa cum cum impune Curtea de apel cu greşita aplicare a normelor de drept material, prin nesocotirea principiului legalităţii şi a principiului nediscriminării în aplicarea legii.

5. Apărările formulate în cauză

Reclamanta A. - Banca pentru Locuinţe S.A. a depus la dosar întâmpinare faţă de recursul autorităţii pârâte şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, formulând apărări detaliate faţă de criticile cuprinse în cererea de recurs.

Recurentul- pârât nu a formulat întâmpinare faţă de recursul incident.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Consideraţii prealabile

Recurenta- reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere îndreptată, în esenţă, împotriva soluţiei administrative de respingere a cererii de anulare a obligaţiilor bugetare accesorii formulată de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 69/2020 şi înregistrată la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (denumit în continuare MDLPA) sub nr. x/28.01.2022.

Respingerea cererii de amnistie fiscală a fost transmisă de MDLPA prin adresa nr. x/06.07.2022, în care s-a reţinut că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 69/2020, deoarece creanţa bugetară principală pentru care se solicita anularea accesoriilor nu era certă, lichidă şi exigibilă la 31.03.2020, iar prin adresa nr. x/13.09.2022, reprezentând răspunsul la contestaţia administrativă formulată de reclamantă, s-a motivat că nu erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea amnistiei fiscale, pentru că nu fusese emis un titlu de creanţă şi nu exista un termen plată care să nu fi fost respectat.

Creanţa bugetară în legătură cu care banca reclamantă a solicitat măsura de amnistie fiscală constă în prejudiciul produs prin abaterile financiare constatate prin decizia Curţii de Conturi nr. 17/10.12.2015, sub aspectele menţinute prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 3541/2019.

Prin încheierea din 28 martie 2023, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât cu referire la un pretins caracter contradictoriu al petitelor cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reţinând, în sinteză, că modul în care a fost formulat obiectul acţiunii a fost determinat de conduita autorităţii publice pârâte, care în soluţionarea cererii de amnistie a creat o situaţie de ambiguitate procedurală care nu poate fi imputată reclamantei şi de care pârâtul nu se poate folosi pentru argumentarea unui fine de neprimire.

După efectuarea cercetării judecătoreşti, Curtea de apel a pronunţat sentinţa recurată în cauză, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat adresele nr. x/06.07.2022 şi nr. y/13.09.2022 emise de pârât şi a obligat pârâtul la solutionarea pe fond a cererii de amnistie fiscală formulată de reclamantă

2. Analiza motivelor de casare invocate în recursul principal

Recursul pârâtului a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează motivul de casare constând în încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cadrul recursului formulat împotriva încheierii din 28.03.2023, recurentul-pârât a reluat în mare parte motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosarul primei instanţe în privinţa cererii de modificare a acţiunii, cu referire la actele emise în procedurile administrative derulate în cauză (redate în sinteză la pag. 34 din sentinţa nr. 658/20.04.2023), a citat definiţia legală a refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri, cuprinsă în art. art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, şi unele paragrafe din încheierea atacată şi din sentinţa finală, după care a solicitat instanţei de recurs să constate că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fără să indice în mod concret nici în ce ar consta finele de neprimire care ar atrage inadmisibilitatea acţiunii prin prisma obiectului acesteia, nici care ar fi normele de drept material greşit interpretate sau aplicate prin încheierea ce formează obiect al recursului.

Dimpotrivă, la pag. 4 din cererea de recurs a preluat, considerându-l valabil, un argument expus de reprezentantul reclamantei, susţinând că "simpla neintitulare a unui act drept decizie nu invalidează caracterul de act administrativ" al documentului prin care MDLPA a respins cererea A. de anulare a accesoriilor (adresa nr. x/06.07.2022), ceea ce nu demonstrează inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ, ci, dimpotrivă, plasarea ei în câmpul de aplicare al art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Obiectul şi cauza unei acţiuni în justiţie nu sunt determinate de sensul literal al termenilor folosiţi de parte, ci se califică în funcţie de sensul şi scopul real urmărit, astfel că nu este de conceput o inadmisibilitate a acţiunii pentru simplul motiv că reclamanta a solicitat "anularea refuzului nejustificat", iar instanţa a calificat cele două adrese ca fiind acte administrative şi în final a dispus anularea lor, în speţă nefiind invocată şi cu atât mai puţin demonstrată nerespectarea termenelor şi condiţiilor de exercitare a acţiunii, astfel cum reies din dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte sentinţa prin care a fost soluţionat fondul cauzei, recurentul- pârât a invocat, în esenţă, încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la condiţiile pentru acordarea măsurii de amnistie fiscală constând în anularea obligaţiilor accesorii aferente obligaţiilor principale restante la data de 31 martie 2020, reglementate în Capitolul II din O.U.G. nr. 69/2020, cu referire la prevederile art. VIII alin. (2) şi (3), art. IX şi art. XII alin. (2)-(4) din actul normativ menţionat.

Potrivit art. IX din O.U.G. nr. 69/2020,

"Dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) toate obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, administrate de organul fiscal central, se sting prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;

b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;

c) debitorul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central;

d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a)-c), în perioada 14 mai 2020-15 decembrie 2020 inclusiv sau în perioada 1 ianuarie 2021- 30 iunie 2022 inclusiv, sub sancţiunea decăderii."

Conform art. VIII alin. (2) şi (3) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, prin obligaţii bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 inclusiv se înţelege:

a) obligaţii bugetare pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată până la data de 31 martie 2020 inclusiv, precum şi obligaţiile fiscale principale scadente în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal- bugetare, cu modificările ulterioare, şi data de 31 martie 2020 inclusiv. Sunt considerate obligaţii bugetare principale restante şi obligaţiile bugetare principale datorate de debitorul aflat în insolvenţă pentru care s-a împlinit scadenţa până la data de 31 martie 2020 inclusiv, independent de existenţa unui tabel de creanţe sau a unui program de plată a creanţelor;

b) diferenţele de obligaţii bugetare principale stabilite prin decizii de impunere comunicate până la data de 31 martie 2020 inclusiv, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi diferenţele de obligaţii bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 martie 2020 inclusiv, stabilite de organul fiscal central prin decizie de impunere emisă şi comunicată până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ca urmare a unei inspecţii fiscale sau a verificării situaţiei fiscale personale;

c) obligaţiile bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 martie 2020 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă din oficiu de organul fiscal sau prin declaraţie de impunere depusă cu întârziere de către contribuabil, în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;

d) alte obligaţii de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal în vederea recuperării la data de 31 martie 2020 inclusiv, precum şi obligaţiile bugetare principale stabilite de alte organe decât organele fiscale, aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 martie 2020, transmise spre recuperare organelor fiscale în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv.

În speţă, situaţia de fapt reţinută în sentinţa atacată este, în sinteză, următoarea:

Prin Decizia nr. 17/10 decembrie 2015, Curtea de Conturi a României a reţinut încălcarea de către A. a prevederilor O.U.G. nr. 99/2006, aprobată prin Legea nr. 227/2007, şi ale Ordinului comun nr. 509/2471/2009, constând în includerea comisionului de deschidere a contractelor de economisire şi creditare în baza de calcul al primei de stat, cu consecinţa majorării nelegale a acesteia.

Urmare abaterilor financiare constatate, Curtea de Conturi a stabilit în sarcina recurentei- reclamante măsuri de remediere constând în stabilirea cu exactitate a prejudiciului şi recuperarea prejudiciului şi a beneficiilor nerealizate, cu termen de realizare 30 aprilie 2016.

Prin raportul privind modul de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 17710.12.2015 (raport de follow-up) din 31 august 2021, Curtea de Conturi a României a constatat că întinderea prejudiciului (respectiv cuantumul obligaţiei bugetare principale) adus bugetului de stat administrat de Ministerul Dezvoltării a fost stabilită în mod corect de către A. la suma de 432.698.572,80 RON. Ulterior misiunii de follow-up derulate la A., Curtea de Conturi, prin adresa nr. x/05.10.2021, înregistrată la MDLPA cu nr. x/12.10.2021, a comunicat paratului valoarea prejudiciului restant la acea dată, aferent măsurilor rămase de implementat din Decizia nr. 17/10.12.2015, respectiv II.2, II.5 şi II.6, acesta fiind în cuantum total de 800.905.377,29 RON, din care 432.698.572,8 RON prime de stat necuvenite şi 368.206.804,49 RON accesorii la prima de stat.

În ceea ce priveşte prejudiciul corespunzător măsurilor din Decizia nr. Curţii de Conturi nr. 17/10.12.2015 care au fost menţinute prin hotărârea judecătorească definitivă, pe care A. avea obligaţia să îl stabilească şi să îl recupereze prin virarea sumelor către bugetul de stat prin MDLPA, aşa cum se arată inclusiv în cererea de recurs formulate de minister, reclamanta a restituit MDLPA, la data de 20.09.2019, suma de 50.856.380 RON, din care 28.165.266 RON reprezentând plata aferentă măsurilor 11.1, II.3 şi II.4 şi 22.691.114 RON reprezentând accesorii calculate pentru măsurile 11.1, II.3, II.4. Ulterior, la 25.01.2022, reclamanta a achitat diferenţa din creanţa principală în sumă de 432.698.572,8 RON, rămânând restante doar accesoriile care, conform cererii de anulare depuse de A. prin adresa nr. x/28.01.2022, înregistrată la MDLPA cu nr. x/28.01.2022, până la acel moment ajunseseră la suma de 388.918.757,69 RON.

Cuantumul creanţei principale şi al creanţei accesorii, astfel cum au fost validate şi comunicate de Curtea de Conturi, au fost de altfel utilizate de recurentul- pârât la emiterea deciziei de stabilire a creanţelor bugetare accesorii nr. 127675/11.11.2022.

Pe baza tuturor acestor date, rezultate din probele cauzei, prima instanţă a reţinut corect că debitul principal pe care reclamanta îl avea de acoperit era restant la data de 31.03.2020, la care se raportează măsurile de amnistie fiscală, fiind scadent anterior acestei date- conform termenelor stabilite prin Decizia Curţii de Conturi-, astfel că nu poate fi identificată o încălcare sau aplicare greşită a dispoziţiilor art. VIII alin. (2) şi (3) şi art. IX din O.U.G. nr. 69/2020.

Susţinerea recurentului-pârât în sensul că noţiunea de "scadenţă" ar fi specifică numai creanţelor fiscale, în timp ce pentru creanţele bugetare legea ar impune doar "termen de plată" este complet lipsită de fundament juridic şi tinde la o scindare artificială a regimului obligaţiilor prin utilizarea speculativă a unor termeni în realitate echivalenţi, care nu se referă la altceva decât la data la care debitorul fiscal sau bugetar trebuie să execute obligaţia; cu titlu de exemplu, contrar susţinerilor recurentului- pârât, art. 156 din Codul de procedură fiscală, plasat în Titlul VI. Colectarea creanţelor fiscale şi purtând denumirea marginală "Termenele de plată", reglementează cu caracter general termenele de plată pentru obligaţiile fiscale principale şi accesorii.

În altă ordine de idei, argumentul potrivit căruia termenul de plată ar putea fi stabilit doar printr-un titlu executoriu emis potrivit art. 100 din Codul de procedură fiscală ignoră particularităţile raportului juridic dedus judecăţii, în care măsurile şi termenele pentru acoperirea prejudiciului (ceea ce echivalează cu stingerea creanţei bugetare) au fost stabilite prin acte ale Curţii de Conturi, tinzând spre o lipsire de efecte a normelor ce reglementează condiţiile pentru anularea obligaţiilor bugetare accesorii. Or, aşa cum s-a mai menţionat anterior în cuprinsul prezentelor considerente, termenul fixat prin decizia Curţii de Conturi pentru îndeplinirea obligaţiei recurentei- reclamante de stabilire cu exactitate a întinderii prejudiciului şi de recuperare a prejudiciului şi a beneficiilor nerealizate era 30 aprilie 2016, modul de aducere ulterioară la îndeplinire a măsurilor care au fost menţinute prin hotărârea judecătorească definitivă reieşind din proba cu înscrisuri care a fost administrată în faţa instanţei de fond.

Critica privind aplicarea greşită a prevederilor art. 663 alin. (3) C. proc. civ. este de asemenea neîntemeiată, pentru că textul legal menţionat defineşte creanţa ca fiind lichidă când obiectul ei este determinat sau cel puţin determinabil, pe baza unor elemente care permit stabilirea lui. În cauza de faţă, aceste elemente se regăseau în decizia Curţii de Conturi, în care erau descrise aspectele care au determinat producerea prejudiciului de natură bugetară (acordarea necuvenită a primelor de stat într-n cuantum stabilit nelegal) şi se făcea o estimare a acestui prejudiciu, impunându-se obligaţia băncii reclamante de a stabili cu exactitate prejudiciul şi de a lua măsuri pentru recuperarea lui, astfel cum este descris mai sus.

Cât priveşte interpretarea restrictivă, literală, pe care autoritatea recurentă o invocă pentru dispoziţiile art. XII din O.U.G. nr. 69/2020, care, în opinia MDLPA, ar viza exclusiv organul fiscal central definit conform art. 1 pct. 31 din Codul de procedură fiscală, Înalta Curte constată că această interpretare este infirmată de conţinutul explicit al art. XVIII din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, potrivit căruia prevederile privind anularea accesoriilor "sunt aplicabile şi în cazul obligaţiilor bugetare administrate de alte instituţii sau autorităţi publice. În acest caz, cererea de anulare a accesoriilor se depune şi se soluţionează de către instituţia sau autoritatea publică care administrează respectivele obligaţii bugetare."

Faţă de toate argumentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal, ca nefondat.

3. Analiza recursului incident

Argumentele pe care recurenta- reclamantă le-a subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au vizat considerentele din sentinţă prin care partea consideră că instanţa de fond ar fi impus condiţii suplimentare referitoare la caracterul cert şi lichid al creanţei principale, cerinţe pe care O.U.G. nr. 69/2020 nu le prevede pentru anularea obligaţiilor bugetare accesorii.

În acest context, recurenta- reclamantă susţine că actul normativ instituie condiţia ca obligaţiile bugetare principale să fi fost restante la 31 martie 2020, dar nu impune ca obligaţiile bugetare să fie certe şi lichide, aşa cum cum reiese din sentinţă.

Instanţa de control judiciar constată nefondate aceste critici, reţinând că judecătorul fondului nu a stabilit condiţii suplimentare pentru aplicarea măsurii de amnistie fiscală constând în anularea accesoriilor, ci a făcut referire la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei principale în cadrul expunerii raţionamentului pe baza căruia a ajuns la concluzia corectă că obligaţia principală era restantă la 31.03.2020, scadenţa sau termenul de plată împlinindu-se anterior acelei date.

În temeiul art. 663 C. proc. civ.,

"(1) Executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă.

(2) Creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.

(3) Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui.

(4) Creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată. (…)"

În termeni generali, data scadenţei unei obligaţii este data la care debitorul trebuie să o execute, iar în cauza de faţă, după cum reiese şi din considerentele expuse în contextul examinării recursului principal, toate elementele privind certitudinea creanţei principale, caracterul determinabil şi termenul de plată se regăseau în decizia Curţii de Conturi, astfel cum a fost menţinută prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 3541/2019.

În condiţiile în care ministerul pârât contesta atât caracterul restant la data de referinţă prevăzută de art. VIII-IX din O.U.G. nr. 69/2020, cât şi întinderea obligaţiei principale, astfel cum a fost stabilită în cadrul măsurilor de aducere la îndeplinire a deciziei Curţii de Conturi şi a fost validată prin raportul de follow-up, fiind, de altfel, utilizată chiar de MDLPA ca bază de calcul la emiterea deciziei privind obligaţiile accesorii, prima instanţă a recurs în mod judicios la noţiunile definite în art. 663 alin. (2)-(4) C. proc. civ. pentru a demonstra că debitul principal era cert, lichid şi exigibil anterior datei de 31.03.2020, iar plata făcută de reclamantă ulterior acestei date a fost de natură să stingă creanţa bugetară principală astfel caracterizată.

Prin urmare, nefiind identificată o încălcare a normelor de drept material în sensul celor susţinute de recurenta- reclamantă, recursul incident va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva încheierii din 28 martie 2023 şi împotriva sentinţei nr. 658 din 20 aprilie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Respinge recursul incident formulat de reclamanta A. Banca pentru Locuinţe S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe nr. 658 din 20 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.