Liability for damages from unconstitutional pension tax: Government standing as ordinance issuer and survival of interest for ancillary costs after legislative restitution

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022 la data de 19.12.2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Judeţeană de Pensii Timiş, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

1. Repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV, pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie;

2. Obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata către reclamant a unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamantului, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10 % din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensia reclamantului şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei (art. 9, alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

3. Obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri din pensie şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 3, alin. (2)-(4) din O.G. nr. 13/2011);

4. Obligarea pârâţilor să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensia reclamantului a contribuţiilor sociale de sănătate, de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, începând cu data pronunţării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004);

5. În temeiul art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, solicită să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv, neconstituţionalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuţiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie (art. XXIV, pct. 11-14, 16-20), respectiv art. XXV din aceeaşi Ordonanţă, prevederile fiind neconstituţionale în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) şi (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

6. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantului de purtarea prezentului proces (art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.).

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 285 din 18 mai 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile nulităţii acţiunii şi inadmisibilităţii acţiunii invocate de Guvernul României.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Timiş şi, pe cale de consecinţă, s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-au respins ca inadmisibile cererile de chemare în garanţie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Casei de Asigurări de Sănătate Timiş, precum şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

S-a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la plata către reclamant a dobânzilor legale penalizatoare şi a sumelor cuvenite cu titlul de inflaţie, aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la restituirea sumelor reţinute.

S-a respins în rest cererea de chemare în judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Guvernul României criticând-o pentru motive de casare circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pc. 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a invocat, pe fondul cauzei, greşita interpretarea a normelor de drept material incidente, respectiv a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Soluţia pronunţată de prima instanţă, în ceea ce priveşte admiterea în parte a acţiunii în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, este nelegală deoarece ea contravine dispoziţiilor normative ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

În speţă, în mod eronat s-a dispus exclusiv obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat în acţiune, fără a fi anulat vreun act administrativ emis în baza ordonanţelor declarate neconstituţionale, sau să fie obligate autorităţile pârâte la "emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative", conform condiţiilor impuse de legiuitor prin art. 9 alin. (5) din lege.

Se subînţelege că admisibilitatea unei cereri de reparare a prejudiciului, nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni vizând anularea unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanţei neconstituţionale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, s-a arătat că legiuitorul constituant a reglementat în mod expres, prin dispoziţiile art. 52 şi art. 126 alin. (6), răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la legea specială, şi anume la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Prima instanţă a stabilit nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului fără a verifica îndeplinirea condiţiilor unei răspunderi civile delictuale a autorităţii pârâte.

Aşadar, în măsura în care a stabilit că părţile reclamante trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, este evident că obligaţia de plată a acestor sume nu putea fi stabilită decât în sarcina entităţilor care plătesc părţilor reclamante drepturile de pensie, nefiind angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

În mod eronat, instanţa de fond, a dispus în sarcina Guvernului României obligaţia de a plăti despăgubiri egale cu sumele reţinute ca şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii legale de la data fiecărei reţineri şi până la plata sumei, întrucât se relevă lipsa capacităţii juridice civile şi corelativ, a calităţii procesuale pasive a Guvernului României, invocată pe cale de excepţie.

Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situaţie în prezenţa unei capacităţi juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului.

În acest context, s-a arătat că potrivit prevederilor constituţionale şi celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, făcută în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice.

Guvernul României nu are atribuţii de a calcula şi reţine din pensii contribuţia de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri întrucât sumele au fost calculate şi reţinute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entităţile care plătesc venituri din pensii.

În aceste condiţii, s-a arătat că la data de 17 februarie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. nr. 138, Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, adoptată în considerarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022.

La formularea cererii de chemare în judecată trebuie să existe un interes legitim, născut şi actual, personal şi direct, care să subziste pe tor parcursul soluţionării cauzei.

A arătat recurentul - reclamant că se impune respingerea cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii nu mai există, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (a fost adoptat actul normativ care reglementează în sensul solicitat de părţile reclamante, în considerarea Deciziei CCR nr. 650/2022), în raport de dispoziţiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ.

Prin reglementările conţinute de O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită competenţa caselor teritoriale de pensii, precum şi a caselor de pensii sectoriale şi entităţilor care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cât şi sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri.

Astfel, aceste entităţi vor proceda la calcularea şi restituirea din oficiu a sumelor pretinse de părţile reclamante, astfel că, din moment ce competenţa restituirii sumelor reţinute (obligaţia principală) este data prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuţii şi nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.

Pentru aceste motive, s-a arătat că în mod nelegal instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei materiale invocate prin întâmpinare, cauza fiind supusă jurisdicţiei muncii, întrucât solicitarea părţilor reclamante vizează operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS, reţinută din pensie.

Faţă de aceste aspecte, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată (restituirea unor sume reţinute din pensie), s-a considerat, pe de o parte, că Guvernul României nu poate fi obligat la plata despăgubirilor reprezentate de sumele reţinute din pensie cu titlu de CASS şi, pe de altă parte, că nu aceasta este calea care să asigure îndestularea părţilor reclamante, pretenţiile acestora subsumându-se, astfel, jurisdicţiei asigurărilor sociale.

În acest caz, participarea Guvernului României nu poate subzista, nici măcar pentru o pretinsă opozabilitate (în sensul garantării executării obligaţiei de plată a drepturilor de pensie de către instituţia abilitată - casele de pesii teritoriale/sectoriale), care nu poate constitui o cerinţă eficientă pentru a se considera că Guvernul României este debitor în raportul juridic de drept material dedus judecăţii.

Pentru aceleaşi considerente este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente.

Astfel, în măsura în care instanţa de judecată a apreciat că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, rezultă în mod clar faptul că, debitorului obligaţiei băneşti principale, îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

În concluzie, având în vedere argumentele menţionate, s-a solicitat admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, casarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii, în principal ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată a cererii (a capătului de cerere) privind obligarea Guvernul României la plata către fiecare dintre părţile reclamante a despăgubirilor aferente, reactualizată cu indicele de inflaţie de la data fiecărei reţineri la data restituirii efective, precum şi la plata dobânzilor legale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant şi intimata - pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Timiş nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

5.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul are calitatea de pensionar, beneficiind de pensia de serviciu potrivit dispoziţiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, normele legale conţinute de art. 82 având un caracter organic, atât prin cuprinderea lor într-o lege organică, cât şi în considerarea conţinutului lor normativ, a cărui forţă juridică este dată de faptul că asigură reglementarea într-un domeniu ce, potrivit exigenţelor constituţionale, nu poate fi acoperit decât prin norme juridice de rang organic.

Prin O.U.G. nr. 130/2021 s-a modificat şi completat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, devenind obligatorii contribuţiile de asigurări sociale de sănătate pentru venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma de 4.000 RON (art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-a introdus art. 155 alin. (1) lit. a)1 din Codul fiscal), ordonanţa nefăcând nicio distincţie între pensiile contributive şi pensiile de serviciu. Ca urmare a modificărilor legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, începând cu luna ianuarie 2022, pensiile de serviciu ale reclamantelor au fost grevate de contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, reţinerea făcându-se la sursă de către Casa Teritorială de Pensii, prin aplicarea procentului de 10% cu privire la sumele ce depăşesc 4.000 RON din venitul din pensii.

Reţine Înalta Curte că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

În esenţă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanţă de urgenţă nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuţii, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituţie, care interzice afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe de urgenţă.

Drept urmare, ulterior pronunţării soluţiei la fond, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reţinute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituţionale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023:,,(1) Sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferenţele de impozit pe venit se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se reţin la data efectuării plăţii sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc şi se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Prima instanţă a constatat că s-a dispus repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin restituirea sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, reclamantul nemaiavând niciun interes în susţinerea capătului principal de cerere, obligând pârâtul Guvernul României la plata dobânzilor legale penalizatoare şi a sumelor cuvenite cu titlul de inflaţie, aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

5.2. Pentru a examina criticile pârâtului Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, nu mai subzistă interesul intimatului - reclamant de a acţiona, sau obiectul acţiunii, Înalta Curte reţine că este necesar ca această chestiune să fie analizată distinct în raport de conţinutul actului adoptat şi raportat la cele două capete ale acţiunii introductive de instanţă.

Constată Înalta Curte că, în concret, în condiţiile în care prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, obligaţia de restituire fiind deja prevăzută la nivel legislativ, urmând a fi executată în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, interesul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă, soluţia fiind legală şi temeinică.

5.3. Pe de altă parte, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligaţia de plată a acestor accesorii, urmând a fi analizate apărările asupra fondului cauzei, cum au fost acestea reiterate şi prin motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

5.4. Prezentul litigiu se întemeiază pe dispoziţiile art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului".

Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul. Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acţiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acţiuni în pretenţii formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată la cererea îndreptată împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanţa sau ordonanţa de urgenţă vătămătoare.

Analizând susţinerile Guvernului României referitoare la pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile prin care a invocat, în esenţă, că nu poate sta în judecată în calitate de pârât decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituţionale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, text potrivit căruia "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.".

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acţiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, (iii) obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."

Se observă că acţiunea în acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deşi în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretenţiile băneşti prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic şi asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acţiunea în discuţie privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât şi specificul unei reglementări speciale.

Cum pretenţiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

În egală măsură vor fi respinse şi apărările prin care pârâtul Guvernul României a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii, entităţi care au reţinut din pensia reclamantului sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi asupra accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală. Contrar acestei opinii, Înalta Curte constată că acţiunea de faţă priveşte acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Totodată, împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale, iar criticile din recurs ale Guvernului României sunt nefondate.

Pe cale de consecinţă, despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei din cauza inflaţiei şi lipsirea reclamantului de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligaţia de plată a acestor accesorii aparţine tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamantului a obligaţiei de plată a unei contribuţii, printr-un act normativ neconstituţional.

Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la nelegalitatea soluţiei de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipse de obiect a acţiunii, cât şi a argumentelor pe fondul acestei pretenţii.

Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul- pârât Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 285 din data de 18 mai 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 aprilie 2024.