Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2197/2024 AI generated

Lack of continuing interest moots request to suspend execution of notarial post allocation order after seats filled

Case Number Decizia nr. 2197/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

In a final decision, the High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as lacking interest, thereby upholding the first-instance ruling that had rejected the request to suspend the execution of an administrative act. The dispute concerned a request for the suspension of execution of a Ministry of Justice order regarding the update of notarial post numbers for the 2023 seat-change competition, which the appellant challenged after losing a related lawsuit concerning the vacancy of a specific notary post. The court determined that the suspension request had become moot because the administrative competition had already been organized and the vacant posts had been filled before the appeal was resolved, meaning no practical benefit could be derived from a favorable ruling. The decisive legal basis included Article 32(1)(d) of the Civil Procedure Code regarding the requirement of a current legal interest to maintain an action, and Article 14 of Law no. 554/2004, which governs the suspension of administrative acts.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 29 din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 496 din C. proc. civ; Lack of continuing interest moots request to suspend execution of notarial post allocation order after seats filled: The dispute concerned a request for the suspension of execution of a Ministry of Justice order regarding the update of notarial post numbers for the 2023 seat-change competition, which the appellant challenged after losing a related lawsuit concerning the vacancy of a specific notary post. The court determined that the suspension request had become moot because the administrative competition had already been organized and the vacant posts had been filled before the appeal was resolved, meaning no practical benefit could be derived from a favorable ruling. The decisive legal basis included Article 32(1)(d) of the Civil Procedure Code regarding the requirement of a current legal interest to maintain an action, and Article 14 of Law no. 554/2004, which governs the suspension of administrative acts.

Keywords

AI generated
current interest procedural orders article of civil procedure notary vacant seat suspension of benefits

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
Constată Înalta Curte că la momentul soluţionării recursului, interesul suspendării, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a efectelor Ordinului ministrului justiţiei nr.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art.
art. 29 din C. proc. civ
Conform dispoziţiilor art. 29 din C. proc. civ.
art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
Or, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Procedural rule governing the decision on the appeal in administrative and fiscal litigation.
art. 496 din C. proc. civ
Provision cited to justify the final outcome of the appellate review.
art. 402 din C. proc. civ
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 aprilie 2024.
art. 489 din C. proc. civ
Procedural basis for the final disposition of the appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Procedural rule governing the decision on the appeal in administrative and fiscal litigation.

art. 489 din C. proc. civ.

Procedural basis for the final disposition of the appeal.

art. 496 din C. proc. civ.

Provision cited to justify the final outcome of the appellate review.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 02 octombrie 2023 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat instanţei să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 1485/C/10 august 2023, în ceea ce priveşte postul din cadrul Camerei Notarilor Publici Craiova din circumscripţia Judecătoriei Craiova, localitatea Craiova până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anularea Ordinului.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 520 din 31 octombrie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de suspendare, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

S-a admis cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului Ministerul Justiţiei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 1485/C din 10 august 2023 privind actualizarea, pentru anul 2023, a numărului posturilor de notar public destinate schimbărilor de sedii ale birourilor notariale, emis de Ministerul Justiţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actului administrativ, nefiind fondate criticile de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Totodată, s-a invocat lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată, întrucât la data de 1 noiembrie 2023 s-a organizat concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale, iar la data de 11 noiembrie 2023 s-au afişat rezultatele finale la concursul organizat de Institutul Notarial Român.

Cele două locuri vacante pentru concursul de schimbări de sedii din Municipiul Craiova prevăzut de OMJ nr. 1485/C din 10 august 2023 au fost ocupate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierile şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată recurentul - reclamant a solicitat suspendarea Ordinului nr. 1485/C/10.08.2023 emis de Ministrul Justiţiei, ce priveşte actualizarea pentru anul 2023 a numărului posturilor de notar public destinate schimbărilor de sedii ale birourilor notariale.

La emiterea acestui ordin pârâtul a avut în vedere Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România nr. 37 din 26.05.2023 privind propunerile de actualizare, pentru anul 2023 a numărului posturilor de notar public destinate schimbărilor de sedii ale birourilor notariale.

De asemenea au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi alin. (3) lit. d) din legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu dispoziţiile art. 31 lit. d) din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

În cuprinsul listei locurilor vacante pentru concursul de schimbări de sedii, prevăzute în Ordinul ministrului justiţiei nr. 1485/C/10.08.2023 privind actualizarea numărului posturilor de notar public pentru anul 2023 destinate schimbărilor de sedii ale birourilor notariale, în cadrul camerei Notarilor Publici Craiova au fost menţionate două posturi în circumscripţia Judecătoriei Craiova, localitatea Craiova, judeţul Dolj.

Recurentul - reclamant a invocat vătămarea dreptului propriu de schimbare a sediului biroului notarului public A. prin preluarea, în calitate de asociat a postului notarului public B., în localitatea Craiova, ca urmare a încetării calităţii acesteia de notar public, prin deces, post din circumscripţia Judecătoriei Craiova care ar putea fi scos la concurs în anul 2023 prin ordinul atacat.

În legătură cu postul din cadrul Camerei Notarilor Publici Craiova, din circumscripţia Judecătoriei Craiova, localitatea Craiova, există un litigiu pe rolul instanţelor de judecată care face obiectul dosarului nr. x/2023 în care s-a pronunţat sentinţa nr. 580/21.11.2023 a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată, în primă instanţă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Sub aspectul situaţiei de fapt se reţine că Ordinul ministrului justiţiei nr. 1485/C/10.08.2023 privind actualizarea numărului posturilor de notar public pentru anul 2023 şi-a încetat efectele, întrucât la data de 1 noiembrie 2023 s-a organizat concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale, iar la data de 11 noiembrie 2023 s-au afişat rezultatele finale la concursul organizat de Institutul Notarial Român, cele două posturi vacante fiind ocupate.

Conform dispoziţiilor art. 29 din C. proc. civ. "acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces".

Or, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova şi susţine acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul soluţionării căilor de atac.

Constată Înalta Curte că la momentul soluţionării recursului, interesul suspendării, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a efectelor Ordinului ministrului justiţiei nr. 1485/C/10.08.2023 prin care se actualizau posturile de notar public pentru anul 2023 destinate schimbărilor de sedii ale birourilor notariale, nu mai este actual, prin organizarea concursului de ocupare a celor două locuri vacante şi ocuparea acestora.

Sancţiunea lipsei interesului este în cauza de faţă aceea a respingerii cererii de recurs, întrucât, la momentul pronunţării sentinţei atacate subzista interesul reclamantului prind suspendarea efectelor ordinului, în raport de aprecierea acestuia că unul dintre cele două posturi nu putea fi scos la concurs nefiind vacant, prin preluarea de către acesta a calităţii de notar public, fiind astfel îndeplinite condiţiile de exercitare a acţiunii civile.

În circumstanţele descrise în prezenta hotărâre, plecând de la natura juridică a cererii de suspendare, care reprezintă doar o operaţiune de întrerupere temporară a caracterului executoriu al actului administrativ, fără nicio înrâurire asupra fondului litigiului de drept administrativ, soluţionarea căii de atac şi eventuala reformare a sentinţei în sensul admiterii cererii de suspendare, în raport cu criticile formulate în recurs, nu ar mai putea produce niciun folos practic pentru recurentul - reclamant, de vreme ce efectele actului administrativ au încetat.

Pentru aceste motive, recursul formulat urmează a fi respins ca lipsit de interes.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 489 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 520 din 31 octombrie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 aprilie 2024.