Local council's cassation appeal annulled for lack of statutory grounds; reimbursement claim for student transport costs dismissed.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the claimant, a local administrative unit, against the Court of Appeal's judgment of 17 May 2023, which had dismissed the claimant's action as inadmissible; the appeal was declared null and void. The underlying dispute concerned the claimant's claim for reimbursement of 137,925 RON from the Ministry of Public Finance and the regional tax authority for costs incurred in providing free local public transport to students from September 2021 to January 2022, allegedly due under Article 84 of the National Education Law No. 1/2011. The court held the appeal null under Article 489(1) of the Code of Civil Procedure because the claimant failed to identify any specific ground for cassation under Article 488(1) points 1–8, merely restating the facts and legal provisions without articulating concrete legal errors in the lower court's reasoning, and no grounds of public order were present.
Legislator headnote
AI generatedart. 84 din Legea nr. 1/2011, art. 248 C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2005; Local council's cassation appeal annulled for lack of statutory grounds; reimbursement claim for student transport costs dismissed: The underlying dispute concerned the claimant's claim for reimbursement of 137,925 RON from the Ministry of Public Finance and the regional tax authority for costs incurred in providing free local public transport to students from September 2021 to January 2022, allegedly due under Article 84 of the National Education Law No. 1/2011. The court held the appeal null under Article 489(1) of the Code of Civil Procedure because the claimant failed to identify any specific ground for cassation under Article 488(1) points 1–8, merely restating the facts and legal provisions without articulating concrete legal errors in the lower court's reasoning, and no grounds of public order were present.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for finding the appeal null due to lack of proper grounds within the legal term.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, în data de 03.10.2022, sub nr. de dosar x/2022, declinată la Judecătoria Arad prin sentinţa civilă nr. 622/08.09.2022, iar apoi către Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5102/01.11.2022, reclamanta U.A.T. Oraşul Ineu a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad la plata tuturor cheltuielilor generate de acordarea gratuităţii elevilor la transportul public local, care au fost achitate până în prezent de către oraşul Ineu, judeţul Arad, respectiv a sumei de 137.925,00 RON aferente perioadei septembrie 2021- ianuarie 2022, şi în continuare decontarea lunară a acestei sume, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 890 din 17 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii.
S-a respins acţiunea formulată de reclamantul Oraşul Ineu în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a învederat că din interpretarea art. 84 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, republicată cu modificările şi completările ulterioare rezultă că Ministerului Finanţelor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad aveau obigaţia de a plăti suma de 137.925,00 RON, reprezentând cheltuielile generate de acordarea gratuităţii elevilor la transportul public local aferent perioadei septembrie 2021- ianuarie 2022.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 890/2023, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 480 alin. (2), C. proc. civ. nou. ca netemeinică şi nelegală.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata - pârât Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii de atac, în principal, pe calea admiterii excepţiei înadmisibilităţii, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
5. Soluţia instanţei de recurs
În temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată de intimat, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.
Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ., care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.
Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul - reclamant prezintă situaţia de fapt şi preia aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material izvor al litigiului, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare antereferite.
Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.
Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.
Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.
Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acţiunii, recurentul - reclamant susţine doar că, potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad aveau obigaţia de a plăti suma de 137.925,00 RON, reprezentând cheltuielile generate de acordarea gratuităţii elevilor la transportul public local aferent perioadei septembrie 2021- ianuarie 2022, fără o minimă argumentare şi încadrare a căii de atac în cazurile de casare prevăzute de lege.
Or, raţionamentul logico-juridic esenţial al judecătorului fondului care a stat la baza pronunţării soluţiei criticate de reclamant nu a fost combătut prin calea de atac declarată, reclamantul neformulând nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, nearătând argumente care să susţină opinia sa cu privire la nelegalitatea sentinţei cu privire la modul în care au fost interpretate sau aplicate greşit prevederile legale incidente în cauză.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a cererii de anulare a actului administrativ în discuţie nu au fost contestate, pe calea recursului, de reclamantul Oraşul Ineu
Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, calea de atac declarată în cauză, care în materia contenciosului administrativ este recursul reglementat de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2005 cu trimitere la dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ., este informă din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant Oraşul Ineu împotriva sentinţei nr. 890 din 17 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 aprilie 2024.