Retrocession of ex-Greek-Catholic church land seized via 1948 decrees: abusive taking by Orthodox parish established under O.U.G. 94/2000

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 08.04.2022, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Supuru de Sus, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, au solicitat anularea Deciziei nr. 9998/16.12.2021, comunicată la data de 07.03.2022, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. x Supuru de Sus, în suprafaţă de 1856 mp, înscris în C.F. nr. x Supuru de Sus şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul de mai sus; fără cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 136/CA din 29 mai 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Supuru de Sus, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

S-a dispus anularea Deciziei nr. 9998/16.12.2021, emisă de pârâtă, cu privire la terenul intravilan înscris în C.F. nr. x Supuru de Sus, sub nr. top. xb (devenit ulterior top. xa).

A fost obligată pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, să emită o nouă decizie privind soluţionarea cererii de retrocedare formulată de reclamante, ţinând seama de considerentele prezentei sentinţe.

Au fost respinse restul pretenţiilor ca nefondate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că instanţa de fond, analizând legalitatea şi temeinicia deciziei atacate a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948.

Totodată, în mod greşit a apreciat că imobilul a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către o persoană juridică, respectiv Parohia Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative respectiv Decretele nr. 177/1948 şi nr. 358/1948, emise în intervalul de referinţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Invocându-se dispoziţiile pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a articolului 1 alin. (9), teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu privire la definiţia sintagmei "acte doveditoare" s-a arătat că din analiza cărţii funciare nr. x a localităţii Supuru de Sus a reieşit faptul că imobilul identificat cu nr. top. xb a fost radiat, iar prin adresa nr. x/09.07.2019, O.C.P.I. Satu Mare a transmis copia în extenso a colii de carte funciară nr. x a localităţii Supura de Sus şi s-a comunicat faptul înscrierea de sub B6 este în limba maghiară şi ilizibilă şi nu se pot furniza informaţii privind imobilele radiate.

Raportat la prevederile legale incidente, ca de altfel din întreaga economie a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare, s-a concluzionat că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în temeiul acestui act menţionat, să se facă dovada existenţei dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive.

Astfel, nu este îndeplinită una din condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantei la momentul preluării abuzive.

Totodată, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Supuru de Sus şi nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condiţiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, instanţa de fond a interpretat în mod eronat excepţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948, nefiind adevărat că toată averea fostului cult greco-catolic a fost preluată de statul român şi nici dispoziţiile privind instituirea unei comisii interdepartamentale care a hotărât destinaţia acestei averi.

Statul Român, în baza Decretului nr. 358/1948, a preluat imobile de la organizaţiile centrale şi statutare ale cultului greco-catolic, dar sunt şi cazuri în care acesta a preluat imobile şi de la diverse entităţi ce au aparţinut de credinţa greco-catolică, situaţie care întăreşte excepţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.

Prin urmare, în lumina actelor şi lucrărilor dosarului, s-a solicitat admiterea recursului casarea în parte a sentinţei civile anterior-menţionate şi, în rejudecare, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată şi menţinerea Deciziei nr. 9998/16.12.2021, emise de Comisia specială de retrocedare, ca temeinică şi legală.

În subsidiar, în ipoteza respingerii recursului s-a solicitat fixarea unui termen de executare mai mare, acesta fiind necesar pentru obţinerea înscrisurilor suplimentare de la instituţiile publice competente.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-reclamante Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Supuru de Sus şi Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea nu au formulat întâmpinări în cauză.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006 formulată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, în calitate de centru eparhial, pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Supuru de Sus, reclamantele au solicitat retrocedarea imobilului reprezentând teren în intravilan, situat în localitatea Supuru de Sus, înscris în C.F. nr. x Supuru de Sus, sub nr. top. xb.

Cererea a fost soluţionată prin Decizia nr. 9998 din 16.12.2021 emisă de pârâtă, fiind respinsă, în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (1)1 şi alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, cu motivarea în fapt că imobilul identificat cu nr. top. x nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă.

Pârâta a constatat, la momentul soluţionării cererii, faptul că potrivit încheierii nr. 189/04.03.1967 din foaia de proprietate B poziţia 10, din CF nr. x Supuru de Sus, s-a rectificat numele proprietarului din foaia A în Parohia Ortodoxă română din Supuru de Sus.

Prin demersul judiciar promovat, reclamantele, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicită anularea Deciziei nr. 9998 din 16.12.2021 şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul respectiv.

Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România arată că:

"Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Art. 1 teza I din Norma metodologică de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 statuează că:

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării."

Pentru aprecierea incidenţei prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante, aşadar, înscrierile în cartea funciară nr. x Supuru de Sus, potrivit înscrierii de sub B5 şi tradusă în limba română, la data de 20 iunie 1890, 1/3 părţi din imobilele având nr. topo. x, înscrise în CF nr. x Supuru de Sus, au fost transcrise în CF nr. x Supuru de Sus, sub nr. de ordine A.V.1, cu drept de proprietate în favoarea Bisericii Greco-Catolice din Supuru de Sus.

Apoi, potrivit încheierii nr. 3688 din 22 septembrie 1890, din foaia de proprietate B poziţia 6, din C.F. nr. x din Supuru de Sus, rezultă că urmare a transformărilor din imobilele înscrise şi sub nr. de ordine A.V, nr. topo xb a fost trecut la nr. topo xa, ce figurează la poziţia 4 din foaia A.I - grădină în intravilan, în suprafaţă de 376 stânjeni.

Din înscrieri rezultă că proprietarul imobilului a fost cultul greco - catolic.

Ulterior, prin încheierea cf nr. x/1967, notată sub B 10 în CF nr. x Supuru de Sus, în baza Decretului nr. 358/1948 şi a art. 37 din Legea nr. 177/1948, s-a dispus rectificarea numelui proprietarului în acela de Parohia Ortodoxă Română din Supuru de Sus, inclusiv în ce priveşte imobilul de sub A.I.4.

Prin urmare, în temeiul art. 37 din Decretul lege nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor imobilul s-a întabulat în favoarea Bisericii Ortodoxe Române din Supuru de Sus, care potrivit art. 28 din Decret, era definită ca fiind o persoană juridică.

În consecinţă, s-a făcut dovada unei deposedări a reclamantei în perioada de referinţă arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în temeiul Decretului Lege nr. 177/1948 şi respectiv al Decretului Lege nr. 358/1948, acte normative prin care, sub egida regimului comunist care a desfiinţat cultul greco-catolic, s-a reglementat repartizarea averii acestuia.

Deposedarea Bisericii Greco-Catolice Supuru de Sus a fost una abuzivă, aşa cum a o demonstrează însuşi instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul Lege nr. 358/1948, fiind evident că acest Decret a încălcat art. 10 din Constituţia de la 1948, deposedarea cultului greco-catolic de proprietăţile sale (inclusiv a reclamantei) nefiind făcută pentru o cauză de utilitate publică şi nici însoţită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiţie.

În 1948, în temeiul prevederilor decretului menţionat, Statul Român a desfiinţat cultul greco-catolic şi a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce priveşte beneficiarii confiscării, statul a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuşi statul, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat bisericii ortodoxe.

De aceea, este fără echivoc că, în mod corect intimatele-reclamante din prezenta cauză şi-au întemeiat cererile de retrocedare pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, iar Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România avea obligaţia să le soluţioneze luând în considerare preluarea abuzivă a imobilului în discuţie.

În ceea ce priveşte apărările întemeiate pe forţa probantă a înscrierii în CF, în mod corect prima instanţă a apreciat că legea specială de retrocedare a prevăzut derogări de la aceste dispoziţii generale.

În plus, dispoziţiile art. 33 din Decretul nr. 115/1938 instituie o prezumţie în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, în timp ce în speţă, din înscrierile CF şi actele ce au stat la baza lor, rezultă că dreptul de proprietate a fost atribuit către Biserica Ortodoxă Română în mod gratuit şi nu prin act juridic cu titlu oneros.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod legal s-a concluzionat de către instanţa de fond că este îndeplinită condiţia premisă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, respectiv aceea a preluării abuzive, cu sau fără titlu, de către Statul Român sau de persoanele juridice, în perioada 1945-1989, a imobilului, dispunând, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 obligarea pârâtei la reevaluarea cererilor conform aspectelor astfel tranşate.

Acţiunea a fost admisă în parte, în sensul că instanţa de fond a dispus obligarea autorităţii pârâte la emiterea unei noi decizii prin care să fie analizată cererea de retrocedare în raport de constatarea incidenţei dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte constatând, în raport de limitele recursului, care vizează verificarea legalităţii sentinţei prin prisma cazurilor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea cererii recurentei - reclamante privind stabilirea unui termen de executare.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei civile nr. 136 din 29 mai 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 aprilie 2024.